Literatura:

1. Alexandru Valahi: Analiza, sinteza şi testarea dispozitivelor numerice. 1993

2. Gheorghe Toacse, Dan Nicula: Electronica digitală 1996
3. Saveliev A.I: Pricladnaea teoria ţifravîh avtomatov. 1989
4. Samafalov C.G.: Pricladnaea teoria ţifravîh avtomatov. 1989

Introducere
Dispozitiv numeric – prin aceasta noi înţelegem orice componentă a calculatorului care
poate fi descrisă cu ajutorul logicii algebrei Booleene.
Sinteza dispozitivului numeric - este întregul proces de elaborare a structurii
dispozitivului numeric începând cu descrierea destinaţiei dispozitivului respectiv şi terminînd cu
schema definitivă a lui.
Analiza - analiza dispozitivului numeric reprezintă procedura de descriere a funcţionării
dispozitivului numeric respectiv şi de descriere formală a lui în cazul când schema acestui
dispozitiv există deja.
Disciplina ASDN este destinată studierii de către studenţi a metodelor de sinteză şi a
elementelor funcţionale şi a automatelor numerice, de comandă şi operaţonale care sunt baza
oricărui calculator numeric.

Capitolul I
Bazele logice a calculatorului numeric.
Tema: Noţiuni de bază ale algebrei logice (Booleene).
1. Variabile şi funcţii algebrei booleene.
2. Axiomele algebrei booleene.

1. Variabila logică (booleeană) este o variabilă care poate avea doar două valori
0 şi 1. Pentru 1 se subînţelege că această variabilă reprezintă un adevăr iar pentru 0 – reprezintă
o eroare.
Funcţia logică este o funcţie dependentă doar de variabilele logice şi care poate avea tot
numai valori de 0 şi 1.
 Dependenţa valorii funcţiei de valorile variabilelor este determinată de faptul care
operaţii logice trebuie îndeplinite în funcţia respectivă pentru a afla valoarea ei. Există mai

multe tipuri de funcţii booleene. Să stabilim toate funcţiile posibile a acestor

variabile.
X1 X1 X1 X1
X2 X2 X2 X2 Reprezentare
00 01 10 11
Denumirea funcţiei
funcţiei
0 0 0 0 Constanta zero 0
0 0 0 1 Conjunţia sau îmulţirea logică ^,&
0 0 1 0 inhibare x1 x2
0 0 1 1 Identitatea x1 x1
0 1 0 0 inhibare x1 x2
0 1 0 1 Identitate x2 x2
0 1 1 0 Adunarea modulo 2 ",Å
0 1 1 1 Adunarea logică sau disjuncţia Ú
1 0 0 0 Funcţia Pierce(sau-nu) x1Úx2
1 0 0 1 SAU-EX-negat x1Å x2
1 0 1 0 Negare x2 X2
1 0 1 1 Anihilare x2 x1Ú x2
1 1 0 0 Negare x1 X1
1 1 0 1 Anihilare x1 x1Ú x2
1 1 1 0 Funcţia Şcheffer (şi-nu) x1x2
1 1 1 1 Constanta unu 1

2. Funcţia logica “conjunctia” este =1, doar în cazul cind toate variabilele acestei funcţii sunt
egale cu 1, iar dacă una din variabile este 0, atunci funcţia va fi 0.
Funcţia logica “mod 2” este = 0, în cazul cind numarul de unităţi in valorile variabilelor este
par, şi este cu = 1 - în cazul cind numarul de unităţi în valorile voriabilelor este impar.
Funcţia logică “disjuncţia” este = 0, doar în cazul cind valorile tuturor variabilelor acestei
functii sunt egale cu 0.
Funcţia logica “SAU-NU” este =1, doar in cazul cind toate variabilele acestei functii =0.
Din logica acestor funcţii rezultă următoarele legi ale algebrei booleene:
1) Legea complimentarii: xx=1, xx=0.
2) Legea dublei negatii: (x)=x.
3) Legea absorbtiei: x(xy)=x(1y)=x, x(xy)=x.
4) Legea înlocuirii: xx…x=x, xxx…x=x.
5) Legea reuniunii si intersectiei: x0=x, x1=x, x1=1, x0=0.
6) Legea lui DeMorgan: x1x2=(x1x2); x1x2=(x1x2).

Demonstraţie:
x1 x2 x1&x2 x1 x2 x1x2 (x1x2)
0 0 0 1 1 1 0
0 1 0 1 0 1 0
1 0 0 0 1 1 0
1 1 1 0 0 0 1
7) Legea de comutativitate: x1x2=x2x1, x1x2=x2x1.
8) Legea asociativitatii: x(yz)=(xy)z=(xz)y, x(yz)=(xy)z.

Tema: Formele de reprezentare a formelor logice.

1. Reprezentarea prin metoda tabelelor de adevăr.
2. Reprezentarea prin metoda analitică.
3. Reprezentarea cu ajutorul elementelr logice.

Prin reprezentarea unei funcţii logice vom înţelege cum este exprimată
corelarea între valoarea funcţiei logice şi respectiv funcţiei propriu zise.

1. Tabelul de adevăr reprezintă lista valorilor funcţiei logice pentru fiecare combinaţie a
variabililor de intrare sau pentru fiecare cuvânt de intrare. Un tabel de adevăr care reprezintă m
funcţii de n variabile fiecare va avea următoarele dimensiuni m+n – coloane şi 2 n – rânduri. În
fiecare rând este reprezentată una din combinaţiile posibile a variabilelor de intrare şi valorile
tutror funcţiilor pentru respectiva combinaţie. Primele n coloane a tabelului de adevăr
reprezintă valorile variabilelor funcţiilor câte a coloană pentru fiecare variabilă iar următoarele
n coloane reprezintă valorile funcţiei respective pentru fiecare variabilă.

