Tema # 1 Noţiunea, obiectul şi sistemul dreptului ecologic

1. Formele de interacţiune dintre societate şi natură, dezvoltarea lor la etapa actuală. Poluarea: noţiunea şi efectele;
Ecologie din greaca se explică ca “oicos”, ce ar însemna “casă” şi “logos” – ştiinţă, altfel spus ştiinţă despre casă.
Mediul ambiant este condiţia şi sursa vieţii omeneşti, teritoriu în care statul îşi exercită suveranitatea sa, în care sunt amplasate unităţile industriale, agricole şi cu alta
destinaţie economico - culturala.
Mediul reprezintă ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice,
toate materiile organice şi anorganice, precum şi flora, fauna, societatea umană, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv
valorile arheologice şi istorice, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.
Protecţia mediului ambiant – reprezintă măsuri statale şi publice îndreptate spre protecţia, restabilirea şi utilizarea raţională a resurselor naturale şi îmbunătăţirea stării
mediului natural şi este parte al ecologiei.
Există două feluri de interacţiuni:
Interacţiunea economică – folosirea naturii de către om pentru satisfacerea necesităţilor materiale şi producţie.
Interacţiunea ecologică – este protecţia mediului în scopul menţinerii omului ca un organism social şi biologic şi mediului natural de existenţă al acestuia.
 A. Interacţiunea economică
Omul influenţează asupra mediului său:
• prin utilizarea resurselor;
• prin schimbarea mediului pentru rezolvarea problemelor sale economice.
Activitatea negativă a omului asupra mediului, din punct de vedere obiectiv, se divizează în trei forme:
a. Poluarea;
b. Epuizarea resurselor naturale;
c. Distrugerea mediului natural;
Poluarea mediului este modificarea fizico – chimică a conţinutului elementelor naturale (aer, apă, sol), care ameninţă viaţa şi sănătatea oamenilor şi starea mediului.
Conform Regulilor de la Montreal (art.1) din 1983 aplicate pentru poluarea transfrontalieră, prin poluare se subînţelege orice introducere de către om în mediu, direct
sau indirect, a unor substanţe sau energii cu efecte vătămătoare, de natură să pună în pericol sănătatea omului, să prejudicieze resursele biologice, ecosistemele şi
proprietatea materială, să diminueze beneficiarii sau să împiedice alte utilizări legitime ale mediului
 a. Poluarea
Poluarea poate fi:
 Naturală (cosmică)
 Antropogenă
 Chimică
 Fizică (termică, radioactivă, sonoră, vibratore)
 Biologică (contaminare microbiologică a mediului prin inhalare sau ingerate)
Poluarea contemporană este generată de câteva activităţi umane: industria, transportul şi agricultura intensivă şi industrializată.
Efectele poluării la nivel global:
- Crearea efectului de seră (mărirea nivelului Oceanului planetar, mărirea pustiurilor)
- Poluarea aerului atmosferic (găurile de ozon)
- Poluarea Oceanului Planetar
 b. Epuizarea şi c. Distrugerea
 Epuizarea – este pierderea treptată a acelor resurse naturale care servesc omului izvor al activităţii economice
Supuse epuizării: pădurile, apele potabile
 Distrugerea – este pierderea treptată a calităţilor , sau speciilor care servesc drept izvor al activităţii economice.
Supuse distrugerii: terenurile, speciile de plante, animale
Cauzele poluării, epuizării şi distrugerii Resurselor Naturale sunt:
Obiective:
 Posibilitatea limitată al Pământului la auto curăţire şi auto regenerare;
 Limitele fizice ale Pământului;
 Industrie “fără deşeuri al naturii” şi industrie cu deşeuri.
Subiective:
 Lipsa activităţilor organizatorice şi economice din partea statului;
 Lipsa educaţiei / culturii ecologice
 Indiferenţa / apatia ecologică
 B. Interacţiunea ecologică
Îndreptată spre protecţia şi regenerarea resurselor naturale.
Istoricul apariţiei:
 Sec. 19 – ideea protecţiei monumentelor naturii (conservarea);
 Sec 20 – ideea folosirii “raţionale” a naturii, în “raţional” se include atât aspectul economic, cât şi cel ecologic;
 Anii ‘’60 ai secolului 20 – ideea protecţia şi îmbunătăţirea mediului (obiectul protecţie este nu numai natura, dar omul, viaţa şi sănătatea acestuia.) A trecut
prin patru etape, având o importanţă la nivel global:
I. de stabilire a efectelor negative ce survin în urma activităţilor antropogene asupra mediului (anii ‘60 - 70);
II. de elaborare a programelor de protecţie a mediului (anii ’70 - 80);
III. realizarea programelor îndreptate spre restabilirea mediului (anii ’80 - 90) – ca rezultat Conferinţa de la Rio de Janeiro “Mediu înconjurător şi dezvoltarea
durabilă”
IV. Programele de dezvoltare durabila (după conferința de Rio de Janeiro’92 - prezent
V. Trecerea la o economie verde (Rio de Janeiro 2012)
2. Funcţia ecologică a statului. Conceptul politicii de mediu al statului
Funcţia unui stat democratic reprezintă direcţiile principale sau de bază a activităţii sale, determinate de necesitatea hotărârii anumitor probleme generale ale societăţii.
Funcţia reprezintă rolul statului în societate.
Principalul rol pe care îl joacă funcţia ecologică a statului se exprimă prin asigurarea ştiinţific argumentat a corelaţiei intereselor ecologice şi economice a societăţii,
să fie garanta în realizarea şi apărarea drepturilor omului la un mediu sănătos, adecvat pentru viaţa şi sănătatea omului.
Funcţia ecologică a statului include în sine:
• Activitatea de administrare cu resursele naturale în interesul societăţii;
• Asigurarea folosirii raţionale a resurselor naturale în scopul prevenirii dispariţiei acestora;
• Protecţia drepturilor omului şi intereselor legitime.
Funcţia ecologică se realizează prin forme (metoda şi posibilitatea de executare a funcţiei).
 Metodele de realizare a funcţiei ecologice sunt:
A. Normativă (folosirea actelor normative ecologice)
B. Organizatorică (aprobarea măsurilor economice, bugetare, fiscale) standardizarea, expertiza, monitoringul etc.
Pentru implementarea recomandărilor Conferinţei ONU 1992 de la Rio de Janeiro Parlamentul RM adoptă un şir de acte normative în domeniu. (a se vedea lista actelor
normative)
La fel au fost adoptate acte ce reglementează baza politicii de mediu în etapa de tranziţie la economia de piaţă, acestea sunt:
Concepţii , Strategii, Programe, Planuri
 Concepţia politicii de mediu a Republicii Moldova.
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.605-XV din 02.11.2001
Obiectivele politicii de mediu:
A. Prevenirea şi reducerea impactului negativ al activităţii economice asupra factorilor de mediu, resurselor naturale şi sănătatea populaţiei în contextul dezvoltării
durabile a ţării;
B. Asigurarea securităţii ecologice a ţării.
Politica de mediu locală si globală
Direcţiile prioritare a politicii globale:
 Crearea unor condiţii de colaborare a tuturor păturilor sociale la atingerea obiectivelor dezvoltării durabile şi la prevenirea crizei ecologice;
 Contracararea efectelor negative ale globalizării economiei, care afectează securitatea ecologică regională şi naţionale,
Direcţiile prioritare a politicii locale:
Întărirea capacităţilor în domeniu şi colaborarea intersectorială;
Reglementarea impactului, prevenirea poluării şi asanarea mediului;
 Activităţile de protecţie a mediului sunt îndreptate în domeniile:
• Industrie; • Ocrotirii sănătăţii;
• Energie; • Amenajarea teritoriului şi construcţie;
• Agricultură şi industrie alimentară; • În domeniul locuinţelor şi gospodăriilor comunale;
• Transporturi şi comunicaţii; • În domeniul sistemelor de informare şi de instruire;
• Sfera militară; • În domeniul de cercetare – dezvoltare a mediului.
• Ecologia socioumană;
Protecţia şi folosirea resurselor naturale se înfăptuieşte prin:
• Conservarea solului; • Prevenirea poluării aerului atmosferic;
• Protecţia resurselor de apă şi prevenirea poluării apelor; • Gestionarea deşeurilor
 Mecanismele de protecţie a mediului
I. Economic
Aplicarea principiului
“poluatorul plăteşte”
“plăteşte beneficiarul de resurse naturale”
“prevenirea poluării mediului”
“răspunderea extinsivă a producătorulu” (în perspectivă)
II. Asigurarea ecologic
 Reduce riscul impactului negativ asupra mediului a activităţilor economice
 Îmbunătăţirea managementului întreprinderilor;
 Acumularea mijloacelor suplimentare pentru prevenirea şi lichidarea consecinţelor accidentelor ce au cauzat impact pentru mediu.
3. Apariţia şi dezvoltarea dreptului ecologic.
Noţiunea dreptului ecologic
Etapele dezvoltării reglementărilor în domeniul dreptului ecologic:
 Legea braniştii (Ştefan cel )
 Anafora pentru Codri, Dumbravi şi Lunci;  În domeniu folosirii resurselor naturale;
 Codul silvic 1787;  În domeniu protecţii a naturii;
Etapele dezvoltării dreptului ecologic
 Dreptul civil  Dreptul protecţiei naturii
 Dreptul folosirii resurselor naturale  Dreptul ecologic
Cerinţele pentru existenţa unei ramuri de drept:
Interesul statului;
Obiectul ramurii de drept (specificul acestuia);
Metodă proprie de reglementare;
 Noţiunea dreptului ecologic
Totalitatea normelor juridice, ce reglementează relaţii sociale specifice în domeniul utilizării resurselor naturale şi protecţiei mediului înconjurător de influenţe negative
de ordin fizic, chimic şi biologic ce apare în procesul economic şi de producere sau altul, asigurării respectării drepturilor ecologice şi intereselor legale ale persoanelor
fizice şi juridice.
4. Raporturile juridice ecologice. Temeiurile de apariţie, modificare şi stingere a raporturilor juridice ecologice;
Raportul juridic ecologic - este o relaţia socială ce apare în procesul interacţiunii societăţii cu natura şi este reglementat de normele dreptului ecologic.
Temeiurile de apariţie / stingere sunt evenimentele şi faptele:
Evenimentele – apar şi dau naştere la raporturi ecologice indiferent de voinţa omului. Evenimentele pot fi absolute (cutremurul de pământ) şi relative (raportul de
protecţie a pădurii).
Faptele sunt acele acţiuni întreprinse de către om ce aduc la apariţia raporturilor juridice ecologice. Faptele depind de – comportamentul omului; divizate în legale
(pozitive) şi ilegale (negative)
Temeiuri de apariţie / stingere se divizează în directe şi indirecte (primare şi secundare):
 Actul juridic; Actul normativ; Hotărârea instanţei de judecată;
 Decizia organelor administrative de stat sau locale
 Elementele raportului juridic ecologic sunt:
 Subiecţii;
 Conţinutul.
 Obiectul;
Subiectul:
1. Principal şi obligatoriu în toate raporturile este – STATUL – deoarece conform art. 37 Constiotuţia RM este garantul asigurării dreptului la un mediu sanătos şi
ecologic echilibrat;
Statul apare: ca purtător al împuternicirilor de administrare;
ca proprietar al resurselor naturale;
ca structură cu drept de control;
de prevenire şi contracarare.
2. Al doilea subiect este persoana fizică sau juridică care acţionează asupra mediului în scopul de-a utiliza RN sau de-a le proteja.
Aceştea pot fi divizaţi în cetăţenii RM, cetăţeni străini şi apatrizi.
Conţinutul raportului juridic este totalitatea drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la raporturi

Obiectul – este aceea faţă de care apar raporturile juridice ecologice. Obiectul raportului juridic este compus din :
Obiect material – (componente ale naturii, resursele naturale, arii naturale protejate de stat)
Componente ale naturii - elementele şi condiţiile naturale ale Terrei: aerul, apele de suprafaţă şi apele freatice, solul şi subsolul, rocile, masivele muntoase, lumea
vegetala şi fiinţele vii; (art. 1 Legea cu privire la expertiza ecologică);
Componentele naturii şi bunurile sociale (materiale) creează acel mediu în care există omul.
Componentele naturii se deosebesc de cele materiale prin:
Sociale - rezultatul acţiunilor umane; Naturale - apar în natură (produs al evoluţiei), lipsa cheltuielilor pentru “producerea lor”; (există cheltuieli la
restabilire etc.
etc.) odată cu scoaterea lor din mediul lor natural devin bunuri materiale;
Se divizează în:
Existenţa într-un lanţ ecologic – ecosisteme -, -, sunt cazuri când au găsit un compromis pentru combinarea ob.
de producere,
Materiale cu cele naturale şi aceste la fel sunt protejate (canalele, albiile râurilor schimbate, lacurile de acumulare,
de utilizare personală pădurile plantate);
Asigurarea calităţii vieţii – prin funcţiile sale biologice asigură calitatea mediului

