Holocaust este un termen utilizat

pentru a descrie uciderea a aproximativ șase milioane de evrei, de toate vârstele, majoritatea
din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca parte din „soluția finală a problemei
evreiești”, programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat de regimul național-
socialist din Germania, condus de Adolf Hitler și de colaboratorii acestuia.[1] Între victime, s-au
numărat 1.5 milioane de copii(d), iar totalul lor a reprezentat circa două treimi din cei nouă milioane de
evrei care trăiau anterior în Europa continentală. O definiție mai largă a Holocaustului cuprinde și
victimele care nu erau evrei, cum ar fi romii, polonezii(d), alte grupuri etnice slave, și pacienți ai Action
T4(d) uciși deoarece erau bolnavi mintal sau aveau handicap fizic. O definiție și mai largă
include cetățeni sovietici(d), prizonieri de război(d), homosexuali(d), martori ai lui
Iehova, negri(d), adversari politici ai naziștilor, și membri ai altor grupuri mai mici.
Între 1941 și 1945, evreii au fost uciși sistematic într-un genocid, parte a unui eveniment mai mare
care a cuprins persecuția și uciderea altor popoare europene. Sub coordonarea SS, cu îndrumări din
partea conducerii Partidului Nazist, toate ramurile birocrației de stat a Germaniei au fost implicate în
logistica și în punerea în aplicare a acestei crime în masă. Uciderile au fost comise în toată Europa
ocupată de germani(d), precum și în Germania Nazistă propriu-zisă și în teritoriile controlate de aliații
acesteia. Circa 42.500 de centre de detenție au fost utilizate la concentrarea victimelor în scopul
comiterii de încălcări flagrante ale drepturilor omului. Peste 200.000 de oameni se estimează că
au comis crime asociate Holocaustului(d).
Persecuțiile au fost efectuate pe etape, culminând cu politica de exterminare denumită „Soluția
Finală a problemei evreiești(d)”. În urma accederii la putere a lui Hitler, guvernul german a adoptat legi
prin care evreii erau excluși din societatea civilă, cele mai cunoscute fiind Legile Nürnberg din 1935.
Începând cu anul 1933, naziștii au început să pună la punct o rețea de lagăre de concentrare.
După izbucnirea războiului în 1939, evrei germani și străini au fost înghesuiți în ghetouri. În 1941,
când Germania a început să se pregătească să cucerească noi teritorii înspre est, toate măsurile
antievreiești s-au radicalizat. Unități paramilitare specializate, denumite Einsatzgruppen, au omorât
circa două milioane de evrei în execuții în masă în mai puțin de un an. Până la jumătatea lui 1942,
victimele erau transportate constant cu trenurile de marfă în lagărele de exterminare. Majoritatea
celor care supraviețuiau călătoriei erau uciși sistematic în camere de gazare(d). Aceasta a continuat
până la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial în Europa în aprilie–mai 1945.
Rezistența armată evreiască a fost limitată. Cea mai cunoscută excepție o constituie revolta din
ghetoul Varșovia din 1943, când mii de luptători evrei slab înarmați au rezistat patru săptămâni
împotriva Waffen-SS. Circa 20.000–30.000 de partizani evrei(d) au luptat activ împotriva naziștilor și
colaboratorilor acestora în Europa de Est. Evreii francezi(d) au luat parte la Rezistența Franceză, care
a dus o campanie de gherilă atât împotriva naziștilor cât și împotriva autorităților franceze de la
Vichy. Au avut loc peste o sută de insurecții armate evreiești.

Lagărele de muncă și de concentrare (1933-1945)

Todesstiege („scările morții”) la cariera de granit de la lagărul de concentrare Mauthausen din Austria (deschis
în 1938); deținuții erau obligați să care pietre grele pe scări. [208]

