MODULUL 3

n
CALCUL DIFERENŢIAL ÎN

În acest modul sunt prezentate, pe parcursul a două lecţii, principalele

noţiuni teoretice referitoare la limite de funcţii vectoriale de variabilă vectorială,
continuitatea şi diferenţiabilitatea funcţiilor vectoriale de variabilă vectorială,
funcţii implicite, dependenţă funcţională, extremele libere şi condiţionate ale
funcţiilor de mai multe variabile, precum şi algoritmii cei mai des întâlniţi
pentru rezolvarea problemelor specifice referitoare la tematica acestui modul.
După parcurgerea celor două lecţii din cuprinsul modulului studenţii vor
dobândi cunoştinţele teoretice şi îşi vor forma deprinderile practice cu ajutorul
cărora vor putea recunoaşte, înţelege şi rezolva probleme specifice referitoare la
tematica anunţată anterior.

Materialul trebuie parcurs în ordinea sa firească prezentată în cuprinsul

modulului, inclusiv în porţiunea referitoare la aplicaţii. Metoda de studiu va fi
cea specifică disciplinelor matematice, cu utilizarea expresă a adnotărilor făcute
cu creionul pe tot parcursul textului. Pentru fiecare tip de exerciţiu se recomandă
identificarea algoritmului şi descompunerea acestuia în etape succesive. Se
recomandă studierea soluţiilor problemelor rezolvate şi rezolvarea completă a
problemelor propuse în testele de autoevaluare şi în tema de control propusă.

Timpul mediu necesar parcurgerii şi însuşirii noţiunilor teoretice,

algoritmilor de rezolvare a problemelor, formării deprinderilor practice de
rezolvare şi dobândirii competenţelor enumerate anterior este de aproximativ 6-
8 ore de studiu pentru fiecare lecţie, într-un ritm de 2-3 ore pe zi.

90
 LECŢIA 1

3.1 Funcţii vectoriale. Limite. Continuitate

n
Definiţia 3.1.1. O funcţie f : X → , X ⊂ , se numeşte funcţie reală
de variabilă vectorială x = ( x1 , x 2 ,..., x n ) ∈ X .

Definiţia 3.1.2. Fie m funcţii reale f1 , f 2 ,..., f m definite pe o aceeaşi

n
mulţime X ⊂ . Corespondenţa:
( x1, x2 ,..., xn ) → ( f1 ( x1, x2 ,..., xn ) , f 2 ( x1, x2 ,..., xn ) ,..., f m ( x1, x2 ,..., xn ) )
defineşte o funcţie f = ( f1 , f 2 ,..., f m ) pe X ⊂ n cu valori în m
. Se spune că
f este o funcţie vectorială de variabilă vectorială.

m n
Definiţia 3.1.3. Fie funcţia f : X → ,X⊂ şi a un punct de
acumulare al mulţimii X. Se spune că un vector b ∈ m este limita funcţiei f în
punctul a dacă pentru ( ∀ ) ε > 0 , ( ∃) δ ( ε ) > 0 , astfel încât pentru ( ∀ ) x ∈ X ,
x ≠ a, cu x − a < δ ( ε ) să avem f ( x ) − b < ε .
Notaţie: lim f ( x ) = b .
x →a

Definiţia 3.1.4. Fie funcţia f : X → m , X ⊂ n şi a ∈ X . Se spune că

funcţia f este continuă în punctul a dacă pentru ( ∀ ) ε > 0, ( ∃) δ ( ε ) > 0 , astfel
încât pentru ( ∀ ) x ∈ X , cu x − a < δ ( ε ) să avem f ( x ) − f (a ) < ε .
Dacă a este punct de acumulare al mulţimii X, atunci continuitatea
funcţiei f în a este echivalentă cu:
lim f ( x ) = f ( a ) sau lim f ( x ) − f ( a ) = 0 .
x→a x→a

Observaţii:
1) Dacă f este continuă în punctul a, există o vecinătate a lui a în care
funcţia este mărginită.
2) Dacă f este continuă în punctul a, atunci funcţia f este continuă în
punctul a. Reciproca nu este adevărată în general.

91
 3) Dacă f şi g sunt continue în punctul a, funcţiile f + g şi λ ⋅ f sunt
continue în a.
4) Dacă există lim f ( x ) în m şi f nu este definită în punctul a, atunci f
x→a
se poate prelungi prin continuitate în punctul a, punând condiţia
lim f ( x ) = f (a ) .
x →a
5) Fie funcţiile f : X → Y ⊂ m , g : Y → p , X ⊂ n . Dacă funcţia f
este continuă în punctul a ∈ X , iar funcţia g este continuă în punctul
b = f (a ) ∈ Y , atunci funcţia compusă g o f : X → p este continuă în punctul
a∈ X .
6) Fie funcţia reală f : X → , X ⊂ n . Dacă f este continuă în punctul
a ∈ X şi f (a ) ≠ 0 , există o vecinătate V a lui a, astfel încât pentru x ∈ V ∩ X să
avem f ( x ) ⋅ f (a ) > 0 .
7) Fie funcţia vectorială f : X → m , X ⊂ n continuă în punctul a ∈ X
şi f (a ) ≠ 0 . Atunci există o vecinătate V a lui a, astfel încât pentru x ∈ V ∩ X
să avem f ( x ) ≠ 0 .

m n
Definiţia 3.1.5. Fie f : X → ,X⊂ şi a ∈ X . Fie submulţimea
X i = { xi ∈ ( a1, a2 ,..., ai −1, xi , ai +1,..., an ) ∈ X } ⊂ X . Pe aceasta, funcţia f este o
funcţie f i de o singură variabilă xi ∈ X i . Dacă f i este continuă în punctul
ai ∈ X i , spunem că f este continuă parţial în raport cu variabila xi în punctul
a = (a1 , a 2 ,..., a n ) .

Teorema 3.1.6. O funcţie f continuă într-un punct a = (a1 , a 2 ,..., a n ) este

continuă în acest punct în raport cu fiecare variabilă.

Observaţie. Reciproca acestei teoreme nu este în general adevărată. Dacă

o funcţie este continuă într-un punct în raport cu fiecare variabilă în parte, nu
rezultă că ea este continuă în acel punct.

Exemplu
2
Fie funcţia f : → definită prin:
⎧ 3xy 6
⎪ , ( x, y ) ≠ ( 0,0 ) ;
f ( x, y ) = ⎨ x 2 + y12
⎪ 0,
⎩ ( x, y ) = ( 0,0 ) .

92
 Dacă x = 0 ⇒ lim f (0, y ) = 0 , deci funcţia f este continuă în raport cu
y →0
variabila y în punctul (0,0 ) .
Dacă y = 0 ⇒ lim f ( x,0 ) = 0 , deci funcţia f este continuă în raport cu
x→0
variabila x în punctul (0,0 ) .
În acelaşi timp, funcţia f nu este continuă în punctul (0,0 ) , deoarece
3m
pentru x → 0, y → 0, cu y 6 = m ⋅ x, m ∈ ⇒ lim f ( x, y ) = , limită
( x, y ) →( 0,0 ) 1 + m2
care depinde de parametrul real m, deci nu este unică.

Definiţia 3.1.7. Fie f : X → m , X ⊂ n . Se spune că f este uniform

continuă pe X, dacă pentru ( ∀ ) ε > 0, ( ∃) δ ( ε ) > 0 , astfel încât oricare ar fi
punctele x, x′ ∈ X cu x − x′ < δ ( ε ) să avem f ( x ) − f ( x ′) < ε .

Teorema 3.1.8. O funcţie f uniform continuă pe o mulţime X este uniform

continuă în raport cu fiecare variabilă.

Observaţii:
1) O funcţie vectorială continuă pe un interval compact I ⊂ n este
mărginită pe I.
2) O funcţie vectorială continuă pe un interval compact I ⊂ n este
uniform continuă pe I.
3) Pentru o funcţie vectorială continuă pe un interval compact I ⊂ n
există un punct ξ ∈ I , astfel încât f (ξ ) = sup f ( x ) .
x∈I
4) O funcţie reală de variabilă vectorială, continuă pe un interval compact
n
I⊂ , îşi atinge marginile.

Exemple
1) Fie funcţia f ( x, y ) = x 2 + y 2 definită pe discul x 2 + y 2 ≤ R 2 .
Aceasta este continuă pe domeniul ei de definiţie. Minimul funcţiei este atins în
punctul (0,0 ) şi are valoarea 0, iar maximul funcţiei este atins în orice punct
(x, y ) situat pe cercul de ecuaţie x 2 + y 2 = R 2 şi are valoarea R.
2) Funcţia f ( x, y ) definită pe discul x 2 + y 2 ≤ R 2 prin:
⎧ 3xy 6
⎪ , ( x, y ) ≠ ( 0,0 )
f ( x, y ) = ⎨ x 2 + y12
⎪0,
⎩ ( x, y ) = ( 0,0 )
93
nu este uniform continuă pe domeniul de definiţie, deoarece nu este continuă în
punctul (0,0 ) .

Observaţie. Vom particulariza, în continuare, noţiunea de continuitate

uniformă pe .

Definiţia 3.1.9. Fie f : X → , X ⊂ . Se spune că f este uniform

continuă pe X, dacă pentru ( ∀ ) ε > 0, ( ∃) δ ( ε ) > 0 , astfel încât oricare ar fi
punctele x, x′ ∈ X cu x − x′ < δ ( ε ) să avem f ( x ) − f ( x′ ) < ε .

Criteriul Cauchy-Bolzano
Fie f : X → , X ⊂ şi a un punct de acumulare pentru mulţimea X.
Atunci există lim f ( x ) dacă şi numai dacă pentru ( ∀ ) ε > 0, ( ∃) δ ( ε ) > 0 ,
x →a
astfel încât pentru ( ∀ ) x′, x′′ ∈ X , care verifică x′ < δ ( ε ) , x′′ < δ ( ε ) , să avem
f ( x′ ) − f ( x′′ ) < ε .

3.2 Derivate parţiale. Diferenţiale

Definiţia 3.2.1. Fie funcţia f : X → , X ⊂ 2 şi (a, b ) un punct interior

lui X. Se spune că:
a) f este derivabilă parţial în (a, b ), în raport cu variabila x, dacă:
(∃) lim f (x, b ) − f (a, b ) < +∞ , iar limita se numeşte derivata parţială a lui f în
x→a x−a
∂f
raport cu x şi se notează f x′ ( a, b ) sau ( a, b ) ;
∂x
b) f este derivabilă parţial în (a, b ), în raport cu variabila y, dacă:
(∃) lim f (a, y ) − f (a, b ) < +∞ , iar limita se numeşte derivata parţială a lui f în
y →b y −b
∂f
raport cu y şi se notează f y′ ( a, b ) sau (a, b ) .
∂y

Observaţie. Dacă o funcţie este derivabilă parţial în raport cu variabila x

în fiecare punct al mulţimii de definiţie X, spunem că funcţia este derivabilă
parţial în raport cu x pe mulţimea X.

94
 Exemplu
2
+ y2
Funcţia f : 2
→ , f ( x, y ) = e x este derivabilă parţial în raport cu x
2
+ y2 2
+ y2
şi cu y pe 2
şi f x′ ( x, y ) = 2 x ⋅ e x , f y′ ( x, y ) = 2 y ⋅ e x .

Definiţia 3.2.2. Fie funcţia f : X → , X ⊂ n şi (a1 , a 2 ,..., a n ) un punct

interior lui X. Funcţia f este derivabilă parţial în punctul (a1 , a 2 ,..., a n ) în
raport cu variabila xk dacă:
f (a1 , a 2 ,..., a k −1 , x k , a k +1 ,..., a n ) − f (a1 , a 2 ,..., a n )
(∃) lim
x → xk xk − ak
şi este finită.
Limita se numeşte derivata parţială a lui f în raport cu variabila xk şi se
∂f
notează f x′k ( a1, a2 ,..., an ) sau (a1 , a 2 ,..., a n ) .
∂x k
O funcţie f ( x1 , x 2 ,..., x n ) are n derivate parţiale.

Exemplu
Funcţia f : 3
( )
→ , f ( x, y, z ) = ln 1 + x 2 ⋅ y 2 ⋅ z 2 are derivatele parţiale:

2x ⋅ y2 ⋅ z2 2 y ⋅ x2 ⋅ z 2
f x′ ( x, y, z ) = , f y′ ( x, y, z ) = ,
1 + x2 ⋅ y2 ⋅ z 2 1 + x2 ⋅ y 2 ⋅ z 2
2 z ⋅ y 2 ⋅ x2
f z′ ( x, y, z ) = , ( ∀ ) ( x, y , z ) ∈ 3
.
1 + x2 ⋅ y 2 ⋅ z 2

Observaţii
1) Dacă funcţia reală f ( x1 , x 2 ,..., x n ) este derivabilă parţial în raport cu
variabila xk în punctul a = (a1 , a 2 ,..., a n ) , atunci f este continuă parţial în raport
cu variabila xk în punctul a.
2) Dacă funcţia reală f ( x1 , x 2 ,..., x n ) este derivabilă parţial în raport cu
fiecare variabilă x1 , x 2 ,..., x n în punctul a = (a1 , a 2 ,..., a n ) , atunci f este continuă
în raport cu fiecare variabilă în parte în punctul a.

Definiţia 3.2.3. Fie funcţia vectorială f : X → m, X ⊂ n ,

componentele sale f1 , f 2 ,..., f m fiind funcţii reale derivabile parţial în raport cu
fiecare variabilă x1 , x 2 ,..., x n într-un punct (a1 , a 2 ,..., a n ) ∈ X .

95
 Derivata parţială a funcţiei f în raport cu xk în punctul a este definită
prin:
f (a1 , a 2 ,..., a k −1 , xk , a k +1 ,..., a n ) − f (a1 , a 2 ,..., a n )
lim
xk →ak xk − a k
şi se notează cu f x′k (a ) .

Observaţie
Dacă se consideră funcţia f raportată la o bază e1, e2 ,..., em , atunci:

f ( x ) = e1 ⋅ f1 ( x ) + e2 ⋅ f 2 ( x ) + ... + em ⋅ f m ( x ) , x = ( x1, x2 ,..., xn ) ∈ n

.
Derivata sa parţială f x′k (a ) are componentele:

∂f1 ∂f ∂f
( a1, a2 ,..., an ) , 2 ( a1, a2 ,..., an ) ,..., m ( a1, a2 ,..., an ) .
∂xk ∂xk ∂xk

Exemplu
r r r x r y r z
Funcţia vectorială f (r ) = i ⋅ + j⋅ +k ⋅
y2 + z2 +1 z2 + x2 +1 x2 + y2 +1
definită pe 3 are derivatele parţiale de forma:
r
∂f r r 1 r −2 xy r −2 xz
(r ) = i ⋅ 2 2 + j ⋅ +k ⋅ ;
∂x
( ) (x )
2 2
y + z +1 x2 + z 2 + 1 2
+ y +1 2

r
∂f r r −2 xy r 1 r −2 yz
(r ) = i ⋅ + j⋅ +k ⋅ ;
∂y
(
y2 + z2 + 1 )
2
( x2 + z 2 + 1 ) (x 2
+ y +1 2
)
2

r
∂f r r −2 xz r −2 yz r 1
(r ) = i ⋅ + j⋅ +k ⋅ .
∂z
(
y2 + z2 + 1 )
2
(x 2 2
+ z +1 )
2
(x 2
+ y +1 2
)
Derivate parţiale de ordin superior. Fie funcţia f : X → , X ⊂ 2 ,
derivabilă parţial în raport cu fiecare variabilă în parte, în punctele interioare ale
∂f
lui X. Dacă (x, y ) şi ∂f (x, y ) sunt, la rândul lor, derivabile parţial în raport
∂x ∂y
cu fiecare dintre variabile, atunci derivatele lor parţiale se numesc derivate
parţiale de ordinul doi ale lui f şi se notează prin:

96
 ∂ ⎛ ∂f ⎞ ∂ 2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ ∂ 2 f
⎜ ⎟ = = f ′′ , = ′′ ,
= f yy
∂y ⎝⎜ ∂y ⎠⎟ ∂y 2
xx
∂x ⎝ ∂x ⎠ ∂x 2
∂ ⎛ ∂f ⎞ ∂ 2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ ∂ 2 f
⎜ ⎟= ′′
= f xy , ⎜ ⎟= = f y′′x .
∂x ⎝ ∂y ⎠ ∂x∂y ∂y ⎝ ∂x ⎠ ∂y∂x

Exemplu
(
Funcţia f ( x, y ) = ln 1 + x 2 + y 2 definită pe ) 2
are derivatele parţiale:
2x 2y
f x′ ( x, y ) = , f ′
y = ,
1 + x2 + y 2 1 + x2 + y 2
2 4x2
f xx′′ ( x, y ) = − ,
1 + x2 + y2
(1 + x 2
+y )
2 2

2 4 y2
′′ ( x, y ) =
f yy − ,
1 + x2 + y 2
(1 + x 2
+y )
2 2

−4 xy
f xy′′ ( x, y ) = ′′ .
= f yx
(1 + x 2
+y )
2 2

′′ ,
f xy ′′ se numesc derivate parţiale mixte de ordinul al doilea.
f yx

Criteriul lui Schwarz. Fie f : X → , X ⊂ 2

şi punctul ( x 0 , y 0 )∈ X .
∂2 f ∂2 f
Dacă există , într-o vecinătate V a lui ( x 0 , y 0 ) şi sunt continue în
∂x∂y ∂y∂x
∂2 f ∂2 f
(x0 , y 0 ), atunci (x0 , y 0 ) = (x0 , y 0 ) .
∂x∂y ∂y∂x

Definiţia 3.2.4. f : X → , X ⊂ 2 şi (a, b ) un punct interior al lui X.

Atunci funcţia f este diferenţiabilă în punctul (a, b ), dacă există λ, μ∈ şi
există o funcţie ω : X → continuă şi nulă în (a, b ), astfel încât:

f ( x, y ) − f ( a , b ) = λ ⋅ ( x − a ) + μ ⋅ ( y − b ) + ω ( x , y ) ⋅ ( x − a )2 + ( y − b )2 ,
pentru ( ∀ ) ( x, y ) ∈ X .

