Biserica Mânăstirii Probota

Biserica este încojurată de un zid a cărui formă în

plan este aproape pătrată, cu latura răsăriteană
supraîntărită şi flancată de trei turnuri prismatice, două
dintre ele poziţionate în colţuri şi unul în mijloc, al
intrării. Turnul intrării cuprindea deasupra gangului boltit
al porţii o mică locuinţă, care comunica printr-un drum de
strajă cu turnurile din colţuri.
Biserica se compune dintr-un pridvor închis
(exonartex), pronaos, gropniţă, naos şi altar, toate
despărţite cu axcepţia altarului. Planul este o reluare a
planului trilobat alungit al bisericii mânăstirii Neamţului.
Acoperirea pronaosului se face printr-o boltire
alungită, divizată în două compartimente, despărţite printr-
un arc diafragmă. De la boltirea alungită se trece, la
partea superioară, prin intermediul a câte două late arce
transversale, la un pătrat, peste care se înalţă, susţinută
de o coroană de opt arce piezişe, câte o calotă sferică.
Modalitatea de boltire nu se reflectă şi la exterior, fiind
acoperită cu învelitoarea de şindrilă. Boltirea naosului
este caracteristică prin folosirea arcelor in consolă şi
reducerea deschiderii turlei prin intercalarea unui etaj de
arce diagonale, prelund astfel structura moldoveneacă
curentă.
Un element caracteristic, în ceea ce priveşte aspectul
exterior este tratarea pridvorului, prevăzut cu ferestre
înalte, divizate prin menouri, mult mai aerat, amintind prin
aceasta de spiritul arhitecturii gotice.
 Se păstrează în general formele arhitecturale din
vremea lui Ştefan cel Mare. Apar unele modificări în
chenarele golurilor de la uşile interioare prin apariţia
unor forme noi, influenţate de Renaşterea transilvăneană.
În comparaţie cu bisericile ulterioare, Probota păstrează
arhitectura exterioară compusă dintr-o multitudine de firide
şi ocniţe. În plus, soclul, deşi de profilatură simplă,
capătă o importanţă deosebită prin alipirea unei bănci
continue din piatră cu treapă.
Este a doua biserică din Moldova care are faţadele
pictate în întregime, prima fiind Sf.Gheorge, din Hârlau de
Ştefan cel Mare. În prezent nu au mai ramas decât urme slabe
de contururi. Împodobirea faţadelor cu fresce se dezvoltă în
perioada lui Petru Rareş şi este un element caracteristic în
Moldova.

Bibliografie:

 GRIGORE IONESCU-“ARHITECTURA PE TERITORIUL ROMÂNIEI DE-A

LUNGUL VEACURILOR”-editura Academiei, Bucureşti 1981

 GHEORGHE CURINSCHI-VORONA-”ISTORIA ARHITECTURII ÎN

ROMÂNIA”-editura Tehnică, Bucureşti 1981