See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/322715537

EFECTELE ADOPTĂRII EURO

Article · January 2018

CITATION READS

1 2,073

1 author:

Cerna Silviu
West University of Timisoara
72 PUBLICATIONS   12 CITATIONS   

SEE PROFILE

All content following this page was uploaded by Cerna Silviu on 26 January 2018.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 1

EFECTELE ADOPTĂRII EURO

Silviu CERNA
Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor
UNIVERSITATEA DE VEST, TIMIŞOARA

Piaţa Financiară, 9 (262) septembrie 2017, 10 (263) octombrie 2017, 12 (265)

decembrie 2017

Creşterea populismului în unele ţări europene a favorizat reapariţia în România a

unui discurs public din care nu lipsesc accentele xenofobe, naţionaliste, demagogice,
anticapitaliste şi antioccidentale. Pericolele reprezentate de acţiunile politice inspirate de
acest discurs impun intensificarea eforturilor de apropiere a României de UE şi de zona
euro din punct de vedere economic, social şi politic.
Perspectivele cu privire la viitorul euro şi a zonei euro au fost până nu demult
incerte, însă evenimentele recente din Germania şi Franţa, de la Comisia Europeană şi
Banca Centrală Europeană, precum şi evoluţiile de pe pieţele financiare mondiale arată că
uniunea monetară europeană nu se va dezintegra, ci va continua să se întărească,
contribuind la transformarea economiei Europei într-o economie mai favorabilă incluziunii,
mai competitivă, mai rezistentă și mai pregătită pentru viitor. Nu euro ameninţă, aşadar,
viitorul României. Dimpotrivă, amânarea sine die a adoptării euro afectează grav interesele
României prin excluderea autorităţilor române de la deciziile privind continuarea
construcţiei europene şi prin încurajarea forţelor antireformiste din societatea românească.

1. Introducere

După căderea comunismului şi aderarea României la structurile euro-atlantice,

adoptarea euro este următorul pas important în direcţia deplinei integrări politice, economice
şi administrative a ţării în UE. Acest eveniment va afecta toţi cetăţenii României, indiferent
că trăiesc în ţară sau în străinătate.
Încă de la intrarea sa în UE, România s-a angajat să adopte euro în momentul în care
va îndeplini condiţiile impuse de Tratatul de la Maastricht (1992). România se bucură, deci,
de o considerabilă marjă de manevră în ceea ce priveşte alegerea momentului în care va
adopta euro: chiar dacă s-a obligat prin ''Tratatul de aderare'' să introducă moneda unică,
respectarea acestui angajament depinde de îndeplinirea a o serie de criterii de convergenţă
''nominală'' (criteriile de la Maastricht) şi ''reală'', precum şi de luarea unor măsuri de
preaderare, cum ar fi armonizarea cadrului legislativ cu standardele din zona euro sau
participarea în prealabil la ''Sistemul Monetar European II'' (European Exchange Rate
Mechanism, ERM2), care rămân în totalitate sub controlul suveran al statului român. Pe de
altă parte, instituţiile din zona euro au şi ele o mare marjă de manevră în ceea ce priveşte
aprecierea măsurii în care o anumită ţară este pregătită să participe la ERM2 – precondiţie
pentru adoptarea euro.
Mizând pe faptul că ideea adoptării euro va fi bine primită de majoritatea cetăţenilor1
şi că le va aduce câştiguri electorale, autorităţile române au anunţat încă prin ''Programul de
convergenţă'' adoptat în 2007 că data intrării în uniunea monetară va fi 2011. Ulterior, ele au
amânat această dată în repetate rânduri: pentru 2014, 2015, 2019, iar în prezent, se pare, sine
die. Această inconsecvenţă arată că adoptarea euro nu a fost luată prea în serios de
1
- Eurobarometrele arată că majoritatea românilor (68%) continuă să susţină această măsură.
 2

autorităţile române. Fără o agendă clară, oficialii s-au mulțimit, în general, să observe că
România trebuie să recupere decalajul față de zona euro în ceea ce privește gradul de
dezvoltare şi că sunt necesare eforturi sporite pentru creşterea veniturilor la nivele
comparabile cu cele ale cetăţenilor din statele membre ale UE.

2. Avantajele adoptării euro

Adoptarea euro are indiscutabile avantaje pentru economia şi societatea românească.

Principalul efect pozitiv este stimularea comerţului exterior, ceea ce poate duce la o creştere
economică mai rapidă şi, deci, la un nou impuls pentru recuperarea decalajului faţă de ţările
dezvoltate, la noi locuri de muncă și la o prosperitate mai mare şi distribuită pe scară mai
largă.
Mecanismul cel mai important din acest punct de vedere este reliminarea costurilor
de tranzacţionare. După decenii de autarhie, impusă de regimul comunist, economia
României a devenit o economie relativ deschisă, în care comerţul exterior a ajuns la cca.
65% din PIB. Cea mai mare parte din acest comerţ (peste 75%) se desfăşoară cu ţările
europene, dintre care majoritatea fac parte din zona euro. 2 În prezent, cetăţenii,
întreprinzătorii şi investitorii suportă un anumit cost atunci când convertesc lei în euro - sau
invers, ori atunci când efectuează asemenea operaţiuni de preschimbare într-un monment în
care cursurile de schimb sunt nefavorabile. Diferenţele dintre cursurile de vânzare şi cele de
cumpărare practicate de bănci şi de casele de schimb valutar variază între 0,05 şi 0,08 bani;
ele constituie profitul operatorilor de pe piaţa valutară, fiind impozitat de stat. În ultima
perioadă, aceste marje de profit au scăzut, însă volumul tranzacţiilor a crescut. Ca urmare,
impozitul pe acest profit constituie o importantă sursă de venituri pentru stat. După calculele
noastre, costul total al tranzacţiilor de pe piaţa valutară este de cca. 5% din PIB; după
adoptarea euro, acest cost va dispare pur şi simplu.
Pe lângă diferenţele dintre cursurile de cumpărare şi cele de vânzare, întreprinderile
suportă, de asemenea, un anumit cost adiministrativ, generat de operaţiunile de schimb
valutar. Acest cost cuprinde cheltuielile de gestionare a monedelor străine, de ţinere a
evidenţei pierderilor şi profiturilor rezultate din operaţiunile de schimb valutar, de
întocmire a rapoartelor financiare suplimentare ş.a.m.d.
După adoptarea euro, oamenii de afaceri şi cetăţenii români nu vor mai trebui să
vîndă sau să cumpere euro pentru fiecare operaţiune de plată externă pe care o au de făcut.
Deoarece atât veniturile, cât şi cheltuielile lor se vor face în euro, ei nu vor trebui să
efectueze tranzacţii valutare decât, eventual, pentru diferenţa netă. Este vorba, de exemplu,
de cazul în care unii cetăţeni vor dori să-i plaseze economiile într-o altă monedă decât euro
(dolar, franc elveţian) sau să contracteze împrumuturi în altă monedă decât euro. Oricum,
vor exista puţine motive pentru care cetăţenii români să dorească să facă acest lucru, având
în vedere că euro este o monedă stabilă, care îndplineşte în bune condiţiuni funcţia de mijloc
de rezervă. De fapt, euro este şi în prezent moneda cea mai folosită în operaţiunile financiare
de acest gen.
Introducerea euro elimină o mare parte a riscului valutar cu care se confruntă
actualmente oamenii de afaceri români sau care fac afaceri în România. Întreprinzătorii
sofisticaţi se protejează împotriva acestui risc prin utilizarea unor derivative adecvate, de
exemplu, opţiunile (call, put). Majoritatea întreprinzătorilor români nu utilizează însă
anumite tehnici de protecţie împotriva riscului valutar din diverese cauze: nu cunosc aceste
tehnici, preţul lor este prea mare, folosirea tehnicilor respective impune anumite costuri
administrative etc.

