Principiile deontologice

Deontologie-inseamna ‘’stiinta sau teoria datoriei’’,’’disciplina eticacare se ocupa

cu datoriile ce trebuie indeplinite’’.

Orice demers teoretic în sfera moralitatii are consistenta în masura în care parcurge traseul
realitate-valoare-norma-comportament moral. In ceea ce priveste realitatea careia i se ataseaza
valorile morale specifice deontologiei, aceasta a fost, credem noi, bine definita pâna în prezent;
sintetizam, doar, pentru a pune bazele întelegerii celorlalte componente ale traseului,
principalele sale caracteristici:

        este o realitate a practicii sociale;

        priveste în exclusivitate relatiile dintre oameni;

        se identifica prin punerea în evidenta a unei sfere ocupationale distincte, la care se
ataseaza, prin consecinta, o anumita profesiune;

        se refera la un tip distinct al relatiilor inter-umane, acela al relatiilor de autoritate;

        priveste domeniul autoritatii Legii morale, ca univers al valorilor morale specifice, în
raport cu purtatorul autoritatii profesionale.

Principiile deontologiei vor porni de la întelegerea esentei morale a autoritatii, oferind puncte
de reper pentru dezvoltarea deontologiilor prin raportarea acestor principii la cerintele de
eficienta ale unor relatii-tip de autoritate.
Principiul umanismului este, indiscutabil, un principiu moral universal. El ramâne, însa, fara
obiect, daca nu este raportat la o relatie umana bazata pe autoritate. Toate miscarile umaniste
ale lumii, de la cele antice la cele renascentiste, de la umanismul modern la cel contemporan au
avut ca tel suprem emanciparea omului de sub autoritatea totalitara, atotcuprinzatoare: fie a
stapânului divin, fie a celui pamântean, fie de natura depasirii domeniului, fie de natura
depasirii entitatilor subiective. În primul caz, lupta s-a dus pe tarâmul emanciparii spirituale; în
cel de-al doilea, pe tarâmul emanciparii sociale sau nationale. Ţelul a fost întotdeauna acelasi:
libertatea umana

Principiul celei - mai - mari - fericiri - a – celuilalt sau, mai pe scurt, principiul altruismului.

Desigur, si altruismul se constituie ca valoare morala dincolo de conotatiile autoritatii. Adus,

însa, în planul autoritatii, altruismul genereaza un comportament special purtatorului autoritatii, care
tinde sa refaca dezechilibrul balantei egalitatii despre care era vorba la începutul acestei analize

3. Principiul altruismului atrage dupa sine si un alt mod de a vedea relatia dintre purtatorul si subiectul
autoritatii, odata cu acceptarea primei trepte enuntate. Acceptarea dreptului la fericire al celuilalt ne
plaseaza, imaginar, în locul lui, obligându-ne la reflectia populara “ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”.
Este expresia care sintetizeaza, în viziunea noastra, un alt principiu al deontologiei, si anume,
Principiul reciprocitatii. A accepta sa te judeci pe tine însuti ca si cum te-ar judeca ceilalti, a gândi
consecintele actelor tale asupra celorlalti ca si când tu însuti ai fi în locul lor, precum si a porunci astfel
încât sa fii convins ca tu însuti ai accepta poruncile daca ti s-ar da tie, sunt propozitiile-cheie ale
principiului reciprocitii. Aceasta schimbare imaginativa de rol are un efect benefic asupra masurii si
naturii actelor de autoritate exercitate de purtator, îndemnând permanent la moderatie, echilibru,
dreapta judecata, cumpatare.

Principiul autoritatii suficiente. Invocat, din ratiuni strict pragmatice, îndeosebi de catre
fauritorii de legi, regulamente, dispozitiuni, acest principiu este considerat a fi de natura sa împiedice,
într-un anumit domeniu, excesul de reglementare, ceea ce determina greutate în aplicare, în miscarea
agentului executor, în manifestarile initiativelor acestuia. Principiul merge, însa, dincolo de acest
pragmatism.

