See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/313633974

Indici de apreciere a artificializării peisajului, în Parcul Natural Porțile de Fier

Chapter · January 2003

CITATIONS READS
0 114

1 author:

Gabriela Manea
University of Bucharest
87 PUBLICATIONS   98 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Territorial planning in rural areas View project

Sustainable development in rural environment View project

All content following this page was uploaded by Gabriela Manea on 12 February 2017.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 Indici de apreciere a artificializării peisajului

Aspectele prezentate în capitolele anterioare au avut ca principal obiectiv sublinierea

personalităţii şi a multiplelor valenţe de care dispune peisajul Parcului Natural „Porţile de Fier”,
pe de o parte, precum şi reliefarea disparităţilor şi a disfuncţionalităţilor induse pe alocuri în
peisaj, prin perturbări de natură antropică, pe de altă parte.
Artificializarea peisajului poate fi apreciată sintetic prin intermediul unor indici care pot
măsura dimensiunea intervenţiei antropice într-o unitate teritorială. Desigur, din gama largă a
indicilor de artificializare, de la caz la caz, în funcţie de prototipul unităţii teritoriale considerate
(poziţia geografică, natura potenţialului ecologic şi a exploatării biotice, complexul activităţilor
umane etc. caracteristice peisajului), au fost selectaţi cei mai reprezentativi.
Pentru Parcul Natural „Porţile de Fier”, suprapus unui teritoriu cu pondere ridicată a
suprafeţelor forestiere, cu aşezări în general de dimensiuni reduse şi cu activităţi umane, cu mici
excepţii, puţin agresive în raport cu componentele naturale ale mediului, considerăm că cei mai
reprezentativi indici de artificializare a peisajului sunt:
a) ponderea suprafeţei haldelor de steril şi a iazurilor de decantare a sterilului de la
exploatările cuprifere;
b) ponderea amenajarilor forestiere din totalul suprafetei haldelor;
c) ponderea pădurilor şi a terenurilor destinate împăduririi sau reîmpăduririi, în care este
şi va fi admisă şi posibilă recoltarea masei lemnoase;
d) ponderea suprafeţei drumurilor;
e) ponderea suprafeţei construite;
f) dispersia aşezărilor umane;
g) densitatea populaţiei;
h) indicele transformării environmentale;
i) indicele de presiune umană prin utilizarea agricolă a terenurilor.

a, b) Ponderea suprafeţei haldelor şi a iazurilor de decantare a sterilului de la Moldova

