Sunteți pe pagina 1din 2

Gerea Anca-40118, an II RE

Scrie poezii și citește foarte mult,


Este un personaj complex, îi place
toată familia îl vede ca pe un om
să studieze persoanele, reacțiile lor:
înțelept, deștept : “Citea cu
„Lui Titu, deopotrivă îi
patimă versuri, romane și
plăceau  inganarile bețivului și nu
publicând la revista Familia o
știa cum să-l zgăndăre fără să
poezie de trei strofe, s-a hotărât
bage popa de seama”
definitive, dar in taină, să fie
poet. De atunci în întreaga
familie, ca și în împrejurimi era
aureolat de nimbul muzei
inspiratoare. Toată casa jura că
tânăr mai deștept ca dânsul nu
TITU

Exponent al intelectualității tinere (provine


dintr- o familie de intelectuali, a avut șansa ca
Este un personaj in formare :” El se framanta cu
familia să își dea interesul pentru educația lui,
dorinte nelamurite, faureste planuri peste
pe când Ion, nu a avut parte de asemenea
puterile lui, traieste cu visuri fermecate si
preocupare): “Învățătura de carte a început-o
alaturi de dansul viata inainteaza vijelios. Un
sub mâna tatălui său care l-a și scos eminent.
simtamant de slabiciune ii stranse inima. In
Acuzând că e persecutat de unii profesori,
cautarea drumului sau, spre formarea sa,
Herdelea- tatăl îl mută întâi la Liceul
pierzand vremea de colo-colo, d-na Herdelea,
unguresc din Bistrița, apoi la liceul sasesc.”
femeie cu simtul realitatii ii spune raspicat
adevarul: Ba in loc sa umbli dupa cai verzi, mai
bine ti-ai cauta si tu vreun post pe undeva…”
Oscilează între glasul iubirii și glasul Este “îndrăgostit ”de
pământului (dorința pentru pământ pământ: “Apoi încet,
este mult mai puternică decât iubirea cucernic, fără să-și dea
Dorința de răzbunare și pentru Florica. El o iubește pe Florica, seama, se lasă în genunchi,
lăcomia pentru pământ: dar decide să se însoare cu Ana pentru își coborî fruntea și-și lipi
“Inima ii tremura de a dobândi averea ei. Ana și Florica buzele cu voluptate de
bucurie că și-a mărit reprezintă cele două obsesii ale pământul ud. Și în sărutarea
averea ( când a reușit să personajului iubirea si averea În plan asta grăbită simți un fior
exterior ne sunt reflectate aceste două
intre cu plugul pe locul rece, amețitor”
obsesii prin confruntările cu George și
lui Simion Lungu”
Vasile Baciu.

Este harnic si iute, iubește


munca:“ Deși sărac este
Personaj complex cu harnic și iute, ca mă-sa”
insușiri contradictorii “Munca îi era dragă, oricât ar
viclenie și naivitate, fi fost de aspră, ca o râvnă
gingășie și brutalitate, ispititoare”
insistență și cinism. Toate
acestea oscilează in sufletul ION
personajului, dar indifferent
de aceste calități, destinul
lui este tragic.

Dă dovadă de viclenie, de cruzime ( Ion nu are niciun


sentiment pentru nimeni, își bate soția, nu este fericit
pentru nașterea copilului, nici atunci când Ana se
sinucide, el nu are niciun sentiment, viața ei reprezenta o
Exponent al tăranimii tinere. garanție. Este lipsit de afecțiune:“Dar pe urmă,
Țăranul sărac care dorește obișnuindu-se puțin cu fața femeii, îl munci întrebarea
pămănt: “Toți flăcaii din sat cum a putut el trăi aproape un an în același pat cu ea și
sunt varietăți de Ion”. sfîrși zicînu-și că bine a făcut că s-a omorît.”

S-ar putea să vă placă și