Resurse naturale sunt obiectele, fenomenele, condiţiile naturale şi alţi factori, utilizabili în trecut, prezent si viitor pentru consum direct sau indirect, care au valoare
de consum şi contribuie la crearea de bunuri materiale şi spirituale. Resursele naturale se folosesc sau pot fi folosite ca mijloace de muncă, surse de energie, de materie
primă şi de materiale, nemijlocit ca obiecte de consum şi recreare, ca banca a fondului genetic sau sursă de informaţii despre lumea înconjurătoare. (Art.1 Legea cu
privire la resurse naturale);
Resursele naturale se clasifică:
 Drept izvor de utilizare:
I . Larg (izvor natural folosit în scop ecologic, economic estetic, spiritual)- II. Îngust (numai în sens economic);
 După potenţialul acestora
I . Epuizabile (pădurile, apele, pământul, Zăcămintele Minerale Utile)
II. Neepuizabile (energia solara, geotermale, climaterice);
I. Renovabile (reg. Animal, pădurile
II. Nerenovabile -- Anexa 1 Legea cu privire la Resurse Naturale
Vezi Anexa 2, 3, 4 al Legii cu privire la Resurse Naturale
Arie naturala protejata - spaţiu natural, delimitat geografic, cu elemente naturale reprezentative şi rare, desemnat şi reglementat în scopul conservării şi
protecţiei tuturor factorilor de mediu din limitele lui; (art. 1 Legea cu privire la fondul ariilor naturale protejate de stat).
ANPS sunt create pentru protecţie, conservare, păstrare, sunt de importanţa naţională, locală şi internaţională.
Art. 4 prevede clasificare ANPS
a) rezervaţie ştiinţifică; e) rezervaţie peisajeră (de peisaj geografic);
b) parc naţional; f) rezervaţie de resurse;
c) monument al naturii; g) arie cu management multifuncţional;
d) rezervaţie naturală;
2) care nu ţin de clasificarea Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii:
a) grădină dendrologică;
b) monument de arhitectură peisajeră;
c) grădină zoologică;
3) stabilite prin alte reglementări internaţionale:
a) rezervaţie a biosferei (Programul UNESCO);
b) zonă umedă de importanţă internaţională (Convenţia Ramsar).
 Clasificarea raporturilor juridico - ecologice
I. După felul raporturilor
 Ce apar în procesul administrării; condiţie statul este unul din subiecţi;
 Ce apar în procesul realizării de proprietate asupra Resurselor Naturale; condiţie unul din subiecţi este proprietar al RN;
 Ce apar în procesul realizării altor drepturi reale;
II.
Materiale (apar faţa de obiectele materiale)
Procesuale ( obiectul este nemijlocit acţiunea)
III.
De protecţie
De folosire
6. Principiile dreptului ecologic
Principiile dreptului ecologic se divizează în trei sub categorii:
I. Principii generale:
Principiul Democratism;
Principiul Umanismului;
Principiul Legalităţii;
Principiul Egalităţii;
Principiul Egalităţii tuturor tipurilor de proprietate.
II. Principii Speciale:
Principiul Priorităţii protecţiei mediului în contextul dezvoltării social economice a populaţiei pentru prezent şi viitor;
Principiul prevenirii poluării;
Principiul interzicerii poluării;
Principiul “Poluatorul plăteşte”;
Principiul Răspunderii pentru încălcarea legislaţiei ecologice şi cauzării prejudiciului mediului;
Principiul Folosirii raţionale şi în complex a resurselor naturale;
Principiul Folosirii conform destinaţiei şi conform scopurilor;
Principiul cooperării şi susţinerii internaţionale
 Accesul la informaţia de mediu;
 Participarea publicului în luarea deciziilor de mediu;
 Acces la justiţie în materie de mediu;
 III. Instituţionale
Principiul Priorităţii resurselor naturale protejate;
Principiul Priorităţii apelor potabile şi minerale;
Principiul Priorităţii terenurilor agricole;
etc
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 Tema # 2 Drepturile şi obligaţiile ecologice ale cetăţenilor şi
Organizaţiilor Neguvernamentale
Cuprins
 Noţiune şi categoriile de drepturi ecologice ale cetăţenilor şi organizaţiilor neguvernamentale de mediu din Republica Moldova.
 Formele şi metodele de apărarea drepturilor ecologice ale cetăţenilor şi organizaţiilor neguvernamentale de mediu.
 Obligaţiunile ecologice ale cetăţenilor
1. Noţiuni şi categoriile de drepturi ecologice ale cetăţenilor şi organizaţiilor neguvernamentale de mediu
din Republica Moldova.
Un drept al omului este o revendicare atribuită prin simpla condiţie de a fi fiinţă umană. La baza drepturilor omului stau valorile fundamentale: demnitatea umană,
egalitatea, existenţă interpersonală şi interstatală în mod practic. De exemplu: libertatea, respectul pentru celălalt, nediscriminarea, toleranţa, dreptatea,
responsabilitatea.
Evoluţia drepturilor omului este descrisă în literatura de specialitate prin trei "generaţii".
drepturile civile şi politice, de ex., dreptul la viaţă, dreptul la asociere, dreptul la judecată dreaptă, libertatea de expresie, dreptul de participare la viaţa politică a
societăţii şi aşa mai departe.
drepturile sociale, economice şi culturale - de ex., dreptul la o viaţă decentă, dreptul la muncă, dreptul la sănătate şi la educaţie, dreptul de a se asocia într-un sindicat.
drepturi (solidaritate) - promovează o categorie nouă de drepturi, aflate încă în curs de recunoaştere: drepturile "colective" ale societăţii sau ale persoanelor. Acestea
au apărut ca urmare a dezastrelor ecologice, a războaielor şi sărăciei, fenomene care au atras atenţia omenirii asupra dreptului la dezvoltare, la pace sau la un mediu
sănătos, la asistenţă umanitară.
La nivel internaţional, există tratate, acorduri, declaraţii sau convenţii, care recomandă norme de conduită pentru state şi semnifică angajamentul statelor respective de a
proteja drepturile indivizilor.
În Europa, există Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se ocupă cu protecţia drepturilor omului şi veghează ca statele să-şi îndeplinească obligaţiile conforme
legislaţiei drepturilor omului.
 Categoriile de drepturi ecologice
 Dreptul la un mediu înconjurător neprimejdios din punct de vedere  Dreptul la acces la justiţie în materie de mediu;
ecologic pentru viaţa şi sănătate;  Dreptul de beneficiere asupra resurselor naturale.
 Dreptul la informaţia de mediu;  Dreptul la apă şi sanitaţie;
 Dreptul la participare în luarea deciziilor de mediu;  Dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit.
Actele normative care prevăd aceste drepturi:
Constituţia RM (1994) art. 20, 37, 40, 41, 57
Convenţia despre accesul la informaţie, participarea publicului şi accesul la justiţie în materie de mediu, Arhus 25 iunie 1998. (art. 4-9); (vezi slide -ul 1)
 Dreptul la un mediu neprimejdios din punct de vedere ecologic pentru viaţa şi sănătate;
Este un drept ce-a derivat din dreptul la viaţă, la existenţă etc.
Declaraţia de la Stockholm 1972 prevede prin mediu neprimejdios: ” mediu al cărui calitate să-i permită omului să trăiască în demnitate şi bunăstare”. La fel prevede
că “omul este, în acelaşi timp creaţia şi creatorul mediului său înconjurător care îi asigură existenţa fizică şi-i oferă posibilitatea unei dezvoltări intelectuale, morale,
sociale şi spirituale.”
 Termenul sănătos – face referinţă la un mediu nepoluat, proprii dezvoltării fizice şi intelectuale ale omului. Urmăreşte apărarea integrităţii fizice şi
spirituale a acestuia.
 Echilibrat – se referă la dimensiunea naturală, ceea ce se referă la un mediu ecologic raţional.
 Neprimejdios - se referă la acele limite admisibile care le-a stabilit legislatorul pentru a menţine calitatea mediului.
.
Acest drept poate fi înţeles sub două dimensiuni:
Individuală - implică dreptul fiecăruia de-a preveni poluarea, încetarea activităţii care are drept efect poluare nocivă, repararea pagubei suferite în urma aceste poluări.
Colectivă – obligaţii statului de-a coopera în vederea prevenirii şi combaterii poluării, protejarea mediului natural la nivel regional şi internaţional
Dreptul la un mediu sănătos este asigurat prin:
 Sistemul de standardizare (STAS,ISO,CEN,SNIP);
 Sistema de cotare şi normare a folosirii resurselor naturale;
 Asigurarea calităţii estetice a mediului – adică menţinerea a cât este posibil a mai multor feluri de specii, RN şi peisaje etc.
 Accesul la informaţia de mediu
 La informaţia ecologică poate fi atribuită orice informaţie ce conţine:
A) Starea elementelor mediului înconjurător:
Aerului şi atmosfere; Apei, Solului; Pământului; Landşaftului şi obiectelor naturale; Biodiversităţii şi componentelor ei, inclusiv mutaţiile genetice şi interacţiunea
acestor elemente
B) Orice informaţie despre factori, activităţi, măsuri administrative, care au sau pot avea un impact negativ asupra elementelor mediului;
C) Starea sănătăţii omului şi securităţii sale;
Starea condiţiilor sale de viaţă;
Starea obiectivelor de cultură;
Starea caselor de locuit
Proiectul Legii privind accesul la informaţie de mediu
Cetăţenii au dreptul să obţină informaţie care:
 Îl vizează direct sau indirect;
 Vizează probleme care prezintă interes public;
 Într-un fel sau altul influenţează sau poate influenţa viaţa şi sănătatea oamenilor, familiile lor, raionul unde trăiesc, precum şi mediul înconjurător.
Deţinătorii de informaţie sunt:
Diferite organizaţii care se ocupă cu protecţia mediului şi care sunt investiţii cu funcţii administrative de stat;
Orice alte organe ale puterii, instituţii sau companii private, care nu-s organizaţii ecologice care şi-au asumat anumite obligaţii sau funcţii de prestare a serviciilor
legate de mediu (laboratorul, universităţii, companii de TV, companii care prejudiciază mediului, sau care monitorizează starea mediului)
 Difuzarea informaţiei
Difuzarea pasivă - art. 4 al Convenţiei de la Arhus (CA)- adică acordarea informaţiei ca răspuns la cerere – la solicitarea publicului
Difuzarea se face pe cale activă (art. 5) – adică structura de sta îndeplinindu-şi atribuţiile sale difuzează de sine stătător informaţia necesară (publicaţii, rapoarte, web
etc.)
Termenele de prezentare a informaţiei: în termen foarte scurt – nu mai târziu de o lună de zile (C A), pe când Legea (art. 16) prevede nu mai mult de 15 zile lucrătoare;
Posibilitatea de prelungire a termenului cu o lună (C A), pe când Legea prevede 5 zile;
Prelungirea poate avea loc dacă:
 Cererea este incompletă sau ne exactă şi sunt necesare anumite precizări;
 Se referă la un volum mare de informaţie sau prelucrarea unui volum mare de documente pentru identificarea informaţiei solicitate.
 Sunt necesare consultaţii
Informarea despre prelungirea termenului de răspuns se face la fel în 5 zile conform Legii.
 Refuzul de-a furniza informaţia:
 Participarea publicului la luarea deciziilor de mediu
 Noţiunile aplicate
Concepţia participării publicului este bazată pe două premise:
 Oamenii au dreptul să participe la elaborarea unor decizii fundamentale, care le vor influenţa viaţa;
 Datorită antrenării active în procesul de luare a deciziilor a cercurilor largi ale populaţiei, calitatea deciziilor politice şi administrative se poate îmbunătăţi.
Prin Participarea publicului se subînţelege – este un proces de colaborarea dintre organizaţiile, responsabile de luarea unor decizii importante în domeniul mediului,
pe de o parte, şi public, pe de altă parte. Datorită acestui proces, opiniile, poziţiile, propunerile publicului sunt luate în consideraţie la adoptarea deciziilor oficiale. (art.
2 CA)
Antrenarea publicului în procesul elaborării şi adoptării deciziilor de mediu este actul social prin care, conform drepturilor şi intereselor acordate, i se asigură
dreptul şi accesul la luarea deciziilor, la exprimarea opiniilor cu privire la adoptarea şi realizarea proiectelor de acte legislative şi a documentaţiei de proiect
privind obiectele şi activităţile economice preconizate, ce influenţează sau pot influenţa starea mediului înconjurător. (pct. 2 Hotarîrea Guvernului)
Prin Public se înţelege una sau mai multe persoane fizice sau juridice, care corespund legislaţiei naţionale sau practicii asocierii, organizării sau grupării lor. (art. 2 CA)
Sau altfel formulând
Public înseamnă orice persoană fizică indiferent de vârstă, apartenenţă naţională, loc de trai, sau cetăţenie, precum şi ONG şi alte asociaţi şi grupuri, create în
conformitate cu legislaţia naţională.
Prin public interesat se înţelege publicul, care poate fi implicat sau care este implicat în procesul luării deciziilor de mediu sau care este cointeresat în acest proces;
în sensul acestei definiţii ONG, care contribuie la protecţia mediului şi corespund oricărei cerinţe, prevăzute de legislaţia naţională, se consideră organizaţii interesate.
(art. 2 CA)
 1. Publicul este implicat la etapa iniţială (la stadiul elaborării proiectului de decizie);
2. Participarea publicului este efectuată în termene rezonabile;
3. Publicul este informat efectiv despre posibilităţile participării;
4. Publicului i se pune la dispoziţie informaţia de bază;
5. Publicului i se pune la dispoziţie toată informaţia accesibilă, folosită în procesul de luare a deciziei;
6. Se asigură posibilitatea de-a înainta propuneri şi observaţii;
7. Decizii se i-a ţinându-se cont de toate propunerile şi observaţiile înaintate;
8. Publicul este informat despre decizia definitivă şi despre ordinea anulării ei.
Deciziile ecologice importante care necesită
participarea publicului:
- Decizii priind genuri concrete de activitate (anexa I CA);
- Elaborarea planurilor şi programelor;
- Elaborarea actelor normative şi de drept.
Principiile participării publicului
 Accesul la Justiţie în materie de mediu
(include şi întrebarea 2 din Tema # 2)
Conform art. 9 CA poţi să aperi drepturile lezate dacă:
A fost lezat dreptul de acces la informaţie (art. 9 CA)
 Informaţia este prezentată, dar ea este incompletă şi, ori nu are nici o legătură cu cererea;
 Cererea de solicitare a informaţiei este refuzată (în întregime sau parţial);
 Refuzul n-a fost expediat în termenul stabilit (15 + 5 zile );
 Autoritatea de stat cere ca cererea să fie argumentată.
A fost încălcat dreptul la participare (art. 9.2 CA)
 Înştiinţarea cu privire la procedura de luare a deciziei n-a fost prezentată;
 Mijloacele de înştiinţare nu sunt suficiente pentru ca aceasta să ajungă la adresat;
 Înştiinţarea e prezentată în stadiul final al procedurii (art.6.2);
 Înştiinţarea nu conţine minimum de informaţie (art.6.2);
 E imposibil de a primi informaţie mai amănunţită despre proiect, program sau plan (art.6.6);
 Procedura nu prevede nici un fel de comentariu (art. 6.7.);
 Procedura nu prevede termene raţionale la diferite stadii ale sale cu privire la studierea situaţiei şi pregătirea comentariilor de către public (art. 6.3.);
 De comentarii nu se ţine cont în modul cuvenit, şi decizia luată nu conţine explicaţii motivate şi considerente pe care este întemeiată decizia (art.6.9.);
 Decizia n-a fost publicată (art.6.9.);
Legile despre protecţia mediului nu sunt respectate (art.9.3.)
pot fi considerate:
 Acţiunile sau inacţiunile persoanelor particulare, care încalcă prevederile legislaţiei privind mediul;
 Acţiunile sau inacţiunile autorităţilor statale, care încalcă prevederile legislaţiei privind mediul;
 Probele pentru cazuri de lezare a drepturilor ecologice:
În caz de lezare a dreptului de acces la informaţie (art. 9 CA)
 A fost trimisă cererea;
 A fost primit un răspuns care contravine CA;
 Sau nu a fost primit nici un răspuns.
În caz de lezare a dreptului la participare (art. 9.2 CA)
 Trebuie să facă parte din public interesat;
 De-a acţiona în scopul de-a apăra dreptul ecologic sau civil al oamenilor;
 Trebuie de demonstrat că prin acţiunile reclamatului a avut de suferit sănătatea reclamantului, dreptul la proprietate sau alte bunuri materiale, cazuri legate
de despăgubire.
 Metodele de apărare a drepturilor ecologice
 Atacarea deciziei Autorităţii statale la organul ierarhic superior (procedura Contenciosului Administrativ);
 Depunerea unei reclamaţii la Procuratură (legea RM cu privire la Procuratură);
 Înaintarea unei reclamaţii Avocaţilor Parlamentului (ombudsmanului) Legea cu privire la Avocaţii Parlamentului;
 Acţionarea în instanţa de Judecată (Codul de Procedură Civilă).
Să înceapă procedura de apărare a drepturilor ecologice lezate poate:
 Persoana fizică sau juridică care consideră că i-a fost lezat un drept ecologic;
 Asociaţii obşteşti de mediu.
 Asociaţiile obşteşti:
Au un statut special privitor la acţiunile legale de participarea publicului;
Este recunoscut drept public interesat, indiferent dacă a fost sau nu lezate drepturile sau nu;
Trebuie să corespundă criteriilor (înregistrate conform legislaţiei; unul din obiective să fie protecţia mediului.)
 Dreptul de beneficiere asupra resurselor naturale
Totalitatea împuternicirilor pe care le are persoana de-a folosi resursele naturale pentru aşi satisface necesităţile vitale.
Dreptul de beneficiere se divizează în beneficiere generală şi beneficiere specială.
Dreptul de beneficiere general se caracterizează prin:
 Apare de la momentul naşterii;
 Este gratis;
 Apare fără sistema de permise;
 Nu urmăreşte atingerea scopului de profit economic şi numai satisfacerea necesităţilor vitale;
 În cazuri de protecţie a sănătăţii sau a mediului poate fi limitat, numai conform legislaţiei.
Actele normative care prevăd acest drept:
Codul Silvic,
Legea Apelor
Legea Regnului Animal;
Legea cu privire la aerul atmosferic etc.
 Dreptul la apă şi sanitaţie
Anul 2003 a fost declarat de O.N.U. anul Apei Pure, celebrat în întreaga lume la 22 martie;
La 23 decembrie 2003, Adunarea Generală a O.N.U. a declarat perioada 2005–2015 drept deceniul internaţional al programului „Apă pentru Viaţă”;
Dreptul la apă oferă pentru orice persoană accesul la apă suficientă, acceptabilă din punct de vedere al calităţii, accesibilă fizic. „Accesul la apă calitativă este o
necesitate fundamentală a omenirii, astfel fiind un drept fundamental al omului. Apa contaminată pune în pericol atât sănătatea fizică, cât şi cea psihică a tuturor
oamenilor. Ea este ca o insultă în adresa demnităţii umane” , Ex- Secretarul Generala al O.N.U. Kofi Annan la şedinţa de aprobare a Rezoluţiei din 22 decembrie 2004.
 La 28 iulie 2010 Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie prin care recunoaşte dreptul la apă potabilă sigură şi curată, şi sanitaţie, ca drept al omului,
care este esenţial pentru respectarea deplină a vieţii şi a tuturor drepturilor omului, la fel care solicită statelor şi organizaţiilor internaţionale asigurarea cu
resurse financiare, consolidarea capacităţilor şi transferul de tehnologie, în special pentru ţările în curs de dezvoltare, în amplificarea eforturilor pentru
furnizarea apei potabile, curate, accesibile şi la preţuri adecvate şi sanitaţiei pentru toţi.
 Elementele dreptului la apă
1.Cantitate suficientă.
 La Conferinţa O.N.U. privind Apa, ce a avut loc în 1977 la Mar del Plata, Argentina, a fost elaborat conceptul cerinţelor de bază înaintate faţă de calitatea şi
cantitatea apei, care ar corespunde necesităţilor umane esenţiale.
 Aceste cerinţe au fost reafirmate la Conferinţa Mondială Mediu şi Dezvoltarea Durabilă din 1992 de la Rio de Janeiro, Brazilia.
 Conceptul dat este reflectat şi în sistemul de standarde aplicat pentru apă în Republica Moldova.
 Conform Raportul Naţional „Starea mediului în Republica Moldova în anul 2006 unui locuitor din Republica Moldova îi revin circa 330 m3 de apă pe an,
reieşind din resursele locale, şi 1700 m3 pe an, când se ia în calcul volumul cotei-parte de apă din râurile transfrontaliere.
2. Siguranţă (nepericuloasă) şi acceptabilă. Pentru a putea fi utilizată în consumul intern şi în gospodărie, apa trebuie să fie nepericuloasă. Apa potabilă trebuie să fie
pură, să nu conţină microbi şi paraziţi, substanţe chimice, fizice şi radiologice care ar pune în pericol sănătatea persoanei. Ea trebuie să fie acceptabilă din punctul de
vedere al culorii şi mirosului, astfel încât persoanele să aleagă anume această apă şi nu alternativele ei poluate, care pot arăta mai atractiv.
 Legii R.M. cu privire la apa potabilă;
 Legea cu privire la producţia agroalimentară ecologică;
 Legea apei
3. accesibilitate. Fiecare persoană trebuie să aibă acces liber la servicii adecvate necesităţilor sale, inclusiv acces liber la apă.
Apa şi serviciile legate de apă trebuie să fie accesibile tuturor fără discriminare, în cadrul sistemului juridic naţional
 Conform comentariului general privind dreptul la apă accesibilitatea are patru dimensiuni, ce se suprapun:
 Accesibilitate fizică: apa, facilităţile şi serviciile legate de apă trebuie să fie accesibile fizic pentru toate grupurile de populaţie.
 Accesibilitate economică. Apa, facilităţile şi serviciile legate de apă trebuie să fie accesibile tuturor. Costurile directe şi indirecte ce însoţesc siguranţa apei
trebuie să fie accesibile şi nu trebuie să compromită sau să pună în pericol realizarea drepturilor prevăzute de legislaţie;
 Nediscriminare. Apa, facilităţile şi serviciile legate de apă trebuie să fie accesibile tuturor, inclusiv celor mai vulnerabile pături ale societăţii, fără nici o
discriminare;
 Accesibilitatea informaţiei: presupune dreptul de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii privind toate subiectele ce ţin de apă.
4. Disponibilitate. „O cantitate adecvată de apă sigură este necesară pentru a preveni moartea multora din cauza deshidratării, pentru a reduce riscul răspândirii unor
boli transmisibile prin apă şi pentru a aproviziona cu cantitatea suficientă pentru consum, pregătirea hranei, necesităţi personale de igienă casnică şi de recreare şi
irigare”
5. Acumularea reziduurilor – se refere la condiţiile de acumulare a reziduurilor de apă folosite pentru necesităţi casnice, igienă, inclusiv pentru agrement.
Lipsa sistemelor de tratare ecologică a apelor reziduale şi lipsa mecanismelor de folosire raţională a apelor date creează riscuri mari pentru mediu şi sănătatea
populaţiei.
Condiţiile ce trebuie să fie garantate de stat, pentru acumularea apei de ploaie şi zăpada. Acestea două fiind resurse naturale, trebuie să fie protejate ca şi apele de
suprafaţă sau din subsol.
6. Cooperarea transfrontalieră - ar însemna cooperarea între toate statele care împart cursul unei ape şi este necesară pentru reconcilierea diferitor şi posibile interese
conflictuale şi necesităţile de apă pentru statele în cauză. Din nou trebuie de dat prioritate consumului uman de apă.
 3. Obligaţiunile ecologice ale cetăţenilor
Conform Articolul 59 al Constituţiei RM
Protecţia mediului înconjurător şi ocrotirea monumentelor
Protecţia mediului înconjurător, conservarea şi ocrotirea monumentelor istorice şi culturale constituie o obligaţie a fiecărui cetăţean.
Importanţa obligaţiei ecologice reiese din necesitatea Dezvoltării Durabile a societăţii, pas luat după conferinţa de la Rio de Janeiro in 1992 “... dezvoltarea durabilă este
o modalitate de dezvoltare a societăţii umane, care asigură satisfacerea necesităţilor generaţiei actuale fără a afecta nivelul şi calitatea vieţii generaţiei viitoare. ”
Prin obligaţie ecologică se poate de înţeles – cerinţe ecologice larg expuse într-un act normativ anumit, deoarece acestea trebuie să fie respectate de un cerc larg de
cetăţeni.
1. Instituţiile, întreprinderile etc trebuie să respect regimul de exploatare a tehnologiilor ce au impact asupra mediului, trebuie să folosească raţional resursele
atribuite, trebuie să i-a masuri adecvate de prevenire a poluării mediului.
2. Proprietarii, arendaşii de terenuri trebuie să folosească conform cerinţelor tehnice, destinaţiei şi scopurilor prevăzute resursele funciare.
3. Obligaţii speciale sunt atribuite persoanelor ce se ocupă cu ameliorarea, adică trebuie să menţină echilibrul apei, folosirea raţională a apelor, terenurilor, plante etc de
la desecare sau inundări, la fel ca şi evitarea altor consecinţe negative;
4. În lucru cu substanţele radioactive persoanele trebuie să respecte regulile de depozitare, transportare, comercializare, utilizare şi exploatare pentru a evita depăşirea
limitelor admisibile a fonului de poluare, la fel şi aplicarea măsurilor de protecţie a vieţii sănătăţii oamenilor şi mediului înconjurător;
5. Cetăţenii sunt obligaţi să asigure procesul de producere unde sunt utilizate microorganismele ca acesta să fie nepericulos şi ecologic, să respecte regulile de
depozitare, transportare, folosirea şi distrugerea a microorganismelor şi substanţelor biologice; trebuie să elaboreze măsuri de protecţie, de lichidare a consecinţelor de
scurgere a acestora.
6. Cetăţenii şi persoanele juridice trebuie să evite depăşirea limitelor admisibile stabilite pentru zgomot, vibraţie în zonele de locuit, industriale de agrement.
Legislaţia stabileşte obligaţii speciale în dependenţă de modul de utilizare şi protecţie a resurselor naturale:
Obligaţii în domeniul folosirii resurselor funciare;
Obligaţii în domeniul folosirii resurselor silvice;
Obligaţii în domeniul folosirii resurselor acvatice;
Obligaţii în domeniul folosirii regnului animal ;
etc
-----------------------------------------------------------------------------------------------
 Tema # 3 Dreptul de proprietate şi dreptul de beneficiere asupra obiectelor naturii şi resurselor naturale.
1. Noţiunea şi particularităţile dreptului de proprietate asupra obiectelor naturii şi resurselor naturale
Capacitatea elementelor naturii de-a avea dubla postură: economică şi ecologică, determină esenţa economico - ecologică a institutului drept de proprietate.
Aceste capacităţi duc la caracteristici noi:
• Lipsa materializării unor RN (aer atmosferic, energia solară – nu sunt obiecte ale dreptului de proprietate.) Aerul poate fi folosit drept hotarului vertical
administrativ al statului;
• Legătura cu mediul natural (deosebirea dintre bunurile materiale şi elementele naturii), elementele naturii sunt obiecte ale dreptului de proprietate atît timp
cît acestea sunt în legătură directă cu mediul său natural (ecosistem), odată cu pierderea acestei legături se stinge dreptul de proprietate asupra Elementelor
Naturii şi apare dreptul de proprietate asupra bunurilor materiale.
• Lipsa estimării – drept totalitatea cheltuielilor suportate de societate la apariţia (producerea) acestora, dar aceasta nu duce la lipsa evaluării acestora sub
forma de preţ, impozit etc.
în sens economic
Proprietatea
în sens juridic
În sens economic presupune – raportul de însuşire de către individ a bunurilor materiale, cu alte cuvinte raporturile sociale în cadrul cărora se realizează această
însuşire.
În sens juridic – este ansamblu de norme juridice care stabilesc însuşi posibilitatea sau imposibilitatea apartenenţei bunurilor materiale, întărind juridic starea
economică de însuşire a lor.
Proprietatea poate fi privită sub aspect de :
Institut – totalitatea normelor juridice ce reglementează relaţiile de proprietate asupra resurselor naturale, creează dreptul de proprietate în sens obiectiv.
Totalitatea atributelor proprietarului în domeniul posesiei, folosirii şi dispoziţiei asupra resurselor naturale. (sens subiectiv)
Elementele (art. 315 CC) posesia, folosinţa, dispoziţia.
Posesia – prerogativa titularului dreptului de proprietate de-a stăpâni în fapt resursa naturală. Posesia poate fi totală sau parţială (marea teritorială).
Folosinţa - prerogativa titularului dreptului de proprietate de-a extrage din bun calităţile utile ale acestuia, în scopul satisfacerii necesităţilor materiale şi spirituale.
Dispoziţia - prerogativa titularului dreptului de proprietate de-a determina statutul juridic (soarta bunului)
Conform art 127 (2) al Constituţiei RM Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu
interesele societăţii. Publică
Formele de proprietate sunt: Privată
Proprietate Publică – dreptul subiectiv ce aparţine Statului sau Unităţii administrativ teritoriale (UAT) şi are ca obiect bunurile care prin natura sa, sau prin
reglementări legale sunt de uz public, sau utilizare publică.
de uz public de interes public declarate prin lege
Prin proprietate privată – dreptul de proprietate al persoanelor fizice sau juridice, stat, unitate administrativ teritorială asupra bunurilor exercitând asupra lor
atributele de posesie, folosire şi dispoziţie în mod exclusiv şi perpetuu prin putere şi interes propriu în condiţiile legii.
Dreptul de proprietate asupra RN se deosebeşte de dreptul de proprietate asupra altor bunuri prin:
a) Modul de utilizare a RN
b) Deosebiri ce reiese din conţinutul dreptului de proprietate.