Nouă; ponderea amenajărilor forestiere din totalul suprafeţei haldelor
Haldele se întâlnesc în spaţiul exploatărilor miniere de la Moldova Nouă; cele rezultate
din excavarea scarnelor mineralizate sunt alcătuite din material detritic grosier, iar cele din
arealul flotaţiilor sunt alcătuite din materiale fine care, spulberate de vânt, acoperă cu un strat de
2-3 cm solurile din împrejurimi.
Suprafaţa haldelor şi a iazurilor de decantare a sterilului în cadrul Parcului Natural
„Porţile de Fier” este prezentată în tabelul următor:
Tabel nr.43
Suprafaţa parcului Halde Iazuri de decantare a sterilului
(ha) (ha) (ha)
Împădurite şi în Împădurite
Total Total În fondul Total
Împădurită curs de În fondul forestier şi în curs de
din care din care forestier din care
împădurire împădurire
175000 100323 196 – 69 306 – 65
(conform datelor oferite de Ocolul Silvic Moldova Nouă)
 Aşa cum rezultă din tabel, haldele şi iazurile de decantare a sterilului însumează o
suprafaţă de 502 ha, adică 0.28% din suprafaţa parcului. În întreaga suprafaţă ocupată cu halde şi
iazuri de decantare, până în prezent, împăduririle s-au efectuat pe 134 ha, adică pe doar 26.7%.
Primul iaz de decantare a sterilului, dat în folosinţă în anul 1965 (22,4 ha) este Iazul nr. 1
Boşneag Vest (pe malul drept al râului Boşneag, în lunca Dunării). Epuizarea capacităţii de
depozitare în acest iaz a impus găsirea unor alte amplasamente. Au fost astfel create: Iazul nr. 2
Boşneag Est (9 ha), Iazul Ostrov-Moldova Veche, a cărui amenajare a avut implicaţii
internaţionale (nisipurile nefixate erau cu uşurinţă antrenate de vânt spre malul sârbesc, afectând
vegetaţia, plantaţiile de legume şi starea de sănătate a populaţiei. După tratativele bilaterale
româno-iugoslave, în perioada 1977-1978 s-a renunţat la transportul de steril pe insula Moldova
Veche şi s-au luat măsuri de fixare a nisipului, prin plantarea perdelelor de protecţie); Iazul nr. 3
„Lunca Dunării”, creat în 1980, cu o suprafaţă de 66 ha şi o capacitate proiectată de 21000000
tone; Iazul nr. 4 Boşneag Centru, creat în 1986, cu o suprafaţă de circa 5 ha; Iazul nr. 5
Tăuşani, dat în exploatare în anul 1994, cu o suprafaţă de 154 ha şi o capacitate proiectată de 75
mil. tone. Durata de exploatare este estimată la 30 de ani, în prezent fiind singurul iaz activ.
Printr-un proiect de amenajare şi sistematizare a iazurilor de decantare, prin modificarea
digurilor de contur s-a realizat o suprafaţă unică de depozitare de 306 ha.
Desprimăvărarea timpurie, prezenţa unor perioade de uscăciune, combinată cu prezenţa
vântului Coşava, favorizează eroziunea eoliană în perimetrul iazurilor de decantare a sterilului
rezultat de la prelucrarea primară a minereurilor cuprifere, exploatate în arealul localităţii
Moldova Nouă.
Pentru combaterea eroziunii eoliene, Ocolul Silvic Moldova Nouă a demarat, începând cu
anul 1988, lucrări de modelare a taluzului iazurilor de decantare pe o suprafaţă de 7,33 ha;
consolidare în canale pe 6,31 ha şi consolidare cu gărduleţe liniare cu fascine, pe 11,6 ha. Pe
taluzurile astfel consolidate s-a adăugat un strat de circa 20 cm sol, s-a realizat înierbarea cu
plante perene, urmată de plantaţii silvice cu sălcioară, mălin american, salcâm, cătină albă, liliac,
scumpie, iar la baza haldelor cu plopi euro-americani şi anin negru.
În perioada 1988-1990, plantaţiile au acoperit o suprafaţă de 28,0 ha, iar în perioada
1989-1991, evaluările asupra prinderii plantaţiilor forestiere şi asupra comportării taluzurilor
stabilizate au evidenţiat următoarele aspecte:
* în zonele de taluzuri cu gărduleţe în romb, deflaţia a fost practic oprită, chiar pentru
vânturi cu viteza de 100 km/h;
* adaptarea (prinderea) plantaţiilor a fost în general foarte bună, cu toate că iarna 1988-
1989 s-a confruntat cu un deficit pronunţat de precipitaţii atmosferice. Procentele de
adaptabilitate au fost mai mari de 95% în cazul sălcioarei, mălinului american, liliacului şi
plopilor euroamericani, între 90-95% în cazul salcâmului şi scumpiei şi sub 90% pentru cătina
albă şi aninul negru.
Întrucât între anii 1989-1991 s-au înregistrat depuneri mari de nisip şi praf pe latura
dinspre Moldova Veche a iazului de decantare nr. 3 şi Boşneag nr. 1 (depuneri care în anumite
