Universitatea „Al. I.

Cuza” – Iaşi,

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”

Internetul și influențele lui în formarea duhovnicească a

omului

Profesor: Pr. Lect. univ. dr. Adrian-Lucian Dinu

Student: Alexandriuc Iustin

1
 Motto: „Dacă într-adevăr
Internetul are multe de oferit celui
care știe ceea ce caută, același
Internet este de asemenea capabil
să completeze abrutizarea celor
care navighează fără busolă”
Laurent Laplante

Am ales să vorbesc despre internet și influențele lui în formarea duhovnicescă a omului

deoarece în partea finală a gimnaziului clasa VII-a, a VIII si pe parcursul liceului eram
dependent de internet iar in plan duhovnicesc nici nu poate fi vorba, in cazul meu, de vreun
progres cât de mic, ci un regres destul de acut. Astăzi influenţa internetului în viaţa mea nu
este decât una pozitivă țin să cred, consider că utilizez acest instrument cu multă chibzuință și
responsabilitate.

Termenul de internet d. p.d.v. etimologic provine din limba engleză Inter[national]

Net[work](rețea internațională) Rețea internațională de calculatoare, formată prin
interconectarea rețelelor locale și globale, destinată să faciliteze schimbul de date și informații
în diverse domenii

Trăim în vremuri când termenul de internet este tabu. Aproape fiecare om este utilizator
al internetului, aproape fiecare persoană are conturi pe siteuri de socializare. Apariția
internetului a produs schimbări importante in viața noastră. Reușim să comunicăm cu
persoane aflate peste mări și țări, să aflăm tot felul de informații în doar cateva minute, fie ca
este vorba despre o stradă, un medic, o piesă de teatru, un animal, un job sau orice altceva.
Motoarele de cautare “muncesc” pentru noi dându-ne în cateva secunde pagini întregi cu
adrese unde putem gasi ceea ce cautam și chiar ce nu cautăm sau nici nu știam că există. Însă,
cum in orice lucru este și o parte mai putin bună așa este și cu internetul.

Internetul are un randament pozitiv atunci când ştii să îl foloseşti corect în scopuri nobile,
realizând activități importante, aducând prin el valori și principii sănătoase, oferind informații
necesare societății, elaborînd programe educative, iar toate aceste lucruri duc la eficiență.
Atunci cînd persoanele se lasă influenţate de internet este foarte posibil să devină și
dependenți de acesta. Astfel prin internet au acces la lumea virtuală şi la multe aspecte
periculoase care duc la influența negativă a personalităţii. De cele mai multe ori sunt
influenţate personalităţile tinerilor care se lasă captivaţi de tot ce e modern şi nou, iar
internetul fiind pentru ei o sursă de a le satisface ceia ce ei caută.

Cei care folosesc această comunicare n-ar trebui să se lase pe sine prizonieri lumii virtuale
foarte volatile şi în care foarte uşor poţi să te pierzi, ci să ia doar ce este bun şi să fie ei înşişi o
prezenţă care să zidească acest spaţiu şi să-l facă valoros şi preţios.

Însă lumea virtuală a internetului poate să influențeze în mod negativ relațiile interumane,
prin utilizarea fără responsabilitate a libertății de acces, poluarea informațională, posibilitatea

