Sunteți pe pagina 1din 10

Acatistul Sfântului Kukșa din Odessa

22 Octombrie

Condacul 1

Alesule făcător de minuni și preaslăvite mărturisitor al lui Hristos, pentru noi


pururea rugător, preacuvioase părinte Kukşa, slăvind pe Dumnezeu Cel ce
Te-a proslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție, noi nevrednicii. Iar tu,
ca cel ce ai multă îndrăzneală către Domnul, de toate ispitele și necazurile
slobozește-ne pe noi, cei ce-ți cântăm: Bucură-te, Cuvioase Părinte Kukşa,
făcătorule de minuni și mărturisitor al lui Hristos.

Icosul 1

Înger în trup, răstignit lumii viclene, te vedem pe tine, fericite Părinte Kukşa,
căci sfinților mucenici te-ai asemănat care prin credință au biruit împărății,
au făcut dreptate, au dobândit făgăduințele, au astupat gurile leilor, au stins
puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce
erau s-au făcut tari la război, au întors taberele vrăjmașilor pe fugă. De
aceea, îți cântăm cu evlavie:
Bucură-te, ales să fii sfeșnicul plaiurilor noastre;
Bucură-te, că prin nevoințele și minunile tale ai întărit credința ortodoxă;
Bucură-te, că pe aceasta ai mărturisit-o până la sânge și cazne;
Bucură-te, bun următor vieților marilor sfinți ai Rusiei;
Bucură-te, ca în vremea tulbure și împotriva lui Dumnezeu luptătoare, te-ai
arătat ca un diamant neclintit;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de daruri negrăite;
Bucură-te, al monahilor îndrumător și povățuitor plin de har;
Bucură-te, că ai învățat cu înțelepciune pe cei ce au venit la tine, să iubească
binele;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Kukşa, făcătorule de minuni și mărturisitor al lui
Hristos.

Condacul 2

Văzând mama ta că ai fost ales de ceruri, că din tinerețe duh peste tine s-a
pogorât, se bucura și slăvea în inima ei pe Dumnezeul Cel minunat întru
sfinții Săi. Te-a binecuvântat icoana Maicii Domnului Kazanskaia să
propășești îngusta și greaua viață monahală și te-a adus rod bineînmiresmat
Domnului. De această icoană nicicând nu te despărțeai, astfel purtând
binecuvântarea maicii tale pe căile vieții și cu umilință cântând Domnului:
Aliluia!

Icosul 2

Agonisind conștiință luminată de la Atotmilostivul Mântuitor, toate


frumusețile lumii acesteia din tinerețile tale le-ai urât, luând crucea și
urmând lui Hristos. Venind în pelerinaj în sfântul oraș Ierusalim și sărutând
locul pe care a pătimit Domnul, ai făgăduit să porți crucea în cinul
monahicesc. Lăudând a ta bunăvoire îți cântăm ție:
Bucură-te, că ai primit binecuvântarea sfintei cetăți;
Bucură-te , că de Ierusalimul cel ceresc cu sufletul te-ai lipit;
Bucură-te, că de semne cerești în acest pelerinaj te-ai învrednicit;
Bucură-te, că apa Siloamului în care ca prin minune primul ai intrat, ți s-a
făcut baie nașterii de-a doua spre îmbrăcăminte de nestricăciune;
Bucură-te, că prin aceasta ai fost însemnat că vei crește multe roade
duhovnicești;
Bucură-te, că la Mormântul Domnului uleiul din candelă peste tine s-a
revărsat pe neașteptate;
Bucură-te, că de la acest untdelemn mulți oameni atingându-se de tine s-au
miruit;
Bucură-te, că prin această minune ai fost semn al harului nesecat ce se va
dărui prin tine celor drepți;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Kukşa, făcătorule de minuni și mărturisitor al lui
Hristos.

Condacul 3

Puterea Celui de Sus te-a hărăzit, fericite, când în pământul Maicii Domnului,
pe Sfântul Munte Athos te-ai făcut locuitor, ca să te arăți adevărat ascultător
Egumenei tuturor mănăstirilor, preasfintei Fecioare Născătoare de
Dumnezeu; ai cunoscut nevoințele ascezei, crescând pe scara faptelor bune
și neîncetat strigând Întemeietorului ascezei, Hristos: Aliluia!

