Teoria literaturii

Wallek și Warren

I. Definiții și delimitări
1. Literatura și studiul literaturii
Literatura = o activitate creatoare, o artă
Studiul literaturii = aproape o știință propriu-zisă/ o formă de cunoaștere sau de erudiție
cercetătorul literar are sarcina să transpună experiența literară în termeni
intelectuali, s-o integreze într-un sistem rațional și coerent, având în vedere că obiectul lui de
studiu nu este unul în întregime rațional
Cum trebuie abordată arta literară dpv rațional? Una dintre soluții a fost abordarea
metodelor din științele naturii în literatură, încercarea de a atinge idealurile generale de
obiectivitate, impersonalitate și certitudine, încercarea colectării faptelor neutre. Altă soluție
constă în studierea antecedentelor cauzale și originile. O a treia metodă este cea a metodelor
cantitative, prin statistici, grafice. aceste metode s-au declarat a fi insuficiente.
Cercetarea literară își are propriile metode de cercetare.
Wilhelm Dilthey, 1883:
-omul de știință explică un eveniment prin antecedentele lui cauzale
-istoricul caută să-i înțeleagă semnificația, să caute faptul unic și irepetabil
Heinrich Rickert susține despre științele culturii că se preocupă de faptul concret și
individual, fapt care poate fi înțeles numai dacă este raportat la un sistem de valori, sinonim al
culturii.
Cercetătorul literar-se preocupă de individualitate și valoare, trăsături și însușiri
caracteristice încercările de a găsi legi generale în literatură au eșuat mereu, o lege literară
nu poate rezolva problemele cercetării literare
nicio operă literară nu este în întregime unică deoarece dacă ar fi în totalitate unică,
ar deveni ininteligibilă
Fiecare operă literară este în același timp „și generală și particulară”, „individuală și
generală” individualitate = particularitate = unicitate
comparația operei literare cu o ființă umană- o operă literară are atât caracteristicile
sale individuale, dar are și însușiri comune cu alte opere literare
2. Natura literaturii
Ce e literatura? Ce nu e literatura? Care e natura literaturii?
Literatura e „tot ce s-a tipărit”
„Nimic din ceea ce are legătura cu istoria civilizației nu este în afara domeniului nostru de
studiu”- Edwin Greenlaw—înseamnă a nega existența cercetării literare
Literatura=„cărțile mari”, „remarcabile” limitarea la cărțile mari face imposibilă
înțelegerea continuității tradiției literare, dezvoltarea genurilor, progresul literar, lăsând în urmă
factorii sociali, lingvistici, ideologici. Cu alte cuvinte, se propune un pdv excesiv asupra valorii
estetice în istorie, filosofie etc.
Literatura arta literaturii, literatura de imaginație
Literatură provine din lat. littera și sugerează o limitare la literatura scrisă/ tipărită, dar nu trebuie
să uităm de literatura orală---limba este „materia primă a literaturii”
Limba literară și limba științifică-diferențe
Limba literară: are implicații secundare, nu este referențială, are o latură expresivă,
urmărește să influențeze atitudinea și starea cititorului, să-l convingă și să-i schimbe
mentalitatea, se accentuează simbolismul sonor al cuvântului, opera literară impune o ordine, o
organizare a materialului ei, expresia personală, exploatarea resurselor limbii,
Limba literară și limba vorbită- diferențe
Cel mai nimerit este să fie considerată literatură operele unde funcția estetică este
dominantă. Natura literaturii iese la suprafață atunci când analizăm lumea la care face ea referire
—timpul și spațiul dintr-un roman nu sunt cele din viața reală, ele nu reprezintă construcții logice
Literatura include toate operele de imaginație, inclusiv poeziile, romanele și piesele de teatru
proaste, dar trebuie să se facă distincția între clasarea lucrărilor în domeniul literaturii și
evaluarea lor.
orice artă este „strălucire sensibilă a ideii”- Eduard von Hartmann
„Opera de artă literară nu este un obiect simplu, ci o alcătuire foarte complexă care are un
caracter stratificat și multiple sensuri și relații” o analiză modernă a operei literare constă în
începerea analizei de la modul de existență, sistemul ei de stratificare

