Sunteți pe pagina 1din 1

Biserica veche din comuna Fundata

Am avut norocul ca pe durata vizitei mele în comuna Fundata, locul natal al părinților
mei, să întâlnesc o femeie extraordinară, vecina bunicilor mei, în vârstă de 88 de ani, care, în
urma insistențelor mele, mi-a povestit o mulţime de lucruri despre cum era odată viaţa în acele
locuri. Ea era văduvă, și stând singură pe prispa din fața casei sale, am simțit nevoia să merg
către aceasta și să-mi încânt sufletul cu povești și legende nemuritoare de-ale locului.

Una dintre cele mai frumoase povești pe care le-am auzit de la ea este legenda vechii
biserici din comună, aflată la intersecția dintre două din cele trei sate componente: Fundata și
Fundățica. Se spune că un localnic sărac, pe nume Moise Gavenescu, s-a hotărât într-o bună zi să
treacă munţii Bucegi, doar cu traista destinată depozitării alimentelor alături, pentru a ajunge la
Ploieşti. La destinație, norocul a dat peste el, întrucât a găsit un butoiaş plin cu aur. Cu banii
obţinuţi din vânzarea aurului, în scurt timp şi-a deschis o prăvălie, loc în care vindea tot felul de
mărfuri. Averea lui creştea de la o zi la alta în mod cosiderabil, şi din dorinţa de a-i mulţumi lui
Dumnezeu pentru că i-a oferit norocul de a scăpa de sărăcie, s-a întors în satul său natal,
Fundăţica, şi a construit o biserică mare şi frumoasă care rezistă de atunci și până în ziua de
astăzi, alături de aceasta aflându-se acum biserica ortodoxă nouă "Sfântul Ierarh Nicolae",
construită între anii 1939-1943, în timpul mitropolitului Nicolae Bălan.

În interiorul bisericii vechi, pereţii bătrâni ai bisericii sunt decoraţi cu desene foarte vechi
reprezentând imaginile sfinților și numeroase icoane îngălbenite de timp şi însoţite de ţesături
tradiţionale realizate de către bătrânele comunei. De asemenea, vedem şi o sobă cu lemne din
teracotă pentru încălzirea interioară care, oferă pe timpul iernii căldură în toate colțurile bisericii,
motiv pentru care în sezonul rece slujbele religioase se mută în biserica veche, fiind mult mai
călduroasă.

S-ar putea să vă placă și