Icosul 3

Având adevărată grijă de mântuirea sufletului, te-ai lepădat de propria


voință, ca să faci ascultare sfinților părinți athoniți, și să capeți cugetare întru
Hristos. Pentru aceasta ți-a trimis Dumnezeu un avva iscusit și nemincinos,
anume pe pustnicul Melchisedec și sub a lui oblăduire ai crescut din putere în
putere pe scara virtuților, învrednicindu-te a fi tuns în monahism.
Minunându-ne de atâta stăruință, cu umilință strigăm:
Bucură-te, lauda sfântului munte Athos;
Bucură-te, al Egumenei tuturor mănăstirilor nevoitor preaiubit;
Bucură-te, al cuvioșilor părinți athoniți ucenic și următor;
Bucură-te, al nevoințelor lor sârguincios oglinditor;
Bucură-te, că ai dus lupta nevăzută împotriva duhurilor răutății;
Bucură-te, că ai fost dăruit cu rugăciunea minții;
Bucură-te, că începătorului monahismului rusesc, Cuviosului Antonie te-ai
asemănat;
Bucură-te, că ai adus blagoslovenia athonită la Kiev;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Kukşa, făcătorule de minuni și mărturisitor al lui
Hristos.

Condacul 4

Vifor de ispite cumplite a pornit dușmanul neamului omenesc, ca să semene


ranchiuna în Sfântul Munte și să te scoată pe tine din Athos. Iar tu
preacuvioase, cu smerenie ai răbdat această prigoană și venind în orașul cel
ales de Dumnezeu, te-ai sălășluit în lavra sfinților Antonie și Teodosie din
Kiev, ca împreună cu sfinții, prezenți aici prin sfintele lor moaște, să cânți
cântarea Preasfintei Treimi: Aliluia.

Icosul 4

Auzit-au, părinte prealăudate, călugării din Lavra Pecerska despre viața ta


cea bineplăcută lui Dumnezeu și văzând statornicia ta întru credință, se
minunau de atâta năzuință către desăvârșirea ta, vrând ei a-ți urma întru
toate. Însă atunci când diavolul a împrăștiat neghinele eresurilor în sânul
Bisericii, te-ai arătat din nou stâlp al curățeniei Ortodoxiei, părinte, căci și pe
frați întărindu-i mereu auzi acestea:
Bucură-te, luminător al credinței ortodoxe;
Bucură-te, râvnitor al predaniilor părintești;
Bucură-te, stâlp de foc care arăți calea mântuirii în mijlocul întunericului
ateismului;
Bucură-te, că în vremea înmulțirii pierzătoare a eresurilor ai înduplecat prin
rugăciune pe frații întru credință;
Bucură-te, că ai arătat tuturor exemplul de adevărată închinare Dumnezeului
Celui viu;
Bucură-te, cel ce ai stins cu roua mărturisirii tale cuptorul cel preaîncins al
luptei împotriva lui Dumnezeu;
Bucură-te, căci și celor din Lavra Pecerska te-ai asemănat, preacuviosule,
mărturisitorule și mucenice Kukșa;
Bucură-te, căci și nevoințele cuvioșilor din Lavra Kievului ai moștenit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Kukşa, făcătorule de minuni și mărturisitor al lui
Hristos.

Condacul 5

Stea de Dumnezeu îndrumată în întunericul păcatelor omenești te-ai arătat,


sfinte, luminând orașul și oamenii cu razele multor minuni. Așadar, și de
proorocia ierarhului Serafim al Poltavei te-ai învrednicit, când acest stareț de
Dumnezeu înțelepțit, binecuvântându-te cu arhierească blagoslovenie a
zis: „În aceste peșteri și ție ți s-a făcut lăcaș!”, dându-ți astfel de înțeles că
Domnul te va preamări prin aflarea moaștelor tale cele neputrezite. Văzând
noi acum împlinirea acestei prorociri, cu evlavie sărutăm sfintele tale moaște
cântând: Aliluia!

