BALADA

Balada este specia epicii populare, în versuri, de dimensiuni ample, în care se

prezintă întâmplări neobişnuite din trecutul îndepărtat, ale unor eroi cu calităţi
deosebite. Fiind operă populară, prezintă toate caracteristicile specifice folclorului
literar: este o creaţie anonimă, orală, colectivă, variabilă şi sincretică; textul literar este
însoţit de o melodie dramatică, solemnă, de aceea, baladele se mai numesc şi ”cântece
bătrâneşti”.
Fragmentul selectat din opera “…” aparţine unei balade haiduceşti (istorice,
vitejeşti, pastorale, mitologice, legendare), deoarece conţine trăsăturile proprii acestei
specii.
În primul rând, în balade, predomină epicul, dar faptele si întâmplările sunt
adesea însoţite de un ton liric. Construcţia operei date este simplă, iar naraţiunea
schematică urmăreşte un conflict între personajele antitetice; prezenţa dialogului
conferă textului dramatism şi contribuie la conturarea personajelor. (Se povesteşte.)
(Timpul şi spaţiul acţiunii sunt vagi, nedeterminate…)
De asemenea, în baladă, sunt prezente motive specifice creaţiei populare:
motivul comuniunii om – natură, motivul conflictului feudal; cifrele magice “trei …”,
repetiţia şi paralelismul sintactic sunt o altă caracteristică a literaturii populare (conferă
muzicalitate şi simetrie textului).
În al doilea rând, personajul eponim al baladei întruchipeaza un ideal uman,
este exemplar, frumuseţea fizică este dublată de cea morală; îsi pune viaţa în pericol
pentru idealurile sale, nu face compromisuri; primeşte ajutor de la natură şi de la
animalele credincioase; opera dată propune un ideal uman, simbol al adevărului şi al
dreptăţii: … întruchipează spiritul justiţiar, în viziunea poporului nostru.
Balada poartă ca titlu numele personajului principal (şi trăsătura morală prin
care se distinge – vitejia);
Portretul eroului este realizat cu simpatie de creatorul popular, care utilizează
diminutive: “….”, dativul etic: “mi-l ….”, se implică afectiv în relatare: ... Personajul
este portretizat în mod direct – de către narator: “………..”. Ca orice personaj de
baladă, acesta se caracterizează indirect, prin fapte, în luptă, dovedindu-şi vitejia,
curajul, forţa fizică şi inteligenţa; limbajul pune în evidenţă demnitatea şi spiritul
justiţiar al haiducului. Calmul şi seninătatea eroului se remarcă în antiteză cu
duşmanii săi; acest procedeu artistic specific baladei evidenţiază calităţile
supranaturale, însuşirile excepţionale, care amintesc de eroul din basmele româneşti.
 Elementele de versificaţie sunt specifice creaţiei populare; versurile scurte nu
sunt organizate în strofe, rima este de tip monorimă şi împerecheată, iar ritmul este
trohaic, toate aceste elemente conferă muzicalitate textului. Totodată, stilul este oral,
fiind prezente expresii populare, topica inversă, interjecţii, propoziţii exclamative.
În concluzie, prezentând un simbol al dreptăţii, al curajului şi al sacrificiului de
sine, aflat în slujba adevărului şi al binelui, opera “…”de … are toate notele definitorii
ale unei balade.