3. Funcția literaturii
Natura și funcția literaturii sunt corelative- rostul pieziei decurge din natura ei. Mai mult
decât atât, natura unui obiect reiese din utilizarea lui, fiind ceea ce face, un obiect are structura
necesară îndeplinirii funcției lui.
Concepția despre natura și funcția literaturii suferă modificări de-a lungul timpului
-în perioada tragicilor greci antici, literatura, filosofia, religia sunt nediferențiate
-Platon observă diferențele dintre poeți și filosofi
-la sf. sec. al XIX-lea apar teorii „artă pentru artă”
-poezia modernă prezintă teoriile „poeziei pure”

 utile et dulce (Horațiu)-au apărut o serie de teorii antinomice care priveau poezia fie ca
plăcere, fie ca utilitate în artă. Cei doi teremni sunt polisemantici, noțiunea dată de cei doi
autori este:
-„util”: „ceva ce nu este o pierdere de timp”, „ceva ce nu este un mijloc de *a omorî
timpul*”, ceva ce merită atenție și cercetare
-„plăcut”: „neplictistitor”, „un lucru ce este propria lui recompensă”

Literatura are mai multe funcții?

-cunoașterea prin prisma literaturii a lucrurilor pe care științele exacte sau filosofia nu le
evidențiază- pasajele psihologice din romane care dezvăluie procesele interioare gândite
de autor
-„adevărul” despre viață prezentat în opera literară- „Adevărul literaturii pare să fie
adevărul cuprins ÎN literatură- adică filosofia existentă, în formă conceptuală sistematică,
în afara literaturii, dar care poate fi aplicată literaturii, care poate fi ilustrată în literatură”
-catharsis (purificare prin literatură), eliberarea emoțiilor în timpul lecturii
Funcția principală este: FIDELITATEA FAȚĂ DE PROPRIA EI NATURĂ

4. Teoria, critica și istoria literară

Este deosebit de importantă diferențierea din cadrul domeniului literaturii-teoria,
critica și istoria literaturii având fiecare propriile particularități. Unele abordează
fenomenul literar dpv sincronic, iar altele din persp. diacronică. Se realizează distincția
între studiul principiilor și criteriilor literaturii și respectiv studiul operelor literare,
analizate individual în ordine strict cronologică
Teoria literaturii este „studiul principiilor, categoriilor, criteriilor literaturii ”-
poate cuprinde atât teoria criticii literare cât și teoria istoriei literare
Critica literară este statică în abordarea problemelor, din perspectivă sincronică-
folosit într-o accepție care cuprinde întreaga teorie literară
Istoria literară studiază operele literare din perspectivă diacronică
CELE 3 ȘTIINȚE SE AFLĂ ÎNTR-O STRÂNSĂ INTERDEPENDENȚĂ-nu
există teoria literaturii fără critică și istorie, critică fără teorie și istorie sau istorie literară
fără teorie și critică

Au existat numeroase încercări de a despărți cele trei discipline, cum ar fi:

 F.W. Bateson-„istoria literară se ocupă de fapte verificabile critica de probleme de opinie
și convingere”, astfel spunea că istoria lit stabilea un rap de determinare, pe când critica
unul de superioritate al uneia față de alta
 istoria lietarară este suficientă prin sine, nu mai necesită aprecierile criticii literare pt că
ist lit ar deține chiar ea propriile criterii și norme- CONCEPȚIE ISTORICISTĂ,
elaborată în Germania în sec 19, ca mai apoi să se răspândească în spațiul anglo-saxon +
american. E.E. Stoll care studia teatrul elizabetan în relație cu cerințele publicului vremii
va spune că „reconstituirea intenției autorului trebuie să fie scopul principal al istoriei
literare”
 Frederick A. Pottle în Idiom of Poetry relativism critic- „fiecare epocă este o unitate
independentă exprimată prin propriul ei tip de poezie, care nu are nimic în comun cu
vreun alt tip”-lipsa dependenței între epocile literare
 istoria literară este redusă la fragmente disparte și discontinue prin prisma relativismului
 Marxisștii, neoumaniștii propun concepțiile absolutiste care au în vedere situația actuală
trecătoare/ ideal abstract

