Când o hotărâre a tribunalului arbitral (încheiere) este o hotărâre arbitrală ?

Convenția de la New York prevede expres: ”Fiecare stat contractant trebuie să recunoască
hotărârile arbitrale și să le execute”, totuși aceasta nu conție o definiție legală pentru o hotărâre
arbitrală. În cazul ZCCM Investments Holdings v Kansanshi Holdings, Curtea Supremă din
Marea Britanie evidențiază 7 principii prin care hotărârile arbitrale pot fi diferențiate din punct
de vedere procedural.

Analizând aplicabilitatea acestor principii, în special în contextul hotărârilor provizorii

(incluzăndu-le și pe cele în cazurile de urgență), sistemul de drept francez și cel al SUA prevede
dezvoltarea jurisprudenței engleze în 2 scenarii.

Principiile ZCCM:

În dreptul englez, doar o hotărâre arbitrală poate fi executată conform Convenției de la New
York sau contestată conform Arbitration Act din 1996. Totuși, acestea nu oferă o definiție pentru
”hotărâre arbitrală”. Astfel, urmează să analizăm jurisprudența, care nu oferă nici aceasta o
definiție clară.

In ZCCM, Cockerill J rezumă principiile existente in dreptul englez, astfel:

a) Curtea va acorda mai multă importanță/atenție problemelor ce țin de fondul cauzei

comparativ cu forma.
b) Un factor în favoarea argumentului că o hotărâre a tribunalului arbitral (încheiere)
reprezintă o hotărâre arbitrală, este dacă aceasta este definitivă, în sensul că cuprinde o
soluție asupra problemelor/disputelor supuse arbitrajului, astfel încât determină tribunalul
arbitral functus officio, fie în totalitate, fie în legătură cu una din pretențiile părților.
c) Natura problemelor conținute în hotărârea arbitrală este semnificativă. Drepturile
materiale și răspunderea părților urmează a fi stabilite sub forma unei hotărâri arbitrale,
întrucât o hotărâre a tribunalului arbitral (încheiere) care cuprinde doar probleme de drept
procedural nu poate fi considerată o hotărâre arbitrală.
d) Forma are și ea un rol important. Descrierea oferită de tribunalul arbitral asupra hotărârii
este relevantă, deși nu va fi decisivă în determinarea statutului său.
e) De asemenea trebuie de luat în considerare modul în care un destinatar rezonabil va
percepe hotărârea arbitrală.
f) Un destinatar rezonabil va atrage atenția asupra elementelor obiective ale hotărârii.
Acestea includ, motivarea hotărârii de către tribunal, formalitățile limbii utilizate,
detaliile și complexitatea acestora cuprinse în motivare.
g) În timp ce autoritățile nu s-au expus în felul următor, opinez că:
i. O persoana rezonabilă (destinatarul) va lua în considerare daca hotărârea arbitrală
întrunește condițiile de formă prevăzute de regulile aplicabile arbitrajului.
ii. Se va pune accentul pe totalitatea de informații la care au avut acces părțile și
tribunalul în momentul emiterii hotărârii arbitrale. Contextul și circumstanțele în
care s-a emis hotărârea arbitrală, de asemenea sunt relevante.

Perspectivele internaționale

Principiile ZCCM sugerează că o atenție deosebită se va atrage asupra fondului cauzei, atunci
cand urmează să stabilim că o hotărâre a tribunalului arbitral este și o hotărâre arbitrală. Totuși,
într-un numar mare de cazuri există careva neclarități, de exemplu în cazul dispozițiilor arbitrului
de urgență (hotărâri arbitrale parțiale). Sistemul de drept al SUA și cel al Franței se ghidează
dupa principiul fondul precede forma, atunci când definesc hotărârile arbitrale.

În SUA, instanțele urmează să pună în executare încheierile tribunalului arbitral în baza faptului
ca deciziile din spatele acestor masuri interne (emise sub formă de încheire) sunt finale. In cazul
Publicis Communications v True North Communications, Curtea de Apel SUA a susținut că
executarea unei încheieri arbitrale depinde de faptul dacă hotărârea arbitrală este finală, iar
finalitatea acesteia depinde de conținutul ei și nu de nomenclatura pe care s-a bazat. Importanța
executării hotărârilor arbitrale este de a proteja principiul eficienței arbitrajului.

În Franța, hotărârile arbitrale sunt evaluate din punct de vedere al conținutului acestora. În
Groupe Antoine Tabet, Curtea Supremă din Franța definește hotărârile arbitrale în felul următor :
”decizii ale tribunalului arbitral care oferă soluții definitive din punct de vedere al dreptului
material, procedural sau asupra problemelor de jurisdicție în litigiul supus arbitrajului.”

Ambele abordări prezentate mai sus sunt similare conceptului holistic descris in ZCCM. Totuși,
cum a fost anterior prezentat de către jurisprudența franceză și a SUA în cazul deciziilor de
urgență (hotărâri arbitrale parțiale), aceste concepte similare au rezultate diferite.

