Vladimir --_ ....

_-
NABOKOV

Cursuri
de
. literatură
v

rusa
GOGOL
TURGHENIEV
-:

DOSTOEVSKI
TOLSTOI
CEHOV
GORKI
 VLADIMIR NABOKOV

Cursuri de literatură rusă

Traducător Cristina Rădulescu

-UN-IV--ERS=rr A:;;TEA;-;-:T;;;;\RlliAN!j;jjSll"ViVA~NliAiA 5iji~AS.~Ş()~'.

BlBUOTECA CENTRALA !
STR. IULIU MANIU NR. 41A I
000500091
2006

EDITURA THALIA
BUCUREȘTI
Mantaua (1842) NIKOLAI GOGOL
Gogoi era o creatură bizară, dar geniul este totdeauna ciudat; numai un
scriitor sănătos de mâna a doua Îi pare, cititorului recunoscător, un vechi şi
Înţelept prieten, dezvoltând agreabil propriile noţiuni despre viaţă ale cititorului.
Marea literatură trece graniţa spre iraţional. Hamlet este visul sălbatic al unui
erudit nevrotic. Mantaua lui Gogoi este un coşmar grotesc şi necruţător, făcând
găuri negre pe fondul Întunecat al vieţii. Cititorul superficial al povestirii se va
mulţumi să vadă În ea o mare zburdălnicie şi o bufonerie extravagantă; cititorul
solemn va considera de la sine Înţeles că intenţia iniţială a lui Gogoi a fost de a
denunţa ororile birocraţiei ruse. Dar nici persoana care doreşte să râdă din plin,
nici cea care caută cărţi care "te fac să gândeşti", nu vor Înţelege despre ce
este vorba În Mantaua. Daţi-mi un cititor creativ, pentru el este această
poveste.
Statornicul Puşkin, practicul Tolstoi, rezervatul Cehov au avut toţi momente
de viziune iraţională, care au încetoşat fraza şi, În acelaşi timp, au scos la
iveală un Înţeles ascuns, care merita schimbarea focalizării. Dar la Gogoi
această deplasare focală este chiar baza artei sale, şi ori de câte ori Încerca să
scrie În fraza rotunjită a tradiţiei literare şi să trateze logic ideile raţionale, Îşi
pierdea orice urmă de talent. Când Îşi dădea cu adevărat drumul, cum este
cazul În Mantaua sa nemuritoare, şi hoinărea pe marginea propriei sale
prăpăstii, devenea cel mai mare artist pe care l-a produs vreodată Rusia.
Trecerea piezişă, dincolo de planul raţional al vieţii, poate fi făcută desigur În
multe feluri, şi fiecare mare scriitor are propria sa metodă. La Gogoi avem o
combinaţie a două mişcări: o tresărire şi o alunecare. Imaginaţi-vă o trapă
secretă care se deschide sub picioarele voastre absurd de neaşteptat, şi un
fior liric care vă ridică şi vă Iasă să cădeţi cu o bufnitură În următoarea capcană.
Absurdul era muza favorită a lui Gogoi - dar când spun "absurd" nu subînţelep
bizarul sau comicul. Absurdul are la fel de multe nuanţe şi trepte ca şi tragicul,
ba chiar, În cazul lui Gogol, ÎI depăşeşte pe acesta din urmă. Ar fi greşit să
spunem că Gogoi şi-a pus personajele În situaţii absurde. Nu poţi pune un om
Într-o situaţie absurdă, dacă toată lumea În care trăieşte el este absurdă; nu
poţi face asta dacă prin "absurd" Înţelegi ceva ce provoacă chicote sau o
ridicare din umeri. Dar dacă socoţi absurdul ca pe ceva patetic, referitor la