Toate aceste pdv sunt f limitate și limitative, autorii consideră greșită căutarea
semnificațiilor totale ale unei opere în semnificațiile pe care le dă autorl + semnificațiile
contemporanilor- semnificațiile totale ale unei opere înseamnă O ISTORIE A
APRECIERILOR FĂCUTE DE-A LUNGUL TIMPULUI

„Istoricul literar nu se va mulțumi să judece o operă literară numai din pdv al

epocii noastre- acesta fiind un privilegiu al criticului care reevaluează trecutul în lumina
necesităților unui stil sau unui curent actual. Pt el ar putea fi chiar instructiv să primească
o op lit din pdv al unei a treia epoci care să nu fie contemporană nici cu el, nici cu
autorul, sau să treacă în revistă întreaga istorie a interpretărilor și aprecierilor critice date
unei opere anumite, ceea ce va constitui o călăuză pt descoperirea semnificației totale a
acesteia.”- istoricul lit urmărește fenomenul în DIACRONIE, criticul în SINCRONIE

 PERSPECTIVISMUL este propus de cei doi, adică posibilitatea raportării op lit

atât la valorile epocii sale, cât și la cele ale altor epoci ulterioare ei-
conștientizarea faptului că de ex există o singură poezie, o singură literatură care
poate fi comparată de-a lungul anilor, care se dezvoltă în semnificații, se
transformă. Literatura nu este o serie de opere unice, nici o serie de opere închise
în anumite cicluri și perioade specifice, nu este un „univers-bloc” al uniformității
pe care clasicii îl consideră ideal- absolutismul și relativismul = erori- cel mai
mare pericol este relativismul care este echivalent cu o anarhie a avalorilor, cu o
„abdicare a criticii de la menirea ei”
Istoria literară are mai multe principii:
-funcționarea criteriului selecției, caracterizării și evaluarăă în cazul maj istoriilor literare
-evitarea includerii perioadei contemporane în cadrul istoriei literare- opera unui scriitor
în viață nu este încheiată
-istoricul literar nu se poate dispensa de critică și teorie literară-opera ”nu poate fi
analizată, caracterizată sau evaluată fără a recurge în permanență la principiile critice”

Orice critic literar care nu ar avea în vedere rel istorice s-ar înșela în exprimarea
unui pdv apreciativ, va face presupuneri neîntemeiate, va evita să se ocupe de trecut și va
lăsa această sarcină în grija altora

III. Abordarea extrinsecă a studiului literaturii

Introducere
Cele mai productive și cunoscute metode de studiere a literaturii se ocupă de
cadrul ei, de mediul înconjurător, de cauzele externe ale literaturii- metode extrinsece
Studiul extrinsec interpretează lit în lumina contextului ei social și a
antecedentelor ei + devine o explicație ”cauzală” care justifică literatura, o explică + s-o
readucă la originile ei („sofismul genetic”)- înțelegerea literaturii a fost ajutată datorită
cunoașterii condițiilor în care a fost creată, dar nu înlătură problemele de prezentare,
analiză și evaluare a unui subiect cum este op lit
Între cauză și efect este o rel disproporțională- rezultatul cauzelor extrinsece- op
lit- este imprevizibil. Adevăratele probleme se ivvesc atunci când evaluăm, comparăm și
izolăm diferiți factori care ar putea determina opera literară, iar pt că maj cercetătorilor
încearcă să desprindă o anumită serie de acțiuni și creații umane pot rezulta probleme pt
ca le acordă doar lor o influență determinantă asupra operei- literatura cercetată prin
prisma BIOGRAFIEI, PSIHOLOHIEI (DETERMINĂ UN CREATOR INDIVIDUAL),
SOCIETĂȚII (CEEA CE DEPINDE DE CONDIȚIILE ECONOMICE, SOCIALE,
POLITICE), ISORIA IDEILOR (CREAȚIA REZULTĂ DIN ALTE CREAȚII
COLECTIVE ALE MINȚII OMENEȘTI), ZEITGEIST-UL (anumit spirit care ar rep
chintesența epocii, atmosfera intelectuală a epocii, a climatului de opinie, a unei forțe
unitare extrase din caracteristicile celorlalte arte)
Conform autorilor, există o logică incontestabilă în asta pt că factorii de mediu pot
fi argumentați pt a modela o operă de artă