2
- BNR, Balanța de plăți și poziția investițională internațională a României 2015, p. 12 şi urm.
 3

Adoptarea euro este susceptibilă, de asemenea, să reducă volatilitatea cursului de

schimb al altor monede străine utilizate în România. Este vorba în primul rând de dolarul
american, care este utilizat pe o anumită scară în România (fenomenul de dolarizare), având
în vedere faptul că, din punct de vedere istoric, cursul euro/dolar este mai stabil decât cursul
leu/dolar.
Unul din avantajele directe ale utilizării euro de către consumatori este compararea
mai uşoară a preţurilor din România cu preţurile din alte ţări ale zonei euro. Această
împrejurare va pune presiune asupra producătorilor şi vânzătorilor autohtoni să reducă
preţurile, deoarece concurenţa din zona euro este mai puternică decât cea de pe multe
segmente ale pieţei interne. Experienţa ţărilor care se află în prezent în zona euro arată că
preţurile se aliniază într-o anumită măsură (de exemplu, ca urmare a ''efectului Balassa-
Samuelson''), însă unele diferenţe notabile dintre preţurile din diverse ţări rămân.
Adoptarea euro determină reducerea costului capitalului pe care îl suportă
întreprinzătorii, stimulând, în modul acesta, investiţiile. Principalii beneficiari ai acestui
efect stimulativ sunt întreprinderile mici şi mijlocii din ţările periferice ale zonei euro. De
exemplu, în Grecia, adoptarea euro a dus la scăderea cu 4 pp a ratelor dobânzilor aferente
creditelor acordate societăţilor nefinanciare. De asemenea, în ţările baltice, în Slovenia şi în
Cipru a avut loc o reducere a costului creditului cu 1,4-1,7 pp. În România, acest efect va fi,
probabil, chiar mai puternic, având în vedere că, deşi s-au redus în ultimii ani, dobânzile
sunt încă mai ridicate decât cele din zona euro. Ieftinirea finanţării ar trebui să ducă, la
rândul său, la stimularea investiţiilor. Cu toate acestea, nu este de aşteptat ca reducerea
costului creditului să determine creşterea semnificativă a profiturilor întreprinderilor,
deoarece ratele dobânzilor la depozitele bancare vor scădea şi ele, chiar dacă această din
urmă scădere va fi mai mică decât cea a ratele dobânzilor aferente creditele acordate de
bănci.
Un alt avantaj al adoptării euro este eliminarea distorsiunilor monetare rezultate din
prevalenţa monedelor străine (dolar, euro) în anumite genuri de tranzacţii interne, în
particular în unele operaţiuni de creditare. Aceste fricţiuni apar în situaţia în care populaţia
şi firmele au contractat împrumuturi în monedă străină, în timp ce veniturile şi activele lor
sunt libelate în monedă naţională. În acest caz, deprecierea monedei naţionale determină
majorarea valorii reale a datoriilor şi creşterea volumului creditelor restante, ceea ce poate
afecta stabilitatea financiară şi activitatea economică. De asemenea, după cum au arătat
evenimentele provocate de recentele iniţiative legislative (legea dării în plată şi legea
conversiei creditelor în franci elvețieni), distorsiunile monetare se pot transforma cu uşurinţă
în tensiuni politice.
Pe lângă amintitele avantaje directe ale adoptării monedei europene, există o serie de
avantaje indirecte, extrem de importante, deoarece contribuie la finalizarea procesului de
integrare, adică la revenirea României la civilizaţia europeană. Introducerea euro crează un
mediu mai stabil pentru întreaga economie, ceea ce este de natură să atragă investiţiile
străine directe. Aceste investiţii duc, la rândul lor, la creşterea mai rapidă a PIB şi la
reducerea şomajului, la amplificarea comerţului exterior şi, în final, la creşterea nivelului de
trai la standarde europene.

3. Creşterea volumului comerţului exterior şi a nivelului de trai

Literatura economică s-a ocupat în principal de impactul uniunilor monetare asupra

comerţului exterior. Într-un studiu de pionierat pe această temă, A. Rose ajunge la concluzia
că o uniune monetară poate determina creşterea chiar şi de trei ori a volumul comerţului
 4

dintre ţările membre. 3 Analiza se bazează totuşi pe un eşantion destul de mic de uniuni
monetare, constituite mai ales din ţări mici sau slab dezvoltate. Cercetările ulterioare se
bazează pe estimări mai precise şi mai realiste, susceptibile a se aplica în mai mare măsură
la o uniune monetară de talie mare, cum este zona euro.4 Conform acestor studii, se poate
estima că după intrarea României în zona euro, comerţul exterior cu ţările membre ale
uniunii monetare va creşte cu un procent cuprins între 30% şi 90%. O asemenea creştere nu
va avea loc, desigur, imediat; poate dura şi două-trei decenii până când ea se va manifesta pe
deplin. Însă, în această perioadă, ţările vecine - Ungaria, Bulgaria, Polonia, Republica Cehă
– vor deveni şi ele membre ale zonei euro, iar, ca urmare, comerţul României cu alte ţări din
zona euro poate ajunge la peste 80% din total. În aceste condiţii, adoptarea euro ar putea
determina creşterea cu cca. 50% a volumului total al comerţului exterior.
Adoptarea euro este de natură să faciliteze investiţiile străine în România. Într-
adevăr, intrarea în zona euro ar fi percepută de investitorii străini ca o creştere semnificativă
a stabilităţii economice a României. Investitorii vor economisi costurile de tranzacţionare şi
nu vor mai fi supuşi riscului valutar implicat de efectuarea investiţiilor, de exportul
produselor şi de repatrierea profitului. Judecând după experienţa sfertului de veac de
tranziţie scurs până acum, investiţiile străine directe au fost principala ''forţă motrică'' a
creşterii comerţului exterior al României. Şi nu există nici un motiv să se creadă că acest
important factor va putea fi înlocuit în viitorul previzibil cu altceva.
Un aflux mai mare de investiţii străine şi creşterea subsecventă a comerţului exterior
ar trebui să ducă, în final, la creşterea PIB. Legăturile strânse dintre investiţiile străine,
comerţul exterior şi PIB au fost demonstrate empiric prin numeroase lucrări. Aceste analize
au fost sistematizate în anii ‘80 de către un grup de cercetători ai FMI (A. Calvet5 şi J.
Cantwell 6 ), iar mai târziu, în anii ‘90, de către S.J. Lizondo 7 . În România, o lucrare
deschizătoare de drumuri consacrată rolului investiţiilor străine directe în dezvoltarea
economică a fost elaborată de M. Negriţoiu.8 Concluzia care se desprinde din aceste lucrări
este că investiţiile străine directe constituie o importantă sursă de finanţare a ţărilor în curs
de dezvoltare. Cu toate că investiţiile străine directe în economiile emergente s-au redus în
ultimii ani, ele continuă să constituie o sursă majoră de finanţare a acestora, depăşind cu
mult creditele externe acordate ţărilor respective. 9 Principalele efecte pozitive ale
investiţiilor directe sunt creşterea productivităţii, transferurile de tehnologie, introducerea
cunoştinţelor manageriale, calificarea forţei de muncă indigene, accesul la noi pieţe etc.
Astfel, dacă firmele străine introduc noi produse pe piaţa internă, firmele autohtone pot
beneficia de difuziunea accelerată a unor tehnologii superioare. În alte situaţii, îmbunătăţirea
performanţei economice este determinată de creşterea productivităţii, ca urmare a calificării
personalului autohton la firmele străine. Trebuie totuşi spus că aceste efecte vor fi, probabil,
mai puternice în primii ani după adoptarea euro, iar apoi se vor reduce trepatat în
următoarele două-trei decenii.

