Statutul dreptului international public

Dreptul international public reprezinta ansamblul normelor juridice create de catre state si alte subiecte de drept
public pe baza acordurilor de vointa care reglementeaza raporturile dintre acestea a caror respectare poate fi
adusa la indeplinire in caz de nevoie pe calea fortei de constrangere exercitata individual sau colectiv.
TRASATURI:
Acordul de vointa reprezentand fundamental dreptului international public;
Statele sau alte subiecte de drept international public, creatorii si destinatarii normelor dreptului public;
In normele dreptului international public nu exista organe legislative;
Sanctiunile sau masurile de constrangere au un regim special de aplicare.
Scurt istoric privind aparitia si evolutia dreptului international public
Dreptul international public a parcurs un process evolutiv caracterizat in 4 mari etape:
1. Perioada antichitatii si a evului mediu
2. Perioada clasica a dreptului international public
3. Perioada moderna
4. Perioada contemporana
1. In epoca antichitatii elementele specific dreptului international public au aparut insotind o serie de
activitati precum luptele pentru teritorii, dobandirea de sclavi, incheierea unor tratate sau aliante
militare, solutionarea diferendelor ( conflictelor ) si incheierea unor tratate de pace.
Descoperirile istorice au condus la reliefarea unor institutii specific dreptului international public in
diverse zone ale lumii dupa cum urmeaza:
In China antica era cunoscuta institutia arbitrului folosita in solutionarea unor conflicte.
In India, legile lui Manu faceau referire la institutia misiunilor diplomatice si la cea a tratatului.
In Egiptul antic, a fost descoperit cel mai vechi tratat incheiat in forma scrisa denumit ” tratatul
sublim” care a fost incheiat intre faraonul Ramses al II-lea si Hattusil ( regele hititilor )
In Grecia antica in relatiile dintre cetati erau cunoscute aliantele militare, incheierea tratatelor si
trimiterea solilor.
In Roma antica erau intalnite misiunile diplomatice, armistitiul, extradarea, incheierea tratatelor
si a aliantelor militare.
In evul mediu, pe fondul destramarii, Imperiul Roman de Apus, statele feudale se faraniteaza si apar o
serie de conflicte. In acest context, un rol important, a revenit bisericii care a contribuit la afirmarea unei
institutii de drept international public, astfel sunt cunoscute asa numitele Armistitii ale Lui Dumnezeu
care reprezentau zile in care bataliile erau oprite la solicitarea Bisericii, aceste zile fiind considerate zile
de sarbatoare.
In Conciliul de la Lateran din 1139 s-au stabilit reguli referitoare la purtarea razboiului si anume s-a
interzis folosirea armata si a armelor si de asemenea s-a hotarat ca prizonierii de razboi sa nu mai fie
transformati in sclavi.
2. Dreptul international public clasic este specific perioadei cuprinse intre sec. XII – XV cand evolutia
societatii internationale a generat afirmarea unei institutii de drept international public.
Specific acestei perioade este aparitia si dezvoltarea unor institutii precum tratatele comerciale
permanentizarea ambasadelor, dezvoltarea navigatiei si afirmare principiului libertatii de navigatie in
principal pe fluviile internationale.
Tot in aceasta perioada se incheie tratatul westfalic care pune capat razboiului de 30 de ani.
Ulterior se afirma o serie de scoli care teoretizeaza aspectele de drept international public mentionand in
acest sens, scoala de la Salamanca si pe cea a italianului Gentilis.
3. Perioada moderna a dreptului international public se caracterizeaza prin dezvoltarea institutiilor
dreptului international public deja afirmate, dar apar si o serie de institutii noi astfel statele convin
asupra infiintarii organizatiilor internationale respectiv Liga sau Societatea Natiunilor.

1
 Un alt moment important specific acestei perioade este incheierea pactului Briand-Kellog, prin care se
interzice folosirea fortei in diferentele state si se afirma principiul solutionarii pe cale pasnica
diferendelor internationale.
4. Dreptul international public contemporan se caracterizeaza printr-o mare diversitate si complexitate a
institutiilor sale ajungandu-se chiar la afirmarea unor subramuri distincte:
Dreptul tratatelor
Dreptul diplomatic
Dreptul consular
Dreptul marii
Dreptul international umanitar
DOCTRINELE referitoare la dreptul international public
Se grupeaza in 3 mari categorii:
1. Doctrina pozitivista lansata de August Compte sustine ca dreptul are la baza anumite norme pozitive si
numai la acestea se raporteaza.
2. Doctrina normativista lansata in 1935 de Kelsen in cartea „ Teoria pura a dreptului care sustinea ca
fenomenul juridic este exclusiv de natura normativa, la baza dreptului stand o norma fundamentala pe
care piramidal se ierarhizeaza celelalte norme.