Icosul 5

Văzându-te nelegiuiții a fi râvnitor al dreptei credințe, s-au gândit să te


nimicească, te-au dat chinurilor și în temniță te-au închis. Tu, însă, ca un
mucenic tare, statornic ai rămas disprețuind năvălirile diavolești, privind
către Dumnezeiescul Pătimitor și urmând îndelung-răbdării Sale. Pentru
aceasta, te fericim așa:
Bucură-te, că ai mers pe urmele Domnului până la chinurile Golgotei;
Bucură-te, că prin mărturisire te-ai luminat;
Bucură-te, că de la luptătorii împotriva lui Dumnezeu multe chinuri ai suferit;
Bucură-te, că aceia către tâlhari și criminali ca pe un miel la lupi te-au
aruncat;
Bucură-te, că pe aceștia ca pe niște fiare sălbatice prin smerenia ta i-ai
îmblânzit;
Bucură-te, că geruri aspre și lihniri cumplite în taigaua Siberiei ai suferit;
Bucură-te, căci și ție, precum lui Ilie ți-a trimis Domnul printr-un corb hrană;
Bucură-te, că te-a izbăvit de boala grea pentru care urma să mori;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Kukşa, făcătorule de minuni și mărturisitor al lui
Hristos.

Condacul 6

De Dumnezeu purtătorule Părinte, propovăduitor al harului Dumnezeiesc te-


ai arătat, blândule păstor, când ai primit tainic de la episcopul Antonie,
Sfintele Daruri, cele trimise ție într-o legătură. Împărtășindu-te cu evlavie cu
acestea, n-ai uitat nici de frații și surorile întru călugărie, aceștia împreună cu
tine fiind întemnițați, i-ai spovedit pe ascuns și i-ai făcut părtași ai Sfintelor și
de viață făcătoarelor ale lui Hristos Taine. A fost această Trapeză precum
Cina cea de Taină a ucenicilor lui Hristos Dumnezeu, ca Paștele luminat în
mijlocul întristării, ca Cincizecimea ce a revărsat peste ei limbile de foc ale
Duhului. Aflând atâta milă, înălțau calda mulțumire Dumnezeului și plăcutului
Său, cântând: Aliluia!

Icosul 6

Lumina milostivirii a luminat peste tine Hristos Izbăvitorul, când în ziua


Marelui Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință, ai fost eliberat din temnița
întunecata; căci, deși vrăjmașul voia să te doboare, ai rămas nebiruit.
Trecând acestea, la noi încercări ai fost supus, părinte cuvioase, căci ai fost
expulzat mai departe, ducând acolo lipsuri și nevoi, neavând unde să-ți pleci
capul. Pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, al drepților biblici următorule;
Bucură-te, că ai urmat viața celor ce au pribegit în piei de oaie și în piei de
capre;
Bucură-te, cp asemenea celor lipsiți, strâmtorați și rău primiți ai fost;
Bucură-te, că asemenea celor de care lumea nu era vrednică, ai rătăcit în
pustii, în peșteri ți în crăpăturile pământului;
Bucură-te, că și ție ca și acestora, mărturisiți fiind prin credință, ți s-a dăruit
făgăduința;
Bucură-te, că darul negrăit al facerii de minuni a fost trimis ție de la Domnul
spre înzestrare;
Bucură-te, că Dumnezeu odihna ți-a gătit ție trimițându-ți văduva precum lui
Ilie;
Bucură-te, că și prin tine, ca prin Ilie, de mari binecuvântări se învredniceau
casele care te primeau;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Kukşa, făcătorule de minuni și mărturisitor al lui
Hristos.

Condacul 7

Vrând Domnul Atotvăzătorul să te arate pe tine luminător plaiului acela, nu


te-a ascuns, ci ca pe un sfeșnic mare te-a așezat, din nou întorcându-te în
Lavra Kievului ca să ajuți lumea. Oamenii dreptmăritori, ca pe o piatră
prețioasă avându-te, se bucurau nespus și înălțau cântarea de mulțumire
Domnului: Aliluia!

