C_!

Termenul de antropologie motrică aparţine rectorului prof. univ. Elena Firea, care ne-a pus la dispoziţie
o valoroasă experienţă teoretică şi practică în elaborarea acestei lucrări, creindu-ne ceie mai bune
condiţii de muncă, fapt pentru care îi aducem cele mai alese mulţumiri. Exprimăm, de asemenea,
gratitudinea noastră prof. dr. Mihai Epurări pentru îndrumarea de înaltă rigurozitate ştiinţifică acordată.

Monografia prezentă s-a cristalizat într-un permanent dialog cu specialiştii domeniului în cadrul
cursurilor organizate de Centrul de perfecţionare a cadrelor din mişcarea sportivă şi al cercetărilor efec-
tuate asupra unor loturi de sportivi, motiv pentru care exprimăm recunoştinţa noastră Consiliului
Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, specialiştilor din cadrul centrului de perfecţionare şi secţiei de
performanţă şi, în rnod deosebit, preşedintelui Haralambie Alexa şi directorului centrului de
perfecţionare Nicu Alexe, şefului de secţie V. Constandache, care ne-au acordat în permanenţă un
generos sprijin. Mulţumim colectivului Centrului de Medicina Sportiva (conf. doctor 1. Drăgan, dr.
Carmen Dumitru) şi Centrului de Cercetări Antropologice din cadrul institutului de genetică „Victor
Babeş" condus de prof. dr. doc. Ion Moraru, pentru materialul iconografic pus ia dispoziţie. Mulţumim
pentru solicitudinea în elucidarea unor aspecte pe ramuri de sport profesorilor joan Kunst
Ghermănescu. Tatu Titus, Ti- beriu Ardelean şi totodată aducem un ultim omagiu pe această cale prof.
univ. ion Şiclovan. Deosebite mulţumiri exprimăm acad. Ştefan Milcu pentru ajutorul acordat în
elaborarea lucrării, pentru riguroasa revizie ştiinţifică şi pentru însăşi formarea mea profesională.
Mulţumim totodată prof. Napoleon Wolansky, B. A. Nikitjuk, Jan Szopa, V. Klissouras, R. Malina, W.
Starosta, R. Kovar, Z. Wyznikiewicz- Kopp pentru materialul ştiinţific pus la dispoziţie.

Lucrarea contribuie la fundamentarea unei viziuni ştiinţifice asupra sportului, care devine ştiinţă doar în
măsura în care, prin inter- disciplinaritate, suferă implementarea antropologiei, geneticii, anatomiei,
biomecanicii, fiziologiei, psihologiei, metodicii etc., fără acestea rămînînd doar o practică limitativă
'lipsită de reale perspective de dezvoltare pe noi trepte ale performanţei. In acest context, antropologia
motrică abordează multiplele aspecte ale omului în mişcare. Se subliniază necesitatea cunoaşterii
-aprofundate a complexităţii bio- psihomotrice a fiinţei umane de către antrenor, acesta avînd drept
unic instrument de lucru corpul uman sănătos şi fiind astfel foarte apropiat de medic, al cărui obiect de
activitate este tot omul sănătos şi bolnav.

Am abordat atît aspecte fundamentale antropologice, precum procesul de creştere şi dezvoltare,

substratul tipologiei constituţionale şi

ol eredităţii, cît şi aplicative, de importanţă pentru antrenor, biolog, antropolog, demograf şi

pentru activitatea umană în general, precum snlocţia antropologică şi genetică în sport, dirijarea pe baze
cmlropologlrn a antrenamentului, parametrii constituţionali psiho- .nmiili>[|/|nl(M|lr:l vi molrlcl,
bloritmurilo umane, condiţionarea de iln ni •!111 IIhIm a Intrnţjll fllnţ© umano po parcursul tuturor
peri-