3. Doctrina dreptului natural, a fost fundamentata de Hugo Grotius care sustinea ca dreptul tine de natura
umana in sensul ca anumite drepturi ne revin de la nastere si nu putem renunta la ele. Aceasta teorie a
fost dezvoltata de catre adeptii teoriei contractualiste ( teoria contractului social ).
Izvoarele dreptului international public
Prin izvoarele de drept international se intelege in sens formal, orice forma de exprimare a normelor dreptului
international public.
Statele si celelalte subiecte de drept international public stabilesc pe baza acordului lor de vointa atat regulile
aplicabile raporturilor juridice dintre ele cat si formele de exprimare specifice acestora.
Izvoarele dreptului international public sunt urmatoarele:
1. Izvoare principale: tratatul international, cutuma internationala, principiile generale de drept
recunoscut de natiunile civilizate.
2. Izvoare sau mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept: hotarari judecatoresti
internationale, doctrina juridica internationala.
3. Alte izvoare ale dreptului international public: rezolutiile organizatiilor internationale, actele
unilaterale sau declaratiile oficiale ale statelor, legea nationala.
Tratatul international reprezinta principalul izvor al dreptului international public si consta intr-un acord
incheiat intre 2 sau mai multe state ori alte subiecte de drept international public guvernate de dreptul
international public.
Tratatul international in functie de sfera lor de aplicabilitate pot fi: tratate generale care au o sfera de
aplicabilitate universala si tratate regionale care au o sfera de aplicabilitate redusa.
Cutuma internationala reprezinta o practica indelungata, repetata si respectata de catre state sau alte subiecte
de drept international public ca avand valoare obligatorie.
Cutuma pentru a putea fi considerata izvor de drept international public trebuie sa intruneasca urmatoarele
elemente.
1. Element de natura obiectiva: sa fie o practica repetata, sa fie o practica relativ indelungata ca timp;
aceasta practica sa fie respectata de catre un numar semnificativ de state.
2. Elementele de natura subiectiva consta in convingerea statelor ca aceasta practica are valori juridice
obligatorii.
Cutuma are aceeasi forta juridica cu cea a tratatului.
Principiile generale de drept sunt mentionate in art. 38 din statutul partii internationale de justitie dar ele
sunt practic incluse in norme de d.i.p cuprinse in tratatele internationale sau in dreptul cutumiar.
Codificarea dreptului international

2
 Codificarea neoficiala este rezultatul cercetarilor facute de oamenii de stiinta sau rezultatul unor lucrari
desfasurate in cadrul unor organisme interne sau internationale cu caracter stiintific. Codificarea neoficiala
nu este obligatorie pentru state dar interpretarile neoficiale au fost luate in considerare cu prilejul
codificarilor oficiale sau in practica statelor ori pentru formarea jurisprudentei.
Codificarea oficiala este realizata de catre state si are un caracter obligatoriu pentru cei care devin parte la
conventiile elaborate.
Principiile generale de drept
Notiunea de principiu general de drept cuprinde atat reguli procesuale, cat si reguli materiale introduse in
d.i.p. Principiile generale pot fi:
- Buna- credinta in indeplinirea obligatiilor asumate;
- Legea speciala deroga de la legea generala;
- Autoritatea lucrului judecat;
- Principiul raspunderii pentru prejudiciul cauzat.
Izvoarele auxiliare ale dreptului international
Doctrina: prin doctrina celor mai calificati specialisti in drept public ai diferitelor natiuni trebuie sa avem in
vedere lucrarile stiintifice ale oamenilor de stiinta, cat si lucrarile unor forumuri stiintifice ( Comisia de
drept international ).
Hotararile judecatoresti. Acestea cuprind deciziile pronuntate de judecatorul sau arbitrul international cu
ocazia solutionarii unor diferende supuse lor. Prin hotararile judecatoresti dreptul international public se aplica
si nu se creeaza, astfel rezulta ca jurisprudenta nu constituie un izvor al dreptul international public, ci doar un
mijloc auxiliar adica o modalitate complimentara de identificare si de interpretare a normelor juridice.
Izvoarele dreptului cuprind si unele acte unilaterale ale statelor.
Actul unilateral este susceptibil sa produca efecte juridice in raporturile internationale, fie angajand subiectul de
la care emana, fie creand drepturi sau obligatii pentru alte subiecte de drept international.
Exemple de acte unilaterale: declaratii (acte individuale ale unor state prin care ele fac cunoscuta altor state
pozitia lor asupra unei anumite situatii sau intentii de a actiona in viitor; ele pot implica un anumit angajament
din partea statelor), recunoasterea ( acceptarea unui fapt, unei situatii noi, unei reguli de drept sau a unei noi
entitati in relatiileinternationale), protestul (exprima refuzul de a recunoaste ca legitima opretentie, o conduita
sau o situatie data), renuntarea (are ca obiect abandonarea, de buna voie, a unor drepturi).
Principiile dreptului international public
Notiune: principiile fundamentale constituie nucleul dreptului international, ele determina continutul celorlalte
principia, norme si institutii ale intregului sistem al dreptului international, ale caror trasaturi le caracterizeaza
ca principii fundamentale.