Icosul 7

Creatorul și Stăpânul tuturor minunilor, noi minuni ne-a arătat prin tine,
cucernice, ca pe toți cei ce veneau la tine din toate părțile îi tămăduiai, pe
îndrăciți de duhurile rele îi slobozeai, pe cele viitoare le proroceai, bubele
păcatelor vădite le făceai, tuturor dăruind cele de folos spre mântuire.
Creștinii fiind izbăviți prin tine de atâtea necazuri, cu bucurie îți cântau:
Bucură-te, că mare făcător de minuni a aflat întru tine Sfânta Biserică;
Bucură-te, că slava minunilor tale a răsărit peste tot pământul;
Bucură-te, că ești doctor al sufletelor și al trupurilor noastre;
Bucură-te, al pocăinței dreptule învățător;
Bucură-te, ca ești schivnic văzător cu duhul și plin de sfințenie;
Bucură-te, stareț blajin și cumpătat;
Bucură-te, izgonitor neînfricoșat al demonilor;
Bucură-te, că dracii, nesuferind lumina chipului tău, departe de la tine
fugeau;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Kukşa, făcătorule de minuni și mărturisitor al lui
Hristos.

Condacul 8

Pribegind și multe scârbe suferind, părinte fericite, ai împlinit asupra-ți


cuvintele apostolului, că cei ce vor să petreacă viața în bună credință
prigoniți vor fi. Așijderea și pe tine, dușmanii Domnului care erau la putere
te-au izgonit din Lavra Pecerska, dar prin pronia Domnului, aceasta prigoană
te-a adus în Lavra Poceaevului, ca și acolo să luminezi prin trăirea ta,
cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Frații Sfântului munte Poceaev te-au întâlnit cu freamăt de bucurie, văzând


în tine un preot cinstit, înfrumusețat cu nevoințele călugărești și cununi
mucenicești. De aceea te cinsteau cu astfel de cuvinte:
Bucură-te, că de însăși Preacurata Născătoarea de Dumnezeu, care a lăsat
pe acest munte urma tălpii sale și icoana făcătoare de minuni, ai fost primit;
Bucură-te, că muntele acesta ca un al doilea Athos pentru tine s-a făcut;
Bucură-te, că sfântului egumen Iov, al Lavrei din Poceaev, întru toate te-ai
asemănat,
Bucură-te, că așijderea lui ai luptat împotriva sciziunilor;
Bucură-te, că pe cei orbiți de eresurile pierzătoare îi întorceai întru Una
Adevărata Sfânta Soborniceasca și Apostoleasca Biserică;
Bucură-te, că la Dumnezeiasca Euharistie asemenea îngerilor, înconjurat de
lumină, Domnului slujeai;
Bucură-te, că și fiilor tăi duhovnicești ai dăruit harul convorbirii în rugăciune
cu Dumnezeu.
Bucură-te, așadar, că prin a lor fierbinte rugăciuni de boala cea grea și
moartea grabnică ai fost izbăvit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Kukşa, făcătorule de minuni și mărturisitor al lui
Hristos.

Condacul 9

Toată firea omenească s-a mirat de marea bunăvoință a lui Dumnezeu


asupra ta, rugătorule fericite, căci pe Domnul Slavei Cel necuprins, pe care
nici îngerilor a-L vedea nu este cu putință, mereu Îl vedeai cu ochii
duhovnicești ațintind mintea la cele de sus și cântând întotdeauna
Creatorului Tău: Aliluia!

Icosul 9

A ritorisi nu erai iscusit, părinte smerit, dar ca pe Maria Egipteanca,


Dumnezeu te lumina cu Duhul Său, căci Evanghelia și Psalmii lui David, pe
de rost îi știai, toată slujba bisericească în memorie o aveai și slujeai fără să
te poticnești; chiar neavând studii de teologie, Sfânta Scriptură o tâlcuiai ca
un teolog iscusit, descoperind adâncurile sfinte ale tainelor lui Dumnezeu. De
aceea, minunându-ne, cântam ție:
Bucură-te, că ai fost hărăzit cu înțelepciunea cea de sus;
Bucură-te, luminatule cu Duhul Sfânt;
Bucură-te, că în neputința ta puterea Lui Dumnezeu s-a descoperit;
Bucură-te, că de bogăția cuvintelor tale cei săraci cu duhul se îmbogățesc;
Bucură-te, că de învățăturile tale părintești cei flamanzi și însetați hrănindu-
se se satură;
Bucură-te, că lucrând ai învățat a disprețui trupul, căci este trecător;
Bucură-te, că prin pilda ta pe mulți ai ridicat a căuta la suflet, la lucrul cel
nemuritor;
Bucură-te, că pentru aceasta împreună cu îngerii se bucură duhul tău;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Kukşa, făcătorule de minuni și mărturisitor al lui
Hristos.