45
condiţia omului, toate aceste lucruri, care În lumi mai puţin ciudate se leagă de
cele mai Înalte aspiraţii, cele mai profunde suferinţe, cele mai puternice pasiuni
- atunci, desigur, ruptura este făcută, şi un om patetic, pierdut În mijlocul lumii
coşmăreşti, iresponsabile a lui Gogol, va fi "absurdă" printr-un contrast
secundar.
Pe capacul tabacherei croitorului era "portretul generalului; nu ştiu ce general
pentru că degetarul croitorului făcuse o gaură pe faţa generalului şi pe gaură
fusese lipită o bucată de hârtie". Aceasta e absurditatea lui Akaki Akakievici
Başmacikin. Nu ne aşteptam ca printre măştile care se învărtesc, una din măşti
să se dovedească a fi o faţă reală, sau, cel puţin, locul În care ar fi trebuit să fie.
Esenţa omenirii este derivată iraţional din haosul de falsuri care compun lumea
lui Gogol. Akaki Akakievici, eroul din Mantaua, este absurd pentru că este
patetic, pentru că este uman şi pentru că a fost produs de acele forţe care par
să fie Într-un contrast atât de mare cu el.
EI nu este numai uman şi patetic. Este mai mult decât atât, tot aşa cum
fundalul nu este numai comic. Undeva În spatele contrastului evident există o
legătură genetică subtilă. Fiinţa lui ne dezvăluie acelaşi freamăt şi tremur ca şi
lumea de vis din care face parte. Aluziile la altceva În spatele ecranelor
proaspăt pictate sunt atât de artistic combinate cu textura superficială a
naraţiunii, Încât ruşii cu vederi civice le-au trecut complet cu vederea. Dar o
citire creatoare a poveştii lui Gogoi ne dezvăluie că ici şi colo, În cel mai
inocent paragraf descriptiv, câte un cuvânt, uneori chiar şi numai un adverb
sau o prepoziţie, de exemplu cuvintele "chiar" sau "aproape", este introdus de
aşa manieră Încât să facă o propoziţie nevinovată să explodeze Într-un
spectacol sălbatic de artificii de coşmar; sau, În alte părţi, pasajul care a
Început Într-un limbaj natural, colocvial, dintr-o dată iese de pe şine şi se abate
În iraţionalul căruia Îi aparţine cu adevărat; sau, din nou, aproape la fel de
brusc, o uşă se trânteşte de perete şi un val puternic de poezie spumoasă se
repede Înăuntru spre a se dizolva În sentimentalism, sau transformându-se În
propria-i parodie, sau pentru a fi oprită de o frază care rupe şirul şi se Întoarce
la flecăreala magicianului, flecăreală care este o trăsătură atât de
caracteristică a stilului lui Gogol. Avem impresia că este În acelaşi timp grotesc
şi stelar, furişându-se mereu după colţ - şi este plăcut să ne amintim că
diferenţa dintre latura comică şi cea cosmică a lucrurilor, depinde de o
consoană sibiiantă.
Aşadar, ce este această lume stranie, din care zărim Într-una licăriri În
golurile unor propoziţii aparent nevinovate? Este lumea reală, dar ni se pare
sălbatic de absurdă, obişnuiţi cum suntem cu fundalul de scenă care o
ecranează. Din aceste licăriri apare personajul central din Mantaua, măruntul,
umilul funcţionar, care Întruchipează spiritul acelei lumi secrete, dar reale, care
străbate prin stilul lui Gogol. EI este, măruntul, umilul funcţionar, o fantomă, un
vizitator din adâncimi tragice, care Întâmplător se deghizează Într-un amploaiat
neînsemnat. Criticii ruşi Înaintaţi au văzut În el imaginea unui subordonat şi
46
Întreaga poveste i-a impresionat ca protest social. Dar ea este mai mult decât
atât. Golurile şi găurile negre din textura stilului lui Gogoi implică scurgeri În
textura vieţii Înseşi. Ceva este deosebit de greşit şi toţi oamenii sunt nişte bieţi
lunatici, prinţi În căutări care lor li se par de maximă importanţă, În timp ce o
absurd logică forţă Îi ţine legaţi de slujbele lor inutile - acesta este "mesajul"
real al nuvelei. In această lume de inutilitate totală, de umilinţă inutilă şi
dominaţie inutilă, cea mai Înaltă treaptă pe care o pot atinge pasiunea, dorinţa,
imboldul creator este o manta nouă, cu care Îşi Împodobesc genunchii şi
croitorii şi clienţii lor. Nu mă refer la latura morală sau la lecţia de morală. Nu
poate exista nici o lecţie morală Într-o astfel de lume pentru că nu există elevi
sau profesori: această lume există şi exclude orice ar putea-o distruge, deci
orice Îmbunătăţire, orice luptă, orice scop sau Întreprindere morală, sunt la fel
de imposibile precum schimbarea traiectoriei unei stele. Este lumea lui Gogoi
şi, prin asta, cu totul diferită de lumea lui Tolstoi sau a lui Puşkin sau a lui
Cehov sau a mea. Dar după ce citim Gogol, ochii ni se pot gogoliza, şi putem
vedea fărâme din lumea lui În cele mai neaşteptate locuri. Am vizitat multe ţări,
şi ceva asemănător manta lei lui Akaki Akakievici a fost visul pasionat al multor
cunoştinţele Întâmplătoare, care nu auziseră niciodată de Gogol.
Subiectul nuvelei Mantaua1 este foarte simplu. Un funcţionar mărunt şi sărac
ia o mare decizie şi Îşi comandă o manta nouă. În timp ce este cusută,
mantaua devine visul vieţii lui. Chiar În prima noapte În care o poartă, este
jefuit. i se fură mantaua pe o stradă Întunecoasă. EI moare de durere şi stafia
lui cutreieră oraşul. Aceasta este intriga, dar desigur, adevăratul subiect (cum
se Întâmplă Întotdeauna la Gogol) trebuie găsit În stil, În structura internă a
acestei anecdote transcendentale. Ca să o putea aprecia la adevărata ei
valoare, trebuie să facem un salt mental, pentru a scăpa de valorile
convenţionale din literatură şi pentru a-I urma pe autor de-a lungul drumului de
vis al imaginaţiei sale supraomeneşti. Lumea lui Gogoi este legată de concepte
ale fizicii moderne, cum ar fi "Univers concertină" sau "Univers explozie"; este
foarte departe de operele din secolul XIX, care urmează liniştite acele
ceasornicului. Există o curbură În stilul literar, la fel cum există o curbură În
spaţiu - dar puţini cititori ruşi sunt dispuşi să plonjeze În haosul magic al lui
Gogoi cu capul Înainte, fără rezervă sau regret. Rusul care consideră că
Turgheniev a fost un mare scriitor, şi Îşi bazează părerea despre Puşkin pe
libretul plebeu scris pentru Ceaikovski, se va bălăci În cele mai blânde unde
ale misterioasei mări gogoliene şi Îşi va limita reacţiile la savura rea umorului
capricios şi sarcasmului pitoresc. Dar scufundătorul, căutătorul de perle negre,
omul care preferă monştrii adâncurilor umbrelelor de soare de pe plajă, va găsi
În Mantaua umbre care leagă starea noastră de existenţă de alte stări şi