2. Fondurile de stat ale resurselor naturale.

Resursele Naturale au următoarele caracteristici:
Politice – utilizate pentru protecţia şi securitatea statului;
Economice – celea ce au importanţă economică pentru dezvoltarea statului;
Ecologice – celea ce sunt atribuite la categoria Ariilor Naturale Protejate de Stat
Anexa 2 al Legii cu privire la Resurse Naturale prevede divizarea din punct de vedere economic în naţionale şi locale;
Obiectele proprietăţii de stat sunt:
• RN naţionale proprietate publică aparţin statului. art. 8 Legea Resurselor Naturale
• RN transfrontaliere (anexa 4)
• ANPT (importanţă naţională); art. 7 Legea cu privire la FANPS
• Toată fauna art. 3 Legea Regnului Animal
• SMU, art. 6-7 Codul Subsolului
• Obiectivele acvatice –art. 4 Legea Apelor

Obiectele proprietăţii municipale

 RN locale proprietate publică aparţin unităţilor administrativ-teritoriale. art. 8 Legea Resurselor Naturale
 RN ce satisfac necesităţile economice, sociale, culturale locale (păduri, terenuri etc).;
 ANPS de importanţă locală
Reieşind din principiul decentralizării administrării unele RN pot fi în teritoriul UAT dar în proprietate de stat. Acest fapt este posibil în baza acordului semnat de
ambele părţi Stat – APL ( emiterea / adoptarea Hotărârii de Guvern sau Parlament).

