Capitolul 3

Organele complementare
ale Uniunii Europene

La nivelul Uniunii Europene existe o serie de organe care exprimă

interesele economice, sociale şi regionale ale statelor membre.
Astfel, putem vorbi de:
1. Organe consultative:
 Comitetul Economic şi Social European;
 Comitetul Regiunilor.
2. Organe financiare:
 Banca Europeană de Investiţii;
 Banca Centrală Europeană.
3. Organe de control:
 Mediatorul European (Ombudsmanul European);
 Controlorul European pentru Protecţia Datelor.
4. Organe subsidiare:
 Organe interinstituţionale:
- Oficiul pentru Publicaţii Oficiale al Comunităţilor
Europene;
- Oficiul European pentru Selecţia Personalului;
- Şcoala Europeană de Administraţie.
 Organe descentralizate (centre, agenţii, institute, fundaţii, oficii,
autorităţi etc.)

3.1. Organele consultative ale Uniunii Europene

3.1.1. Comitetul Economic şi Social European

Comitetul Economic şi Social European (CESE), înfiinţat prin

Tratatul de la Roma din 1957, este organismul consultativ european în
34 Instituţii şi politici europene

cadrul căruia sunt reprezentate diversele categorii de activităţi economice şi

sociale din UE.

CESE este format din 353 de membri (tabelul nr. 3.1), reprezentanţi ai
grupurilor de interese economice şi sociale din toată Europa. Aceştia sunt
propuşi de guvernele naţionale şi numiţi de Consiliul Uniunii Europene pentru
un mandat de 5 ani (actualul mandat 2010-2015), care poate fi reînnoit.
Membrii CESE nu sunt remuneraţi, dar primesc alocaţii pentru a-şi acoperi
cheltuielile de transport şi cazare ocazionate de participarea la reuniuni.
În cadrul CESE există trei grupuri:
I. Angajatori
II. Angajaţi
III. Interese diverse (ex. fermieri, grupuri ale consumatorilor)

În general, consilierii îşi continuă activităţile profesionale din ţările lor

de origine, deplasându-se la Bruxelles doar atunci când este necesar pentru
exercitarea mandatului (9 sesiuni plenare pe an). În medie, CESE elaborează
anual 170 de avize şi documente consultative. Toate avizele sunt transmise
către organismele decizionale ale Uniunii şi apoi publicate în Jurnalul Oficial.
Tabelul nr. 3.1.
Componenţa Comitetului Economic şi Social

State Locuri State Locuri State Locuri

Germania 24 Cehia 12 Letonia 7
Regatul Unit 24 Ungaria 12 Slovenia 7
Franţa 24 Suedia 12 Estonia 7
Italia 24 Austria 12 Luxemburg 6
Spania 21 Bulgaria 12 Cipru 6
Polonia 21 Danemarca 9 Malta 5
România 15 Finlanda 9
Olanda 12 Slovacia 9
Belgia 12 Irlanda 9 TOTAL 353
Grecia 12 Lituania 9
Portugalia 12 Croația 9

Rolul acestor reprezentanţi ai societăţii civile este de a realiza o

apropiere cât mai mare a instituţiilor de cetăţeni.
Instituţiile şi organele Uniunii Europene 35

Comitetul se concentrează pe trei aspecte cheie1:

- să contribuie la o mai bună adaptare a politicilor și legislației
europene la realitățile economice, sociale și civice, acordând asistență
Parlamentului European, Consiliului și Comisiei Europene, utilizând
experiența și reprezentativitatea membrilor săi, dialogul și eforturile de a
asigura consensul în slujba interesului general;
- să promoveze dezvoltarea unei Uniuni Europene mai participative,
mai apropiate de cetățeni, care să acționeze ca un forum instituțional de
reprezentare, informare, exprimare și dialog al societății civile organizate;
- să promoveze valorile pe care se bazează integrarea europeană și să
militeze, în Europa și în lume, pentru cauza democrației, a democrației
participative și pentru dezvoltarea rolului organizațiilor societății civile.
Misiunea fundamentală a CESE constă în consilierea celor trei mari
instituţii (Parlamentul European, Consiliul UE şi Comisia Europeană).