puncte au atins grosimea de 50-60 cm, îngropând o parte din plantaţiile din toamna anului 1988),
s-a impus stabilizarea tuturor haldelor de steril.
În anul 1993 s-au executat lucrări constând în modelarea, consolidarea şi placarea cu sol
vegetal pe o suprafaţă de 8,5 ha pe care, în 1994, au fost efectuate plantări.
Odată cu intrarea în regim de conservare (din anul 1994) a iazului nr. 3 Lunca Dunării şi a
iazurilor unificate Boşneag, au fost demarate lucrări similare pentru fixarea suprafeţei acestora.
 Dintre măsurile care se impun a fi luate în perspectivă în arealul iazurilor de decantare a
sterilului, menţionăm:
a. înconjurarea iazurilor cu o perdea de arbori repede de crescători; printr-o alegere
judicioasă a speciilor rezistente la noxe, vegetaţia forestieră va contribui la reţinerea pulberilor,
ca obstacol în calea vântului şi ca filtru al aerului, prin intermediul aparatului foliar, ramurilor şi
scoarţei. (Măsurătorile efectuate au atestat faptul că, de exemplu, sălcioara (Elaeagnus
angustifolia) poate reţine 31 g/m2 pulberi). Perdeaua vegetală va avea forma unei benzi de circa
10 m lăţime şi va include următoarele categorii de specii:
* specii principale de talie mare, de circa 30 m înălţime, ca: Populus serotina; Robinia
pseudoaccacia; Fraxinus excelsior
* specii de amestec şi ajutor de talie mijlocie având 10-20 m înălţime ca: Padus mahaleb,
Padus racemosa, Acer tataricus, Pinus pyraster, Morus alba, Rhus typhina
* specii de talie mică, arbuşti cu înălţimi de 1-8 m: Cornus sanguinaea, Cornus mas,
Ligustrum vulgarae, Prunus spinosa, Crataegus monogyna, Rosa canina, Elaeagnus angustifolia.
b. realizarea unui strat vegetal ierbaceu şi arbustiv de acoperire a taluzurilor, în scopul
consolidării şi protecţiei împotriva eroziunii eoliene. Obţinerea unei eficienţe rapide şi sigure
este condiţionată de asigurarea apei necesare dezvoltării vegetaţiei. Pentru acestea trebuie
asigurată montarea unor reţele de distribuire a apei cu instalaţiile de irigare aferente.
c. reintroducerea suprafeţelor depozitelor de steril în circuitul agricol, la scoaterea din
funcţiune a iazurilor de decantare. Aceasta se poate realiza fie prin recultivarea directă a
iazurilor, fie prin copertarea suprafeţei acestora cu un strat de 10-20 cm sol.
Sub influenţa procesului de recultivare a haldelor are loc un proces incipient de
solidificare, care constă în creşterea concentraţiei în elemente nutritive, mobilizarea unor
elemente din depozit, dezvoltarea unei microflore specifice plantelor cultivate, creşterea
conţinutului în azot şi materie organică, începerea unui proces de structurare a materialelor
haldate şi, deci, modificarea indicilor fizici şi hidrochimici ai haldei.
c) Ponderea pădurilor şi terenurilor destinate împăduririi sau reîmpăduririi, în care este
şi va fi admisă şi posibilă recoltarea masei lemnoase
Tabel nr.44
(1996)
Terenuri Arborete Terenuri
împădurite parcurse cu destinate
Păduri şi pe cale tăieri reîmpăduririi, Poieni sau Terenuri
plantaţii cu artificială, definitive, cu în urma goluri degradate,
reuşită care nu au regenerare tăierilor rase, a destinate prevăzute a
definitivă realizat încă parţial doborâturilor împăduririi se împăduri
reuşita realizată pe de vânt sau a
definitivă cale naturală altor cauze
(%) (%) (%) (%) (%) (%)
69.23 3.17 0.79 0.09 0.12 0.0035
d) Ponderea din totalul fondului forestier a pepinierelor, culturilor speciale, a păşunilor
şi fâneţelor
Tabel nr. 45
(1996)
pepiniere şi culturi speciale păşuni şi fâneţe
(%) (%)
0.05 0.113
 e, f) Ponderea suprafeţei ocupată cu drumuri şi construcţii
Tabel nr. 46
(1998)
Suprafaţa Suprafaţa % din Suprafaţa % din
Localitatea
totală (ha) construită (ha) suprafaţa totală drumurilor (ha) suprafaţa totală
Socol 7408 100 1.35 131 1.77
Gârnic 3742 41 1.1 206 5.5
Naidăş 6103 56 0.91 168 2.75
Pojejena 12126 24 0.2 180 1.48
Pescari 2458 65 2.64 36 1.46
Berzasca 27195 117 0.43 104 0.38
Şicheviţa 10297 140 1.35 30 0.29
Topleţ 9363 59 0.63 58 0.62
Balta 12555 125 0.99 73 0.58
Brezniţa Ocol 6834 278 4.07 116 1.7
Cireşu 5601 43 0.76 75 1.34
Dr.Tr.Severin 5740 1249 21.76 124 2.16
Dubova 15559 43 0.27 129 0.83
Godeanu 4402 17 0.38 36 0.82
Ieşelniţa 16402 61 0.37 115 0.7
Iloviţa 7022 40 0.57 75 1.07
Orşova 5512 353 6.40 176 3.19
Podeni 7684 91 1.18 120 1.56
Şviniţa 8578 43 0.50 71 0.82

