Sclavule

Mi s-a reproșat la un moment dat, că vorbesc prostii, când afirm cu diferite

ocazii, că suntem sclavi. Păi... ia să vedem... :
Deși au existat sclavi propriu ziși sau denumiți ca atare, de-a lungul întregii
istorii a omenirii, până în prezent, în ciuda declarațiilor forurilor politice
internaționale precum că sclavia ar fi fost abolită, perioada de dezvoltare maximă a
acestei forme de exploatare a omului de către om a fost în timpul republicii și
imperiului roman din antichitate și pentru o scurtă perioadă cea a sclavilor de culoare
de pe continentul american al evului mediu târziu...
În antichitate, romanii recunoșteau statutul uman al sclavului, sclavia fiind clar
percepută ca o diferență de statut social nu ca o chestie de inferioritate culturală ori
rasială. Sclavii erau denumiți servus ( de aici vine termenul de servitor, nu ?... Sau
formula de salut a ungurilor prin care ei transmit că-ți sunt servitori ?... ) iar stăpânii
de sclavi se numeau dominus ( poate că de-aia în prezent, mulți din cei ce se
consideră a fi domni au o atitudine disprețuitoare la adresa celor care lucrează pentru
ei ! )... Deși existau și muncitori liberi care lucrau pe bază de contract, ei erau în
general puțini și de cele mai multe ori proveneau din foști sclavi care fuseseră
eliberați. Sclavii proveneau, în imensa lor majoritate, din cetățeni ai popoarelor
cucerite de imperiul roman și într-un număr foarte mic din cetățenii romani ajunși
sclavi prin diferite accidente sociale. Existau cetățeni romani care aveau un singur
sclav, destul de puțini fiind dintre cei mai săraci oameni liberi, dar existau și cetățeni,
din rândul aristocrației politice, clericale sau militare, care dețineau zeci de mii de
sclavi... Sclavii erau de două categorii, publici – care erau proprietatea instituțiilor
publice și care deși mulți raportat la numărul instituțiilor pe care le deserveau, erau
totuși foarte puțini comparabil cu cei privați, aflați în proprietatea cetățenilor liberi ai
imperiului. Statutul esențial al sclavului, cu mici excepții, era acela al muncitorului
care îndeplinea toate muncile manuale, considerate înjositoare pentru oamenii liberi,
munci în schimbul cărora primea hrană, un minim de asistență sanitară și dreptul de a
locui într-o cameră pe proprietatea stăpânului său. Deci sclavul beneficia de un pat, o
pătură din lână sau iută, unul sau două schimburi de haine simple din cânepă aspră,
într-o cameră uneori mai asemănătoare unui grajd decât unei locuințe și hrană și apă
în cantități suficiente pentru a-l menține în formă ca să poată munci.
De pe urma muncii sale proprietarul său avea o casă cu o suprafață de zeci sau
uneori sute de ori mai mare decât cămăruța sclavului, și ducea un trai luxos plin de tot
felul de excese extravagante cu festinuri în loc de mese, și mătăsuri în loc de cânepă...
Averile cetățenilor romani erau imense comparativ cu lipsa totală de venituri și
proprietăți a majorității sclavilor. Una peste alta, sclavul nu beneficia prin stilul de
viață impus de societatea-n care trăia de mai mult de 2 - 3 % din valoarea muncii
sale, asta-n cele mai fericite cazuri, restul de 97 % mergând firește, la stăpân.
 Sclavule Cătălin Dan Cârnaru