97
 Observaţie. Dacă f este diferenţiabilă în punctul (a, b ) , atunci f admite
∂f ∂f
derivate parţiale de ordinul întâi în (a, b ) şi λ = ( a, b ) , μ = ( a, b ) .
∂x ∂y

Definiţia 3.2.5. Fie funcţia f : X → , X ⊂ 2 şi (a, b ) un punct interior

lui X, astfel încât funcţia f admite derivate parţiale continue în (a, b ).
∂f ∂f
df ( a, b ) = ( a, b ) ⋅ dx + ( a, b ) ⋅ dy se numeşte diferenţiala de ordinul
∂x ∂y
I a funcţiei f în punctul (a, b ).

∂ ∂
Definiţia 3.2.6. Operatorul d = ⋅ dx + ⋅ dy care aplicat funcţiei f dă
∂x ∂y
diferenţiala funcţiei f în punctul ( x, y ) se numeşte operatorul de diferenţiere.

Criteriul lui Young. Fie f : X → , X ⊂ 2 şi punctul ( x 0 , y 0 )∈ X .

∂f ∂f
Dacă există derivatele parţiale , într-o vecinătate V a punctului ( x0 , y 0 ) şi
∂x ∂y
∂2 f ∂2 f
sunt diferenţiabile în ( x 0 , y 0 ) , atunci (x0 , y 0 ) = (x0 , y 0 ) .
∂x∂y ∂y∂x

Observaţii:
n
1) Pentru o funcţie f : X → , X ⊂ diferenţiala de ordinul întâi este:
∂f ∂f ∂f
df = ⋅ dx1 + ⋅ dx2 + ... + ⋅ dxn ,
∂x1 ∂x2 ∂xn
iar operatorul de diferenţiere de ordinul întâi este:
∂ ∂ ∂
d= ⋅ dx1 + ⋅ dx2 + ... + ⋅ dxn .
∂x1 ∂x2 ∂xn
m n
2) Pentru o funcţie vectorială f : X → ,X⊂ , diferenţiala este:
∂f ∂f ∂f
df = ⋅ dx1 + ⋅ dx2 + ... + ⋅ dxn .
∂x1 ∂x2 ∂xn

Exemplu
Funcţia f : 3
→ , f ( x, y, z ) = x 2 + y 2 + z 2 este derivabilă parţial pe
3
\ {( 0,0,0 )} şi:

98
 ∂f x ∂f y
( x, y , z ) = , ( x, y , z ) = ,
∂x x2 + y2 + z 2 ∂y x2 + y 2 + z 2
∂f z
( x, y , z ) = ,
∂z 2
x +y +z 2 2

de unde rezultă
x ⋅ dx + y ⋅ dy + z ⋅ dz
df =
x2 + y2 + z 2

diferenţiala funcţiei f pe 3
\ {( 0,0,0 )} .

Definiţia 3.2.7. Diferenţiala unei funcţii de mai multe variabile se

numeşte diferenţiala totală a funcţiei.

Teorema 3.2.8. Condiţia necesară şi suficientă pentru ca diferenţiala unei

funcţii f : I ⊂ 2 → să fie identic nulă pe I este ca f să fie constantă pe I.

Teorema 3.2.9. Fie expresia diferenţială E = P ( x, y ) ⋅ dx + Q ( x, y ) ⋅ dy ,

unde funcţiile P şi Q sunt continue pe I ⊂ 2 .
Dacă E este diferenţiala unei funcţii f : I ⊂ 2 → , pentru orice punct
( x, y ) ∈ I , atunci:
∂f ∂f
P ( x, y ) = , Q ( x, y ) = , ( ∀ ) ( x, y ) ∈ I .
∂x ∂y

Teorema 3.2.10. Condiţia necesară şi suficientă pentru ca diferenţiala unei

funcţii f : I ⊂ n → să fie identic nulă pe I este ca f să fie constantă pe
intervalul I.

Teorema 3.2.11. Fie expresia diferenţială

P1 ( x1,..., xn ) ⋅ dx1 + P2 ( x1,..., xn ) ⋅ dx2 + ... + Pn ( x1,..., xn ) ⋅ dxn

cu funcţiile componente Pk ( x1,..., xn ) , k = 1, 2,..., n, continue pe I ⊂ n

. Dacă
expresia diferenţială este diferenţiala unei funcţii f : I ⊂ n → , pentru orice
(x1 ,..., xn ) ∈ I , atunci P1 ( x1,..., xn ) = ∂f ,..., Pn ( x1,..., xn ) = ∂f .
∂x1 ∂xn

99
 Definiţia 3.2.12. Fie funcţia f : X → , X ⊂ 2 , derivabilă parţial de
două ori în X şi cu derivatele parţiale de ordinul doi (deci, şi cele de ordinul
întâi) continue. Diferenţiala de ordinul doi se notează cu d 2 f ( x, y ) şi este
definită prin:
∂2 f ∂2 f ∂2 f
d f ( x, y ) = 2 ⋅ dx + 2 ⋅
2 2
⋅ dx ⋅ dy + 2 ⋅ dy 2 .
∂x ∂x∂y ∂y
Operatorul
( 2)
∂2 2 ∂2 ∂2 ⎛ ∂ ∂ ⎞
2
⋅ dx + 2 ⋅ ⋅ dx ⋅ dy + 2 ⋅ dy 2 = ⎜ ⋅ dx + ⋅ dy ⎟
∂x ∂x∂y ∂y ⎝ ∂x ∂y ⎠
se numeşte operatorul de diferenţiere de ordinul doi.

Definiţia 3.2.13. Fie funcţia f : X → , X ⊂ 2 , care are în X toate

derivatele parţiale de ordinul n continue. Diferenţiala de ordinul n a funcţiei f
se notează cu d n f ( x, y ) şi este definită prin:
∂n f n
1 ∂ f
d n f ( x, y ) = n
⋅ dx n
+ Cn n −1
⋅ dx n −1 ⋅ dy + ... +
∂x ∂x ∂y
∂n f n−k
n
n∂ f
+ Cnk n−k k
⋅ dx ⋅ dy + ... + Cn n ⋅ dy n .
k
∂x ∂y ∂y

( n)
⎛ ∂
n ∂ ⎞
Operatorul d = ⎜ ⋅ dx + ⋅ dy ⎟ se numeşte operatorul de
⎝ ∂x ∂y ⎠
diferenţiere de ordinul n.

Derivatele şi diferenţialele funcţiilor compuse

1) Dacă funcţiile u, v : X ⊂ → au derivate continue pe X şi dacă
funcţia f : Y ⊂ 2 → are derivate parţiale continue pe Y, atunci funcţia
F ( x ) = f ( u ( x ) , v ( x ) ) , ( ∀ ) x ∈ X , are derivata continuă pe X dată de:

dF ( x ) ∂f du ∂f dv
= ⋅ + ⋅ .
dx ∂u dx ∂v dx
2) Dacă funcţiile u , v : X ⊂ 2 → au derivate parţiale continue pe X şi
dacă funcţia f : Y ⊂ 2 → are derivate parţiale continue pe Y, atunci funcţia
F ( x, y ) = f [u ( x, y ), v( x, y )] are derivate parţiale continue pe X, date de:

100
 ∂F ∂f ∂u ∂f ∂v
= ⋅ + ⋅ ;
∂x ∂u ∂x ∂v ∂x
∂F ∂f ∂u ∂f ∂v
= ⋅ + ⋅ .
∂y ∂u ∂y ∂v ∂y
3) Diferenţiala funcţiei F este dată de:
∂F ∂F
dF = ⋅ dx + ⋅ dy .
∂x ∂y

Exemplu
( )
Fie F ( x, y ) = f x 2 + y 2 , 1 + xy definită pe 2
.
Considerând u ( x, y ) = x 2 + y 2 , v ( x, y ) = 1 + xy avem:
∂F ∂f ∂f
= ⋅ 2 x + ⋅ y;
∂x ∂u ∂v
∂F ∂f ∂f
= ⋅ 2 y + ⋅ x.
∂y ∂u ∂v
Diferenţiala funcţiei F este
⎛ ∂f ∂f ⎞ ⎛ ∂f ∂f ⎞
dF = ⎜ ⋅ 2 x + ⋅ y ⎟ ⋅ dx + ⎜ ⋅ 2 y + ⋅ x ⎟ ⋅ dy .
⎝ ∂u ∂v ⎠ ⎝ ∂u ∂v ⎠

Observaţie
Derivatele parţiale şi diferenţialele de ordin superior se calculează astfel:
∂2F ∂ ⎛ ∂F ⎞ ∂ ⎛ ∂f ∂u ∂f ∂v ⎞
= ⎜ ⎟= ⎜ ⋅ + ⋅ ⎟=
∂x 2 ∂x ⎝ ∂x ⎠ ∂x ⎝ ∂u ∂x ∂v ∂x ⎠
⎛ ∂ 2 f ∂u ∂ 2 f ∂v ⎞ ∂u ∂f ∂ 2 u ⎛ ∂ 2 f ∂v ∂ 2 f ∂u ⎞ ∂v
= ⎜⎜ 2 ⋅ + ⋅ ⎟⎟ ⋅ + ⋅ 2 + ⎜⎜ 2 ⋅ + ⋅ ⎟⎟ ⋅ +
⎝ ∂u ∂x ∂u∂v ∂x ⎠ ∂x ∂u ∂x ⎝ ∂v ∂x ∂v∂u ∂x ⎠ ∂x
∂f ∂ 2 v
+ ⋅
∂v ∂x 2
∂2F ∂ ⎛ ∂F ⎞ ∂2F ∂ ⎛ ∂F ⎞
= ⎜⎜ ⎟, = ⎜ ⎟.
∂y 2 ∂y ⎝ ∂y ⎟⎠ ∂x∂y ∂y ⎝ ∂x ⎠

∂2F ∂2F ∂2F

d2F = 2
⋅ d x 2
+ 2 ⋅ ⋅ dx ⋅ d y + 2
⋅ dy 2 .
∂x ∂x∂y ∂y

101
 Formula lui Taylor. Fie funcţia f : X → , X ⊂ 2 , derivabilă de n + 1
ori pe X, cu toate derivatele mixte egale şi fie (a, b ) un punct interior lui X. Se
consideră funcţia F ( t ) = f ⎡⎣ a + ( x − a ) ⋅ t , b + ( y − b ) ⋅ t ⎤⎦ , ( x, y ) ∈ X , t ∈ [ 0,1] .
Deoarece f are derivate până la ordinul n + 1 pe X, rezultă că şi F este
derivabilă până la ordinul n + 1 pe intervalul [0,1] , iar funcţiei F i se poate aplica
formula lui Taylor stabilită pentru funcţiile de o variabilă. Rezultă că:
1 1 1
F (1) = F (0 ) + ⋅ F ′(0 ) + ⋅ F ′′(0 ) + ... + ⋅ F (n ) (0 ) + Rn ,
1! 2! n!
1
⋅ F ( ) ( θ ) , θ∈ ( 0,1) .
n +1
unde restul Rn =
( n + 1)!
Având în vedere că F (1) = f ( x, y ) , F ( 0 ) = f ( a, b ) , F (t ) = f ( x(t ), y (t )) ,
unde x ( t ) = a + ( x − a ) ⋅ t , y ( t ) = b + ( y − b ) ⋅ t şi calculând derivatele de ordin
superior ale lui F în punctul 0, se obţine formula:
1⎛ ∂ ∂ ⎞
f ( x, y ) = f ( a , b ) + ⎜ ( x − a ) + ( y − b ) ⎟ ⋅ f ( a , b ) +
1! ⎝ ∂x ∂y ⎠
2
1⎛ ∂ ∂ ⎞
+ ⎜ ( x − a ) + ( y − b ) ⎟ ⋅ f ( a, b ) + ... +
2! ⎝ ∂x ∂y ⎠
n
1⎛ ∂ ∂ ⎞
+ ⎜ ( x − a ) + ( y − b ) ⎟ ⋅ f ( a, b ) + Rn ,
n! ⎝ ∂x ∂y ⎠
unde restul
n +1
1 ⎛ ∂ ∂ ⎞
Rn = ⎜ ( x − a) + ( y − b) ⎟ ⋅ f ( a + θ( x − a ),b + θ( y − b)) ,
( n + 1)! ⎝ ∂x ∂y ⎠
cu θ ∈ (0,1) .

3.3 Extremele libere ale funcţiilor de mai multe variabile

Definiţia 3.3.1. Fie funcţia f : X → , X ⊂ n şi punctul x 0 ∈ X .

Funcţia f are un minim local în x0 , dacă există o vecinătate V a lui x0 , astfel
încât f ( x ) ≥ f ( x0 ) , ( ∀ ) x ∈V .
Punctul x0 este punct de maxim local pentru funcţia f, dacă
f ( x ) ≤ f ( x0 ) , ( ∀ ) x ∈V .

102
 Teorema 3.3.2. Fie funcţia f : X → , X ⊂ n şi (a1 , a 2 ,..., a n ) un punct
interior lui X. Dacă:
1) funcţia f are un extremum în punctul (a1 , a 2 ,..., a n ) ,
2) funcţia f are derivate parţiale în punctul (a1 , a 2 ,..., a n ) ,
atunci derivatele parţiale ale lui f se anulează în punctul (a1 , a 2 ,..., a n ) .

Observaţia 3.3.3. Punctele în care funcţia f poate avea extreme sunt date
de soluţiile sistemului:
⎧ ∂f
⎪ ∂x ( x1, x2 ,..., xn ) = 0
⎪ 1
⎪ ∂f
⎪ ( x1, x2 ,..., xn ) = 0
⎨ ∂x2
⎪...
⎪
⎪ ∂f
⎪ ∂x ( x1, x2 ,..., xn ) = 0
⎩ n

Soluţiile sistemului se numesc puncte critice sau puncte staţionare.

( )
Pentru x 0 = x10 , x 20 ,..., x n0 punct critic pentru funcţia f, se notează
∂2 f
aij =
∂xi ∂x j
( )
x10 , x20 ,..., xn0 .

Atunci:
1) dacă toţi determinanţii
a11 ... a1n
a11 a12
Δ1 = a11, Δ 2 = ,..., Δ n = ... ... ...
a21 a22
a n1 ... a nn
sunt pozitivi, funcţia f are un minim în punctul respectiv;
2) dacă toţi determinanţii Δ1* = −Δ1, Δ*2 = Δ 2 ,..., Δ*n = ( −1) ⋅ Δ n sunt
n

pozitivi, funcţia f are un maxim în punctul respectiv.

Se poate preciza dacă un punct critic este de extrem, folosind semnul

diferenţialei de ordinul doi.
Astfel:
( ) ( )
1) dacă d 2 f x10 , x20 ,..., xn0 > 0 , punctul x10 , x20 ,..., xn0 este de minim.

2) dacă d 2 f ( x , x ,..., x ) < 0 , punctul ( x , x ,..., x ) este de maxim.

0
1
0
2
0
n
0
1
0
2
0
n

103
 Exemple
1) Fie funcţia f : 2
→ , f ( x, y ) = x 2 + y 2 − 2 x .
∂f ∂f
= 2 x − 2; = 2y ,
∂x ∂y
deci punctul (1,0 ) este punct critic pentru funcţia f.
Având în vedere că d 2 f (1,0 ) = 2 ⋅ dx 2 + 2 ⋅ dy 2 > 0 , rezultă că punctul
(1,0 ) este punct de minim.
2) Fie funcţia f : 2
→ , f ( x, y ) = x 2 − y 2 + 2 x . Pentru aceasta avem:
∂f ∂f
= 2 x + 2; = −2 y ,
∂x ∂y
deci punctul (− 1,0 ) este punct critic.
Având în vedere că d 2 f ( −1,0 ) = 2 ⋅ dx 2 − 2 ⋅ dy 2 nu are semn constant,
punctul nu este de extrem.

Aplicaţii

1 Folosind criteriul Cauchy-Bolzano, să se cerceteze existenţa

limitelor:
1
a) lim x n ⋅ sin , n ∈ ; b) lim sign x ;
x →0 x x→0
1 x
c) lim cos ; d) lim .
x →0 x x →1 x + 1

Indicaţie de rezolvare:
a) pentru ε > 0 arbitrar, se caută δ(ε ) > 0 , astfel încât pentru ( ∀ ) x′, x′′ ,
care respectă condiţia x ′ < δ(ε ), x ′′ < δ(ε ) , să se verifice f ( x ′) − f ( x ′′) < ε ;
1 1
f ( x ′) − f ( x′′ ) = ( x′)n ⋅ sin − ( x′′)n ⋅ sin ≤ x ′ + x′′ < 2(δ(ε ))n şi impunând
n n
x′ x ′′
ε
ca 2(δ(ε ))n < ε ⇒ 0 < δ(ε ) < n şi deci, conform teoremei Cauchy-Bolzano,
2
limita există;
1 1
b) pentru x′ = < δ şi x′′ = − , x′′ < δ ⇒ f ( x′ ) − f ( x′′ ) = 2 , deci limita
n n
nu există;

104
 1 2
c) pentru x′ = , x′′ = ⇒ f ( x′ ) − f ( x′′ ) = 1 , deci limita nu
2nπ ( 2 n + 1) π
există;
d) limita există.

2 Să se studieze continuitatea uniformă a funcţiilor:

x+2
a) f ( x) = ⋅ sin 2 x 2 , x ∈ [ 0, ∞ ) ;
x +1
b) f ( x ) = ln x, x ∈ [ ε,e] , ε > 0 ; c) f ( x ) = ln x, x ∈ ( 0,e] ;
x
d) f ( x ) = sin x 2 , x ∈ ; e) f ( x ) = + x, x ∈ ( 0, ∞ ) ;
x +1
x
f) f ( x) = + x, x ∈ ( −1, ∞ ) .
x +1

Indicaţie de rezolvare:
π
a) pentru x1 = 2nπ , x2 = 2nπ + ⇒ x1 − x2 → 0 ,
2
dar f ( x1 ) − f ( x 2 ) > 1 , deci funcţia nu este uniform continuă;
b) funcţia este continuă pe interval compact, deci este uniform continuă;
1 1
c) pentru x1 = , x2 = ⇒ x1 − x2 → 0 .
n 2n + 1
⎛ 1⎞
f ( x1 ) − f ( x 2 ) = ln⎜ 2 + ⎟ ≥ ln 2 ,
⎝ n⎠
deci funcţia nu este uniform continuă;
d) nu este uniform continuă;
e) pentru ε > 0 arbitrar şi pentru x1, x2 ∈ ( 0, ∞ ) , pentru care
x1 − x 2 < δ ε ⇔ x1 < δ ε , x2 < δ ε , se va obţine:

x1 x
f ( x1 ) − f ( x2 ) = + x1 − 2 − x2 ≤
x1 + 1 x2 + 1
x1 − x 2
≤ x1 − x2 + < 2 ⋅ x1 − x 2 < 2δ ε
(x1 + 1)(x2 + 1)
şi impunând condiţia 2δ ε < ε , rezultă că funcţia este uniform continuă;
1 2 1
f) pentru x1 = −1 + , x2 = −1 + ⇒ x1 − x2 = → 0 , dar
n n n
f ( x1 ) − f ( x 2 ) → ∞ , deci funcţia nu este uniform continuă.

