1

BACALAUREAT- SUBIECTE DE TIP II

I.COMENTEAZĂ ÎN MINIMUM 50 DE CUVINTE, SEMNIFICAȚIILE TEXULUI URMĂTOR,

EVIDENȚIIND URMĂTOARELE ASPECTE ( FIECARE SUBPUNCT E UN NOU SUBIECT
II.) :

1. perspectiva narativă
2. 2 argumente-apartenenta la un gen literar
3. 2 trăsături realism

„În timp ce Cae Indru ieşi din Alba-Iulia prin poarta de nord, trăsura contelui Teleki făcu acelaşi
lucru la poarta de sud. Lăsând la o parte mijloacele de călătorie, singura deosebire se afla doar în
direcţiile opuse luate de cei doi călători. Trăsura contelui trecu Mureşul şi îşi continuă drumul pe sub
piepturile dealurilor Zăreş, Căpud şi jumătate din Hoanca, abătându-se apoi la dreapta, către faimosul
castel din Obreja. În satul Cisteiul românesc, oamenii se pregăteau de cină. Copiii şi femeile săriră de la
îndeletnicirile lor, bulucindu-se pe la porţi, aşa cum le era obiceiul când treceau mărimile ţinutului, dar
nu văzură mare lucru. Perdelele trăsurii îl fereau pe călător de ochii curioşi.”

(Ioan Dan, Cavalerii)

II.COMENTEAZĂ ÎN MINIMUM 50 DE CUVINTE, SEMNIFICAȚIILE TEXULUI

URMĂTOR, EVIDENȚIIND URMĂTOARELE ASPECTE ( FIECARE SUBPUNCT E UN NOU
SUBIECT II.) :

1. 2 argumente apartenenta la un gen literar

2. 2 trăsături romantism

a)”De-or trece anii cum trecură, De-aceea una-mi este mie

Ea tot mai mult îmi va plăcé, De ar vorbi, de ar tăcé;
Pentru că-n toat-a ei făptură Dac-al ei glas e armonie
E-un „nu ştiu cum” ş-un „nu ştiu ce”. E şi-n tăcere-i „nu ştiu ce”.

M-a fermecat cu vro scânteie Astfel robit de-aceeaşi jale

Din clipa-n care ne văzum? Petrec mereu acelaşi drum…
Deşi nu e decât femeie, În taina farmecelor sale
E totuşi altfel, „nu ştiu cum”. E-un „nu ştiu ce” ş-un „nu ştiu cum”.”
 2

(Mihai Eminescu, De-or trece anii…)

II.COMENTEAZĂ ÎN MINIMUM 50 DE CUVINTE, SEMNIFICAȚIILE TEXULUI

URMĂTOR, EVIDENȚIIND URMĂTOARELE ASPECTE ( FIECARE SUBPUNCT E UN NOU
SUBIECT II.) :

1. rolul didascaliilor
2. 2 argumente apartenenta la un gen literar

„ZOE și TIPĂTESCU
ZOE: Unde e? Unde poate să fie Cațavencu?
TIPĂTESCU: Nu știu: a fugit, a murit, a intrat în pământ... (după o pauză, apropiindu-se de Zoe) Ei? Și
pentru ce voiești să știi? Pentru ce să te-ngrijești mai mult acuma? Din contra. Eu parcă nu mai am
grije... Zoe, gândește-te: de două zile, oamenii noștri aleg pe Dandanache, pe care-l așteptăm din minut
în minut, — am ordine să-i fac o primire strălucită...
ZOE: Ei și?
TIPĂTESCU: Ei!... De două zile va să zică, strivesc pe Cațavencu, și el nu e nicăiri. Unde e? Pentru ce
nu s-arată?...are scrisoarea, pentru ce nu o publică? Pentru ce a dispărut, nu știu, — din ce motive nu
publică scrisoarea, nu-mi pasă, — destul că nu o publică... Și-l crezi tu pe mișelul capabil să nu o
publice pentru altceva, decât pentru că nu poate?
ZOE: Ce inimă! Ce judecată ai, Fănică? (cu frământare concentrată.) Dar aste două zile cum am trăit
eu?... Ce strângere continuă de inimă! Ce frică! Ce tortură!... Fiecare persoană care-mi iese înainte,
fiecare figură pe care o văz, fiecare mișcare ce se face în jurul meu îmi zdrobește toata puterea... Fănică,
ai milă de mine, o zi încă de astfel de chinuri și nu mai pot trăi... înnebunesc... (își ia capul în mâini și
plânge.)
TIPĂTESCU: Nu fi copilă, Zoe… Zoe...”
( Ion Luca Caragiale, O scrisoare pierdută)