Școala formală rusă

Arta ca procedeu 1917

0.
începe prin două comunități de gânditori
1915 Cercul lingvistic de la Moscova
1917 Societatea de studiu a limbajului poetic
Ele se vor uni (aceste două cercuri) – se naște școala formală rusă
1917 are loc Revoluția Rusă
aceștia îmbrățișează ideea mutației, trebuie să se schimbe literatura radical (-ish)
adică schimbe arta
Stalin nu mai privește cu ochi buni schimbarea artiștilor și teoreticienilor literari
(din mid-1920)
Școala e acuzată și apoi puză la zid, intră într-un îngheț de 2 decenii

privilegierea la început a poeziei – formaliștii s-au ocupat la început mai mult de

poezii pentru că erau mai „accesibile” în sensul că puteau să își aplice ideile mai
ușor pe poezii

Sergei Eisenstein Încrușișătorul Potempkin

Dziga Vertov Omul cu camera de filmat

(cineaști)

Gilles Deleuze – teorie=creație de concepte (în relație cu gândirea cinematografică)

Prin montaj, cadrare, felul cum se mișcă camera de filmat, cinematograful gândește.
Formaliștii ruși spun că literatura gândește, că nu vine conținutul din afară, nu ia
idei filosofice din alte părți, ideile literaturii sunt ale literaturii

mutație, schimbare, revoluție la nivelul gândirii

Formaliștii se opun criticii literare (istoria literară) așa cum era făcută în acel
moment – critica foiletonistă
impresionismul în judecată/ judecata impresionistă (impresiile criticului despre
operă influențează critica)
determinismul/ judecata deterministă

formaliștii erau împotriva impresionismului și a determinismului în judecată

1
Sensul este inițiat de autor, textul oferă sensul acesta, cititorul tre să-l
găsească – determinism, formaliștii se opun acestuia
Determinism social – opera unui autor este așa cum e epoca sau gândirea
autorului, categoria sociala din care face parte autorul
Textul ar fi doar o reflexie a acestor elemente.
Stalinism – fiecare autor, fiecare operă de artă este determinată de zona de unde
provine autorul etc
Adversarii formaliștilor sunt aceștia
Filosofii, istoricii vorbesc despre literatură ca despre un instrument de gradul 2.
Literatura merită o disciplină proprie – teoria literaturii
Literatura este un domeniu autonom, nu dependent de alte domenii, nu un
domeniu care împrumută conținutul altor domenii și le înfrumusețează, nu e
secundară față de realitate.

Șklovski – literatura nu este interesată de obiecte, ci de artisticitatea obiectelor.

Literatura nu este interesată de realitate, ceea ce contează este artisticitatea
realității.

defamiliarizare(!)
1930 dispare școala formală

Roman Jakobson ajunge la Praga și înființează Cercul de la Praga – una dintre

rădăcinile structuralistice ale literaturii
fac legătura între structuralismul lui Saussure și formalismul lui Jakobson

Formalismul este adaptat la ideile structuralismului. în anii 60 apare în Franța o

traducere a acestor texte ale rușilor formaliști (Todorov)

Structuralimul moare din cauza formalismului. – Când operele de artă

formaliste au ajuns în Franța, au văzut că sunt diferite de structuralism, ei știau
de formalism doar prin prisma structuralismului, întâlnirea cu textul a fost cea
care a cauzat disiparea structuralismului.

Ideile formaliștilor (unele dintre ele) sunt încă valabile astăzi.

1.
E nevoie de un domeniu autonom care să judece literatura, acest domeniu
trebuie să fie și elaborat.
1925 Teoria literaturii (carte) – Tomașevski

2
 1. trebuie să aibe relație cu lingvistica (să distingem între un text literar și
unul neliterar)
2. trebuie să aibe relație cu estetica
în raport cu limbajul și cu frumosul

nu va propune metode, ci principii teoretice

nu oferă instrumente sau ustensile prin care sau cu care să intrăm în structura
unui text literar și să extragem sensul
Ipoteze de lucru supuse modificării în raport cu textul
lucrăm cu ipoteze, nu instrumente stabile
aceste ipoteze sunt mereu supuse modificării dacă textul o cere

ipoteze de lucru – ex.: această carte este un roman, deci mă aștept ca romanul să
fie într-un anumit fel. autorul este acesta, deci cam bănuiesc cum ar trebui să fie
scrisă această carte

Deschiderea față de text (textul mă învață să-l citesc)

__
Teoria literaturii nu va fi filosofia literaturii, politica literaturii, morala
literaturii

Poetul minte frumos, nu poți să te încrezi în el (Homer, Iliada, minciuni,

Socrate îl laudă or sth – Socrate așa vorbea despre poezie, din perspectivă
filosofică sau morală

Literatul trebuie să vorbească despre ce este specific literaturii, adică

procedurile, elementele de elaborare, mecanismele literaturii (all three are
actually synonyms).