Acum hai să analizăm un pic statutul economic al nostru, al celor din prezent, ca
să vedem cam ce s-a schimbat în cele două milenii care au trecut de la perioada de
înflorire maximă a sclavagismului...
Să începem cu un muncitor, Gică care e lăcătuș și face... dulapuri din tablă. El
decupează tabla la o ghilotină mare care face o tăietură într-o singură secundă cu un
consum electric de 100 W/operația de tăiere și apoi o îndoaie la 90 de grade formând
subansamblurile din care va face dulapul folosind o mașină asemănătoare care
consumă tot 100 W/operație, pentru a sfârși apoi asamblarea dulapului prin operația
de sudură urmată de finisarea prin vopsire, ambele consumând împreună 2 KW de
electricitate.
Dulapul se face din două foi de tablă din oțel moale standard de 2m x 1m x 1mm
care costă împreună 150 lei. Muncitorul nostru realizează două dulapuri pe zi, adică
într-o lună face 50 de asemenea dulapuri. Costul de producție am spus că e 150 lei +
10 lei curentul electric consumat de mașinile cu care am spus că lucrează plus
electrozii și vopseaua... 160 lei. Nu ne interesează acum întreg lanțul comercial până
la clientul care cumpără dulapul ci doar prețul cu care acesta cumpără dulapul, preț
care va fi de 1500 lei, adică de circa zece ori mai mult. Constatăm că toate cele 50 de
dulapuri vor fi vândute cu 75 000 lei din care scăzând costul de producție rezultă o
valoare adăugată de 67 000 lei. Muncitorul nostru are salariul net de 1200 lei adică
de 55,8 de ori mai puțin decât valoarea adăugată a muncii prestate... De 55,8 de ori
mai puțin înseamnă 1,2 %. Adică, dacă sclavul antic beneficia de circa 2-3 % din
valoarea muncii sale, un muncitor modern nu beneficiază de nici măcar atât...
Firește că acum se vor găsi critici mai ales din rândul economiștilor care să-mi
spună că exemplul ales nu e bun pentru că salariul acesta e specific doar țării noastre
sau că societatea trebuie și ea să trăiască etc. Păi vă invit să refaceți calculele mele
pentru exact aceleași operații făcute de un muncitor din Germania și veți constata că
beneficiul muncii lui va fi doar de circa 10 ori mai mare ca cel al muncitorului român
ceea ce tot e exagerat de puțin, un procent de peste 80 – 85 % din valoare muncii lui
plecând în alte părți, adică spre patron și spre stat... Asta ca să răspund primei
prezumtive critici. Celei de-a doua îi răspund doar atât : De ce ar trebui să trăiască
societatea de pe urma muncii lui Gică ?... Nu cumva pentru că e formată, în
majoritatea ei, din paraziți sociali, adică din persoane neproductive?
Acum să luăm cazul unui parazit social, adică al unui funcționar la stat... Acesta
prin munca sa speculativ birocratică va face ca cei 80 – 90 % din valoarea muncii
celor care produc dulapuri să fie colectată de stat și de instituțiile sale. Să spunem că
vorbim de funcționarul de la fisc. Acesta are un salariu mai mare decât muncitorul,
undeva în jur de 2500 lei, dar veniturile colectate de el în vistieria statului ( sau mă
rog a instituțiilor acestuia ) în decursul unei luni este de ordinul sutelor de mii de lei
sau chiar a milioanelor. Cu alte cuvinte deși acesta are un salariu mult mai mare decât
muncitorul, raportul dintre acesta și suma totală colectată de el într-o lună e și mai
mare, făcând ca beneficiul personal de pe urma muncii lui să fie de sub 1 %.