Condacul 10

Mântuire și de moartea veșnică izbăvire te-ai făcut tuturor celor ce veneau la


tine, sfinte părinte, scoțându-i din patimile păcatelor și înălțându-i la
Împărăția Cerurilor, unde și tu acum stai împreună cu toți sfinții înaintea
Tronului Domnului Puterilor, rugându-te pentru noi, fiii tăi duhovnicești, și
viersuind lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10
Întru tot erai întru cele de sus, avva preaminunate, dezbrăcându-te de omul
cel vechi și de faptele lui, îmbrăcându-te întru Hristos, pe care L-ai iubit din
toată inima. Pentru aceasta ți s-a dat mult har de la Domnul, ca toți în
rugăciuni să te cheme așa:
Bucură-te, lucrător neadormit, care ai adus multa roadă;
Bucură-te, al părinților din vechime Antonie, Pahomie și Macarie ucenic și
urmaș în călugărie;
Bucură-te, că asemenea Sfântului Serghie de Radonej, slujitor sârguincios al
Sfintei Treimi ai fost;
Bucură-te, că și Sfântului Serafim de Sarov te-ai asemănat – salutându-i pe
toți cu pascala bucurie: „Hristos a Înviat”
Bucură-te, că al doilea Ambrozie de la Optina ai fost, pe toți numindu-i a fi
copiii tăi;
Bucură-te, că si cuviosului Siluan Athonitul în cugetarea teologică ai urmat;
Bucură-te, că ai agonisit duhul păcii și în jurul tău cu miile s-au mântuit
credincioșii;
Bucură-te, că prin tine Domnul a arătat că nu s-au împuținat în Sfânta Rusie
cuvioșii;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Kukşa, făcătorule de minuni și mărturisitor al lui
Hristos.

Condacul 11

Cantare de umilință îți aduceau locuitorii orașului Odessa, precuvioase


Kuksa, căci lor Domnul te-a dăruit pe tine, apărător și acoperitor, păzindu-i
de multele necazuri și de stihiile ispitelor. Așadar, și mănăstirea cu hramul
Adormirea Maicii Domnului, în care se odihnesc astăzi moaștele tale, s-a
înzestrat cu numele tău, cântând cântarea de laudă și de mulțumire: Aliluia!

Icosul 11

Candelă prealuminoasă care izvorăște uleiul harului tămăduitor s-au arătat a


fi cinstitele tale moaște, cuvioase, căci de la ele curg șiroaie de minuni,
neputințele izgonind, de pe patul morții ridicând, sufletele înveselind și toate
născocirile diavolești biruind. Pentru acestea și părinții și frații mănăstirii
Sfintei Adormiri, slujind zi de zi tedeumuri în fața raclei cu sfintele tale
moaște, cu multă dragoste îți înalță:

Bucură-te, locaș înfrumusețat al Duhului Sfânt;


Bucură-te, tămâie binemirositoare a faptelor celor bune;
Bucură-te, chivot cinstit al comorilor nesecate;
Bucură-te, vas de mult preț al darurilor nesfârșite;
Bucură-te, că prin neputreziciunea moaștelor tale, te-a preamărit Dumnezeu;
Bucură-te, că prin izvorârea minunilor de Domnul înălțat ai fost;
Bucură-te, că nimeni în deșert sau neauzit nu pleacă de la moaștele tale;
Bucură-te, că tămăduitoarele tale moaște sunt pentru Odessa scut de
apărare și înfrumusețare;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Kukşa, făcătorule de minuni și mărturisitor al lui
Hristos.

Condacul 12

Trimite-ne nouă har, părinte cinstite, cerând ajutorul lui Dumnezeu, ca să ne


putem învăța din îndreptările tale, să facem voia Mântuitorului cea bună și
desăvârșită, și petrecând în cuvioșie și dreptate, să ne învrednicim împreună
cu tine în viața ce va să fie să cântam Făcătorului cântarea nesfârșită:
Aliluia!

