Poate că ar fi potrivit să comentăm un pic unele cuvinte din limba chineză

care au legătură cu sfera soteriologică şi religioasă: 救 jiù, 拯救 zhĕng jiù, 搭救 dā

jiù, 挽救 wănjiù, 解 jiĕ, 逃脱 táotūo, 赎罪 shúzùi.
Cel mai întâlnit, singur sau în combinaţii, este 救 jiù. Are sensul, ca verb, de
„a salva, a scăpa”. În cuvintele bisilabice îl găsim, de obicei, pe locul al doilea: 搭救
dājiù, „a salva”, „a scăpa”, „a sări în ajutorul cuiva”, 挽救 wănjiù, „a salva”, „a
scăpa”, 拯救 zhĕng jiù, „a salva”, „a scăpa”, „a izbăvi”, „a mântui”, sau 解救 jiĕjiù
„a salva”, „a scăpa”, „a elibera”.
Şi 拯 zhĕng, aflat singur, are înţelesul de „a salva”, „a scăpa”, „a izbăvi”, „a
mântui”.
逃脱 táotūo înseamnă „a scăpa”, „a evada”.
Alt cuvânt sugestiv, bisilabic, ne aduce, în cercetarea noastră, alt sens
semnificativ: ca verb 赎罪 shúzùi, „a-şi ispăşi vina”, dar şi „a fi mântuit”; dacă
prezintă şi particula 的 la sfârşit înseamnă că eşti ispăşit, eliberat, mântuit de păcate
(încărcătura creştină pare să fie evidentă în acest caz).
Nuanţele sunt, în mare: fie de a-ţi depăşi condiţia, fie, mai mult, de „a ieşi
din”, se înţelege, o situaţie împovărătoare.
Dincolo de faptul că nu vedem aici un reflexiv sau un pasiv (de pildă „a se
salva”; „a fi salvat”), toţi aceşti termeni, fie ei monosilabici sau bisilabici, în diferite
combinaţii, au adesea sensurile obişnuite, acelea de a scăpa, de a salva, de a elibera,
de a evada. Cuvântul „mântui”/ „mântuire” ca atare este destul de recent şi, desigur, a
apărut în traducerile din unele texte creştine.