7. Literatura și biografia
Cel mai evident factor determinant al unei op lit = creatorul ei, autorul- explicarea op lit
prin personalitatea și viața scriitorului este una dintre cele mai vechi metode de cercetare
lit- aparține istoriografiei
 Biografia explică și elucidează produsul literar propriu-zis
Biografia, în studiul literaturii, poate fi folosit prin trei căi:
1) în relație cu producerea textului
2)studiul omului de geniu- intelectualitatea lui + dezvoltarea morală
3) studiul procesului poetic și al psihologiei sale
-există 2 posibilități: avem biografie, fie n-o avem deci o reconstruim
Reconstrucția este aproape imposibilă + că nu este foarte benefică pt înțelegerea textului
literar- dacă ai biografia e ok, trebuie doar să verifici datele și compari textul cu informațiile
știute- unii autori invită la biografia lor, cum ar fi romanticii care scriau despre ei înșiși
ARTA NU E NUMAI AUTOEXPRESIE, NU E NUMAI TRANSMITEREA
SENTIMENTELOR ȘI EXPERIENȚELOR PERSONALE (nu trebuie să încercăm să
reconstruim viața lui Shakespeare în operele lui)
Există 2 tipuri de poeți: obiectivi și subiectivi (T.S. Eliot), iar utilizarea biografiei în
analiza textelor lor trebuie să fie diferită- până și în textele subiective, așa-zis autobiografice,
elementele literare sunt rearanjate. Exprimarea de sine în texte nu trebuie privită atât de simplist
Există o problemă a personalității în literatură- putem nega personalitatea în literatură,
dar nu putem nega faptul că lucrările unui singur scriitor prezintă similarități- a ști că două texte
sunt scrise de aceiași persoană te pot ajuta să înțelegi mai bine anumite aluzii ale textului- fără a
avea cunoștințe despre biografia celui care a scriso- există puncte de legătură, paralelisme,
asemănări indirecte
Nu are valoare dpv critic, mărturiile biografice nu pot influența procesul critic, este un
criteriu fals, nu există legătură între „sinceritate” și valoare artistică- de ex într un volum de
poezie de dragoste: poezia există, lacrimile nu- emoțiile personale s-au dus și nu este nevoie să
fie reconstruite

8. Literatura și psihologia
Prin acest capitol înțeleg:
1) studiul psihologic al scriitorului( ca tip/ ca individ)- geniul literar mereu a fost în centrul
atenției. Ideea de dar al poetului (muza în folosofia greacă) sau acele detalii specifice (Pope era
cocoșat și pitic, Byron avea un picior schilod, Keats era f scund). Dacă autorul e neurotic se vede
în lucrarea sa, îi oferă metode specifice, îi furnizează teme? (Kafka) Cum se explică că opera lui
e inteligibilă pt cititori. Autorul face mai multe decât consemnarea unui act istoric clinic, se
ocupă de un arhetip ca în Frații Karamazov, fie de un tip de personalitate neurotică foarte
răspândit în epoca sa. Unele teorii văd ARTA CA NEVROZĂ. Unii atribuie literaturii sinestezia
sau legătura dintre percepțiile senzoriale din două sau mai multe simțuri. HOMO SCRIPTOR nu
este un tip unic și individual, a fost privit diferit în trecut. Personalitatea, persoana scriitorului a
fost diferită pur și simplu în dif perioade de timp- inspirația este denumirea tradițională pt
factorul inconștient în creație
2) Studiul procesului creativ- întrebarea minții conștiente și inconștiente. Omul literar este un
specialist în asociere prin înțelepciune, disociere prin judecată, recombinare prin realizarea unui
nou întreg sistem de elemente experimentate separat. Ne întrebăm cum proiectează în op sa
autorul persoanele și expereințele pe care le trăiește
3)Studiul tiparelor psihologice și legilor psihologice prezentate în literatură- OAMENI REALI
CARE TRĂIESC VS PERSONAJE
4) Efectele literaturii asupra cititorului
Psihologia nu este necesară artei și nu are valoare artistică, dar întărește simțul realității,
spiritul de obs- psihologia pregătește creația literară- în op însăși adevărul psihologic nu are
valoare artistică decât dacă mărește coerența și complexitatea- dacă este ARTĂ