Al Treilea Reich a utilizat pentru prima dată lagărele de concentrare ca locuri de încarcerare
extrajudiciară a adversarilor politici și altor „dușmani ai statului”. Evreii nu au fost trimiși în număr
mare în aceste lagăre decât după Kristallnacht în noiembrie 1938.[209] Deși mortalitatea era mare,
aceste lagăre nu erau centre de ucidere sistematică. [210] După izbucnirea războiului în 1939, s-au
înființat noi lagăre, unele în afara Germaniei, în Europa ocupată. [211] În ianuarie 1945, SS raporta că
are peste 700.000 de deținuți, dintre care aproape jumătate aveau să moară până la sfârșitul lui mai
1945.[212] Majoritatea prizonierilor lagărelor nu erau germani, ci aparțineau țărilor sub ocupație
germană.[213] Se estimează că germanii au înființat peste 42.000 de centre de detenție în toată
Europa, inclusiv ghetouri, lagăre de concentrare, lagăre de prizonieri de război, lagăre de muncă, și
lagăre de exterminare.[214]După 1942, funcțiunile economice ale lagărelor, care până atunci jucaseră
un rol secundar față de funcțiunile penale și de teroare, au trecut în prim plan. Munca forțată a
deținuților din lagăre a devenit ceva obișnuit, iar companiile foloseau această forță de muncă ieftină.
[209]
 Gardienii au devenit mult mai brutali, și rata deceselor a crescut deoarece gardienii nu doar că îi
băteau și înfometau pe deținuți, ci îi și omorau mai des.[213] Exterminarea prin muncă(d) a devenit o
politică—deținuții lagărelor erau literalmente munciți până mureau, sau până la epuizarea fizică,
după care erau gazați sau împușcați.[215] Germanii estimau că durata de viață medie a unui deținut
într-un lagăr de concentrare era de trei luni, din cauza lipsei de hrană și îmbrăcăminte, a epidemiilor
constante, și a frecventelor pedepse drastice pentru cele mai mici abateri. [216] Schimburile erau lungi
și implicau adesea expunerea la materiale periculoase. [217]
Transportul deținuților între lagăre se efectua adesea cu camioanele de marfă, în care deținuții erau
înghesuiți. Aveau loc întârzieri mari, în timp ce deținuții erau ținuți în mașini cu zilele. [218] La
jumătatea lui 1942, lagărele de muncă au început să impună noilor veniți să stea patru săptămâni în
carantină.[219] Unele lagăre, dar nu toate, tatuau deținuților(d) un număr de identificare la sosire.
[220]
 Deținuții purtau pe uniforme triunghiuri colorate(d) în culori care reprezentau motivul încarcerării.
Roșu însemna deținut politic, martorii lui Iehova aveau triunghiuri violet, „asocialii” și infractorii purtau
negru sau verde. Însemnele erau roz pentru homosexuali și galbene pentru evrei. [221] Evreii aveau un
al doilea triunghi galben, purtat peste cel de bază, formând o stea a lui David.

Eliberarea
Prizonieri înfometați din lagărul Mauthausen, Ebensee, Austria, eliberat de Divizia 80 Infanterie a Statelor Unite
la 5 mai 1945.

Primul lagăr mare, Lagărul de exterminare Majdanek, a fost descoperit de sovietici la 23 iulie

1944. Auschwitz a fost eliberat tot de Armata Roșie la 27 ianuarie 1945; Buchenwald - de americani
la 11 aprilie; Bergen-Belsen - de britanici la 15 aprilie; Dachau - de americani la 29 aprilie;
Ravensbrück - de sovietici în aceeași zi; Mauthausen(d) - de americani la 5 mai; și Theresienstadt de
sovietici - la 8 mai.[341] Treblinka, Sobibór, și Bełżec nu au fost niciodată eliberate, deoarece fuseseră
distruse de naziști în 1943. Colonelul William W. Quinn din Armata a Șaptea americană a spus
despre Dachau: „Acolo trupele noastre au găsit imagini, sunete și miasme mai oribile ca orice
imaginație, cruzimi atât de enorme, că sunt de neînțeles pentru mintea normală”. [342]

Am auzit o voce strigând repetat aceleași cuvinte în engleză și

“ germană: „Alo, alo. Sunteți liberi. Suntem soldați britanici și am venit

să vă eliberăm”. Cuvintele acestea încă le mai aud în urechi. ”
— Hadassah Rosensaft, deținut la Bergen-Belsen.[343]

În majoritatea lagărelor descoperite de sovietici, cei mai mulți deținuți fuseseră evacuați, rămânând
abandonați doar câteva mii în viață. De exemplu, 7.000 de deținuți au fost găsiți la Auschwitz-
Birkenau, inclusiv 180 de copii pe care medicii făcuseră experimente. [344] Divizia a 11-a blindată
britanică a găsit circa 60.000 de deținuți în lagărul de la Bergen-Belsen, [345], 13.000 de cadavre erau
neîngropate. Dintre supraviețuitorii găsiți au murit, în următoarele câteva săptămâni, de tifos sau
malnutriție circa zece mii.] Britanicii au forțat gardienii SS rămași în lagăr să adune cadavrele și să le
îngroape în gropi comune.
Richard Dimbleby(d) de la BBC a descris scenele găsite de el împreună cu armata britanică la Belsen:

Aici, aproape jumătate de hectar de pământ era plin de oameni morți sau pe moarte.
“ Nu se deosebeau unii de alții... Cei vii zăceau cu capetele sprijinite de cadavre și în
jurul lor rătăceau fără țintă procesiuni fantomatice de oameni numai piele și os, care nu
aveau nimic de făcut și nu aveau nicio speranță de viață, incapabili să se dea la o parte
din drum, incapabili să privească grozăviile din jurul lor … Se născuseră copii acolo,
mici făpturi ofilite ce nu puteau trăi … O mamă, înnebunită, a țipat la un soldat englez
să-i dea lapte pentru copil, și i-a aruncat în brațe micul prunc... El a desfăcut fașa și a
găsit că copilul murise de câteva zile.

Această zi la Belsen a fost cea mai oribilă zi din viața mea ”