2
controlului și supravegherii persoanelor, terorismul digital sub masca anonimatului,
manipulare ideologică și criminalitate. De asemenea, utilizarea excesivă a Internetului expune
la pericolul înstrăinării, izolării și existenței paralele într-o lume virtuală, ruptă de realitate, cu
consecințe grave asupra comportamentului social, dacă ar fi să vedem care este adevărata
sursă a pericolului legat de internet sau tv, atunci trebuie neapărat să ne întoarcem către cel
care deţine butonul: omul. Acesta este singurul capabil de a naşte sau îndepărta pericolul în
care se află atunci când pierde măsura şi discernământul faţă în faţă cu internetul sau cu
televiziunea. Aşadar, omul este cel care trebuie educat corect, şi nu unealta este aceea care
trebuie blamată. Sfântul Petru Damaschinul vorbea despre felul în care nu băutura e rea, ci
beţia, nu mădularele trupului, ci reaua lor folosire, şi nu femeia, ci curvia. Îmi permit să
parafrazez spunând că nu internetul e rău, ci utilizatorul lipsit de discernământ şi cuviinţă
Scopul final al comunicării trebuie să fie comuniunea, ori ea nu se poate realiza
decât faţă către faţă şi suflet lângă suflet. În primul rând, internetul este un spaţiu cu o
foarte mare deschidere spre comunicare, pe care Biserica îl vede ca o mare miză şi provocare,
din perspectiva acestei comuniuni. Acest spaţiu nu poate să fie lipsit de cuvântul lui
Dumnezeu, de prezenţa binelui exprimat prin textele sfinte şi prin tot ceea ce poate contribui
la zidirea unei vieţi duhovniceşti. Biserica utilizează ea însăși mijloacele moderne de
comunicare, inclusiv Internetul, în lucrarea sa pastoral-misionară, social-filantropică, cultural-
educațională și administrativă deoarece acestea sunt instrumente de lucru rapide și eficiente.

Cuvântul Domnului Iisus Hristos: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la

toată făptura” (Marcu 16, 15) se extinde astăzi şi asupra universului cultural şi informațional.
Consecventă zelului misionar al Sfinţilor Apostoli şi al Sfinţilor Părinţi, Biserica noastră are
datoria de a înţelege modul de funcționare al societății informaționale din zilele noastre,
pentru a folosi cu discernământ mijloacele de comunicare spre a comunica valorile Ortodoxiei
şi de a intra în rețelele de socializare pentru întâlnirea cu omul de astăzi, utilizator de noi
tehnologii comunicaționale în Areopagul modernității.

 Manipularea prin internet

Însă internetul se poate transforma într-un instrument de manipulat pe cei care cred că le știu
pe toate, iar rețelele sociale sunt numai bune ca să distribuie tot felul de știri false care
explodează prin viralizare din profil în profil, ajungând să planteze informații false în inima și
conștiința oamenilor. Sistemul prin care se manipulează opinia publică are la bază rețelele
sociale și zeci de site-uri de știri care au apărut peste noapte de nicăieri, dar care acoperă cu
mult pathos subiectele de maxim interes

Internetul este o sursă remarcabilă de informaţii, acoperind o varietate infinită de teme,

dintre care religia este una dintre cele mai populare accesate. Dar ne putem practica religia
stând în confortul propriei case, navigând pe internet? Sau putem să privim spaţiul virtual ca
un instrument de reintroducere a spiritualităţii într-un context postmodern? Şi care ar fi
consecinţele?

Nu putem nega importanţa, rapiditatea şi amploarea dezvoltării internetului ca spaţiu

virtual de informare, comunicare, comercial, de divertisment sau chiar spiritual, depăşind
barierele de timp şi spaţiu. De la literatură şi diverse publicaţii la muzică, filme, jocuri,
conversaţii şi discuţii şi până la tranzacţii financiare, realizăm că majoritatea aspectelor din

3
viata societăţii contemporane au loc în spaţiul virtual. Însă cantitatea şi diversitatea
informaţiilor prezente pe internet, precum şi anonimitatea comunicării prin intermediul
textului şi al imaginilor digitale prezintă o provocare nu numai pentru delimitările geografice,
dar şi pentru convenţiile şi normele religioase tradiţionale.

Pe măsură ce numărul website-urilor religioase şi al comunităţilor online este în continuă

creştere astăzi, rezultând astfel într-un exod în masă din biserică în lumea virtuală a
computerelor, este necesar să reevaluăm modul în care cyber-spaţiul induce o nouă formă de a
fi religios şi schimbări în experienţele religioase în societatea postmodernă.

 Ce reprezintă cyber-religiozitatea?

