Credin Nădejdea, Dragostea

Credința,
mân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea.
”Şi acum rămân
Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”
dragostea I Corinteni.13,1 3 – Imnul iubirii creștine

Foaie creștin
știn-ortodoxă pentru creștinii-ortodocși
- români - de pretutindeni
„Scrisoare” a bisericii / școlii / liceului / facultății pentru:
ătrâni; elevi, liceeni,studenți,
copii, tineri, adulți, bătrâni; liceeni,studen preoți. intelectuali, săteni.
Duminica a II-aa din Postul Mare –2019 – Postul Sfintelor Paști

.
cineva necaz pentru ştiinţa
ştiinţ lui Dumnezeu, pătimind pe
nedrept… că spre aceasta aţi a fost chemaţi (I Petru 2, 19,
21) de cătretre Domnul, Care i-a i vestit pe cei iubiţi ai Săi:
Evanghelia despre luarea crucii
și urmarea lui Hristos în lume necazuri veţi ţi avea: ci îndrăzniţi,
îndr Eu am biruit
lumea (Ioan 16, 33).
Oricine voieşte să vină după Mine
A-ţii lua crucea înseamnă
înseamn a răbda cu vitejie, pentru
să se lepede de sine, Evanghelie, greaua ostenealăosteneal nevăzută, chinul şi
să-şii ia crucea mucenicia nevăzută în lupta cu propriile patimi, cu
şi să-Mi
Mi urmeze Mie.
Mie păcatul care trăieşte te în noi,
noi cu duhurile răutăţii, care cu
aprindere se scoală asupra noastră noastr şi ni se împotrivesc
Duminica a 3-a din Post
Marcu 8, 34-38; 9, 1
cu încrâncenare atunci când hotărâm hot să lepădăm jugul
păcatului şi să ne supunem jugului lui Hristos. Hristos Nu ne
este nouă lupta, a zis Sfântul Apostol Pavel, împotriva
DESPRE PURTAREA CRUCII trupului şii a sângelui, ci împotriva începătoriilor
încep şi a
Ce înseamnă lepădarea
darea de sine? domniilor şi a stăpânitorilor
pânitorilor întunericului veacului
Lepădarea de sine înseamnă săă părăseşti pă viaţa acestuia, împotriva duhurilor răutăţiir întru cele cereşti
păcătoasă. Păcatul, prin mijlocirea căruia ăruia s-a
s săvârşit (Efeseni 6, 12). Armele oştirii
oş noastre nu sunt trupeşti, ci
căderea noastră,, a cuprins întreaga noastră
noastr fire în aşa puternice prin Dumnezeu spre surparea sur tăriilor, surpând
chip că ni s-a făcut ca şi cum ne-ar fi firesc: lepădarea
lep de izvodirile minţii şi toatăă înălţarea
în ce se ridică împotriva
păcat s-a făcut lepădare
dare de firea noastră;
noastră lepădarea de ştiinţei lui Dumnezeu, şi robind toată toat înţelegerea spre
firea noastră este lepădarea de sine. Moartea veşnică,
ve ce ascultarea lui Hristos (II Cor. 10, 4-5). 4 Dobândind
a lovit sufletul nostru, s-a prefăcut
cut pentru noi în viaţă.
via Ea biruinţă în acest războizboi nevăzut,
nev însă foarte ostenicios,
cere hrana sa – păcatul, desfătarea sa – păcatul: prin Apostolullul striga: Iar mie să s nu-mi fie a mă lăuda fără
mijlocirea acestei hrane şii a acestei desfătări,
desfă moartea numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care
veşnică sprijină şi păstrează stăpânirea
pânirea sa asupra omului. lumea mie s-a răstignit, şi eu lumii (Galateni 6, 14).
Însă omul căzut socoate sprijinirea şi creşterea
cre în el a A-ţii lua crucea înseamnă a te pleca supus şi smerit
stăpânirii morţii creştere şii sporire a vieţii.
vieţ Astfel, cel necazurilor şii nevoilor pământeşti
p pe care îi place
molipsit de boala ucigaşă e stăpânit
pânit de cerinţa
cerin silnică a Proniei dumnezeieşti săă le îngăduie
îng asupra noastră spre
bolii şi caută mâncăruri
ruri care sporesc boala – le caută ca spălarea păcatelor
catelor noastre. Atunci crucea slujeşte
pe mâncarea cea mai de trebuinţă,, ca pe o desfătare
desf de omului drept scară de la pământ
pă la cer. Pe această scară a
care este neapărată nevoie şii cât se poate de plăcută.
