Marea majoritate a teritoriului pe care a existat Republica Sovietică Socialistă

Moldovenească (RSSM) a fost parte a Principatului Moldova. În 1812, partea răsăriteană a

Moldovei (numită începând cu acel an Basarabia) a fost ocupată de Imperiul Rus în
urma Păcii de la București încheiată între ruși și Imperiul Otoman, când în mod fraudulos
cele două imperii au lezat integritatea statului medieval românesc Moldova. Până
în 1917 Basarabia a fost o gubernie a Imperiului Rus, fără a avea reprezentare în procesul
legislativ sau executiv.
Odată cu izbucnirea revoluției din 1917, mișcarea română de eliberare națională a luat un
nou avânt în Basarabia. Nou-alesul Sfat al Țării a proclamat Republica Democratică
Moldovenească pe 15 decembrie 1917. În urma retragerii dezordonate în ianuarie 1918 de
pe frontul din Carpați a unor unități militare ruse, în care corpul de ofițeri a fost înlocuit cu
activiști bolșevici (comisari ruși), în Ungheni, Chișinău și Tighina au avut loc nenumărate
crime. Neavând unități militare proprii, Sfatul Țării (Basarabiei) a făcut apel la armata
română, care după ce a eliberat orașul Tighina de ultimele trupe de soldați ruși
dezorganizați, s-a retras înapoi peste Prut. La 24 ianuarie 1918 Sfatul Țării a proclamat
independența Republicii Democratice Moldovenesti, pentru ca pe 9 aprilie 1918 să
proclame unirea cu România cu 86 de voturi pentru, 3 împotrivă, 36 de abțineri și 13
absențe (din totalul de 138 de deputati).
Teritoriul cuprins între râurile Nistru si Bugul de Sud, cuprinzând orașe
ca Movilău (Moghilău), Berșad, Iampol, Rîbnița, Bârzula, Dubăsari, Golta, Tiraspol, Ovidiop
ol, Odesa și Oceacov, a avut de-a lungul secolelor o componență etnică mixtă. În Evul
mediu, românii moldoveni reprezentau circa 1/2 din populația sa destul de mică, restul fiind
ucraineni și tătari nogai (un trib al tătarilor din Crimeea). Începând cu sfârșitul secolului
XVII, acest teritoriu a intrat în administrarea directă a Imperiului Otoman, unde era
cunoscut sub numele Yedisanul de Vest. În 1792 el a intrat în componența Imperiului Rus,
ceea ce a dus la o schimbare radicală a componenței sale etnice: tătarii au fost obligați să
plece, iar nobilimea rusă a primit vaste teritorii nepopulate. Astfel au venit multi țărani și
coloniști ruși, ucraineni și evrei. În 1917-1918 românii moldoveni erau majoritari doar în
sate situate la mică distanță de Nistru.
Pe 12 octombrie 1924, Uniunea Sovietică a înființat o republică autonomă, RSSA
Moldovenească, în componența RSS Ucrainene, pe o parte din teritoriul dintre
râurile Nistru și Bug, republică în cadrul căreia românii (sau moldovenii, conform
terminologiei oficiale sovietice) constituiau circa 40% din populație. Acest lucru a fost făcut
în speranța determinării românilor basarabeni să se rupă de România.[2][3]
Protocolul Adițional Secret (ruso-german) imperialist, al Pactului Molotov-Ribbentrop,
privitor la sferele de influență și dominație în Est-Europa, semnat între Uniunea
Sovietică și Germania nazistă la 23 august 1939, a dus la trecerea la 28 iunie 1940 prin
ultimatum (din partea guvernului URRS) și cedare (din partea Consiliului de Coroană al
României) a teritoriilor dintre Prut și Nistru (Basarabia), dar și a nordului Bucovinei, în
componența URSS. Ținutul Herța, deși nu a fost inclus în protocol, a fost ocupat de
asemenea de către armata sovietică. Inițial, Basarabia fără
județele Hotin, Ismail și Cetatea Albă, plus o parte a RSSA Moldovenești (aproximativ
corespunzătoare teritoriului actual al Transnistriei) au fost incluse în RSS Moldovenească
nou-înființată la 2 august 1940, printr-un decret semnat de Stalin, pretinzându-se că
inițiativa a aparținut majorității oamenilor muncii din regiune. Numai în perioada dintre 28
iunie și 10 iulie s-au înregistrat circa 1100 soviete la sate, 2 - în localitățile urbane, 4 - la
nivel de plase și județe. În componența lor au intrat circa 8000 de muncitori, țărani și
intelectuali. Aceste cifre ilustrează faptul că formalitățile trebuiau respectate: noua
republică sovietică nu putea fi creată fără acordul unor reprezentanți ai categoriilor sociale
nevoiașe, în numele cărora s-a instaurat puterea sovietică în cea mai mare parte a
Imperiului Rus, începând cu 1917. Astfel RSS Moldovenească a devenit o republică
unională separată în cadrul URSS, cu drept teoretic de secesiune.
La 22 iunie 1941 România, aliată cu Germania, a atacat Uniunea Sovietică. Până la 26
iunie 1941 Basarabia și nordul Bucovinei au revenit în cadrul României. La 27
iunie 1941 Antonescu a ordonat armatei române să continue înaintarea peste râul Nistru în
teritoriul sovietic, ocupând astfel și Transnistria.
În februarie-august 1944 Uniunea Sovietică a reocupat Moldova răsăriteană și a organizat
din nou RSS Moldovenească. Din punct de vedere juridic, frontiera de pe râul Prut a fost
legalizată oficial în patru rânduri de comunitatea internațională (inclusiv România):

 la tratatul de pace de la Paris în 1947 ca frontieră româno-sovietică;

 la data de 28 august 1991 ca frontieră moldo-română prin recunoașterea
independenței Republicii Moldova de către România;
 la data de 8 decembrie 1991 prin recunoașterea CSI (inclusiv RM) de către
România;
 la data de 27 iunie 2014 prin acordul de asociere RM-UE.