105
 3 Să se studieze continuitatea uniformă a funcţiilor f1, f 2 , f1 + f 2 ,
f1 ⋅ f 2 definite pe prin

f1 ( x ) = x ⋅ sin 2 x 2 ; f 2 ( x ) = x ⋅ cos2 x 2 .

Indicaţie de rezolvare:
π
Pentru x1 = ( 2n + 1) , x2 = nπ ⇒ x1 − x2 → 0, dar
2
f1 ( x1 ) − f1 ( x 2 ) → ∞ ,
deci funcţia f1 nu este uniform continuă.
În mod asemănător se arată că nici funcţia f 2 nu este uniform continuă.
Funcţia ( f1 + f 2 )( x ) = x şi este uniform continuă pe .
Se arată că funcţia f1 ⋅ f 2 nu este uniform continuă, considerând
π nπ
x1 = ( 2n + 1) , x2 = .
4 2

x2 − y2
4 Se consideră funcţia f ( x, y ) = . Să se calculeze limitele
x2 + y2
⎛ ⎞
iterate lim ⎜ lim f ( x, y )⎟ şi lim ⎛⎜ lim f ( x, y )⎞⎟ .
x →0⎝ y →0 ⎠ y →0⎝ x →0 ⎠

Indicaţie de rezolvare:
⎛ x2 − y 2 ⎞ ⎛ x2 − y 2 ⎞
lim ⎜⎜ lim 2 ⎟ = lim1 = 1, lim ⎜ lim ⎟ = lim ( −1) = −1 .
x →0 y →0 x + y 2 ⎟ x →0 y →0 ⎜ x →0 x 2 + y 2 ⎟ y →0
⎝ ⎠ ⎝ ⎠

x
⎛ y⎞
5 Să se calculeze lim ⎜1 + ⎟ .
x →∞⎝ x⎠
y →k

Indicaţie de rezolvare:
Se calculează limitele iterate şi ambele sunt egale cu e k .

2
6 Fie funcţia f : → definită prin

106
 ⎪⎪
(
⎧ x ⋅ y 2 + sin x3 + y 5
,
) ( x, y ) ≠ ( 0,0 ) ;
f ( x, y ) = ⎨ x2 + y 4
⎪
⎪⎩ 0, ( x, y ) = ( 0,0 ) .
Să se arate că deşi funcţia are limite iterate în punctul (0,0 ) , ea nu are
limită în acest punct.

Indicaţie de rezolvare:
⎛
⎜
(
x ⋅ y 2 + sin x 3 + y 5 ⎞⎟ )
sin x 3
lim lim
x →0⎜ y →0 x2 + y4 ⎟ = xlim 2
=0
⎝ ⎠ →0 x
şi
⎛
⎜
(
x ⋅ y 2 + sin x 3 + y 5 ⎞⎟ )
lim lim
y →0⎜ x →0 x 2
+ y 4 ⎟ = 0,
⎝ ⎠
deci limitele iterate există.
Pentru a se arăta că f nu are limită în origine, se consideră două perechi
de şiruri convergente la zero, de forma:

( xn , yn ) , xn = yn2 şi ( x , y ), x
1
n
1
n
1
n = 2 ⋅ y1n .

Pentru acestea avem:

lim f ( x n , y n ) =
n →∞
1
2
2
şi lim f x1n , y1n = ,
n →∞ 5
( )
deci cele două limite sunt diferite.

2
7 Să se arate că funcţia f : → , definită prin:

⎪⎪
(
⎧ sin x3 + y 3 )
, ( x, y ) ≠ ( 0,0 )
f ( x, y ) = ⎨ x 2 + y 2
⎪
⎪⎩ 0, ( x, y ) = ( 0,0 )
2
este continuă pe .

Indicaţie de rezolvare:
Se demonstrează că pentru ( ∀ ) ε > 0, ( ∃) δ ( ε ) > 0 , astfel încât pentru
( ∀ ) ( x, y ) ∈ 2
pentru care ( x, y ) − (0,0 ) < δ(ε ) , să rezulte
f ( x, y ) − f (0,0 ) < ε .

107
 (x, y ) − (0,0) = x 2 + y 2 < δ(ε ) ⇔ x < δ(ε ) şi y < δ(ε ) .
Rezultă

f ( x, y ) − f ( 0,0 ) =
(
sin x3 + y 3 ) = sin ( x 3
+ y3 )⋅x 3
+ y3
≤
x3 + y 3
=
x2 + y 2 x3 + y 3 x2 + y 2 x2 + y 2

( x + y ) ( x 2 + y 2 − xy ) xy 1 1 1
= 2 2
= x + y ⋅ 1− 2 2
≤ x + y ≤ x + y < δ ( ε ) < ε.
x +y x +y 2 2 2

2
8 Fie funcţia f : → ,
⎧ x
− 2
⎪⎪ x y
f ( x, y ) = ⎨ y 2 ⋅ e , y ≠ 0;
⎪
⎪⎩ 0, y = 0.
Să se studieze continuitatea în punctul (0,0 ) .
Indicaţie de rezolvare:
Se consideră şirurile ( xn ) n∈ şi ( yn ) n∈ , astfel încât

lim x n = lim y n = 0 ,
n →∞ n →∞

de forma xn = yn2 , ( ∀ ) n ∈ . Pentru acestea lim f y n2 , y n =

n →∞
( ) 1
e
≠ 0 , deci f nu
este continuă în origine.

2
9 Fie funcţia f : → , definită prin:
⎧ x⋅ y
2 (
⎪ 2 , x, y ) ≠ ( 0,0 ) ;
f ( x, y ) = ⎨ x + y
⎪ 0, ( x, y ) = ( 0,0 ) .
⎩
Să se arate că f este continuă în raport cu x şi cu y în (0,0 ) , dar nu este
continuă în raport cu ansamblul variabilelor în acest punct.

Indicaţie de rezolvare:
lim f ( x,0) = 0 = f (0,0) şi lim f (0, y ) = 0 = f (0,0 ) ,
x →0 y →0

deci f este continuă în raport cu fiecare variabilă în parte.

108
 Pentru a demonstra că f nu este continuă în raport cu ansamblul
1 k
variabilelor, se consideră şirurile x n = → 0 şi y n = → 0 , pentru k real fixat.
n n
k
Rezultă lim f ( x n , y n ) = , limită care depinde de k, deci f nu este continuă
n →∞ 1+ k2
pe 2 .

10 Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi pentru

următoarele funcţii:
2
( ) (
a) z = e x − y ; b) z = ln x 2 + y 2 ; c) z = ln x + x 2 + y 2 ; )
y x
d) z = arctg ; e) z = x y ; f) z = x 2 + y 2 ⋅ sin ;
x y
2
+ y2
g) u = x y + y z − 2 ⋅ z x ; h) u = e x ⋅ sin 2 z .

Indicaţie de rezolvare:
∂z 2 ∂z 2
a) = ex− y , = −2 ⋅ y ⋅ e x − y ;
∂x ∂y
∂z 2x ∂z 2y
b) = 2 , = ;
∂x x + y 2 ∂y x 2 + y 2
∂z y ∂z x
d) =− 2 , = ;
∂x x + y 2 ∂y x 2 + y 2
∂u
g) = y ⋅ x y −1 − 2 ⋅ z x ⋅ ln z ,
∂x
∂u ∂u
= z ⋅ y z −1 + x y ln x, = y 2 ln y − 2 x ⋅ z x −1 ;
∂y ∂z
∂u 2 2 ∂u 2 2
h) = 2 x ⋅ e x + y ⋅ sin 2 z, = 2 y ⋅ e x + y ⋅ sin 2 z ,
∂x ∂y
∂u 2 2
= e x + y ⋅ sin 2 z .
∂z

11 Pornind de la definiţie, să se calculeze:

∂f ⎛ π ⎞ ∂f ⎛ π π ⎞
⎜ , ⎟ , dacă f ( x, y ) = sin x + sin y ;
2 2
a) ⎜ ,0 ⎟ ,
∂x ⎝ 4 ⎠ ∂y ⎝ 4 4 ⎠
∂f ⎛ π ⎞ ∂f
b) ⎜1, ⎟ , (1, 0 ) , dacă f (x, y ) = e sin x⋅ y ;
∂x ⎝ 2 ⎠ ∂y

109
 ∂2 f
c) (1,1), dacă f (x, y ) = x 2 + y 2 ;
∂x∂y
∂2 f ∂2 f
d) (1,1) , (1,1) , dacă f ( x, y ) = x ⋅ y ⋅ ln x, x ≠ 0 ;
∂x∂y ∂y∂x
∂f ∂f ∂2 f
e) ( −2,2 ) , ( −2,2 ) , ( −2,2 ) , dacă f (x, y ) = 3 x 2 ⋅ y ;
∂x ∂y ∂x∂y
∂2 f ⎛ π ⎞
f) ⎜ ,0 ⎟ , dacă f ( x, y ) = x ⋅ sin ( x + y ) .
∂x∂y ⎝ 4 ⎠

Indicaţie de rezolvare:
a)
⎛π ⎞ π
f ( x,0 ) − f ⎜ ,0 ⎟ sin x − sin
∂f ⎛ π ⎞ ⎝ 4 ⎠ = lim 4 = 2;
⎜ ,0 ⎟ = lim
∂x ⎝ 4 ⎠ x→π / 4 π x →π / 4 π 2
x− x−
4 4
⎛π ⎞ ⎛π π⎞ 1
f ⎜ , y⎟ − f ⎜ , ⎟ sin 2 y + − 1
∂f ⎛ π π ⎞ 1
lim ⎝
4 ⎠ ⎝ 4 4 ⎠ = lim 2
⎜ , ⎟ = y →π π π
= ;
∂y ⎝ 4 4 ⎠ /4
y−
y →π / 4
y− 2
4 4
∂f ⎛ π ⎞ ∂f
b) ⎜1, ⎟ = 0, (1,0 ) = 0 ;
∂x ⎝ 2 ⎠ ∂y
∂f ∂f
∂ f 2
∂ ⎛ ∂f ⎞
( x,1) − (1,1)
∂y ∂y
c) (1,1) = ⎜ ⎟ (1,1) = lim ,
∂x∂y ∂x ⎝ ∂y ⎠ x →1 x −1
unde:
∂f y ∂f 1 ∂f 1
( x, y ) = ⇒ ( x,1) = , (1,1) = ;
∂y x2 + y 2 ∂y 2
x +1 ∂y 2

1 1
−
∂2 f 2 2 1
rezultă că (1,1) = lim x + 1 =− ;
∂x∂y x →1 x −1 2 2
∂2 f ∂2 f
d) (1,1) = (1,1) = 1 ;
∂x∂y ∂y∂x
∂f 2 ∂f 1 ∂2 f 1
e) ( −2, 2 ) = − , ( −2, 2 ) = , ( −2,2 ) = − ;
∂x 3 ∂y 3 ∂x∂y 9

110
 ∂2 f ⎛ π ⎞ 2 ⎛ π⎞
f) ⎜ ,0 ⎟ = ⋅ ⎜1 − ⎟ .
∂x∂y ⎝ 4 ⎠ 2 ⎝ 4 ⎠

12 Să se arate că derivatele parţiale ale funcţiei:

(
ω = ln x 3 + y 3 + z 3 − 3 ⋅ x ⋅ y ⋅ z )
verifică ecuaţia:
∂ω ∂ω ∂ω 3
+ + = .
∂x ∂y ∂z x + y + z

Indicaţie de rezolvare:
Avem identitatea
( )
x 3 + y 3 + z 3 − 3 ⋅ x ⋅ y ⋅ z = ( x + y + z ) x 2 + y 2 + z 2 − xy − xz − yz ,
de unde
(
ω = ln ( x + y + z ) + ln x 2 + y 2 + z 2 − xy − xz − yz )
va avea derivatele parţiale
∂ω 1 2x − y − z
= +
∂x x + y + z x 2 + y 2 + z 2 − xy − xz − yz
∂ω 1 2y − x − z
= +
∂y x + y + z x 2 + y 2 + z 2 − xy − xz − yz
∂ω 1 2z − x − y
= +
∂z x + y + z x 2 + y 2 + z 2 − xy − xz − yz
care, înlocuite în ecuaţia dată, o verifică.

13 Să se arate că funcţia
⎧1, x ≠ 0, y ≠ 0
f ( x, y ) = ⎨
⎩0, x = 0 sau y = 0
nu este continuă în origine, dar admite derivate parţiale în origine.

Indicaţie de rezolvare:
Funcţia f nu este continuă în origine, deoarece
lim f ( x, y ) = 1 ≠ f (0,0) = 0 .
x →0
y = mx

111
 ∂f f ( x,0 ) − f ( 0,0 ) ∂f f ( 0, y ) − f ( 0,0 )
( 0,0 ) = xlim = 0, ( 0,0 ) = lim = 0.
∂x →0 x ∂y y →0 y

14 Pornind de la definiţie, să se arate că următoarele funcţii sunt

diferenţiabile în punctele indicate:
a) f ( x, y ) = x 3 + x ⋅ y + y 2 în punctul (1,1) ;

b) f ( x, y ) = ( x − 2) + ( y − 1) în punctul (2,1) .
2 2

Indicaţie de rezolvare:
∂f
a) (x, y ) = 3 ⋅ x 2 + y ⇒ ∂f (1,1) = 4
∂x ∂x
şi
∂f
(x, y ) = x + 2 ⋅ y ⇒ ∂f (1,1) = 3 ;
∂y ∂y
∂f
b) (2,1) = ∂f (2,1) = 0 şi se caută o funcţie ω : 2
→ continuă şi
∂x ∂y
nulă în punctul (2,1) , pentru care:

f ( x, y ) − f (2,1) = ω( x, y ) ⋅ (x − 2)2 + ( y − 1)2 .

Rezultă ω( x, y ) = ( x − 2)2 + ( y − 1)2 , care este continuă pe 2
şi
ω(2,1) = 0 , deci funcţia f este diferenţiabilă în punctul (2,1) .

2
15 Fie funcţia f : → , definită prin:
⎧ x⋅ y
⎪ , ( x, y ) ≠ ( 0,0 ) ;
f ( x, y ) = ⎨ x 2 + y 2
⎪
⎩ 0, ( x, y ) = ( 0,0 ) .
Să se arate că f admite derivate parţiale în origine, dar f nu este
diferenţiabilă în acest punct.

Indicaţie de rezolvare:
∂f f ( x,0 ) − f ( 0,0 ) ∂f f ( 0, y ) − f ( 0,0 )
( 0,0 ) = xlim = 0, ( 0,0 ) = lim = 0.
∂x →0 x ∂y y →0 y
Dacă f este diferenţiabilă în punctul (0,0 ) , atunci există o funcţie
ω : 2 → continuă şi nulă în acest punct şi care verifică:
112
 ∂f
f ( x, y ) − f (0,0 ) = (0,0 ) ⋅ (x − 0 ) + ∂f (0,0 ) ⋅ ( y − 0 ) + ω(x, y ) ⋅ x 2 + y 2 .
∂x ∂y
De aici rezultă
⎧ x⋅ y
⎪ , ( x, y ) ≠ ( 0,0 ) ;
ω ( x, y ) = ⎨ x 2 + y 2
⎪ 0, ( x, y ) = ( 0,0 ) ,
⎩
care nu este continuă în origine. Deci, f nu este diferenţiabilă în origine.

2
16 Să se arate că funcţia f : → , definită prin:
⎧ x⋅ y
⎪ 2 , ( x, y ) ≠ ( 0,0 ) ;
f ( x, y ) = ⎨ x + y 2

⎪ 0,
⎩ ( x, y ) = ( 0,0 ) ,
este continuă şi admite derivate parţiale în origine, dar nu este diferenţiabilă în
acest punct.

17 Să se arate că derivatele parţiale de ordinul doi mixte ale funcţiei

⎧ 2 ⎛ x2 ⎞
⎪ y ⋅ ln ⎜⎜ 1 + ⎟, y ≠ 0
2⎟
f: 2
→ , f ( x, y ) = ⎨ ⎝ y ⎠
⎪
⎩ 0, y = 0
∂2 f ∂2 f
nu sunt continue în origine şi totuşi (0,0) = (0,0) .
∂x∂y ∂y∂x

Indicaţie de rezolvare:
⎧ 4 ⋅ x3 ⋅ y
⎪⎪ , ( x, y ) ≠ ( 0,0 )
∂2 f
∂x∂y
(
( x, y ) = ⎨ x + y
2 2 2
)
⎪
⎪⎩ 0, ( x, y ) = ( 0,0 )
şi
⎧ 4 x3 y
⎪ , ( x, y ) ≠ ( 0,0 )
∂2 f
(
( x, y ) = ⎪⎨ x 2 + y 2 )
2

∂y∂x ⎪
⎪⎩ 0, ( x, y ) = ( 0,0 )
de unde rezultă că derivatele parţiale mixte sunt egale.
113
 Pentru a demonstra că nu sunt continue, se consideră şirurile de numere
reale, convergente la zero ( xn )n , ( yn ) n , de forma xn = yn , ( ∀ ) n ∈ .
4 ⋅ x n4
Rezultă lim =1≠ 0.
n →∞
(2 ⋅ )
x n2
2

18 Să se calculeze diferenţialele de ordinul întâi şi al doilea pentru

funcţiile:
a) f ( x, y ) = e x ⋅ cos y ;
b) f ( x, y, z ) = x ⋅ y ⋅ z .

