STILUL

 Stilul reprezintă modul de exprimare verbală sau scrisă.

În lingvistică, termenul de STIL are mai multe accepțiuni:
1.  Modul particular în care sunt folosite resursele limbii în diferitele domenii ale activității sociale (stil
funcțional);
2.  Maniera personală în care scriitorul utilizează anumite procedee ale expresiei literare, creând un stil
literar.

Stiluri funcționale – reprezintă o variantă a limbii care îndeplineşte funcţia de comunicare

într-un domeniu de activitate determinat.
Limba română cunoaşte mai multe stiluri:
 stilul beletristic (artistic)
 stilul tehnico- stiintific
 stilul juridico-administrativ (oficial)
 stilul jurnalistic (publicistic)

a. Stilul beletristic (artistic) este caracteristic domeniului literaturii (operelor literare în versuri sau în
proză).
Caracteristici:
 foloseşte imagini artistice;
 foloseste frecvent sensul conotativ al cuvintelor;
 apelează la sugestie valorificând sensul conotativ (figurat) al cuvintelor;
 are o structură gramaticală variată;
 generează emoţii;
 bogăţie lexicală (arhaisme, regionalisme, neologisme etc.)

b. Stilul tehnico- stiintific este caracteristic oricărei lucrări de specialitate, dintr-un domeniu ştiinţific.
Caracteristici:
 sobrietate, claritate şi precizie;
 evită sinonimia şi înlătură omonimia care poate genera confuzii;
 foloseste un limbaj specializat, de obicei neologic, specifice fiecarui domeniu de activitate ;
 foloseste drept modalități de comunicare: monologul scris, monologul oral si dialogul;
 permite folosirea abrevierilor, a simbolurilor, a formulelor şi semnelor convenţionale;
 are scop informativ.

c. Stilul juridico-administrativ (oficial) este specific domeniului public. Cunoaște două variante: cea
juridică ( legile si tratatele) și cea administrativă (actele si documentele oficiale).
Caracteristici:
 limbaj precis, denotative;
 utilizeaza sintagme fixe de adresare, numite șabloane sau clișee („solicit prin prezenta”,
“subsemnatul…”);
 impune o exprimare clară, precisă, neatractivă;
 caracter obiectiv, impersonal, lipsit de afectivitate ;
 foloseşte termeni specifici justiţiei şi administraţiei de stat.
d. Stilul publicistic (jurnalistic, gazetăresc) este propriu presei scrise şi mijloacelor de comunicare în
masă fiind destinat unui public eterogen, cu o pregatire profesională diferita sau cu diverse niveluri de
cultură.
Caracteristici:
 diversitate lexicală;
 se folosește un vocabular variat si bogat;
 structură gramaticală simplă;
 este caracterizat prin amestecul de elemente ce provin din celelalte stiluri functionale;
 apar clișee lingvistice (frații noștri de peste Prut”, „perla litoralului”);
 apelează la procedee menite să capteze atenția cititorului: titluri si subtitluri incitante, utilizarea
unor imagini, ilustrații grafice, culoare etc.
 are scopul de a informa publicul, de a comenta fapte de viaţă socială, de interes economic, politic
pe înţelesul tuturor.

Textul publicistic reflectă realitatea imediată. Aici se includ: anuntul, apelul, articolul, interviul,
cronica, declaratia de presa, editorialul, reportajul, stirea, textul publicitar

Pe lângă aceste stiluri se mai vorbeşte de un stil colocvial (familial) folosit în relaţia dintre persone
apropiate; de un stil epistolar, propriu corespondenţei; de un stil oratoric, specific compoziţiilor destinate
spre a fi prezentate în public; şi de un stil didactic, ca variantă a stilului ştiinţific, propriu învăţământului.
 STILUL. CALITĂȚI GENERALE

Vorbirea oricărui om cultivat trebuie să îndeplineasca  câteva condiții obligatorii, numite

CALITĂTI GENERALE ALE STILULUI. Acestea sunt:

1. CLARITATEA - folosirea cuvintelor cu sensuri cunoscute şi evitarea frazelor lungi,

obositoare. Absenta clarității în comunicare duce  la obscuritate, nonsens, paradox si echivoc; tot
de nerespectarea clarității țin și pleonasmul și tautologia.
2. CORECTITUDINEA -  respectarea regulilor gramaticale. Absența clarității în comunicare
duce  la solecism (dezacordul dintre subiect si predicat) si  anacolut  (amestecul de construcții
sintactice).
3. PROPRIETATEA -  folosirea celor mai potrivite cuvinte pentru a exprima intențiile.
Lipsa de proprietate provine din folosirea cuvintelor cu sensuri nepotrivite, sau din  amestecul
elementelor caracteristice unor stiluri variate.
4. PURITATEA - folosirea cuvintelor admise de vocabularul limbii literare. Sunt considerate
neliterare (deci abateri de la puritate): arhaisme , neologisme, argoul (un limbaj folosit doar de
anumite grupuri) si jargonul (un limbaj de termeni specifici unor anumite comunitati).
5. PRECIZIA - utilizarea numai a cuvintelor necesare formulării ideilor. Lipsa preciziei duce la
stilul prolix (comunicare încarcată de cuvinte de prisos) și la digresiune (abaterile de la ideea
centrală a textului prin paranteze sau construcții incidente)