Comitetul Economic şi Social European îndeplineşte trei funcţii:

 Emite avize: Comisia sau Consiliul sunt obligate să ceară avizul
Comitetului în privinţa proiectelor legislative. Comitetul poate emite avize din
proprie iniţiativă în orice problemă de interes comunitar. Discutarea şi
pregătirea avizelor se realizează prin intermediul secţiilor specializate. Avizele
sunt adoptate cu majoritatea simplă în cursul şedinţelor lunare plenare.
 Controlează piaţa unică, atrăgând atenţia asupra disfuncţiona-
lităţilor sale şi încercând să recomande soluţii pertinente instanţelor UE. În
acest sens, Comitetul organizează un forum al „pieţei interne“ care reuneşte o
reţea de corespondenţi ai statelor membre. În cadrul acestui forum se trec în
revistă dezvoltările de ultimă oră, dar se semnalează şi aspectele negative care
pot determina închiderea pieţelor sau pot împiedica libera circulaţie a
bunurilor, capitalurilor, serviciilor şi persoanelor.
 Menţine legăturile cu organismele similare de la nivel interna-
ţional, naţional şi regional. La nivel internaţional, Comitetul colaborează cu:
- Asociaţia Internaţională a Consiliilor Economice şi Sociale şi a
instituţiilor similare care grupează mai mult de 40 de state;
- Reprezentanţii mediilor economice şi sociale ale statelor din
Africa, Caraibe, Pacific, ale ţărilor Asociaţiei Europene a
Liberului Schimb, ale Europei Centrale şi de Est, ale Americii
Latine şi ale Statelor Unite.

1
http://www.eesc.europa.eu/?i=portal.en.about-the-committee
36 Instituţii şi politici europene

3.1.2. Comitetul Regiunilor

Comitetul Regiunilor este un organism consultativ care reprezintă

autorităţile locale şi regionale din Uniunea Europeană.
Comitetul Regiunilor una dintre cele mai tinere instituţii ale UE
(înfiinţat din 1994) şi reuneşte 353 de reprezentanţi2 ai colectivităţilor locale
şi regionale şi un număr egal de membri supleanţi, numiţi pentru cinci ani
de către Consiliul Uniunii Europene, la propunerea țărilor din care provin.
Fiecare ţară are libertatea de a-şi stabili propriile criterii de desemnare a
membrilor, însă delegaţiile trebuie să reflecte o repartiţie echilibrată din punct
de vedere politic, geografic şi regional/local.
Sediul acestui comitet este la Bruxelles. Tratatul de la Nisa a impus
membrilor acestei instituţii să dispună de un mandat electoral din partea
unei colectivităţi regionale sau locale sau să fie răspunzători din punct de
vedere politic în faţa unei adunări alese3.
Comitetul Regiunilor este un organism independent. Membrii săi nu se
supun nici unor instrucţiuni obligatorii. Ei acţionează independent pentru
îndeplinirea atribuţiilor specifice, urmărind să realizeze o „punte“ de
legătură între instituţiile europene şi regiunile, comunele şi oraşele UE.
Membrii Comitetului nu funcţionează permanent la Bruxelles şi, ca urmare,
menţin constant legătura cu cetăţenii.
Comitetul Regiunilor are următoarele funcţii:
 apără principiul subsidiarităţii;
 este organ consultativ. El trebuie consultat în mod obligatoriu în
domenii precum: reţelele transeuropene, sănătatea publică, tineret,
cultură, coeziune economică şi socială;

2
Repartizarea locurilor în cadrul Comitetului Regiunilor este următoarea:
 Germania, Franţa, Italia, Regatul Unit - 24
 Polonia, Spania - 21
 România - 15
 Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Grecia, Ungaria, Ţările de Jos, Portugalia,
Suedia - 12
 Danemarca, Irlanda, Finlanda, Slovacia, Lituania, Croația - 9
 Estonia, Letonia, Slovenia - 7
 Cipru, Luxemburg - 6
 Malta - 5
3
Astfel, membrii CR sunt consilieri locali, primari ai marilor oraşe, preşedinţi ai unor regiuni,
parlamentari.
Instituţiile şi organele Uniunii Europene 37

 emite avize din proprie iniţiativă asupra unor probleme ce vizează

oraşele şi regiunile, precum şi agricultura şi protecţia mediului.

Rolul Comitetului Regiunilor este de a face cunoscute punctele de

vedere locale şi regionale cu privire la legislaţia UE. În acest sens, Comitetul
emite rapoarte („avize”) pe marginea propunerilor Comisiei.
Comisia, Consiliul şi Parlamentul trebuie să consulte Comitetul
Regiunilor înainte de luarea unor decizii în domenii care privesc administraţia
locală şi regională (de ex. ocuparea forţei de muncă, mediul, educaţia,
sănătatea publică).
În baza Tratatului de la Lisabona, Comisia Europeană are obligaţia de
a se consulta cu autorităţile locale şi regionale şi cu asociaţiile acestora cât mai
devreme posibil în etapa prelegislativă. Comitetul Regiunilor, în calitatea sa de
portavoce a autorităţilor locale şi regionale, este profund implicat în această
procedură. După ce înaintează o propunere legislativă, Comisia trebuie să se
consulte din nou cu Comitetul Regiunilor, dacă propunerea respectivă vizează
unul dintre domeniile politice cu impact direct asupra autorităţilor locale şi
regionale.