11»l• >i ui'- 'Il<n, subliniind laptul că potenţialul biomotric

■ un .tllul»' un Indicator valoros al stării do sănătate, ai calităţii fondului dnmocjral'lc:, coca ce justifică
pe deplin existenţa, alături de an- liopolorjlu fizică, culturală şi a antropologiei motrice, ca disciplină
dMIm tâ. De asemenea cunoaşterea nemijlocită a unor realităţi privind biologia fiinţei umane în cadrul
activităţii la Comisia Naţională do Demografie ne-a permis introducerea în monografie a unor elemente
cu valoare aplicativă şi teoretică pentru antropologie şi pentru îmbunătăţirea indicatorilor demografici la
noi în ţară fapt pentru caro mulţumim în mod deosebit preşedintei Comisiei Naţionale de Demografie
dr. Olimpia Solomonescu, secretarului comisiei ing. iosef

lO

fonescu, specialistului dr. Ion Copil şi factorilor de răspundere judeţeni cu care colaborăm.

Exprimam, în final, mulţumiri graficienilor Emil Pâtrâşcuţâ şi Lucia Florescu şi distinşilor documentarişti
poeta Maria Urbanovici, prof. Areşteanu Elena şi psihologul Nicola Grigore care au un aport meritoriu în
realizarea lucrării. Subliniem totodată meritul deosebit al Editurii Ştiinţifice şi Enciclopedice şi a
Tipografiei din Oradea în editarea lucrării.

Convinşi de faptul că lucrarea poate fi îmbunătăţită, domeniul fiind nou, în continuă transformare şi de
mare perspectivă, exprimăm recunoştinţă tuturor specialiştilor care ne vor da sugestii constructive de
îmbunătăţire a conţinutului monografiei în viitor.

Conf. Dr. MIRCEA IFR1M

1. OBIECTUL ANTROPOLOGIE! MOTRICE

Antropologia, aşa după cum o defineşte Blumenbach, este o ştiinţa de sinteză care studiază omul ca
fenomen biologic şi social, avînd două direcţii importante de investigare: antropologia fizică şi antro-
pologia culturală (Keiter).

Antropologia fizică este, de fapt, o ramură a morfofiziologiei (Mac Canaill) care studiază originea,
evoluţia şi densitatea morfofiziologică a omului. în cadrul ei deosebim paleoantropologia (care se
ocupă cu evoluţia omului, avînd multiple tangenţe cu anatomia comparată, embriolcgia, genetica,
arheologia ş.a.), morfoantropologia (alcătuită din neurologie, care studiază ţesuturile şi organele şi
sornatologie, care abordează organismul cu un tot unitar, sub raportul tipologic constituţional
somatic), fizic antropolog ia (care studiază caracterele fiziologice atît sub raportul adaptabilităţii lor ia
diferitele condiţii de mediu, cît şi privind tipologia constituţională fiziologică), eredoantro- pologia
(care studiază determinismul ereditar al tipologiei constituţionale umane, genetica populaţiilor prin
prisma unităţii în diversitate a fiinţei umane, evoluţia fiinţei umane condiţionată de interacţiunea
fondului ereditar şi a factorilor de mediu), antropo.demografia (care abordează aspectele legate de
tendinţele demografice ale populaţiilor, de particularităţile de vîrstă ale organismelor condiţionate
de procesele de creştere şi dezvoltare, de corelaţiile dintre determinismul sexual ai fiinţei umane şi
evoluţia fenomenelor demografice.

Antropologia culturală abordează aspecte din sfera suprastructurii fiinţei umane, privită ca fenomen
social, omul fiind singura fiinţă biologică ce, în afară de mediul biologic, are şi un mediu social şi la
care, în afară de transmiterea informaţiei ereditare pe calea genelor, există şi o transmitere din
generaţie în generaţie a informaţiei intelectuale pe calea limbajului -articulat şi a scrisului.
Antropologia culturală cuprinde, în principal, arheologia (istoria culturilor vechi), etnologia (teoria
culturii), lingvistica (studiu! vorbirii şi al limbajului) ş.a.