Indicaţie de rezolvare:
∂f ∂f
a) df = ⋅ dx + ⋅ dy = e x ⋅ cos y ⋅ dx − e x ⋅ sin y ⋅ dy
∂x ∂y
şi
2 ∂2 f 2 ∂2 f ∂2 f
d f = 2 ⋅ dx + 2 ⋅ ⋅ d x ⋅ d y + 2 ⋅ dy 2 =
∂x ∂x∂y ∂y
= e x cos y ⋅ dx 2 − 2e x sin y ⋅ dx ⋅ dy − e x cos y ⋅ dy 2 ;
b) df = y ⋅ z ⋅ dx + x ⋅ z ⋅ dy + x ⋅ y ⋅ dz
şi
d 2 f = 2 ⋅ z ⋅ dxdy + 2 ⋅ x ⋅ dydz + 2 ⋅ y ⋅ dxdz .

19 Să se calculeze derivatele parţiale şi diferenţiala de ordinul n

pentru funcţia f ( x, y ) = e ax +by .

Indicaţie de rezolvare:
∂k f
f ( x, y ) = e ax ⋅ eby ⇒ k (
x, y ) = a k ⋅ eax ⋅ eby ,
∂x
∂n f
n−k (
k
x, y ) = a k ⋅ b n − k ⋅ f ( x, y ) .
∂x ∂y

Rezultă diferenţiala de ordinul n: d n f = e ax + by ⋅ ( a ⋅ dx + b ⋅ dy ) .

n

20 Să se calculeze df (1,1) şi d 2 f (1,1) pentru funcţiile:

a) f ( x, y ) = x 2 − x ⋅ y + 2 ⋅ y 2 + 3 ⋅ x − 5 ⋅ y + 7 ;
b) f ( x, y ) = e x⋅ y ;

114
 c) f ( x, y ) = ln x ⋅ y .

Indicaţie de rezolvare:
∂f ∂f
a) d f = d x + d y ⇒ d f (1,1) = 4 ⋅ d x − 2 ⋅ d y
∂x ∂y

2 ∂2 f 2 ∂2 f ∂2 f ∂2 f 2
d f = 2 dx + d x ⋅ dy + dy ⋅ dx + 2 dy ⇒
∂x ∂x∂y ∂y∂x ∂y
⇒ d 2 f (1,1) = 2dx 2 − 2dx ⋅ dy + 4dy 2 ;

(
b) df (1,1) = e⋅ ( dx + dy ) , d 2 f (1,1) = e⋅ dx 2 + 4dx ⋅ dy + dy 2 ; )
c) df (1,1) = dx + dy, d 2 f (1,1) = −dx 2 − dy 2 .

z
21 Să se calculeze df ( 3,4,5 ) , dacă f ( x, y, z ) = .
2 2
x +y
Indicaţie de rezolvare:
∂f ∂f ∂f ∂f x⋅z
df = dx + dy + dz , unde ( x, y , z ) = − ,
∂x ∂y ∂z ∂x x2 + y2 ( )3/ 2

∂f y⋅z ∂f 1
( x, y , z ) = − şi ( x, y , z ) = .
∂y (x2 + y2 )
3/ 2 ∂z ( x2 + y2 )
1/ 2

Rezultă df ( 3, 4,5 ) = 0,04 ( 3dx + 4dy − 5dz ) .

df
22 Să se calculeze , ştiind că f = f ( u , v ) , u = u ( x ) , v = v ( x ) ,
dx
pentru funcţiile:
u
a) f (u , v ) = u v ; b) f (u , v ) = u 2 + v 2 ; c) f (u , v ) = arctg .
v

Indicaţie de rezolvare:
a) se foloseşte regula de derivare a funcţiilor compuse, adică:
df ∂f du ∂f dv
= ⋅ + ⋅ = v ⋅ u v −1 ⋅ u′ + u v ⋅ ln u ⋅ v′ ;
dx ∂u dx ∂v dx
df 1
b) = ⋅ ( u ⋅ u′ + v ⋅ v′ ) ;
dx 2
u +v 2

115
 df 1
c) = 2 ⋅ ( v ⋅ u′ − u ⋅ v′ ) .
dx u + v 2

∂f ∂f
23 Să se calculeze , pentru funcţiile:
∂x ∂y
( ) 2
a) f (u , v ) = ln u 2 + v , unde u ( x, y ) = e x + y , v ( x, y ) = x 2 + y ;
u
b) f (u , v ) = arctg , unde u ( x, y ) = x ⋅ sin y, v ( x, y ) = x ⋅ cos y .
v

Indicaţie de rezolvare:
∂f ∂f ∂u ∂f ∂v ∂f ∂f ∂u ∂f ∂v
a) = ⋅ + ⋅ ; = ⋅ + ⋅ , de unde rezultă:
∂x ∂u ∂x ∂v ∂x ∂y ∂u ∂y ∂v ∂y
∂f
= 2
2u
∂x u + v
⋅ u 2 + x şi(∂f
= 2 )
1
∂y u + v
⋅ 4u 2 y + 1 ; ( )
∂f ∂f
b) = 0 şi = 1.
∂x ∂y

x
24 Fie f = f (u , v ), unde u = x ⋅ y şi v = . Să se calculeze
y
derivatele parţiale de ordinul doi ale funcţiei f.
Indicaţie de rezolvare:
∂f ∂f ∂u ∂f ∂v ∂f 1 ∂f
= ⋅ + ⋅ = y⋅ + ⋅
∂x ∂u ∂x ∂v ∂x ∂u y ∂v
∂f ∂f ∂u ∂f ∂v ∂f x ∂f
= ⋅ + ⋅ = x⋅ − 2⋅
∂y ∂u ∂y ∂v ∂y ∂u y ∂v
∂2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ ∂ ⎛ ∂f 1 ∂f ⎞ ∂ ⎛ ∂f 1 ∂f ⎞ ∂u
= ⎜ ⎟= y⋅ + ⋅ = y⋅ + ⋅ ⋅ +
∂x 2 ∂x ⎝ ∂x ⎠ ∂x ⎜⎝ ∂u y ∂v ⎟⎠ ∂u ⎜⎝ ∂u y ∂v ⎟⎠ ∂x
2
∂ ⎛ ∂f 1 ∂f ⎞ ∂v 2 ∂ f ∂2 f 1 ∂2 f
+ ⎜ y ⋅ + ⋅ ⎟ ⋅ = y ⋅ + 2 ⋅ + ⋅ 2 =
∂v ⎝ ∂u y ∂v ⎠ ∂x ∂u 2 ∂u ∂v 2
y ∂v
u ∂2 f ∂2 f v ∂2 f
= ⋅ 2 + 2⋅ + ⋅ .
v ∂u ∂u∂v u ∂v 2
Similar, se obţin rezultatele:

116
 ∂2 f ∂ 2 f v 2 ∂ 2 f ∂f v ∂f
=u⋅ 2 − ⋅ 2 + − ⋅
∂x∂y ∂u u ∂v ∂u u ∂v
∂2 f ∂2 f ∂2 f v3 ∂ 2 f 2v 2 ∂f
= uv ⋅ − 2v 2 ⋅ + ⋅ 2 + ⋅ .
∂y 2 ∂u 2 ∂u∂v u ∂v u ∂v

df
25 Să se calculeze , dacă f ( x ) = ϕ(u ( x ), v( x )) , pentru:
dx
a) ϕ ( u , v ) = u + uv, u ( x ) = cos x, v ( x ) = sin x ;

b) ϕ ( u, v ) = eu − 2v , u ( x ) = x 2 , v ( x ) = x 2 − 2 ;

c) ϕ ( u, v ) = u v , u ( x ) = sin x, v ( x ) = cos x .

Indicaţie de rezolvare:
df ∂ϕ du ∂ϕ dv
a) = ⋅ + ⋅ = (1 + v ) ⋅ ( − sin x ) + u ⋅ cos x = cos 2 x − sin x ;
dx ∂u dx ∂v dx
df 2
b) = ( −2 x ) ⋅ e − x + 4 ;
dx

c)
df
dx
= ( sin x )
cos x −1
(
⋅ cos2 x − sin 2 x ⋅ ln ( sin x ) . )
df
26 Să se calculeze , dacă f ( x ) = ϕ(u ( x ), v( x ), w( x )) , pentru:
dx
a) ϕ ( u, v, w ) = uvw, u ( x ) = x 2 + 1, v ( x ) = ln x, w ( x ) = tg x ;
w
b) ϕ ( u, v, w ) = , u ( x ) = R cos x, v ( x ) = R sin x, w ( x ) = h .
2 2
u +v

Indicaţie de rezolvare:
df ∂ϕ du ∂ϕ dv ∂ϕ dw
a) = ⋅ + ⋅ + ⋅ =
dx ∂u dx ∂v dx ∂w dx
⎛ 1⎞
= 2 x ⋅ ln x ⋅ tg x + ⎜ x + ⎟ ⋅ tg x +
⎝ x⎠
ln x
2
cos x
⋅ x2 + 1 ; ( )
df
b) = 0.
dx

∂f ∂f
27 Să se calculeze , pentru f ( x, y ) = ϕ(u ( x, y ), v( x, y )) , unde:
∂x ∂y
117
 a) f = ϕ ( u, v ) , u ( x, y ) = x + y, v ( x, y ) = x 2 + y 2 ;

b) f = ϕ ( u, v ) , u ( x, y ) = x 2 − y 2 , v ( x, y ) = e x⋅ y .

Indicaţie de rezolvare:
∂f ∂ϕ ∂u ∂ϕ ∂v ∂ϕ ∂ϕ
a) = ⋅ + ⋅ = + 2x ⋅
∂x ∂u ∂x ∂v ∂x ∂u ∂v
∂f ∂ϕ ∂u ∂ϕ ∂v ∂ϕ ∂ϕ
= ⋅ + ⋅ = + 2y ⋅ .
∂y ∂u ∂y ∂v ∂y ∂u ∂v
∂f ∂ϕ ∂ϕ ∂f ∂ϕ ∂ϕ
b) = 2x ⋅ + yv ⋅ , = −2 y ⋅ + xv ⋅ .
∂x ∂u ∂v ∂y ∂u ∂v

28 Să se arate că:
( )
a) f ( x, y ) = y ⋅ ϕ x 2 − y 2 , unde ϕ este o funcţie derivabilă, verifică
1 ∂f 1 ∂f 1
ecuaţia ⋅ + ⋅ = 2⋅f;
x ∂x y ∂y y
⎛ y⎞
b) f ( x, y ) = x ⋅ y + x ⋅ ϕ⎜ ⎟ , unde ϕ este o funcţie derivabilă, verifică
⎝ x⎠
∂f ∂f
ecuaţia x ⋅ + y ⋅ = x ⋅ y + f .
∂x ∂y

Indicaţie de rezolvare:
a) se consideră u ( x, y ) = x 2 − y 2 , de unde rezultă că derivatele parţiale
ale funcţiei f sunt:
∂f dϕ ∂u ∂f
= y⋅ ⋅ = y ⋅ ϕ′ ⋅ ( 2 x ) , = ϕ + y ⋅ ϕ′ ⋅ ( −2 y ) .
∂x du ∂x ∂y
ϕ 1
Înlocuite în ecuaţia dată conduc la 2 y ⋅ ϕ′ − 2 y ⋅ ϕ′ + = ⋅ ϕ , deci
y y
ecuaţia este verificată.
29 Ce devine ecuaţia

2 ∂2 f 2 ∂2 f
x ⋅ −y ⋅ = 0,
∂x 2 ∂y 2
⎛ y⎞
dacă f ( x, y ) = ϕ⎜ xy, ⎟ ?
⎝ x⎠

118
 Indicaţie de rezolvare:
Se consideră
y
u ( x, y ) = xy, v ( x, y ) = ,
x
de unde rezultă că:
∂2 f ∂ 2ϕ y 2 ∂ 2ϕ y 2 ∂ 2ϕ y ∂ϕ
= y2 ⋅ − 2⋅ ⋅
2 ∂u∂v
+ ⋅ + 2 ⋅ ⋅
3 ∂v
∂x 2 ∂u 2 x 4
x ∂v 2
x
∂2 f 2 ∂ 2ϕ∂ 2ϕ 1 ∂ 2ϕ
= x ⋅ 2 + 2⋅ + ⋅
∂y 2 ∂u ∂u∂v x 2 ∂v 2

∂ 2 ϕ ∂ϕ
şi ecuaţia devine − 2u ⋅ + = 0.
∂u∂v ∂v

30 Folosind formula lui Taylor de ordinul doi, să se calculeze

valoarea aproximativă pentru:
a) 1,03 ⋅ 3 0,98 ; b) (0,95)2,01 ; c) 1,02 ⋅ 2,012 ⋅ 3,033 .

Indicaţie de rezolvare:
a) se consideră funcţia f ( x, y ) = x1 / 2 ⋅ y 1 / 3 , care se dezvoltă după
formula lui Taylor în punctul (1,1) pentru h = 0,03 şi k = −0,02 ; rezultă
1 ⎛ ∂f ∂f ⎞
1,03 ⋅ 3 0,98 = f (1 + h,1 + k ) = f (1,1) + ⎜⎜ (1,1) ⋅ h + (1,1) ⋅ k ⎟⎟ +
1! ⎝ ∂x ∂y ⎠
1 ⎛⎜ ∂ 2 f ∂2 f ∂2 f ⎞
+ ⎜ 2 (1,1) ⋅ h + 2
2
(1,1) ⋅ hk + 2 (1,1) ⋅ k 2 ⎟⎟ + R2 ≈ 1,0081;
2! ⎝ ∂x ∂x∂y ∂y ⎠
b) se consideră funcţia f ( x, y ) = x y , care se dezvoltă după formula lui
Taylor în punctul (1,2 ) ; rezultă h = −0,05, k = 0,01 şi f (0,95;2,01) ≈ 0,902 ;
c) se consideră funcţia f ( x, y, z ) = x ⋅ y 2 ⋅ z 3 , care se dezvoltă după
formula lui Taylor în punctul (1,2,3) ⇒ h = 0,02, k = 0,01, l = 0,03 şi
f (1,02; 2,01; 3,03) ≈ 114,6159 .

31 Considerând x , y , z suficient de mici, să se aproximeze

funcţia f ( x, y, z ) = (1 + x ) ⋅ (1 + y ) ⋅ (1 + z )−1 / 2 .
1/ 2 −1 / 2

32 Să se găsească punctele de extrem local pentru funcţiile:

a) f ( x, y ) = x3 + y3 − 3 ⋅ x ⋅ y, ( x, y ) ∈ 2 ;
119
 b) f ( x, y ) = 3 ⋅ x ⋅ y 2 − x3 − 15 ⋅ x − 36 ⋅ y + 9, ( x, y ) ∈ 2
;
c) f ( x, y ) = y 4 − 8 ⋅ y 3 + 18 ⋅ y 2 − 8 ⋅ y + x3 − 3 ⋅ x 2 − 3 ⋅ x, ( x, y ) ∈ 2
;
d) f ( x, y ) = sin x ⋅ sin y ⋅ sin ( x + y ) , 0 < x < 2π, 0 < y < 2π ;
e) f ( x, y ) = ( x + 1)( y + 1)( x + y ) , ( x, y ) ∈ 2
;
f) f ( x, y ) = a ⋅ x 2 + 2b ⋅ x ⋅ y + c ⋅ y 2 − e ⋅ x − f ⋅ y, ( x, y ) ∈ 2
;
( )
g) f ( x, y ) = x ⋅ y ⋅ ln x 2 + y 2 , ( x, y ) ∈ 2
\ {( 0,0 )} ;
⎡ π⎤ ⎡ π⎤
h) f ( x, y ) = sin x + sin y + sin ( x + y ) , x ∈ ⎢0, ⎥ , y ∈ ⎢0, ⎥ .
⎣ 2⎦ ⎣ 2⎦

Indicaţie de rezolvare:
a) se determină punctele critice, care sunt soluţiile sistemului:
⎧ ∂f
⎪⎪ ∂x = 0 ⎧⎪3 ⋅ x 2 − 3 ⋅ y = 0
⎨ ∂f ⇔⎨ ⇒ A ( 0,0 ) , B (1,1) sunt punctele critice;
2
⎪ =0 ⎪⎩3 ⋅ y − 3 ⋅ x = 0
⎩⎪ ∂y
∂2 f ∂2 f ∂2 f ∂2 f
= 6 x, = 6 y, = = −3 ,
∂x 2 ∂y 2 ∂x∂y ∂y∂x
de unde rezultă, pentru punctul critic
A(0,0): d 2 f ( 0,0 ) = −6dxdy ,
deci punctul nu este de extrem; pentru punctul critic
B(1,1): d 2 f (1,1) = 6dx 2 + 6dy 2 − 6dxdy > 0 ,
deci punctul este de minim;
b) punctele critice sunt A(2,3) şi B (− 2,−3) şi nici unul dintre acestea nu
−6 x 6 y
este de extrem, deoarece Δ1 = −6 x, Δ 2 = ; rezultă Δ 2 < 0 , pentru
6 y 6x
ambele puncte critice, deci ele nu sunt de extrem;
c) punctele critice sunt:

( ) ( ) (
M1 1 + 2,2 , M 2 1 + 2,2 + 3 , M3 1 + 2,2 − 3 , )
M (1 −
4 2,2 ) , M (1 −
5 2,2 + 3 ) , M (1 −
6 2,2 − 3);

dintre acestea, M 2 şi M 3 sunt puncte de minim, M 4 este punct de maxim, iar

celelalte nu sunt puncte de extrem;
120
 ∂f
d) = 0 ⇔ sin y ⋅ sin ( 2 x + y ) = 0
∂x
∂f
= 0 ⇔ sin x ⋅ sin ( x + 2 y ) = 0 ;
∂y
⎛π π⎞
rezolvând sistemul, se obţin punctele critice A ( π, π ) , B ⎜ , ⎟ ;
⎝3 3⎠
pentru punctul B: Δ1 < 0, Δ 2 > 0 , deci este punct de maxim; pentru punctul
A: Δ1 = 0, Δ 2 = 0 şi, de asemenea, diferenţialele de ordinul întâi şi al doilea sunt
zero, deci nu putem şti, utilizând aceste metode, dacă punctul este sau nu de
extrem, astfel se calculează diferenţiala de ordinul trei, care ia atât valori
pozitive, cât şi negative, deci punctul nu este de extrem;
⎛ 1 1⎞
e) A ⎜ − , − ⎟ este punct de minim;
⎝ 3 3⎠
f) dacă a ⋅ c − b 2 > 0 , f are un punct de extrem; dacă a > 0 , punctul este
de minim, iar dacă a < 0 punctul este de maxim; dacă a ⋅ c − b 2 = 0 şi
a b e
= = , f are un punct de extrem; pentru a > 0 punctul este de minim, iar
b c f
pentru a < 0 este de maxim, în celelalte cazuri funcţia nu are extreme;
(
g) M1 ( 2e )
−1/ 2
, ( 2e ) ) , M ( − ( 2e ) , − ( 2e ) ) sunt puncte de
−1/ 2
2
−1/ 2 −1/ 2

(
minim, iar M 3 ( 2e )
−1/ 2
, − ( 2e ) ) , M ( − ( 2e ) , ( 2e ) ) sunt puncte de
−1/ 2
4
−1/ 2 −1/ 2

maxim;
⎛π π⎞
h) A ⎜ , ⎟ este punct de maxim.
⎝3 3⎠

a3
33 Fiind dată capacitatea V = pentru un bazin paralelipipedic, să
2
se determine dimensiunile sale, astfel încât să se întrebuinţeze minim de material
(suprafaţă minimă) pentru construcţia sa.

