Sunteți pe pagina 1din 5

CONCEPT

Baba este un serial de televiziune al carui subiect principal este viata unei familii bucurestene. O familie
neintregita de probleme des intalnite in societatea romaneasca si nu numai – parinti care pleaca la
munca in strainatate, pentru a putea asigura un trai decent copiilor, copii lasati in sarcina bunicilor care
cresc astfel fara parinti, barbati care isi abandoneaza familiile si multe altele.

Personajul principal este Doamna Maria, o femeie in varsta de 65 de ani, care locuieste in Bucuresti,
alaturi de nepoata ei Diana (11), de care are grija. Mircea (25), fratele Dianei si nepotul doamnei Maria a
locuit alaturi de ele pana de curand insa de cateva luni, el s-a mutat cu prietena lui, pe nume Andreea
(25).

Ioana, fiica doamnei Maria si mama Dianei si a lui Mircea, locuieste in Italia, unde lucreaza de mai bine
de 6 ani ca ospatar intrun restaurant din orasul Padova. Ioana a fost nevoita de imprejurari sa plece la
munca in strainatate si sa-si lase copii in grija mamei sale, aceasta fiind, la acel moment, singura solutie
pentru a-i putea sustine financiar. Incearca din rasputeri sa pastreze o legatura cat mai stransa cu ei si sa
umple pe cat posibil golul cauzat de lipsa ei – vorbesc la telefon aproape zilnic, le trimite bani
saptamanal si vine acasa in fiecare an, in luna august.

Tatal copiilor si fostul sot al Ioanei este un barbat pe nume Mihai, care a disparut din viata lor in urma cu
10 ani si de care nu au mai auzit nimic inca de atunci.

CARACTERIZAREA PERSONAJELOR PRINCIPALE

Doamna Maria este o femeie in varsta de 65 de ani. Locuieste in Bucuresti, intr-un apartament de trei
camere. Cand fiica ei, Ioana, a plecat la munca in Italia, doamna Maria a preluat rolul de mama, cei doi
copii, Mircea si Diana ramanand in grija ei. De fapt, doamna Maria i-a crescut pe cei doi de cand erau
mici, ea fiind cea care avea grija de ei in timp ce Ioana mergea la servici. Relatia dintre bunica si nepoti
este una foarte apropiata – ea a fost alaturi de ei inca din primele momente de viata iar ei o apreciaza, o
respecta si o iubesc neconditionat.

Doamna Maria este o femeie inteligenta, educata, buna la suflet si cu mult bun simt. Are capul pe umeri,
picioarele pe pamant dar si un simt al umorului bine dezvoltat si o ironie fina.. Ii place sa rada, sa ii faca
si pe ceilalti sa se simta bine si are in general o atitudine pozitiva. Uneori, e incapatanata si are tendinta
de a-i convinge pe cei din jur sa faca asa cum considera ea ca e bine insa din punctul ei de vedere, o face
inspre binele lor.

Doamna Maria lucreaza ca asistenta medicala, cu jumatate de norma, la spitalul Marie Curie din
Bucuresti. Activeaza in cadrul spitalului de mai bine de zece ani si are o relatie buna cu colegii de munca,
de la doctori si asistente pana la paznic si femeile de servici. Toti o cunosc si o respecta pe doamna
Maria.

In timpul liber, reuseste sa castige un ban in plus, facand injectii la domiciliu. O data iesiti din spital, o
parte din pacienti, incantati de personalitatea ei, ii cer sa ii asiste in continuarea tratamentului la
domiciliu,.
Are grija de nepoata ei, Diana, in varsta de 11 ani, pentru care doamna Maria este si mama si tata.
Acelasi rol l-a jucat si in viata nepotului sau, Mircea, fratele Dianei, care pana acum cateva luni a locuit
alaturi de ele. Chiar si dupa ce s-a mutat alaturi de iubita lui, doamna Maria continua sa aiba grija de
Mircea – ii face de mancare si ii ajuta la curatenie.

De aproape 20 de ani, doamna Maria este vaduva. Sotul ei, fost aviator, a trecut in lumea celor drepti si
este inmormantat la cimitirul Sfantul Nicolae. Doamna Maria ii ingrijeste mormantul, trecand adesea pe
la cimitir, si pentru a se inchina la biserica din curtea acestuia, biserica unde slujeste parintele Marin, un
vechi prieten al doamnei Maria.

Visul doamnei Maria este sa apuce sa isi vada ambii nepoti realizati, pe picioarele lor, si isi doreste de la
acestia cel putin un stranepot.