1 În rusă şinel (de la şenilă) este o haină de blană în formă de pelerină, cu glugă şi mâneci
largi. A fost la modă la un moment dat, apoi o purtau doar vizitii.

47
moduri pe care le întrezărim numai, neclar, În rarele momente de percepţie
iraţională. Proza lui Puşkin este tridimensională; cea a lui Gogoi are cel puţin
patru dimensiuni. Ar putea fi comparat cu contemporanul său, matematicianul
Lobacevski, care l-a zdrobit pe Euclid şi a descoperit, acum o sută de ani,
multe din teoriile pe care le-a dezvoltat mai târziu Einstein. Dacă liniile paralele
nu se Întâlnesc, asta nu este pentru că ele nu se pot Întâlni, ci pentru că au
alte treburi de făcut. Arta lui Gogol, aşa cum se dezvăluie ea În Mantaua,
sugerează că liniile paralele nu numai că se pot Întâlni, ci că se pot Încolăci şi
Încurca În cel mai extravagant mod cu putinţă, aşa cum doi stâlpi care se
reflectă În apă se Iasă legănaţi În cele mai impleticite răsuciri, dacă apa se
leagănă suficient de mult. Geniul lui Gogoi este exact această unduire - doi şi
cu doi fac cinci, dacă nu chiar rădăcină pătrată din cinci, şi totul se Întâmplă
firesc cu desăvârşire În lumea lui Gogol, unde nici despre raţionamentele
matematicii, nici despre alte convenţii pseudo-fizice pe care le avem cu noi
Înşine nu se poate spune serios că există.
Actul de înveşrnăntare pe care şi-I Îngăduie Akaki Akakievici, confecţionarea
şi Îmbrăcarea mantalei, este de fapt unul de dezbrăca re şi revenire treptată la
goliciunea totală a propriei lui stafii. Chiar de la Începutul povestirii, el se
antrenează pentru săritura lui supranaturală În Înălţime - şi detalii care par
inofensive, cum ar fi mersul pe vârfuri pe stradă pentru a nu-şi strica pantofii
sau faptul că nu ştie dacă este sau nu În mijlocul străzii sau În mijlocul frazei,
aceste detalii ÎI dizolvă treptat pe funcţionarul Akaki Akakievici, astfel că, spre
sfârşitul nuvelei, stafia lui pare să fie cel mai tangibil lucru, cea mai reală parte
a fiinţei sale. Relatarea despre stafia lui bântuind străzile Petersburgului În
căutarea mantalei ce i s-a furat şi, În final, luând-o pe aceea a unui Înalt
funcţionar, care refuzase să-I ajute În necazul său - această relatare, care unui
om simplu ar putea să i se pară o poveste obişnuită cu fantome, este
transformată spre sfârşit În ceva pentru care nu pot găsi un epitet precis. Este
vorba În acelaşi timp de apoteoză şi de degringoladă. Iată acest fragment:
"Biata persoană Însemnată era cât p-aci să moară. Dădea el, nu-i vorbă,
dovadă de străşnicie În cancelarie, şi În general, faţă de subalterni, şi oricine
se uita la figura lui impunătoare şi la ifose spunea: ,Ehei, ce om energic !' dar
În cazul de faţă, Întocmai ca atâţia alţi oameni cu Înfăţişare de eroi, a simţit o
spaimă aşa de mare, Încât, nu fără pricină, s-a temut să nu-şi piardă
cunoştinţa. Şi-a scos el Însuşi, cât a putut de repede, mantaua de pe umeri şi a
strigat vizitiului cu glas schimbat de groază: "Acasă, repede!"
Vizitiul, auzind un glas care de obicei se auzea numai În clipa hotărâtoare şi
era Însoţit de Încă ceva, care te Îndeamnă şi mai mult, şi-a vârât capul Între
umeri, pentru orice Întâmplare, şi-a învărtit biciul şi a pornit ca săgeata. Peste
vreo şase minute şi ceva [după ceasul special al lui Gogol], persoana
Însemnată se afla Înaintea casei, la scară. Palid, speriat şi fără de manta, În
loc să se fi dus la Karolina Ivanovna [o ţiitoare], venise acasă. S-a tărăt cu chiu

