„Riga Crypto şi lapona Enigel” este un poem alegoric publicat de Ion

Barbu în perioada interbelică. Acesta face parte din cea de-a doua
etapă a creaţiei barbiene, mai exact, din ciclul baladic-oriental şi
ilustrează viziunea despre lume şi creaţie a autorului, atât prin tema
aleasă, cât şi prin imaginarul poetic. Astfel, putem spune că poemul
oglindeşte concepţia barbiană asupra limitelor existenţiale de
nedepăşit, dar şi orientarea sa modernistă, cu accente romantice,
specifică acestei etape de creaţie.
Tema poemului – iubirea interzisă a două fiinţe provenind din lumi
diferite – este una de factură modernă, ea reflectând viziunea poetului
potrivit căreia nimeni nu poate evada din limitele propriei existenţe.
Mai mult, concepţia modernistă, cu accente romantice, este
observabilă încă de la începutul poemului.
Prologul conţine rugămintea unui „nuntaş fruntaş” adresată
menestrelului de a cânta despre povestea laponei Enigel şi a rigăi
Crypto. Menestrelul este un personaj care aminteşte de atmosfera
romantică tipică epocii medievale, denumirea fiind direct relaţionată cu
muzicienii din acea perioadă. ,,Menestrelul trist” şi dorinţa nuntaşului
referitoare la ton „Azi zi-mi-l stins, încetinel” conferă acestei prime
secvenţe o uşoară melancolie, propice relatării unei poveşti de dragoste
neîmplinite. Astfel, viziunea romantică a autorului, specifică etapei
baladic-orientale, este vizibilă din primele strofe.
Titlul baladei anticipă relaţiile de opoziţie pe care este construită
poezia prin menţionarea personajelor principale, nişte fiinţe care
aparţin unor lumi opuse: riga Crypto – reprezentant al regnului vegetal
– şi lapona Enigel – reprezentantă a umanităţii. Astfel, titlul evidenţiază
rolul central pe care îl au cele două personaje în transmiterea mesajului
poetic.
 Structura narativă este creionată sub forma povestirii în ramă. Astfel,
din punct de vedere compoziţional, textul poetic are la bază două părţi:
prima este nunta oamenilor, ea reprezentând rama poveştii de
dragoste dintre Crypto şi lapona Enigel, spusă de menestrel.
Prima parte a poemului barbian reprezintă cea dintâi poveste şi
cuprinde patru strofe. Având rolul unui prolog, această parte a baladei
este rama poveştii spuse ulterior de menestrel. Acesta din urmă este un
cântăreţ popular care, „La spartul nunţii, în cămară.”, e rugat de un
„nuntaş fruntaş” să cânte despre povestea laponei Enigel şi a rigăi
Crypto. Epitetul ,,trist” atribuit menestrelului şi dorinţa nuntaşului
referitoare la ton „Azi zi-mi-l stins, încetinel” conferă acestei prime părţi
o uşoară melancolie, propice relatării unei poveşti de dragoste
neîmplinite.
Cea de-a doua parte este cea corespunzătoare poveştii spuse de
menestrel, fiind formată dintr-o serie de secvenţe poetice care
urmăresc evoluţia relaţiei dintre cele două personaje. Primele secvenţe
poetice surprind portretul rigăi şi al laponei, dar şi o scurtă creionare a
lumii din care provine fiecare, relaţiile de opoziţie dominând aceste
descrieri. Astfel, aflăm despre Crypto că „Împărăţea peste bureţi”, acest
statut de fiinţă superioară în cadrul lumii sale nefiindu-i însă suficient,
căci Crypto se opune destinului care i-a fost hărăzit şi refuză să
înflorească.