Aparent, posibilităţile religiozităţii virtuale sunt nelimitate în noul mileniu. Pentru a

exprima un limbaj religios digital, a fost nevoie de crearea unei noi terminologii. Astfel,
conceptul de cyber-religiozitate ar semnifica orice tip de experienţă sau activitate religioasă
mediată de internet, în timp ce cyber-adorare ("cyber-worship") exprimă varietatea
experienţelor religioase realizate prin intermediul unui angajament virtual, precum cultul
online, veneraţia virtuală, rugăciunea electronică etc. Credincioşii se pot întâlni virtual şi
participă la cult în cyber-biserici ("cyber-churches") sau în cyber-heaven (un loc analog
raiului) pentru a comemora pe cei dragi care nu mai sunt în viaţă. Mai mult, pentru ca
numărul membrilor comunităţii virtuale să crească este nevoie de "e-vanghelişti" care să
răspândească şi să transmită învăţăturile printre cei necredincioşi. "E-vanghelismul" prezintă
internetul, în acest sens, drept noul câmp de misiune al secolului al XXI-lea.

Începutul întemeierii cyber-religiozităţii poate fi asociat cu crearea paginii web Partenia

de către episcopul romano-catolic francez Jacques Gaillot, care s-a autodeclarat episcop al
spaţiului virtual, păstorind pe toţi cei care îl contactează în parohia sa virtuală. În lucrarea sa,
Give me that online religion (2001, p. 30), Brasher explică faptul că motivul întemeierii
Parteniei are la bază conflictul lui Gaillot cu Vaticanul. După recurgerea la televiziunea
franceză pentru a critica poziţia catolică tradiţională pe teme precum căsătoria preoţilor,
Gaillot s-a trezit repartizat din dioceza franceză Evreux în cea a Parteniei, o dioceză fără
frontiere.

În mod oficial, prima cyber-biserică recunoscută în istoria religiilor a fost creată de

preotul prezbiterian şi specialist web Charles Henderson în 1992, numită Prima Biserică a
Cyber-spaţiului, o înțelegere intre bisericile ecumenice şi indivizi care se întâlnesc online în
fiecare duminică seara pentru conversaţii, predici şi cântece religioase înregistrate.

 Cyber-religiozitatea: o potenţială ameninţare a religiei tradiţionale?

Urmările pe care internetul le are asupra comportamentului religios sunt greu de estimat.
Spaţiul virtual induce un nou mod de a fi religios, accelerând schimbări în sensibilităţile
religioase care au deja loc în societăţile moderne târzii: respingerea instituţiilor religioase şi
subminarea valorilor tradiţionale cu privire la rolurile oficianţilor, slujitorilor religioşi şi a
îndatoririlor credincioşilor. Dacă acestui tip de religiozitate îi lipseşte o ierarhie autorizată,
atunci oricine se poate proclama expert instant. În spaţiul virtual, o religie poate fi creată de
oricine, indiferent de experienţă, poate include oricât de mulţi adepţi, ignorând dinamicile
interpersonale şi poate exista nu mai mult decât sub forma unor liste de discuţii. E locul

4
excelent de întâlnire pentru antagonismul religios, pluralismul religios şi noile mişcări
religioase, devenind o resursă ideală pentru lideri şi mistici religioşi autoproclamaţi, care se
pot face cunoscuţi şi urmaţi mult mai uşor în mediul virtual decât în cel real.

Internetul poate să facă posibilă comunicarea şi chiar formarea unei comunităţi dincolo de
graniţele fizice regionale sau naţionale, însă aceasta reprezintă o formă "nespirituală" sau
chiar abstractă de religiozitate. O astfel de comunitate nu se poate forma în adevăratul sens al
cuvântului, ci se poate doar minimaliza pentru a reprezenta o situaţie dată, o pseudo-
comunitate. Ceea ce face atractiv internetul pentru alte forme de cunoaştere, şi anume
anonimitatea şi imaterialitatea sa, este, din punct de vedere religios, contraproductiv. Slujbele
de deces în spaţiul cibernetic sunt doar o copie jalnică de depăşire a suferinţei umane reale, nu
virtuale. La fel, s-ar putea spune că şi nunţile pe internet sunt nici mai mult, nici mai puţin
decât o satiră, o parodie. Îndrumarea spirituală - poate forma cea mai des întâlnită intervenţie
religioasă electronică, se bazează mult prea mult pe schimbul de emailuri, iar câteva lumânări
electronice care pâlpâie pe poza unui altar sunt doar câteva reminiscenţe ale unei experienţe
religioase reale. În faţa unui monitor nu poate avea loc o transpunere religioasă. Într-o
anumită formă, prin intermediul internetului ne întoarcem la o formă primitivă a religiei,
reprezentată prin imagini statice.