Principiile fundamentale ale dreptului international public sunt reguli de conduita maxima generalitate universal
valabile si juridic obligatorii pentru subiectele dreptului international public care au luat nastere prin acordul de
vointa a acestora.
Principiile fundamentale ale dreptului international prevazute in declaratia din 1970.
Declaratia 2625/1970 cuprinde sapte principii:
- Egalitatea suverana a statelor;
- Principiul autodeterminarii;
- Nerecurgerea la forta sau la amenintarea cu forta;
- Solutionarea pasnica a diferendelor internationale;
- Neamestecul in treburile interne ale altor state;
- Indatorirea statelor de a coopera intre ele;
- Indeplinirea cu buna credinta a obligatiilor internationale.
Principiul egalitatii suverane a statelor presupune respectarea suveranitatii tuturor statelor si egalitatii lor in
cadrul relatiilor internationale.
Caracteristici:
- statele sunt obligate sa respecte egalitatea suverana si specificul fiecaruia dintre ele precum si toate drepturile
inerente suveranitatii;
3
- fiecare stat este in sa-si aleaga si sa-si dezvolte in mod liber sistemul sau politic, social, economic si cultural;
- fiecare stat are indatorirea de a respeca personalitatea altor state;
- statele au drepturi si obligatii egale;
- statele trebuie sa respecte dreptul fiecaruia dintre ele la determinarea si exercitarea dupa propria apreciere a
relatiilor sale cu alte state;
- fiecare stat este in drept sa participe la organizatii si tratate internationale;
- integritatea teritoriala si independenta politica a statului sunt
- inalienabile;
- fiecare stat are obligatia de a respecta pe deplin si cu buna credinta obligatiile sale internationale.
- Principiul autodernimarii are in vedere dreptul popoarelor de a dispune de ele insele.
Principiul neamestecului in treburile interne ale altui stat are in vedere:
interzicerea interventiei armate sau altor forme de amestec sau amenintare indreptate impotriva altui
stat;
interzicerea aplicarii sau incurajarii folosirii masurilor de ordin economic, politic sau de orce alta natura
cu scopul de a constrange un alt stat.
Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta in relatiile internationale interzice:
orice actiuni ce reprezinta o amenintare cu forta sau aplicarea directa sau indirecta a fortei impotriva
altui stat.
aplicarea fortei sau amenintarea cu forta in scopul incalcarii frontierelor internationale ale altui stat sau
in scopul solutionarii diferendelor internationale.
represaliile cu aplicarea fortei armate.
Trasaturile principiilor fundamentale sunt:
- au un caracter universal
- sunt obligatorii pentru toate statele
- stau la baza pentru intregul sistem de drept
- toate principiile fundamentale de drept international au aceiasi valoare juridica intre ele nu poate fi
facuta o ierarhizare formala
- maxima generalitate
- aplicatie universal
- caracter dinamic
Raportul intre dreptul intern si dreptul international public
Referitor la raportul dintre dreptul intern si d.i.p s-au cunoscut 2 conceptii:
1. Conceptia monista: existenta unei singure ordini juridice care inglobeaza atat normele de drept intern
cat si cele de drept international.
2. Conceptia dualista: normele de drept intern nu-si gasesc aplicabilitate in dreptul international dar
nici normele internationale nu pot fi aplicate in dreptul intern. Se afirma existenta a doua sisteme de
drept autonome si independente. Intre dreptul intern si d.i.p exista o coordonare, o interconditionare
si o influentare reciproca.
Subiectele d.i.p
Definitie: Subiectul d.i.p. este titularul drepturilor si obligatiilor internationale participante la
raporturile juridice reglementate de normele dreptului international public.
Subiectele d.i.p sunt:
1. Statele
2. Organizatiile internationale interguvernamentale
3. Miscarile care lupta pentru eliberarea nationala
4. Vaticanul ( Statul Papal )
1. Statul se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte:
Subiect principal pentru ca are capacitatea de a fi creativ si destinatar al normelor de drept international public
si totodata poate stabili statutul juridic al celorlalti participanti la relatiile internationale.

4
Este subiect originar sau primordial deoarece are calitatea de a fi aparut primul in sens cronologic si beneficiaza
de suveranitate.
Este subiect universal, poate exercita drepturi si asuma obligatii in toate domeniile.
Elementele constitutive ale statului.
1. Teritoriul – constituie premisa materiala a existentei unui stat si reprezinta suprafata geografica cuprinsa
intre frontierele de stat asupra statului isi exercita suveranitatea deplina si exclusiva.
2. Populatia – trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie relativ numeroasa, sa fie permanenta, sa
poata subzista prin mijloace proprii ( conditii cumulative )
3. Puterea de stat sau suveranitatea reprezinta capacitatea statului de a nu deprinde de nimeni in plan intern
si extern. De asemenea suveranitatea reprezinta temeiul juridic al calitatii de subiect de drept
international public al statului.