Mircea are 25 de ani si este student la arhitectura, in anul doi.

De aproape un an, este intr-o relatie cu Andreea, colega lui de facultate. Cei doi se inteleg foarte bine
insa au decis de comun acord ca deocamdata sa nu se afiseze impreuna la facultate, asadar, de fata cu
ceilalti colegi isi pastreaza relatia secreta. Andreea provine dintr-o familie instarita si are o situatie
materiala buna. De cateva luni, Mircea s-a mutat din apartamentul unde statea alaturi de bunica si sora
lui, pentru a locui cu Andreea.

Mircea este un tanar inalt, solid, inteligent, calm dar putin cam orgolios. In timpul liber merge la sala
pentru a se mentine in forma si, de cateva luni, si-a gasit un job de seara care ii permite sa castige cativa
banuti fara a abandona facultatea – este barman intr-un club de muzica.

Cu sora sa Diana are o relatie buna, fiind grijuliu, rabdator si protectiv. Pe doamna Maria o iubeste sincer
si o ajuta ori de cate ori are nevoie de el. Uneori, le place sa se intepe reciproc, Mircea mostenind ironia
fina de la bunica lui.

Mircea viseaza sa ajunga un arhitect de succes si sa castige suficient de multi bani pentru a-si intretine
familia, astfel incat mama lor sa nu mai fie nevoita sa munceasca in strainatate.

Diana este o fata in varsta de 11 ani, eleva in clasa a5a la scoala Nicolae Titulescu din Bucuresti.

Este simpatica, descurcareata, indrazneata si uneori poate putin prea curioasa.

La scoala are note bune si se intelege foarte bine cu colega ei de banca, Dana.

Diana il place pe Petru, un coleg dintr-o alta clasa, care la randul sau, o place pe Diana. Cei doi traiesc
impreuna prima poveste de dragoste din viata lor.
Are o relatie buna atat cu Mircea cat si cu doamna Maria, pe care in general o asculta dar nnu mereu.
Diana resimte adesea golul cauzat de lipsa parintilor . Ii este dor de mama ei desi comunica zilnic prin
diverse aplicatii, pe telefonul mobil.

Dupa scoala, Diana merge la ore de balet si viseaza ca intr-o buna zi sa ajunga o prim-balerina de
renume mondial.

SINOPSIS

Primul sezon incepe prezentandu-ne o zi obisnuita din viata celor trei personaje principale – doamna
Maria, Mircea si Diana - cu activitatile lor de zi cu zi.

Doamna Maria isi incepe ziua la spital, facand injectii pacientilor, care se bucura sa o vada. Dupa ce isi
termina programul, sta de vorba cu colegele ei asistente, la o cafea iar la pranz, merge acasa pentru a se
ingriji de treburile casnice.

Diana e la scoala dar nu merge la ora de desen. Chiuleste pentru a sta cu Petru, iubitul ei din clasa a
saptea B. Cei doi isi petrec ora in curtea scolii, sub un castan batran, declarandu-si iubirea si facandu-si
planuri pentru viitorul indepartat.

Mircea merge la sala, de dimineata iar apoi la facultate. Aici o intalneste pe iubita lui, Andreea, cu care
flirteaza schimband replici si priviri incarcate de o tensiune amoroasa ce nu poate fi manifestata in fata
celorlalti colegi. Cand raman singuri, se saruta patimas si discuta despre planul lor secret – o excursie
romantica, in doi, in afara tarii.

Seara, doamna Maria o duce pe Diana la cursul de balet. Dupa inceperea antrenamentului, doamna
Maria pleaca, pentru a face o injectie la domiciliu, unei foste paciente.

Mircea merge la servici, fiind de tura la bar. Ii atrage atentia patronului clubului, prin modul in care
intervine si aplaneaza un conflict care putea produce pagube insemnate. La finalul serii, patronul iI
cheama in biroul sau pentru a-i multumi si pentru a-i propune un nou job, mult mai bine platit –
transportul unor genti al caror continut ramane deocamdata necunoscut. Mircea simte ca e vorba de
ceva ilegal la mijloc dar gandindu-se la faptul ca are nevoie de bani pentru excursia pe care o planuieste
alaturi de Andreea, accepta.