9. Literatura și societatea
Literatura este o instituție socială folosind ca mijloc al său de creație LIMBA- creație, de
asemenea, socială
-convențiile, normele care decurg din societate, literatura „reprezintă” viața, adică realitatea
socială
-IMITAȚIA
-relațiile literaturii cu o situație socială dată
- literatura are funcție socială
-influența societății asupra literaturii
-abordarea sociologică a societății este cultivată în special de cei practică o anumită filosofie
socială- ei practică critica evaluativă bazată pe criterii politice + etice
-în criticismul Hegelian- măreția istorică sau socială este pu și simplu echivalentă cu măreția
artistică
CLASIFICARE
1) SOCIOLOGIA SCRIITORULUI, INSITUTȚIILE LITERARE
-fiecare scriitor poate fi studiat și analizat ca ființă socială- pe vremuri era aristocrația, acum
probabil middle class??
-putem folosi statistica în această abordare- care este percepția oamenilor despre scriitori-uneori
scriitorii s-au pus în serviciul altui substrat social
-evoluția generală este că scriitorul în timp și-a redus legăturile cu clasa sa- scriitorul modern se
izolează în prezent- guvernele, în grade dif, susțin și promovează lit- există din totdeauna
PROBLEMA CENZURII
-lucruri despre poziția socială, mediul familial, poziția economică a autorului- originea socială
determină ideologia de afiliere a autorului?
-contează gradul de integrare a scriitorului în procesul social, gradul de dependență de clasa
conducătoare, sursele economice exacte ale sprijinului său, prestigiul scriitorului în epocă- relația
autor-public
-studiul bazei economice a lit și al condiției sociale a scriitorului este indisolubil legate de studiul
publicului căruia îi este îndreptată și de care depinde
-nr de intermediari autor-public- rolul instituțiilor și ascociațiilor sociale, intemediarul (critic,
colecționar), societăți literare
-controlul și intervenția statului (suprimarea, cenzura, tăcerea, promovarea)
-succesul, supraviețuirea și reafirmarea unei opere (ediții și exemplare vândute)
-într-o societate care trăiește în competivitate, normele claselor superioare, rapid imitate, au
nevoie de înclocuire constantă
-influența autorului asupra societății
2) Conținutul de natură socială în texte
-folosită adesea ca un document social, literatura poate fi făcută pt a reda conținuturile istoriei
sociale (de ex, Addison și Fielding rep burghezii nou-apăruți din Anglia sex 18
-autorii critică folosirea lit ca o simplă oglindă a societății
-Max Weber are un concept de tipuri sociale ideale (ura de clasă, snobismul, ura evreilor)
- op lit au sens doar cu o cunoaștere bună a metodei artistice a romanicerului: e realist, satiră,
ironie, idealizare, reflecție lietrară, roman-eseu????
