AGRICULTURA

EVOLUŢIA ÎN TIMP ŞI SPAŢIU A PRACTICILOR AGRICOLE

Agricultura a apărut în urmă cu aproape opt-zece milenii, la finalul ultimei perioade glaciare. Până la
acea dată, omul era un simplu vânător şi culegător. Revoluţia neolitică a însemnat transformarea omului
din vânător-culegător în cultivator sedentar. Iniţial, comunităţile umane au domesticit animale (oi,
capre, porci, vaci), iar apoi au cultivat cereale (orz, grâu, porumb, orez).
Mult timp s-a practicat agricultura de subzistenţă, cu producţii reduse, chiar insuficiente. Mai târziu,
dezvoltarea tehnicilor agricole şi perfecţionarea uneltelor au determinat creşterea producţiilor agricole,
surplusul fiind valorificat prin comercializare. Astfel, în multe părţi ale Globului, s-a trecut treptat de la
agricultura de subzistenţă la agricultura comercială.

TIPURI ŞI STRUCTURI TERITORIALE AGRICOLE

În prezent, pe Glob se întâlnesc aproape toate tipurile de practici agricole cunoscute de om de-a lungul
istoriei sale.
Forma de organizare agricolă este redată prin aspectul morfologic al terenurilor şi prin tipul de
exploatare.
Cele două tipuri de exploatare cunoscute în prezent
- agricultura tradiţională
- agricultura modernă
Ele sunt determinate de:
- forma de proprietate, modul de organizare, structura culturilor, echiparea tehnică, intensitatea sau
frecvenţa practicilor agricole.
Agricultura tradiţională (de subzistenţă), prin randamentul scăzut, asigură necesarul alimentar
comunităţii locale. Se disting: agricultura primitivă şi agricultura propriu-zisă.
Agricultura primitivă este prezentă în regiunile geografice cu condiţii naturale limitate, din statele slab
dezvoltate economic. În cadrul agriculturii primitive se evidenţiază:
agricultura migratorie (itinerantă)
păstoritul nomad.
Agricultura propriu-zisă (preindustrială) se distinge prin:
 agricultura extensivă mixtă,
 agricultura fără irigaţii,
 agricultura prin irigaţii
 agricultura latifundiară
Agricultura modernă (producătoare de marfă sau comercială) a apărut la mijlocul secolului al
XIX-lea şi are ca principal scop obţinerea unor producţii foarte mari, datorită procedeelor agrotehnice
moderne (mecanizare, chimizare, irigaţii etc.). Este caracteristică ţărilor dezvoltate economic: Marea
Britanie, Franţa, Olanda, Belgia, Germania, SUA, Australia, Noua Zeelandă ş.a.
În sfera acestei categorii se disting:
agricultura mixtă intensivă,
agricultura specializată
agricultura cu plantaţii.
Agricultura socialistă – inclusă şi ea în categoria agricultură modernă – se mai practică în puţine ţări
(China, Coreea de Nord, Vietnam, Cuba). O astfel de agricultură se practica şi în România, până în anul
1990

REGIUNI ŞI PEISAJE AGRICOLE

Regiunile agricole ale Terrei

Regiunile agricole, suprapuse în mare parte pe cele climatice, au o serie de caracteristici determinate
atât de zonalitatea latitudinală şi etajarea altitudinală, cât şi de activitatea antropică.

Principalele regiuni agricole ale Terrei.

- regiunea tropicală umedă (sau regiunea agricolă ecuatorială permanent umedă)
- regiunea tropicală cu două sezoane (sau regiunea agricolă a tropicelor cu umiditate alternantă)
- regiunea tropical-uscată (sau Regiunea agricolă aridă)
- regiunea musonică
- regiunea mediteraneană
- regiunea temperată (sau Regiunea agricolă cerealieră corespunzătoare latitudinilor temperate)
- regiunea subpolară

Peisajele agricole
Peisajul agricol cuprinde toate parcelele cu culturi agricole şi amenajările efectuate în scopul ridicării
capacităţii de producţie a solului.
Se caracterizează prin extensiune, formă (închis sau deschis) şi utilizare (monocultură, policultură).
Se diferențiază:
- peisajul câmpurilor cultivate deschise (openfield
- peisajul câmpurilor cultivate închise (bocage)
- peisajele mediteraneene
- peisajele montane
- peisajul nord-american
- peisajul latino-american
- peisajul musonic (satelor-grădini)
Alte peisaje:
Peisajul pomi-viticol colinar
Peisajul agricol itinerant
Peisajul agricol al oazelor
Peisajul polderelor
Peisajul periurban
Peisajul agrar mixt