Literatura nu este secundă, nu vine să-ți dea divertisment după ce vii de la lucru
(„treaba serioasă pe care o faci”).

(Socrate: poetul trebuie să asculte de conducător, să stea cuminte)

1.2.
Valoarea operei este inovația. Dacă e inovativă o operă, este valoroasă, the
inovativer, the valoroasăr :))
Formaliștii zic că un automatism perceptiv funcționează în viața de zi cu zi:
clișeizarea realității – am înregistrat obiectul, văd fețele oamenilor etc.

3
Datorită acestei percepții poate funcționa viața, nu mă uit de mai multe ori la un
obiect
În artă trebuie să se schimbe mereu aceste obiecte, nu trebuie nimic presupus a
fi la fel, cum era acum o pagină, un alineat, un capitol.
Viziunea artistică declișeizează, e împotriva acestei percepții.
Dacă ne uităm mai mult la un obiect, se poate să îl facem într-un obiect artistic.
Trăim atunci când avem această percepție lentă.
Scaunul de la catedră nu este o operă de artă, e un obiect în serie, repetă
modelul celuilalt scaun – clișeu
Percepția artistică trebuie să ne țină în tensiune.
Borhes - Funes
Funes nu poate uita nimic – percepția lui e artistică (I should read the story)
__
Nu vom citi căutând intenția autorului și nu vom vedea determinist – așa cum
era lumea în perioada respectivă
__
Știința literaturii este o știință concretă = o știință în contact continuu cu textul,
textul se examinează de aproape
Textul se citește pas cu pas, se urmărește, nu se citeste de sus, nu se sintetizează,
nu se citește cu metode deja pregătite. Teoria se construiește pe urma textului.
Pornim cu ipoteze în citire, dar pe măsură ce citim, acestea se schimbă.
Trebuie să renunț la prejudecățile mele etc., textul contează.
Textul contează, pe el se pune accentul, nu pe autor și pe cititor.

1.3
Victor Șklovski – 6 idei principale

textul este constituit din elemente de elaborare = procedeu, nu din elemente

tematice
elementele tematice – cărămizile casei
specificul literar nu este dat de aceste elemente, ci de elementele de elaborare =
procedee
forma urmărește arhitectura textului
ceea ce contează în romanul lui Proust sunt elementele de elaborare
să citim cu percepția artistică, nu cea psihică (ce s-a întâmplat, ce se va
întâmpla etc.)

sentimentele noastre sunt învățate cultural:

4
Frumosul – noi vedem calul alb ca frumos pentru că a fost pictat de multe ori și
am fost făcut să credem că e frumos sau florile sau orice altceva
Erotismul – ce e erotic era văzut diferit în epoci diferite (de ex. femeile grase în
Renascentism, acum nah)

fiecare autor scrie în raport cu ceea ce s-a scris

Proust îl admiră pe Flaubert, dar nu-l copiază
Forma nouă nu apare pentru a exprima un conținut nou, ci pentru a înlocui
forma veche care și-a pierdut caracterul estetic.
arta în relație cu arta
procedeu vechi – procedeu nou
procedeele se clișeizează și ele.

Istoria literaturii ar trebui să fie o istorie a procedeelor, nu a autorilor.

Tolstoy e diferit de Proust nu pentru că trăiau în alte ere, ci pentru că procedeele
lor erau diferite.

materialul operei (elemente tematice, date istorice, obiecte din realitate,

personaje din realitate) nu contează, ci subiectul operei (elementele de
construcție = procedurile, elementele de elaborare, mecanismele)

teorie a școlilor literale, a pluralității fiecărui prezent – în fiecare prezent există

3 direcții:
1. direcție centrală și canonică (cea care dictează)
2. conservatorii (cea care e depășito)
3. avantgardiștii (sunt opuși canonicilor)

aceasta este o mișcare continuă.

există un caracter dinamic al genurilor – poezia, romanul etc. trebuie să ne

referim la o istorie evolutivă a acestora, între Homer și Baudelaire există o
imensă diferență, dar ambele sunt poezii
pe noi nu ne interesează zeii greci antici și etc., nu ne interesează tema, ci
elementele de elaborare ale textului care nu s-au învechit, de aceea ne plac
operele acestora, procedeele încă sunt originale

5
să luăm în calcul și literatura minoră = de calitate joasă, cea care nu inovează
acești scriitori minori clișeizează, și prin clișeele lor putem vedea de unde au
fost influențați, epoca respectivă
e importantă pentru istoricul literar (modificarea literaturii de-a lungul
timpului) – Epigonii (?)