3
- Rose A., One Money, One Market: Estimating the Effect of Common Currencies on Trade,
Economic Policy, vol. 15, issue 30, 2000, p. 7-46.
4
- Rose A., Stanley T., A Meta-Analysis of the Effect of Common Currencies on International Trade,
Journal of Economic Surveys, vol. 19, issue 3, 2005, p. 347-365.
5
- Calvet A., A Synthesis of Foreign Direct Investment Theories and Theories of the Multinational
Firm, Journal of International Business Studies, Spring/Summer, Vol. 12, No. 1, 1981.
6
- Cantwell J., Theories of International Production, University of Readings, Discussion Papers in
International Investment and Business, No. 122, September, 1988.
7
- Lizondo S., Foreign Direct Investment, Determinants and Systemic Consequences of International
Capital Flow, Research Department Occasional Paper, 7, IMF, 1991
8
- Negriţoiu M., Salt înainte. Dezvoltarea şi investiţiile străine directe, Editura Expert, Bucuresti,
1996.
9
- IMF, Global Financial Stability Report, April 2017, p. 17.
 5

4. Costurile şi dezavantajele adoptării euro

Avantajele care decurg din adoptarea euro trebuie comparate cu dezavantajele şi

costurile aferente. În perioada premergătoare şi imediat după introducerea euro, statul şi
întreprinderile vor suporta unele costuri legate de adaptarea sistemelor informatice, de
preschimbarea leilor, recalcularea preţurilor, practicarea unor preţuri duale (în lei şi în euro),
instruirea personalului etc. Nivelul estimativ al acestor costuri pentru actualele state membre
ale zonei euro se situează undeva în intervalul 0,3%-0,8% din PIB. Deoarece, după ştiinţa
noastră, în România nu există un studiu în care să se analizeze aceste costuri, estimarea lor
nu se poate face, deocamdată, decât pe baza experienţei altor ţări.
Există totuşi şi în România o anumită experienţă proprie, obţinută cu ocazia adoptării
leului nou (RON), care poate oferi anumite indicii în legătură cu natura şi mărimea
costurilor de preschimbare a unei monede vechi într-o monedă nouă. De asemenea, se poate
avea în vedere faptul că, la data punerii în circulaţie a monedei euro efective (1 ianuarie
2002), băncile din România au efectuat fără probleme deosebite preschimbarea numerarului
respectiv (mărci germane, franci francezi, lire italiane etc.) şi că ele, deci, deţin informaţii
cu privire la tipul şi mărimea costurilor implicate de operaţiunile tehnice de acest gen.
Aceste fapte sugerează că în România costurile tehnice ale adoptării euro vor fi mai
mici decât cele din alte ţări. Preschimbarea leilor în euro se poate face într-un scenariu de tip
''bing bang'', la o anumită dată şi fără nici o perioadă de tranziţie, care ar mări volumul
costurilor tehnice. De asemenea, este de aşteptat că o perioadă scurtă de circulaţei paralelă a
leului şi a euro va minimiza costurile comercianţilor cu amănuntul. Mai trebuie avut în
vedere că un mare număr de întreprinderi româneşti efectuează deja o serie de tranzacţii în
euro, iar, ca urmare, pregătirile lor nu vor fi la fel de complexe ca cele necesare în cazul
introduecrii unei monede complet necunoscute. În plus, proprietarii multor întreprinderi, în
particular ai unor instituţii financiare, provin din zona euro şi au, deci, experienţa
introducerii şi utilizării monedei europene. În fine, trebuie subliniat că aceste costuri vor fi
suportate o singură dată, în timp ce avantajele adoptării euro vor fi permanente.
Adoptarea euro va avea un efect parţial negativ asupra activităţii bancare. Băncile
din România obţin o parte semnificativă a profitului lor din operaţiunile de schimb valutar,
iar dispariţia din circulaţie a leului nu doar că va elimina costurile de tranzacţionare ale
întreprinderilor, ci va diminua şi veniturile băncilor din operaţiuni valutare. Având în vedere
concurenţa puternică din sectorul bancar, nu este de presupus totuşi că băncile obţin
profituri foarte mari din aceste operaţiuni. După dispariţia leului, băncile îşi vor putea
reduce unele cheltuieli implicate de acest tip de operaţiuni şi îşi vor putea dezvolta
activitatea în alte domenii, fără o scădere semnificativă a ratei profitului total. Băncile vor
beneficia, de asemenea, de avantajele indirecte care decurg din utilizarea euro în economie.
Căci, creşterea profiturilor şi ameliorarea situaţiei financiare a întreprinderilor, care vor avea
loc după aderarea la zona euro, vor duce la îmbunătăţirea portofoliului de credite al băncilor.

5. Pierderea independenţei politicii monetare după adoptarea euro

Principalul dezavantaj al adoptării euro este considerat pierderea autonomiei

monetare. Într-adevăr, politica monetară permite băncii centrale să răspundă unor situaţii
particulare apărute în economie, să reducă unele şocuri (interne şi externe, pe partea cererii
sau a ofertei) şi, în consecinţă, să creeze un mediu propice pentru stabilitatea preţurilor şi, în
modul acesta, să asigure stabilitatea economiei reale. Conceperea politicii monetare de către
Banca Centrală Europeană (BCE) poate să nu ţină seama întotdeauna de condiţiile specifice
ale economiei româneşti. Banca Naţională a României (BNR) nu va mai putea răspunde la
 6

şocurile externe prin ratele dobânzilor şi, deci, nu va mai putea acţiona în modul acesta
pentru stabilizarea nivelului preţurilor şi volumului producţiei. În acest sens, renunţarea la
independenţa politicii monetare prin adoptarea euro constituie un dezavantaj.

