1

CAPITOLUL 1. NOŢIUNI GENERALE DE ETICĂ

În concluzie,
Putem considera etica ca fiind ştiinţa ethosului (a moralei), a binelui/răului, a fericirii, a
virtuţii, a plăcerii, a idealului social. Deşi înrudite, conceptele de etică şi morală au origini
diferite: etica este teoria şi ştiinţa moralei, în timp ce morala reprezintă obiectul de studiu al
eticii. Denumirea de etică este de origine greacă, în timp ce morala îşi are originea în cuvântul
latin mos-moris (morav-moravuri), de unde a apărut şi termenul moralis, din care se trage
termenul de morală.
Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai bine să facă, pe ce
criterii să aleagă şi care sunt motivaţiile morale în acţiunile întreprinse. Dacă facem o incursiune
în istoria eticii ca filosofie practică, putem constata că toţi autorii sunt de acord că obiectul eticii
îl constituie căutarea unui răspuns la întrebarea „Ce este binele”?

Teste de control şi autoevaluare

1. Definiţi etica şi precizaţi originile etimologice.
2. Care este obiectul de studiu al eticii?
3. Care este diferenţa dintre etică şi morală?
 CAPITOLUL 2. MORALA ŞI CONŞTIINŢA MORALĂ

În concluzie,
Morala reprezintă totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor
reflectate în principii, norme sau reguli care reglementează comportamentul şi raporturile dintre
indivizi, precum şi dintre aceştia şi societate sau, în altă ordine de idei, morala este ansamblul
principiilor universale bazate pe distincţia între bine şi rău.
Moralitatea este manifestarea efectivă a moralei prin atitudini, conştiinţă, fiind susţinută
de principii morale. Moralitatea exprimă ceea ce ar trebui să facem şi ceea ce nu ar trebui să
facem dacă am fi raţionali, binevoitori, imparţiali, bine intenţionaţi.
Valorile morale cuprind întreaga existenţă umană, fiind repere de bază ale vieţii noastre
sufleteşti şi spirituale, cum ar fi: binele, adevărul, iubirea aproapelui, dreptatea, omenia etc.
Legea morală impune datoria de a face bine, interzice săvârşirea răului, oferă sfaturi morale etc. Prin
această lege nu se poate impune, întotdeauna şi oricui, realizarea unui bine determinat, lăsând
libertate în alegere şi acţiune.
Legea morală are ca obiect binele care are ca scop suprem fericirea.
Conştiinţa morală este organul de manifestare şi de cunoaştere a legii morale; este o
judecată a valorii morale a faptelor noastre sau ale altora, având caracter subiectiv şi temporal.
Conştiinţa morală poate fi considerată un instinct divin, judecată practică a sufletului, raţiunii,
spre a face o faptă reală, o putere psihică prin care deosebim faptele bune de cele rele. Simţul
etic reprezintă facultatea unei persoane de a deosebi binele de rău şi de a respecta ordinea
morală.

Teste de control şi autoevaluare

1. Definiţi morala şi moralitatea. Precizaţi diferenţele dintre etică, morală şi moralitate.
2. Care sunt valorile morale fundamentale?
3. Care sunt principalele metode prin care sunt promovate şi impuse
normele sociale?
4. Definiţi responsabilitatea morală. Cum pot fi clasificate relaţiile morale?
 CAPITOLUL 3. ETICA ŞI MANAGEMENTUL

În concluzie,
Managerul unei organizaţii este persoana care poate formula politica etică a organizaţiei.
Această politică etică depinde de filosofia personală a managerului, de cariera şi formaţia sa
profesională. Este important ca managerul să dorească să creeze un factor de stabilitate
organizaţional prin stabilirea unor valori şi principii în interiorul firmei pe care o conduce.
Managerii care promovează comportamentul etic în afacerile lor pot fi recunoscuţi prin
câteva trăsături distincte, şi anume: susţin libertatea, creşterea şi dezvoltarea fiecărui angajat;
comunică cu angajaţii folosind numele cu respect; formează şi încurajează un regim echilibrat de
muncă şi odihnă; onorează şi respectă familiile angajaţilor; tratează toţi angajaţii drept persoane
unice, valoroase; protejează viaţa, siguranţa şi sănătatea angajaţilor; creează un mediu de lucru
fără discriminări; sunt corecţi şi echitabili în probleme financiare; cultivă o atitudine pozitivă faţă
de celelalte persoane şi realizările acestora etc.
Printre cele mai importante modalități ce pot fi folosite pentru încurajarea
comportamentului etic în organizații se numără: publicarea unui cod etic propriu, conform cu
standardele şi valorile sociale recunoscute; instruirea managerilor pe probleme de etică în afaceri;
elaborarea unor programe interne de rezolvare a conflictelor de natură etică; instituţionalizarea
unor comitete de supraveghere a comportamentului etic; acordarea unor recompense sau
sancţiuni adecvate.
Dilemele etice pot fi definite ca situaţii neclare, probleme care îi pun în încurcătură pe
cei care iau decizii, în dorinţa de a echilibra performanţele economice şi pe cele sociale. O
dilemă etică se naşte când toate alternativele posibile din cercetările efectuate au o consecinţă
negativă în plan social. Bunul sau răul nu poate fi precizat şi clar identificat.
Dilemele etice apar în lumea afacerilor atunci când există o neconcordanţă între
principiile etice şi situaţia practică, între ceea ce se doreşte şi ceea ce este de fapt, între sistemele
proprii de valori şi modul de satisfacere practică a nevoilor. Este una din problemele practice
extrem de dificil de rezolvat deoarece viaţa demonstrează cu prisosinţă că ceea ce este etic
pentru unul poate părea lipsit de etică pentru altul.

