Referindu-se la situatia tarilor din sud-estul Asiei, G.

Myrdal considera ca
nivelul dezltarii lor se explica prin relatiile cauzale dintre sase factori sau conditii:
trei factori cu caracter economic (productia si veniturile, conditiile productiei,
nivelul de viata), doi factori cu caracter neeconomic (atitudinea fata de viata si
munca, precum si institutiile) si un factor mixt, care imbina elementele din primele
categorii (politicile guvernamentale). In functie de imprejurari, cele sase conditii
interdependente pot da nastere unor efecte cumulative (care se intretin si sporesc
reciproc), fie in sensul mentinerii activitatii economice la nivel scazut (stagnare)
sau chiar in sensul scaderii ("cercul vicios" sau "spirala subdezvoltarii"), fie in
sensul antrenarii lor reciproce in directia sporirii, respectiv a cresterii si dezltarii
("cercul virtuos" al dezltarii). In viziunea lui G. Myrdal, originea subdezvoltarii
trebuie cautata atit in conditiile interne ale tarilor respective, nefarabile cresterii si
dezvoltarii economice, cit si in atitudinea tarilor dezvoltate fata de cele
nedezvoltate si rolul comertului international si al fluxurilor internationale de
capital in geneza si agravarea subdezvoltarii. În acest sens, economistul suedez
vorbeste despre responsabilitatea colectiva a tarilor dezvoltate fata de cele
subdezvoltate, inclusiv de responsabilitatea stiintei conventionale fata de aceasta
problematica.
Exact in perioada in care Malaiezia isi cucerea independenta, economistul
Gunnar Myrdal, laureat al premiului Nobel, prezicea in cartea sa Drama Asiatica –
volum cu certa influenta in acea perioada – un viitor sumbru pentru regiune.
Malaiezia dispune de resurse naturale bogate, dar – cu mici exceptii –
asemenea tari sunt lovite de asa-numitul "blestem al resurselor naturale": statele
respective nu doar ca nu performeaza conform asteptarilor, ci merg chiar mai rau
decat cele fara un asemenea avantaj. Desi resursele naturale ar trebui sa usureze
crearea unei societati mai juste, tarile care dispun din plin de resurse naturale sunt
in medie caracterizate printr-o mai mare inegalitate.
In alta ordine de idei, societatea malaieziana multirasiala si multiculturala
comporta un potential de risc mai mare in ceea ce priveste conflictele civile.
Evolutii conflictuale au putut de altfel fi constatate in alte state multietnice si
bogate in resurse, in momentul in care un grup etnic incerca sa acapareze resursele
pentru sine. In multe cazuri, minoritatile se straduiau din plin pentru a se bucura de
beneficiile bogatiei, in dauna majoritatii – un exemplu in acest sens ar fi Bolivia,
una din multele tari bogate cu multi oameni saraci.
O data cu independenta, Malaiezia s-a confruntat insa si cu o insurgenta
comunista. Malaiezia trebuia sa castige "mintile si inimile" oamenilor din zona
rurala, ceea ce insemna un transfer al beneficiilor economice si o minimizare a
"daunelor colaterale" pentru civilii nevinovati – iata o lectie pentru administratia
Bush in Irak, asta daca ar fi dispusa sa asculte pe cineva din afara cercului sau
inchis.
Malaiezia a mai avut de suportat si o a treia lovitura. Tot vorbind despre
"povara omului alb", puterile europene au facut foarte putin pentru a imbunatati
conditiile de viata din tarile pe care le controlau. Scaderea dramatica a ponderii
Indiei in PIB-ul global atunci cand se afla sub dominatie britanica este doar
exemplul cel mai vizibil – la momentul respectiv, Marea Britanie a introdus legi
comerciale gandite sa favorizeze producatorii britanici de textile in dauna celor din
colonia sa.
Tactica de tip "divide et impera" aplicata de puterile coloniale a permis unor
populatii mici din Europa sa stapaneasca asupra unui numar mare de oameni din
afara continentului, exploatand resursele si investind doar putin in capitalul uman
si social de care era nevoie pentru o societate economic profitabila, democratica si
in stare sa se autoguverneze. Cele mai multe dintre fostele colonii au avut nevoie
de cateva decenii pentru a depasi aceasta mostenire.
si atunci cum isi explica un economist succesul malaiezian? Economic
vorbind, Malaiezia a invatat mult de la vecinii sai. Prea multe foste colonii s-au
indreptat spre Rusia si comunism, respingand mostenirea coloniala. Malaiezia a
adoptat insa un curs alternativ intelept si s-a orientat inspre tarile de succes din
Asia de Est. A investit masiv in educatie si tehnologie, a stimulat o rata ridicata a
economisirii si a adoptat politici macroeconomice sanatoase.
Malaiezia a admis, de asemenea, ca succesul presupune ca guvernul sa-si
asume un rol activ. A evitat schematismul ideologic si a tratat recomandarile
externe cu pragmatism. In perioada crizei financiare din 1997 s-a abtinut de la
adoptarea politicilor FMI – si ca atare a avut cea mai scurta si mai putin profunda
cadere din toate tarile afectate. Atunci cand si-a revenit, sistemul economico-
financiar al Malaieziei nu era grevat de datorii si companii falimentare, tare de care
sufereau statele vecine ei.
Evident ca succesul nu a tinut doar de factorul economic: daca Malaiezia ar
fi urmat recomandarile FMI in materie de politici publice, ar fi sfasiat textura
sociala tesuta in ultimele patru decenii.
Din aceste motive, succesul Malaieziei ar trebui studiat atat de cei care cauta
prosperitate economica, cat si de cei care incearca sa inteleaga cum lumea noastra
poate convietui nu doar in spiritul tolerantei, ci si in cel al respectului si al
impartirii eforturilor pentru atingerea unor obiective comune.