Indicaţie de rezolvare:
Fie x, y şi z dimensiunile bazinului, z fiind înălţimea acestuia.
a3
Rezultă că x ⋅ y ⋅ z = , iar suprafaţa
2
a3 a3
S = 2⋅ x⋅ z + 2⋅ y⋅ z + x⋅ y = + + x⋅ y.
y x

121
 a3 a3
Se consideră, astfel, funcţia f ( x, y ) = + + x ⋅ y , care are un minim
x y
a
pentru x = y = a , de unde rezultă dimensiunile bazinului x = a, y = a, z = .
2

34 Să se înscrie într-un con circular drept un paralelipiped

dreptunghic de volum maxim.

Indicaţie de rezolvare:
Fie r raza bazei conului şi h înălţimea acestuia. Dreptunghiurile care
constituie bazele paralelipipedului sunt înscrise în cercurile de bază ale unui
cilindru circular drept înscris în conul dat.
Se consideră x şi y dimensiunile bazei paralelipipedului.
Atunci, volumul său va fi dat de

V =
h
2⋅r
(
⋅ x ⋅ y 2 ⋅ r − x2 + y2 )
2 2 h
şi este maxim pentru x = y = ⋅ r şi înălţimea .
3 3

122
 Test de autoevaluare

1 Să se arate că funcţiile următoare verifică ecuaţiile indicate:

⎛ y⎞
a) f ( x, y ) = ϕ⎜ ⎟ , unde ϕ este o funcţie derivabilă, verifică ecuaţia
⎝x⎠
∂f ∂f
x⋅ + y⋅ = 0;
∂x ∂y
( )
b) f ( x, y, z ) = ϕ x ⋅ y, x 2 + y 2 − z 2 , unde ϕ este o funcţie derivabilă,
verifică ecuaţia
xz
∂f
∂x
− yz
∂f
∂y
(
+ x2 − y2
∂f
∂z
=0. )
2 Să se calculeze df şi d 2 f , dacă:
⎛x⎞
a) f ( x, y ) = ϕ⎜⎜ ⎟⎟ , unde ϕ este de clasă C 2 ;
⎝ y⎠
b) f ( x, y ) = ϕ( x + y , x − y ) , unde ϕ este de clasă C 2 ;
( )
c) f ( x, y , z ) = ϕ x + y + z , x 2 + y 2 + z 2 , unde ϕ este de clasă C 2 .

3 Să se scrie formula lui Taylor pentru funcţia f ( x, y ) = e x + y în

punctul (1,−1) .

4 Să se determine punctele de extrem pentru funcţiile:

a) f ( x, y, z ) = x 2 + y 2 + z 2 + 2 ⋅ x + 4 ⋅ y − 6 ⋅ z, ( x, y, z ) ∈ 3 ;
b) f ( x, y, z ) = sin x + sin y + sin z − sin ( x + y + z ) ,
( x, y, z ) ∈ ( 0, π ) × ( 0, π ) × ( 0, π ) ;
1 x y z
c) f ( x, y, z ) = + + + , x > 0, y > 0, z > 0 ;
x y z 16
d) f ( x, y, z ) = a ⋅ x 2 − b ⋅ x ⋅ y + x ⋅ z + y ⋅ z , ( x, y, z ) ∈ 3
.

123
 LECŢIA 2

3.4 Funcţii implicite

Definiţia 3.4.1. Fie ecuaţia F ( x, y ) = 0 , unde F : X ⊂ 2 → . O funcţie

y = f ( x ) definită pe mulţimea A ⊂ , astfel încât pentru orice x ∈ A ,
(x, f (x )) ∈ X se numeşte soluţie în raport cu y a ecuaţiei F (x, y ) = 0 pe
mulţimea A, dacă F ( x, f ( x )) ≡ 0 pentru x ∈ A .

Definiţia 3.4.2. Funcţiile y = f ( x ) definite cu ajutorul ecuaţiilor

F ( x, y ) = 0 se numesc funcţii implicite sau funcţii definite implicit.

Observaţie. O ecuaţie F ( x, y ) = 0 poate să aibă pe A mai multe soluţii sau

nici una.

Exemple
1) Ecuaţia x 2 + y 2 − 1 = 0 are în raport cu y o infinitate de soluţii definite
pe [− 1,+1] de
⎧ 1 − x 2 , α ≤ x ≤ β, α ≥ −1, β ≤ 1
⎪
f ( x) = ⎨
⎩ 1 − x , x ∈ [ −1, +1] \ [ α, β]
2
⎪−

deoarece fiecare verifică ecuaţia x 2 + y 2 − 1 = 0 .

Se observă că soluţiile nu sunt continue în punctul x = α sau x = β .
2) Ecuaţia x 4 + y 4 + 1 = 0, ( x, y ) ∈ 2
nu are nici o soluţie reală.
3) Ecuaţia 2 x − 3 y + 5 = 0, ( x, y ) ∈ 2
are o singură soluţie:
5 2
f ( x ) = + ⋅ x, x ∈ .
3 3

Teorema 3.4.3. Fie funcţia F : X × Y → , X ⊂ , Y ⊂ şi ( x0 , y 0 ) un

punct interior lui X × Y . Dacă:
1) F ( x 0 , y 0 ) = 0 ,
2) F ( x, y ) , Fx′ ( x, y ) , Fy′ ( x, y ) sunt continue pe o vecinătate
U × V ⊂ X × Y a lui ( x0 , y 0 ) ,
3) Fy′ ( x0 , y 0 ) ≠ 0 ,
124
atunci:
i) există o vecinătate U 0 ⊂ U a lui x0 şi o vecinătate V0 ⊂ V a lui y 0 şi
există o unică funcţie y = f ( x ) : U 0 → V0 , astfel încât f ( x 0 ) = y 0 şi
F ( x, f ( x )) ≡ 0 pentru x ∈ U 0 ;
ii) funcţia f ( x ) are derivata continuă pe U 0 dată de:
Fx′ ( x, y )
f ′( x ) = − ;
Fy′ ( x, y )
iii) dacă F ( x, y ) are derivatele parţiale de ordinul k continue pe U × V ,
atunci f ( x ) are derivata de ordinul k continuă pe U 0 .

Definiţia 3.4.4. Fie ecuaţia F ( x1 , x 2 ,..., x n , y ) = 0 , unde F ( x1 , x 2 ,..., x n , y )

este o funcţie reală de n + 1 variabile definită pe o mulţime X ⊂ n +1 .
O funcţie y = f ( x1 , x 2 ,..., x n ) definită pe mulţimea A ⊂ n este soluţie în
raport cu y a acestei ecuaţii, dacă pentru ( x1 , x 2 ,..., x n ) ∈ A avem:
F ( x1 , x 2 ,..., x n , f ( x1 , x 2 ,..., x n )) ≡ 0 .

Teorema 3.4.5. Fie F ( x1 , x 2 ,..., x n , y ) o funcţie reală definită pe X × Y ,

X ⊂ n , Y ⊂ , x0 = ( x10 , x 20 ,..., x n 0 ) un punct interior lui X şi y 0 un punct
interior lui Y. Dacă:
1) F ( x10 , x 20 ,..., x n 0 , y 0 ) = 0 ,
2) funcţia F ( x1 , x 2 ,..., x n , y ) este continuă împreună cu derivatele parţiale
Fx′1 , Fx′2 ,..., Fx′n , Fy′ pe o vecinătate U × V a punctului ( x10 , x 20 ,..., x n 0 , y 0 ) ,
3) Fy′ ( x10 , x20 ,..., xn 0 , y 0 ) ≠ 0 ,
atunci:
i) există o vecinătate U 0 ⊂ U a lui x0 = ( x10 , x 20 ,..., x n 0 ) , o vecinătate
V0 ⊂ V a lui y 0 şi o unică funcţie y = f ( x1 , x 2 ,..., x n ) : U 0 → V0 , astfel încât
f ( x10 , x 20 ,..., x n 0 ) = y 0 şi F ( x1 , x 2 ,..., x n , f ( x1 , x 2 ,..., x n )) ≡ 0 pentru x ∈ U 0 ;
ii) funcţia f ( x1 , x 2 ,..., x n ) are derivate parţiale continue în raport cu
Fx′ ( x1, x2 ,..., xn )
xi , i = 1, 2,..., n pe U 0 date de f x′i = − i , i = 1,2,..., n ;
Fy′ ( x1, x2 ,..., xn )
iii) dacă F ( x1 , x 2 ,..., x n , y ) are derivate parţiale de ordinul k continue pe
U × V , atunci funcţia implicită f ( x1 , x 2 ,..., x n ) are derivate parţiale de ordinul k
continue pe U 0 .

3.5 Dependenţă funcţională

125
 Definiţia 3.5.1. Fie yk = f k ( x1, x2 ,..., xn ) , k = 1,2,..., m , m funcţii reale
definite pe o mulţime X ⊂ n . O funcţie reală F ( x1 , x 2 ,..., x n ) definită pe X
depinde de funcţiile f1 , f 2 ,..., f m pe mulţimea X, dacă există o funcţie reală de
m variabile Φ ( y1 , y 2 ,..., y m ) definită pe o mulţime Y ⊂ m , astfel încât pentru
x ∈ X să avem F ( x1 , x 2 ,..., x n ) ≡ Φ ( f1 ( x1 , x 2 ,..., x n ),..., f m ( x1 , x 2 ,..., x n )) .

Exemplu
3
Fie funcţiile f , g , h : → definite prin:
f ( x, y , z ) = x + y + z ;
g ( x, y , z ) = x 2 + y 2 + z 2 ;
h ( x, y, z ) = xy + yz + zx.

Avem ( x + y + z ) = x 2 + y 2 + z 2 + 2( xy + yz + zx ) ⇒ g ≡ f 2 + 2h , deci g
2

depinde de funcţiile f şi h.

Definiţia 3.5.2. Funcţiile yk = f k ( x1, x2 ,..., xn ) , k = 1,2,..., m , definite pe o

mulţime X ⊂ n sunt în dependenţă funcţională pe o mulţime A ⊂ X , dacă
cel puţin una dintre ele depinde de celelalte pe mulţimea A.

Teorema 3.5.3. Condiţia necesară şi suficientă pentru ca n funcţii de n

variabile independente yk = f k ( x1, x2 ,..., xn ) , k = 1,2,..., n , definite pe o mulţime
X ⊂ n , cu derivate parţiale continue pe X, să fie independente funcţional pe
A ⊂ X este ca determinantul funcţional:
∂y1 ∂y1 ∂y1
...
∂x1 ∂x 2 ∂x n
∂y 2 ∂y 2 ∂y 2
D( y1 , y 2 ,..., y n ) ...
= ∂x1 ∂x 2 ∂x n
D(x1 , x 2 ,..., x n )
... ... ... ...
∂y n ∂y n ∂y n
...
∂x1 ∂x 2 ∂x n
să fie identic nul pe A.

Definiţia 3.5.4. Funcţiile f1 ( x1,..., xn ) , f 2 ( x1,..., xn ) ,..., f n ( x1,..., xn )

definite pe o mulţime X ⊂ n se spune că sunt independente într-un punct
(x10 , x20 ,..., xn0 ) ∈ X dacă nici una din funcţii nu depinde de celelalte într-o
vecinătate a lui ( x10 , x 20 ,..., x n 0 ) ∈ X .

126
 Funcţiile f1 ( x1,..., xn ) , f 2 ( x1,..., xn ) ,..., f n ( x1,..., xn ) sunt independente pe
X dacă sunt independente în orice punct interior al mulţimii X.

3.6 Extreme condiţionate

Fie y = f ( x1 , x 2 ,..., x n ) o funcţie reală definită pe o mulţime X ⊂ n

şi
un sistem de p < n ecuaţii de forma:
⎧ F1 ( x1, x2 ,..., xn ) = 0
⎪
⎪ F2 ( x1, x2 ,..., xn ) = 0
⎨
⎪.........
⎪ F ( x , x ,..., x ) = 0
⎩ p 1 2 n

funcţiile reale F1, F2 ,..., Fp fiind definite pe aceeaşi mulţime X ⊂ R n .

Definiţia 3.6.1. Extremele funcţiei y = f ( x1 , x 2 ,..., x n ) când punctul

(x1 , x2 ,..., xn ) parcurge numai mulţimea A a soluţiilor sistemului (5.6.1) se
numesc extremele funcţiei f condiţionate de sistem.

(
Teorema 3.6.2. Fie funcţia Φ x1 , x 2 ,..., x n ; λ1 , λ 2 ,..., λ p ) de n + p
variabile definită de:
Φ = f ( x1 ,..., xn ) + λ1 ⋅ F1 ( x1 ,..., xn ) + ... + λ p ⋅ F p ( x1 ,..., xn )
( )
şi a1 , a 2 ,..., a n ; μ1 , μ 2 ,..., μ p un punct staţionar liber al funcţiei Φ . Punctul
(a1 , a 2 ,..., a n ) este punct staţionar al funcţiei y = f (x1 , x2 ,..., xn ) cu legăturile
F1 = 0, F2 = 0,..., F p = 0 .

Observaţie. Numerele λ1 , λ 2 ,..., λ p se numesc multiplicatorii lui

Lagrange.
Pentru a determina punctele de extrem ale unei funcţii y = f ( x1 , x 2 ,..., x n )
cu legăturile F1 = 0, F2 = 0,..., Fp = 0 se procedează astfel:
1) se formează funcţia ajutătoare:
Φ = f ( x1 ,..., xn ) + λ1 ⋅ F1 ( x1 ,..., xn ) + ... + λ p ⋅ F p ( x1 ,..., xn ) ;
2) cu λ1, λ 2 ,..., λ p parametri;
3) se rezolvă sistemul:

127
 ⎧ ∂Φ ∂Φ ∂Φ
⎪ ∂x = 0, ∂x = 0,..., ∂x = 0
⎨ 1 2 n
⎪ F = 0, F = 0, F = 0
⎩ 1 2 p

cu n + p ecuaţii şi n + p necunoscute;
( )
4) dacă a1 , a 2 ,..., a n ; μ1 , μ 2 ,..., μ p este o soluţie a acestui sistem, punctul
(a1 , a 2 ,..., a n ) este punct staţionar condiţionat al funcţiei y = f (x1 , x2 ,..., xn ) .
Punctele de extrem condiţionat ale funcţiei f se găsesc printre punctele
staţionare condiţionate.
Pentru a stabili dacă punctele staţionare condiţionate sunt de extrem, se
studiază diferenţa f ( x1 , x 2 ,..., x n ) − f (a1 , a 2 ,..., a n ) pentru punctele care verifică
sistemul F1 = 0, F2 = 0,..., Fp = 0 , de unde rezultă că avem:
f ( x1 , x 2 ,..., x n ) − f (a1 , a 2 ,..., a n ) = Φ ( x1 , x 2 ,..., x n ) − Φ (a1 , a 2 ,..., a n ) ,
adică se studiază diferenţa:
E = Φ ( x1 , x 2 ,..., x n ) − Φ (a1 , a 2 ,..., a n ) .
Aplicând formula lui Taylor funcţiei Φ ( x1 ,..., x n ) în punctul (a1 , a 2 ,..., a n ) ,
1 ∂ 2Φ ( a1,..., an )
avem E =
2 ∑∂xi ∂x j
dxi dx j + R , unde xi − ai = dxi , i = 1, 2,..., n .

Semnul diferenţei E este dat de semnul formei pătratice:

∂ 2Φ ( a1,..., an )
d Φ ( a1,..., an ) =
2
∑ ∂xi ∂x j
dxi dx j .

128
 3.7 Aplicaţii

3.7.1 Să se calculeze f ′ (1) , f ′′ (1) pentru funcţia implicită y = f ( x ) ,

definită prin ecuaţia (x 2
+ y2 ) 3
( )
− 3 ⋅ x 2 + y 2 − 2 = 0 , satisfăcând condiţia
f (1) = 1 .

Indicaţie de rezolvare:
( ) ( )
3
Se consideră funcţia F ( x, y ) = x 2 + y 2 − 3 ⋅ x2 + y 2 definită pe 2
.
Pentru ea există derivatele parţiale de ordinul întâi de forma:
∂F
( ) ∂F
( )
2 2
( x, y ) = 6 x ⋅ x 2 + y 2 − 6 x, ( x, y ) = 6 y ⋅ x 2 + y 2 − 6y .
∂x ∂y
Pentru un punct ( x0 , y0 ) ∈ 2
, pentru care F ( x0 , y0 ) = 0 şi y0 ≠ 0 ,
x02 + y02 ≠ 1, se verifică ipotezele din teorema funcţiilor implicite şi putem scrie:
∂F
x
f ′ ( x ) = − ∂x = − ⇒ f ′ (1) = −1
∂F y
∂y

∂f ′ ( x ) ∂ ⎛ x ⎞ y − x ⋅ y′ 1 ⎛ x2 ⎞
f ′′ ( x ) = = ⎜− ⎟ = − 2
= − 2 ⎜⎜ y + ⎟⎟ ⇒ f ′′ (1) = −2 .
∂x ∂x ⎝ y ⎠ y y ⎝ y ⎠

3.7.2 Se consideră funcţia y = f ( x ) definită implicit prin relaţia

x 2 + y 2 + 2 ⋅ a ⋅ x ⋅ y = 0, a > 1. Să se arate că f ′′( x ) = 0 .

