Caracterizarea lui Ştefan cel Mare

din opera ,,Fraţii Jderi ,, de Mihail Sadoveanu

Ştefan cel Mare este omul exemplar în mijlocul unei istorii vitrege, terorizată de păgîni, de
necredincioşii externi, de trădătorii şi duşmanii interni.
Ştefan domină întreaga desfăşurare epică, fiind o prezenţă continuă nu numai prin vorbele şi faptele sale,
ci mai ales prin ceea ce spun şi gîndesc despre el supuşîi săi.
  Patriotismul fierbinte, setea de adevăr, vitejia, curajul şi puterea nestrămutată de sacrificiu caracterizează
tipul său uman. Susțin acest lucru deoarece:
În primul rând,în opera lui Mihail Sadoveanu toate acțiunile lui Ștefan cel Mare sunt bine gândite ceea ce
ne demonstrează în plină măsură tipul său uman.
În al doilea rând,în timpul audierii operei propuse,nici o acțiune a voievudului nu mi-a format niște emoții
negative ,deoarece mentalitatea sa era demnă de un adevărat domnitor ce își asumă în totalmente
responsabilitatea
Figura legendarului domnitor Ştefan cel Mare, din romanul „Fraţîi Jderi” poate  fi caracterizată prin două
modalităţi : direct şi indirect.
Trăsăturile dominante ale voievodului sunt voinţa şi dorinţa de dreptate deoarece:
Pe tot parcursul operei ,Ștefan ni se prezintă ca o personalitate a cărei acțiuni sunt conduse de voința și
dorința de dreptate,greutățile cu care s-a întâlnit au fost învinse și prigonite.
Ștefan a fost o persoană respectuoasă,susțin acest lucru deoarece,se adresa tuturor ostașilor cu respect și
cu stimă,îi prețuia deoarece în timpurile grele nu și-au lăsat țara să devină vasală a otomanilor.
Caracterizarea a personajului  acestei opere, domnitorul Ştefan cel Mare
Cunoscut de toţi şi admirat, „se zvoneşte prin sate despre Măria Să că-i om nu prea mare de statură, însă
groaznic cînd îşi încruntă sprînceana”. Dacă în relaţiile cu boierii este de multe ori aprig şi iute la mînie, în
relaţiile cu oamenii de rînd este blînd şi înţelegător, plăcîndu-i să poposească în mijlocul lor.
Din relaţia cu fiul său, Alexăndrel-Vodă, iese în evidenţă înţelepciunea domnitorului pe care încearcă să o
transmită şi fiului prin sfaturi: „noi, domnii şi stăpînitorii de noroade, trebuie să urmăm pildă soarelui, dînd
în fiecare zi lumină fără a primi înapoi. Rînduiala noastră nu-i fără noimă în faţa lui Dumnezeu. Dacă ai fi
fost un mişel, ai fi asudat în robie; dacă ai fi fost un vierme, ai fi urmat soarta ta mîncînd trupul unui
înţelept; însa eşti cucon domnesc’’.
Străinii îl privesc că pe un mare cărturar, un iubitor de cultură şi artă, un om al Renaşterii. Bun diplomat, el
primeşte străinii şi discută cu aceştia în limbile lor, reuşind să îi uimească. Astfel solii străini spun că „a
băut din apă înţelepciunii din aceeaşi fîntînă răsăriteană din care s-a adăpat Apusul.”
Încă o dovadă  că el era resptectat de toţi şi că cuvîntul lui însemnă foarte mult pentru popor şi slujiorii lui
se desprinde din vorbele lui : ,,Da domule. – Porunceşte să mi se arate toţi !’’
Dacă vorbim de Ștefan cel Mare ,automat ne amintim de Vlad Țepeș.Deoarece dorința spre dreptate a fost
alături de ei pe tot parcursul vieții.Sunt de această părere ,deoarece recitind ”Scrisoarea a III-a” de
Mihai Eminescu,acest fracvent mi s-a întipărit pe mult timp,unde este puțin cam crudă reprezentată
metodele utilizate de Țepeș pentru a obține dreptatea:

”Cum nu vii tu, Tepeș Doamne, ca punând mâna pe ei,

Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!”.
Însăși marele poet Mihai Eminescu recunoștea scopul esențial al acestui voievod,a metodelor ce aveau un
efect internațional ,deoarece de frica sa știau și păgânii.
În concluzie pot spune că,Mihail Sadoveanu geniul literaturii române din Pașcani,a reprezentat cum nu se
putea mai bine personalitatea lui Ștefan cel Mare,ce și până în prezent a rămas în inimele cititorilor.