pl urcat tâlharul pomenit în Evanghelie – a urcat din cele
Ce înseamnă a-ţii lua crucea? mai cumplite fărădelegii în prealuminatele sălaşuri s ale
Crucea era unealtă a pedepsei de ocară pentru robi şi raiului: el a rostit de pe crucea sa cuvinte pline de smerită smerit
gloata lipsită de drepturi cetăţeneşti. şti. Lumea trufaşă,
trufa cugetare; prin smerita cugetare a intrat în cunoaşterea
cunoa lui
lumea vrăjmaşă lui Hristos, îi lipseşte şte pe ucenicii lui Dumnezeu, prin cunoaşterea şterea lui Dumnezeu a dobândit
Hristos de drepturile de care se bucurăă fiii lumii. Dacă
Dac aţi cerul. După dreptate cele vrednice de faptele noastre noas
fi din lume, le spune Domnul următorilor
torilor Săi,
S lumea ar luăm, a grăit el; pomeneşte şte-mă, Doamne, întru împărăţia
iubi ce este al său. Iar fiindcă nu sunteţiţi din lume, ci Eu Ta (Luca 23, 41-42). Şi Ş noi, iubiţi fraţi, să repetăm
v-am ales pe voi, pentru aceasta vă urăşte
ăşte pe voi lumea… cuvintele tâlharului, cuvinte al căror c preţ e raiul! Sau,
Scoate-vă-vor pe voi din sinagogi, şii va veni vremea ca precum Iov, să binecuvântăm
binecuvânt pe Domnul, Dreptul şi
tot cel ce vă va ucide să i se pară căă aduce slujbă slujb lui totodată Milostivul Judecător,
Judecă Care ne pedepseşte. Dacă
Dumnezeu (Ioan 15, 19, 16, 2). am luat cele bune din mâna Domnului, spunea acest
A-ţi lua crucea înseamnă a îndura cu mărime
mă de suflet pătimitor, să nu răbdăm ăm şi cele rele? Cum a plăcut
batjocurile şi ocările
rile cu care lumea îi acoperă acoper pe Domnului, aşa s-a şi făcut ăcut (Iov 2, 10; l, 12). împlinească-
împlineasc
următorii lui Hristos, necazurile şii prigoanele cu care se asupra noastră nemincinoasa făgăduinţă f a lui
lumea iubitoare de păcat şi oarbă îi prigoneşte prigone pe Dumnezeu: Fericit bărbat ărbatul care rabdă ispita: căci
următorii lui Hristos. Pentru aceasta,
easta, este plăcut
pl înaintea lămurit făcându-se, se, va lua cununa vieţii, vie pe care a
lui Dumnezeu, spune Sfântul Apostol Petru, de rabdă rabd făgăduit-oo Dumnezeu celor ce îl iubesc pe El (Iac. l, 12).
 A-ţi lua crucea înseamnă a te supune de bună voie şi
cu osârdie lipsurilor şi nevoinţelor prin care se
înfrânează pornirile dobitoceşti ale trupului nostru. O
astfel de răstignire a trupului a folosit asupra sa şi Sfântul
Apostol Pavel: îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun
robiei, spune el, ca nu cumva, altora propovăduind,
însumi să mă arăt netrebnic (I Cor. 9, 27). Cei ce sunt în
trup, adică cei ce nu-şi înfrânează trupul, ci îi îngăduie să
precumpănească asupra sufletului, lui Dumnezeu a
plăcea nu pot. Şi ca atare, trăind după trup, suntem datori
să trăim nu pentru trup! De vieţuiţi după trup, veţi muri
cu moartea cea veşnică; iar de veţi omorî cu duhul
faptele trupului, veţi fi vii cu viaţa cea veşnică, fericită
(Romani 8, 8, 12-13). Trupul este înfrânat fiinţial prin
duh – aşadar, numai duhul poate stăpâni asupra trupului
şi-l poate cârmui, atunci când trupul este pregătit pentru
supunere prin răstignirea lui. Trupul e răstignit prin
post, prin priveghere, prin metanii şi alte osteneli
trupeşti puse asupra lui cu înţelepciune şi cu măsură.
Nevoinţa trupească făcută cu înţelepciune şi cu măsură
slobozeşte trupul de greutate şi grosime, îi întăreşte
puterile, îl păstrează mereu uşor şi în stare de lucrare.
Cei ce sunt ai lui Hristos, spune Apostolul, şi-au răstignit
trupul cu patimile şi poftele (Galateni 5, 24).
Ce înseamnă a lua crucea, şi anume crucea ta?
Înseamnă că fiecare creştin trebuie să îndure cu
răbdare anume acele necazuri şi prigoane din partea
lumii ce se abat asupra lui, şi nu altele. Asta înseamnă că
fiecare creştin este dator să lupte cu bărbăţie şi cu
statornicie anume cu acele patimi şi cu acele gânduri
păcătoase care apar în el.
Asta înseamnă că fiecare creştin este dator ca, plin de
supunere înaintea voii lui Dumnezeu, mărturisind dreapta
judecată şi milostivirea lui Dumnezeu, dând mulţumită
lui Dumnezeu, să îndure anume necazurile şi lipsurile
cărora le îngăduie dumnezeiasca Pronie să se abată
asupra lui, iar nu altele, pe care i le zugrăveşte şi cu care
îl îmbie închipuirea trufaşă. Asta înseamnă că trebuie să
ne mulţumim anume cu acele nevoinţe trupeşti care sunt
potrivite cu puterile noastre trupeşti, de care are anume
nevoie trupul nostru pentru a fi ţinut în rânduială, iar
nicidecum să năzuim, târâţi de râvna pe care o insuflă
slava deşartă – precum spune Sfântul Ioan Scărarul –
către post foarte aspru, priveghere foarte multă şi alte
nevoinţe lipsite de măsură, care zdruncină sănătatea
trupească şi îndreaptă duhul nostru spre părere de sine şi
amăgire de sine.Toată omenirea se osteneşte şi suferă
pe pământ – dar ce deosebire între o suferinţă şi alta!