-personajele oferă indicii despre anumite atitudini sociale
situația socială pare să det posibilitatea realizării anumitor valori estetice, dar nu și a valorilor în
sine- ce forme de artă sunt posibile într-o societate dată??? care sunt imposibile???
3)Influența socială a literaturii
- relația artă și dezv generală a societății și baza materială a organizării acesteia
-„marxismul vulgar”- determinsim care det opera pe baza clasei sociale a unui autor- „conștiința”
premerge „existența”
-influența factorilor ideologici asupra comp economic/ insituțional
10. Literatura și ideile
-lit adesea este considerată o formă a filosofiei, idei înfățișate în haină artistică-de acolo prin
analiză se axtrag „ideile directoare”-op lit sunt sintetizate pe baza acestor idei-Ideile cuprinse în
op literare profunde sunt„idei folosofice diluate”
-această metodă este adesea împinsă până la absurd- Literatura nu este cunoaștere filosofică
tradusă în imagini și în versuri, ci expresia unei atitudini generale față de viață (dif dintre idee și
exp)
-reducerea unei op lit la o maximă, la izolarea unor anumitor pasaje este „dezastruasă” pt
înțelegerea unicității acesteia: dezintegrează structura operei și impune criterii de evaluare străine
-literatura merge în paralel cu istoria intelectuală și o refelectă deci poate fi privită ca o sursă de
deocumente pt istoria ideilor și filosofiei- asemenea afirmații dovedesc adeziunea unui poet la o
anumită filosofie sau că a luat contact cu anumite filosofii
-„o cunoaștere a istoriei filosofiei și a ideilor generale” va fi valoroasă pt un cercetător- ideile
filosofice, cu toate acestea, nu pot fi incluse în mod conștient în lucrare
-Rudolf Unger: „liiteratura exp o atitudine generală față de viață, căreia poeții răspund de obicei,
nesistematic, la întrebări care sunt și temele filosofiei” într-o manieră care diferă în timp
-ideile au încercat să fie clasificate în felurite moduri: „viziuni adupra lumii”, „spiritul timpului”
înainte de a arăta defectele acestor sisteme
-studenții de literatură, o artă care poate utiliza, dar nu e necesar dezv filosofică paralelă, ar
trebui să se concentreze asupra modului în care ideile apar în cadrul op lit
- o lucrare nu devine mai bună automat dacă abondă în conținut filosofic
Dilthey arată 3 tipuri principale ale gândirii
-pozitivism: explică lumea spirituală prin cea fizică, realism- atitudini psihologice, predominanța
intelectualului- Lucrețiu Hobes
-idealismul obiectiv: vede realitatea ca expresie a une realități interne, predomină sentimentul,
romantism- Spinoza. Hegel
-idealismul subiectiv, dualist: susține independența spiritului față de natură, predominanța
voinței, expresionism-Kant, teologi creștini, Platon
panteism-naturalism-impresionism-idealism