17

— Antropologie motrică

Acad. Ştefan Milcu consideră că „antropologia este o ramură a ştiinţelor naturii, situată la frontiera
dintre biologie şi ştiinţele sociale, care se ocupă, ţinînd seama de linte-rrelaţiMe cu factorii de mediu,
geografici şi istorici, cu studiul variabiIităţii omului, a originii şi raselor sale".

Sub raport istoric, antropologia are o veche evoluţie, care s-a făcut în strînsă legătură cu genetica (ce
constituie, de fapt, după unii cercetători, parte componentă a antropologiei), ea definind latura
ereditară atît a tipologiei constituţionale somatice, funcţionale şi psihice a omului, cît şi a
complexelor procese de creştere şi dezvoltare ale individului uman şi a multiplelor fenomene care
condiţionează caracteristicile şi dinamica populaţiilor etno- şi filogenetic.

începuturile antropologiei şi geneticii datează încă de la Aristotel. In Istoria animalelor, Aristotel

plasează omul printre animale, consi- derîndu-l fiinţa superior organizată, introduce termenul de
antropologie şi face primele referiri de genetică, arătînd că din părinţi mal- formaţi se nasc copii
malformaţi, iar malformaţiile pot fi ereditare sau determinate de factorii mediului ambiant.
De asemenea, în cărţile indiene care datează din mileniul II înaintea erei noastre există însemnări
privind consecinţele nefavorabile ale căsătoriilor consanghine. Pe tăbliţele babiloniene din Ninive era
însemnat pedigriul unor cai.

Herodot, în operele sale, descrie caractere antropologice diferenţiate ale popoarelor mediteraneene,
caucaziene şi scitice. Isidorus arată că înfăţişarea omului variază cu zona geografică din cane provine.

Hipocrate — părintele medicinii — face o serie de referiri de genetică, arătînd că din părinţi cu ochi
albaştri se nasc copii cu ochi albaştri şi dă astfel primele referiri privind transmiterea caracterelor
homozigote recesive. Albertus Magnus arată pentru, prima oară, că fiinţa umană este alcătuită dintr-
o parte ereditară şi o parte determinată de factorii de mediu exterior şi arată posibilitatea
transmiterii ereditare a caracterelor dobîndite. El evidenţiază existenţa unor malformaţii transmise
ereditar, precum polidactilia, hermafroditismul, si- tusul invers şi arată că alimentaţia poate modifica
ereditatea.

Urmează, după perioada 'antedatată, o lungă stagnare în domeniul cuceririlor antropologice şi

genetice, la fel ca în domeniul anatomiei, pentru oa, în epoca Renaşterii, să se înregistreze un nou
salt calitativ în aceste domenii.

Astfel, Leonardo da Vinci arată existenţa asemănărilor dintre om şi aniimal; Bernier (1620) face prima
clasificare a raselor umane, iar Galen arată legătura dintre tipul constituţional şi starea de boală.

Mai tîrziu, Linne plasează omul în ordinul primatelor, arătînd existenţa unor tipuri constituţionale,
precum cel gotic — înalt, depig- mentat, finic — blond şi Icponic; de asemenea, consideră specia ac-
tuală drept Horii o sapiens sapiens (înţelept), cu variantele europeus, americanus, asiaticus şi
africanus, după zona geografică în care se găseşte.

Lamark a susţinut că evoluţia lumii animale este rezultatul adaptării la mediu şi a transmiterii
caracterelor dobîndite, iar Darwin, pe baza selecţiei, naturale şi a variabiiităţii, fundamentează
originea speciilor, inclusiv a omului. Mai tîrziu, Regnier de Graff descoperă folicului ovarian, iar L.
Hamm, spermatozoizii.