RN în proprietate privată sunt:

 terenurile (agricole, construcţii, terenurile aferente unităţilor private, întovărășirilor pomicole, împădurite, acvatice, de pe lângă casă); art.11 C. Funciar
 Pădurile (când sunt plantate pe terenuri proprietate privată); art. 6 (2) C Silvic, ar.t 6 Legea regnului vegetal
 Terenurile de sub apă iazului– art. 4 (5) Legea Apelor
 Arii Naturale protejate de stat, art. 7 (3) Legea cu privire la FANPS
RN este proprietate privată dacă este:
Documentată (act) – cerinţe juridice;
Delimitată (natură) – cerinţe geografice.
 3. Subiecţii şi conţinutul dreptului de proprietate asupra obiectelor naturii şi resurselor naturale.
Subiecţii dreptului de proprietate publică
• Stat
• APL (municipală)
La nivel de subiecţi a dreptului de proprietate asupra RN o importanţă deosebită o au delimitarea împuternicirilor dintre organele legislative şi executive.
De ex. Împuternicirile pentru organele legislative sunt prevăzute în art. 8 (2) Legea cu privire la Resurse Naturale, art. 4 (1) Legea protecţiei mediului înconjurător;
Împuternicirile pentru organele executive sunt prevăzute în art. 9 (1) Legea cu privire la Resurse Naturale,
Acelaşi principiu de delimitare a împuternicirilor între org. legislative şi cele executive este aplicat atât la nivel local cât şi la nivel central.
 Subiecţii dreptului de proprietate privată
Conform art. 8 (4) legea cu privire la Resursele Naturale stabileşte subiecţi pot fi:
 persoanele fizice;
 Persoanele juridice;
 Pers. Fizice – juridice străine cu statut de investitor străin;
 Statul;
 APL.
 4.Particularităţile dispunerii asupra obiectelor naturii şi resurselor naturale.
• În dreptul civil institutul dispunerii – presupune hotărârea sorţii bunului pe viitor
• În drept ecologic acest institut – stabilirea statutului juridic al Resursei Naturale.
Statutul juridic stabilit de proprietar (stat) are două aspecte:
I. Categorizarea - la transferarea RN în altă formă de proprietate atunci este determinată destinaţia acesteia. În unele cazuri expres prevăzute de lege, şi cu
respectarea procedurii prevăzute este posibil de schimbat destinaţia.
De ex.: solul (7 categorii); SMU (larg răspândite , naţionale); apa (curativă, potabilă, industrială)
II. Atribuirea sau re-distribuirea terenurilor
Se face cu respectarea procedurilor stabilite prin lege (retragerea, negocierea, examinarea cazului de atribuire);
Conform art 8 (4) al Legii RN “dreptul de proprietate privat asupra Resurselor naturale este limitat”.
Limitarea dreptului de proprietate se explică prin faptul că proprietarul poate folosi RN aflate în proprietate numai:
 conform destinaţiei; Conform scopului atribuirii;
 Folosirea în scopuri economice o face în baza licenţei şi cu respectarea procedurilor şi condiţiilor stabilite pentru folosirea acestor RN;
 Poartă răspundere pentru cauzarea prejudiciului cauzat mediului sau resurselor naturale;
 Foloseşte contra plată; etc

7. Noţiunea, particularităţile şi tipurile dreptului de beneficiere asupra obiectelor naturii şi resurselor naturale. Particularităţile gestionării
resurselor naturale.
Pentru a înţelege necesitatea reglementării dreptului de beneficiere în limitele dreptului ecologic trebuie de ţinut cont de faptul că beneficierea / folosinţa este nu
numai satisfacerea necesităţilor economice şi menţinerea vieţii, dar totodată unele forme de beneficiere sunt considerate temeiuri de influenţă negativă asupra
mediului.
Utilizarea (folosirea) RN pentru necesit personale este posibil numai prin respectarea normelor de drept. Respectiv sistema de norme ce reglementează relaţiile de
utilizare (folosirea) a RN este numit drept de beneficiere.
Dreptul de beneficiere este înţeles ca:
 Institut;
 Totalitatea drepturilor şi obligaţiilor;
 Totalitatea atributelor beneficiarului;
 Clasificarea dreptului de beneficiere
I. După scopul utilizării
Generală Specială
Generală apare în procesul satisfacerii necesităţilor vitale (vezi Tema 2)
Specială apare în procesul satisfacerii necesităţilor economice
Dreptul de beneficiere special se caracterizează prin:
 Subiect poate fi persoana fizică sau juridică care are activitate de antreprenor;
 Temei de apariţie sunt actele juridice (decizia, contractul, licenţa, autorizaţia etc);
 Se realizează contra plată (impozit, taxă, preţ normativ etc);
 Se utilizează resursele numai conform destinaţiei, scopului şi în cantitatea reglementată;
 Se efectuează după delimitarea în natură.
Beneficierea specială se realizează în două forme:
 În complex (L. Protecţiei mediului înconjurător);
 Asupra unei RN (ape, teren, regnul animal etc)
Utilizarea resurselor naturale în complex:
Acea utilizare a potenţialului natural al mai multor resurse naturale dintr-un anumit teritoriu, adică prin intermediul exploatării unei RN (de bază ) se influenţează şi
asupra altor resurse naturale, însă interesul economic asupra celorlalte resurse nu este atât de mare, dar poate provoca impact.
Dreptul de beneficiere se mai clasifică în:

II. După obiect

Asupra Regnului anima, asupra apei, asupra fondului silvic, aer, etc,

7. Principiile dreptului de beneficiere asupra obiectelor naturii şi resurselor naturale.

 Utilizarea raţională a Resurselor Naturale;  Determinarea destinaţiei la atribuirea în beneficiere a resurselor

 La reglementarea dreptului de beneficiere trebuie să se ţină cont naturale;
de ecosisteme;  Stabilitatea beneficiarilor asupra resurselor naturale;
 Folosirea contra plată a resurselor naturale.
.
 8. Obiectele, subiecţii şi conţinutul dreptului de beneficiere.
Subiecţii: orice persoană fizică care se află în teritoriul Republicii Moldova
În cazul Beneficierii Generale
 Cetăţean RM;
 Cetăţean străin;
  Apatrid.

În cazul Beneficierii Speciale

Persoanele fizice şi juridice care deţin totalitatea drepturilor şi obligaţiilor de utilizare a Resurselor Naturale
Subiecţi pot fi şi persoanele fizice sau juridice străine.
Condiţie pentru subiecți sunt:
 Capacitate de exerciţiu;
 Activitatea de utilizare a RN ca gen de activitate prevăzute în Actele de Constituire al persoanei juridice;
 Obiectele:
În cazul Beneficierii Generale
 Natura;
 Elementele naturii;
 Resursele Naturale.
În cazul Beneficierii Speciale
Resursele Natura care se caracterizează prin individualizare (localizare).
Localizarea se efectuează prin delimitarea (aspectul juridic şi natural).
Obiecte al Beneficierii Speciale sunt grupurile de resurse divizate şi grupate în Fondurile Resurselor Naturale.
 Fondul Apelor;  Fondul ANPS;
 Fondul Funciar;  Fondul Zăcămintelor Minerale Utile;
 Fondul Forestier;  Regnul Animal.
 Conţinutul dreptului de beneficiere
Totalitatea drepturilor şi obligaţiilor subiecţilor.
 Beneficiarii au dreptul sa foloseasca RN numai in scopurile pentru care acestea le-au fost atribuite:
 sa extraga RN pentru folosirea ei ulterioara;
 sa exploateze RN, subsolul, habitatul etc pentru necesitatile agricole, industrialei, energeticii, transportului, construcţie , agrement si vinatoresti,;
 sa foloseasca RN (obiectivele acvatice) pentru deversarea apelor reziduale, acumularea deşeurilor;
 sa edifice constructii si instalatii pentru gospodarirea RN, sa efectueze reconstructia si lichidarea lor;
 sa foloseasca RN pentru agrement, desfasurarea actiunilor sportive si de asanare, intretinerea ansamblurilor naturale, precum si pentru alte actiuni de
folosire a RN, neinterzise de legislatia in vigoare.
În dependenţă de obiect şi subiecţi drepturile şi obligaţiile sunt incluse în următoarele acte normative:
Legea Apelor; Codul Funciar; Codul Subsolului; Codul Silvic, Legea Regnului Animal, Legea Regnului Vegetal, Legea protecţie Aerului Atmosferic etc
Oblgatiunile beneficiarilor de RN
sa foloseasca rational resursele naturale, sa fie economi în consumul de RN
sa efectueze masuri de remediere si imbunatatire a calitatii RN sau a stării mediului;
sa nu admita deversarea in obiectivele acvatice a apelor reziduale cu un continut de impuritati peste limita admisibila sau să depoziteze substanţe toxice, periculoase sau
interzise în subsoluri ;
sa previna poluarea, impurificarea si epuizarea RN;
sa nu admita incalcarea drepturilor, acordate altor beneficiari de folosinta asupra RN, precum si prejudicierea obiectivelor economice si naturale (terenurilor,
padurilor, faunei, substanţe minerale etc.);
sa asigure epurarea normativa a apelor reziduale, remedierea terenurilor contaminate, restabilirea calităţii mediului;
sa mentina in stare de functionare instlatiile, dispozitive tehnice folosite în procesul utilizării, extragerii RN, sa amelioreze parametrii lor de exploatare, sa tina in
modul stabilit evidenta cantităţii si calitatii RN folosite. 
Temeiurile de apariţie, modificare şi stingere a dreptului de beneficiere:
 Actul juridic ( decizia, hotărârea instanţei de judecată)
Autorizaţia (autorizație de folosinţă specială a apei, pentru satisfacerea necesitatii de apa potabila si menajera al populatiei, de vînător etc)
Licenţa - extragerea substanţelor minerale utile sau apelor minerale naturale şi potabile;
Contractul - contractul pentru folosirea sectorului de subsol
Temeiurile de stingere:
 Expirarea termenului acordat pentru beneficierea de RN;
 Încălcarea prevederilor contractule, sau a condiţiilor prevăzute de autorizaţie şi licenţă;
 Actul juridic ( decizia, hotărârea instanţei de judecată)
Sistarea dreptul de beneficiere se face prin:
a. anularea autorizatiei, licenţei de folosinta RN;
b. retragerea RN atribuite în folosinţă separată;
c. nerespectarea normelor ecologice, normelor şi regulilor privind protecţia muncii şi securitatea industrială, precum şi a regulilor de exploatare tehnică a
întreprinderilor extractive de RN;
d. suspendarea dreptului de folosinţă asupra sectoarelor de subsol;
e. disparitiei necesitatii de folosinta RN sau renuntarii la ea;
f. expirarii termenului de folosinta a RN ( a apei);
g. lichidarii persoanei juridice;
h. lipsa de specialişti calificaţi şi atestaţi în domeniu.

Sistarea se efectueaza in baza hotaririi organului care a eliberat autorizatia pentru aceasta folosinta.

Licenţierea genurilor de activitate conexe beneficierii asupra resurselor naturale

În baza art. 8 al (1) al Legii privind privind licenţierea unor genuri de activitate nr. 451 din 30.07.2001, în vigoare din 06.03.2002
10) importul şi/sau depozitarea, comercializarea produselor de uz fitosanitar şi/sau a fertilizanţilor;
14) extragerea substanţelor minerale utile şi/sau îmbutelierea apelor minerale şi naturale potabile;
16) colectarea, păstrarea, prelucrarea, comercializarea, precum şi exportul resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi neferoase, de baterii de acumulatoare uzate,
inclusiv în stare prelucrată;
17) importul şi/sau fabricarea, depozitarea, comercializarea angro a substanţelor şi materialelor chimice toxice, a articolelor şi produselor chimice de menaj;
40) producerea energiei electrice; transportul energiei electrice şi/sau activitatea de dispecerat central; distribuţia energiei electrice; furnizarea energiei electrice la tarife
reglementate sau nereglementate;
41) producerea şi/sau stocarea gazelor naturale; producerea combustibilului regenerabil; transportul gazelor naturale; distribuţia şi/sau furnizarea gazelor naturale la
tarife reglementate sau nereglementate;
411) furnizarea serviciului public de alimentare cu apă şi/sau de canalizare la nivel de regiune, raion, municipiu, oraş şi, după caz, sat, comună;
412) producerea, distribuţia şi/sau furnizarea energiei termice;
 Categoriile de autorizaţii
  autorizaţiei de exploatare sau a biletului silvic (C. Silvic);
 autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei (L. apelor );
 autorizaţia pentru organizarea activităţilor de dobîndire a animalelor (L. Regnului Animal)
 Auriyaţie pentru dobîndirea de animale care nu constituie obiecte ale vînatului şi pescuitului (melci, şerpi, broaşte etc.);
 autorizaţie specială pentru folosinţa specială a animalelor incluse în Cartea Roşie;
 foaia, fişa pentru recoltare şi autorizaţia de a vîna animale sălbatice copitate
 Autorizaţiei de colectare a obiectelor regnului vegetal (L. Regnului Vegetal)
 Autorizaţiei de recoltare a masei lemnoaseş
 Autorizaţie de emisii (L. protecţiei aerului Atmosferic) ;
 Tipurile de contracte permisive de folosire a RN
 contractului pentru dreptul de folosire a sectorului de subsol;
 Contract de concesiune;
 contract de arendă

--------------------------------------------------------------------------------------------------

Tema # 5 Evaluarea Impactului asupra mediului, Controlul Ecologic.