Epitelele „sterp” şi „nărăvaş” atribuite lui Crypto de către „răi ghioci
şi toporaşi” evidenţiază tocmai împotrivirea ciupercii şi pun în lumină
tema modernă a baladei. Asemenea lui Crypto, lapona este stăpână a
regnului său, superioară celorlalte făpturi, însă, spre deosebire de
acesta, epitetele specifice ei sunt „mică, liniştită”, semn că e înzestrată
cu înţelepciune. Mai mult, dacă riga Crypto locuieşte într-o lume supusă
umidităţii şi a umbrei permanente, lapona merge „Prin aer ud, tot mai
la sud”, în căutare de soare şi lumină.
În continuare, semnificative sunt cele trei chemări prin care Crypto
încearcă s-o atragă pe lapona în lumea lui, dar şi refuzurile acesteia, ea
conştientizând imposibilitatea unei astfel de relaţii. Antiteza, procedeu
de factură romantică, evidenţiază diferenţele dintre cele două lumi.
Rugată de Crypto să renunţe la drumul său înspre soare – „Lasă-l, uită-l
Enigel” –, lapona mărturiseşte „Eu de umbră mult mă tem”, lucru care
marchează neputinţa de a se adapta mediului de viaţă prielnic lui
Crypto. Crescută în zonele nordice, lapona doreşte o apropiere de
soare: „Mă-nchin la soarele-nţelept”. Drumul spre soare – simbolul
idealului, al aspiraţiei spre absolut – se află în antiteză cu statutul de
element vegetal al rigăi. Lapona conştientizează această discrepanţă,
relevantă în acest sens fiind metafora: „La soare, roata se măreşte;/ La
umbră, numai carnea creşte”.
Finalul pune în lumină tema baladei şi viziunea modernistă a
autorului. Întâlnirea se finalizează, iar Crypto devine o ciupercă
otrăvitoare, fiind astfel pedepsit pentru îndrăzneala de a visa la
împlinirea erotică alături de o fiinţă superioară, deci, pentru încercarea
de a ieşi din limitele impuse de propria natură. Nunta lui Crypto cu
„măsălariţa-mireasă”, mai exact, cu o plantă toxică, marchează simetria
cu nunta din incipit şi evidenţiază ideea că este posibilă doar însoţirea
cu o fiinţă care face parte din aceeaşi lume.
În ceea ce priveşte elementele de versificaţie, putem spune că
acestea sunt influenţate de viziunea modernistă a autorului. Astfel,
regulile prozodiei clasice nu sunt respectate, întrucât, deşi în prima
parte a poemului întâlnim doar catrene, în cea de-a doua parte strofele
sunt formate dintr-un număr inegal de versuri (de la 4 la 7 versuri). Mai
mult, ritmul este interior, subordonat ideilor şi sentimentelor
transmise, iar rima variază, predominând rima încrucişată şi cea
împerecheată. Măsura este inegală, versurile având de la 5 la 9 silabe.
Dialogul oniric dintre riga Crypto şi lapona Enigel aminteşte de
„Luceafărul”, mai exact, de dialogul astrului eminescian cu fata de
împărat. Numit chiar de autor „Luceafăr întors”, poemul „Riga Crypto şi
lapona Enigel” prezintă o iubire imposibilă între două fiinţe total
diferite. Dacă în „Luceafărul” fata (umanul) nu îşi putea depăşi limita
pământească, fiind inferioară astrului (non-umanului), în poemul
barbian lucrurile stau invers, lapona (umanul) fiind cea care reprezintă
raţiunea, iar ciuperca (non-umanul) este prizonieră a materialităţii.
Concluzionând, putem spune că tema, dar şi maniera de valorificare
a acesteia (structura textului poetic, expresivitatea) oglindesc viziunea
despre lume şi creaţie a autorului, prin împletirea romantismului cu
modernismul interbelic. Incompatibilitatea dintre o fiinţă vegetală şi o
fiinţă umană este creionată într-un mod original de-a lungul tablourilor
poetice, poezia lui Barbu reuşind să impresioneze cititorul şi să treacă
astfel proba timpului.