Boris Eichenbaum
1925 într-o polemică cu adversarii formalismului = trebuie să fie o diferență
între formalismul scolastic (mod rigid de a ințelege formalismul, transformarea
formalismului în metodă – reduce literatura și teoria la o suită de dogme, o
elaborere de scheme și clasificări, transformă ideile formaliste în dogme,
scheme și clasificări = metode) – teorie pozitivistă (antipozitivismul is wat?) și
formalismul așa cum ar trebui să fie acesta.

Roman Jakobson

text de-al lui despre realism (ca stil, ca opțiune literară) – teoria nu caută
definiții (precum critica) stricte si sistematice, același cuvând deține mai multe
definiții (similar, există romane scrise în mai multe stiluri, romanul poate fi și
așa, și așa, și așa etc.)

Iuri Tînianov

1927 semnificația conceptelor literare este supusă unei variații istorice, fiecare
concept poate fi modificat, de aceea nu putem defini forma foarte strict, pentru
că ea primește alte înțelesuri. epoci diferite utilizează siteme literare diferite
(diferența dintre clasicism și romantism, romantism si post-romantism etc)
diferența stă între procedee literare diferite, nu teme. – teoria = istorie a acestor
procedee literare diferite
genurile nu sunt constante, ci variabile

Literatura trebuie studiată în relație cu domeniile vecine. Dacă o studiem

singură, atunci nu ne putem da seama de opțiunile (direcția în care merge
literatura, cum se face literatura, de ex. estetica frumosului, urâtului în poezie)
și discontinuitățile (diferența cu alte domenii) ei cu alte domenii. (studiu
6
imanent al literaturii) nu vedem opțiunile literaturii, ceea ce este specific
literaturii, trebuie să studiem corelația dintre sisteme. literatura este un domeniu
autonom, dar e în relație cu altele permanent. – literatura nu e politică, istorie,
filosofie, dar se află în relație cu ele

2.
teorie – teoria nu este o filosofie a literaturii teorie vs filosofie

filosofia literaturii – pornește de la concepte și idei filosofice și apoi le aplică

literaturii

teoria este a studia gândirea proprie a literaturii

citești teoretic când ești atent la ipotezele de lucru cu care pornești, dacă ești
atent cum acestea se modifică în raport cu textul

știință literară – e în relație cu textul, nu se face înainte sau deasupra textului, nu

se face din alte domenii, ci cu textul „în timp real”, literatura este autonomă, are
o viață proprie literatura, nu este relație dintre lingvistică și realitate
teoria literaturii este și mobilă, dacă e inovatoare = mobilă, se chimbă, dacă
literatura și arta se schimbă, și teoria se schimbă

literaritate – Roman Jakobson= ceea ce face dintr-o operă o operă literară, ceea
ce dă specificul literar. orice text e un limbaj, dar nu orice text e literatură, ce
face un text să fie literar este literaritatea – obiectul științei literaturii nu e
literatura, ci literaritatea. noi vom studia literaritatea – ceea ce face literatura să
fie literatură = procedeele

forma – nu e învelișul conținutului. forma este adevăratul fond al textului

Eichenbaum 1925. trebuie să urmărim mereu această formă, nu este un mijloc,
este un suport. nu e un mijloc prin care se înfrumusețează ideile, e important
cum se înfrumusețează. reclamele nu sunt artistice pt că înfrumusețează, forma
nu e un scop, e un mijloc (gen reclame cu detergen <-> pop art)

percepția artistică – percepția formei

Tarkovsky film de 5 ore wat

defamiliarizarea - Șklovski, nu obiectul contează în artă, ci artisticitatea, în artă

obiectul nu mai este familiar, cel cu care ne întâlnim zi de zi, nu mai e etichetat,

7
obiectul nu e recunoscut, nu e recunoaștere, ci devine viziune, să vedem
obiectul nu utilitar, nu ca în viața de zi cu zi (pop art)

procedeu – mecanism, element de elaborare, principiu de construcție (epitet,

metaforă etc.)

funcție literară – fiecare procedeu are o funcție literară, o operă de artă sau
literară trebuie să producă literaritate, dacă procedeul nu produce literaritate,
atunci nu funcționează ca procedeu literar.

motivație estetică – motivația (nu e intenția autorului, ci atunci când (șklovski)

un procedeu este necesar sau simțit ca necesar într-un text)
dacă scoatem două versuri dintr-o poezie și nu-i bai = nu erau importante estetic
or sth, nu erau motivate estetic, dacă apare un procedeu, trebuie să aibe un rol, o
motivație estetică
Don Quixote capitol sth se îmbată la han? XD astăzi credem că nu are motivație.
obiectele trebuie să aibe un rol, dacă apar acum, mai târziu când reapar să aibe
un rol,
fiecare element să fie motivat estetic

conștiința formei – cum ar trebui să fie un roman, cum ar trebui să fie o poezie,
se schimbă în timp (Don Quixote capitolul acela blah)