În 24 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza fost ales în unanimitate domn al Ţării Româneşti, iar

populaţia strânsă în jurul Dealului Mitropoliei a primit vestea cu cea mai mare bucurie.

Mihail Kogalniceanu afirma în discursul adresat domnitorului după alegere:

" Alegându-te pe tine domn... am voit să arătăm lumei aceea ce toată ţara doreşte: la legi noi, om
nou... Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrarul! Fă ca legea să fie tare, iar tu,
Maria Ta, ca domn, fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu aceia pentru care mai toţi domnii trecuţi
au fost nepasători sau răi. Nu uita că dacă cincizeci de deputati te-au ales domn, însă ai să
domneşti peste două milioane de oameni!"

Ziarul Românul din 27 ianuarie scria despre acest moment fericit: ''... Nu se auzeau în toată capitala
decât cele mai vii demonstraţii de bucurie... singurul spectacol care se vedea pe toate uliţele, pe la
toate răspântiile, pe toate locurile publice ale Bucureştilor. Fraţii noştri ţărani... strigau acum cu
toată puterea energică a sufletelor lor: Să trăiască Cuza! Să trăiască Domnul nostru! Se aruncau unii
în braţele altora, fără deosebire de condiţii, ca şi cum toţi, în general, ar fi scăpat de jugul cel mai
apăsător.''
 Nici dubla alegere a lui Cuza şi nici recunoaşterea
internaţională a Unirii nu au fost însă obţinute uşor, pentru că Înalta Poartă şi Austria le
considerau drept o încălcare a Convenţiei de la Paris.

Au urmat misiuni diplomatice conduse de apropiaţi ai lui Cuza în capitalele Marilor Puteri, conferinţe,
tergiversări şi chiar ameninţări de intervenţie militară. Dar fermitatea lui Cuza, reacţia energică a
Camerelor şi a guvernelor, poziţia intransigentă a marelui diplomat Costache Negri şi atitudinea
favorabilă a majorităţii Marilor Puteri garante au avut ca rezultat în septembrie 1859 recunoaşterea
dublei alegeri a domnitorului Cuza, la Conferinţa de la Paris.

Deplina Unire a fost recunoscută 2 ani mai târziu, la Conferinţa de la Constantinopol, când Înalta
Poartă a renunţat la toate condiţiile pe care le solicitase anterior. Austria, în schimb, era dispusă să
recunoască Unirea doar pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească s-a format un stat unitar care a adoptat numele de
România, cu Capitala la Bucureşti, cu o singură Adunare şi un singur Guvern. Era primul pas
pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza

A început în 24 ianuarie 1859 cu multe speranţe şi s-a terminat într-un conflict cu elita politică. A fost
acuzat de autoritarism şi silit să abdice în 11 februarie 1866.

Reformele iniţiate de Alexandru Ioan Cuza au pus bazele dezvoltării moderne a României, dar
personalitatea lui Cuza, extrem de controversată, pune încă probleme în istorie.
 Alexandru Ioan Cuza la Mitropolie

Cu toată opoziţia boierimii, a marii burghezii şi a Bisericii, Cuza a iniţiat împreună cu primul său
ministru Mihail Kogălniceanu reforme interne importante:

 reforma fiscala în 1861, prin care se instituia impozitul personal şi cel funciar
 secularizarea averilor mănăstireşti în 1863, cu scopul de a trece in proprietatea statului marile
averi ale bisericilor si mănăstirilor
 legea rurala din 1864, prin care au fost împroprietătiţi peste 400 de mii de ţărani şi alţi 60 de
mii au primit locuri de casă si grădini; reforma agrară a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale
şi a reprezentat unul din cele mai însemnate momente din istoria României moderne.

În timpul domniei sale a fost reformată şi justiţia, au fost concepute o nouă lege electorală, Codul Civil
şi Codul Penal inspirat de legislaţia franceză, învăţământul primar a devenit obligatoriu şi s-au înfiinţat
Universitatea de la Iaşi în 1860, cea din Bucureşti în 1864 şi a fost organizată Armata naţională.

Aplicarea reformelor s-a lovit însă de rezistenţa Adunării Legiuitoare, pe care a şi dizolvat-o la 2 mai
1864 prin forţă. În acelaşi an a fost supusă aprobării poporului o nouă Constituţie, prin care domnitorul
avea puteri sporite, ceea ce a atras atât nemulţumiri interne, cât şi din exteriorul ţării. Împotiva
domnitorului s-a creat o coaliţie formată din aceeaşi unanimitate care l-a şi ales. Cuza realizase
reforme solide, fără a mai păstra însă legătura cu elita politică.

Alexandru Ioan Cuza a fost forţat de complotiştii din „monstruoasa coaliţie" să renunţe la tron în
noaptea 10 spre 11 februarie 1866. La finalul zilei, domnitorul a fost obligat să părăsească ţara. Avea
să moară în Germania, la 15 mai 1873. Avea doar 53 de ani.

Şirul de reforme iniţiate de Cuza şi venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol
I a făcut că actul de la 1859 să fie ireversibil.