48
cu vai până În odaia lui, unde a petrecut o noapte foarte zbuciumată, Încât a
doua zi dimineaţă, la ceai, fata lui i-a spus fără Înconjur:
-Tată, astăzi eşti foarte palid.
Dar tatăl a tăcut [aici apare parodia parabolei din Biblie] şi n-a suflat o vorbă
despre ce făcuse, unde voise să meargă şi ce se petrecuse. Această
Întâmplare a avut asupra lui un efect foarte puternic [aici Începe coborârea,
acel sentimentalism spectaculos folosit de Gogoi pentru scopurile lui]. A
Început chiar să spună mult mai rar subalternilor: 'Cum Îndrăzniţi ? Vă daţi
seama În faţa cui staţi ?' Dacă spunea totuşi aceste cuvinte, n-o făcea decât
după ce asculta mai Întâi despre ce era vorba. Dar ceea ce-i mai de reţinut, e
faptul că de atunci functionarul mort a Încetat cu desăvârşi re să mai apară. Se
vede că mantaua gene~alului Îi venea numai bine. În orice caz, de atunci nu
s-a mai auzit să i se fi luat cuiva mantaua. În treacăt fie zis, mulţi oameni activi
şi cu grija altora n-au vrut deloc să se liniştească şi vorbeau că funcţionarul
mort tot se mai arată În cartierele de la marginea oraşului. Caraula din cartierul
Kolomna văzuse cu ochii lui [alunecarea În jos de la nota moralistă la cea
grotescă este acum o tumbă] apărând de după casă o stafie; caraula era Însă
un om cam neputincios de felul lui; odată un purcel mai mijlociu scăpat dintr-o
casă l-a trântit jos, În hohotele de râs ale birjarilor, de la care a cerut apoi o
jumătate de copeică pentru tutun, pentru că au râs de dânsul; aşadar, caraula
fiind neputincioasă, nu Îndrăznise să aţină calea stafiei, ci numai s-a luat după
ea, prin Întuneric, până În cele din urmă stafia s-a Întors deodată şi,
opintindu-se, l-a Întrebat: ,Ce vrei ?' şi i-a arătat un pumn cum nici la un om viu
nu poţi vedea.
-Nimic, i-a răspuns caraula şi s-a Întors Îndată Înapoi.
Stafia era Însă mult mai Înaltă, avea nişte mustăţi uriaşe şi, îndreptându-şi
paşii se pare spre podul Obuhov, s-a mistuit În Întunericul nopţii".
Torentul de detalii irelevante (cum ar fi că un purcel mai mijlociu poate apare
dintr-o casă) produce un efect atât de hipnotizator că aproape că nu ne dăm
seama de un lucru simplu (şi aceasta este frumuseţea loviturii finale). O
informaţie cât se poate de importantă, principala idee structurală a poveştii
este aici mascată deliberat de Gogoi (pentru că Întreaga realitate este o
mască). Omul luat drept stafia fără manta a lui Akaki Akakievici este, de fapt,
omul care a furat mantaua. Dar stafia lui Akaki Akakievici exista tocmai numai
prin faptul că nu avea manta, pe câtă vreme acum, caraula, intrând În cel mai
bizar paradox al poveştii, confundă stafia exact cu persoana care era antiteza
sa, omul care furase mantaua. Astfel povestea descrie un cerc complet: un
cerc vicios ca toate cercurile, În ciuda faptului că ele pozează ca mere, planete
sau feţe omeneşti.
Deci să recapitulăm, povestea se dezvoltă În felul următor: murmur, murmur,
undă lirică, murmur, undă lirică, murmur, undă lirică, murmur, punct culminant