Teste de control şi autoevaluare

1.Care sunt trăsăturile definitorii ale unui manager care promovează comportamentul etic în
afacerile sale?
2.Care sunt modalitățile ce pot fi folosite pentru încurajarea comportamentului
etic într-o organizaţie?
3.În ce constau dilemele etice şi cum pot fi rezolvate?
 CAPITOLUL 4. ETICA ÎN AFACERI

În concluzie,
Etica în afaceri se manifestă, în general, pe trei paliere, şi anume: 1. la nivel micro, adică
între indivizi în baza principiului corectitudinii schimbului. Acest nivel cuprinde: obligaţii, promisiuni,
intenţii, consecinţe, drepturi individuale. Toate acestea se află sub principiile schimbului cinstit,
câştigului cinstit, tratamentului corect. 2. la nivel macro - se referă la regulile instituţionale sau
sociale ale lumii afacerilor. Conceptele centrale cu care se operează pentru acest nivel sunt: dreptate şi
legitimitate. Problemele puse în contextul nivelului macro de tipul următor: Care e scopul pieţei
libere? Este proprietatea privată un drept prioritar? Este drept sistemul de reglementare al pieţei? Ce rol
trebuie să aibă statul în afaceri? Sunt corecte şi echitabile politicile de impozitare aplicate firmelor? 3.
la nivelul

5
corporaţiilor - discuţiile etice se referă preponderent la rolul jucat în societate, la responsabilitatea
socială şi internaţională a corporaţiilor.
Comportamentele neetice în organizaţii vizează o paletă largă de probleme ce pot să
apară în interiorul sau/şi în exteriorul organizaţiei datorită nerespectării conduitei morale a
angajaţilor în ceea ce priveşte: - produsele şi producţia, când nu se respectă anumite standarde în
procesul de producţie care pot conduce la critici severe la adresa producătorilor; - practicile cu
privire la angajaţi: când stilul de viaţă al unui angajat are un impact negativ asupra cerinţelor
care trebuie îndeplinite la serviciu, când cantitatea de informaţii primită de un angajat este mai
mică faţă de un alt angajat cu aceleaşi atribuţii şi responsabilităţi; - însuşirea unor merite care de
fapt nu sunt ale altor persoane/firme; - acceptarea beneficiilor; - practicarea cadourilor -
folosirea bunurilor firmei în interes personal; - folosirea informaţiilor confidenţiale ale firmei
pentru a obţine anumite beneficii de la cei cărora le sunt transmise informaţiile; - munca la
negru; - demisionarea dintr-o firmă şi angajarea în alta concurentă (dacă se divulgă informaţii
private despre fostul loc de muncă).
Consecinţele unui comportament neetic pentru o organizaţie constau în: - pierderea
încrederii partenerilor şi angajaţilor, comunicare redusă, lipsă de implicare, loialitate redusă; -
pierderea reputaţiei: vestea despre un produs prost se răspândeşte mai repede decât cea despre un
produs bun; - pierderea renumelui, a imaginii firmei, a clienţilor şi colaboratorilor valoroşi; -
pierderea unor sume imense pentru avocaţi, procese, daune, litigii; - scăderea vânzărilor şi a
profiturilor etc.
Orice întreprindere are o anumită responsabilitate în plan economic şi social.
Responsabilitatea socială desemnează o atitudine a companiei faţă de societate prin care
obţinerea succesului se realizează prin respectarea legii, prin asumarea unui comportament etic,
prin acordarea unei atenţii deosebite mediului înconjurător şi prin luarea în considerare a nevoilor
şi intereselor tuturor partenerilor: clienţi, furnizori, angajaţi, organisme guvernamentale, creditori,
comunităţi locale, opinie publică.
Responsabilitatea socială corporatistă este un concept prin intermediul căruia o
companie integrează în mod voluntar preocupările faţă de problemele sociale şi cele de mediu, în
operaţiunile de afaceri şi în interacţiunea cu partenerii de interes. Responsabilitatea socială
corporatistă este angajamentul continuu asumat de către companii de a avea un comportament
etic şi de a contribui la dezvoltarea economică, îmbunătăţind, în acelaşi timp, calitatea vieţii
angajaţilor şi familiilor acestora, a comunităţilor locale şi a societăţii în general.
Responsabilitatea socială are patru componente: economică, legală, etică şi filantropică.
Aceste patru componente formează piramida responsabilităţii sociale a firmei. Primele două
trepte reprezintă responsabilităţi impuse, responsabilităţile etice sunt aşteptate, iar
responsabilităţile filantropice – dorite de către comunitate.