Clasificarea statelor:
Din punct de vedere al structurii teritoriului de stat:
1. State unitare caracterizate prin existenta unui singur rand de organe ale puterii de stat – ex: Romania
2. State compuse sau uniuni de state: uniunile personale de stat, uniunile reale de state, confederatiile,
federatiile.
a) Uniunile personale de stat – se formeaza ca urmare a dobandirii tronului de catre un monarh care
detine calitatea de sef al statului intr-un alt stat. Uniunea personala nu se formeaza ca urmare a
exprimarii acordului statelor membre ale uniunii, ci ca urmare a existentei unei norme de drept
intern referitoare la succesiunea la tron. Calitatea de d.i.p revine fiecaruia dintre statele membre ale
uniunii, aceasta neputand deveni subiect de drept international.
Consecintele acestui fapt sunt:
1. Fiecare stat isi asuma drepturi si obligatii internationale proprii, independente de celelalt stat
2. Fiecare stat beneficiaza de reprezentare diplomatica proprie si poate incheia tratate internationale
3. Raporturile dintre statele membre sunt guvernate de normele d.i.p
4. Cetatenii unui stat aflati pe teritoriul celalalt stat erau considerati straini.
b) Uniunile reale de state – se formeaza ca urmare a incheierii unui acord intre statele membre prin care
se stabilea regimul juridic aplicabil uniunii. Calitatea de d.i.p revine uniunii, deoarece exista acordul
de vointa al statelor membrei ale acestuia in sensul reprezentarii lor in plan international.
c) Confederatiile – reprezinta o forma de stat compus premergatoare federatiei care iau fiinta prin
incheierea unui acord = pact, in care se precizau conditiile asocierii fara ca aceasta forma asociativa
sa dobandeasca calitati de subiect al d.i.p
d) Federatia – reprezinta o forma de uniune de state care detine calitatea de subiecte ale d.i.p,
caracterizata prin existenta a unor organe la nivel federal si a altor organe la nivelul fiecarui stat.
Raporturile dintre organele federale si cele ale statelor membre sunt reglementate prin Constitutie.
Statul cu neutralitate permanenta. Subiect de drept international public
Neutralitatea permanenta reprezinta situatia juridica a unui stat care prin acte oficiale consacrate in dreptul inter
sau prin hotarari ale unor conferinte internationale, se angajeaza sa nu ia parte la un razboi.
In neutralutatea permanenta nu este limitata in timp si nu are o legatura cu un anumit razboi, prezentand
urmatoarele trasaturi caracteristice:
- Statele care au acest statut, nu iau niciodata parte la razboi;
- Aceste state trebuie sa se abtina in timp de pace de la anumite acte care le-ar putea atrage in anumite
lupte in eventualitatea declansarii unui razboi;
- Statele cu neutralitate permanenta nu au dreptul sa permita instalarea pe teritoriul lor a unor baze
militare straine;
- Aceste state nu pot fi membre a unor aliante militare.
Statele cu neutralitate permanenta au urmatoarele drepturi:
- Pot sa aiba armata proprie si sa intretina constructii militare proprii
- Au dreptul sa foloseasca forta armata in scop de legitima aparare in cazul incalcarii neutralitatii lor
permanente.
5
Continutul neutralitatii permanente au suferit in timp modificari dupa cum urmeaza:
1. Cand normele de drept international public permiteau statului, de a purta razboaie, neutralitatea sa a
afirmat ca institutie specifica perioadei razboiului
2. Cand urmele d.i.p au instituit principiul interzicerii folosirii fortei sau a amenintarii cu forta,
neutralitatea a devenit o institutie specifica perioadei de pace afirmandu-se astfel neutralitatea
permanenta diferentiata. In aceasta situatie, statele cu neutralitate permanenta, pot acorda asistenta
militara victimelor unor agresiuni armate.
Formarea statelor
A parcurs un proces evolutiv caracterizat prin 3 etape importante:
1. Se intinde in timp pana la 1871, iar modurile de formare specifice acestei perioade erau „absorbtia” si
„contopirea”
2. Este cuprinsa intre 1871-1945, iar modalitatea specifica era dezmembrata
3. Este cuprinsa intre 1945 pana in prezent iar ca modalitate principala de formare a statelor, intalnim
„asocierea”.
Recunoasterea internationala – reprezinta declaratia unui lateral, a unui stat prin intermediul careia se
pronunta afirmativ cu privire la existenta unui nou subiect de d.i.p sau unei alte entitati avand caracter
declarativ.
Poate fi de 2 feluri: de fapt, de drept.