De asemenea, internetul oferă utilizatorului o experienţă ce angajează un număr limitat de

simţuri, într-o stare de izolare fizică de ceilalţi, cu care va stabili strict o conexiune mediată de
tehnologie. Ce se va întâmpla cu simţul nostru spiritual când ritualurile vor fi efectuate doar în
spaţiul virtual? Vom pierde mirosul florilor sau al tămâii, însă va fi ritualul la fel de eficient
pentru participanţi dacă întreaga experienţă senzorială a ritualului e diminuată, redusă la text,
sunet şi imagine, dacă se folosesc cyber-flori, cyber-flăcări sau cyber-tămâie?

Dacă la prima vedere, pentru cineva mai puţin experimentat, cyber-religiozitatea pare a fi
dovada unei inovaţii religioase, o idee irezistibilă a unui loc care captează imaginaţia
religioasă, în realitate, ea se dovedeşte un pariu pierdut. Situaţii de acest fel avertizează încă
de pe acum asupra faptului că în aceste forme digitalizate religia devine detaşată de locuri,
timp şi persoane reale, de memoria colectivă şi devine, în mod inevitabil, o pseudo-
religiozitate.

Trebuie să spun faptul ca mi-au placut in mod exceptional subcapitolele ,, Limitele

practicii religioase online” ,, Comunicarea, surogat al comuniunii„ , ,,Internetul o provocare
și o hrană pentru patimi” , ,,Urmările negative asupra vigilenței(trezviei) și atenției, două
exigențe fundamentale pentru viața duhovnicească” din cartea teologului francez Larchet,
unde ne ajută să întelegem mai profund limitele duhovnicești prin sfera internetului ,, În ceea
ce privește creștinismul, o Liturghie televizată sau care poate fi privită pe Internet, pentru o
persoană izolată este un contact folositor și binefăcător, dar între virtualitatea secvențelor
video și realitatea însăși este o mare distanță. Vizionarea râmane o experiență individuală cu
totul departe de experiența comunitară proprie Liturghiei. Comuniunea dintre persoane și
comuniunea euharistică(Împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, ambele inerente
Liturghiei) sunt de asemenea cu neputință de împlinit. Fără să mai punem la socoteală faptul
că slujba este privită la nivel de producție ca un spectacol și că realizarea emisiunii de acest
fel are imperfectiunile pe care le are în mod obișnuit difuzarea oricărui spectacol, între care il
plasează pe spectator în diferite perspective succesive și ii dispersează concetrarea mintii” iar
Sfântul Petru Damaschinul subliniază importanța atenției pentru eficacitatea și progresul vieții

5
duhovnicești ,,Fără atenție și fără privegherea minții e cu neputință să ne mântuim și să ne
izbăvim de diavol, care umblă răcnind ca un leu, cautând pe cine să înghită”

Concluzia este aceea că internetul are valențe atât pozitive cât și negative. Noi suntem cei
care decid asupra modului în care îl folosim.

Bibliografie:

JEAN-CLAUDE LARCHET, CAPTIVI ÎN INTERNET, EDITURA SOFIA, BUCUREȘTI

2018

IEROMONAH PAULIN ILUCĂ, IMPLORĂRI CĂTRE TINERI, EDITURA ICONA,

ARAD 2017

https://basilica.ro/biserica-recomanda-discernamant-si-intelepciune-in-utilizarea-internetului/

https://ziarullumina.ro/societate/stiinta-si-tehnologie/internetul-ca-spatiu-spiritual-virtual-
69793.html

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/virgiliu-gheorghe-despre-efectele-internetului-
asupra-mintii-copiiilor-video-dependenta-de-internet-si-viata-duhovniceasca/