Sunteți pe pagina 1din 2

Usturoi Florentina Mădălina

Psihologie master PCCP, anul 1

Referat etică

Art. 2.2. Buna conduită în cercetare-dezvoltare trebuie să se desfăşoare cu ocrotirea şi


refacerea mediului natural şi a echilibrului ecologic, asigurându-se protecţia acestora faţă de
eventualele agresiuni produse de ştiinţă şi tehnologie.

Raven 1991) pune în evidenţă trei motive pentru ocrotirea biodiversităţii:

1. Motivul etic - pune în evidenţă dreptul la viaţă al speciilor.


2. Motivul estetic - se referă la menţinerea frumuseţii peisajelor şi a organismelor.
3. Motivul economic - se referă la faptul că biodiversitatea este sursa de bunuri necesare
existenţei oamenilor.

Pe lângă aceste trei motive de ocrotire, Solbrig1991), vine cu ideea protejării mediului ca
obiect de cercetare ştiinţifică pentru a putea duce la descoperirea unor noi resurse naturale.

Dispariţia unor specii poate duce la pierderea unor resurse medicale, alimentare sau
destabilizarea unor întregi ecosisteme.

Biodiversitatea este cea mai important resursă a vieţii. Pe biodiversitate se bazează întreaga
rezervă de hrană. Ecosistemele sănătoase ajută, de asemenea, să ţinem piept schimbărilor
climatice.

Pădurile şi zonele umede sunt o sursă vitală de apă. Aproape o treime din cele mai mari oraşe
din lume se bazează pe ariile naturale protejate pentru apa potabilă. …………….

Biodiversitatea are un rol semnificativ în stabilitatea şi productivitatea ecosistemelor.


Cercetători precum Elton şi Odum prezintă ideea conform căreia diversitatea speciilor duce la
creşterea rezilienţei şi productivităţii.

Redundanţa funcţională a speciilor dintr-un ecosistem reprezintă un mecanism important în


menţinerea stabilităţii şi este mai eficientă cu cât sunt mai multe specii redundente Batnariuc,
1999).
Biodiversitatea trebuie salvată asigurându-se protecţia acesteia faţă de eventualele agresiuni
produse de ştiinţă şi tehnologie şi prin aplicarea unei strategii globale aplicate la scara întregii
planete.

S-ar putea să vă placă și