Icosul 12

Cântând viața ta curată și cu frică de Dumnezeu, lăudam mărturisirile, bolile


tale și truda ta, cinstim virtuțile călugărești, preaînălțăm năzuința în
rugăciune și îndrăznirea către Domnul. Căci tu, cu grija părintească ai
păstorit turma drepților, pe toți înțelepțindu-i; slăvim înfrânarea trupului și
petrecerea fără cârtire a tuturor scârbelor, care pentru dragostea Domnului
le-ai suferit, părinte sfinte. Și ai apărut nouă, celor ce trăim în vremurile din
urmă, ca un sfeșnic care arde și încălzește, ca puțin măcar să ne bucurăm de
lumina lui. Nu ne lăsa pe noi orfani, învrednicește-ne de ocârmuirea ta spre
desăvârșirea duhovnicească și pururea îți vom cânta:
Bucură-te, că în ceata sfinților și a cuvioșilor ai fost primit;
Bucură-te, că în Ierusalimul cel de sus ai urcat;
Bucură-te, că în cartea vieții cu litere de aur numele tău e scris;
Bucură-te, că împreună cu toți cei bineplăcuți lui Dumnezeu, ai intrat la
nunta Mielului;
Bucură-te, că haina ta cea de nuntă gătită, mai mult decât zăpada s-a albit;
Bucură-te, că ai moștenit ca un biruitor cununa adevărului;
Bucură-te, că stând înaintea tronului stăpânului ești pentru noi cald
mijlocitor;
Bucură-te, că pentru toți cei ce cheamă numele tău sfințit în ajutor cu
îndrăzneală mijlocești;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Kukşa, făcătorule de minuni și mărturisitor al lui
Hristos.

Condacul 13

O, preacuvioase și de Dumnezeu purtătorule părintele nostru Kuksa, cel ce


ești mare nevoitor și de minuni făcătorule! Privește spre noi, cei ce suntem
înconjurați de păcate și poticniți în întunericul necunoștinței; cu mijlocirea ta
cea bineplăcută lui Dumnezeu, sălășluiește frica Domnului în inimile noastre,
întărâtările trupului omoară-ni-le, de ispite păzește-ne, Ortodoxia o
întărește, ca în cucernicie și bunăcredința să petrecem puținul zilelor
noastre; și izbăvindu-ne de veșnicele chinuri, să ne învrednicim în viața cea
fără de sfârșit împreună cu tine să-L slăvim pe Dumnezeu, Cel în Treime
închinat, cântându-I: Aliluia! Aliluia! Aliluia! (acest Condac se repeta de 3 ori)

Apoi iarasi Icosul 1 si Condacul 1.

Icosul 1

Înger în trup, răstignit lumii viclene, te vedem pe tine, fericite Părinte Kukşa,
căci sfinților mucenici te-ai asemănat care prin credință au biruit împărății,
au făcut dreptate, au dobândit făgăduințele, au astupat gurile leilor, au stins
puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce
erau s-au făcut tari la război, au întors taberele vrăjmașilor pe fugă. De
aceea, îți cântăm cu evlavie:
Bucură-te, ales să fii sfeșnicul plaiurilor noastre;
Bucură-te, că prin nevoințele și minunile tale ai întărit credința ortodoxă;
Bucură-te, că pe aceasta ai mărturisit-o până la sânge și cazne;
Bucură-te, bun următor vieților marilor sfinți ai Rusiei;
Bucură-te, ca în vremea tulbure și împotriva lui Dumnezeu luptătoare, te-ai
arătat ca un diamant neclintit;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de daruri negrăite;
Bucură-te, al monahilor îndrumător și povățuitor plin de har;
Bucură-te, că ai învățat cu înțelepciune pe cei ce au venit la tine, să iubească
binele;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Kukşa, făcătorule de minuni și mărturisitor al lui
Hristos.

Condacul 1

Alesule făcător de minuni și preaslăvite mărturisitor al lui Hristos, pentru noi


pururea rugător, preacuvioase părinte Kukşa, slăvind pe Dumnezeu Cel ce
Te-a proslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție, noi nevrednicii. Iar tu,
ca cel ce ai multă îndrăzneală către Domnul, de toate ispitele și necazurile
slobozește-ne pe noi, cei ce-ți cântăm: Bucură-te, Cuvioase Părinte Kukşa,
făcătorule de minuni și mărturisitor al lui Hristos.

S-ar putea să vă placă și