Genul Dramatic ( Comedie ) Epoca Marilor Clasici

O scrisoare pierdută
de I.L.Caragiale

Piesa „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale a fost reprezentată pe scenă în

1884 și este o comedie de moravuri, o capodoperă a genului dramatic, având ca
temă aspecte din viața politică în contextul alegerilor.
Comedia este o specie a genului dramatic, care provoacă râsul prin
surprinderea moravurilor sociale, a unor tipuri umane sau a unor situaţii
neaşteptate, având un final fericit şi deseori, un rol moralizator.
Tema comediei o constituie prezentarea unor aspecte din viața social-politică
a unor reprezentanți ai politicianismului românesc de la sfârșitul secolului
al 19-lea.
Titlul ilustrează obiectul care declanșează conflictul dramatic. Astfel, pretinsa
luptă pentru puterea politică se realizează, de fapt, prin lupta de culise, având
ca instrument al șantajului politic „o scrisoare pierdută”, reprezentând pretextul
dramatic al comediei. Articolul nehotărât indică atât banalitatea întâmplării, cât
și repetabilitatea ei.
Din punct de vedere compozițional, comedia „O scrisoare pierdută”  este
structurată în patru acte care evidențiază jocul politic, primele trei acte
urmărind o acumulare gradată de tensiuni și conflicte, iar cel de-al patrulea act
anulând toată agitația stârnită în jurul scrisorii pierdute.
Modul principal de expunere este dialogul sub forma replicilor, îmbinat cu
monologul și aparteul, care exprimă discrepanța dintre ceea ce spune un
personaj și ceea ce gândește.
Intriga piesei pornește de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime,
compromițătoare pentru reprezentanții locali ai partidului aflat la putere și
găsirea ei de către adversarul politic, pe care o folosește ca armă de șantaj,
stârnind astfel o agitație nejustificată.
Finalul comediei aduce împăcarea tuturor și totul se termină într-o atmosferă
de sărbătoare. Odată ce reintră în posesia scrisorii, Zoe devine triumfătoare și se
comportă ca o doamnă, în timp ce Tipătescu se retrage în umbra ei.
Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a
două fețe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ș tefan
Tipătescu, Zaharia Trahanache, Zoe) și gruparea independentă constituită în
jurul lui Nae Cațavencu, ambițios avocat și proprietar al ziarului „Răcnetul
Carpaților”.
Acțiunea comediei este plasată „în capitala unui județ de munte, în zilele
noastre”, adică la sfârșitul secolului al 19-lea, în perioada campaniei electorale,
într-un interval de 3 zile.

Tema și viziunea despre lume

În actul I, pierderea scrisorii de amor s-a produs înainte de începerea piesei,
astfel că expozițiunea și intriga se reconstituie din replicile personajelor.
Actul II, care reprezintă și desfășurarea acțiunii, declanșează conflictul
secundar al piesei și ne prezintă încercările amorezilor Tipătescu și Zoe de a
smulge scrisoarea șantajistului.
În actul III, care constituie și  punctul culminant, acțiunea se mută în sala
mare a primăriei, moment de maximă încordare, în care cei doi posibili
candidați, Farfuridi și Cațavencu, își rostesc discursuri antologice.
Actul IV reprezintă deznodământul și aduce rezolvarea conflictului inițial
pentru că scrisoarea ajunge la Zoe, iar Cațavencu se supune condițiilor acesteia.
Dandanache este ales în unanimitate, după voința celor de la Centru și cu
sprijinitul lui Trahanache, iar la festivitatea condusă de Cațavencu, adversarii
politici se împacă.
În comedie se întâlnesc următoarele clase tipologice: tipul încoronatului
(Zaharia Trahanache), tipul primului amorez (Ș tefan Tipătescu), tipul cochetei
(Zoe), tipul demagogului (Tipătescu, Cațavencu, Farfuridi), tipul cetățeanului
(Cetățeanul turmentat) și tipul funcționarului (Pristanda).
Comicul este o categorie estetică având ca efect râsul, declanșat de conflictul
dintre aparență și esență. În funcție de sursele comicului, putem distinge mai
multe tipuri de comic, și anume: comicul de situație (pierderea repetată
a scrisorii), comicul de caracter (demagogul, „femeia voluntara”), comicul de
limbaj („renumerație mica”) și comicul de nume (Tipătescu „tipa-tipa”,
Trahanache „trahana”).
În concluzie, piesa „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale se încadrează în
specia dramatică a comediei prin prezența comicului, a ironiei și al finalului
fericit, dar și prin apelul la personaje care întruchipează diferite tipuri umane
ale căror trăsături de caracter devin repere și surse ale comicului.