Ulterior, Gregor Mendel evidenţiază procesele fundamentale ale eredităţii prin: cercetări
experimentale pe plante aducînd, corolar, explicaţii asupra substratului ereditar al tipologiei
antropologice. Astfel, el a încrucişat soiuri de plante şi a analizat matematic rezultatele obţinute,
fundamentînd noţiunile de dominanţă, recesivitate, ho- mozigctism şi heterozigotism, La acestea se
adaugă cuceririle lui Fleming, Strassburger, Waldeyer (1875), Mac Ciung (1902) privind cromozomii
de sex, urmate în 1910 de cele ale lui Morgan, care fundamentează teoria cromozomială a eredităţii.
Aceste descoperiri culminează în 1953 prin cercetările lui Watson şi Crick care demonstrează
existenţa DNA şi a codului genetic, ca substrat material biochimic al genelor şi, respectiv, al eredităţii,
urmate de studiile de antropologie şi genetică ale populaţiilor, de genetică moleculară, 'medicală,
radiobiologică, irnunitară, citoiogică, de farmacologie dermatoglifică ş.a., care au luat un avînt
deosebit în ultimul timp.

La noi în ţară începuturile antropologiei le găsim în opera lui Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae,
în care se menţionează influenţa aşezării geografice asupra populaţiilor. Mai tîrziu, Nicolae şi Mina
Minovici, personalităţi de talie mondială, care organizează primul institut de medicină legală din
Europa la Bucureşti, introduc, pentru prima oară în lume, metodele antropologice în medicina legală.
Ulterior, C. /. Parhon, autorul primului tratai de endocrinologie din lume (1909), face studii de
pionierat în biotipologie, aducînd contribuţii originale, de valoare mondială, în interpretarea
endocrină a constituţiei, demonstrînd rolul glandelor endocrine în apariţia^ şi evoluţia raselor şi în
determinismul tipului constituţional individual.

Fr. I. Rainer face primele anchete medicoantropologice, începînd elaborarea Atlasului antropologic al
României, organizează primul Institut de Antropologie din Sud-Estul Europei, unul din primele din
lume, prezidează primul Congres Internaţional de Antropologie, care are loc la Bucureşti în' 1940,
face primele cercetări de biotipoiogie antropologică sportivă în primul laborator cu acest profil din
Europa, pe care-i fondează, în calitate de prim rector a! Academiei Naţionale de Educaţie Fizică,
iniţiază şi ţine cursul de antropologie sportivă ia studenţii anului III ai Academiei Naţionale de
Educaţie Fizică. Contribuţiile sale în domeniul antropologiei îl situează pe Fr. I. Rainer

printre cele mai marcante personalităţi ale antropologiei pe plan mondial.

Cercetările lui Fr. I. Rainer sînt continuate de acad, Ştefan Milcu, care dezvoltă studiile antropologice
la noi în ţară privind structura poporului român, tipul endocrin şi constituţia, corelaţiile dintre tipo-
logia constituţională şi performanţa sportivă, calităţile somatofiziolo- gice ale unor grupe de
populaţii, determinismul genetic al unor caractere biologice etc., aducînd contribuţii originale
recunoscute pe plan internaţional. Ele îi conferă o notorietate mondială de natură să ridice pe cele
mai înalte culmi prestigiul antropologiei şi geneticii româneşti.

în acest context, din cadrul antropologiei s-a desprins antropologia sportivă. Ea a fost fundamentată,
la noi în ţară, de savanţii Fr. I. Rainer şi acad. Ştefan Milcu. în prezent, reluînd, tradiţia profesorului Fr.
1. Rainer, oare preda, la Academia Naţională de Educaţie Fizică, în anul III, cursul de antropologie,
după cel de anatomie de ia anul I şi cel de biomecanica de la anul il, cu ajutorul rectorilor

Şiclovan, Ipan Kunst Ghermănescu şi Elena Firea s-a reînfiinţat cursul de antropologie ia anul 1VT”

Antropologia sportivă, al cărui conţinut considerăm că este mai bine exprimat în terminologia de
Antropologie motrică, care aparţine rectorului conf. univ. Elena Firea, are ca obiect o complexitate de
elemente, care se ‘implică în întreaga activitate sportivă şi, îndeosebi, în procesul de selecţie şi
antrenament, condiţionînd din ce în ce mai mult obţinerea performanţei sportive.

Cuceririle antropologice pe bază de programe computerizate (încep să fie din ce în ce mai eficiente în
dobîndirea performanţei.