În cazul Yahoo! Inc v Microsoft Corp, the Southern District Court of New York a confimat
decizia emisă de un arbitru de urgență conform regulilor AAA, curtea a statuat că: ”o hotărâre
arbitrală prin care se constată existența unui prejudiciu ireparabil este funționabilă, dacă părțile
sunt capabile să o execute sau să o anuleze la momentul emiterii.”

Conform dreptului francez și a doctrinei, deciziile de urgență nu pot fi echivalate cu o hotărâre

arbitrală, deoarece sunt provizorii și pot fi modificate, anulate. Acestea nu satisfac criteriile
prezentate în Groupe Antoine Tabet.

Accentul pe finalitatea hotărârilor

O explicație și un indiciu în cazul acestei discrepanțe prezente în jurisprudența engleză poate fi

găsită în diferitele abordări referitore la finalitatatea hotărârilor, prezente în jurisprudența
franceză și cea din SUA. Finalitatea reprezină acel criteriu care deosebește o hotărâre arbitrală și
o hotărâre a tribunalului arbitral (încheiere). De exemplu, în Rusia, Suedia, Finlanda și Australia,
finalitatea are o importanță deosebită pentru executarea hotărârilor.

În jurisprudența SUA, finalitatea este evaluată prin prisma dacă o hotărâre este definitivă. In
Publics, instanța a susținut că: ”pentru a soluționa acest litigiu este necesar de a determina dacă
această încheiere emisă de acest tribunal arbitral cu referire la aceste înscrieri fiscale este
definitivă.” Similar, în cazul South Seas Navigation v Pemex, s-a statuat că o decizie provizorie
urmează a fi confirmată deoarece ”această decizie nu este provizorie, în sensul că reprezintă o
punte de legătură cu decizia definitivă ce urmează a fi adoptată. Astfel, per se are caracter final .”

În Franța, finalitatea se bazeză pe problemele litigiului- o hotărâre arbitrală trebuie să soluționeze

cel puțin un capăt de cerere astfel ca să fie definitivă.

În ZCCM, finalitatea este punctul cheie al hotărârii, și anume dacă hotărârea este ”definitivă din
punct de vedere al dreptului material.” În cauza dată decizia tribunalului arbitral nu a reprezentat
o hotărâre arbitrală, curtea a accentuat că ”in timp ce decizia trib. arbitr. este definitivă din punct
de vedere al obiectului acțiunii, aceasta nu se expune asupra pretențiilor părților referitor la
dreptul material încălcat. ” Astfel, procedura arbitrală nu este finalizată, iar tribunalul arbitral nu
este funcționabil .” Concludem că instanțele engleze determină finalitatea hotărârilor în legătură
cu faptul dacă tribunalul arbitral a fost sau nu calificat ca fiind functus officio.

Considerând, că atât dreptul Englez, cât și cel Francez se concentreză pe faptul dacă capetele de
cerere (disputele) sunt soluționate, decât pe faptul dacă hotărârile arbitrale sunt per se difinitive.
Sistemul de drept englez pare a fi mai apropiat de cel francez, decât de cel american în această
privință. Dacă instanțele engleze vor proceda similar cu cele din Franța, rezultatul va fi că
încheierile tribunalului arbitral și deciziile de urgență nu vor putea fi executate.

Este acesta un rezultat dorit?

Rămâne de văzut cum curțile supreme vor pune în aplicare hotărârea ZCCM; până atunci,
ZCCM încurajează curțile engleze să interpreteze încheierile arbitrale ca fiind hotărâri arbitrale,
folosind aceeași explicație ca și instanțele din SUA, sau pot să urmeze exemplul conservatist al
sistemul de drept francez, unde încheierile arbitrale se vor echivala cu o hotărâre arbitrală, dacă
va soluționa definitiv o problemă din litigiu.

Doctrina a concluzionat că ”hotărârile provizorii urmează a fi executate la fel ca și hotărârile

arbitrale”, însă o astfel de abordare ar pune o povară grea pe umerii sistemului judecătoresc. Mai
mult decât atât, o interpretare largă a ”hotărârii arbitrale” ar deschide o ușă spre un număr mare
de cereri de revizuire a hotărârilor arbitrale, astfel ne vom afla intr-o situație de ingerință
judecătorească in arbitraj, ce ar putea duce la violarea principilul res judicata.

Legislația se expune asupra executării hotărârilor provizorii, cât și a hotărârilor de urgență.

Legiferarea executarii hotărârilor provizorii poate avea beneficii, fără a lărgi definiția pentru
”hotărâre arbitrală”.

Concluzii asupra ZCCM

ZCCM stabilește un rezumat coerent al principiilor din dreptul englez pentru a determina dacă o
hotărâre a tribunalului arbitral(încheiere) reprezintă o hotărâre arbitrală. Principiile stabiliesc că
fondul, și nu forma reprezintă punctul cheie pentru a distinge hotărârile arbitrale.

Impactul acestora urmează a fi stabilit. Jurisprudența internațională demonstrează că principii

similare pot fi utilizate într-un mod extinsiv sau îngust; așteptăm cu nerăbdare să vedem cum
această hotărâre (ZCCM) va fi utilizată în dreptul englez, în special în cazurile de arbitraj de
urgență.