5.1 Politica monetară în condiţiile liberalizării fluxurilor de capital

Cu toate acestea, există o serie de fapte care sugerează că într-o economie periferică,
cu grad de deschidere relativ mare şi cu mişcări de capital complet libere, cum este
economia României în prezent, politica monetară are o sferă de acţiune limitată. Pierderea
politicii monetare independente va fi, prin urmare, mai puţin costisitoare decât în cazul
economiilor mari sau al economiilor închise (autarhice).
Mişcările de capital internaţionale au fost liberalizate complet în România la 1 aprilie
2005, când au fost abolite practic ultimele forme de control valutar, cu excepţia
operaţiunilor nerezidenţilor efectuate pe piaţa monetară şi a operaţiunilor rezidenţilor în
conturi deschise în străinătate, care au fost liberalizate ulterior. În prezent, fluxurile de
capital şi financiare depăşesc considerabil importurile şi exporturile de bunuri şi servicii.
Această împrejurare este benefică, deoarece, având o economie slab dezvoltată şi aflată într-
o prelungită tranziţie, România are nevoie vitală de capital străin. Însă, pe lângă investiţiile
străine directe, intrările de capital cuprind, de asemenea, forme mai puţin stabile, cum ar fi
împrumuturile externe, inclusiv cele guvernamentale (datoria ''suverană'') şi investiţiile de
portofoliu.
Fluxurile de capital internaţionale în care este înserată economia României sunt
influenţate de o serie de stimuli interni şi externi. Factorii interni cei mai importanţi sunt:
diferenţialul ratei dobânzii (în particular, diferenţa de dobânzi dintre România şi zona euro);
profiturile; evoluţia cursului de schimb şi a primei de risc de ţară. Aţi factori, situaţi în
economiile ţărilor exportatoare de capital sau în economiile ţărilor-gazdă sunt:
imperfecţiunilor pieţei; avantajul de monopol (oligopol); externalizarea producţiei ca
alternativă la pieţele interne imperfecte; politicile guvernamentale de atragere a investiţiior
directe etc.10 În raport cu aceşti factori, politica monetară internă poate influenţa doar rata
dobânzii pe termen scurt şi parţial cursul de schimb. Alte politici interne pot influenţa şi ele,
într-o anumită măsură, unii factori, cum ar fi profiturile obţinute de investitorii străini în
România, însă capacitatea lor de a răspunde promt unor inflexiuni în mărimea şi orientarea
fluxurilor de capital este semnificativ mai redusă decât cea a politicii monetare.
Problema cu adevărat complicată este că, pe lângă factorii menţionaţi, situaţi mai
mult sau mai puţin la interferenţa economiei interne cu economia mondială, evoluţia şi
structura fluxurilor de capital sunt puternic influenţate de o serie de factori externi, care se
află în întregime în afara sferei de incidenţă a politicilor duse de autorităţile române. Dintre
aceşti din urmă factori, pot fi amintiţi următorii: evoluţia dobânzilor la nivel mondial;
influenţele regionale şi percepţia situaţiei din regiune de către investitorii internaţionali;
lichiditatea globală; etc. De exemplu, în anul 2009, când s-a declanşat criza mondială, cursul
de schimb leu/euro a fost puternic influenţat de evoluţiile din acel an din Polonia şi Cehia,
de intensificarea semnalelor privind posibile noi diminuări de către agenţiile Fitch Ratings şi
Moody’s ale rating-ului suveran al unora dintre ţările din Europa Centrală şi de Est şi de
declaraţiilor unor membri ai conducerii BERD şi ai Băncii Mondiale referitoare la posibila
prelungire a perioadei necesare refacerii acestor economii. Pe scurt, în perioada amintită,
evoluţia cursului de schimb al leului a fost determinată mai degrabă de factori externi, decât
de evoluţia durabilă a “variabilelor fundamentale” ale economiei României.

10
- Cf. Negriţoiu M., op. cit., p. 53-71.
 7

Cu toate acestea, se poate presupune că, după intrarea leului în ERM II, evoluţiile
regionale vor avea efect relativ redus asupra cursului de schimb, având în vedere că o
caracteristică esenţială a acestui mecanism este obligaţia statelor membre de a menţine
cursul monedelor lor în limitele de 15%. Reversul este însă că politica monetară nu va
putea utiliza cursul de schimb pentru a influenţa activitatea economică internă.
Concluzia care se desprinde din acele arătate este că, în cazul economiilor în care
mişcările de capital sunt libere, iar aceste economii nu sunt economii de importanţă
mondială, politica monetară nu poate asigura concomitent echilibrul intern şi echilibrul
extern, adică nu poate asigura un nivel corect atât al cursului de schimb, cât şi al ratei
dobânzii. Se regăseşte astfel „regula lui Mundell”, conform căreia fiecărei situaţii
economice (obiectiv) trebuie să i se afecteze o singură politică (instrument), şi anume cea
care prezintă un avantaj comparativ faţă de altele din punct de vedere al eficacităţii.11 De
asemenea, se regăseşte ''regula lui Tinbergen'', după care realizarea perfectă a valorilor
dorite ale obiectivelor politicii economice impune ca numărul instrumentelor să fie egal cu
numărul obiectivelor independente.12 Combinate, cerinţele reflectate de aceste două reguli
fac ca prin utilizarea principalului instrument actual al politicii moentare - rata dobânzii de
politică monetară - banca centrală să nu poată realiza mai multe obiective în acelaşi timp. Iar
aceasta, din motive principiale, nu din cauza incompetenţei conducerii sale.
La rândul lor, intervenţiile băncii centrale pe piaţa valutară au succes limitat şi, în
plus, sunt foarte costisitoare.13
Nu înseamnă totuşi că un asemenea dublu echilibru – intern şi extern - nu poate
apare, ci doar că este mult mai probabil ca o asemenea coincidenţă să nu se producă. De
exemplu, un nivel adecvat al riscului de ţară sau o evoluţie favorabilă pe plan mondial pot
contribui la ivirea unei asemenea situaţii fericite. Este posibilă, de asemenea, reducerea
sensibilităţii economiei la influenţele externe printr-o politică economică prudentă,
consecventă şi transparentă. În fine, un regim prudenţial - instituţional şi reglementativ -
adecvat poate limita riscul sistemic la nivelul sistemului financiar în ansamblu. Cu toate
acestea, expunerea unei ţări la pieţele de capital globale confruntă politica monetară cu
probleme dificile. Dezechilibrele pot fi atenuate prin politici economice de ajustare
adecvate, însă riscul apariţiei lor se menţine.14

5.2 Capacitatea politicii monetare independente de a influenţa economia reală

În România, principalul obiectiv al politicii monetare este asigurarea şi menţinerea

stabilităţii preţurilor şi sprijinirea politicii economice a statului. 15 Spre deosebire de
stabilitatea preţurilor, impactul politicii monetare asupra variabilelor economice reale
(volumul producţie, gradul de ocupare al forţei de muncă, nivelul de trai etc.) este însă
foarte redus. Această capacitate de acţiune redusă provine, pe de o parte, din împrejurările
prezentate în §5.3, iar pe de altă parte, din caracteristicile strategiei de politică monetare
aplicate în prezent în România: ţintirea inflaţiei (inflation target).