Evaluarea Impactului asupra mediului
 Legea EIM vizează procedurile şi modalităţile
aplicate în procesul EIM
proiecte/plan de activitate ( cu valoare economică) sau al unor genuri de activitate planificate care pot avea un impact semnificativ asupra MEDIULUI din
Republica Moldova sau din alte state.
 Potrivit Legii Nr. 86, EIM este o procedură efectuată
1. pentru evaluarea impactului eventual al activităţii planificate asupra mediului
2. pentru elaborarea propunerilor privind prevenirea şi minimizarea impactului negativ
3. sau, în cazul încălcării cerinţelor prevăzute de prezenta lege, pentru interzicerea demarării activităţii planificate.
 Scopul EIM este de a identifica și de a evalua potențialele efecte ale unui proiect/plan de activitate (cu valoare economică)care se răsfrâng asupra Mediului
şi asupra Sănătății.
 Identifică măsurile de diminuare sau compensare a efectelor negative asupra mediului
 ETAPELE PROCESULUI DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI
I ) ETAPA DE EVALUARE PREALABILĂ A ACTIVITĂŢII PLANIFICATE
Identificarea propunerilor de proiecte care necesită a fi supuse EIM.
Iniţiatorul are obligaţiunea de a înainta o cerere către autoritatea competentă de mediu pentru a solicita efectuarea „evaluării preliminare” în vederea stabilirii
necesităţii efectuării EIM şi excluderea din procesul EIM a propunerilor de proiect care au un impact nesemnificativ și pentru care nu este necesară efectuarea EIM.
II ) ELABORAREA DOCUMENTAŢIEI PRIVIND EVALUAREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI
 Elaborarea programului de realizare EIM;
 Elaborarea propriu zisă a documentaţiei EIM
III ) EXAMINAREA DOCUMENTAŢIEI PRIVIND EVALUAREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI
În baza Rezultatelor examinării documentaţiei EIM,
Avizelor autorităţilor administraţiei publice
centrale şi locale, ale altor instituţii interesate
Comentariilor prezentate de public în formă scrisă şi de rezultatele consultărilor publice
Autoritatea competentă ia o decizie:
1. Refuză eliberarea acordului de mediu
2. Remite iniţiatorului activităţii planificate documentaţia EIM pentru definitivare
3. Emite acordul de mediu
 EVALUAREA STRATEGICĂ DE MEDIU
 Evaluare strategică de mediu (ESM) presupune evaluarea posibilelor efecte asupra mediului, inclusiv asupra sănătăţii, care implică definirea domeniului
unui raport de mediu şi elaborarea lui, desfăşurarea participării şi consultării publicului, precum şi luarea în considerare a raportului de mediu şi a
rezultatelor participării şi consultării publicului în cadrul unui plan sau program. (art. 2, alin. 6).
 Scopul ESM este de a identifica impactul negativ pe care diferite strategii, planuri si programe le pot avea asupra mediului înconjurător.

Domeniul de aplicare a evaluării strategice de mediu - ESM se efectuează asupra documente de politici din următoarele domenii: agriculturii, silviculturii,
pisciculturii, energeticii, industriei, transporturilor, gestionării deșeurilor, gestionării resurselor acvatice, telecomunicațiilor, turismului, folosinței funciare, planurilor
urbanistice generale, planurilor dezvoltării teritoriului, în baza cărora urmează să se elibereze autorizația pentru realizarea obiectelor și/sau activităților și care sunt
pasibile evaluării impactului asupra mediului în conformitate cu legislația Republicii Moldova în acest domeniu, etc.

 Procedura ESM este similară procedurii EIM fiindu-i caracteristică trei etape principale:
 Evaluarea prealabilă a documentelor de politici
 Elaborarea documentaţiei privind ESM
 Examinarea documentaţiei ESM și eliberarea avizului de mediu
 EXPERTIZA ECOLOGICĂ
expertiză ecologică - gen de activitate în domeniul protecţiei mediului înconjurător, constînd în aprecierea prealabilă a influenţei activităţilor economice preconizate
asupra stării mediului, a corespunderii parametrilor acestor activităţi actelor legislative şi altor acte normative, normelor şi standardelor în vigoare;
 De Stat
 Departamentală
 Obşteasca
 Expertiza ecologică a documentaţiei pentru obiectele şi activităţile economice preconizate, la etapa de planificare şi proiectare, se efectuează în scopul:
a) adoptării unor decizii argumentate şi aprobării actelor care prevăd utilizarea resurselor naturale şi măsuri de protecţie a mediului înconjurător şi componentelor lui;
b) prevenirii sau minimizării eventualului impact direct, indirect sau cumulativ al obiectelor şi activităţilor economice preconizate asupra mediului înconjurător,
componentelor lui, ecosistemelor şi sănătăţii populaţiei;
c) menţinerii echilibrului ecologic, fondului genetic şi biodiversităţii, creării condiţiilor optime de viaţă pentru oameni;
d) corelării dezvoltării social-economice cu capacităţile ecosistemelor.
Sînt supuse în mod obligatoriu expertizei ecologice de stat:
a) proiectele de acte legislative şi de alte acte normative, instrucţiunile, normativele şi metodologiile, regulamentele şi standardele referitoare la starea mediului şi/sau
care reglementează activităţile potenţial periculoase pentru mediul înconjurător, folosirea resurselor naturale şi protecţia mediului înconjurător;
b) proiectele convenţiilor internaţionale, proiectele contractelor de concesiune care prevăd folosirea resurselor naturale ale Republicii Moldova;
c) noile proiecte, programe, planuri, scheme, strategii şi concepţii, vizînd:
- dezvoltarea economică şi socială a Republicii Moldova, a anumitor zone, raioane, municipii, oraşe, sate;
- ocrotirea naturii în ansamblu pe ţară şi pe teritorii aparte;
- reconstrucţia municipiilor, oraşelor, satelor;
- alimentarea cu căldură, apă, gaze, energie electrică;
- construcţia sistemelor de canalizare ale localităţilor;
- urbanismul şi amenajarea teritoriului în localităţile urbane şi rurale;
- activităţile planificate în sensul Legii privind evaluarea impactului asupra mediului, inclusiv cele care pot afecta starea mediului înconjurător în statele limitrofe,
determinate de Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier la care Republica Moldova este parte;
- construcţia căilor de comunicaţie rutieră, feroviară, fluvială, reconstrucţia albiilor rîurilor, construcţiilor hidrotehnice, sistemelor de irigare şi de desecare, construcţia
sistemelor de combatere a eroziunilor şi salinizării solului;
- explorarea şi exploatarea subsolului, inclusiv în zonele cu regim de protecţie a apelor;
- plantarea viţei de vie şi livezilor în zonele cu regim de protecţie a apelor;
- producerea şi distrugerea pesticidelor şi altor substanţe toxice;
- amplasarea şi amenajarea platformelor pentru deşeuri industriale, menajere, agricole şi reziduuri toxice, construcţia sau amplasarea instalaţiilor de prelucrare,
neutralizare sau distrugere a acestor deşeuri şi reziduuri.
 Controlul Ecologic
Control – totalitatea acţiunilor de verificare a respectării de către persoanele supuse controlului a prevederilor legislaţiei, realizate de un organ abilitat cu funcţii de
control sau de un grup de instituţii similare;
Control orice formă de verificare, revizie, audit, evaluare şi/sau analiză exercitată de către un organ de control la faţa locului şi/sau prin solicitare directă de la persoana
controlată a documentaţiei şi a altei informaţii prin poştă, inclusiv prin poşta electronică, sau prin telefon, informaţie pe care aceasta, în virtutea legii, nu este obligată să
o ofere periodic.
Tipurile de Control
control comun – control la care participă simultan controlori din partea a două sau mai multe organe de control;
control planificat – control care nu este interzis de prezenta lege, efectuat conform datelor Registrului de stat al controalelor, şi despre care persoana supusă controlului
este notificată cu cel puţin 5 zile lucrătoare pînă la data desfăşurării lui. Toate controalele care nu corespund noţiunii de control planificat se consideră controale
inopinate;
control inopinat – control care nu este planificat din timp şi care se efectuează, în baza evaluării riscurilor, în scopul constatării efective a proceselor activităţii
persoanei supuse controlului, pentru neadmiterea încălcării legislaţiei;
control repetat – control prin care se apreciază calitatea şi se determină corectitudinea controalelor efectuate anterior prin verificarea şi contrapunerea rezultatelor
controlului efectuat anterior cu rezultatele reale constatate în urma controlului repetat, considerîndu-se control inopinat şi efectuîndu-se în situaţia în care rezultatele
controlului anterior sînt neconcludente, incomplete sau nesatisfăcătoare;
Înregistrarea Controalelor
 Condica de înregistrare a Controalelor - ţinută de persoana supusă controlului;
 Registrul de stat al controalelor - ţinută de Cancelaria de Stat;
 Registru al controalelor efectuate - ţinută de IES;
Actele emise:
Graficul controlului
Mandatul de control se eliberează de către organul de control unei autorităţi cu funcţii de supraveghere. (ex. IES - eliberează mandat Agenţiei Apele Moldovei);
Delegaţie de control se eliberează de către organul de control controlorului;
Notificarea Controlului – emisă de autoritate către persoana supusă controlului cel puţin cu 5 zile înainte de control;
Act de control: în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data încheierii controlului – în cazul controalelor planificate, şi de cel mult 3 zile lucrătoare de la data
încheierii controlului – în cazul controalelor inopinate;
Procesele-verbale întocmite în cadrul controlului;
Proces-verbal de aplicare a sancţiunii imediat după emiterea actului de control.
Decizie de aplicare a sancţiunilor;
Decizie de prelungire a termenului de control
Prescripţie emisă în temeiul actului de control.
------------------------------------------------------------------------------------------------
Tema # 6 Răspunderea ecologico – juridică
Noţiunea şi particularităţile răspunderii ecologico – juridice
Răspunderea juridico – ecologică (în continuarea Răspunderea j-e) este obligaţia specifică de-a suporta anumite limitări, de ordin personal sau material ce survine în
urma încălcării legislaţie în vigoare.
Prin răspunderea j-e se subînţeleg acele raporturi juridice ce apar între stat, în persoana organelor împuternicite în domeniul protecţiei mediului, organele de ocrotire a
normelor de drept şi cel ce-a comis încălcarea legislaţiei în vigoare (persoană fizică, juridică sau cu funcţie de răspundere), referitor la aplicarea faţă de acesta
constrângerea prevăzută de legislaţie.
Trebuie de ţinut cont că răspunderea j-e nu este unicul mecanism de impunere a realizării legislaţiei ecologice, această funcţie mai este îndeplinită şi de expertiza
ecologică, certificarea ecologică, licenţierea, controlul ecologic etc.
Răspunderea j-e poate fi examinată din 3 aspecte:
• Ca măsură statală de constrângere;
• Ca raport juridic;
• Ca institut al dreptului ecologic.
Răspunderea j-e îndeplineşte urătoarele funcţii:
• Stimularea respectării legislaţiei ecologice;
• Compensarea prejudiciului cauzat mediului sau vieţii / sănătăţii oamenilor;
• Prevenirea apariţiei unor noi fraude;
• Constrângerea, atragerea la răspundere persoanelor declarate vinovate în comiterea fraudelor.
•
2. Noţiunea şi componenţa şi tipurile fraude ecologice. Prejudiciul cauzat mediului – parte componentă a fraudelor ecologice.
Răspunderea j-e survine numai atunci când a fost comisă o fraudă.
Prin fraudă se subînţelege o faptă juridică săvârşită (prin acţiune sau inacţiune), de obicei cu vinovăţie, de către un subiect cu capacitate de exerciţiu care a creat riscul
cauzării sau a cauzat prejudiciu ecologic sau încalcă drepturile sau interesele legale ale subiecţilor dreptului ecologic.
Fraudele la rândul lor sunt divizate în încălcări de legislaţie ecologică (prevăzute de legislaţia ecologică specială, civilă); contravenţii (fapt mai puţin periculoase); şi
infracţiuni (faptă cu un pericol sporit).
Conform teoriei dreptului frauda după structură este creată din:
Obiect, subiect, latură obiectivă şi latură subiectivă.
Obiectul fraudei ecologice -sunt relaţiile sociale referitor la mediul ambiant şi componentelor de mediu separat luate, reglementate şi protejate de normele de drept.
Aici se includ relaţiile de: proprietate asupra RN, relaţiile de beneficiere cu RN; protecţia mediului ambiant; şi protecţia drepturilor şi intereselor legale ale subiecţilor.
Subiecţii fraudei ecologice – sunt per. fiz. / jur. autohtone, persoanele cu funcţie de răspundere, inclusiv per. fiz. / jur. străine care au comis o încălcare de legislaţie
ecologică.
Subiecţii se divizează în dependenţă de ce fel de fraudă ecologică a fost comisă, şi la fel are importanţă şi vârsta de
atragere la răspundere:
Disciplinară - angajatorul şi angajatul; Contravenţională - 18 ani; penală – 16 ani;
Civilă – contractanţii, subiecţii de drept civil; Civilă :
Contravenţională şi penală – per. fiz. / jur., persoana cu funcţie de Răspundere parţială – 14-18 ani;
răspundere;
Răspundere completă – 18 ani;
Disciplinară – 15 ani;

Latura obiectivă a fraudele ecologice – se caracterizează prin trei elemente de bază:

• Acţiune sau inacţiune;
• Cauzarea sau riscul real de cauzare a prejudiciului mediului, vieţii şi sănătăţii oamenilor etc;
• Legătura cauzală dintre acţiune / inacţiune şi prejudiciu cauzat sau riscul real de a cauza un prejudiciu.
Latura subiectivă a fraudele ecologice – se caracterizează prin:
Vinovăţia subiectului (cu excepţia cazurilor proprietarilor izvorului de pericol sporit )
Legislaţia prevede două forme de vinovăţie: intenţie (direct sau indirect) şi imprudenţă (sine încrederea şi neglijenţa).
• Prejudiciul cauzat mediului – parte componentă a fraudelor ecologice
Prejudiciu cauzat prin încălcarea legislaţiei ecologice este numit în doctrină – prejudiciu ecologic sau ecogen.
Prin prejudiciu ecologic (în continuare PE) se înţelege orice înrăutăţire a calităţii mediului, daune cauzate patrimoniu, vieţii şi sănătăţii oamenilor , inclusiv afectarea
averii persoanelor fizice şi juridice, ce au survenit în urma încălcării cerinţelor ecologice.
PE include în sine daunele cauzate, beneficiul ratat şi prejudiciul moral.
PE se exprimă prin poluarea mediului, distrugerea, lichidarea, epuizarea şi distrugerea sistemului ecologic. Prin realizarea formelor indicate mai sus se cauzează
prejudiciu Vieţii şi Sănătăţii oamenilor, la fel averii persoanelor fizice şi juridice. Este evident că aceste consecinţe pot surveni nu numai prin poluarea etc. a mediului,
dar şi în urma unor calamităţi naturale.
Art. 3 c ) Legea cu privire la protecţia mediului înconjurător, include în sine principiul răspunderii pentru cauzarea prejudiciului mediului.
La fel reglementări în domeniu dat sunt incluse în art.30 h), 31c), 71c) 80e) Legea cu privire la protecţia mediului înconjurător,
Art.15 Legea cu privire la plata pentru poluarea mediului, art.29-30 Legea protecţiei civile, art.89-90 Codul Silvic etc.
Legislaţia prevede măsurile de recuperare a prejudiciului: pe cale judiciară (în baza deciziei instanţei de drept comun sau judec. economică) şi extrajudiciară (de sine
stătător, prin asigurarea de riscuri şi administrativă (des aplicată în caz de accidente sau calamităţi care au provocat prejudiciu atât mediului etc. ).
Subiecţi ai recuperării prejudiciu pot fi: cetăţenii, ONG, per. fiz./ jur. cu activitate de antreprenor, structurile statale etc.
Reglementările generale privind recuperarea prejudiciului sunt prevăzute în Codul Civil art. 1398-1424
3. Formele răspunderii ecologico – juridice: A. Penală
Infracţiunile ecologice sunt prevăzute în art. 223 – 235 Codul Penal RM şi sunt divizate după obiectul juridic special în infracţiuni ecologice cu caracter general (art.
223 – 226 CP) şi infracţiuni cu caracter special (art. 227 – 235 CP). Toate infracţiunile date sunt incluse în Capitolul IX “Infracţiuni ecologice” din Codul Penal.
Un rol aparte îl ocupă art. 136 Ecocidul, deşi face parte din alt capitol “Alte infracţiuni contra păcii şi securităţii oamenilor”, dar această infracţiune are cel mai mare
impact asupra mediului şi se caracterizează prin cauzarea unui astfel de prejudiciu ce ar pune în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor.
Infracţiunile ecologice se caracterizează prin următoarele:
Obiectul juridic – sunt relaţiile sociale din domeniul utilizării raţionale a Resurselor Naturale şi protecţiei mediului, inclusiv asigurarea securităţii ecologice;
Obiectul material – sunt resursele naturale luate aparte, dar care nu şi-au pierdut legătura cu mediul său natural de existenţă. Inclusiv şi acele resurse care au fost
modificate de către om, dar care şi-au păstrat legătura cu mediu.
În cazul ecocidului (art.136) obiectul juridic sunt relaţiile sociale privind asigurarea securităţii omenirii.
Subiecţii – sunt persoanele responsabile care la momentul comiterii infracţiunilor ecologice au atins vârsta de 16 ani (art.21 CP) această condiţie este aplicată pentru
toate infracţiunile ecologice inclusiv şi pentru ecocid;
Subiecţi speciali: persoanele cu funcţie de răspundere sau persoane care au anumite responsabilităţi din domeniul mediului ce reies din contractul de muncă (art. 223,
225, 226, 231 CP);
Persoanele juridice (art. 223 – 235 CP).
Latura obiectivă – se caracterizează prin existenţa semnelor principale:
Comiterea infracţiunilor ecologice prin acţiune sau inacţiune în domeniul utilizării RN, asigurării securităţii ecologice a statului;
Trebuie să survină un prejudiciu prevăzut de legislaţie (prejudiciu mediului sau vieţii şi sănătăţii omului);
Legătura cauzală între aceste două.
Semne secundare: locul (art. 224); timpul (art. 233); modul sau metoda (art. 234).
Latura subiectivă – se exprimă prin intenţie sau imprudenţă
Art. 231, 233, 234 CP – sunt săvârşite cu intenţie.
art 136 poate fi săvârşite prin intenţie directă sau indirectă.
Din imprudenţă se exprimă art. 226, 232 CP RM.
B. Contravenţională
Răspunderea contravenţională survine în urma comiterii unei contravenţii prevăzute de capitolul IX al CC. ( art.109 – 158 CC, 182 şi 93-95) .
Componenţele de contravenţii se referă la substanţe toxice (art.150), subsol (art.93-94, 119) , ape (art. 109- 113), terenuri (art. 115-118, 120,126,134), fondul forestier
( art. 95, 121-122, 125-127, 135-137, 142, 182) etc. asupra fiecărui component al naturii, poluare ( art.143-147, 149).
Autorităţile competente să soluţioneze cauzele contravenţionale
    Sînt competente să soluţioneze cauzele contravenţionale:
    a) instanţa de judecată;
    b) procurorul;
    c) comisia administrativă;
    d) agentul constatator (organele de specialitate specificate la art.400–423).
• Organele de protecţie a mediului – (art. art.93–95, 109–130, 132–154, 156, 182 CC) – conform art. 405 CC;
• Agenţia pentru Silvicultură "Moldsilva"– (art. art.110–115, 120–130, 132–137, 139–142 CC) conform art. 405 CC;
• Răspunderea contravenţională se caracterizează prin următoarele:
1. Survine numai în cazurile în care au fost comise contravenţii expres prevăzute de CC;
2. Contravenţiile ecologice sunt faptele cu un pericol mai redus în comparaţie cu infracţiunile ecologice, de aceea sancţiunile au un caracter mai blând;
3. Sancţionarea nu include în sine şi recuperarea prejudiciului cauzat mediului;
4. Răspunderea este aplicată de persoanele strict prevăzute de legislaţie ( de ex. Şeful inspectoratului ecologic de stat, directorul general al Moldsilva etc);
 5. Răspunderea administrativă este aplicată numai persoanele fizice, persoanelor cu funcţie de răspundere şi în unele cazuri pers. jur. expres prevăzute de
legislaţie;
N.B. Conform al.2 art.17 CC Per. jur. răspunde contravenţional în cazul în care norma materială din CC prevede expres sancţionarea ei. Şi al.4 prevede că Răspunderea
contravenţională a Per. jur. nu exclude răspunderea per. fiz. pentru contravenţia săvîrşită.
C. Ce reiese din relaţiile de muncă
În cazul în care angajatul a cauzat un prejudiciu mediului el poate fi atras la răspundere în dependenţă de mai mulţi factori fie la Răsp. Materială sau la Răsp.
Disciplinară ambele prevăzute de Codul Muncii RM.
Răspunderea Materială poate fi Deplină conform art. 128 CM şi este aplicată dacă prejudiciu a fost cauzat de angajatul care:
Este supus Răsp. Materiale depline conform contractului de muncă;
• Exercita activitatea conform procurii sau altor documente ce conţine info respectivă;
• A cauzat prejudiciu prin comiterea infracţiunii;
• A cauzat fiind în stare de ebrietate;
• A cauzat în timpul executării obligaţiilor de muncă;
• Etc.
În restul cazurilor dacă angajatul a cauzat un prejudiciu, dar nu cade sub incidenţa art. 128 CM atunci vor fi aplicate prevederile art. 126 CM - răspundere materială
parţială.
• Răspunderea disciplinară este prevăzută de art. 143 CM şi prevede:
Persoana care a comis o încălcare de norme ecologice respectarea cărora reieşea din obligaţiile de serviciu îi pot fi înaintate:
• Observaţii;
• Mustrare;
• Mustrare aspră;
• Concedierea.
Condiţii pentru atragerea la răspundere ce reies din relaţiile de muncă sunt:
• Cauzarea prejudiciului în timpul orelor de muncă;
• Cauzarea prejudiciului prin executarea sau ne-executarea obligaţiilor de serviciu în domeniul protecţiei mediului sau folosirii resurselor naturale
D. Răspunderea civilă
Răspunderea civilă poate fi:
• Contractuală (ce reiese din prevederile contractului şi survine pentru neexecutarea totală sau parţială a contractului);
Răspunderea contractuală este prevăzută de art. 512, 514,602, 603, 604, 606 CC
Ca institut al dreptului ecologic răspunderea contractuală apare în cazul neexecutării contractelor obiectul cărora sunt resursele naturale.
Conform art. 602 CC în cazul în care debitorul nu execută obligaţi, debitorul este ţinut să-i despăgubească pe creditor pentru prejudiciu cauzat astfel dacă nu dovedeşte
că neexecutarea obligaţiilor nu-i este imputabilă.
Nexecutarea obligaţiilor nu-i este imputabilă bebitorului în caz de forţă majoră. ... Art.606
• Dilictuală (art. 1398 CC) “cel ce acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciu patrimonial, iar în cazurile prevăzute de
lege şi prejudiciu moral cauzat prin acţiune sau omisiune”.
• Răsp. dilictuală poate fi aplicată şi în cazurile contractuale numai nu atunci când prejudiciu survine din neexecutarea contractului.
Răsp. dilictuale sunt atraşi părinţii […] în cazurile când prejudiciu a fost cauzat de un minor sub 14 ani; (art. 1406 CC)
Răsp. dilictuale sunt atraşi minorii între vârsta de 14-18 ani dacă nu au avere, în caz contrar părinţii […]; (art. 1407CC)
Răsp. Dilictuale sunt atraşi tutorii […] pentru prejudiciu cauzat de persoane lipsite de capacitate de exerciţiu; (art. 1408CC)
Răsp. dilictuale sunt atraşi proprietarii obiectelor de pericol sporit, cu excepţia cazurilor de forţă majoră; (art. 1410CC)
Răsp. dilictuale sunt atraşi proprietarii animalelor dacă nu au purtat grija cuvenită; (art. 1411CC).
E. Răspunderea specială
• Este acea răspundere care este prevăzută de legislaţia ecologică şi survine în cazul în care a fost cauzat prejudiciu mediului ... şi este recuperat acest
prejudiciu conform taxelor speciale.
Se aplică în cazul pescuitului ilegal, vânatului, încălcarea legislaţiei silvice.
Aplicarea taxelor se face numai prin hotărârea instanţei de judecată.
De ex. pct.68, 71 şi 74 al Regulamentului cinegetic prevede condiţiile de achitare a prejudiciului cauzat în caz de încălcare a legislaţie în domeniul vînatului. Şi anexa 6
al Legii cu privire la Regnul animal stabileşte modul de calculare a taxelor.
Capitolul XVI al Codului Silvic şi cele 15 anexe la el stabilesc cazurile de calculare a prejudiciului cauzat prin încălcarea legislaţiei silvice şi tarifele pentru calcularea
taxelor de recuperare a prejudiciului.
Răspundere specială mai poate fi:
• Limitarea dreptului de beneficiere specială;
• Interzicerea utilizării unor substanţe;
• Sistarea activităţii;
• Restabilirea în natură a resurselor;
-------------------------------------------------------------------------------------------
• PARTEA SPECIALĂ
TEMA # 7 PROTECŢIA JURIDICĂ A AERULUI ATMOSFERIC.
AERUL ATMOSFERIC CA OBIECT DE PROTECŢIE.
Încă Aristotel susţinea că Pământul are formă sferică şi de aceea învelişul de aer care îl înconjoară, trebuie să fie sferic. De aici şi provine cuvântul “atmosferă”, din
grecescul “atmos – abur – respiraţie şi “sfera”- ceea ce înseamnă sferic, rotund.
Aerul atmosferic, reprezintă amestecul de gaze naturale ce formează stratul atmosferic care înconjoară pământul, în afara încăperilor de locuit, de producere etc, care s-a
format în procesul evoluţiei Pământului.
Legislaţia Română foloseşte noţiunea de atmosferă – masă de aer care înconjoară suprafaţa terestră, incluzând şi stratul de Ozon.
Conform art. 3 al L. Aerului noţiunea de aer atmosferic nu este inclusă pe când este prevăzută noţiunea de aer - amestec de azot şi oxigen de necesitate vitală
pentru organismele aerobe, care conţine şi mici cantităţi de alte gaze (argon, neon, heliu, cripton, xenon, radon, dioxid de carbon, hidrogen), vapori de ap ă şi diverse
particule;
Atmosfera:
Formează un mediu global vital;
Este sursă pentru Oxigen;
Nu are o limită superioară precisă;
Sursă de supravieţuire a tuturor vietăţilor;
Trece treptat în spaţiu cosmic (extra atmosferic,) în baza condiţiilor climaterice;
Stopează pătrunderea radiaţiei cosmice asupra Pământului;
Contribuie la creare, menţinerea climei la suprafaţa Globului;
Nu este obiect al dreptului de proprietate, deoarece nu poate fi individualizat;
Folosirea acestuia în scopuri de producere este admisă numai în măsuri mici, art. 25 L Aerului
Obiect de reglementare este:
Aerul atmosferic, dar nu aerul din încăperi, alte spaţii, butelii, ambalaje, compresoare etc. Aceste sunt obiecte ale relaţiilor reglementate de normele locative, civile,
sanitaro – epidemiologică.
• Aerul atmosferic poate fi folosit:
• pentru asigurarea supravieţuirii omului şi a altor organisme;
• pentru emisia substanţelor şi materialelor poluante, precum şi pentru absorbţia influienţelor fizice periculoase;
• pentru necesităţile de producţie / în calitate de materie primă, pentru dobîndirea oxigenului, azotului etc./, în procesul de producţie /arderea combustbilului/,
pentru transportul aerian şi terestru.
Aerul fiind sursă de supravieţuire pentru toate vietăţile este necesar de determinat ce este calitate a aerului - ansamblu de caracteristici calitative şi cantitative ale
aerului atmosferic, care determină starea acestuia;
Orice activitate economică are un impact de poluare a aerului atmosferic.
Poluant - orice substanţă în stare solidă, lichidă, găzoasă (de vapori) sau energie (radiantă, electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibrantă), prezentă
în aer, care poate avea o actiune negativă asupra sănătăţii oamenilor şi/sau a mediului;
Sursele de plouare sunt naturale şi antropogene (vezi Tema # 1).
Normele tehnice stabilesc că:
“poluarea atmosferei – reprezintă modificarea compoziţiei atmosferic în rezultatul aflării în aceasta a diferitor substanţe”.
“aer poluat este aerul care conţine poluanţi în concentraţii la care aceştia acţionează nociv asupra organismelor vii şi este dăunător mediului înconjurător.
Concluzii asupra determinării aerului poluat:
Dacă au fost afectate calităţile aerului;
Dacă au fost cauzate prejudiciu organismelor vii.
După E. Lupan în procesul poluării aerului se pot distinge trei etape:
• emisia diferitelor materiale /substanţe/ poluante, ce se măsoară în general în cantitatea unor astfel de materiale emise în atmosferă într-o oră;
• transmiterea materialelor poluante emanate prin curenţii de aer în diferite direcţii;
• concentrarea materialelor poluante aflate permanent sau temporar în apropierea solului indiferent de starea fizică a poluanţilor respectivi.
Consecinţele şi efectele poluării: (vezi Tema # 1).
• 2. Legislaţia privind aerul atmosferic
În legătură cu protecţia aerului atmosferic Republica Moldova a ratificat prin hotărîrea Parlamentului nr.399 – XIII din 9 iulie 1995, Convenţia privind poluarea
transfrontieră de la distanţe mari (Geneva, 13 noiembrie 1979).
Pentru îndeplinirea convenţiei RM şi-a asumat angajamentul să efectueze unele acţiuni de protecţie a aerului atmosferic:
• aprecierea, evidenţa şi normarea emisiilor substanţelor nocive a aerului atmosferic;
• determinarea concentraţiilor noxelor în emisii;
• controlul respectării normativelor EMA, cerinţelor standardelor, actelor legislative şi normative de protecţie a aerului atmosferic;
• monitorizarea poluării aerului;
• expertiza măsurilor de protecţie a aerului în documentarea proiectelor.
RM a ratificat prin Hotărârea Parlamentului nr.966-XII din 27 iulie nr.1996 Convenţia privind protecţia stratului de ozon (Vena, 23.03.1995), Protocolul de la Montreal
referitor la substanţele ce distrug stratul de ozon (Montreal, 16.09.1979).
• organizarea evidenţei producerii consumului, importului-exportului de substanţe reglementate ce distrug stratul de ozon şi produselor ce conţin substanţe
reglementate prin elaborarea formelor statistice anuale şi efectuarea evidenţei statistice de stat, de asemenea evidenţa importului-exportului acestor substanţe
şi produse, de Serviciul Vamal;
• organizarea şi efectuarea licenţierii producerii, consumului importului-exportului substanţelor şi produselor reglementate, respectând cota de utilizare
stabilită prin Protocolul de la Montreal;
• elaborarea şi prezentarea Guvernului spre aprobare a Programului Naţional de Reglementare a Utilizării în Economie şi Înlocuirii Substanţelor ce distrug