Teste de control şi autoevaluare

1. La ce nivele se poate manifesta etica în afaceri?
2. În ce constau comportamentele neetice în organizaţii?
3. Care sunt consecinţele unui comportament neetic pentru o organizaţie?
4. Ce responsabilităţi are o organizaţie în plan economic şi social?
5. Ce reprezintă Responsabilitatea socială? Dar Responsabilitatea socială
corporatistă?
6. Câte componente are responsabilitatea socială? Care sunt acestea?
7. Care sunt treptele care formează piramida responsabilităţii sociale a unei
firme?
 CAPITOLUL 5. CODURILE DE ETICĂ ŞI IMPORTANŢA LOR ÎN
ORGANIZAŢII

În concluzie,
Un cod etic formulează idealuri, valori şi principii după care este guvernată o
organizaţie. Codul etic este un document scris ce enunţă şi enumeră valorile, normele şi tipurile
de conduite pe care organizaţia doreşte să le vadă aplicate atât în interior, cât şi în exterior. Codul
are menirea de a atrage atenţia oamenilor din organizaţie, dar şi ansamblului de părţi interesate,
asupra faptului că performanţa economică nu se obţine cu orice preţ, că scopul nu justifică
întotdeauna mijloacele; el constituie un instrument de reglementare a relaţiilor organizaţiei care
se conduce după reguli ce cuprind personalul acesteia şi stakeholderii.

7
 Prin codurile etice se încearcă rezolvarea unor conflicte de interese în mediul intern şi în
relaţiile externe ale organizaţiei respectiv, statuarea unor principii şi cerinţe care să-i facă pe
manageri mai sensibili la problemele etice. Ele nu conţin precepte pur teoretice, ci stabilesc
semnificaţii practice, utile pentru toţi membrii organizaţiei.
Majoritatea codurilor etice identifică comportamentele aşteptate în cadrul relaţiilor
sociale, recomandă evitarea acţiunilor improprii şi ilegale în munca desfăşurată şi recomandă
relaţii bune cu clienţii. Dincolo de aceste elemente, codurile etice abordează probleme cum ar fi
conflictele de interese, concurenţii, caracterul privat al informaţiilor, oferirea cadourilor etc.
Cu toate că interesul pentru codurile de etică este în creştere, acestea au şi unele limite:
ele nu pot acoperi toate situaţiile şi nu pot garanta o conduită universal etică. Problemele creării
unor astfel de coduri sunt de tipul: Cum am putea să coexistăm bine şi armonios într-o anumită
instituţie sau organizaţie, indiferent de credinţele religioase, de principiile şi obişnuinţele morale
ale fiecăruia dintre noi?
Obiectivele unui cod de etică vizează promovarea virtuţilor şi valorilor profesionale.
Conţinutul codului poate varia semnificativ de la o companie la alta, în funcţie de
ramura în care acestea activează, de regulamente/cerinţe şi de scopurile codului.
Modul în care codul etic este transpus în practică rămâne, până la urmă, la latitudinea
managerilor şi a subordonaţilor. Codul etic rămâne valabil dacă toţi membrii organizaţiei îl
respectă; când managerul nu acordă importanţă acestuia, cu siguranţă nici angajaţii nu vor urma
prevederile sale.
Auditul de etică este un instrument prin care se poate evalua gradul în care standardele
etice influenţează luarea deciziilor, atât la nivel de organizaţie, cât şi la nivel individual. Auditul
permite o evaluare sistematică a programelor de etică ale organizaţiei şi a performanţelor obţinute
în mod efectiv. Prin auditul de etică se urmăreşte investigarea modului în care organizaţia
acţionează avându-se în vedere cel puţin următoarele componente: mediul, resursele, misiunea
firmei, obiectivele şi planurile strategice, stabilirea sarcinilor etc.