g) Dispersia spaţială a aşezărilor umane

Repartiţia aşezărilor în arealul parcului natural nu este uniformă, cea mai mare densitate a
acestora înregistrându-se în perimetrul bazinetelor depresionare şi al culoarelor de vale; din
punct de vedere altitudinal, aşezările se concentrează între aprox. 70-700 m, cu maximă
frecvenţă între 100 şi 300 m (aprox.74.24%); 48.48% din totalul aşezărilor permanente sunt
localizate în lungul Dunării şi al principalilor săi afluenţi (27.27% pe afluenţi şi 21.21% pe Valea
Dunării), 31.82% sunt situate pe versanţi, în apropierea cursurilor de apă şi doar 19.69% preferă
suprafeţele interfluviale.
Dispunerea pe trepte altitudinale a aşezărilor şi tendinţa aglomerării spre coridorul fluvial
al Dunării atestă pendularea pe verticală a acestora timp de mai multe secole, marcată de
coborâri succesive din zonele de culme, spre zonele de vale, concomitent cu abandonarea
activităţilor agricole tradiţionale, în favoarea activităţilor industriale şi de servicii, conturate şi
amplificate în perioadele modernă şi contemporană.
Privită longitudinal, dispersia reţelei de aşezări relevă o mai mare uniformitate,
înregistrându-se totuşi două areale de concentrare mai puternică: pe aliniamentul cuprins între
gurile Nerei şi împrejurimile localităţii Şicheviţa, pe de o parte şi în sectorul desfăşurat între
cursul inferior al Cernei şi Valea Topolniţei, pe de altă parte.
 Caracteristicile desfăşurării spaţiale a aşezărilor umane în perimetrul analizat, sunt
relevate sintetic şi de valorile unor indici de centralitate, concentrare şi dispersie, calculaţi
conform formulelor utilizate de S. Balteş şi L. Hrdlicska (manuscris) pentru comunele din nordul
Câmpiei Transilvaniei, M. Derruau (1963), J. Chiffre (1969), Cl. Giurcăneanu (1969), I. Iordan
(1971), E. Molnar (1970), Martin Olaru (1978).
Metoda centralităţii, concentrării şi dispersiei aşezărilor, bazată pe utilizarea unor formule
matematice, exprimă poziţia relativă a fiecărei aşezări în raport cu celelalte din cadrul reţelei de
aşezări, precum şi gradul de concentrare a localităţilor componente, în cadrul comunei.
Aceşti indici pot oferi informaţii asupra accesibilităţii satelor în incinta comunei,
constituind puncte de plecare în acţiunile destinate sistematizării reţelei de localităţi, iar în cazul
unei arii protejate, în monitorizarea activităţilor umane, legate nemijlocit de prezenţa aşezărilor.
În continuare, vom analiza unele aspecte legate de dinamica acestor indici, în localităţile
din cuprinsul parcului natural.
Din analiza valorilor indicelui de centralitate (distanţa medie a unei aşezări în raport cu
celelalte aşezări din sistem), calculat conform formulei utilizată de M. Olaru pentru aşezările din
sud-vestul ţării:
(Ice  d1+d2+d3+ ... +dn/n )
unde,
d  distanţa fiecărei aşezări faţă de celelalte;
n  numărul total al distanţelor dintre aşezările comunei.
a rezultat că, sub aspectul limitei de variaţie, pentru localităţile din judeţul Caraş-Severin aferente
parcului, extremele acestora sunt de minim 1 (comuna Topleţ) şi maxim 16.85 (comuna Berzasca).
Valoarea scăzută a indicelui de centralitate în cazul comunei Topleţ, reflectă numărul redus
de aşezări şi distanţa relativ mică între acestea (2, respectiv 1-2 km). În schimb, în cazul comunelor
Berzasca şi Şicheviţa, valoarea ridicată a indicelui relevă o dispersie considerabilă a satelor în spaţiu
(comuna Şicheviţa cuprinde 19 sate, distanţa între acestea variind între 2 şi 38 km).
Valoarea indicelui de dispersie I (după A. Demangeon, citat de M. Olaru, 1978), este
funcţie de:
I  (N+N)n / N
N  numărul total al locuitorilor; N  numărul locuitorilor din satul de reşedinţă;
n  numărul satelor nereşedinţă.
Valorile acestui indice pun în evidenţă următoarele categorii de aşezări:
 comune cu grad ridicat de concentrare (0.01-1.00), cu aşezări mari, în cea mai mare
parte cu structură adunată sau compactă – Gârnic, Naidăş, Pescari, Topleţ;
 comune cu grad mijlociu de dispersie (1.00-5.00), unde predomină de regulă satele
răsfirate – Berzasca, Pojejena;
 comune cu structură risipită, cu grad ridicat de dispersie (peste 5), caracterizate prin
aglomerări mici de gospodării pe suprafeţe întinse – Şicheviţa, Socol.
În formula sa, J. Chiffre (1969) completează varianta Demangeon, incluzând alţi doi
indicatori: distanţa şi suprafaţa
C  D/N  P/S  k,
unde:
C – indicele de dispersie; D – distanţa sau distanţele dintre satele componente ale
comunei şi satul de reşedinţă al comunei respective; N – numărul satelor nereşedinţă; P–
populaţia satelor nereşedinţă; S – suprafaţa comunei; k – coeficient rezultat din raportul între
populaţia satelor nereşedinţă şi populaţia totală a comunei respective.
 Acest indice permite atât relevarea posibilităţilor repartiţiei teritoriale a aşezărilor umane,
cât şi aprecierea reală a particularităţilor de utilizare a terenului din perimetrul comunelor.
Valorile indicelui Demangeon, coroborate cu cele ale indicelui de dispersie elaborat de
I. Iordan (1971), conduc la individualizarea următoarelor categorii de dispersie a aşezărilor:
 comune cu dispersie mică (10-40) – Topleţ;
 comune cu dispersie mijlocie (10-40) – Naidăş;
 comune cu dispersie mare (40-80) – Berzasca, Gârnic, Pescari, Pojejena;
 comune cu dispersie foarte mare (peste 80) – Şicheviţa, Socol.
Concluzia care se desprinde din analiza acestor indici este aceea că, în spaţiul analizat,
sunt prezente aşezări umane cu grad ridicat de dispersie, care pot induce unele disfuncţionalităţi
în gestionarea utilizării terenurilor parcului natural.
h) Densitatea populaţiei, în unităţile administrative care-şi înscriu teritoriul în perimetrul
parcului, înregistrează o dinamică relevată în tabelul următor:
Tabel nr.48
(1998)
Nr. Densitatea populaţiei
Localitatea Populaţia totală
crt. (loc/kmp)
1. Berzasca 3665 13.5
2. Gârnic 1904 50.9
3. Moldova Nouă 18 500 129.10
4. Naidăş 1354 22.2
5. Coronini (Pescari) 2043 83.1
6. Pojejena 3591 29.6
7. Şicheviţa 3024 29.4
8. Socol 2434 32.8
9. Topleţ 3346 35.7
10. Balta 1620 12.9
11. Brezniţa Ocol 4032 58.9
12. Cireşu 758 13.5
13. Drobeta Tr. Severin 118734 2068.5
14. Dubova 1168 7.5
15. Godeanu 707 16.06
16. Ieşelniţa 3080 18.8
17. Iloviţa 1508 21.5
18. Orşova 15497 281.1
19. Podeni 1294 16.8
20. Şviniţa 1298 15.1