Legile simple ale fizicii explică cum se transmit forţele de ia un punct la altul. Pentru fiecare atlet se
poate stabili o diagramă antropologică 'ideală corespunzînd caracteristicilor sale fizice. Compa- rînd
acest traseu-model cu mişcările reale ale sportivului în acţiune, este posibilă depistarea gesturilor
inutile, a deplasărilor neadecvate, a falselor impulsuri şi a atitudinilor care dispersează forţa sau dimi-
nuează puterea. în afară de aceasta, computerul, programat pe parametrii antropologiei, permite
determinarea valorii unghiurilor fiecărei articulaţii în cursul unei performanţe, precum şi a poziţiilor
centrului de gravitate.

Prezentăm cazul unui tînâr săritor în înălţime olandez, Rucld Wie- lart, pe care l-a analizat
antropologic Gideon Ariei. Examinînd schemele săriturilor sale se poate afirma că el este capabil să
atingă fără probleme 5 cm în plus; poziţia centrului său de gravitate este excelentă, dar în momentul
trecerii peste bară, el desface prea devreme piciorul. Pentru a ridica bine piciorul, el este obligat să-şi
cipiece spatele şi atinge bara. Dacă ar aştepta o fracţiune de secundă în plus pentru <a ridica
membrele sale inferioare, tot corpul său ar fi deja dincolo de bară şi ei ar putea să se aplece uşor. în
schimb, posedă o tehnică bună: ei îşi opreşte acceleraţia chior înainte de a se desprinde de soi, ceea
ce este excelent, deoarece recuperează astfel maximum de putere pentru a se ridica. Pe de altă
parte, s-a constatat că Rudd Wielart este puţin lipsit de forţă şi că trebuie să-şi dezvolte anumiţi
muşchi: forţa cu care el se sprijină pe sol imediat înainte de săritură ar trebui să fie egală cu o valoare
aproximativ de 8 ori mai mare decît propria sa greutate, ca la cei mai buni săritori. Ea este însă mult
mai mică. Acest defect poate fi însă uşor corectat printr-un antrenament adecvat.

Cazul aruncătorului de disc american McWilkins, care a cîştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de
la Montrea! în 1976, constituie, de asemenea, un exemplu de analiză antropologică. Cu cîteva luni
înainte de jocuri, Gideon Ariei a analizat tehnica campionului. In acea perioadă, McWilkins arunca
discul la 66 metri, ceea ce reprezenta o performanţă bună, dar el era departe de cei 69 metri ai
recordului mondial. Caiculînd forţele diferitelor membre în raport cu tipul constituţional antropologic
şi studiind schemele aruncărilor, Dr. Ariei a observat că atletul american, chiar înainte de a da drumul
discului, mişca genunchiul oarecum ca un resort, în loc să-l blocheze. Prin aceasta el pierdea o parte
din forţa care ar fi trebuit să lie transmisă discului. ,,Ca atare" — comentează Gideon Ariei — ,,s-a
simulat, pe computer, aruncarea efectuată de un McWilkins fictiv, care nu ar mişca genunchiul.
Previziunea a fost spectaculară: el putea cîştiga 3 metri".

Trei zile mai tîrziu, după ce şi-a blocat genunchiul cu un aparat ortopedic, McWilkins depăşea
recordul mondial, sting înd 70,86 rn.

Un alt atlet american a făcut o greşeală asemănătoare: aruncătorul de greutăţi Terry Albritton. După
ce a analizat antropologic mişcările acestuia, Gideon Ariei i-a sfătuit să nu mai îndoaie genunchiul
înainte de a proiecta greutatea, pentru ca o forţă maximă să fie transmisă braţului. El i-a prezis chiar
că, dacă ar reuşi să corecteze acest defect, ar deveni campion mondial. După o lună, această
previziune se realizase.