2
 Sclavule Cătălin Dan Cârnaru

Aproximativ la fel se petrec lucrurile în cazul tuturor neproductivilor, fie ei

polițiști, jandarmi, militari, profesori, doctori, preoți sau ce or mai fi ei...
Să vedem acum care-i situația unui patron... a patronului lui Gică, care să
spunem că are zece muncitori și ca urmare are de pe urma lor un câștig de 670 000
lei. Doar că din aceștia el va trebui să plătescă chiria la spațiul în care-și desfășoară
activitatea, impozitele către stat și diferitele alte cheltuieli între care intră și plata
lanțului comercial dintre producător și client. În urma tuturor acestor cheltuieli el va
descoperi că rămâne cu o sumă reprezentând un maxim 5 % adică în sumă concretă
circa 35 000 lei pe lună. E drept că suma aceasta e de circa treizeci de ori mai mare
decât salariul lui Gică dar oricum ar fi este tot un foarte mic procent din totalul valorii
adăugate realizate de firma sa în decurs de o lună... Deci chiar și în cazul unui patron
beneficiul acestuia de pe urma muncii sale e un procent foarte mic situându-se cam
pe același plan cu câștigul sclavului din antichitate...
Ca urmare în toate cele trei cazuri luate-n scurta mea analiză rezultă că omul
modern beneficiază de maximum 5 % din valoarea muncii sale, restul mergând...
altundeva... Nici nu contează unde ! Acum vin și întreb : care-i diferența dintre
sclavul din antichitate și omul modern ? Nu-i așa că nu prea e ?!
Și să nu uităm că acum spre deosebire de atunci, există bănci care ne mai
jupoaie și ele după ce presa ne momește cu reclame frumoase care ne fac să ne dorim
lucruri ce nu ne sunt neapărat utile, dar pe care pentru a le cumpăra suntem obligați
să ne împrumutăm căci beneficiul nostru de pe urma propriei noastre munci e aproape
inexistent...
Concluzia care se deprinde după această remarcă e că de fapt omul modern deși
nu se mai numește sclav ci se numește muncitor, funcționar, profesor, doctor sau cum
s-o numi el, este cu mult mai puternic înrobit decât erau sclavii Romei antice.
Tot acum trebuie să subliniez faptul că dacă sclavul antic era ținut în robie
împotriva voinței sale, omul modern nu este înrobit de nimeni prin constrângere. El e
liber să-și aleagă stilul de viață neîngrădit în nici un fel, de nimeni și de nimic. Omul
modern își alege singur stilul de viață și atunci când e robul unui angajator, nici
măcar nu e conștient de sclavia sa.
Tragedia este că eliberarea e foarte problematică pentru că un mare procent
dintre cei care formează societatea actuală, ca și în cea antică de altfel, e format din
neproductivi care nu știu să facă nimic cu propriile lor mâni și care-și câștigă
existența parazitându-i pe cei productivi printr-o „muncă” speculativ birocratică.
Dar cel puțin pentru cei productivi ieșirea din sclavie e foarte ușoară. Să luăm
cazul lui Gică. El se descurcă greu cu un salariu de 1200 lei pe lună dar dacă l-ar avea
de trei ori mai mare s-ar descurca binișor... Ce ziceți ar putea Gică să facă și să vândă
singur trei dulapuri pe lună adică 4500 – 500 = 4000 lei ? Categoric da !
E drept că în situația în care ar lucra singur în micul său atelier din fundul curții
sau în garajul închiriat din spatele blocului, lui Gică i-ar scădea mult productivitatea
muncii căci nu ar mai avea la dispoziție ghilotina și presa care taie și îndoaie foi mari

3
 Sclavule Cătălin Dan Cârnaru

de tablă în doar o secundă. Ar trebui să facă aceste operații manual, astfel că el nu ar

mai reuși să realizeze două dulapuri pe zi ci ar face probabil unul în două zile. Dar
chiar și în aceste condiții vedem că ar termina cele trei dulapuri în maximum o
săptămână de lucru. Și asta în condițiile în care nu ar lucra în stresul constituit de
neînțelegerile cu colegii sau de programul strict de lucru din fabrica patronului.
După o săptămână de lucru, în urma vânzării celor trei dulapuri direct unui client
ci nu prin intermediarii comerciali, se alege cu o sumă de trei ori mai mare decât cea
reprezentată de salariul angajatului și-i rămâne la dispoziție o sumedenie de timp pe
care să și-l petreacă în interesul vieții proprii și de familie. Printre picături, în tot acest
timp liber se va ocupa să găsească clienții care să-i cumpere următoarele trei
dulapuri... Constatăm deci că un meseriaș independent pentru a trăi chiar mai bine
decât un angajat trebuie să lucreze de circa patru ori mai puțin.
Situația e identică, cu mici variații, pentru orice liber profesionist care dacă e și
suficient de inteligent, poate să nu dea socoteală absolut nimănui pentru activitatea sa
profesională și financiară...
În cazul celor neproductivi, ce spuneți, oare nu ar putea ei să învețe o meserie ca
să devină productivi, sau să găsească o modalitate prin care să-și câștige existența la
fel ca și Gică, slujindu-i direct pe conaționalii lor ci nu niște instituții parazitare ale
unor structuri politico-ecnomice numite state ?
Ba cred că da, căci nu cred eu că un muncitor ca Gică e mai deștept decât toți
neproductivii lumii fie ei funcționari, profesori, militari polițiști sau ce or mai fi ei,
care cei mai mulți dintre ei, sunt mai școliți decât amărâtul de Gică...
Și atunci vin și întreb :
Sclavule, de ce nu vrei să te eliberezi din sclavie ?!

Cu stimă ! Cătălin Dan Cârnaru 21.12.2017