Comitetul Regiunilor este condus de un președinte și un

vicepreședinte. Membrii Comitetului Regiunilor și membrii supleanți dintr-un
stat membru constituie o delegație națională. Delegațiile naționale reflectă
ansamblul echilibrelor politice, geografice și regionale/locale din fiecare
stat membru. Ele se întrunesc înaintea fiecărei sesiuni plenare a Comitetului
Regiunilor pentru a dezbate pozițiile regiunilor lor cu privire la subiectele
politice care vor fi abordate în cursul sesiunilor plenare.

Comitetul Regiunilor se întruneşte de 5 ori pe an în sesiune plenară

pentru a defini liniile politice generale şi pentru a adopta avize.
Există 6 „comisii” care se ocupă de diferite domenii politice şi
pregătesc avizele care urmează a fi dezbătute în sesiunile plenare:
 Coeziune teritorială
 Politică economică şi socială
 Educaţie, tineret şi cultură
 Mediu, schimbări climatice şi energie
 Cetăţenie, guvernanţă, afaceri instituţionale şi externe
 Resurse naturale
De asemenea, Comitetul adoptă rezoluţii cu privire la diverse aspecte
politice.
38 Instituţii şi politici europene

În cadrul Comitetului Regiunilor sunt reprezentate principalele grupări

politice europene:
 Partidul Popular European (PPE)
 Partidul Socialiştilor Europeni (PSE)
 Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE)
 Uniunea pentru Europa naţiunilor - Alianţa Europeană (UEN-AE).

3.2. Organele financiare ale Uniunii Europene

3.2.1. Banca Europeană de Investiţii

Instituţie financiară a UE, Banca Europeană de Investiţii a fost creată în

1958 o dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Roma, cu scopul de a
finanţa investiţii de susţinere a Uniunii. Ea acordă împrumuturi pe termen
lung pentru finanţarea proiectelor de investiţii ce contribuie atât la dezvol-
tarea echilibrată a Uniunii, cât şi la integrarea sa.
Dotată cu personalitate juridică şi autonomie financiară, BEI
reuneşte reprezentanţii statelor ce formează Uniunea şi are sediul la
Luxemburg. Ea reprezintă o sursă de finanţare flexibilă şi eficace, iar prin
volumul împrumuturilor acordate se situează pe prima poziţie în rândul
instituţiilor financiare internaţionale.
Banca Europeană de Investiţii aparţine celor 28 de state membre.
Sarcina sa este de a lua bani cu împrumut de pe pieţele de capital şi de a
acorda credite cu dobândă scăzută pentru proiecte privind îmbunătăţirea
infrastructurii, furnizarea de electricitate sau ameliorarea normelor de mediu
atât în ţări din UE cât şi în ţări vecine sau în ţări curs de dezvoltare.
Banca Europeană de Investiţii sprijină proiecte în ţările UE şi
investeşte în viitoarele state membre şi în ţările partenere. În general, ia bani
cu împrumut de pe pieţele de capital pentru a nu apela la bugetul UE. Aceşti
bani sunt acordaţi în condiţii favorabile proiectelor care se înscriu în linia
obiectivelor politice ale UE. În anul 2008, BEI a strâns suma de aproximativ
60 de miliarde de euro. Banca nu activează în scopul obţinerii de profit, ci
acordă credite la o rată a dobânzii apropiată de costul la care au fost
împrumutaţi banii.
Servicii
 Împrumuturi: acordate unor programe sau proiecte viabile, atât din
sectorul public cât şi din cel privat. Destinatarii pot fi foarte diferiţi, de
la mari corporaţii până la municipalităţi şi întreprinderi mici.
Instituţiile şi organele Uniunii Europene 39

 Asistenţă tehnică: furnizată de o echipă formată din economişti,

ingineri şi experţi pentru a veni în completarea facilităţilor de finanţare.
 Garanţii: pentru un număr mare de organisme, de exemplu bănci,
societăţi de leasing, instituţii de garantare, fonduri mutuale de
garantare, vehicule investiţionale.
 Capital de risc: solicitările de capital de risc trebuie adresate direct unui
intermediar.