11
- Mundell R., The Appropriate Use of Monetary and Fiscal Policy for Internal and External
Stability, IMF Staff Papers, 9, 1962, p. 70–79
12
- Tinbergen J., On the Theory of Economic Policy, North-Holland Pub. Co; 2nd edition, 1955.
13
- Cerna S., Monedă şi finanţe internaţionale, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2012, p. 25-
27.
14
- Lipschitz L., Mourmouras A., The Tošovský Dilemma. Capital Surges in Transition Countries,
Finance and Development, IMF, 39(3), 2002; Lipschitz L., Lane T., Mourmouras A., Capital Flows to
Transition Economies: Master or Servant, IMF Working Paper, No. 02/11, 2002.
15
- Legea nr. 312/2004, Monitorul Oficial, Partea I, nr. 582/30.06.2004.
 8

Politica monetară exercită o anumită influenţă asupra economiei reale prin mai multe
16
canale. Canalul tradiţional este cel al ratei dobânzii – modificarea dobânzii nominale de
către banca centrală determină modificarea ratei dobânzii reale, care influenţează, la rândul
său, volumul investiţiilor, volumul producţiei, cererea agregată şi inflaţia subsecventă.
Marile întreprinderi din România, care crează cea mai mare parte a valorii adăugate,
au în mod obişnuit acces facil pe pieţele finaciare din zona euro. Ca urmare, ratele dobânzii
în euro sunt mai importante pentru acestea decât ratele dobânzii în lei. Politica monetară a
BNR afectează, deci, doar comportamentul populaţiei şi al întreprinderilor mici şi mijlocii.
Cu toate acestea, volumul creditelor acordate acestor categorii de agenţi economici este
considerabil mai mic în termeni relativi decât în ţările dezvoltate. În consecinţă, agenţii
economici susceptibili a fi influenţaţi de politica monetară sunt mai puţin numeroşi şi mai
puţin sensibili la modificările ratelor dobânzii. În plus, există posibiliatea ca chiar şi aceşti
mici agenţi să se finanţeze în monedă străină (euro, dolari, franci elveţieni etc.), mai ales în
cazul în care ratele dobânzilor în lei sunt foarte mari. Acest fenomen a avut loc în trecutul
recent în Ungaria, Polonia, România etc. În acest caz, politica monetară îşi pierde complet
capacitatea de a influenţa evoluţia economiei reale.
În condiţiile din România, un canal de transmisie a politicii monetare important este
cursul de schimb: modificarea de către banca centrală a ratei dobânzii de politică monetară
determină modificarea cursului de schimb nominal, care afectează preţurile relative ale
bunurilor authtone în raport cu bunurile străine, ceea ce antrenează modificarea volumului
importurilor şi exporturilor şi, deci, modificarea producţiei totale, cererii agregate şi ratei
inflaţiei.
În cazul în care efectele menţionate sunt intense şi rapide, impactul canalului
cursului de schimb asupra inflaţiei este relativ puternic. Însă, acest impact reduce totodată
capacitatea politicii monetare de a influenţa pozitiv economia reală. Explicaţia acestui
fenomen rezidă în faptul că factorul care influenţează comportamentul agenţilor economici
este cursul de schimb real, a cărui formulă de calcul este următoarea:

P*
QS (1)
P

unde:
Q – cursul de schimb real,
S – cursul de schimb nominal,
P* – nivelul preţurilor din strănătate,
P – nivelul preţurilor interne.

După cum rezultă din relaţia (1), în cazul în care deciziile de politică monetară
determină modificarea cursului de schimb nominal al leului faţă de euro, S, ele se reflectă,
de asemenea, în inflaţie, P. Astfel, în ultima perioadă, politica monetară restrictivă (scăderea
cursului nominal, S, adică aprecierea leului) a determinat reducerea inflaţiei interne, P.
P*
Reducerea inflaţiei interne (creşterea preţurilor relative, ) a compensat efectul pe care
P
cursul de schimb nominal l-a exercitat asupra cursului de schimb real, iar rezultatul a fost un
impact redus al politicii monetare asupra economiei reale. Cu alte cuvinte, în cazul în care
efectele canalului ratei dobânzii sunt slabe, posibilităţile băncii centrale de a stabiliza PIB-ul
şi rata şomajului sunt foarte limitate.
16
- Cerna S., Politica monetară, Editura Academiei, 2014, p. 127-172.
 9

5.3. Politica monetară independentă versus intrarea în uniunea monetară

Faptul că un important canal de transmisie a politicii monetare este cursul de schimb

şi că acesta evoluează adesea impredictibil şi într-un mod dificil de controlat face ca banca
centrală să nu-şi poată atinge obiectivele în materie de stabilitate a preţurilor şi, în general,
de stabilitate economică. Capacitatea redusă a băncii centrale de a-şi realiza obiectivele
determină, la rândul său, diminuarea credibilităţii sale. Ca urmare, reacţiile băncii centrale
trebuie să fie foarte puternice pentru a avea un anumit impact asupra economiei. Or, aceste
intervenţii brutale şi intempestive se pot reflecta ulterior în mod negativ în volatilitatea
variabilelor financiare şi monetare şi în evoluţia economiei reale. Ca urmare, se pune
problema dacă, în condiţiile mişcării libere a capitalurilor, nu există cumva o opţiune mai
favorabilă decât politica monetară independentă. Din fericire, o asemenea opţiune există:
eaeste intrarea într-o uniune monetară. Într-adevăr, riscul unor evoluţii impredictibile de
genul celor descrise mai sus poate fi minimizat prin accelerarea pregătirilor pentru aderarea
la zona euro în contextul continuării reformelor menite să finalizeze tranziţia la economia de
piaţă.
Dincolo de argumentele logice prezentate anterior, opţiunea intrării într-o uniune
monetară versus opţiunea politicii monetare independente este susţinută de numeroase studii
empirice, care arată legătura strânsă care există între credibilitatea băncii centrale şi regimul
monetar.17 Pornind de aici, F. Ravena demonstrează că în cazul în care banca centrală are o
credibilitate redusă, creşterea credibilităţii obţinută prin intrarea în uniunea monetară
europeană, adică prin garantarea unui curs de schimb fix, depăşeşte pierderile suferite prin
renunţarea la politica monetară independentă.18 Aplicarea acestui rezultat la cazul României
conduce la concluzia că angajamentul ferm de a intra în zona euro la o dată precisă
constituie o opţiune pe mult mai credibilă de asigurare a stabilităţii cursului de schimb decât
menţinerea politicii monetare independente de către o bancă centrală a cărei credibilitate
este mereu pusă în cauză.
Principalul risc al intrării în zona euro este pierderea posibilităţii influenţării
independe a economiei. În cazul în care ţara intră în recesiune, iar pentru revenirea la
funcţionarea normală a economiei este necesară o politică monetară mai relaxată, însă restul
uniunii se află în creştere economică şi necesită o politică monetară restrictivă, în condiţiile
unei monede unice apare o problemă serioasă. Esenţa acestei probleme constă în
nesincronizarea evoluţiei economiei ţării în cauză şi economiile celorlalte ţări. Este, deci,
avantajos pentru o ţară să adopte moneda unică şi să fixeze în mod irevocabil cursul de
schimb în cazul în care ciclul său economic este similar cu cel al restului uniunii şi dacă
există condiţii ca în viitor ciclurile economice să fie aliniate.
Înainte de adoptarea euro şi renunţarea concomitentă la politica monetară autonomă
este necesar, deci, să se răspundă la următoarele două întrebări esenţiale: 1) în ce măsură
evoluţia economiei României este sincronizată cu evoluţia zonei euro?; şi 2) cât de
probabilă este menţinerea unui ciclu economic similar în viitor?