fantastic, murmur, murmur, şi Înapoi În haosul din care provin toate. Pe aceste
culmi foarte Înalte ale artei, literatura nu se ocupă de compătimirea
49
subordonatului şi nici de afurisirea superiorului. Ea se adresează adâncimilor
secrete ale sufletului omenesc, unde umbrele altor lumi trec ca umbrele unor
corăbii tăcute, fără nume.
Aşa cum au intuit deja unul sau doi cititori răbdători, acesta este singurul apel
care mă interesează. Scopul meu, când am scris aceste note despre Gogoi a
devenit, sper, destul de clar. Fără menajamente, el poate fi condensat în felul
următor: dacă vă aşteptaţi să aflaţi ceva despre Rusia, dacă sunteţi nerăbdător
să aflaţi de ce şi-au ratat germanii războiul fulger, dacă vă interesează "ideile"
şi "faptele" şi "mesajele", nu vă apropiaţi de Gogol. Efortul cumplit de a învăţa
ruseşte pentru a-I citi nu va fi răsplătit în moneda voastră. Nu vă apropiati, nu
vă apropiaţi. Nu are nimic să vă spună. Drum închis. Înaltă tensiune. Evitaţi,
abţineţi-vă. Aş vrea să am aici o listă a tuturor interdicţiilor posibile, a tuturor
veto-uri lor şi a tuturor ameninţărilor. Nu prea necesare, desigur - pentru că
cititorul nepotrivit nu va ajunge niciodată atât de departe. Dar trebuie să îl
poftesc pe cititorul adevărat - fratele meu, geamănul meu. Fratele meu cântă
la orgă. Sora mea citeşte. Ea este mătuşa mea. Mai întâi veţi învăţa alfabetul,
lingualele, dentalele, literele care bâzâie, trântorul şi bondarul, şi musca ţeţe.
Una din vocale vă va face să ziceţi "uah !" După prima declinare a pronumelor
personale vă veţi simţi înţepeniţi şi stâlciţi mental. Nu văd nici o altă cale de a
ajunge la Gogoi (sau, pentru că veni vorba, la oricare alt scriitor rus). Opera lui,
ca toate realizările literare este un fenomen lingvistic şi nu unul de idei.
.Gau-qol", nu "Go-gal". "L"-ul final este un ,,1"care se dizolvă moale, care nu
există în engleză. Nu puteţi spera să înţelegeţi un autor dacă nu puteţi să-i
pronunţaţi numele. Traducerile pe care le-am făcut unor pagini din Gogoi sunt
cele mai bune pe care le poate oferi vocabularul meu, dar chiar dacă ar fi fost
perfecte, ca acelea pe care le aud cu urechea mea cea mai profundă, nefiind
în stare să le redau intonaţia, nu-l pot înlocui pe Gogol. În timp ce am încercat
să vă expun atitudinea mea faţă de arta lui, nu am adus dovezi tangibile cu
privire la existenţa lui atât de aparte. Nu pot decât să-mi pun mâna pe inimă şi
să afirm că nu l-am imaginat pe Gogol. EI a scris cu adevărat, a trăit cu
adevărat.
Gogoi s-a născut pe 1 aprilie 1809. Dacă e să o credem pe mama sa (care
bineînţeles a inventat deprimanta anecdotă ce urmează), o poezie scrisă de el
la vârsta de cinci ani a fost văzută de Kapnist, un bine cunoscut scriitor
mediocru. Kapnist l-a strâns la piept pe ştrengarul grav şi a spus părinţilor
bucuroşi: "EI va deveni un scriitor de geniu, numai dacă destinul îi va da un
bun creştin ca profesor şi ghid". Dar celălalt lucru - că s-a născut pe 1 aprilie-
este adevărat.

50