Indicaţie de rezolvare:
Fie F ( x, y ) = x 2 + y 2 + 2 ⋅ a ⋅ x ⋅ y, a > 1, definită pe 2
.
∂F ∂F
Există ( x, y ) = 2 x + 2ay, ( x, y ) = 2 y + 2ax .
∂x ∂y
Fie un punct ( x0 , y0 ) ∈ 2
, astfel încât F ( x0 , y0 ) = 0 şi pentru care
y0 + ax0 ≠ 0 . Derivatele parţiale de ordinul I ale lui F sunt continue pe 2 , deci
∂F
şi pe o vecinătate U × V a punctului ( x0 , y0 ) ∈ 2 şi ( x0 , y0 ) ≠ 0 . Astfel sunt
∂y
îndeplinite condiţiile din teorema funcţiilor implicite şi este asigurată existenţa
funcţiei f : U 0 → V0 , U 0 ⊂ U , V0 ⊂ V şi a derivatei sale.

129
 Deoarece y = f ( x ) trebuie să verifice x 2 + y 2 + 2 ⋅ a ⋅ x ⋅ y = 0, a > 1,
rezultă că x 2 + f 2
(x ) + 2a ⋅ x ⋅ f (x ) = 0 . Derivând aceasta, vom obţine:
x + a ⋅ f ( x)
2 ⋅ x + 2 f ( x ) ⋅ f ′ ( x ) + 2a ⋅ f ( x ) + 2 a ⋅ x ⋅ f ′ ( x ) = 0 ⇒ f ′ ( x ) = − .
a ⋅ x + f ( x)
Derivând ultima relaţie obţinută, rezultă:

f ′′( x ) =
a2 −1
[ ]
⋅ x 2 + f 2 ( x ) + 2a ⋅ x ⋅ f ( x ) = 0 ⇒ f ′′( x ) = 0 .
[a + f (x )] 3

3.7.3 Să se determine punctele de extrem pentru funcţiile implicite

y = f ( x ) definite prin:
a) x 2 − 2 ⋅ x ⋅ y + 5 ⋅ y 2 − 2 ⋅ x + 4 ⋅ y + 1 = 0 ;
b) x 3 + y 3 − 3 ⋅ x 2 ⋅ y − 3 = 0 ;
c) y 2 + 2 ⋅ y ⋅ x 2 − 4 ⋅ x − 3 = 0 ;
d) y 3 + x 2 − x ⋅ y − 3 ⋅ x − y + 4 = 0 ;
(
e) x 2 + y 2 )
2
(
= a2 ⋅ x2 − y2 . )
Indicaţie de rezolvare:
∂F
2x − 2 y − 2
a) f ′( x ) = − ∂x = − , unde s-a considerat
∂F − 2 x + 10 y + 4
∂y
F ( x, y ) = x 2 − 2 ⋅ x ⋅ y + 5 ⋅ y 2 − 2 ⋅ x + 4 ⋅ y +1 .
Se obţine sistemul:
⎧⎪2 x − 2 y − 2 = 0;
⎨ 2 2
⎪⎩ x − 2 xy + 5 y − 2 x + 4 y + 1 = 0,
⎛1 1⎞
care are soluţiile A (1,0 ) , B ⎜ , − ⎟ .
⎝2 2⎠
În acelaşi timp,
∂ ⎛ 2x − 2 y − 2 ⎞ ∂ ⎛ x − y − 1 ⎞
f ′′( x ) = ⎜ ⎟= ⎜ ⎟=
∂x ⎜⎝ 2 x − 10 y − 4 ⎟⎠ ∂x ⎜⎝ x − 5 y − 2 ⎟⎠

=
(1 − f ′(x ))(x − 5 f (x ) − 2 ) − (x − f (x ) − 1)(1 − 5 f ′(x )) ⇒ f ′′(1) = −1 < 0 ,
(x − 5 f (x ) − 2)2
130
 ⎛1⎞ 1
deci punctul 1 este de maxim, iar f ′′⎜ ⎟ = 1 > 0 , deci punctul este de minim.
⎝2⎠ 2
⎪⎧3 x − 6 xy = 0
2
3 x 2 − 6 xy
b) f ′ ( x ) = − 2
3 y − 3x 2
⇒⎨
3 3 2
⇒ A 0, 3 3 , B ( −2, −1) ( )
⎪⎩ x + y − 3 x y − 3 = 0
sunt soluţiile sistemului;

f ′′ ( x ) =
( )
2 y 3 + 2 x 2 y − 2 xy 2 + 2 x x ⋅ y − x 2 − y 2 ⋅ y′
⇒
(x 2
−y 2 2
)
2 2
⇒ f ( 0) = 3
, f ′′ ( −2 ) = − ,
3 3
deci 0 este punct de minim, iar − 2 este punct de maxim;
c) fie
2 xy − 2
F ( x, y ) = y 2 + 2 yx 2 − 4 x − 3 ⇒ f ′( x ) = − ,
y + x2
de unde se obţine sistemul:
⎧ xy = 1
⎨ 2 2
⎩ y + 2 yx − 4 x − 3 = 0
⎛1 ⎞
cu soluţiile A ( −1, −1) , B ⎜ ,2 ⎟ ;
⎝2 ⎠
′
′ ( )
f x = −2 ⋅
( ( )
f ( x ) + xf ′( x )) f ( x ) + x 2 − ( xf ( x ) − 1)( f ′( x ) + 2 x )
(
f (x ) + x 2
2
)
⎛1⎞ 1
şi deoarece f ′′⎜ ⎟ < 0 , rezultă că punctul x = este de maxim. Punctul x = −1
⎝2⎠ 2
nu este de extrem, deoarece diferenţiala de ordinul doi a lui F este
d 2 F ( −1, −1) = −4dx 2 − 2dy 2 − 8 xdxdy nu păstrează semn constant;
5
d) x = este de maxim.
8

∂f ∂f
3.7.4 Să se calculeze(1,0 ) , (1,0 ) pentru funcţia z = f (x, y )
∂x ∂y
definită implicit prin x cos y + y cos z + z cos x − 1 = 0 , satisfăcând condiţia
f (1,0 ) = 0 .

131
 Indicaţie de rezolvare:
Fie funcţia F ( x, y, z ) = x cos y + y cos z + z cos x − 1 definită pe 3
.
Rezultă
∂F ∂F
( x, y, z ) = cos y − z ⋅ sin x , ( x, y, z ) = cos z − x ⋅ sin y
∂x ∂y
şi
∂F
( x, y, z ) = cos x − y ⋅ sin z
∂z
continue pe 3 .
Se consideră punctul ( x0 , y0 , z0 ) ∈ 3 , pentru care F ( x0 , y0 , z0 ) = 0 şi
∂F
( x0 , y0 , z0 ) ≠ 0 . Astfel, funcţia F şi derivatele sale parţiale de ordinul I sunt
∂z
continue într-o vecinătate a lui ( x0 , y0 , z0 ) ∈ 3 , fiind îndeplinite condiţiile din
teorema funcţiilor implicite şi putem scrie:
∂F ∂F
∂f ( x, y , z )
∂f
( x, y , z )
∂x ∂y
( x, y ) = − ∂F , ( x, y ) = − ∂F ,
∂x ∂y
( x, y , z ) ( x, y , z )
∂z ∂z
de unde rezultă
∂f cos y − z sin x ∂f − x sin y + cos z
( x, y ) = − , ( x, y ) = − ,
∂x − y sin z + cos x ∂y − y sin z + cos x
deci
∂f 1 ∂f 1
(1,0 ) = − , (1,0 ) = − .
∂x cos1 ∂y cos1

3.7.5 Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi şi doi ale

funcţiei implicite z = f ( x, y ) , definite prin:
x2 y2 z2
a) + + −1 = 0 ;
a2 b2 c2
b) x 2 + y 2 + z 2 − 1 = 0 .

Indicaţie de rezolvare:
x2 y2 z2
a) fie F ( x, y, z ) = 2 + 2 + 2 − 1 , se scriu derivatele parţiale de
a b c
ordinul I ale lui F, care sunt continue pe 3 şi se consideră un punct

132
 ∂F
( x0 , y0 , z0 ) ∈ 3
, pentru care F ( x0 , y0 , z0 ) = 0 şi ( x0 , y0 , z0 ) ≠ 0 ; astfel,
∂z
funcţia F şi derivatele sale parţiale de ordinul I sunt continue şi pe o vecinătate a
lui ( x0 , y0 , z0 ) ∈ 3 şi sunt verificate condiţiile din teorema funcţiilor implicite,
rezultă:
∂F ∂F
2
∂z c x ∂z ∂y c2 y
= − ∂x = − 2 ⋅ , =− =− 2 ⋅ ;
∂x ∂F a z ∂y ∂F b z
∂z ∂z
∂2z ∂ ⎛ ∂z ⎞ ∂ ⎛⎜ c 2 x ⎞⎟
= ⎜ ⎟= − ⋅ =
c4 (
y2 − b2
;
)
∂x 2 ∂x ⎝ ∂x ⎠ ∂x ⎜⎝ a 2 z ⎟⎠ a 2 ⋅ b 2 z3

∂2z ∂ ⎛ ∂z ⎞ ∂ ⎛⎜ c 2 y ⎞⎟
= ⎜⎜ ⎟⎟ = − ⋅ =
c4
⋅
(
x2 − a2
;
)
∂y 2 ∂y ⎝ ∂y ⎠ ∂y ⎜⎝ b 2 z ⎟⎠ a 2 ⋅ b 2 z3

∂ 2 x ∂ ⎛ ∂z ⎞ ∂ ⎛⎜ c 2 y ⎞⎟ c4 x⋅ y
= ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜ − 2 ⋅ ⎟ = − 2 2 ⋅ 3 ;
∂x∂y ∂x ⎝ ∂y ⎠ ∂x ⎝ b z ⎠ a ⋅b z
b)
∂z x ∂z z ∂ 2 z y 2 − 1 ∂2 z x2 − 1
=− , =− , = 3 , = 3
∂x z ∂y x ∂x 2 z ∂y 2 z
∂2 z x⋅ y
=− 3 .
∂x∂y z
3.7.6 Să se calculeze dz , d 2 z pentru funcţia implicită z = f ( x, y )
definită prin:
a) x 2 + y 2 + z 2 = a 2 ;
x z
b) − ln = 0 ;
z y
c) ln z = x + y + z − 1 .

Indicaţie de rezolvare:
a) fie F ( x, y, z ) = x 2 + y 2 + z 2 − a 2 , derivatele sale parţiale de ordinul I
∂F ∂F ∂F
sunt ( x, y, z ) = 2 x, ( x, y, z ) = 2 y şi ( x, y, z ) = 2 z , care sunt continue
∂x ∂y ∂z
pe 3 ; se consideră un punct ( x0 , y0 , z0 ) ∈ 3 , pentru care F ( x0 , y0 , z0 ) = 0 ,
z ≠ 0 ; funcţia F şi derivatele sale parţiale de ordinul I sunt continue şi pe o

133
vecinătate a lui ( x0 , y0 , z0 ) ∈ 3
, fiind astfel verificate condiţiile din teorema
funcţiilor implicite; rezultă:
∂z x ∂z y
( x, y ) = − , ( x, y ) = − ;
∂x z ∂y z
∂z ∂z 1
dz = dx + dy = − ⋅ ( x ⋅ dx + y ⋅ dy ) ;
∂x ∂y z
∂ 2 z ∂ ⎛ x ⎞ y2 − a2 ∂2 z ∂ ⎛ y ⎞ x2 − a2
= ⎜− ⎟ = , = ⎜− ⎟ = ,
∂x 2 ∂x ⎝ z ⎠ z3 ∂y 2 ∂y ⎝ z ⎠ z3
∂2 z ∂ ⎛ y⎞ xy
= ⎜− ⎟ = − 3 ,
∂x∂y ∂x ⎝ z ⎠ z
de unde se obţine:
2 y2 − a2 2 xy x2 − a2
d z= 3
⋅ dx − 2 3 ⋅ d x ⋅ d y + 3
⋅ dy 2 ;
z z z

c) dz = z ⋅
dx + dy 2
, d z = z⋅
( dx + dy ) . 2

1− z (1 − z )3

3.7.7 Funcţiile u = ϕ ( x, y ) , v = ψ ( x, y ) sunt definite implicit prin

∂u ∂u ∂v ∂v
relaţiile u + v = x + y, x ⋅ u + y ⋅ v = 1 . Să se calculeze , , , .
∂x ∂y ∂x ∂y

Indicaţie de rezolvare:
Derivând în raport cu x cele două relaţii, obţinem:
∂ ∂u ∂v ∂ ∂u ∂v
( u + v ) = + = 1, ( x ⋅ u + y ⋅ v ) = u + x ⋅ + y ⋅ = 0 ⇒
∂x ∂x ∂x ∂x ∂x ∂x
∂u u + y ∂v u + x
⇒ = , = .
∂x y − x ∂x x − y
Derivând cele două relaţii în raport cu y, obţinem:
∂u v + y ∂v v + x
= , = .
∂y y − x ∂y x − y

134
 3.7.8 Fie funcţia compusă z = f ( x, y ) , definită de z = u 3 + v 3 , în care
funcţiile u ( x, y ) şi v ( x, y ) sunt definite implicit prin relaţiile u + v 2 = x ,
∂z ∂z
u 2 + v 2 = y . Să se calculeze , .
∂x ∂y

Indicaţie de rezolvare:
∂z ∂z ∂u ∂z ∂v ∂u ∂v
= ⋅ + ⋅ = 3u 2 ⋅ + 3v 2 ⋅ ;
∂x ∂u ∂x ∂v ∂x ∂x ∂x
∂z ∂z ∂u ∂z ∂v ∂u ∂v
= ⋅ + ⋅ = 3u 2 ⋅ + 3v 2 ⋅ .
∂y ∂u ∂y ∂v ∂y ∂y ∂y
Diferenţiind relaţiile de definiţie, obţinem:
du + 2 ⋅ v ⋅ dv = dx , 2 ⋅ u ⋅ du + 2 ⋅ v ⋅ dv = dy ⇒
1 u 1
⇒ du = ( dx − dy ) , dv = − ⋅ dx + ⋅ dy.
1 − 2u v (1 − 2u ) 2v (1 − 2u )
Rezultă
∂u 1 ∂u 1 ∂v u ∂v 1
= , =− , =− , =
∂x 1 − 2u ∂y 1 − 2u ∂x v (1 − 2u ) ∂y 2v (1 − 2u )
şi deci:
∂z 3u ( u − v ) ∂z 3 ⎛ 3 ⎞
= , = ⋅ ⎜ −3 ⋅ u 2 + ⋅ v ⎟ .
∂x 1 − 2u ∂y (1 − 2u ) ⎝ 2 ⎠

3.7.9 Să se calculeze dz , dacă z = u ⋅ v, x = eu + v , y = eu − v .

Indicaţie de rezolvare:
dz = d ( u ⋅ v ) = v ⋅ d u + u ⋅ d v .
Diferenţiind relaţiile care definesc pe u ( x, y ) şi v ( x, y ) , obţinem:

dx = ( du + dv ) ⋅ eu + v , dy = ( du − dv ) ⋅ eu −v .

1⎛1 1 ⎞ 1⎛1 1 ⎞
Rezultă du = ⎜ dx + dy ⎟ , dv = ⎜ dx − dy ⎟ , de unde:
2⎝ x y ⎠ 2⎝ x y ⎠
1 1
dz = ( u + v ) dx + ( v − u ) dy .
2x 2y

135
 3.7.10 Fie funcţia z = f ( x, y ) definită implicit prin z ⋅ e z = x ⋅ e x + y ⋅ e y .
∂u ∂u x+z
Să se calculeze , , dacă u = .
∂x ∂y y+z

Indicaţie de rezolvare:
Diferenţiind relaţia de definiţie a funcţiei implicite z = f ( x, y ) , obţinem:

( z + 1) ⋅ e z ⋅ dz = ( x + 1) ⋅ e x ⋅ dx + ( y + 1) ⋅ e y ⋅ dy ⇒
x + 1 x− z y + 1 y−z
⇒ dz = ⋅ e ⋅ dx + ⋅ e ⋅ dy.
z +1 z +1
În acelaşi timp avem
⎛ x + z ⎞ ( y + z )( dx + dz ) − ( x + z )( dy + dz )
du = d ⎜ ⎟= =
⎝ y + z ⎠ ( y + z) 2

1 ⎧⎡ x + 1 x− z ⎤ ⎡ y + 1 y−z ⎤ ⎫
= ⎨ ( y + z ) + ( y − x ) ⋅ e ⋅ d x + − ( x + z ) + ( y − z ) ⋅ e ⋅ d y ⎬.
( y + z )2 ⎩ ⎢⎣ z +1 ⎥⎦ ⎢⎣ z +1 ⎥⎦
⎭
Rezultă
∂u
=
1 ⎡
⎢ ( y + z ) + ( y − x ) x + 1 ⋅ e x−z ⎤⎥
∂x ( y + z ) ⎣
2 z +1 ⎦
şi
∂u 1 ⎡ y + 1 y −z ⎤
= ⎢⎣ − ( x + z ) + ( y − z ) ⋅e ⎥ .
∂y ( y + z )2 z +1 ⎦

3.7.11 Fie funcţiile f ( x, y , z ) = x + y + z , g ( x, y , z ) = x − y + z şi

h( x, y, z ) = 4 ⋅ ( x ⋅ y + y ⋅ z ) definite pe 3
. Să se cerceteze dependenţa
funcţională a acestor funcţii.