Analiza antropologică a tehnicii aruncătorului de suliţă FJill Schmidt a dat, de asemenea, rezultate
considerabile. Doctorul Ar/el a descoperit că el pierdea din forţa sa lăsînd să cadă şoldul în momentul
aruncării. Schmidt şi-a corectat rapid poziţia şi a aruncat suliţa la mai mult de 92 metri, deci la 2 metri
de recordul mondial.

Cuplarea computerului programat pe parametrii antropologici nu serveşte numai la ameliorarea

performanţelor, ci permite, de asemenea, eliminarea eforturilor inutile şi a greşelilor tehnice. De
exemplu: din timpuri vechi, săritorii în lungime erau convinşi că trebuie să posede rnolete de oţel
pentru a apăsa la maximum pe planul de sări- lură. Gideon Ariei a descoperit însă că, în momentul
săriturii, piciorul, în contact cu soiul, împinge mai puţin decît se realizează prin accelerarea celuilalt
membru inferior lansat înainte şi prin aceea a torsului.

în teorie, Gideon Ariei consideră că putem analiza orice performanţă sportivă. Totuşi, anumite
discipline sînt mai greu -de disecat. Aşa este, de exemplu, notaţia, deoarece trebuie să ţinem seama
de un element suplimentar: apa. Sîntem în curs de construire o unei piscine-acvariu unde vom putea
filma înotătorii în timpul antrenamentului. Săritura cu prăjina ridică, de asemenea, probleme, în mă-
sura în care nu se pot neglija caracteristicile prăjinii utilizate. în linii generale, în toate disciplinele în
care estetica ore un rol important, abordarea este delicată. Putem ameliora o mişcare de gimnastică,
dar nu este sigur că estetica ar cîştiga prin aceasta. în ceea ce priveşte patinajul artistic, s-a încercat
să se afle cum au apreciat arbitrii figurile impuse, de ce au favorizat un anumit patinator şi nu pe un
altul. Oare mişcarea mîinilor a determinat alegerea lor sau mişcarea gambelor, a capului, a braţelor?
Noi am sfîrşit prin a stabili că, în realitate, poziţia trunchiului a determinat hotârîrea: acesta trebuie
să rărrwnă totdeauna foarte drept, 'indiferent care ar fi mişcările gambelor şi braţelor. Dacă
sporturile de echipă rezistă ia asemenea analize — deoarece strategia ocupă un loc capital —, este
totuşi posibilă ameliorarea modului în care fiecare jucător de rugby sau fiecare fotbalist loveşte
mingea? în realitate, metoda antropologică a Dr. Ariei este aplicabilă ori de cîte ori există mişcare.

Ce se întîmplă însă cînd la un atlet nu se descoperă nici un defect, nici o greşeală de mişcare? I se
spune că el a atins maximul şi că nu mai poate spera, să facă nici un progres?

Este destul de rar să întîlnim sportivi fără defect. Deseori, cînd mişcările se apropie de perfecţiune,
atletul poate fi încă lipsit de putere. Analiza antropologică depistează aceste deficienţe şi, în> acest
caz, este posibil să se elaboreze un program de antrenament corespunzător. Cînd şi acest element
este realizat ne aflăm în condiţiile fenomenului de plafonare, caracterizat prin atingerea limitei supe-
rioare de adaptabilitate genetică.

Pentru Gideon Ariei, sprinterul ideal, de exempiu, trebuie să posede, în primul rînd, o mişcare
ultrarapidă a gambelor. Rapiditatea acestei mişcări este însă legată de sistemul neuromuscular.
Pentru selecţionarea celor mai buni alergători pe 100 sau pe 200 metri, antrenorii sînt deci interesaţi
să măsoare timpul reflexului de extensie a gambelor. La un timp egal, alergătorul înzestrat cu
membrele inferioare cele mai lungi şi cu torsul cei mai scurt va avea toate şansele să-şi întreacă
concurenţii.