1. Recunoasterea de fapt prezinta urmatoarele trasaturi: are caracter limitat si provizoriu, poate fi revocata,
presupune stabilirea de relatii politice si diplomatice limitate, poate imbraca 2 forme.
a) Recunoastere expresa atunci cand se realizeaza printr-un act oficial provenit de la un stat;
b) Recunoasterea tacita se realizeaza prin acte materiale reprezentate de semnarea unui tratat sau
schimbul de reprezentanti diplomatici si consulari intre cele 2 state.
2. Recunoasterea de drept are urmatoarele trasaturi: are un caracter definitiv si deplin, nu poate fi revocata
nicioadata, isi inceteaza efectele numai atunci cand subiectul de drept recunoscut inceteaza a mai avea
aceasta calitate, poate imbraca forma unei declaratii unilaterale, a unei notificari directe, a unor mesaje
diplomatice, declaratii de presa sau chiar telegrame de felicitare.
Recunoasterea poate avea ca obiect:
a) Recunoasterea statelor
b) Recunoasterea guvernelor
c) Recunoasterea miscarilor sau popoarelor care lupta pentru eliberare nationala
d) Recunoasterea calitatii de insurgenti sau rasculati
Disparitia statelor se realizeaza prin una din urmatoarele modalitati:
- Anexare
- Contopire
- Separare de teritorii
- Impartire de teritorii
Disparitia statelor reprezinta practic incetarea calitatii al subiectului de drept international public ca urmare a
unor modificare teritoriale
Succesiunea statelor reprezinta o consecinta a disparitiei acestora si este reglementata prin 2 conventii
internationale:
1. Conventia de la Viena (1978) referitoare la succesiunea statelor in materie de tratate;
2. Conventia de la Viena (1983) privind succesiunea statelor in materie de bunuri, arhive si datorii
Raspunderea statelor presupune indeplinirea urmatoarelor conditii cumulative.
Existenta unor fapte ilicite savarsite de un stat. Cauzarea unui prejudiciu, unui alt subiect de d.i.p. Legatura de
cauzalitate intre fapta savarsita si prejudiciul produs.
Organizatiile internationale interguvernamentale
O organizatie internationala interguvernamentala ia fiinta in temeiul acordului de vointa al statelor membre dar
beneficiaza de personalitate juridica proprie. Organizatia internationala interguvernamentala reprezinta o
asociere de state in baza unui tratat avand o constitutie proprie ( act constitutiv ) si care are personalitate juridica
6
in domeniul anume prevazute de catre state. Organizatia internationala interguvernamentala are urmatoarele
trasaturi caracteristice:
- Este formata de catre state;
- Are la baza un act constitutiv in care este precizat obiectivul acelei organizatii
- Beneficiaza de personalitate juridica internationala proprie care la randul ei este derivata ( din acordul de
vointa al statelor ) limitata la obiectul prevazut in actul constitutiv al acesteia si functionala ( presupune
exercitarea anumitor compentente determinate ).
Miscarile sau popoarele care lupta pentru eliberarea nationala
Pentru a fi considerate subiecte de d.i.p trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
1. Sa aiba organe de conducere proprii care sa exercite compentente ce intrea in sfera fortei publice.
2. Sa desfasoare operatiuni militare beneficiind in acest sens de armata proprie dar in conformitate cu
prevederile d.i.p
3. Sa detina o anumita parte din teritoriul statului respectiv.
Statul individului in d.i.p
Persoana fizica in general nu este considerata persoana de d.i.p dar importanta sa in sfera relatiilor
internationale nu poate fi ignorata deoarece in ultima instanta destinatarii indirect ai normelor de d.i.p sunt
indivizi.
Teritoriul in d.i.p
Teritoriul reprezinta spatiul geografic asupra caruia statul isi exercita suveranitatea deplina si exclusiva fiind
situat in limitele frontierelor de stat.
Componentele teritoriului de stat sunt urmatoarele:
1. Spatiul terestru care include: solul si subsolul indiferent daca este format dintr-o singura intindere sau
daca este despartit de ape interioare.
2. Spatiul acvatic include apele interioare ( fluvii, rauri, mari interioare, lacuri sau canale ) si pentru statele
cu litoral, apele maritime interioare si marea teritoriala.
3. Spatiul aerian reprezinta coloana de aer cuprinsa intre limitele inferioare de stat pana la 10.000 m
altitudine.
Modalitati de dobandire sau de modificare a teritoriului
1. Dobandirea se refera la acele moduri prin care in stat isi marea teritoriul fara ca din aceasta sa se
micsoreze teritoriul unul alt stat, deoarece erau vizate spatii geografice care nu apartineau vreunui stat.
In general toate aceste moduri de dobandire de teritorii sunt in prezent considerate incalcari a d.i.p
2. Modificarea teritoriala vizeaza acele modalitati prin care un stat poate suferi reducerea sau largirea
propriului teritoriu.