17
- Pentru o sinteză a acestor studii, a se vedea şi lucrările autorului: Banca centrală – credibilitate şi
independenţă, Editura Sedona, Timişoara, 2002; Politica monetară, ed. cit., p. 260-289; Independenţa băncii
centrale: angajament credibil de promovare a stabilităţii, Ziarul Financiar, 10.10.2016,
http://www.zf.ro/opinii/independenta-bancii-centrale-angajament-credibil-de-promovare-a-stabilitatii-
15787113; Banca centrala prin prisma teoriei birocratiei. Cum sa decodificam canalele ascunse de
comunicare între banca centrală şi lumea politică, Ziarul Financiar, 07.11.2016,http://www.zf.ro/opinii/banca-
centrala-prin-prisma-teoriei-birocratiei-cum-sa-decodificam-canalele-ascunse-de-comunicare-intre-banca-
centrala-si-lumea-politica-15919510.
18
- Ravena F., The European Monetary Union as A Commitment Device for New EU Member States,
ECB Working Paper Series, No. 516, August 2005.
 10

În literatură, există un mare număr de lucrări care se ocupă de sincronizarea ciclului

de afaceri între zona euro şi ţările din afara acesteia (inclusiv România). În aceste lucrări,
gradul de sincronizare este evaluat prin diverse metode, cum ar fi calcularea gradului de
corelare între principalii indicatori macroeconomici. Tendinţele pe termen lung sau
componentele similare sistematice sunt eliminate din variabilele economice fundamentale
prin diverse metode econometrice, iar mărimile reziduale sunt interpretate ca indicatori ai
ciclului de afaceri şi rearanjate în serii de date statistice organizate în funcţie de criteriul
statelor individuale. Aceste serii de date sunt analizate apoi statistic şi econometric cu
metode mai mult sau mai puţin complexe.
Deşi concluziile acestor investigaţii sunt destul de diferite, se poate afirma pe baza
lor că ciclurile de afaceri din România şi zona euro sunt (deja) relativ corelate şi că, deci,
costurile implicate de introducerea euro nu vor fi foarte mari. Astfel, conform unui studiu
apărut recent în România, care, în general, este precaut în concluziile şi recomandările sale,
există o anumită concordanţă din punct de vedere al fazelor ciclului economic cu zona
euro.19
Trebuie însă spus că o importantă cauză a nesincronizării evoluţiei ciclice a
economiei României comparativ cu zona euro este lipsa reformelor în anii 1990, urmată de
accelerarea acestora în prima parte a anilor 2000, în perspectiva aderării la structurile euro-
atlantice şi din nou de stagnarea reformelor, după intrarea în UE.20 Absenţa reformelor a
dus la scăderea producţiei chiar şi în perioda în care zona euro a înregistrat o puternică
creştere economică, iar efectuarea reformelor – atâtea şi aşa cum s-au făcut - a dus la
creşterea economiei României în ritmuri ridicate chiar şi în perioada în care creşterea
economică a zonei euro a stagnat. După finalizarea reformelor – dintre care esenţială este
reforma pieţei muncii – şi cu condiţia ca guvernul să nu provoce şocuri puternice prin
politici populiste, este de aşteptat ca gradul de sincronizare a ciclurilor să crească. Iar pe
măsură ce evoluţia economiei României va fi mai asemănătoare cu cea a zonei euro,
pierderea autonomiei politicii monetare va fi tot mai puţin importantă.

6. Riscul inflaţionist al conversiunii

Adoptarea euro este asociată şi cu alte riscuri sau temeri, care nu pot fi cuantificate
precis, însă pot fi totuşi evaluate calitativ. Consumatorii se tem cel mai mult de creşterea
preţurilor în momentul recalculării acestora în euro. În ţările care fac parte actualmente din
zona euro, a avut loc, într-adevăr, o creştere a anumitor preţuri, din cauza transformării lor
incorecte în euro sau a rotunjirilor. Cu toate acestea, conform Eurostat, impactul total al
euro asupra creşterii preţurilor a fost mic (cca. 2%). În România, concurenţa din sfera
coemerţului cu amănuntul este puternică, ceea ce ar trebui să împiedice creşterea
nerezonabilă a preţurilor. Acest fenomen poate fi prevenit, de asemenea, printr-un program
adecvat de practicare a unor preţuri duale şi de informare intensivă a opiniei publice. În
consecinţă, se paote estima că efectele rotunjirilor în timpul conversiei în euro vor avea doar
un impact minim asupra nivelului preţurilor.
Mai justificată este preocuparea pentru creşterea inflaţiei pe termen lung. Nivelul de
trai şi preţurile din România sunt printre cele mai scăzute din UE, iar printr-o creştere
economică rapidă, România va recupea decalajul faţă de UE nu numai în ceea ce priveşte
nivelul de trai, ci, inevitabil, şi în privinţa nivelului preţurilor. După trecerea la euro, adică

19
- Dăianu D., Kallai E., Mihailovici G., Socol A., România și aderarea la zona euro: întrebarea
este, ÎN CE CONDIȚII!, Institutul European din România, Bucureşti, 2016, p. 129.
20
- Cerna S., Tranziţia şi grupurile de interese, Oeconomica, 2, 2011, p. 15-27,
http://ecol.ro/content/tranzitia-si-grupurile-de-interese; Un sfert de veac de tranziţie, Economistul nr. 49-50, 15
decembrie 2014, http://ecol.ro/content/un-sfert-de-veac-de-tranzitie.
 11