Orice domeniu al autoritatii este structurat în raport de scopurile concrete ale actiunilor reglementate,
iar sanctiunile puse la dispozitie sunt o reflectare a masurilor de constrângere necesare, dar niciodata
obligatorii. Adesea ele sunt formulate la modul posibil: “seful, managerul poate lua urmatoarele
masuri... “ si foarte rar la modul obligatoriu: “...trebuie sa ia urmatoarele masuri”

Din perspectiva deontologiei, consideram ca în acest domeniu putem formula un principiu de mare
importanta, pe care îl vom numi Principiul delegarii autoritatii . Dincolo de exigentele logice ale
delegarii autoritatii si care consacra dreptul purtatorului autoritatii de a delega o parte din domeniul
acesteia catre un tert, în conditii logic determinate, se pune problema exigentelor morale ale actului
delegarii. Ele ar fi, în principiu, urmatoarele:

 Nu este justificata moral orice delegare de autoritate .

 Nu este justificata moral delegarea de autoritate în orice împrejurare.

 Nu este justificata moral delegarea de autoritatea catre orice persoana.

Principiul delegarii autoritatii ar putea fi subsumat unui principiu de mai mare

rezonanta si popularitate în rândul eticienilor, acela al asumarii responsabilitatii, dar,
din cauza extensiilor presupuse de termenul “responsabilitate”, dincolo de sfera
deontologiei, consideram mai potrivit sa adoptam un concept care caracterizeaza în
mod necesar si suficient câmpul de actiune al deontologiei.
Datoria-categoria de baza a dontologiei
Datoria este o valoare morala imperativa,care exprima necesitatea conturata de
valorile fundamentale ale binelui si raului sub forma lui trebuie sau nu trebuie.
Datoria reprezinta prin sine un mecanism prin care constiinta morala este inclusa
nemijlocit in procesul de alegere a faptelor.Ca actiune morala,datoria
implica,indeosebi,sentimentul raspunderii.

Ross evidentiaza sapte datorii,pe care le clasifica in trei grupuri/tipuri:

Datorii catre altii bazate 2.Datorii care nu se 3.Datorii catre noi insine
pe actele noastre bazeaza pe actele noastre
anterioare

a)datoria fidelitatii a)datoria binefacerii a)datoria

b)datoria reparatiei
morale
c)datoria gratitudinii
b)datoria de a nu pricinui
raul
c)datoria conformarii la
cerintele dreptatii
autoperfectionarii
acesteia atribuindu-i-se o
importanta majora,dat
fiind ca indeplinirea ei
poate determina
realizarea si eficacitatea
celorlalte.
Interdependenta intre datorie,responsabilitate si obligatiune:
Datorie Este o valoare morala imperativa,care exprima
necesitatea conturata de valorile fundamentale
ale binelui si raului sub forma lui trebuie sau nu
trebuie.menirea datoriei poate fi dezvaluita numai
subordonando cu ‘’binele moral’’numai corelando
cu alte categorii
etice:’’dreptate’’,’’respect’’,’’onoare’’,’’cinste’’care
confera demnitate omului in lume
responsabilitate Exprima corespunderea activitatii morale a
specialistului datoriei sale,din punct de vedere al
posibilitatilor de care ea
dispune.Responsabilitateapentru indeplinirea
datoriei nu apare totdeauna,dar numai atunci
cand personalitatea a avut posibilitatile
obiectivepentru indeplinirea ei
obligatiune obligațiunile constituie niște valori mobiliare emise
de societate.
Ulterior aspectul juridic si cel moral al datoriei,prin stabilirea deosebirii dintre
‘’obligatie’’si ‘’datorie’’.Desi ambele notiuni se exprima prin ,,trebuie’’,obligatia
constituie doar un moment al datoriei,un imperativ exterior,avand o influenta
corecitiva in procesul determinarii conduitei.Datoria este expresie a convingerii,a
autodeterminarii rationale,prin efortul individului cu sine,respectarea datoriei
bazanduse pe solidaritate constienta a individului.Datoria este in strinsa legatura
cu libertatea:’’In datorie ,individul se libereaza ridicanduse la libertatatea
substantiala.Numai omul liber are datorii’’.Astfel cele trei aspecte mentionate mai
sus datoria,responsabilitatea,obligatiune sunt legate una cu alta deorece doua
dintre ele au aceasi functie si se exprima prin ‘’trebuie’’,iar de una dintre ele se
manifesta prin efortul individului cu sine ceea si ne da dovada de
interdependenta.