Pentru anumite sporturi, specialistul american antropolog a încercat să calculeze limitele umane,
aceste recorduri absolute pe care sportivul nu le poate depăşi fără să-şi pericliteze viaţa. La 100 de
metri, limita posibilului trebuie să se situeze în jurul a 9,6 secunde (actualul record mondial este de
9,9 secunde); dincolo de această limită, există riscul ca muşchii să se rupă şi anumite oase să se frac-
tureze. La săritura în lungime, recordul mondial deţinut de americanul Bob Beamcn (8,90 m) nu este
departe de limita ultimă, care trebuie să fie de 8,96 m. De altfel, Beomon este destul de apropiat de
atletul ideal: alergarea sa este extrem de rapidă şi mişcările sale sînt perfect sincronizate, tipul său
antropologic se apropie de opti- mum pentru această probă. în 'momentul săriturii, ei dezvoltă o
forţă de 770 kg în. articulaţia şoldului, ceea ce este la limita rupturii musculare.

La săritura în înălţime se vor atinge, probabil, într-o zi, 2,70 m, în timp ce recordul mondial este
actualmente de 2,38 m.

La cererea unui producător de televiziune care a vrut să realizeze 'un film serial privind campionii
olimpici de ieri şi de astăzi, doctorul Ariei a comparat performanţa unuia din actualii campioni la 100
metri, Eddie Hart (9,9 secunde), cu aceea a campionului mondial din 1936, Jesse Owens (10,2
secunde). Primul a alergat pe o pistă de poîiuretan, al doilea pe o pistă presărată cu cenuşă şi fără
blocuri de starting. „Datorită filmelor'', explică Dr. Ariei, „am putut calcula deplasările unghiulare ale
fiecărei articulaţii. Cunoscînd lungimea oaselor şi numărul de imagini pe secundă, am fost în măsură
să stabilesc distanţa parcursă pe secundă. învingătorul acestei competiţii prin computer interpus este
Jesse Owens".
în acelaşi mod, doctorul Ariei a comparat săritura lui Dick Fosbury (Medalia de aur la Jocurile
Olimpice din Mexic în 1968, unde el a inaugurat metoda aşa-numită „rostogolire dorsală") cu săritura
lui Valery Brumei, cînd acesta a bătut recordul mondial prin „rostogolire ventrală". El a simulat pe
computer înălţimea pe care ar fi putut s-o atingă Brumei dacă ar fi folosit „Fosbury flop", care are o
componentă verticală mai mare. Sovieticul ar fi depăşit recordul mondial: în teorie, el era capabil să
atingă 2,41 'metri!

Numai anumiţi antrenori mai au încă reticenţe: ei se tem ca antropologia şi biomecanica să nu

ameninţe profesia lor. „Nicidecum", răspunde doctorul Ariei: „antropologia motrică nu este decît un
instrument nou, menit să îmbunătăţească cunoaşterea de către noi a efortului sportiv, precum şi
performanţele atleţilor. Relaţiile psihologice între antrenori şi sportivi au un rol primordial în
competiţie şi jiu aş putea în nici un caz să Ie înlocuiesc".

Tot în acest cadru menţionăm că antropologia sportivă abordează :

relaţia dintre forma ideală şi forma reală;

modul de folosirea exerciţiului fizic pentru competiţie, respectiv problematica antropologiei motrice,
în scopul obţinerii unei efi- cienţe maxime;

relaţia dintre biotipoiogia constituţională şi performanţă;

conceptul de sănătate în lumina activităţii sportive; atît sportul de masă cît şi cel competiţional obligă
la 'reconsiderarea conceptului de normalitate antropologică (de ex.: gradul de gigantism o!
baschetbal'iştilor, greutatea halterofililor etc.);

efectele morfofiziologice şi culturale ale educaţiei fizice şi sportului asupra populaţiilor;

aspecte etnologice ale educaţiei fizice şi sportului;

aspecte de foarte complexă interdisciplinaritate (sportul implică modele fizice, culturale, sociale);

investigarea ştiinţifică a situaţiilor motrice concrete şi studii antropologice individualizate Ia sportivii

de mare performanţă;

incidenţa noilor ştiinţe în investigaţia sportivă: teoria sistemelor, cibernetica, semiotica, analiza
structurală, axiologia, praxiologia, futurologia, auxologia, biotipoiogia, biostatistica, biomatematica,
bio- ntmologia, psihosomatica, ergonomia ş.a.;

-- perspectivele deschise de sport pentru antropologia filozofica;

relaţia dintre determinarea genetică şi sport.