după fixarea ireversibilă a cursului de schimb leu/euro, inflaţia mai ridicată din România va
fi unul din mecanismele de aliniere a preţurilor. Estimăm că, în primii ani după intrarea în
zona euro, inflaţia în România va fi cu 1,5 pp mai mare decât inflaţia medie din zona euro.
Însă, şi cazul în care nu s-ar adopta euro, inflaţia din România tot ar fi mai mare decât cea
din zona euro, şi anume cu până la 1,5 pp faţă de media celor mai performante trei ţări
membre - la fel ca în celelalte ţări care şi-au stabilit ţinte de inflaţie cu 1 pp mai mare decât
obiectivul BCE.
O inflaţie în România uşor mai ridicată decât media zonei euro va fi provocată de
mecanismele de echilibrare normale într-o economie care se dezvoltă: creşterea rapidă a
productivităţii şi, deci, ''efectul Balassa-Samuelson''; creşterea ponderii serviciilor în ''coşul''
de consum, ale căror preţuri cresc mai repede decât preţurile bunurilor; etc. O astfel de
inflaţie corectoare nu prezintă însă un risc de instabilitate sau de pierdere a competitivităţii
economiei României şi nu va avea impact negativ asupra nivelului de trai al cetăţenilor.
Creşterea preţurilor, respectiv inflaţia este strâns legată de teama că valoarea reală a
economiilor şi a pensiilor va scădea. Preschimbarea monedei în sine nu prezintă nici un risc
de diminuare a valorii reale a economiilor sau pensiilor, deoarece, după cum am arătat
anterior, se pot lua o serie de măsuri instituţionale şi reglementative (afişarea duală a
preţurilor o perioadă de timp suficient de lungă; popularizarea intensă a cursului de schimb
şi a regulilor de rotunjire; monitorizarea atentă a evoluţiei preţurilor; soluţionarea cu
celeritate a eventualelor litigii, reclamaţii şi sezizări; etc.), prin care să se evite creşterea
abuzivă a nivelului preţurilor cu ocazia conversiunii monedei. Preţurile bunurilor şi
serviciilor vor fi transformate în euro la acelaşi raport de conversie ca economiile şi
preţurile, iar, ca urmare, puterea de cumpărare a acestora va rămâne nemodificată. Aceasta
face ca şi puterea lor de cumpărare reală să rămână aceiaşi, indiferent de nivelul cursului de
schimb. Ca urmare, unele propuneri de amânare a introducerii euro până ce cursul de
schimb va fi mai favorabil nu sunt întemeiate.
Teama că o inflaţie mai mare după adoptarea euro va reduce valoarea reală a
economiilor este totuşi ceva mai justificată. În prezent, ratele dobânzii reale aferente
depozitelor populaţiei sunt aproape de zero, iar după adoptarea euro, pot deveni negative - la
fel ca în alte ţări din zona euro. Cu toate acestea, ratele dobânzilor sunt şi în prezent mici şi
vor rămâne, probabil, mici, chiar dacă România nu adoptă euro. Nivelul mai scăzut al
dobânzilor aferente depozitelor, care vor exista după adoptarea euro, va fi însoţit însă de
nivelul mai redus al dobânzilor la creditele acordate de bănci. În ceea ce îi priveşte pe
întreprinzători, este de presupus că scăderea ratelor dobânzii va fi în avantajul lor, deoarece,
pe sold, ei sunt debitori, iar o asemenea scădere a dobânzilor va fi o pierdere doar pentru
sectorul populaţiei, care este creditor net faţă de bănci. Cu toate acestea, atâta timp cât
tendinţa actuală de creştere a volumului creditelor se va menţine, poziţia de creditor net a
populaţiei va fi foarte redusă ca mărime, iar, ca urmare, pierderea rezultată din scăderea
dobânzilor reale după adoptarea euro va fi, de asemenea, foarte mică.
Inflația potențial mai ridicată nu va reprezenta o amenințare la adresa valorii
pensiilor. Pensiile sunt recalculate în mod regulat; ca urmare, pensionarii vor fi compensați
pentru o eventuală inflație mai mare. Decalajul de timp dintre momentul creşterii preţurilor
şi data recalculării pensiilor poate fi compensată printr-o majorarea excepţională a pensiilor
în primele luni după adoptarea euro. Deoarece mărimea pensiilor depinde, de asemenea, de
creşterea salariilor, care este de presupus că va fi substanţială după aderarea la zona euro,
pensionarii ar trebui să beneficieze de un venit real mai mare încă din următorul an după
adoptarea euro.
În evaluarea generală a evoluţiei economiilor populaţiei şi a salariilor după adoptarea
euro, trebuie neapărat luată în considerare creşterea probabilă a salariilor. Căci, această
creştere, determinată de factorii analizaţi anterior, va permite creşterea economiilor realizate
 12

din salarii şi pensii, ceea ce va compensa parţial reducerea ratei reale a dobânzii provocată
de amplificarea inflaţiei.
Zona euro nu este un grup de ţări ideal, cu o piaţă la fel de deschisă pentru toţi
membri săi. Există încă unele bariere administrative, care limitează şi diminuează
atractivitatea acestui spaţiu. Ceea ce există cu adevărat este libera circulaţie a bunurilor şi a
capitalurilor în zona euro. Cu toate acestea, în pofida eforturilor depuse de unele instituţii
europene, nu există încă o piaţă comună a serviciilor. Se menţin, de asemenea, o serie de
restricţii pe piaţa muncii, unde majoritatea vechilor ţări membre ale UE au limitat intrarea
pe piaţa muncii a lucrătorilor proveniţi din noile state membre. Mobilitatea limitată a forţei
de muncă slăbeşte rezistenţa statelor membre la potenţialele şocuri asimetrice, în special în
cazul în care aceste şocuri sunt de mare amploare. Barierele administrative şi alte rigidităţi
ale pieţei înseamnă că zona euro nu este o zonă monetară optimă.
Unul din dezavantajele actualului cadru instituţional al zonei euro este coexistenţa
politicii monetare comune cu o politică fiscală descentralizată. Politica fiscală lipsită de
rigoare a unui stat membru al uniunii poate produce pagube tuturor celorlalte state membre,
de exemplu, în cazul în care această politică determină creşterea ratelor dobânzii sau
fluctuaţia cursului de schimb al euro. Pentru a face faţă aceastei probleme, a fost încheiat
''Pactul de stabilitate şi creştere'' (PSC), al cărui scop principal este prevenirea apariţiei
deficitelor bugetare excesive. Totuşi, efectul ''Pactului'' a fot redus, printre altele, din cauza
presiunii pieţelor asupra unor ţări înainte de intrarea lor în zona euro. Pe termen lung, este
necesară sprijinirea funcţionării uniunii monetare printr-o integrare politică mai strânsă şi
printr-o mai bună coordonare a politicilor economice.

7. Politicile economice de sprijinire a adoptării euro

Analiza de mai sus arată că, în cazul României, avantajele adoptării euro depăşesc
dezavantajele, chiar dacă funcţionarea zonei euro nu este una ideală. Pentru ca România să
folosească pe deplin avantajele adoptării euro şi să limiteze cât mai mult dezavantajele
inerente, este necesară aplicarea unor politici adecvate. Obiectivul pe termen scurt al acestor
politici este menţinerea îndeplinirii criteriilor de la Maastricht (tabelul nr. 1), iar obiectivul
pe termen lung este consolidarea flexibilităţii economiei.