IV. Studiul intrinsec al literaturii

Introducere
Punctul de plecare firesc și organic este interpretarea și analiza op lit înseși.
-op justifică tot interesul nostru pt viața unui scriitor, pt mediul lui social și pt întregul proces lit
-studiul literaturii trebuie să se concentreze ÎN PRIMUL RÂND asupra op li înseși, nu asupra
contextului în care ele au apărut
-toate elem indiferente din pdv estetic să fie numite „material”, modul în care ele capătă
eficacitate estetică = „structură”
- structura- noțiune care include atât conținut + formă, atâts vreme cât ele sunt organizate în
scopuri estetice- op lit va fi considerată un întreg sistem de semne sau ca o structură alcătuită din
semne, care are un scop estetic precis
12. Modul de existență al operei literare
CE ESTE LITERATURA??
-nu versiunea printată- de ex un poem încă există chiar dacă toate copiile din lume sunt distruse
-nu versiunea sa rostită- aceasta este o interpretare individuală a unui text- când citim un poem,
aceasta este o redare a poemului, nu este poemul însuși
-nu este exclsusiv experiența cititorului în lectură- influența exagerată a aspectelor individuale
-nici măcar experiența autorului- textul ar fi posibil de experimentat o singură dată
Op lit ne apare ca un ob de cunoaștere sui generis care are un statut ontologic special- nu
este concretă, nici mintală, nici ideală- este un sistem de norme, de noțiuni ideale care sunt
intersubiective- există în ideologia colectivă, se schimbp o dată cu aceasta și sunt accesibile
numai prin exp intelectuale individuale, bazate pe structura sonoră a prop
O variantă mai bună de a defini opera de artă este în termenii experienței sociale și
colective
-poemul = o structură, un sistem de norme, reguli realizată doar parțial în exp efectivă a
numeroșilor cititori
-normă = norme implicite care trebuie extrase din fiecare exp individuală a unei opere de artă și
împreună alcătuiesc adevărata operă de artă în ansablu
Normele la care se face referire sunt norme implicite care trebuie extrase de la
fiecareexpereință individuală a unei lucrări de artă și impr alcătuiesc opera autentcă ca un întreg,
în ansamblu
Unde există și cum aceste norme?? Nu există NICIUN sistem fără norme, dar există
sisteme alcătuite din mai multe straturi, fiecare implicând propriul grup subordonat. Autorii
utilizează teoria lui Roman Ingarden, care a preluat metodele lui Husserl din „Fenomenelogie” pt
a ajunge la astfel de discuții legate de straturi.
Straturile sunt:
1) stratul sonor, eufonia, ritmul și metrul
2) unitățile semnatice care determină structura lingv formală a op lit, stilul ei și disciplina
stilisticii care îl cercetează sistematic- fiecare cuvânt are înțelesul lui și este combinat în unități
în context, în sintagme și pattern-uri de propoziții
3) obiectele reprezentate- „lumea” romanicierului, personajele, cadrul acțiunii
4)calitățile metafizice- sublimul, ragicul, teribilul, îngrozitorul, sfântul- literatura, arta ne poate
oferi spre contemplaredintr-un punct de vedere care nu e neapărat exprimat, dar e implicit
Autorii folosesc idei sauserriene pt a lucra cu primele 3 straturi
-aceste distincții în straturi au avantajul de a înlocui distincția tradițională, înșelătoare dintre
CONȚINUT ȘI FORMĂ
Ce este cu adevărat modul de existență a sistemului de mai sus?
-opera lit este creată într-un anumit moment în timp și este supusă schimbării, ba chiar distrugerii
ei complete- este un sistem de limbă cu început și posibil sfârșit definite
-op lit poate deveni un obiect al experienței ( este accesibil doar prin exp individuală), dar în
același timp nu este identică cu nicio altă experiență
-are ceea ce s-ar putea numi „viață”- apare la un anumit moment, se schimbă și poate pieri
-o operă de artă e timeless, e nemuritoare, atemporală prin faptul că își păstrează structura sa
fundamentală de identitate de la crearea sa, dar este un act istoric de asemenea pt că există o
anumită evoluție în existența sa care poate fi descrisă (este de ex privită dif în timp)
- se crează un paradox: într-o op lit există evoluție dar se păstrează și structura sa
de bază. asta se întîmplă pt că structura este dinamică (ne-o putem imagina ca pe un concept, ca
variabilele). Sistemul rămâne, dar este întodeauna realizat incomplet și imperfect la un moment
dat
Nu putem înțelege și analiza nici o op lit fără să ne referim la valori- ca să recunoaștem
anumite structuri drept op lit implică o judecată de VALOARE

17. Genurile literare

-genurile literare nu rămân neschimbate în istorie, suferă de o modificare neîncetată
-bazându-se pe Aristotel și Horațiu, cultura literară occidentală consideră tragedia și epicul ca
fiind genuri caracteristice
-Platon și Aristotel au distins, de asemenea, dpv al modului de imitație poezia în versuri
(personalitatea poetului la pers 1), poezia epică (poetul vb parțial la propria persoană) și drama
(naratorul dispare aici)
-în zilele noastre, teoria lit distinge poezia, narațiunea și teatru
- în sec 18 proza avea două specii: ROMAN și Romanță
-neoclasicii consideră că genurile sunt și ar trebui să rămână distincte
- autorii cred că genul trebuie conceput ca o grupare de opere lit bazate pe ambele forme
exterioare: metrul specific + structura și interioare: atitudine + ton + scop