Evoluția personajului principal (Zaharia Trahanache)

Zaharia Trahanache este tipul încoronatului simpatic pentru că refuză să
creadă din „enteres” sau din diplomație în autenticitatea scrisorii de amor și în
adulterul soției sale.
Principala sa caracteristică este ticăiala, fapt sugerat de prenumele Zaharia,
care denotă zahariseala și de formula stereotipă „Aveți puțintică răbdare”, rostită
în rarele momente de enervare proprie sau când alții își pierd cumpătul.
„Venerabilul”, cum îi spun alte personaje, este calm, imperturbabil, de o
viclenie rudimentară, dar eficientă. Ș tie să disimuleze și să manevreze intrigi
politice. Când este șantajat, își păstrează calmul și răspunde cu un contra
șantaj, descoperind astfel polița falsificată de Cațavencu.
Recunoaște existența corupției la nivelul societății, dar practică frauda,
falsificând listele de alegeri. Nu acceptă imoralitatea în familie, susținând senin
că scrisoarea de amor este o plastografie (un document fals).
Acesta este un personaj ridicol, principalele trăsături rezultând din
manifestarea diversificată a comicului, care definește contradicția dintre
aparență și esență. Prezidentul este numai aparent naiv, fiind în esență un
politician abil, care dirijează cu o mână puternică interesele partidului.
Caracterizarea personajului se realizează în mod direct, de către personaje și
prin indicațiile scenice, iar în mod indirect, prin fapte, atitudini, gesturi, limbaj
și respectiv, prin relația cu personajele. Trăsăturile sale de caracter sunt puse în
evidență prin diferitele surse ale comicului, cum ar fi cel de situații, de caracter,
de limbaj sau de nume.
Notațiile autorului din scena IV, actul I, care însoțesc discuția cu Tipătescu
despre scrisoarea de amor aflată în posesia șantajistului Cațavencu, dovedesc
mai degrabă viclenia și disimularea politicianului abil decât naivitatea.
Caracterizarea prin nume este o sursă a comicului. Numele Trahanache este
derivat de la cuvântul „trahana”, o cocă moale, ușor de modelat, deciziile
personajului fiind modelate din „enteres”, de Zoe sau de cei de la centru.
Comicul de situație este evidențiat din nou în scena IV din actul I, în care
Trahanache vine la Tipătescu, aducând-i vestea șantajului. Comica este
convingerea lui Trahanache că scrisoarea de amor deținută de Cațavencu este o
plastografie și teama că Zoe să nu afle de acuzațiile avocatului, pentru că
aceasta este o „simțitoare”.
Prin comicul de caracter sunt ironizate cele doua ipostaze incompatibile ale
sale: soțul înșelat este în același timp un politician abil. Trahanache nu face
parte din categoria ariviștilor, iar spre deosebire de candidații la mandat, el are
deja o situație socială și politică, dar pe care vrea să o păstreze.
În concluzie, putem afirma că Zaharia Trahanache este unul din personajele
principale individuale ale acestei comedii, reprezentând tipul politicianului abil,
care sub masca unei amânări permanente își realizează interesele.

Relația dintre doua personaje (Ștefan și Zoe)

Ș tefan Tipătescu este prezentat încă din lista cu persoanele de la începutul
piesei în funcția de prefect al județului. La adăpostul autorității politice, el își
folosește avantajele în propriile lui interese. În același timp, el întruchipează în
comedie tipul primului amorez.
Zoe Trahanache este tipul cochetei și al femeii voluntare. Este unicul
personaj feminin al comediei, care apare ultima pe lista cu persoanele de la
începutul piesei.
În comparație cu celelalte personaje, Tipătescu este cel mai puțin marcat
comic, fiind, spre deosebire de ceilalți, un om instruit, educat, dar cu toate
acestea și impulsiv, după cum îl caracterizează în mod direct Trahanache: „E
iute! N-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deștept, cu carte, dar iute, nu face pentru
un prefect.”.
În fond, Tipătescu trăiește o dramă, de dragul unei femei pe care este nevoit să
o împartă cu altcineva, sacrificând astfel o carieră promițătoare la București.
Zoe, în schimb, în ciuda văicărelilor și a leșinurilor, dar și a faptului că este
considerată o damă „simțitoare”, în realitate este o „femeie voluntară”, stăpână
pe sine, care știe foarte bine ce vrea și care îi manipulează pe toți în funcție de
propriile dorințe.
Dincolo de aparențe, în cuplul pe care Zoe îl formează cu Tipătescu, femeia
este polul rațional, puternic și care deține controlul asupra relației. Tipătescu îi
propune Zoei o soluție disperată și romantică, arătându-se gata să renunțe la tot
de dragul ei „Să fugim împreună”. Ea intervine însă energic și refuză, nevrând să
renunțe cu niciun preț la poziția de prima doamnă a orașului de provincie.
În concluzie, I.L.Caragiale se dovedește a fi cel mai mare comediograf român,
atât prin viziunea sa realistă și moralizatoare asupra lumii, cât și prin crearea
numeroaselor tipuri de personaje.