Indicaţie de rezolvare:
⎛ ∂f ∂f ∂f ⎞
⎜ ⎟
⎜ ∂x ∂y ∂z ⎟ ⎛ 1 1 1⎞
⎜ ∂g ∂g ∂g ⎟ ⎜ ⎟
Matricea funcţională a lui Jacobi: ⎜ ⎟ = ⎜ 1 − 1 1 ⎟
⎜ ∂ x ∂ y ∂ z ⎟ ⎜⎝ 4 y 4( x + z ) 4 y ⎟⎠
⎜ ∂h ∂h ∂h ⎟
⎜ ∂x ∂y ∂z ⎟
⎝ ⎠
are rangul doi, deci cele trei funcţii sunt dependente funcţional. Două dintre
funcţii, f şi g, sunt independente funcţional, iar a treia, h, este dependentă
funcţional de acestea.
136
 3.7.12 Să se cerceteze dependenţa funcţională a funcţiilor:
a⋅x b⋅ y
a) y1 = , y2 = definite pe 2
\ {( 0,0 )} ;
2 2 2 2
x +y x +y

b) y1 = x + y + z , y2 = x 2 + y 2 + z 2 − x ⋅ y − y ⋅ z − x ⋅ z
şi
3
y 3 = x 3 + y 3 + z 3 − 3 ⋅ x ⋅ y ⋅ z definite pe ;
1 1
c) y1 = , y2 = ,
( x − y )( x − z ) ( y − z )( y − x )
1
y3 = , x≠ y≠ z.
( z − x )( z − y )
Indicaţie de rezolvare:
1 ⎛ ay 2 − axy ⎞
a) matricea lui Jacobi este: ⎜ ⎟
⎜ − bxy bx 2 ⎟ şi are rangul 1;
(x 2
+ y2 )
3/ 2
⎝ ⎠
2 2
⎛y ⎞ ⎛y ⎞
funcţiile sunt dependente funcţional: ⎜ 1 ⎟ + ⎜ 2 ⎟ = 1 ;
⎝ a ⎠ ⎝ b ⎠
b) y 3 = y1 ⋅ y 2 ;
c) y1 + y 2 + y 3 = 0 .

5.7.13 Să se determine extremele funcţiei f ( x, y ) = x 2 + y 2 − y − x

condiţionate de x + y = 1 .

Indicaţie de rezolvare:
Se consideră funcţia lui Lagrange:
L( x, y ) = f ( x, y ) + λ ⋅ g ( x, y ), unde g ( x, y ) = x + y − 1 .

L( x, y ) = x 2 + y 2 − y − x + λ ⋅ ( x + y − 1) .
Se rezolvă sistemul de forma:
⎧ ∂L
⎪ ∂x = 2 ⋅ x − 1 + λ = 0;
⎪
⎨ ∂L = 2 ⋅ y − 1 + λ = 0;
⎪ ∂y
⎪
⎪⎩ x + y = 1,
1
de unde se obţin soluţiile: λ = 0, x = y = .
2
137
 ⎛1 1⎞ ⎛1 1⎞
Deoarece d 2 L ⎜ , ⎟ = 2 ⋅ dx 2 + 2 ⋅ dy 2 > 0 , punctul ⎜ , ⎟ este de minim.
⎝2 2⎠ ⎝2 2⎠

3.7.14 Să se determine extremele legate pentru funcţiile:

a) f ( x, y, z ) = x − 2 y + 2 z, x 2 + y 2 + z 2 = 9 ;
x2 y 2 z 2
b) f ( x, y, z ) = x + y + z , 2 + 2 + 2 = 1, a > b > c > 0 ;
2 2 2
a b c
c) f ( x, y, z ) = x + 2 y − 2 z, x + y + z = 16 ;
2 2 2

d) f ( x, y, z ) = x + y + z , x − y + z = 2, x 2 + y 2 + z 2 = 4 ;
e) f ( x, y, z ) = x ⋅ y ⋅ z , x 2 + y 2 + z 2 = 1, x + y + z = 0 .

Indicaţie de rezolvare:
( )
a) se consideră L( x, y , z ) = x − 2 y + 2 z + λ x 2 + y 2 + z 2 − 9 şi se rezolvă
sistemul:
⎧ ∂L ⎧ 1
⎪ ∂x = 0 ⎪ x = − 2λ
⎪ ⎧1 + 2 ⋅ λ ⋅ x = 0 ⎪
∂
⎪ =0 L ⎪−2 + 2 ⋅ λ ⋅ y = 0 ⎪y = 1
⎪ ∂y ⎪ ⎪
⎨ ⇔⎨ ⇒ ⎨ λ ⇒
⎪ ∂L ⎪ 2 + 2 ⋅ λ ⋅ z = 0 ⎪ 1
⎪ = 0 ⎪ x2 + y 2 + z 2 = 9 ⎪z = −
⎪ ∂ z ⎩ ⎪ λ
⎪⎩ x 2 + y 2 + z 2 = 9 ⎪⎩ x 2 + y 2 + z 2 = 9
1 1
⇒ λ1 = − , λ 2 = ;
2 2
se obţin punctele A (1, −2, 2 ) , B ( −1,2, −2 ) şi se determină

d 2 L = 2 λ d x 2 + 2λ d y 2 + 2λ d z 2 ,
de unde rezultă că punctul A este de maxim, iar B de minim;
b) λ1 = −a 2 ⇒ A ( a,0,0 ) , B ( −a,0,0 ) sunt puncte de maxim,
λ 2 = −c 2 ⇒ C ( 0,0, c ) , D ( 0,0, −c ) sunt puncte de minim;
3 ⎛ 4 8 8⎞
c) λ1 = − ⇒ A ⎜ , , − ⎟ este punct de maxim;
8 ⎝ 3 3 3⎠
3 ⎛ 4 8 8⎞
λ 2 = ⇒ B ⎜ − , − , ⎟ este punct de minim;
8 ⎝ 3 3 3⎠
d) se consideră

138
 (
L ( x, y , z ) = x + y + z + λ ( x − y + z − 2 ) + μ x 2 + y 2 + z 2 − 4 )
şi se rezolvă sistemul:
⎧ ∂L
⎪ ∂x = 0
⎪
⎪ ∂L = 0 ⎧1 + λ + 2μ ⋅ x = 0 ⎧ λ +1
⎪⎪ ∂y ⎪1 − λ + 2μ ⋅ y = 0 ⎪ x = − 2μ ;
⎨ ∂L ⎪ ⎪
⎪ λ −1
⎪ =0 ⇔ ⎪⎨1 + λ + 2μ ⋅ z = 0 ⇒ ⎨y = ;
⎪ ∂z ⎪x − y + z − 2 = 0 ⎪ 2μ
⎪x − y + z − 2 = 0 ⎪ ⎪ λ +1
⎪ ⎪ 2 2 2 ⎪z = − ;
⎪⎩ x 2 + y 2 + z 2 − 4 = 0 ⎩x + y + z − 4 = 0 ⎩ 2μ

1 1 ⎛4 2 4⎞ 1
rezultă λ1 = , μ1 = − ⇒ A ⎜ , , ⎟ punct de maxim şi λ 2 = −1 , μ 2 = ⇒
3 2 ⎝3 3 3⎠ 2
B ( 0, −2,0 ) punct de minim;
6 1 ⎛ 6 6 6⎞ ⎛ 6 6 6⎞
e) λ1 = − , μ1 = ⇒ A ⎜ − ,− , ,
⎟ ⎜B − , , − ⎟ şi
12 6 ⎝ 6 6 3 ⎠ ⎝ 6 3 6 ⎠
⎛ 6 6 6⎞
C⎜ ,− ,− ⎟ sunt puncte de maxim;
⎝ 3 6 6 ⎠
6 1 ⎛ 6 6 6⎞ ⎛ 6 6 6⎞ ⎛ 6 6 6⎞
λ2 = , μ2 = ⇒ D ⎜ , ,− ⎟, E⎜ ,− , ⎟ , F⎜ − , , ⎟
12 6 ⎝ 6 6 3 ⎠ ⎝ 6 3 6 ⎠ ⎝ 3 6 6 ⎠
sunt puncte de minim.

3.7.15 Ce devin ecuaţiile următoare dacă se fac schimbările de

variabilă indicate?
a) x3 ⋅ y′′′ + x ⋅ y′ − y = 0, x = et ;
b) ( x + 1) ⋅ y′′ + 3 ( x + 1) ⋅ y′ + ( x + 1) ⋅ y = ln ( x + 1) , ln ( x + 1) = t ;
3 2

( )
c) 1 − x 2 ⋅ y′′ − x ⋅ y′ + ω2 ⋅ y = 0, x = cos t ;

d) (1 + x ) ⋅ y′′ + 2 x (1 + x ) ⋅ y′ + y = 0, x = tg t ;
2 2 2

e) x (1 + x ) ⋅ y′′ − (1 − x ⋅ y ⋅ 1 + x ) ⋅ y′ − x ⋅ y
2 2 2 3 2
= 0, t = 1 + x 2 .

Indicaţie de rezolvare:
a)

139
 dy dy 1 dy −t d ⎛ dy −t ⎞ −t ⎛ d 2 y dy ⎞ −2t
y′ = = ⋅ = ⋅ e , y′′ = ⎜ ⋅ e ⎟ ⋅ e = ⎜⎜ 2 − ⎟⎟ ⋅ e ;
dx dt dx dt dt ⎝ d t ⎠ ⎝ dt dt ⎠
dt
d ⎡⎛ d 2 y dy ⎞ −2t ⎤ −t ⎛ d3 y d2 y dy ⎞
y′′′ = ⎢⎜⎜ 2 − ⎟⎟ ⋅ e ⎥ ⋅ e = ⎜⎜ 3 − 3 2 + 2 ⎟⎟ ⋅ e−3t ;
dt ⎢⎣⎝ dt dt ⎠ ⎥⎦ ⎝ dt dt dt ⎠
înlocuind derivatele lui y în ecuaţia dată, se va obţine noua ecuaţie:
d3 y d2 y dy
3
−3 2 +3 − y =0;
dt dt dt
b) ln ( x + 1) = t ⇒ x + 1 = e t ⇒ x = e t − 1 ;
dy dy 1 dy −t
y′ = = ⋅ = ⋅e ,
dx dt dx dt
dt
d 2 y d ⎛ dy −t ⎞ 1 d 2 y −2t dy −2t
y′′ = 2 = ⎜ ⋅ e ⎟ ⋅ = ⋅e − ⋅e ;
dx dt ⎝ dt ⎠ dx dt 2 dt
dt
înlocuind derivatele lui y în ecuaţia dată, se obţine noua ecuaţie:
d2 y dy
2
+ 2 + y = t ⋅ e−t ;
dt dt
d2 y
c) 2
+ ω2 ⋅ y = 0 ;
dt
d2 y
d) + y = 0;
dt 2
dy dy 1 dy t 2 − 1
e) x = t 2 − 1 ⇒ y′ = = ⋅ = ⋅ ;
dx dt dx dt t
dt

d 2 y d ⎛ dy t 2 − 1 ⎞ 1 d 2 y t 2 − 1 t 2 − 1
y′′ = 2 = ⎜ ⋅ ⎟⋅ = ⋅ ⋅ +
dx dt ⎜ dt t ⎟ dx dt 2 t t
⎝ ⎠
dt
dy t 2 − 1 1 d 2 y t 2 − 1 dy 1
+ ⋅ ⋅ = 2 ⋅ 2 + ⋅ 3;
dt t t t − 1 dt
2 2 t dt t
înlocuind derivatele lui y în ecuaţia dată, se va obţine noua ecuaţie:

140
 d2 y dy
2
+ y ⋅ − y2 = 0 .
dt dt

3.7.16 Ce devin ecuaţiile următoare dacă se schimbă funcţia după

cum urmează:
z
a) x ⋅ y′ − y ( ln x ⋅ y − 1) = 0, y = ;
x
( )
b) x 2 ⋅ y′′ + 4 x ⋅ y′ + 2 − x 2 ⋅ y = 4 x, y =
z
x2
;

⋅ y′′ + x ⋅ y′ + ( x − λ ) ⋅ y = 0, y =
z
c) x 2 2 2
.
x

Indicaţie de rezolvare:
dy d ⎛ z ⎞ z′ ⋅ x − z
a) y′ = = ⎜ ⎟= 2
⇒ x ⋅ z′ − z ln z = 0 ;
dx dx ⎝ x ⎠ x
b) z ′′ − z = 4 x ;
dy d ⎛ z ⎞ 2 x ⋅ z′ − z
c) y′ = = = ;
dx dx ⎜⎝ x ⎟⎠ 2x x
d ⎛ 2 x ⋅ z′ − z ⎞ 4 x 2 x ⋅ z′′ − 4 x x ⋅z′ + 3 z x
y′′ = ⎜ = ;
dx ⎝ 2 x x ⎟⎠ 4 x3
înlocuind derivatele lui y în ecuaţia dată, se va obţine ecuaţia:
⎛1 ⎞
x 2 ⋅ z ′′ + z⎜ + x 2 − λ2 ⎟ = 0 .
⎝4 ⎠

3.7.17 Ce devine expresia diferenţială:

d2 y
(
E= a +x 2 2
) dx 2
dy
+x ,
dx
dacă se face schimbarea de variabilă x = a ⋅ sh t ?

d2 y
Răspuns: E = .
dt 2

3.7.18 Ce devine expresia E =

(1 − x )⋅ y ′′ − x ⋅ y′ ,
2
dacă se face
2
1 − x ⋅ y′ + y
x = sin t ?
141
 Indicaţie de rezolvare:
dy dy 1 dy 1
y′ = = ⋅ = ⋅ ;
dx dt dx dt cos t
dt
d2 y dy
cos t + sin t
d ⎛ dy 1 ⎞ 1 2
dt
y′′ = ⎜ ⋅ ⎟⋅ = dt 3
.
dt ⎝ dt cos t ⎠ cos t cos t
După înlocuirea derivatelor lui y în expresia dată se va obţine:
d2 y
2
E = dt .
dy
+y
dt

3.7.19 ( ) (
2
)
În ecuaţia y ′′ 1 + y 2 − 2(1 + y ) ⋅ ( y ′) − 1 + y 2 = 0 , unde y
este o funcţie de x, se face schimbarea y = tg z . Să se găsească ecuaţia verificată
de z ( x) .

Răspuns: z′′ − 2 ( z′ ) − cos 2 z = 0 .

2

3/ 2
⎡1 + ( y′ ) 2 ⎤
3.7.20 Ce devine raza de curbură R = ⎣ ⎦ , dacă se
y′′
schimbă rolul variabilelor?

Indicaţie de rezolvare:
dy 1 1 d ⎛1⎞ d ⎛1⎞ 1 x′′
y′ = = = , y′′ = ⎜ ⎟ = ⎜ ⎟ ⋅ =− ⇒
dx dx x′ dx ⎝ x′ ⎠ dy ⎝ x′ ⎠ dx ( x′ )3
dy dy

⇒ R=
(1 + ( x′ ) )
2 3/ 2

.
x′′

3.7.21 Ce devin următoarele ecuaţii dacă se schimbă rolul

variabilelor?
a) y ′′ + x ⋅ ( y ′) = 0 ;
3

142
 b) y ′′ − ( y ′) + 2 x ⋅ ( y ′) .
2 3

Indicaţie de rezolvare:
1 x′′
a) y′ = , y′′ = − ⇒ x′′ − x = 0 este noua ecuaţie;
x′ ( x′ )3
b) x ′′ + x ′ − 2 x = 0 .

x
3.7.22 ⋅ ( y ′)2 + y ′ = 0 se consideră x = y ⋅ e z .
În ecuaţia x ⋅ y ′′ −
y
Să se afle ecuaţia pe care o verifică z ( y ) .

Indicaţie de rezolvare:
x′′
1
y′ = , y′′ = −
x′ ( x′ ) 3
, unde x′ =
dx d
=
dy dy
(
y ⋅ e z = e z + y ⋅ z′ ⋅ e z )
şi x′′ =
d z
dy
( )
e + y ⋅ z′ ⋅ e z = 2 ⋅ z′ ⋅ e z + y ⋅ z′′ ⋅ e z + y ⋅ ( z′ ) ⋅ e z ⇒
2

⇒ y′ = z
1
, y′′ = −
(
e z 2 ⋅ z′ + y ⋅ z′′ + y ⋅ ( z′ )
2
)
e (1 + y ⋅ z )′ e3 z (1 + y ⋅ z′ )
3

Înlocuind derivatele lui y şi pe x în ecuaţia dată, se va obţine noua ecuaţie

de forma y ⋅ z ′′ + z ′ = 0 .

3.7.23 În expresiile diferenţiale următoare, să se facă schimbarea de

variabilă şi de funcţie indicate:
x ⋅ y′ − y ⎧ x = ρ cos t
a) E = , ⎨ , ρ = ρ(t ) ;
x + y ⋅ y′ ⎩ y = ρ sin t

x ⋅ y′ − y ⎧ x = ρ cos t
b) E = , ⎨ , ρ = ρ(t ) ;
1 + ( y′ )
2
⎩ y = ρ sin t

c) E=
( y′ ) − y ⋅ y′′
2
,
⎧⎪ x = v − u
, v = v (u ) .
⎨ u +v
y2 ⎪⎩ y = e

Indicaţie de rezolvare:
dy d 1 d 1 ρ′ sin t + ρ cos t
a) y′ = = ( ρ sin t ) ⋅ = ( ρ sin t ) ⋅ = ;
dx dt dx dt d ρ′ cos t − ρ sin t
( ρ cos t )
dt dt

143
 ρ
înlocuind în expresia dată, se va obţine noua expresie E = ;
ρ′
ρ2
b) E = ;
ρ + (ρ′)
2 2

v′ + 1 u + v
c) y′ =
dy d u + v
=
dx du
e ⋅ ( 1
= )
d ( v − u ) v′ − 1
⋅e ;

du
⎡ ⎤
u + v ( v′ + 1) − 2 ⋅ v′′
2
d ⎛ v′ + 1 u + v ⎞ 1
y′′ = ⎜ ⋅e ⎟⋅ =e ⋅⎢ ⎥.
du ⎝ v′ − 1 ⎠ d (v − u ) ⎢⎣ ( v′ − 1)
2
⎥⎦
du
2 ⋅ v ′′
Efectuând înlocuirile, se obţine expresia E = .
(v ′ − 1)2
3.7.24 Să se scrie ecuaţia razei de curbură din coordonate carteziene,
3/ 2
⎡1 + ( y′ ) 2 ⎤
R= ⎣ ⎦ , în coordonate polare.
y′′

Răspuns: R =
(ρ 2
+ ρ′ 2 2
) .
ρ2 + 2ρ′2 − ρρ′′

3.7.25 Să se treacă de la coordonate carteziene la coordonate polare, în

ecuaţia:
( ) (
x 2 + y 2 ( x + y ⋅ y ′) = x 2 + y 2 + x ( x ⋅ y ′ − y ) . )
Indicaţie de rezolvare:
⎧ x = ρ cos t
Se consideră transformarea: ⎨ , ρ = ρ(t ) .
⎩ y = ρ sin t
ρ′ sin t + ρ cos t
Atunci y ′ = şi, efectuând înlocuirile, se va obţine ecuaţia:
ρ′ cos t − ρ sin t
ρ′ = ρ + cos t .

