Sinonimia sintactică

Gramatica ne ajută atât în scriere, cât și în vorbire. Este foarte important să știm regulile de
scriere și de pronunție și să nu avem dubii atunci când vine vorba să le punem în aplicare. De
asemenea, este important să știm și care sunt sensurile cuvintelor, pentru a nu le folosi în mod
greșit chiar dacă ele sunt asemănătoare. Astăzi vorbim despre sinonime

↘ Definiție
Sinonimele sunt cuvinte cu forme diferite, dar care prezintă același sens. Ele sunt folosite
pentru a nuanța și a preciza ideea expusă în cadrul unei comunicări. Sinonimele au diferite grade
de echivalență între ele. În general nu există echivalență perfectă a cuvintelor existente într-o
limbă.

De exemplu, în cazul paronimelor vorbim despre cuvinte asemănătoare ca formă, dar care
diferă ca sens, în cazul omonimelor vorbim despre cuvinte cu aceeași formă, dar diferite ca
origine şi sens, iar la antonime despre cuvinte care, în raport cu alte cuvinte, au sensuri contrare
sau opuse

Cuvântul românesc „sinonim” provine din limba greacă veche, format din sýn (σύν;

„asemănare”) și sufixul ṓnymos (ώνυμος, „nume”): „asemănare de nume”.

Polisemia, omonimia, antonimia, paronimia şi sinonimia sunt principalele categorii semantice

sau semasiologice care fac obiectu lde studiu al semanticii.

↘ Sinonimia fonetică
Sinonimia fonetică (exprimată prin alofone) apare în cazuri de neutralizare a opoziţiilor
fonologice:

⁂ între s şi z în cismă–cizmă sau desvolta–dezvolta;

⁂ se poate considera  sinonimie fonetică şi atunci când lexemul se menţine, modificându-se

doar accentul sau lungimea, prin repetarea unor sunete: brávo! / bráavo! / bravó!;

⁂ dintr-un alt punct de vedere, se poate admite că într-un număr determinat de cuvinte asistăm
la un fenomen de sinonimie fonetică diatopică (sau, după caz, sinonimie fonetică diacronică,
diastratică sau chiar diafazică) (hulpe/vulpe, hultan/vultan, holbură/volbură), vocalele a şi ă 
(vadană/vădană, batrân/bătrân), diftongii „ie” şi „ia” sunt sinonimi în contextele 
(băiet/băiat, tămâiet/tămâiat).

⁂ cât despre forme precum „sară” în loc de„seară”, „plăcé” în loc de „plăcea”, „rumpe” în

loc de „rupe”, unii consideră că sunt variante lexicale (populare, regionale, arhaice) în raport cu
forma lexicală tip (literară), iar alții că sunt fenomene ale sinonimiei fonetice.

↘ Sinonimia afixală
⁂ sinonimia prefixală (între prefixele ne- şi in- în necapabil / incapabil)
⁂ sinonimia sufixală (de exemplu, între sufixele -iţă, -uţă, -uşă, -uşcă în mierliţă / mierluţă /
mierluşă / mierluşcă)

↘ Sinonimia gramaticală/ morfologică

⁂ sinonime morfologice (alomorfe): formele de prezent „prind” – „prinz”, „simt” – „simţ” sau
formele de viitor „va veni”/„are să vină”/„o să vină”/„a veni”/„veni-va”.

↘ Sinonimia sintactică
Exemple:

⁂ sora mamei/soră mamei (atribut exprimat prin substantiv în genitiv/prin substantiv în dativ);

⁂ s-a manifestat favorabil pentru plecarea lui/plecării lui (complement de relaţie exprimat prin
substantiv în acuzativ cu prepoziţie/substantiv în dativ;

⁂ „Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte”, complementul indirect neprepoziţional din

dativ devine sinonim sintactic  cu un complement prepoziţional din acuzativ. (Epigonii, Mihai
Eminescu)

↘ Sinonimia lexicală
⁂ sinonimele lexicale sunt două sau mai multe cuvinte cu înţelesuri identice sau apropiate.
Astfel, sunt considerate sinonime unităţi lingvistice precum:  timp–vreme, lexic–
vocabular, salivă – scuipat etc. Se consideră că sinonimia lexicală este cea mai variată şi mai
complexă sinonimie.

↘ Sinonimia frazeologică
Acelaşi tip de relaţie semantică care se stabileşte între unităţi lexicale se poate institui şi între
unităţile frazeologice: „a da ortul popii”, „a da colţul”, „a-şi da duhul”  toate înseamnă „a muri”.