Antropologia sportivă este o disciplină globală, o ştiinţă a no- mosferei, care nu este identică cu
noosfera, dar este inclusă în ec.

Antropologia prezintă implicaţii majore şi în formarea concepţiei m a teriali st- di a 1 ecti ce a

studenţilor, a conceptului de progres biologic în lumina determinismului materialist, a spiritului
revoluţionar în gîn- dire, fiind una din disciplinele cu puternic caracter social, oare se înscrie pe
coordonatele majore ale Programului Partidului Comunist Român de făurire a conştiinţei omului nou,
făuritor al societăţii socialiste şi comuniste.

în esenţă, această multitudine de aspecte, care alcătuiesc obiectul antropologiei motrice, poate fi
rezumată în cîteva repere esenţiale, după cum urmează:

procesele de creştere şi dezvoltare cu implicaţiile lor asupra motri citaţi i;

tipologia constituţională samatofiziologică, motrică şi psihicăr condiţionată de ritmurile biologice

genetic determinate şi corelaţiile dintre tipul constituţional în ansamblul său şi cerinţele activităţii
sportive de performanţă; interrelaţiile dintre genotip şi paraţip în edificarea tipului constituţional
(fenotipului);

determinarea genetică şi antropologică a unor caractere cu semnificaţie majoră în obţinerea

performanţei sportive;

metodologia antropologică şi genetică de evaluare a potenţialului şi randamentului sportiv.

In ultimă instanţă antropologia sportivă se -implică în activitatea sportivă de performanţă în două

laturi esenţiale, respectiv în:

selecţia sportivă care, făcută pe baze antropologice şi genetice, are o eficienţă considerabil
superioară celei care nu ţine cont de a-ceste criterii, singurele în măsură a putea previziona ştiinţific
evoluţia biobipului şi a măsurii în care acesta va deveni tip antropologic optim pentru ramura de
spori: în care a fost selectat;

dirijarea antrenamentului pe baza cunoaşterii particularităţilor individuale antropologice ale fiecărui

subiect, ceea ce permite ca randamentul sportiv să fie considerabil mărit, ştiută fiind condiţionarea
atingerii limitei superioare de adaptabilitate genetică a motri- cităţii de o dozare optimă şi
individualizată a efortului la care este supus organismul.

De asemenea, antropologia motrică, prin descifrarea proceselor de creştere şi dezvoltare, a

particularităţilor de vîrstă ale organismului şi a dozării efortului fizic privit ca factor de mediu, în
raport cu aceste caracteristici morfofiziopsihice ale organismului - determinate genotipic şi paratipic
—, se implică major în dirijarea întregii activităţii de educaţie fizică şi sport, pe parcursul întregii
ontogenii a fiinţei umane, de la naştere -la maturitate şi senesoenţă, astfel încît solicitarea fizică,
realizată în mod ştiinţific, pe baze antropologice şi genetice, să constituie realmente un factor de
realizare a creşterii şi dezvoltării armonioase a organismului în perioada sa de edificare, iar apoi un
factor de promovare şi menţinere a stării de sănătate pe tot parcursul existenţei umane.

Rezultă deci că, antropologia motrică, ştiinţa interdiisci plin ară, desprinsă în urmă cu cîteva decenii
din antropologie, avînd o bogată tradiţie în ţara noastră prin lucrările de pionierat ale marelui savant
Fr. I. Rainer, are o valoare deosebită atît pentru sportul de performanţă, cît şi pentru dirijarea
educaţiei fizice şi sportului în concordanţă cu cerinţele ce i se impun, de a constitui unul din factorii
esenţiali ai dezvoltării armonioase şi păstrării stării de sănătate a populaţiei, obiective esenţiale
pentru progresul naţiunii noastre socialiste.