Religie[modificare | modificare sursă]

Bazilica Sfântul Ioan din Lateran, catedrala diecezei Romei, scaunul eclesiastic al Papei.

Bazilica Sfântul Petru

Romano-catolicismul este, de departe, cea mai mare religie din țară, deși catolicismul nu mai este
oficial religie de stat.[304] În 2010, ponderea italienilor ce se identificau ca romano-catolici era de
81,2%.[305]
Sfântul Scaun, jurisdicția episcopală a Romei, conține guvernul central al întregii Biserici Romano-
Catolice, cuprinzând diverse agenții esențiale pentru administrație. Diplomatic, ea este recunoscută
de alte subiecte ale legii internaționale ca entitate suverană, condusă de Papă, care este și episcop
al Romei, și cu care se pot întreține relații diplomatice.[306][307] Adesea denumit incorect „Vatican”,
Sfântul Scaun nu este aceeași entitate, Cetatea Vaticanului fiind doar teritoriul actual administrat de
Sfântul Scaun, existent ca stat începând cu anul 1929; Sfântul Scaun datează din vremurile de
început ale creștinismului, și înainte de a fi redus la teritoriul Vaticanului, a cuprins Statele Papale.
[306]
 Ambasadorii se acreditează oficial pe lângă „Sfântul Scaun” și nu pe lângă Vatican, iar
reprezentanții papali în străinătate sunt recunoscuți ca reprezentanți ai Sfântului Scaun, nu ai
Vaticanului.[306]
Între cultele creștine minoritare din Italia se numără ortodocși, valdezi(en) și protestanți. În 2011,
existau în Italia circa 1,5 milioane de creștini ortodocși, reprezentând 2,5% din populație;[308] O
jumătate de milion de penticostali și evanghelici (dintre care 400.000 sunt membri ai Adunărilor
Domnului(en)), 235.685 de martori ai lui Iehova,[309] 30.000 de valdezi,[310] 25.000 de adventiști de ziua
a șaptea, 22.000 de mormoni, 15.000 de baptiști (plus circa 5.000 de baptiști liberi), 7000
de luterani, 4000 de metodiști (afiliati Bisericii Valdeze).[311]
Una dintre cele mai vechi comunități religioase din Italia este cea iudaică, evreii fiind prezenți
în Roma Antică încă dinaintea erei noastre. Italia a primit de secole evrei expulzați din alte țări, mai
cu seamă din Spania. Ca urmare a Holocaustului, însă, circa 20% din evreii italieni și-au pierdut
viața.[312] Coroborat cu emigrația ce a precedat și a succedat al Doilea Război Mondial, aceasta a
făcut ca în Italia să mai rămână o comunitate de circa 28.400 de evrei.[313]
Imigrația în creștere la începutul secolului al XXI-lea a fost însoțită de o creștere a religiilor
necreștine. În 2010, în Italia erau 1,6 milioane de musulmani, adică 2,6% din populație.[314] În plus,
sunt peste 200.000 de credincioși ai religiilor din subcontinentul indian, existând 70.000
de Sikh având 22 de gurdwara(en) în toată țara,[315] 70.000 de hinduiști și 50.000 de budiști.[316] Se
estimează a exista 4900 de Bahá'í în Italia la nivelul anului 2005.[317]
Ca măsură de protecție a libertății religioase, statul italian transferă o parte din impozitul pe venit
comunităților religioase recunoscute, conform unui regim denumit „opt la mie” (Otto per mille). Sunt
permise donații comunităților creștine, evreiești, budiste și hinduiste; islamul rămâne însă exclus,
deoarece nicio comunitate musulmană nu a semnat încă un concordat cu statul italian.
[318]
 Contribuabilii care nu doresc să finanțeze nicio religie contribuie cu partea lor la sistemul de
asigurări sociale.[319]

Sănătate[modificare | modificare sursă]
Statul italian derulează un sistem universal public de asigurări sanitare începând cu anul 1978.
[320]
 Sistemul de ansamblu este unul mixt public-privat. Partea publică este reprezentată de Servizio
Sanitario Nazionale, organizat sub egida Ministerului Sănătății și administrat prin instituții
deconcentrate la nivel regional. Cheltuielile sanitare din Italia reprezentau peste 9% din PIB în 2008,
puțin peste media țărilor OCDE de 8,9%.[321]
Sistemul sanitar italian a fost clasat în 2000 pe locul 2 în lume,[320][322] după ce în 1997 fusese pe
locul 3.[323] Italia are a opta speranță de viață din lume, conform datelor din 2013.[324] Ca și în multe
alte țări occidentale, Italia se confruntă cu o creștere a proporției persoanelor supraponderale
sau obeze, 34,2% dintre italieni declarându-se supraponderali și 9,8% considerându-se obezi.
[325]
 Ponderea fumătorilor era în 2008 de 22%.[326] Fumatul în spațiile publice (baruri, restaurante,
cluburi de noapte și birouri) este restricționat din 2005 la zone special ventilate.[327]

Cultură[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Cultura Italiei.

Orasul Veneția, construit pe 117 de insule

Turnul înclinat și Domul din Pisa
Palatul Regal Caserta

Divizată politic și geografic de secole până la unificarea din 1861, Italia și-a dezvoltat o cultura unică,
modelată de o multitudine de obiceiuri regionale și de centre locale de putere și patronaj.[328] În Evul
Mediu și în Renaștere, mai multe curți concurau pentru atragerea celor mai buni arhitecți, artiști și
cărturari, producând astfel un imens patrimoniu de monumente, picturi, muzică și literatură.[329]
Italia are mai multe situri în patrimoniul mondial UNESCO (51) decât orice altă țară din lume, și are
bogate colecții de artă, cultură și literatură din multe perioade diferite. Țara a avut o influență
culturală foarte largă pe plan mondial, și datorită numeroșilor italieni emigrați în alte țări. Mai mult, în
toată țara se află circa 100.000 de monumente de orice fel (muzee, palate, clădiri, statui, biserici,
galerii de artă, vile, fântâni arteziene, case istorice și situri arheologice).[330]