i) Indicele transformării environmentale

Acest indice (calculat conform formulei utilizată de Maruszczak - Polonia, în 1988 şi
preluată de Malgorzata Pietrzak în 1998, pentru aprecierea impactului uman asupra peisajului
subcarpatic din Polonia) este dat de raportul între suprafaţa pădurilor şi a pajiştilor şi suprafaţa
construită:
Itr. e  S (păduri+pajişti)/ S construită
Raţionamentul care a stat la baza utilizării acestui indice se axează pe realitatea conform
căreia, pădurea şi pajiştea reflectă naturalitatea peisajului, în timp ce suprafeţele construite
reprezintă un factor de transformare a mediului.
Referitor la formula de mai sus, pentru Parcul Natural „Porţile de Fier”, mult mai relevant
pare a fi raportul dintre suprafaţa împădurită pe de o parte, şi suprafaţa agricolă şi cea construită
(includem aici şi căile de comunicaţie), pe de altă parte; amendamentul adus formulei porneşte
de la considerentul că, agroecosistemele reprezintă entităţi artificializate ale peisajului, nefiind
capabile de autoreglare şi subordonându-se intereselor societăţii omeneşti. În acest caz, formula
de calcul devine:
Itr. e  S pădure/ S (agricolă+construită)
Tabel nr. 49
Indicele transformării environmentale
Localitatea Itr. e (varianta Maruszczak) Itr. e (varianta propusă)
1. Socol 17.3 0.4
2. Gârnic 11.3 1
3. Naidăş 16.6 0.3
4. Pojejena 45.8 1
5. Pescari 9.6 0.1
6. Berzasca 113 4
7. Şicheviţa 42.4 0.9
8. Topleţ 74.5 4.8
9. Balta 49.5 o.8
10. Brezniţa Ocol 9.4 0.6
11. Cireşu 35.8 0.7
12. Dr. Tr. Severin 2 1.3
13. Dubova 79.7 7.3
14. Godeanu 59.1 0.9
15. Ieşelniţa 86 10.2
16. Iloviţa 47.64 2.2
17. Orşova 7.36 1.9
18. Podeni 27.9 0.4
19. Şviniţa 61.8 2.6

Valorile ridicate ale acestui indice în localităţi ca: Ieşelniţa (86, respectiv 10.2); Dubova
(79.7, respectiv 7.3); Berzasca relevă o transformare redusă a mediului în perimetrul acestora,
comparativ cu situaţia localităţilor Socol, Şicheviţa, Naidăş, Brezniţa-Ocol, Cireşu, Orşova, unde
valorile sunt foarte scăzute.

