Grecia antică

Istoria Europei începe cu Grecia antică. Ea este prima ce moşteneşte cultura

Mesopotamiei, experienţa fenicienilor şi înţelepciunea Egiptului.
Ca nimeni alţi, grecii au ştiut să îmbogăţească ceea ce au împrumutat de la celelalte popoare,
astfel încât au ajuns să creeze cea mai strălucitoare civilizaţie a lumii antice, model
de isteţime şi frumuseţe până în zilele noastre.
Grecia face parte din peninsula Balcanică.
Trei au fost bogăţiile cele mai răspândite ale grecilor: argila, marmura şi frumuseţile
peisajului. Ele au făcut din grecii antici artişti neîntrecuţi: ceramişti, constructori,
sculptori şi poeţi.
Clima Greciei este mediteraneană, cu veri lungi, calde, secetoase şi ierni ploioase. Apa, cel
mai adesea, lipsea.
Împărţirea Greciei
Ca întindere, Grecia antică cuprindea o Grecie continentală, una insulară şi una asiatică.
Grecia continentală era şi ea formată din 3 părţi principale: Grecia de nord, Grecia de
mijloc şi Grecia de sud.
Grecia de nord
Grecia de nord este străbătută de M-ţii Pindului şi adăposteşte Vârful Olimp (Casa
zeilor veşnic înconjurată de nori), precum şi localitatea religioasă Dodona, unde grecii credeau
că se afla dumbrava sfântă a lui Zeus.
În Tessalia se află una dintre puţinele câmpii mai întinse ale grecilor.
Grecia de mijloc
Grecia de mijloc începe de la strâmtoarea Termopile şi se întinde până la istmul Corint.
În această regiune se află Muntele Parnas, la poalele căruia este clădit faimosul templu din
Delfi. Grecii credeau că Parnasul este centrul Pământului, singurul munte pe care nu l-au ajuns
apele Potopului.
Este regiunea cu cele mai importante oraşe precum Atena, Teba, Cheroneea, Plateea şi
celebrul port Pireu.
Grecia de sud
Grecia de sud sau Pelopones alcătuia a treia regiune continentală. Ea cuprindea
oraşele Sparta şi Corint precum şi localitatea religioasă Olimpia.
Creta şi Micene
Pe la 1600 î.H. se naşte o strălucitoare civilizaţie greacă, cea miceniană, creată de ahei, un
trib al elenilor.
Conducătorii lor aveau mari palate-fortăreţe, apărate de ziduri ciclopice, aşa cum au fost
descoperite la Micene, Tirint, Pilos.
În paralel cu această civilizaţie, dar apărută mult mai devreme, în insula Creta se
dezvoltă civilizaţia cretană. Ea nu aparţine însă grecilor, ci probabil egeenilor.
Cretanii şi-au extins influenţa şi în celelalte insule, formând un adevărat imperiu maritim
comercial. Flota puternică şi bogăţia regilor cretani au trezit însă invidia aheilor, astfel
încât aceştia au luat în stăpânire insula.
Puţin timp după aceea (1400 î.H.) civilizaţia cretană dispare în împrejurări neclarificate încă.
Războiul troian
O ultimă expediţie glorioasă a aheilor a fost războiul pentru cucerirea cetăţii Troia, numită
în epocă şi Ilion  sau Cetatea Soarelui, vestită prin bogăţia şi strălucirea palatelor ei.
Peste ani, grecii îşi vor aminti de aceste războinice vremuri. Ei vor crea minunatele legende
ale mitologiei greceşti pline de eroi cu puteri uriaşe ce se aventurează în expediţii
îndrăzneţe şi săvârşesc fapte de vitejie miraculoase.
Astfel de eroi sunt Prometeu şi fiul
său Deucalion, Heracles(Hercules), Teseu sau Bellerofon.
O parte din aceste legende vor fi, mai târziu, reunite de primul mare poet al grecilor,
Homer, în cele două poeme, Iliada şi Odiseea.
Anii întunecaţi
În jurul anului 1200 î.H. Micene şi Pilos, la rândul lor, sunt distruse. Tăbliţele de lut
păstrează urmele unui incendiu dezastruos.
Istoricii au stabilit că invadatorii au fost dorienii, cei mai războinici şi mai distrugători
dintre toţi elenii. Perioada migraţiei lor este numită şi anii întunecaţi.
Colonizarea greacă reprezintă procesul de migrație a elenilor din cetățile lor,
desfășurat între secolele VIII-VI î. Hr., care a dus la întemeierea de noi așezări (colonii)
ce a urmat două direcţii principale. Prima direcţie, spre vest, are ca ţintă Sicilia şi Italia
meridională (cunoscute mai târziu sub numele de „Grecia Mare”), sudul Galiei şi Spania.
Cealaltă direcţie, spre nord, are ca obiectiv colonizarea coastelor Traciei şi ale Pontului
Euxin. Cauzele colonizării au fost puse pe seama unei explozii demografice, dar şi a
proceselor sociale din Grecia, unde aristocraţia gentilicã îşi însuşeşte importante fonduri
funciare, ce provoacă ruina în masă a membrilor de rând ai comunităţilor gentilice.
Coloniile, cu un caracter agrar precumpănitor la început, au jucat un rol esenţial în
evoluţia raporturilor dintre lumea greacă şi comunităţile celtice şi tracice din bazinul
Mediteranei. Coloniştii au preluat de la indigeni produse agricole şi materii prime pentru
a le trimite către cetăţile-mamă. În direcţie inversă, ei au difuzat în lumea celtică şi
tracică produse superioare greceşti, monedă şi tehnici de construcţie.