O SCRISOARE PIERDUTA

Reprezentata pe data de 13 noiembrie, in anul 1884 pe scena Teatrului Național , comedia ”O scrisoare
pierduta” de I.L Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor, fiind o capodoperă a genului
dramatic. Piesa este o comedie de moravuri politice în care sunt satirizate aspecte ale societăţii
contemporane in timpul perioadei alegerilor parlamentare din anul 1883.

Actiunea se naste din pretextul pierderii unui bilet de amor compromitator, scris de prefectul judetului
Stefan Tipatescu catre sotia celui mai bun prieten al sau , Zoe Trahanache.Conflictul principal pune în
lumină lupta pentru putere a două partide politice, unul reprezentat de conducerea locală formata din-
Stefan Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi ,Branzovenescu-si opozitia reprezentată de
gruparea independentă-Catavencu si grupul de intelectuali . Prin campania electorală prezentată autorul
demască conflictele şi interesele politice din a doua jumatate a secolului al 19-lea, totul având la bază
interese personale, de familie.

Piesa este structurata in patru acte, fiecare dintre ele fiind alcatuit din mai multe scene.Spectacolul din
1884 ,regizat de Liviu Ciulei se construieste pe un set complet de conventii care respecta indeapropape
structura operei scrisa de Caragiale. Acesta afirma ca fara textul dramatic nu ar exista spectacolul de
teatru ,de aceea Ciulei insista sa nu-l tradeze pe Caragiale, reproducand cu exactitate decorul si
costumele mentionate in opera. Astfel,se observa ca spatiul este dedus din text ,iar locul scenic este
construit special ,elementele ce contribuie la construire provenind din textul dialogat sau indicatiile
scenice. Toate acestea evidentiaza o colaborare activa intre literatura si teatru ,intarind textul dramatic.

Actorii au urmat indicatiile autorului cu multa precizie, oferind acuratete interpretarii. Majoritatea
actorilor isi misca trupul,capul si,gesticuleaza din maini in timpul discursului verbal ,de asemenea isi urca
si cobora vocea pentru a genera semnificatii profunde si pentru a reda cat mai fidel personajul jucat.
Aceste miscari dramatice le ofera spectatorilor detalii cu privire la statutul personajului,relatiile cu
celelalte personaje si nu in ultimul rand puterea pe care o exercita.In majoritatea scenelor ,spatiul scenic
este dominat de prezenta lui Zoe ,care prin miscarile sale pare sa cuprinda scena.Culoarea rochiei are o
mare incarcatura semica si indica spectatorilor coordonatele sociale cat si caracterul acesteia .

Atitudinea teatrala si afectata a personajului Catavencu devine tot mai evidenta odata ce isi sustine
discursurile electorale:”Catavencu(ia poza, trece cu importanta prin multime si suie la tribuna...Iși trage
batista si isi sterge cu eleganta avocateasca fruntea.Este emotionat,tuseste si lupta demonstrativ cu
emotia)”.

In concluzie ,relatia dintre opera ”O scrisoare pierduta” si punerea ei in scena este una stransa ,intrucat
Liviu Ciulei a vrut sa demonstreze publicului cat de complex este drumul de la cuvant la imagine,pentru a
livra emotii pure spectatorilor.