3.2.5.5. Accelerarea proceselor geomorfologice actuale – consecinţă a artificializării

peisajului

Fenomenele naturale care afectează evident dinamica peisajului şi care pot fi detectate,
inventariate şi cuantificate inclusiv la scara vieţii umane, sunt procesele de modelare actuală a
reliefului, a căror manifestare spaţio – temporală poate fi atenuată sau accelerată artificial, direct
sau indirect, prin intervenţie umană.
Spaţiul Parcului Natural „Porţile de Fier” reprezintă scena manifestării unei largi palete
de procese de modelare a reliefului, cu implicaţii directe sau indirecte, imediate sau de
perspectivă asupra ecosistemelor parcului şi, în mod deosebit, asupra celor antropizate.
Dintre factorii potenţiali de care depind ritmul şi forma de manifestare a proceselor
geomorfologice actuale, menţionăm:
* poziţia geografică a văii transversale a Dunării între două zone mari de câmpie (Câmpia
Tisei în vest şi Câmpia Română în est);
* configuraţia defileului, format dintr-o succesiune de culoare înguste şi lărgiri sub formă
de bazinete;
 * complexitatea litologică, determinată de eterogenitatea tipologică a rocilor cu
proprietăţi fizico-chimice diferite;
* gradul de acoperire cu un anumit tip de vegetaţie;
* prezenţa lacului de acumulare etc.
În declanşarea şi dinamica proceselor de modelare a reliefului, un rol important revine
regimului precipitaţiilor, fenomenelor de îngheţ şi dezgheţ, oscilaţiilor de debit lichid şi solid ale
Dunării şi râurilor afluente şi nu în ultimul rând, diferitelor forme de activitate antropică
(modernizarea şi lărgirea DN 57 Orşova – Moldova Nouă, exploatările miniere, despăduririle,
păşunatul intensiv etc.).
În arealul Parcului Natural „Porţile de Fier”, procesele de modelare sunt diferenţiate în
raport cu cele două componente principale ale văii Dunării, în:
A. procese de albie
B. procese de versant
Amenajarea sistemului hidroenergetic de la „Porţile de Fier” a imprimat noi tendinţe în
ritmicitatea şi forma de manifestare a proceselor geomorfologice.
Un studiu predictiv, efectuat în perioada premergătoare creării lacului de acumulare, de
către domnii profesori Gr. Posea, I. Ilie, N. Popescu, M. Grigore, a condus la delimitarea a trei
etape în dinamica proceselor de albie şi a formelor geomorfologice corespunzătoare, diferenţiate
în raport cu amenajarea hidrotehnică:
1. Etapa fluviatilă, premergătoare lacului, în care procesele de albie şi de versant au
variat în strânsă dependenţă de fluctuaţiile de nivel ale Dunării şi afluenţilor săi. Această etapă se
materializa printr-o diferenţiere netă între sectoarele de bazinete (care permit procesul de
aluvionare şi formare a grindurilor fluviatile, pe de o parte, şi sectoarele de vale îngustă, pe de
altă parte). Sectoarele de vale îngustă, cu viteză mare a apei şi cu intensificarea curenţilor
turbionari, se caracterizau prin:
* absenţa formelor de acumulare în albia minoră;
* prezenţa marmitelor laterale şi de fund;
* distrugerea conurilor de grohotiş şi de dejecţie;
* marea neregularitate a fundului albiei etc.
Adâncimile mari din sectoarele înguste sau din porţiunile cu stânci în albie – ca de
exemplu cea a Cazanelor – nu puteau fi colmatate, ele funcţionând ca adevărate „mori” de
măcinare a pietrişurilor grosiere pătrunse în defileu.
2. Etapa de tranziţie fluvio-lacustră, corespunde perioadei de umplere a lacului. Ea a
generat procese şi forme tranzitorii între cele de tip fluviatil şi cele de tip lacustru:
* scăderea competenţei sau a capacităţii de transport al materialelor târâte pe fundul
albiei, desfăşurată regresiv, concomitent cu remuul;
* scăderea scurgerii turbulente, ce determină spălarea şi redistribuirea materialelor fine
care constituiau grinduri şi conuri de dejecţie în luncă;
* în procesul de redistribuire a materialului aluvionar, a început uniformizarea şi
estomparea reliefului de fund şi de ţărm preexistent.
3. Etapa lacustră corespunde umplerii complete a lacului şi atrage după sine formarea
unui nou echilibru morfodinamic şi genetic. Trebuie menţionat că, spre deosebire de barajele de
pe cursurile de apă interioare ale României, care prin retenţia apelor, transformă în porţiunea de
acumulare toate caracteristicile fluviatile în caracteristici lacustre, barajul de la „Porţile de Fier”,
practic, nu formează un lac propriu-zis şi nu modifică substanţial regimul debitelor lichide, în
schimb, generează modificări de fond în regimul vitezei apelor şi ale debitelor de aluviuni în
suspensie. Caracteristicile de loc propriu-zis se regăsesc în special în golfurile create la gurile de
vărsare ale unor afluenţi ca: Cerna, Mraconia, Bahna.
Între procesele de albie caracteristice etapei actuale menţionăm:
a. reducerea la maximum a transportului aluviunilor de fund;
b. anularea posibilităţii acumulărilor emerse sub formă de ostroave (de tipul insulei Ada
Kaleh, în prezent inundată), datorită încetării transportului de fund, de la malul lacului spre larg,
conform unei curbe parabolice concave.
c. continua nivelare a neregularităţilor de pe fundul albiei minore de către materialele
provenite de pe versanţi şi din transportul în suspensie, tendinţa fiind de uniformizare a profilului
longitudinal de fund; pietrişurile şi bolovănişurile sosite de pe versanţi sau din râurile afluente nu mai
sunt măcinate ci se acumulează sub formă de straturi grosiere în alternanţă cu material mai fin.
d. colmatarea parţială a formelor negative ale fundului lacului de retenţie (marmite, arce
depresionare sculptate în rocile mai mici etc.). Un studiu de sinteză, realizat de către Gh. Focşa
în anul 1980, asupra prognozei sedimentării în lacul „Porţile de Fier”, arată că, în primii ani,
lacul reţine circa 50% din aluviunile Dunării, ceea ce înseamnă 14 600 000 t/an depunere.
Această rată se va diminua treptat, fiind: după 11 ani, de 12 300 000 t/an; după 21 ani de
10600000 t/an şi la circa 34 de ani de la darea în exploatare (aproximativ în anul 2004), de
8000000 t/an, fenomen care se desfăşoară diferenţiat pe sectoare caracteristice pentru 1, 5, 15 şi
30 de ani. Prognoza sedimentării în lacul „Porţile de Fier”, între km 973 şi km 1003, după 5, 15
şi 30 de ani de funcţionare este redată în tabelul următor:

Nr. De Total între km 973 şi

km 973 - km 983 km 983 - km 993 km 993 - km 1003
ani km 1003
(1) (2)a (3)b (4)a (5)b (6)a (7)b (8)a (9)b
1 0.5 3 1.4 10 7.3 50 9.2 62
5 3.5 5 12.6 26 28.4 44 44.5 69
15 37.0 20 49.0 26 47.0 25 133.6 71
30 61.0 19 62.0 19 52.0 16 175.0 54
Gh. Focşa, 1980
a – milioane tone; b – procente
e. înălţarea fundului cuvetei lacustre, începând de la baraj către amonte
f. apariţia procesului de abraziune lacustră, determinat de frecvenţa valurilor generate de
vânt şi de circulaţia vapoarelor.
Spre deosebire de colmatare, care exprimă în primul rând relaţiile dintre baraj şi dinamica
reliefului din întregul bazin hidrografic, abraziunea exprimă relaţiile cu versanţii adiacenţi lacului.
Elementele morfologice ce aparţin domeniului de abraziune a fâşiei de ţărm, cu
micromorfologia caracteristică, sunt falezele (foto III 8); acestea au înălţimi care variază de la
câţiva cm, până la câţiva m (frecvent între 1-2 m).
Faleze create de abraziunea lacustră (sectorul Orşova-Ieşelniţa)
 Foto III 8

Foto III 9
În evoluţia lor, specific este procesul de formare a nişelor şi marmitelor de abraziune.
Nişele de abraziune (excavaţii de formă circulară, cilindrică, elipsoidală etc., săpate de
valuri la baza falezelor), apar frecvent la baza falezelor constituite în depozite neconsolidate,
specifice mai ales sectorelor de bazinete: Dubova, Ogradena-Orşova (foto III 9) etc.
Marmitele de abraziune (definite de I.C. Dionne, 1965, drept cuvete de formă circulară,
rotundă sau ovală, unghiulară sau asimetrică, formând o microdepresiune care se afundă
perpendicular pe abruptul strâns al falezelor) contribuie la procesul de retragere a falezei
semnalat în sectorul ţărmului românesc între Orşova şi Dubova (foto III 10, III 11).
Marmite de abraziune lacustră
 Foto III. 10

g. apariţia în zona liniei de ţărm a lacului a unor alunecări locale de mică amploare –
emerse şi submerse – care afectează îndeosebi acumulările coluvio-proluviale (de exemplu cele
din bazinetele Liubcova, Dubova, Ogradena etc.)