In timpul cinei, doamna Maria si Diana vorbesc pe facetime cu Ioana, care le da o veste buna - le spune
ca va veni acasa, in vizita, peste cateva zile. Cele doua se bucura nespus de vestea primita, il anunta pe
Mircea si incep pregatirile. Doamna Maria va gati un curcan la cuptor, Diana ii va arata mamei noul ei rol
din Spargatorul de nuci iar Mircea are de gand sa o impresioneze cu macheta unei cladiri pe care va
putea creste vegetatie – un proiect la care lucreaza pentru facultate.

Insa lucrurile nu decurg asa cum se asteptau. In drum spre Romania, pe autostrada, masina Ioanei este
implicata intr-un accident iar Ioana este internata de urgenta intr-un spital din Trieste, in stare grava.

Dupa ce primeste telefonic aceasta veste, Doamna Maria este in stare de soc. Il cheama pe Mircea, care
vine imediat. Medicii spun ca Ioanei i-a fost atins plamanul drept si are nevoie urgenta de un transplant,
pentru a putea supravietui. Operatia ar putea avea loc intr-un spital din Milano insa ar costa aproximativ
50.000 de euro. Daca ar decurge cu succes, Ioana ar avea sanse sa scape cu bine insa daca operatia nu
are loc, sunt sanse mari ca ea sa nu mai poata respira niciodata fara ajutorul aparatelor.

Doamna Maria si Mircea sunt pusi astfel intr-o situatie critica, fiind nevoiti sa ia o decizie care va afecta
viata Ioanei. Bineinteles, cei doi decid sa dea unda verde pentru operatie insa intrebarea este de unde
vor face rost de bani. Doamna Maria propune sa vanda apartamentul si sa se mute cu Diana intr-o
garsoniera dar Mircea ii promite ca va face el rost de bani. Doamna Maria nu vrea sa-l stie implicat in
afaceri murdare – doar asa ar putea obtine o suma atat de mare in scurt timp. Posibilitatea unui
imprumut la banca este exclusa deoarece nici unul din ei nu are venituri suficient de mari pentru a
garanta un astfel de imprumut. Mircea decide sa incerce sa imprumute bani de la patronul clubului in
care lucreaza. Doamna Maria nu e multumita de aceasta solutie si va face si ea tot posibilul pentru a face
rost de cat mai multi bani.

Diana e devastata de aflarea vestii. Lipseste de la scoala in primele zile si refuza sa comunice. Abia dupa
doua zile vorbeste cu colega ei, Dana, si ii spune ce s-a intamplat. Petru e confuz, nu intelege de ce Diana
nu-I mai raspunde si crede ca a facut ceva gresit, ceva ce a indepartat-o. Ea il roaga sa aiba rabdare si sa
ii dea timp.

Mircea duce la bun sfarsit operatiunea cu care a fost insarcinat de patronul clubului. Isi primeste
onorariul promis insa cand ii cere bani imprumut patronului, acesta ii rade in nas si ii da in schimb o
noua misiune. Insa Mircea pune la cale un plan pentru a face rost de cei 50.000 de euro si e hotarat sa il
puna in aplicare, chiar daca asta va atrage asupra sa mania patronului si a partenerilor lui de afaceri.

Intr-o prima faza, nu ii spune nimic Andreei despre accidentul mamei sale si e evaziv cand ea il intreaba
unde pleaca noaptea. Aceasta atitudine atrage suspiciunile Andreei iar relatia dintre ei se deterioreaza.
Pentru Mircea va fi din ce in ce mai greu sa tina in mana relatia cu Andreea, proiectele de la facultate si
joburile murdare ale patronului, toate astea in timp ce trebuie sa faca rost de 50.000 de euro.

Doamna Maria incearca sa vanda apartamentul si alte lucruri de valoare insa fara prea mare succes.
Ridica tariful injectiilor la domiciliu insa acest lucru nu este pe placul pacientilor. La spital, conditiile de
munca se inaspresc iar accesul la medicamente este restrictionat. Doamna Maria este surprinsa de
camerele de luat vederi sustragand un medicament din rezerva spitalului si este in pericol sa-si piarda
postul.
Intriga acestui prim sezon este declansata de vestea pe care le-o da Ioana. In timpul cinei, doamna Maria
si Diana vorbesc pe facetime cu Ioana, care le spune ca va veni acasa, in vizita, peste cateva zile. Cele
doua, alaturi de Mircea se bucura nespus de vestea primita si incep pregatirile. Insa lucrurile nu decurg
asa cum se asteptau. Pe drum spre Romania, pe autostrada, masina Ioanei este implicata intr-un
accident iar Ioana este internata de urgenta intr-un spital din Trieste, in stare grava.

S-ar putea să vă placă și