Tabelul nr. 1: Indicatorii de convergenţă nominală

Indicatori Criterii de la Maastricht România
Rata inflaţiei 1,5 pp faţă de -0,1% (media celor trei ţări -0,5
(procent, medie anuală) membre cele mai performante*) (martie 2017)
Ratele dobânzii pe 2 pp faţă de 1,6% (media celor trei ţări 3,4
termen lung membre cele mai performante prin prisma (martie 2017)
*
stabilităţii preţurilor )
Cursul de schimb (faţă 15% +0,9/-2,9
de euro)
(variaţii procentuale)
Deficitul bugetar** 3% 3
(procent din PIB)
Datoria publică** 60% 37,6
(procent din PIB)
) Croaţia, Irlanda, Slovacia.
*
**
) 2016; Metodologia ESA2010
 13

Principalul obiectiv al politicii monetare trebuie să fie menţinerea actualului nivel

scăzut al inflaţiei şi încadrarea fluctuaţiilor cursului de schimb al leului în limitele de
oscilaţie specifice ''Mecanismului European al Cursurilor de Schimb" (European Exchange
Rate Mechanism II – ERM II) (15%). Cu toate acestea, după cum am arătat, politica
monetară va fi, în condiţiile actuale, din ce în ce mai limitată, ceea ce va pregăti România
pentru pierderea politicii monetare proprii după aderarea la zona euro. De aceea, va fi
necesară înlocuirea politicii monetare cu alte genuri de politici, de exemplu, cu o politică
fiscală anticiclică.
Obiectivul imediat al politicii fiscale este consolidarea bugetului şi încadrarea în
limita de deficit de 3% din PIB. Creşterea economică rapidă din ultima perioadă ar trebui să
contribuie la o consolidare semnificativă. În scopul asigurării sustenabilităţii finanţelor
publice, ar trebui evitate derapajele populiste şi continuată consolidarea bugetară şi după
aderarea le zona euro. În acelaşi timp, politica fiscală ar trebui să-şi asume un rol mai mare
în stabilizarea întregii economii, având în vedere că politica monetară îşi va pierde
autonomia.
Din păcate, în ultimul timp, respectarea criteriului privind deficitul bugetar a
redevenit problematică. În urma unor reduceri semnificative ale impozitelor şi taxelor şi a
creşterii accentuate a cheltuielilor, deficitul public a crescut la 3% din PIB în 2016 și se
estimează că va crește în continuare la 3,6% în 2017 și 3,9% în 2018. Potrivit previziunilor,
deficitul structural se va adânci, de la o valoare de sub 1 % în 2015, la aproximativ 4 % în
2017, peste obiectivul pe termen mediu.21
Ponderea datoriei publice se așteaptă să se deterioreze, rămânând însă sub 60 % din
PIB.22
Politica fiscală sănătoasă şi dezvoltarea economică durabilă necesită politici
structurale adecvate. Dintre acestea, cele mai importante sunt politicile cu privire la piaţa
muncii. În plus, pentru funcţionarea normală a economiei în cadrul unei uniuni monetare,
este necesară creşterea flexibilităţii salariilor şi sporirea mobilităţii forţei de muncă. Este
important, de asemenea, aportul ştiinţei, cercetării şi educaţiei.

8. Concluzii

Deoarece pentru România avantajele adoptării euro sunt semnificativ mai mari decât
dezavantajele, ar trebui ca această ţară să adopte euro cât mai repede. Preşedintele României
a declarat recent că anul 2019, prevăzut pentru aderararea la zona euro în "Programul de
convergenţă 2015-2018" (aprilie 2015), este un termen nerealist, însă România îndeplineşte
în prezent criteriile prevăzute de "Tratatul de la Maastricht", iar programul fiscal şi de
reforme structurale implicat de adoptarea rapidă a euro ("proiect de ţară", "foaie de parcurs"
etc.) poate constitui o constrângere, care, dacă este conştientizată şi acceptată pe scară largă
de societate – aşa cum a fost dezideratul intrării în structurile euro-atlantice –, poate
constitui un sprijin esenţial pentru deblocarea reformelor necesare pentru finalizarea
tranziţiei, respectiv pentru menţinerea îndeplinirii criteriilor de aderare la UEM. Este
adevărat că existenţa unor angajamente internaţionale nu constituie o garanţie că prevederile
acestora vor fi respectate, însă, în absenţa unor asemenea "ancore", forţele politice populiste,
demagogice, anticapitaliste şi antioccidentale din societatea românească pot compromite
mai uşor destinul european al României.
Precizăm că prin adoptarea "rapidă" înţelegem intervalul de timp cel mai mic – doi
ani – în care o ţară candidată la intrarea în zona euro trebuie să satisfacă cerinţele fiscale şi

21
- Comisia Europeană, Raportul de țară al României din 2017, Bruxelles, 22.2.2017, p. 1.
22
- Idem
 14

monetare specifice ERM II. Cu alte cuvinte, presupunând că România va intra în ERM II în
2018, ea ar putea totuşi să intre în zona euro în 2020.
Există anumite indicii că acest obiectiv nu este atât de nerealist cum poate părea la
prima vedere. Într-adevăr, ultimele evenimente politice de la nivelul UE şi al relaţiilor
acesteia cu România arată că unele ţări europene importante par dispuse să reconsidere
situaţia României de ţară periferică. Ar fi al treilea moment astral în istoria recentă a
României, după căderea comunismului şi intrarea în structurile euro-atlantice.
Din punct de vedere economic, amânarea adoptării euro înseamnă pierderea
avantajelor nete aşteptate de la utilizarea acestei monede. Mărimea acestor pierderi depinde
de motivele amânării. În cazul în care amânarea ar fi fost determinată de şocuri externe, iar
autorităţile române ar fi continuat să aplice politici economice sănătoase, dezavantajele
amânării adoptării euro nu ar fi fost, probabil, prea mari. Asemenea şocuri externe ar fi putut
consta, de exemplu, în creşterea preţului petrolului şi al energiei, ceea ce ar fi fi întârziat,
într-o anumită măsură, îndeplinirea criteriilor de la Maastricht. Din fericire, asemenea şocuri
nu au afectat România, iar BNR nu a relaxat prematur politica monetară. În aceste condiţii,
motivele amânării ţin, de fapt, de încetarea aproape completă a reformelor după intrarea în
UE (1 ianuarie 200), din cauza acțiunii elitelor românești foarte versate în privința simulării
schimbării. Aceste elite au adoptat o mare parte a aquis-ului comunitar și a vocabularului
european, însă achizițiile respective nu sunt decât artificii menite să-i convingă pe eurocrați
că România a inițiat un proces de însușire a normelor și valorilor europene. Din comoditate
sau incompetență, principalele organisme ale UE au acceptat treptat, în bună masură,
comportamentul și explicațiile elitelor autohtone. Rezultatul a fost că România a asimilat
legile și valorile UE la nivel superficial sau declarativ, iar, în realitate, unele dintre
trăsăturile clasice ale unei "societăţi bazate pe vânătoarea de rente" (Rent-Seeking Society),
în care grupuri restrânse își impun voința asupra întregii societăți, iar corupţia este
endemică, nu numai că au fost perpetuate, ci au fost și consolidate ca urmare a aderării
României la UE.23
Perpetuarea acestei situaţii va face ca pieţele să-şi piardă şi bruma de încredere pe
care o mai au în economia României, ceea ce va duce la deprecierea semnificativă a leului,
la amplificarea inflaţiei, creşterea dobânzilor şi diminuarea fluxului de investiţii străine. Or,
asemenea fenomene negative ar determina neîndeplinirea criteriilor de la Maastricht o bună
perioadă de timp. Avantajele potenţiale ale adoptării euro se vor pierde pentru o perioadă de
timp nedefinită, iar instabilitatea economică apărută în modul acesta va avea numeroase alte
efecte economice şi sociale negative.

Timişoara, 17 iulie 2017.

23
- Cerna S., Tranziţia şi grupurile de interese, ed. cit; Un sfert de veac de tranziţie, ed.cit.

View publication stats