144
 3.7.26 În ecuaţia diferenţială:
2
(2
dy y x + y + 1
=
)
(
dx x x 2 + y 2 − 1 )
⎧⎪u = x 2 − y 2
să se facă schimbarea ⎨ , v = v (u ) .
⎪⎩v = 2 ⋅ x ⋅ y

Indicaţie de rezolvare:
Diferenţiind formulele care dau schimbarea, obţinem:
du = 2 ⋅ xdx − 2 ⋅ ydy,
dv = 2 ⋅ xdy + 2 ⋅ ydx,
dv xdy + ydx
de unde rezultă = .
du xdx − ydy
În acelaşi timp, din ecuaţia dată rezultă:
xdy x 2 + y 2 + 1
= ;
ydx x 2 + y 2 − 1
2 2
ydy y x + y + 1
=
2
( .
)
(
xdx x 2 x 2 + y 2 − 1 )
Aplicând proprietăţile proporţiilor, obţinem:

xdy + ydx =
(
2 y x 2 + y 2 ⋅ dx ) ;
x2 + y 2 − 1

1
= 2
y x2 + y2 + 1 (
⋅
1
.
)
xdx − ydy (
x + y 2 x 2 − y 2 − 1 dy )( )
Prin înmulţirea ultimelor două relaţii obţinem:
dv 2 xy v
= 2 = .
du x − y 2 − 1 u − 1

3.7.27 În ecuaţiile care urmează să se facă schimbările indicate la fiecare

⎧⎪ x = et ;
a) x ⋅ y ⋅ y′′ − x ⋅ ( y′ ) u = u (t ) ;
2 2
+ y = 0, ⎨
u
⎪⎩ y = e ,

145
 ⎧ x − y = u;
b) 2 ⋅ y′′ + ( x + y )(1 − y′ ) = 0, ⎨
3

⎩x + y = v (u );
⎧ x = sin t ;
( 2
) ( 2
) ⎪
c) 1 − x ⋅ y′′ − 3 ⋅ x ⋅ y′ + a − 1 ⋅ y = 0, ⎨
y =
z z = z (t ) ;
,
⎪⎩ cos t
⎧ u+v
⎪⎪ x = ;
d) 2 ⋅ y′′′ (1 + y′ ) − 6 ⋅ ( y′′ ) + y′′ ( y′ − 1) = 0, ⎨
2 2 2 v = v (u ) .
⎪y = u − v
,
⎪⎩ 2

Indicaţie de rezolvare:
a) y′ =
dy d u
= e ⋅( ) 1
= eu − t ⋅ u ′ ;
dx dt d t
dt
e ( )
y′′ =
d u −t
dt
( )
e ⋅ u′ ⋅ e−t = eu − 2t ⋅ ⎡u′′ + ( u′ ) − u′⎤ ;
⎣
2
⎦
efectuând înlocuirile, obţinem ecuaţia: u ′′ − u ′ + e t = 0 ;
b) v ′′ + v = 0 ;
c) z ′′ + a 2 ⋅ z = 0 ;
dy d ⎛ u − v ⎞ 1 1 − v′
d) y′ = = ⎜ ⎟ ⋅ = ;
dx du ⎝ 2 ⎠ d ⎛ u + v ⎞ 1 + v′
⎜ ⎟
du ⎝ 2 ⎠
d ⎛ 1 − v′ ⎞ 1 v′′
y′′ = ⎜ ⎟ ⋅ = −4 ⋅ ;
du ⎝ 1 + v′ ⎠ d ⎛ u + v ⎞ ( v′ + 1)
3
⎜ ⎟
du ⎝ 2 ⎠
d ⎛ v′′ ⎞ v′′′ ( v′ + 1) − 3 ⋅ ( v′′ )
2
1
y′′′ = ⎜ −4 ⋅ ⎟⋅ = −8 ⋅ .
du ⎜ ( v′ + 1
3 ⎟ d u+v
) ⎠ ⎜ ⎛ ⎞ ( v′ + 1) 5
⎝ ⎟
du ⎝ 2 ⎠
Înlocuind, se obţine ecuaţia: 2 ⋅ v ′′′ + v ′′ ⋅ v ′ = 0 .
3.7.28 Luând u şi v ca noi variabile independente, să se transforme
următoarele ecuaţii:
∂z ∂z
a) y ⋅ − x ⋅ = 0, u = x, v = x 2 + y 2 ;
∂x ∂y

146
 ∂z ∂z y
b) x ⋅ + y ⋅ − z = 0, u = x, v = ;
∂x ∂y x
∂z ∂z x
c) ( x + y)− ( x − y ) = 0, u = ln x 2 + y 2 , v = arctg .
∂x ∂y y
Indicaţie de rezolvare:
∂z ∂z ∂u ∂z ∂v ∂z ∂z ∂u ∂z ∂v
a) = ⋅ + ⋅ , = ⋅ + ⋅ ;
∂x ∂u ∂x ∂v ∂x ∂y ∂u ∂y ∂v ∂y
∂z ∂z ∂z ∂z ∂z ∂z
rezultă că = + 2⋅ x , = 2⋅ y ⇒ = 0 este ecuaţia transformată;
∂x ∂u ∂v ∂y ∂v ∂u
∂z
b) u ⋅ − z = 0;
∂u
c)
∂z x ∂z y ∂z ∂z y ∂z x ∂z
= 2 ⋅ − ⋅ , = ⋅ + ⋅ ⇒
∂x x + y 2 ∂u x 2 + y 2 ∂v ∂y x 2 + y 2 ∂u x 2 + y 2 ∂v
∂z ∂z
⇒ − = 0.
∂u ∂v
2 2
⎛ ∂z ⎞ ⎛ ∂z ⎞
3.7.29 Să se transforme expresia ⎜ ⎟ + ⎜⎜ ⎟⎟ , considerând:
⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂y ⎠
⎧ x = u ⋅ v;
⎪
⎨
⎪⎩ y =
2
(
1 2 2
u −v . )
Indicaţie de rezolvare:
∂z ∂z ∂x ∂z ∂y ∂z ∂z
= ⋅ + ⋅ = ⋅ v + ⋅ u,
∂u ∂x ∂u ∂y ∂u ∂x ∂y
∂z ∂z ∂x ∂z ∂y ∂z ∂z
= ⋅ + ⋅ = ⋅ u − ⋅ v.
∂v ∂x ∂v ∂y ∂v ∂x ∂y
∂z ∂z ∂z ∂z
+u v u −v
∂z ∂v , ∂z = ∂u
Astfel, = ∂u2 ∂v , de unde rezultă expresia
∂x u +v 2
∂y 2
u +v 2

2 2
⎛ ∂z ⎞ ⎛ ∂z ⎞
2 2 ⎜ ⎟ +⎜ ⎟
⎛ ∂z ⎞ ⎛ ∂z ⎞ ∂u ∂v
transformată: ⎜ ⎟ + ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎝ ⎠2 ⎝ 2 ⎠ .
⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂y ⎠ u +v

147
 3.7.30 Luând pe u şi v ca noi variabile independente, să se transforme
următoarele ecuaţii:
∂2 z ∂2 z ∂2 z
a) −4 + 3 2 = 0, u = 3 ⋅ x + y, v = x + y ;
∂x 2 ∂x∂y ∂y
∂2 z ∂2 z 2
2 ∂ z ∂z
b) 2
+ 2cos x − sin x 2 − sin x = 0;
∂x ∂x∂y ∂y ∂y
⎧u = sin x + x − y;
⎨
⎩v = x − sin x + y;
∂2 z
2
2
2∂ z x
c) x − y = 0, = u, x ⋅ y = v ;
∂x 2 ∂y 2 y
∂2 z 2
2∂ z ∂z ∂z y
d) x ⋅ y +y + x + 2 ⋅ y = 0, u = x, v = ;
∂x∂y ∂y 2
∂x ∂y x
∂2 z ∂2 z ∂2 z
e) −4 + 4 2 = 0, u = 2 ⋅ x + y, v = y .
∂x 2 ∂x∂y ∂y
Indicaţie de rezolvare:
a)
∂z ∂z ∂u ∂z ∂v ∂z ∂z
= ⋅ + ⋅ = 3⋅ +
∂x ∂u ∂x ∂v ∂x ∂u ∂v
∂z ∂z ∂u ∂z ∂v ∂z ∂z
= ⋅ + ⋅ = +
∂y ∂u ∂y ∂v ∂y ∂u ∂v
∂ 2 z ∂ ⎛ ∂z ∂z ⎞ ∂u ∂ ⎛ ∂z ∂z ⎞ ∂v
= ⎜3 + ⎟ ⋅ + ⎜3 + ⎟ ⋅ =
∂x 2 ∂u ⎝ ∂u ∂v ⎠ ∂x ∂v ⎝ ∂u ∂v ⎠ ∂x
∂2z ∂2 z ∂2 z
= 9⋅ 2 + 6⋅ +
∂u ∂u∂v ∂v 2
∂2 z ∂2 z ∂2 z ∂2z
= + 2⋅ +
∂y 2 ∂u 2 ∂u∂v ∂v 2
∂2 z ∂2 z ∂2 z ∂2 z
= 3⋅ 2 + 4 ⋅ + ;
∂x∂y ∂u ∂u∂v ∂v 2
∂2z
înlocuind, se obţine ecuaţia = 0;
∂u∂v
∂2z
b) = 0;
∂u∂v

148
 ∂ 2 z ∂z
c) 2 ⋅ v − = 0;
∂u∂v ∂u
∂ 2 z ∂z
d) v ⋅ + = 0;
∂u∂v ∂u
∂2z
e) = 0.
∂v 2
3.7.31 a) Dacă f , g ∈ C 2 ( ) şi z ( x, y ) = y ⋅ f ( x + y ) + x ⋅ g ( x, y ) , atunci
∂2z ∂2z ∂2z
− 2⋅ + = 0.
∂x 2 ∂x∂y ∂y 2
b) Considerând u şi v ca noi variabile independente şi w ca noua
funcţie, să se transforme ecuaţia de la punctul a), dacă:
y z
u = x + y, v = , w= .
x x
Indicaţie de rezolvare:
∂z ∂f ∂u ∂g ∂u
a) pentru u = x + y ⇒ = y⋅ ⋅ + g + x⋅ ⋅ = y ⋅ f ′ + g + x ⋅ g′
∂x ∂u ∂x ∂u ∂x
∂z
= f + y ⋅ f ′ + x ⋅ g′
∂y
∂2z
= y ⋅ f ′′ + 2 ⋅ g ′ + x ⋅ g ′′
∂x 2
∂2 z
= f ′ + y ⋅ f ′′ + g ′ + x ⋅ g ′′
∂x∂y
∂2 z
= 2 ⋅ f ′ + y ⋅ f ′′ + x ⋅ g ′′,
∂y 2
înlocuind derivatele parţiale ale lui z în ecuaţia dată, aceasta este verificată;
∂2w
b) 2
= 0.
∂v

149
 Test de autoevaluare

1 Să se determine extremele funcţiei z = f ( x, y ) , definită implicit

prin:
a) x 2 + y 2 + z 2 − 2 ⋅ x + 4 ⋅ y − 6 ⋅ z − 11 = 0 ;
b) x 2 + y 2 + z 2 − x ⋅ z − y ⋅ z + 2 ⋅ x + 2 ⋅ y + 2 ⋅ z − 2 = 0 .

2 Să se arate că funcţiile:
y1 = x + y + z , y2 = x3 + y 3 + z 3 + 6 ⋅ x ⋅ y ⋅ z
şi
y 3 = x ⋅ y ( x + y ) + y ⋅ z ( y + z ) + z ⋅ x( z + x )
3
sunt dependente funcţional pe . Care este relaţia de dependenţă ?

3 Să se determine extremele funcţiei f ( x, y ) cu legăturile indicate:

1 1 1 1 1
a) f ( x, y ) = + , 2 + 2 = 2 ;
x y x y a
x y
b) f ( x, y ) = x 2 + y 2 , + = 0 ;
a b
f ( x, y ) = ( x − 1) + y 2 , x 2 − y 2 = 1 ;
2
c)
d) f ( x, y ) = x ⋅ y , x + y = 1 ;
e) f ( x, y ) = x + 2 ⋅ y, x 2 + y 2 = 5 .

4 Să se determine valoarea maximă şi valoarea minimă pentru:

a) f ( x, y ) = x 2 + y 2 − 3 ⋅ x − 2 ⋅ y + 1, x 2 + y 2 ≤ 1 ;
b) f ( x, y ) = 5 ⋅ x 2 + 3 ⋅ x ⋅ y + y 2 , x 2 + y 2 ≤ 1 .

5 Să se transforme în coordonate polare, făcând înlocuirile:

x = r ⋅ cos θ , y = r ⋅ sin θ , următoarele expresii:
∂z ∂z
a) E = x − y ;
∂x ∂y
2 2
⎛ ∂z ⎞ ⎛ ∂z ⎞
b) E = ⎜ ⎟ + ⎜⎜ ⎟⎟ ;
⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂y ⎠
∂2z ∂2z
c) E = 2 + 2 ;
∂x ∂y
150
 ∂2z ∂2z ∂2z
d) E = x 2 + 2⋅ x⋅ y + y2 2 .
∂x 2 ∂x∂y ∂y

151
 TEMĂ DE CONTROL

1 Să se scrie formula lui Taylor pentru:

a) f ( x, y ) = − x 2 + 2 ⋅ x ⋅ y + 3 ⋅ y 2 − 6 ⋅ x − 2 ⋅ y − 4 în punctul (− 2,1) ;
b) f ( x, y, z ) = x 2 + y 2 + z 2 + 2 ⋅ x ⋅ y − y ⋅ z − 4 ⋅ x − 3 ⋅ y − z + 4
în punctul (1,1,1) .
2 Să se determine extremele funcţiei:
a) f ( x, y, z ) = x3 + y 2 + z 2 + 12 ⋅ x ⋅ y + 2 ⋅ z, ( x, y, z ) ∈ 3
;
b) f ( x, y, z ) = x ⋅ y 2 ⋅ z 3 ⋅ ( 7 − x − 2 ⋅ y − 3 ⋅ z ) , x ⋅ y ⋅ z ≠ 0 ;

( )⋅e ( ) , ( x, y , z ) ∈
x y 2 + z 2 +1
c) f ( x, y, z ) = x + z 2 3
.

3 Să se arate că dacă funcţia z = f ( x, y ) este definită implicit prin

( y + z ) ⋅ sin z − y ⋅ (x + z ) = 0 , atunci este satisfăcută ecuaţia:
∂z ∂z
z ⋅ sin z ⋅ − y2 ⋅ = 0 .
∂x ∂y

4 Fie funcţiile
f ( x, y , z ) = ( x + y + z ) , g ( x, y , z ) = 2 ⋅ x + y − 2 ⋅ z
2

şi
h(x, y , z ) = 3 ⋅ x 2 + 2 ⋅ x ⋅ y − 12 ⋅ x ⋅ z − 18 ⋅ z ⋅ y
definite pe 3 . Să se arate că:
a) funcţiile f, g şi h nu sunt independente în origine;
b) există o vecinătate a punctului M 0 ( −1,0,1) pe care f depinde de g
şi h.

5 Presupunând pe u şi v ca noi variabile independente şi pe w ca o

nouă funcţie, să se transforme în noile variabile următoarele ecuaţii:
⎧u = x 2 + y 2 ;
⎪
∂z ∂z ⎪ 1 1
a) y ⋅ − x ⋅ = ( y − x ) ⋅ z , dacă ⎨v = + ;
∂x ∂y ⎪ x y
⎪ w = ln z − ( x + y ) ;
⎩

152
 ⎧u = x;
⎪
2 ∂z 2 ∂z 2 1 1
b) x +y = z , dacă ⎪v = − ;
∂x ∂y ⎨ y x
⎪
⎪w = 1 − 1 ;
⎪⎩ z x
⎧u = y ⋅ z − x;
∂z
(
c) ( x ⋅ y + z ) + 1 − y 2
∂x
)∂z
∂y
= x + y ⋅ z , dacă
⎪
⎨v = x ⋅ z − y;
⎪
⎩ w = x ⋅ y − z;
⎧ x
⎪u = ;
⎪ y
∂z 1 ∂2z 1 ⎨
d) + ⋅ y ⋅ 2 = , dacă ⎪v = x;
∂y 2 ∂y x
⎩⎪ w = x ⋅ z − y;
⎧u = x + y;
∂2z ∂2z ∂2z ⎪
e) +2 + 2 = 0 , dacă ⎨v = x − y;
∂x 2 ∂x∂y ∂y ⎪ w = x ⋅ y − z.
⎩

2 2 2
⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂u ⎞ ⎛ ∂u ⎞
6 Ce devine expresia ⎜ ⎟ + ⎜⎜ ⎟⎟ + ⎜ ⎟ în coordonate sferice
⎝ ∂x ⎠ ⎝ ∂y ⎠ ⎝ ∂z ⎠
x = r ⋅ sin ϕ ⋅ cos θ, y = r ⋅ sin ϕ ⋅ sin θ, z = r ⋅ cos ϕ ?

153
 BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ PENTRU MODULUL 3

1. I. Colojoară, Analiză matematică, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1983
2. M. Craiu, V. V. Tănase, Analiză matematică, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1980
3. M. Craiu, M. Roşculeţ, Culegere de probleme de analiză matematică,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976
4. N. Donciu, D. Flondor, Algebră şi analiză matematică. Culegere de
probleme, vol. I, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978
5. I. P. Elianu, Principii de analiză matematică. Calcul diferenţial,
Editura Academiei Militare, Bucureşti, 1976
6. P. Flondor, O. Stănăşilă, Lecţii de analiză matematică, Editura
ALL, 1993
7. M. Nicolescu, N. Dinculeanu, S. Marcus, Manual de Analiză
matematică, vol. I, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1966
8. M. Roşculeţ, Culegere de probleme de analiză matematică, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1968
9. I. Sprinţu, Elemente de analiză matematică, Editura Academiei
Tehnice Militare, Bucureşti, 2001
10. O. Stănăşilă, Analiză matematică, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1981
11. Sprinţu, I.; Gârban, V. – Analiză matematică, vol I. Calcul
diferenţial şi integral, Editura A.T.M., Bucureşti, 2003

154