Modurile de dobandire a teritoriului practicate in trecut erau urmatoarele:
a) Ocupatia sau descoperirea originara;
b) Dobandirea unui teritoriu ca urmare a unor partaje succesorale sau casatorii intre membrii diferitelor
familii regale
c) Continuitatea si contiguitatea;
d) Vanzarea, cumpararea de teritorii
e) Cucerirea unui teritoriu ca urmare a purtarii unor razboaie
Modalitati de modificare a teritoriului admise de d.i.p. Se grupeaza in 2 mari categorii:
1. Exprimarea vointei libere a populatiei din teritoriile foste colonii ca urmare a exercitarii drepturilor
popoarelor la autodeterminare in cazul procesului de colonizare
2. Exprimarea vointei populatiei dintr-un anumit teritoriu fie in sensul desprinderii si formarii unuia sau
mai multor state independente fie in sensul alaturarii teritoriului a2a sau mai multe state si formarii unui
singur stat independent.
Exprimarea vointei populatiei dintr-un anumit teritoriu se poate realiza prin 2 modalitati:
1. Hotararea organului legislativ suprem ca exprimare imediata a vointei populatiei
2. Consultarea efectiva a populatiei respective prin intermediul plebiscitului sau a referendumului.

7
Frontierele de stat reprezinta acele linii de demarcatie a limitelor teritoriului a unui stat asuprea caruia, statul
isi exercita suveranitatea deplina si exclusiva,
Frontierele se clasifica prin raportarea a 2a criterii:
1. Criteriul aliniamentelor zonelor respective:
a) Frontiere naturale ( care urmeaza linia diferitelor aspecte geografice: albia unui rau, lant muntos )
b) Frontiere geometrice care reprezinta linii imaginare, trasate intre anumite puncte
c) Frontiere astronomice urmeaza linia meridianelor globului pamantesc
2. Criteriul spatiului geografic:
a) Frontiere terestre
b) Frontiere fluviale
c) Frontiere maritime
d) Frontiere aeriene
Stabilirea frontierelor de stat se realizeaza prin parcurgerea a2a etape:
1. Delimitarea frontierei de stat se realizeaza prin incheierea unui acord dintre statele vecine intocmindu-se
si o harta care reprezinta ANEXA la tratat
2. Demarcarea este operatiunea de stabilire efectiva pe teren a frontierei intre statele vecine. Se realizeaza
de catre o comisie formata din reprezentantii ai ambelor state, care la finalizarea operatiunii intocmeste
un proces verbal.
Componentele teritoriului de stat
1. Spatiul terestru cuprinde solul si subsolul cuprins intre frontierele de stat si asupra caruia statul isi
exercita suveranitatea deplina si exclusiva constand in reglementari prin norme de drept intern a tuturor
aspectelor necesare a fi reglementate.
2. Spatiul aerian reprezinta coloana de aer situata deasuprea suprafetei terestre si acvatice delimitata de
frontierele de stat. Asupra spatiului aerian se exercita suveranitatea spatiului respectiv ca expresie a
manifestarii suveranitatii depline si exclusive.
3. Spactiul acvatic reprezinta apele interioare si marea teritoriala. Apele interioare cuprind:
a) Fluviile, raurile, lacuri, canale si mari interioare situate cu toate malurile pe teritoriul statului.
b) Apele de frontiera care pot fi: fluvii, rauri, canale, mari pana la linia de frontiera ( apele de frontiera
sunt reglementate prin norme de drept intern iar zona de frontiera prin norme de drept international )
c) Apa portului, navele acestuia si instalatiile permanente ce apartin portului.
d) Golfurile si baile pe o portiune determinata si limitata.
Apa portului, navele acestuia, instalatiile permanente ce deservesc portul, precum si intinderea de apa de la tarm
pana la cea mai inaintata instalatie permanenta, formeaza sistemul portuar. In limita sistemului portuar, statul
riveran isi exercita suveranitatea deplina si exclusiva avand dreptul de a reglementa intrarea, iesirea si
stationarea navelor, precum si activitatea desfasurata de acestea.
Din aceasta perspectiva, porturile sunt: porturi deschise, porturi inchise.
Deasemenea navele sunt: nave comerciale, nave militare, nave afectate unor scopuri necomerciale.
1. Porturi deschise: statul riveran asigura libertatea de navigatie, permitand accesul liber al navelor
comerciale care pot desfasura activitatea privind incarcare/descarcare de marfuri si pasageri. Principiul
libertatii de navigatie se aplica numai navelor comerciale, transporturilor de pasageri si marfuri.
2. Porturi inchise ( porturi militare ): accesul navelor straine se poate face numai in baza unei autorizatii
sau notificari prealabile. Navele militare nu pot intra in apa portului unui stat, decat daca beneficiaza de
autorizarie sau notificare prealabila cu exceptia situatiilor de furtuna sau avarie.
Navele afectate unor scopuri necomerciale sunt supuse in principiu regimului specific aplicat navelor
militare.
Jurisdictia statului riveran
O nava este supusa jurisdictiei statului de pavilion, dar asupra ei se exercita si jurisdictia statului riveran, cand
nava se afla in apele unui port strain.