Stratul de ozon;
• interzicerea importului-exportului de substanţe ce distrug stratul de ozon şi produse care conţin substanţe reglementate din ţările care nu sunt Părţi ale
Convenţiei de la Vena şi a Protocolului de la Montreal.
Protecţia juridică a aerului atmosferic presupune unul din mecanismele de protecţie al acestuia prin stabilirea în legislaţie a normativelor, măsurilor, condiţiilor,
cerinţelor necesare de protecţie.
Art. 13 L. Aerului stabileşte obligaţiile subiecţilor de-a proteja mediu.;
- Suplimentar mai este stabilit ordinea de reacţionare al conducerii întreprinderii în cazul în care s-a creat o stare excepţională de poluare aerului:
1. să informeze organele de control (Inspectoratul ecologic);
2. să informeze APL;
3. să ia măsurile corespunzătoare pentru lichidarea cauzelor şi consecinţelor poluării aerului atmosferic. Art. 15 L. Aerului;
- Condiţiile de reducere a emisiilor în atmosferă în caz de poluare naturală;
- Nu se admite producerea maşinilor, transportului, utilaje care în utilizează depăşesc limitele de poluare a aerului;
- Sunt elaborate metode de combatere a zgomotelor industriale şi de altă provenienţă. Art. 19 L. Aerului;
- Sunt elaborate cerinţele de diminuare a impactului asupra aerului în cazul construcţiilor, aplicării tehnologiilor noi, sau înnoirea, modernizarea acestor;
Sunt indicate condiţii de depozitare a deșeurilor [...] sau instalaţiilor de distrugerea a acestora în locurile special amenajate în afara localităţilor sau în locurile special
amenajate în teritoriul unităţii industriale cu acordul Ministerului Sănătăţii şi Inspectoratului Ecologic, vezi art. 23 L. Aerului;
Sunt prevăzute condiţiile de eliberarea a autorizaţiilor de către MM în cazul în care aerul atmosferic este modificat în scopuri economice, dar activităţile date nu sunt
încă standardizate. vezi art. 26 L. Aerului;
Sunt indicate cauzele când organele de control sunt obligate să efectueze sistarea sau interzicerea folosirii anumitor substanţe ce poluează aerul sau schimbă calitatea
acestuia. vezi art. 25 L. Aerului;
Sunt elaborate normativele calitative ale aerului (CMA şi ELA) vezi capitolul IV L. Aerului;
• 4. CONCENTRAŢIA MAXIMĂ ADMISIBILĂ A POLUANŢILOR DIN ATMOSFERĂ
In scopul evaluării calităţii aerului, se stabilesc normativele CMA de poluanţi şi gradul de influenţă fizică nocivă a acestora asupra atmosferei şi sănătăţii
oamenilor.
CMA de poluanţi - concentraţie maximă admisibilă a poluanţilor din atmosferă, permisă de reglementările în vigoare pentru anumite zone şi intervale de timp, care
nu are acţiune negativă asupra mediului, art. 25 L. Aerului;
În anumite situaţii normativele CMA pot fi diferite şi aceasta poate să depindă de calitatea aerului atmosferic într-o perioadă de timp şi într-o anumită localitate.
CMA este stabilit de către Ministerul Sănătăţii şi sunt unice pe întreg teritoriul RM.
În unele cazuri pentru anumite raioane condiţiile pentru CMA pot fi mai drastice.
Folosirea substanţelor pentru care nu sunt stabilite CMA este interzis.
•
4. LIMITELE ADMISIBILE DE EVACUARE ÎN ATMOSFERĂ
A SUBSTANŢELOR NOCIVE.
În scopul protecţiei aerului atmosferic Inspectoratul Ecologic de Stat stabileşte ELA de poluanţi pentru surse fixe şi mobile de poluare.
ELA de poluanţi - emisie limitat admisibilă a poluanţilor evacuaţi în aerul atmosferic de la suprafaţa solului de o sursă sau de un grup de surse de emisie, în
corespundere cu normativele calitaţii aerului, prevăzute pentru populaţie, regnul animal şi vegetal;
Prin poluant - orice substanţă în stare solidă, lichidă, gazoasă (de vapori) sau energie (radiantă, electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibrantă),
prezentă în aer, care poate avea o actiune negativă asupra sănătăţii oamenilor şi/sau a mediului;
Normativele ELA de poluanţi sunt stabiliţi la acel nivel încât substanţele evacuate de toate sursele existente în zona respectivă, ţinîndu-se cont de perspectiva dezvoltării
ei, să nu depăşească CMA de poluanţi.
La stabilirea ELA de poluanţi se iau în consideraţie:
factorii de poluare a atmosferei;
datele inventarierii emisiilor de noxe ale fiecarei surse de poluare;
normativele în vigoare ale CMA de poluanţi;
nivelul poluării de fond a aerului.
Prin noxa - agent fizic, chimic sau biologic cu acţiune dăunătoare asupra organismelor vii şi/sau a mediului înconjurător;
Prin nivel de poluare a aerului - concentraţie a poluanţilor din aerul atmosferic intr-un punct sau zonă concretă, stabilită în baza unor măsurări sistematice şi
analize comparative în raport cu anumite criterii (poluare de fond a aerului, CMA a poluanţilor, risc pentru sănătatea oamenilor şi/sau mediul etc.);
Pentru fiecare sursă de poluare este eliberată Autorizaţia de către Inspectoratul Ecologic de Stat unde sunt prevăzută lista poluanţilor permişi şi indicii cantitativi ai
acestora.
Suplimentar, în afara Autorizaţie unitatea industrială, după caz drebuie să deţină Planul de reducere a impactului de la emisiile în atmosferă.
Astfel de planuri trebuie la fel elaborate şi la nivel de APL.
Cantitatea poluanţilor se calculează total pe întreprindere şi se divizează în două grupe:
I – grupă de poluanţi solizi cum sunt de exemplu: praful de lemn, cenuşa, praful metalic etc;
II – grupă sînt incluşi poluanţii gazoşi şi lichizi ca de exemplu: hidrocarburi, vapori de acid sulfuric etc.
Cantităţile poluanţilor sunt calculate în grame pe secundă (g/s) şi tone pe an (t/a) .
În caz de creare a riscurilor pentru mediu viaţa şi sănătatea oamenilor Inspectoratul Ecologic de Stat printr-o Decizie poate:
• Limita;
• Suspenda;
• interzice emisiile de poluanţi în atmosferă, inclusiv funcţionarea unor instalaţii, secţii şi întreprinderi industriale.
Emisiile de poluanţi în aerul atmosferic de la mijloacele şi utilajele de transport, ele nu trebuie să depăşească normativele ELA.
• 5. Controlul asupra stării aerului atmosferic.
În temeiul art.20 L. Aerului, controlul de stat în domeniul protecţia aerului atmosferic se efectuează pentru a asigura respectarea legislaţiei, a normativelor ELA de
poluanţi, a gradului stabilit de influenţă fizică nocivă asupra atmosferei, a altor norme stabilite de legislaţie.
Controlul de stat în domeniul protecţiei aerului atmosferic este exercitat de către Inspectoratul Ecologic de Stat şi Serviciul sanitaro-epidemiologic.
Serviciul Sanitaro-epidemiologic îi revin responsabilităţile, vizând influenţa fizică nocivă asupra aerului atmosferic / energia radiantă, electromagnetică, ionizantă,
termică, fonică sau vibrantă/ şi protecţia aerului atmosferic referitor la ocrotirea sănătăţii.
Inspectorul controlează:
• respectarea de către persoanele fizice şi juridice a cerinţelor legislaţiei, a documentaţiei normativ-juridice şi normativ-tehnice vizând protecţia aerului
atmosferic;
• respectarea cerinţelor privind protecţia atmosferei la amplasarea, proiectarea, construcţia şi darea în exploatare a obiectivelor noi şi reconstruite;
• respectarea normativelor ELA;
realizarea planurilor de dare în exploatare a instalaţiilor, utilajului şi aparaturii pentru captarea, neutralizarea şi epurarea emisiilor de poluanţi;
corectitudinea, integralitatea achitării /în termenele stabilit de lege/ a plăţii pentru poluarea aerului atmosferic, a amenzilor, a taxelor, a impozitelor etc., recuperarea
prejudiciului cauzat prin poluarea atmosferei de către persoanele fizice şi juridice;
ţinerea evidenţei de stat a influenţelor nocive asupra aerului atmosferic de către agenţii economici;
executarea indicaţiilor autorităţilor abilitate cu Controlul de Stat în domeniul protecţiei aerului atmosferic.
Inspectorul este obligat să supravegheze exploatarea corectă a instalaţiilor de captare, neutralizare şi epurare emisiilor de poluanţi, efectuarea controlului departamental
permanent a compoziţiei, calităţii şi cantităţii emisiilor de noxe în atmosferă.
După efectuarea controlului inspectorul întocmeşte actul, iar după caz şi un proces-verbal.
În actul de control se reflectă starea aerului atmosferic, eficienţa instalaţiilor de epurare, reducerea emisiilor de noxe, executarea indicaţiilor instrucţiunilor Ministerului
Mediului etc., normativelor ELA.
În caz de încălcări ale legislaţiei de mediu / compartimentul aer atmosferic / se include toată informaţia necesară.
În procesul-verbal se indică esenţa încălcării, articolelor din legi, apoi din Codul contravenţional (CC).
De asemenea Inspectoratul Ecologic de Stat ţine evidenţa de stat asupra obiectivelor cu influenţă nocivă asupra aerului atmosferic, tipurile şi volumele noxelor emise de
ele în aer, precum şi parametrii calitativi şi cantitativi ai a efectelor nocive asupra acestuia, după care informaţia este transmisă la departamentul statisticii.
----------------------------------------------------------------------------------
• Tema # 10 Regimul juridic de utilizare şi protecţie a fondului forestier
PĂDURILE – OBIECT DE PROTECŢIE ŞI UTILIZARE. FONDUL FORESTIER DE STAT ŞI COMPONENŢA LUI.
Conform datelor anului 2003 RM este acoperită cu păduri 9,6% din teritoriu, pe când până în 1848 vegetaţia forestieră era de 51%, iar codri erau la 72%.
Zonele cu cele mai multe suprafeţe de păduri sunt: Srăşăni, Călăraşi, hânceşti, Nisporeni, Orhei.
Pădurea (art.3 al C. Silvic) - element al landşaftului geografic, unitate funcţională a biosferei, compusă din comunitatea vegetaţiei forestiere (în care domină arborii şi
arbuştii), păturii vii, animalelor şi microorganismelor, care în dezvoltarea lor biologică sînt interdependente şi acţionează asupra habitatului lor. Sunt considerate
păduri terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă de peste 0,25 ha;
Toate pădurile RM sunt incluse în prima categorie funcţională – de protecţia mediului. Păduri cu funcţie economică (Taiga) în RM nu există!
După vârstă pădurile se clasifică:
TInere gradul I şi II – 31%
Vârstă medie – 37 %
Preexplotabile – 20%
Explotabile - 12%
Vârsta de exploatare şi ciclul de producţie forestieră sunt stabilite in funcţie de destinaţia specială principală a acestora, productivitatea plantaţiilor silvice, condiţiile
ecologice şi termenele de regenerare a pădurii pe parchetele exploatate. (art.16 C. Silvic)
Fond forestier :
pădurile (de toate tipurile indiferent de tipul de proprietate şi gospodărire);
terenurile destinate împăduririi;
terenurile afectate gospodăriei silvice;
terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice sau în Cadastrul funciar ca păduri şi / sau plantaţii forestiere.
Fondul forestier nu include:
perdelele forestiere de protecţie amplasate pe terenurile cu destinaţie agricolă;
perdelele forestiere de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a lungul căilor de comunicaţie şi pe terenurile fondului acvatic;
grădinile botanice, dendrologice şi zoologice, spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale.
 TERENURILE DIN FONDUL FORESTIER
a)
- terenuri pentru împădurire: c) terenuri neproductive: mlaştini, stâncării, pante abrupte, alunecări de
- terenuri destinate reîmpăduririi; teren, soloneţuri etc.
- terenuri destinate împăduririi; Atribuirea la terenurile fondului forestier se face:
b) terenuri afectate gospodăriei silvice; amenajamentelor silvice sau Cadastrului funciar.
• 3. Clasificare pădurilor în grupe şi subgrupe funcţionale.
(Art.14 C. Silvic) Divizarea pădurilor pe grupe şi subgrupe funcţionale
subgrupe funcţionale de păduri:
a) de protecţie a apelor;
b) de protecţie a terenurilor şi solurilor;
c) de protecţie contra factorilor climatici şi industriali dăunători;
d) cu funcţii de recreere;
e) de interes ştiinţific şi de conservare a genofondului şi ecofondului forestier.
Divizarea în grupe este făcut de către Guvern;
În subgrupe de către Moldsilva şi MM.
Scopul principal al divizării este determinarea regimului de gospodărire şi realizare a folosinţelor în păduri.
A. Păduri cu funcţii de protecţie a apelor:
a) perdelele forestiere de protecţie de pe versanţii râurilor, râuleţelor, lacurilor, lacurilor de acumulare şi ai altor bazine acvatice;
B. Păduri cu funcţii de protecţie a terenurilor şi solurilor:
a) pădurile antierozionale;
b) perdelele forestiere de protecţie limitrofe cailor ferate;
c) perdelele forestiere de protecţie limitrofe drumurilor auto de interes naţional;
C. Păduri cu funcţii de protecţie contra factorilor climatici şi industriali dăunători:
a) perdelele forestiere de protecţie a terenurilor agricole;
b) pădurile de stepă, pădurile de la limita dintre stepă şi silvostepă, cu excepţia zăvoaielor şi pădurilor de luncă din aceste zone;
c) trupurile de pădure dispersate cu suprafeţe sub 50 ha, situate în zona de câmpie;
d) sectoare silvice deosebit de valoroase;
e) D. Păduri cu funcţii de recreere:
f) pădurile zonelor verzi din jurul oraşelor şi altor localităţi, inclusiv sectoarele de păduri-parc din aceste zone;
g) pădurile din prima şi a doua zona de protecţie sanitară a surselor de aprovizionare cu apa;
h) pădurile din zonele de protecţie sanitara a staţiunilor balneoclimaterice şi a sanatoriilor;
i) pădurile urbane şi pădurile-parc;
E. Păduri de importanţă ştiinţifică şi de conservare a genofondului şi ecofondului silvic:
pădurile din rezervaţiile naturale;
pădurile din parcurile naţionale şi naturale;
sectoarele de pădure aflate în regim de rezervaţie;
pădurile de importanţă ştiinţifică sau istorico-culturala;
pădurile declarate monumente ale naturii;
plantaţiile silvice cu pomi fructiferi.
Într-un masiv forestier sau un sector silvic poate fi numai o singură subgrupă funcţională.
Dacă arboretele îndeplinesc mai multe funcţii atunci pădurii i se va atribui categoria cea mai superioară de protecţie.
În pădurile Ariilor naturale alte subgrupe nu se mai atribuie.
• Dacă în păduri există elemente ce trebuie să fie luate sub protecţie cum ar fi monumentele naturii sau sectoare silvice aflate în regim de rezervaţie, păduri de
importanţă ştiinţifică sau istorico-culturală acestora li se atribuie un regim separat.
• La stabilirea hotarelor se ţine cont de hotarele naturale ale pădurii şi infrastructura existentă.
• Atribuirea pădurilor la un subgrup aparte se face în baza demersurilor la care se anexează:
fundamentarea tehnico-ştiinţifică şi economică a propunerilor
materialele şi documentele cartografice de evidenta sau de altă natură.
• Examinat de Moldsilva şi MM prezentate Guvernului spre aprobare.
• 4. Administrarea fondului forestier. Amenajările silvice. Evidenţa de stat a pădurilor. Cadastrul silvic de stat.
• Conform art. 11 CS administrarea cu fondul silvic este efectuat de către stat (Moldsilva) şi APL. Conform al.4 art.11 indicaţiile statale sunt obligatorii pentru
toţi deţinătorii de terenuri silvice şi beneficiarii forestier.
• Art.12 al 6 prevede care sunt obligaţiile Moldsilva în administrarea cu fondul silvic. Art. 7,8,9 C. Silvic prevede competenţa Parlamentului, Guvernului şi
APL în administrarea cu fondul silvic.
• Pădurile de la frontieră sunt administrate de Moldsilva şi Serviciul de Grăniceri;
• Vegetaţia forestieră din afara fondului silvic este administrată de către deţinători cu acordul APL;
• Terenurile fondului silvic aflate în proprietate privată sunt administrate de proprietari cu respectarea cerinţelor structurilor de resort.
• Controlul de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondurilor forestier şi cinegetic are drept sarcină asigurarea respectării de către
persoanele fizice şi juridice a legislaţiei silvice şi cinegetice. (Inspectoratul Ecologic)
• Competenţa în domeniul controlului : Moldsilva art. 21 C. Silvic; MM art.22 C. Silvic
Amenajamentul silvic include un sistem de măsuri pentru asigurarea gospodăririi raţionale a terenurilor din fondul forestier şi realizării folosinţelor silvice,
regenerarea eficientă, paza şi protecţia pădurilor, promovarea unei politici tehnico – ştiinţifice unice, bazate pe concepţia de dezvoltare durabilă a pădurilor art. 71
C. Silvic.
Art.72 C. Silvic prevede componenţa amenajamentelor silvice. Amenajamentele silvice se fac o dată la 10 ani şi se evaluează modul de folosire a pădurilor în această
perioadă şi sunt înaintate principii de îmbunătăţirea a modului de administrare.
Scopurile ţinerii evidenţei şi cadastrului silvic:
• organizarea folosirii raţionale a fondului forestier;
• regenerării,
• pazei şi protecţiei eficiente a pădurilor;
• controlul sistematic al schimbărilor calitative şi cantitative ale pădurilor;
Asigurarea cu informaţie despre fondul forestier pe toţi subiecţii interesaţi.