 Acordarea de împrumuturi în UE
Aproximativ 90% din împrumuturi merg către programe şi proiecte
elaborate în UE. BEI acordă credite în funcţie de şase obiective prioritare,
enumerate în planul de afaceri al Băncii:
 Coeziune şi convergenţă
 Sprijin pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri)
 Durabilitatea mediului
 Implementarea Iniţiativei „Inovare 2010” (i2i)
 Dezvoltarea reţelelor transeuropene de transport şi energie (TEN)
 Surse de energie durabile, competitive şi sigure

 Acordarea de împrumuturi în afara UE

BEI sprijină aplicarea politicilor UE de dezvoltare şi cooperare cu
ţările partenere. Mandatul actual vizează:
 Europa Centrală şi de Est
 Politica de vecinătate
o Vecinătatea mediteraneeană
o Rusia şi vecinătatea estică
 Ţările vizate de politica de dezvoltare şi cooperare:
o Africa, Caraibe, Pacific (şi teritoriile de peste mări)
o Africa de Sud
o Asia şi America latină

 Structură şi organizare
 Acţionari– cele 28 de state membre al UE
 Guvernanţă– Consiliul guvernatorilor, Consiliul directorilor, Comitetul
de audit şi Comitetul de conducere
 Control şi evaluare– garantarea integrităţii şi viabilităţii operaţiunilor
Băncii
 Organizare– personal repartizat pe departamente

3.2.2. Banca Centrală Europeană

40 Instituţii şi politici europene

Banca Centrală Europeană (BCE) este instituţia responsabilă cu

emiterea şi administrarea monedei unice europene.

Înfiinţată în urma semnării Tratatului de la Maastricht, la 7 februarie

1992, BCE a apărut efectiv la 1 iunie 1998, când a fost numit Comitetul
Executiv al Băncii (preşedintele şi ceilalţi membri ai Consiliului de
Administraţie).

Obiectivul principal al Băncii Centrale Europene este menţinerea

stabilităţii preţurilor din zona Euro.
Scopul său este:
 să menţină stabilitatea preţurilor (adică să ţină inflaţia sub control),
mai ales în ţările care utilizează euro
 să menţină stabilitatea sistemului financiar, asigurându-se că pieţele
şi instituţiile sunt supravegheate corespunzător.
BCE colaborează cu băncile centrale din toate cele 28 de state membre.
Împreună, formează Sistemul European al Băncilor Centrale.
De asemenea, BCE stabileşte cadrul cooperării dintre băncile centrale ale celor
17 state membre care au adoptat moneda unică şi alcătuiesc împreună zona
euro. Cooperarea existentă la nivelul acestui grup restrâns poartă numele de
„eurosistem”.
BCE are următoarele atribuții:
 fixează ratele de referinţă ale dobânzilor pentru zona euro şi ţine sub
control masa monetară
 gestionează rezervele valutare ale zonei euro, cumpără şi vinde valută
atunci când este necesar pentru a menţine echilibrul ratelor de schimb
 se asigură că instituţiile şi pieţele financiare sunt supravegheate
corespunzător de către autorităţile naţionale şi că sistemele de plăţi
funcţionează corect
 autorizează băncile centrale ale ţărilor din zona euro să emită
bancnote
 monitorizează evoluţia preţurilor şi evaluează riscul pe care aceasta
îl poate reprezenta pentru stabilitatea zonei euro.

Banca Centrală Europeană are rol consultativ pentru Comunitatea

Europeană şi pentru autorităţile naţionale, cu privire la problemele de compe-
tenţa sa şi, în special, în legătură cu legislaţia comunitară şi naţională.
Instituţiile şi organele Uniunii Europene 41

 Structură
BCE dispune de următoarele organisme decizionale:
 Comitetul executiv gestionează activitatea cotidiană. Este format din 6
membri (preşedintele, vicepreşedintele şi alţi 4 membri) desemnaţi de
liderii zonei euro pentru un mandat de 8 ani.
 Consiliul guvernatorilor defineşte politica monetară a zonei euro şi
fixează ratele dobânzilor la care băncile comerciale pot obţine bani de
la Banca Centrală. Este alcătuit din cei 6 membri ai Comitetului
executiv şi din guvernatorii celor 19 bănci centrale din zona euro.
 Consiliul general contribuie la acţiunile de consultare şi coordonare
ale BCE şi oferă sprijin ţărilor care se pregătesc să adere la zona euro.
Este format din preşedintele şi vicepreşedintele BCE şi guvernatorii
băncilor centrale din toate cele 28 de state membre.

BCE este instituţie independentă. Nici BCE, nici băncile centrale naţionale
din Eurosistem şi niciun membru al instanţelor însărcinate cu luarea deciziilor
nu pot cere sau accepta instrucţiuni de la un alt organism. Toate instituţiile UE
şi toate guvernele naţionale trebuie să respecte acest principiu.