ECONOMIA ȘI APĂRAREA NAȚIONALĂ

În foarte multe cazuri perspectiva entuziastă, de altfel justificată, asupra Marii Uniri din
1918 evidențiază cu precădere creșterea semnificativă a potențialului economic, diversificat
rezultat prin reîntregirea teritoriului României Mari. Astfel, este bine cunoscut că după Marea
Unire suprafața țării noastre a crescut de 137 mii km2 în 1916 la 295.049 km2 sau că populația
țării a ajuns la 18.052.000 locuitori, … 8.000.000 înainte de unire, România devenind astfel, din
punct de vedere demografic, a 8-a țară din Europa. La aceste date statistice pot fi cu ușurință
adăugate altele, cu relevanță economică, cum sunt:
-suprafața agricolă a crescut de la 6.5 mil.ha la aprox.14,5 mil.ha;
-fondul forestier a crescut de la 2,6 mil.ha la 7,4 mil.ha;
-rețeaua feroviară a crescut cu peste 250%, de la 4.200 km la 11.000 km;
-puterea … industriei a crescut cu până la 400% (industria chimică, electrică)1
Astfel de date statistice, perfect valabile dar extrase din contextul nu la fel de
„triumfalist”cu care se confrunta economia României la sfârșitul primului război mondial, au
generat chiar și unele mituri vehiculate de o scară destul de largă, cum sunt:
- „România – grânarul Europei”, în condițiile în care în perioada interbelică România
producea cca 8,3% din producția de cereale a Europei și 6,8% din producția de grâu iar
exporturile de grâu erau chiar mai mici decât cele realizate de vechiul regat;
- „explozia economică a României”, cu toate că economia țării noastre după Marea Unire,
deși a crescut în volum, a scăzut în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor de la 1054 dolari în
1914, la 761 dolari în 1920;
- „mitul bunăstării populației”, intens promovat uneori, în pofida faptului că indexat la
valoarea actuală, salariul mediu brut lunar încasat de un muncitor român a scăzut de la 336 dolari
în 1911 la 28 dolari în 19382.
Astfel de mituri sunt echivalente „adevărurilor semnificatiei” definite de academicianul
Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române ca acele situații în care „semnele și codurile
prin care se comunică făuresc ele însele realitatea, iar această realitate virtuală devine adevăr;
adevărul se manifestă în funcție de utilitate. Prin urmare, adevărul poate să fie diferit pentru
1
Coșa Mircea , Centenarul Economiei Românești în … din 20 iulie 2017
2
conform www.analize economice.ro/2017/09/5-mituri-false-interbelice.html
fiecare grup de oameni și chiar pentru fiecare individ, după principiul că un leu înseamnă ceva
pentru cel care nu are decât 50 de bani și cu totul altceva pentru cel care are 1 milion de lei.”3
O perspectivă realistă, obiectivă asupra economiei românești la sfârșitul primului război
mondial ne relevă o țară secătuită în timpul conflagrației, cu grave probleme, generalizate în
toate sectoarele.
Ca urmare a epuizării în cadrul efortului de război a întregului stoc de cereale, în anul ce
a urmat Marii Uniri România a fost nevoită să importe cereale și alte produse alimentare pentru
acoperirea consumului intern. Mai mult pierderea în timpul războiului a aproximativ 1/5 din
populația activă a țării (aprox.1 milion de oameni), precum și lipsa semințelor necesare înființării
noilor culturi au făcut ca în 1919 peste 26% din suprafața cultivabilă cu cereale a țării să rămână
nelucrată.
Populația țării, predominant rurală (12,09 milioane locuitori, reprezentând 77,8% din
totalul populației) era lipsită atât de pământul necesar întreținerii familiilor (1 milion de familii
de țărani deținea 46,7% din terenul cultivabil în timp ce 42% din acesta era deținut de doar 1.171
de mari proprietari) cât și de animalele de muncă, șeptelul României fiind diminuat cu peste 50%
în timpul războiului.
Nici în ceea ce privește industria României imediat după Marea Unire situația nu era
încurajatoare.
Întreprinderile erau în cea mai mare parte distruse de război, doar aprox.1/4 dintre acestea
mai aflându-se în funcțiune la începutul anului 1919, iar producția industrială abia atingea 50%
din nivelul antebelic. Capacitățile de extracție a petrolului și-au redus producția cu aprox.48%,
iar industria extractivă a cărbunelui cu 55% . Productivitatea muncii era extrem de scăzută din
cauza lipsei …… și a forței de muncă, îndeosebi a celei calificate.
Totodată, România era lipsită de industrii purtătoare de progres tehnic și valoare adăugată
mare, cum ar fi industria constructoare de mașini. Aceste aspecte au amplificat dificultățile
generate de distrugerile pe care războiul le-a produs căilor ferate și parcului de locomotive și
vagoane. Inventarierea efectuată în primul an postbelic a relevat faptul că numărul de locomotive
de care dispunea România a scăzut cu 71%, ajungând la doar 263 de unități în stare de

3
Pop, Ioan-Aurel, Dezinformarea și Centenarul Marii Uniri, în Revista de Științe Politice și Relații Internaționale,
XIV, 2, p.9-21, București, 2017
funcționare, iar numărul vagoanelor disponibile a scăzut cu 85% la cele de mărfuri și 61,5% la
vagoanele de călători.4
De altfel, se poate afirma fără rezerve că întreaga economie românească, imediat după
Marea unire se confrunta cu probleme extrem de grave, reflectate și în situația finanțelor țării.
Caracterizată deseori ca o stare de „haos monetar” finanțele țării au fost caracterizate în
această perioadă de o inflație galopantă, o „hiperinflație” fapt ce a făcut ca în perioada 1916-
1923 volumul masei monetare aflate în circulație să crească de aproximativ 12 ori, de la 1452
mil. lei în 1916 la 17.917 mil.lei în 1923. Este foarte adevărat că o parte a acestei creșteri s-a
datorat reîntregirii țării, dar cea mai mare parte din emisiunea monetară a fost cauzată de
solicitările crescute ale statului necesare pentru acoperirea deficitelor bugetare din primii ani
după Marea Unire.
Consecință firească a fenomenului inflaționist, România s-a confruntat în această
perioadă și cu o accelerată creștere generalizată a prețurilor simultană unei deprecieri constante a
leului atât în interiorul țării cât și în raport cu principalele valute aflate în circulație. Toate aceste
aspecte s-au reflectat într-un mod dramatic în standardul de viață al populației, aflat într-o
depreciere continuă ca urmare a decalajelor mari dintre veniturile nominale și cele reale ale
salariaților.
Ca urmare putem afirma că România după Marea Unire din 1918 era expresia unui „vis
împlinit”, privită prin prisma întregirii naționale, dar, în același timp nu reprezenta o perioadă de
referință din perspectiva economiei românești și a standardului de trai al populației.
Provocările ce stăteau în fața elitei conducătoare din țara noastră ce vizau în principal
refacerea economiei, integrarea tuturor teritoriilor reunite și valorificarea noului cadru politico-
administrativ, au solicitat stringent decizii și reforme în aproape toate domeniile vieții economice
și sociale, în absența cărora erodarea noului stat ar fi putut deveni ireversibilă.
În acest context extrem de dificil apărarea națională nu a mai constituit în deceniul ce a
urmat Marii Uniri o prioritate pentru guvernanți.

4
Șimanschi Vasile, Istoria economiei românești, notă de curs, Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, 2000, p.63-69