Asupra navelor comerciale se exercita jurisdictia statului de pavilion, atunci cand delictele sau infractiunile sunt
savarsite intre membrii echipajului si vizeaza fapte ce tin de disciplina interna a navei.
8
Jurisdictia penala a statului riveran se exercita atunci cand faptele sunt savarsite de catre sau impotriva unor
persoane care nu au legatura cu echipajul, atunci cand faptele sunt savarsite pe uscat de catre membrii
echipajului sau cand capitanul navei solicita in mod expres interventia autoritatilor statului riveran. Jurisdictia
civila se exercita de catre statul riveran pentru prejudicii cauzate in apele sale portuare, navelor sale sau navelor
straine, ori in cazul nerespectarii unor obligatii contractuale.
Navele militare si cele afectate unor scopuri necomerciale sunt supuse jurisdictiei statului de pavilion deoarece
beneficiaza de imunitate de jurisdictie civila si penala. Aceasta insa nu inlatura posibilitatea angajarii
raspunderii materiale a statului de pavilion.
Marea teritoriala reprezinta intinderea de apa de la tarm spre largul marii avand o latime de 12 mile marine.
Asupra marii teritoriale, statul isi exercita suveranitatea deplina si exclusiva ceea ce presupune ca are dreptul de
a reglementa prin norme de drept indirect navigatia, exploatarea resurselor naturale, controlul vamal si sanitar.
Regimul aplicabil marii teritoriale se caracterizeaza din punct de vedere al navigatiei prin dreptul de trecere
inofensiva al navelor comerciale indiferent si cele afectate unor scopuri necomerciale nu au acces in marea
teritoriala decat in urma unor notificare sau autorizari prealabile.
Fluviile internationale sunt acele cursuri de apa care traverseaza sau separa teritoriile mai multor state si care
sunt navigabile pana la varsarea lor in mare.
Regulile aplicabile fluviilor internationale sunt reguli cu natura cutumiara deoarece la nivel international nu s-ar
reusi adoptarea unor norme conventionale care sa fie aplicabile fluviilor internationale. Aceste reguli sunt
urmatoarele:
1. Libertatea de navigatie presupune accesul neingradit al navelor comerciale pe fluviile internationale
indiferent de statul de pavilion. Navele militare ale statelor neriverane nu au dreptul de a naviga pe
fluviile internatione iar cele ale statelor riverane pot naviga liber pe portiunea de fluvii asupra careia
statul isi exercita suveranitatea si pot naviga pe celelalte portiuni ale fluviului numai in baza unor
intelegeri reciproce intre statele riverane.
2. Statele riverane au dreptul de a reglementa navigatia pe fluviile internationale pe baza unor acorduri
reciproce iar pe portiunea de fluviu asupra caruia isi exercita suveranitatea au dreptul de a exercita
controlul sanitar, vamal si de supraveghere. Statele riverane le revine obligatia de a pastra fluviul
navigabil prin realizarea unor reguli de intretinere si reamenajare.
Fluviile internationale pot fi utilizate si in alte scopuri decat navigatia ( agricultura sau producerea de
energie electrica ) in acest sens fiind adoptate o serie de reglementari internationale sub auspiciile asociatiei
internationale de drept international ( regulile de la Helsinki – 1966 ) comisiei de la dreptul international
( conventia pentru utilizarea in alte scopuri decat navigatia a fluviilor internationale )
Regimul juridic al Dunarii
A parcurs mai multe etape dupa cum urmeaza:
1. Congresul de pace de la Paris -1856 prin care fluviul Dunarea a fost impartit in 2 sectoare: Dunarea
Fluviala si Dunarea Maritima. De asemenea a fost constituita o comisie din care Romania nu facea parte
desi sediul acesteia era la Bucuresti
2. Conferinta de la Paris din 1921 prin care comisia europeana a Dunarii a primit o noua configurare
corespunzatoare raportului de forte de dupa Primul razboi mondial.
3. Conventia de la Belgrad – 1948 incheiata numai intre statele riverane Dunarii si care reprezinta si astazi
regimul juridic actual aplicabil Dunarii.
Potrivit conventiei, statele riverane aveau dreptul de a reglementa navigatia pe portiunea de fluvii ce le
apartinea de comun acord cu celelalte state si totodata avea dreptul de a exercita controlul vamal si sanitar
precul si pe cel de politie fluviala. Libertatea de navigatie pe fluviul Dunarea devenea astfel un principiu
conventional statelor riverane avand obligatia de a avea lucruri de intretinere si amenajare.
4. Dupa 1990 schimbarile ce au avut loc in Europa au determinat adoptarea a doua protocoale, respectiv:
Protocolul aditional la Conventia de la Belgrad prin care Germania, Croatia si Republica Moldova
deveneau membrii permanenti si cu drepturile depline in comisia Dunarii ale carei atriburii erau de
consultare si coordonare si Protocolul de semnatura prin care Germania pastreaza anumite drepturi
decurgand din calitatea ei din membru al U.E si NATO.