Teste de control şi autoevaluare

1. Ce este un cod de etică?
2. Care este rolul codului de etică într-o organizaţie?
3. Care sunt obiectivele codului de etică?
4. Precizaţi avantajele elaborării unui cod de etică.
5. Care este conţinutul unui cod de conduită etică al unei organizaţii?
6. Care sunt cele trei modalităţi generale de formulare a unui cod de etică?
7. Cine se ocupă cu asigurarea climatului etic într-o organizaţie?
8. În ce constă auditul de etică?
 CAPITOLUL 6. RESPONSABILITATEA SOCIALĂ CORPORATISTĂ

În concluzie,
Procesul de globalizare ce implică mişcarea rapidă a capitalurilor dintr-o parte în alta a
globului, cât şi integrarea pieţelor de la toate nivelurile pe plan mondial, determină modificări
rapide, din mers, în ceea ce priveşte formele de organizare şi de management ale tuturor firmelor.
Pentru acestea problematica eticii în afaceri se pune, deopotrivă, atât referitor la rolul corporaţiei
în societate, cât şi la rolul personalului angajat în firmă.

35
Cowton, Ch.,Crisp, R.,(editors), Business Ethics. Perspectives on the Practice of Theory, Oxford University Press,
1998., p. 211.

9
 Orice activitate economică a firmelor necesită un anumit grad de conduită etică, ceea ce
reprezintă un element de încredere şi credibilitate, aspect ce nu se poate reduce doar la ideea de
profit, ci ţine de morala elementară. Primul pas în favoarea unui comportament etic în afaceri este
crearea unui climat etic în interiorul marilor companii prin instaurarea unui comportament moral.
Responsabilitatea socială a companiilor înglobează obligaţia de a furniza produse şi
servicii de calitate, protecţia mediului înconjurător, consideraţie faţă de consumatorii produselor,
utilizarea raţională a resurselor naturale, respect faţă de toţi oamenii, indiferent de rasă, sex sau
religie.
În anul 2000 ONU a lansat o iniţiativă sub denumirea de Global Compact (Pactul
Mondial) ce reprezintă un program-cadru de sprijinire a companiilor care se angajează să adopte
şi să pună în practică coduri de etică, să susţină şi să practice responsabilitatea socială corporativă
(RSC) în afaceri pentru atingerea dezvoltării durabile la nivel global. Pactul este fundamentat pe
zece principii universal acceptate împărţite pe patru domenii pe care trebuie să-şi desfăşoare
activitatea firmele multinaţionale, interne, cu caracter privat sau de stat: drepturile omului,
condiţiile de muncă, mediu şi lupta împotriva corupţiei.
Promovarea Responsabilităţii sociale corporatiste (Corporate Social Responsability –
CSR) trebuie să devină un deziderat al fiecărei companii, oriunde ar fi localizat sediul său pe
glob. Conceptul este utilizat pentru prima dată de economistul american Howard Bowen în anul
1953. Autorul atribuie conceptului o serie de obligaţii, decizii şi linii de conduită ale firmelor
compatibile cu obiectivele şi valorile societăţii.
Comisia Europeană defineşte Responsabilitatea socială a companiilor drept „un
concept prin intermediul căruia o companie integrează în mod voluntar preocupările faţă de
problemele sociale şi cele de mediu, în operaţiunile de afaceri şi în interacţiunea cu partenerii de
interes”. În sensul său practic, noţiunea de responsabilitate socială se traduce prin prosperitate
economică, respectarea mediului, ameliorarea coeziunii sociale.
În viziunea Consiliului Mondial al Companiilor pentru Dezvoltare Durabilă
Responsabilitatea socială corporatistă reprezintă „angajamentul continuu asumat de către
companii de a avea un comportament etic şi de a contribui la dezvoltarea economică durabilă,
îmbunătăţind în acelaşi timp calitatea vieţii angajaţilor şi familiile acestora, a comunităţilor
locale şi a societăţii în ansamblu”.
Un număr tot mai mare şi tot mai influent de acţionari şi de investitori individuali sau
instituţionali utilizează diverse căi de acţiune prin care să forţeze, în absenţa unor reglementări
legale ferme şi aplicabile, responsabilizarea morală a marilor corporaţii. Cele mai
semnificative sunt activismul acţionarilor şi investiţiile etice.
Una dintre metodele forţării corporaţiilor să fie răspunzătoare de comportamentul lor etic
este cumpărarea de acţiuni ale corporaţiilor respective. Scopul urmărit de acţionarii militanţi
nu este nici profitul, nici speculaţiile financiare, ci câştigarea dreptului de a se pronunţa în AGA în
legătură cu politica şi strategia corporaţiei. A doua metodă o reprezintă investiţiile etice, adică acele
investiţii care sunt, deopotrivă, profitabile şi compatibile cu anumite standarde etice.

Teste de control şi autoevaluare

1. În ce constă responsabilitatea socială a companiilor?
2. Ce reprezintă iniţiativa sub denumirea de Global Compact (Pactul Mondial)?
3. Care sunt principalele căi prin care acţionarii şi investitorii individuali
contribuie la responsabilizarea morală a firmelor?