Cât de felurite sunt patimile care se luptă cu noi! Cât
de felurite sunt necazurile şi ispitele pe care ni le trimite
Dumnezeu pentru tămăduirea noastră, pentru spălarea
păcatelor noastre! Ce deosebire între oameni chiar în
privinţa puterilor trupeşti, chiar în privinţa sănătăţii!
Chiar aşa: fiecare om are crucea sa. Şi fiecărui creştin i s-
a poruncit să ia cu lepădare de sine tocmai această cruce
a sa şi să urmeze lui Hristos. Cine a luat crucea sa
lepădându-se de sine, acela sa împăcat cu sine însuşi, cu
împrejurările în care se află, cu starea sa cea din afară şi
cea lăuntrică; numai acela poate urma lui Hristos cu
înţelegere şi fără rătăcire.
Ce înseamnă a urma lui Hristos?
Înseamnă a cerceta şi a-ţi însuşi învăţătura
Evangheliei, a avea Evanghelia ca singur îndreptar al
lucrării minţii, al lucrării inimii, al lucrării trupului,
înseamnă a-ţi lua felul de a gândi din Evanghelie, a-ţi
rândui simţirile inimii potrivit Evangheliei şi a sluji
drept chip viu al Evangheliei prin toate faptele, prin
toate mişcările tainice şi vădite. De o asemenea urmare a
lui Hristos este în stare, repetăm, numai acela care,
fugind de amăgirea prin smerenie (Coloseni 2, 18), a
hotărât să dobândească adevărata smerită cugetare acolo
unde odihneşte ea – în ascultarea şi supunerea faţă de
Dumnezeu. Cel ce a intrat în supunerea faţă de
Dumnezeu unită cu deplină lepădare de sine, care şi-a
luat crucea sa, a recunoscut şi a mărturisit această cruce
ca fiind a sa.
Iubiţi fraţi! Închinându-ne astăzi, după rânduială
sfintei Biserici, cinstitei Cruci a Domnului cu trupurile
noastre, să ne închinăm ei şi cu duhul! Să cinstim cinstita
Cruce a lui Hristos – unealta biruinţei şi semnul slavei lui
Hristos – mărturisind fiecare de pe crucea sa:
„După dreptate cele vrednice de faptele mele iau;
pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta”. Prin
recunoaşterea propriei păcătoşenii, prin mulţumită adusă
Domnului, prin supunerea faţă de Dumnezeu facem din
crucea noastră – unealtă a pedepsei şi semn al necinstei –
unealtă a biruinţei şi semn al slavei, asemeni Crucii
Domnului. Să ne deschidem prin cruce raiul. Să nu ne
îngăduim atât de vătămătoarea cârtire, şi mai ales să nu
ne îngăduim hula cea pierzătoare de suflet, care adeseori
se aude din gura păcătosului orbit, învârtoşat, care se
sfâşie şi se zbate pe crucea sa, străduindu-se în zadar să
scape de cruce.
Pentru cel ce cârteşte şi huleşte, crucea se face
nesuferit de grea, trăgând în iad pe omul răstignit pe ea.
„Ce am făcut?” – strigă păcătosul care nu-şi recunoaşte
starea, şi îl învinuieşte de nedreptate şi nemilostivire pe
Dreptul Judecător şi Milostivul Dumnezeu, defăima şi
tăgăduieşte purtarea de grijă a lui Dumnezeu; văzându-L
răstignit pe Fiul lui Dumnezeu, cere de la El în batjocură
şi cu viclenie: Dacă Tu eşti Hristosul, mântuieşte-Te pe
Tine şi pe noi (Luca 23, 39), pogoară-Te de pe cruce
(Matei 27, 40)! Însă Domnul nostru Iisus Hristos bine a
voit a Se sui cu trupul pe cruce şi moarte a răbda55,
pentru ca prin cruce să împace omenirea cu Dumnezeu,
ca prin moarte să mântuiască omenirea de moartea
veşnică. Pregătindu-i pe Sfinţii Apostoli de marea
întâmplare care avea să se săvârşească – răscumpărarea
neamului omenesc prin pătimirile şi moartea de ocară a
Dumnezeu-Omului, Domnul le-a vestit Apostolilor din
timp că trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să
pătimească mult, să fie omorât şi să învie. Această
prevestire le-a părut câtorva dintre Sfinţii Apostoli
ciudată şi cu neputinţă de împlinit. Atunci Domnul ia
chemat înaintea Sa pe ucenicii Săi şi le-a zis: Cel ce
voieşte să vină după Mine să se lepede de Sine şi să-şi ia
crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Amin.
„Predici la Triod şi Penticostar”, Sfântul Ignatie Briancianinov