9
 5. Romania si Iugoslavia au incheiat 2 acorduri bilaterale referitoare la sistemul hidroenergetic si de
navigatie de la Portile de Fier I si II.
6. Incheierea diferitelor acorduri sau tratate si/sau multilaterale referitoare la folosirea durabila a fluviului
Dunarii.
Canalele internationale reprezinta cai maritime de comunicatie construite in intregime pe teritoriul unui stat
care asigura navigatia intre 2 mari libere in scopul facilitarii acesteia.
Canalele internationale sunt: Canalul Suez-Egipt; Canalul Panama-Panama; Canalul Kiel- Germania.
Dreptul marii
Cea mai importanta conventie referitoare la dreptul marii, este Conventia din 1982 la Montego Bay – Jamaica si
care cuprinde cea mai complexa codificare a dreptlui marii. Zonele maritime sunt:
1. Apele maritime interioare
2. Marea teritoriala
3. Zona contigua
4. Zona economica exclusiva
5. Platoul continental
1. Apele maritime interioare – cuprind apele porturilor si navelor ale golfurilor si fluviilor cuprinse intre
litoralul statului riveran si linia de baza a tarmului.
2. Marea teritoriala, delimitandu-se de apele maritime interioare prin linia sa de baza, face parte
integranta din teritoriul de stat, fiind supusa impreuna cu resursele sale suveranitatii nationale a statului
riveran, iar regimul sau juridic este stabilit prin legislatia interna a statului riveran, tinandu-se seama si
de prevederile dreptului international. Asupra marii teritoriale statul riveran exercita toate drepturile ce
decurg din suveranitatea sa, in ce priveste apele, solul si subsolul, coloana de aer de deasupra.
Enumeram cele mai importante drepturi:dreptul la pescuit; dreptul la navigatie; dreptul de a supraveghea
si controla activitatea desfasurata in marea teritoriala; dreptul de a aplica jurisdictia nationala si dreptul
de supraveghere si evaluare ecologica.
3. Zona contigua este fasia de mare adiacenta marii teritoriale, care se intinde spre larg dincolo de limita
exterioara a acesteia pana la o distanta maxima de 24 de mile marine masurata dela liniile de baza ale
marii teritoriale.
Regimul juridic al zonei contigue consta in drepturi speciale ale statului riveran de a exercita controlul
pentru:
- prevenirea incalcarii legilor si reglementarilor sale vamale, fiscale, sanitare sau de trecere a frontierei de
stat pe teritoriul sau ori in marea sa teritoriala;
- reprimarea incalcarilor acestor legi si reglementaricomise pe teritoriul sau ori in marea sa teritoriala.
4. Zona economica exclusiva
Statul riveran are in zona sa economica exclusiva a marii urmatoarele drepturi, cum ar fi dreptul de a
explora, exploata, conserva si administra resursele naturale biologice si nebiologice ale zonei; dreptul
exclusiv de a construi sau de a autoriza constructii in zona; dreptul sa reglementeze construirea,
exploatarea si folosirea insulelor artificiale din zona, care insa nu pot avea mare teritoriala in jurul lor;
dreptul de a stabili volumul de pescuit in zona; dreptul de jurisdictie asupra instalatiilor si folosirii
insulelor artificiale, precum si asupra cercetarilor stiintifice si a apararii mediului marin al zonei.
Statele terte au urmatoarele drepturi si obligatii fata de zonele economice exclusive ale marii: libertatea de
navigatie pentru navele lor in apele zonei si de survol in spatiul aerian al zonei; dreptul de a pune cabluri si
conducte submarine pe solul zonei; sa foloseasca zona in alte scopuri legale; dreptul sa desfasoare cercetari
stiintifice in zona, cu obligatia de a comunica statului riveran informatiile obtinute si esantioane, precum si
sa permita statului riveran sa participe la activitatea de cercetare stiintifica.
Zona economica exclusiva a marii se poate intinde pana la 200 mile marine, de la linia de baza a marii
teritoriale,a statului riveran.
5. Platoul continental este fundul marii si subsolul regiunilor submarine adiacente coastelor, dar situate
dincolo de marea teritoriala, pana la o adancime de 200 m, sau dincolo de aceasta limita, pana la punctul
unde adancimea apelor de deasupra permit exploatarea resurselor naturale ale acestor regiuni. Acesta se
10
 poate intinde pana la limita externa a marginii continentale, sau pana la 200 mile marine de la linia de
baza a marii teritoriale.
Regimul insulelor. Conventia din 1982 in art.121 defineste „insula” ca „ o
intindere naturala de pamant, inconjurata de apa, care ramane descoperita in timpul
fluxului”.
Conventia stabileste o distinctie intre:
• insule locuibile;
• insule nelocuibile.
Insulele locuibile au: mare teritoriala, zona contigua, zona economica exclusiva si platou continental.

11