Cadastrul silvic de stat conţine un sistem de informaţii despre:

• regimul juridic al fondului forestier,
• clasificarea pădurilor pe grupe şi subgrupe funcţionale,
• aprecierea lor sub raport economic;
• alta informaţie necesara pentru gospodărirea fondului forestier şi evaluarea rezultatelor activităţii economice în fondul forestier.
 5. Dreptul de beneficiere a fondului forestier: noţiunea, subiectele, obiectele, temeiurile de apariţie şi stingere.
Legislatorul stabileşte două tipuri de beneficiere asupra terenurilor fondului
C. Silvic art. 32 prevede dreptul cetăţenilor de-a folosi pădurea:
• cu acces liber pe teritoriul fondului forestier;
• folosirea gratuită a pădurilor;
• în scopurile de recreere;
• pentru recoltarea fructelor şi pomuşoarelor sălbatice, nucilor, ciupercilor, dar nu din locurile special amenajate, ameliorate sau artificial create;
• poate fi limitat în scopurile protecţiei pădurii prin decizia Moldsilva sau APL;
• să respecte regulile anti - incendiare, să nu taie, vătămeze arbori şi arbuşti, să nu distrugă muşuroaiele, să colecteze în timpul şi metodele admise.
• Produsele Pădurii:
• produsele lemnoase;
• nelemnoase;
• serviciile legate de folosirea pădurilor;
• rezultatele activităţii de realizare a funcţiilor de protecţie a pădurilor.
Produse lemnoase sunt:
a) produsele principale, rezultate din tăieri de regenerare şi de conservare a pădurilor;
b) produsele secundare, rezultate din tăieri de îngrijire a arboreturilor ( degajări, curăţiri, rărituri) şi tăieri de reconstrucţie;
c) produsele rezultate din tăieri de igiena, necesitatea efectuării cărora este cauzata de uscarea totala sau parţiala a arborilor;
d) produsele rezultate din alte tăieri;
e) produsele auxiliare (cioturi, coji etc.);
f) produsele rezultate din lichidarea efectelor calamităţilor naturale (doborâtori de vânt, rupturi de zăpadă etc.).
Produse nelemnoase sunt:
a) vânatul, pestele, melcii de vita de vie etc.;
b) produsele accesorii ale pădurii: fructe şi pomuşoare sălbatice, nuci, ciuperci, plante medicinale si alte plante;
c) rezultatele folosinţei pădurii in scopuri de cercetare ştiinţifică, de recreere, turistice, sportive etc.
Produsele pădurii sunt supuse certificării. Folosirea produselor pădurii se face în baza limitelor normative care sunt determinate în baza:
• argumentelor ştiinţifice;
• amenajamentului silvic;
• inventarierii;
• cercetării fondului forestier.
Volumul anual de recoltare a masei lemnoase la produsele principale se stabileşte pe fiecare unitate de producţie. Principiile şi modul de recoltare este
determinat de Moldsilva împreună cu MM, posibilitatea o acordă Guvernul;
Volumul anual de recoltare a masei lemnoase prin tăieri secundare se stabileşte în baza arboreturilor care necesită îmbunătăţirea compoziţiei, stării sanitare şi
condiţiilor de creştere.
Autorizaţiei de exploatare şi bilet silvic este acordat de către întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile care gestionează cu terenurile fondului forestier.
Formele de folosire a produselor pădurii
Recoltarea masei lemnoase (art.36 – 37 CS)
• tăieri de regenerare (tăierea arboreturilor exploatabile) în toate pădurile cu excepţia celor prevăzute de arft.36 al.4 (pădurile ANPS, din zonele verzi ale
localităţilor, staţiunile balneare, pădurile sanitare etc);
• tăieri secundare şi alte tăieri în legătura cu construcţia drumurilor, clădirilor, trasarea parcursului conductelor, liniilor de transport de energie electrica etc. –
în toate pădurile;
• tăierile de produse principale în scopul ameliorării stării arboreturilor, funcţiilor de protecţie a pădurii, precum şi pentru folosirea raţionala şi oportuna
a volumului de masă lemnoasa exploatabilă;
• tăieri de îngrijire, de igiena, de reconstrucţie (inclusiv ecologică) şi de conservare. În pădurile prevăzute de al.4 art.36 C.S
• colectarea masei lemnoase auxiliare, materiei prime tehnice (cioturi, coji) – fără afectarea pădurii;
Dreptul de-a efectua astfel de lucrări au întreprinderile silvice sau în bază de licitaţie persoanele fiz sau jur.
Se permit exportul produselor lemnoase şi a lemnului brut autohton (contract de export, certificat de calitate, certificatul de origine, avizul organele ecologice
teritoriale.).

FOLOSINŢELE SILVICE ACCESORII (ART.38 CS)

Folosinţe silvice accesorii include:
 Recoltarea şi achiziţionarea fructelor şi pomuşoarelor sălbatice, nucilor, ciupercilor, plantelor medicinale şi altor produse ale pădurii;
 amplasarea stupilor şi prisăcilor;
 cositul fânului şi
 păşunatul vitelor (cu excepţia caprinilor şi ovinelor);
Se permite numai în sectoarele unde nu sunt specii rare de plante şi animale, fără a afecta pădurea.
Plantele efemere şi incluse în Cartea Roşie nu pot fi recoltate;
Locurile pentru păşunat pot fi date în folosinţă per fiz sau jur.
Folosirea terenurilor fondului forestier în scopuri de recreere(art.39 CS)
 in pădurile zonelor verzi ale localităţilor;
 în pădurile care sunt folosite pentru odihnă, sport şi turism;
 special amenajate de APL sau gestionarii terenurilor silvice;
 amenajările pot fi efectuate şi de alte întreprinderi în bază de acord;
 păstrând mediul silvic, landşafturile naturale, arhitectura zonelor suburbane şi respectând cerinţele sanitare.

FOLOSIREA TERENURILOR FONDULUI FORESTIER ÎN SCOPURILE GOSPODĂRIILOR CINEGETICE (ART.40 CS)

Pot fi atribuite acele terenuri unde există specii de animale pentru vânătoare;
Terenurile fondului forestier şi speciile de animale sunt incluse în gospodărie cinegetică.
Folosirea terenurilor fondului forestier în scopuri ştiinţifice (art. 41 CS)
 Pot fi atribuite pentru cercetări ştiinţifice întrep. instituţiilor şi organizaţiilor;
 Sunt limitate orice folosinţă silvică;

6. PROTECŢIA JURIDICĂ A FONDULUI FORESTIER.

Regenerarea terenurilor împădurite se face în baza amenajamentelor silvice (art. 51 C.S.);
Proprietarii de terenuri din afara fondului forestier sunt obligaţi să-l împădurească (art. 54 C.S.);
Beneficiarii de terenuri forestiere sunt obligaţi să asigure protecţia acestora împotriva incendiilor (art. 57 C.S.);
Se interzice decopertarea statului fertil, sau a păturii vii din păduri (art. 58 C.S.);
Este asigurată paza şi protecţia pădurilor prin intermediul Serviciului Silvic parte componentă al Moldosilvei (art. 64 C.S.);
Protecţia pădurilor se face în baza programelor elaborate de Moldsilva (art. 65 C.S.);
Măsuri de protecţie a pădurilor împotriva dăunătorilor şi bolilor (art. 68 C.S.);
Per. fiz – jur sunt obligate să ia măsuri de neadmitere a poluării mediului înconjurător (art. 69 C.S.);