Foto III. 11
h. În condiţiile lacului de acumulare, aproape toţi afluenţii Dunării se varsă în golfuri cu
adâncimi variabile, unul dintre cele mai mari fiind cel al văii Cerna. Golfurile constituie locuri de
depunere a materialelor cărate de râuri. Acestea generează diferite forme, de la conuri de dejecţie
tipice, până la delte submerse şi emerse, cu configuraţii dictate de condiţiile locale.
 Acumulare de materiale fine de tipul plajelor
i. la extremitatea din
amonte a lacului (coada lacului),
Dunărea pătrunde sub forma unui
curent mai puternic care, pe măsură
ce se dispersează, este obligat să
depună o parte din materialele
aduse în suspensie şi să le
redistribuie pe cele ale râurilor
afluente. În această zonă,
confluenţele menţin încă
posibilitatea formării de conuri de
dejecţie, deplasate către avale
j. apariţia unor coloane sau
grinduri longitudinale laterale şi a
ridurilor de fund, transversale
defileului, dispuse în zona de
stingere a curentului
k. În sectoarele de ţărm ale
zonelor de bazinete s-au format
acumulări de materiale fine, de
tipul plajelor submerse şi emerse
(foto III 12); în formarea lor, un
rol important îl joacă valurile şi
curenţii lacuştri. Aceste depuneri
laterale modifică şi
uniformizează, sub aspectul unei Foto III. 12
curbe concave, profilul transversal
al lacului.
Observaţiile efectuate cu prilejul deplasărilor succesive efectuate de-a lungul cursului
Dunării în sectorul de defileu au pus în evidenţă o parte din aspectele relevate de studiul
predictiv; în acest sens, putem menţiona prezenţa sectoarelor de plajă în bazinetele depresionare
(foto III 12), a falezelor (foto III 8, III 9), a marmitelor şi a nişelor datorate abraziunii lacustre (foto
III 10, III 11) etc.
În funcţie de condiţiile de formare, de modul de manifestare şi de asociere, procesele de
versant care au cea mai largă dezvoltare în arealul Parcului Natural „Porţile de Fier” pot fi
grupate în:
a. procese de eroziune
b. procese gravitaţionale
Procesele de eroziune se manifestă diferit ca intensitate şi extindere.
Versanţii împăduriţi ai Dunării şi ai afluenţilor principali sunt mai slab afectaţi de
procesele de eroziune; în general, procesele care se dezvoltă aici sunt cele de spălare sau şiroire
şi mai puţin de torenţialitate.
Torenţialitatea, asociată cu procesele de ravenare în condiţiile suprafeţelor lipsite de
înveliş vegetal protector, se manifestă pe pante accentuate (40o-60o), cu grad ridicat de alterare a
rocilor şi cuvertură superficială de sol. Asemenea situaţii sunt frecvente în special între Tişoviţa
şi Plavişeviţa şi în sectorul Pescari-Liuborajdea.
 Eroziunea eoliană, manifestată cu precădere în regiunea ostrovului Moldova Veche, cu
pondere mare a solurilor nisipoase, reprezintă o problemă acută, în arealul localităţii Moldova
Nouă, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 400 ha.
Procesele gravitaţionale sunt reprezentate prin alunecări de teren, depozite mobile de
versant, surpări şi prăbuşiri.
Alunecările de teren, mult mai restrânse ca arie de răspândire, s-au dezvoltat pe seama
unor depozite friabile, cu intercalaţii de argile, fiind mai reprezentative în preajma localităţii
Orşova (reactivate în vara anului 1999, în urma unor ploi torenţiale), în arealul localităţii Şviniţa
(unde a fost reactivată, ca urmare a ploilor abundente, în 1998), şi în extremitatea vestică a
parcului.
Prăbuşirile şi surpările apar mai frecvent în sectorul versanţilor care delimitează drumul
naţional DN 57 Orşova-Moldova Nouă; ca urmare a lucrărilor de modernizare şi lărgire a
acestuia, stabilitatea versanţilor a fost afectată în mod deosebit, procesele menţionate fiind
puternic activate. Prăbuşirile antrenează odată cu roca, stratul superficial de sol şi vegetaţia
ierboasă, arbustivă şi arborescentă.
Acolo unde predomină rocile mai dure (calcare, gresie şi conglomerate permiene, şisturi
cristaline ale Domeniului Getic), ca rezultat al dezagregării, se formează depozite mobile de
versant (grohotişuri, pânze de grohotişuri, râuri de pietre, depozite deluviale), cu efecte negative
asupra vegetaţiei.
În sectorul Ieşelniţa-Ogradena, ca urmare a indicelui ridicat de împădurire, procesele de
modelare actuală sunt reduse ca intensitate; în zona Cazanelor, la aprox. 300 m, (la nivelul lui
„der pontische talbode” al lui J. Cvijic –1907) modelarea actuală a reliefului şi solificarea se
caracterizează printr-o microzonalitate. Astfel, pe versanţii dealurilor Ciucaru Mic şi Ciucaru
Mare, sunt caracteristice procesele gravitaţionale, de disoluţie, de eroziune a solurilor, influenţate
local de amenajarea căilor de comunicaţie; pe interfluviile relativ extinse, se dezvoltă procesele
de disoluţie şi prăbuşire carstică, însoţite de apariţia avenelor, dolinelor, uvalelor (Atlasul
complex „Porţile de Fier”, 1976).
Pentru stabilizarea versanţilor afectaţi de procese de eroziune în adâncime şi de procese
gravitaţionale, asupra terenurilor ocupate de păşuni degradate, Ocoalele Silvice Moldova Nouă şi
Orşova au realizat o serie de lucrări agrotehnice. Astfel, spre exemplu, în 1998, suprafeţele
amenajate pentru combaterea eroziunii solurilor, însumau în perimetrul localităţii Brezniţa Ocol
1967 ha, iar în perimetrul localităţii Pojejena, 2405 ha.
 În prezent, însă, aceste terenuri au fost restituite administraţiei publice locale, conform
Legii 69/1991. Comunele care au preluat păşunile respective, în parte împădurite şi ameliorate de
Ocoalele Silvice, nu dispun de resurse financiare suficiente pentru a continua acţiunea de
combatere a eroziunii solului.
În ceea ce priveşte alunecările de teren, în comuna Naidăş, unde au frecvenţă mai
ridicată, acestea au fost stabilizate pe o suprafaţă de 250 ha, semistabilizate pe 75 ha, rămânând
încă active pe o suprafaţă de 60 ha.

View publication stats