Exemplu de tabel de adevăr cu trei variabile şi

două funcţii la ieşire:
X1 X2 X3 Y1 Y2
0 0 0 1 0
0 0 1 0 0
0 1 0 0 1
0 1 1 1 1
1 0 0 1 0
 1 0 1 0 1
1 1 0 1 1
1 1 1 0 0

2. În formă analitică funcţiile sunt reprezentate prin intermediul operaţiilor logice (conjuncţie,
disjuncţie şi negări).
Conjuncţia x1,x2…xn se numeşte elementară dacă în această conjuncţie fiecare variabilă se
întâlneşte nu mai mult de o singură dată. Numărul de variabile care formează conjuncţia se
numeşte rangul acestei conjuncţii.
Disjuncţia conjuncţiilor elementare se numeşte forma normală disjunctivă. Forma
normală a disjunctivă a unei funcţii de n variabile x1,x1..xn care este formată doar din
conjuncţii de rangul n se numeşte forma normală disjunctivă perfectă (FDNP).
FDNP a unei funcţii ce conţine cele mai puţine variabile în comparaţie cu alte forme
disjunctive echivalente se numeşte FND minimală.
Disjuncţia variabilelor x1,x2..xn se numeşte elementară dacă în această disjuncţie fiecare
variabilă se întâlneşte nu mai mult de o singură dată. Numărul de variabile care formează
disjuncţia respectivă se numeşte rangul acestei disjuncţii.
Conjuncţia disjuncţiei elementare se numeşte forma conjunctivă normală (FCN)
FCN a unei funcţii de n variabile f(x1,x1..xn) care conţine doar disjuncţii de rangul n se
numeşte forma conjunctivă normală perfectă (FCNP).
FCNP care conţine un număr minimal de variabile în comparaţie cu alte forme
echivalente se numeşte FCN minimală.
Pentru a reprezenta o funcţie logică în FDNP se procedează în felul următor pentru
fiecare combinaţie unde funcţia este egală cu “1” se înscrie conjuncţia variabililor acestei
funcţii în felul următor: dacă variabila este egală cu zero ea se scrie cu negare, iar dacă este unu
ea se scrie fără negare. Toate aceste conjuncţii se unesc printre ele cu semnele de disjuncţie.
Din tabelul de mai sus uitându-ne când y1=1 avem :

y x x x
1 2 3
 xx x
1 2 3
 xxx
1 2 3
 xx x
1 2 3

Regulă: FCNP a unei funcţii se formează-n felul următor se scriu disjuncţiile pentru
combinaţiile funcţiei unde funcţia are valoarea “0”. Variabila din disjuncţie se scriu astfel:
dacă var.=0 ea se scrie neschimbată iar dacă var=1 ea se scrie cu negare. Din tabel pentru y=0
vom avea:
 y 2
 x  x  x x  x  x  x  x  x  x  x  x 
1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3

Pe lângă formele disjunctiv normală (şi/sau) şi conjunctiv normală (sau/şi) mai există
încă 6 forme de reprezentare a unei funcţii. Adică în total sun 8 forme de reprezentare a unei
funcţii logice.

Fie că avem:

Y= x x  x x x  x x x
1 3 1 2 3 1 2 3
 forma  şi / sau

Y=  x  x    x x x    x x x   forma  şi  nu / şi  nu
1 3 1 2 3 1 2 3

Folosind a două formă a lui De organ vom primi:

Y=  x  x    x  x  x  x  x  x   Sau / şi  nu
1 3 1 2 3 1 2 3

 x x  x x x  x x x 
Y=         Sau  nu / Sau
1 3 1 2 3 1 2 3

Luând o altă formă (arbitrară) vom avea:

Y=  x  x    x  x    x  x 2 x   Sau / şi
1 2 1 3 1 3

Y=  x x    x x
1 2 1 2 x    x x   şi  nu / şi
3 1 3

Folosind operaţiile dintre conjuncţiile y1 y2 y3= y y 2  y 3 vom avea:

1

y=  x x    x x x    x x   Şi / Sau  nu
1 2 1 2 3 1 3

y=  x  x    x  x  x    x  x   Sau  nu / Sau  nu
1 2 1 2 3 1 3

3. Elementul logic – este reprezentarea tehnică (materială) a unei operaţii logice sau cu alte
cuvinte elementul logic realizează una din operaţiile logice având ca bază de realizare
 procese electronice, electrice sau mecanice. Fiecare operaţie logică are un semn
convenţional care se realizează cu ajutorul elementelor logice.

Pentru reprezentarea funcţiilor logice cu ajutorul elementelor logice se procedează în

felul următor : la început funcţia se reprezintă în una din formele analitice normale care este
mai apropiată de setul de elemente logice având la dispoziţie pentru realizarea funcţiei logice
respective. După aceea fiecare operaţie logică a formei analitice se înlocuieşte cu elementul
logic respectiv dacă pentru unele operaţii logice în calitate de variabilă se folosesc rezultatele
altor operaţii logice atunci intrările acestor elemente logice se conectează la ieşirile elementelor
logice care realizează operaţia logică respectivă:

Exemplu de schema în baza şi/sau şi în baza şi-nu/şi-nu.

Tema:Minimizarea funcţiilor logice

3.1 Minimizarea funcţiilor logice cu ajutorul diagramelor Veith Karnaugh.

3.2 Minimizarea funcţiilor logice Quine McClaskay.

3.3 Minimizarea funcţiilor logice parţial determinate.

3.1 Una şi aceiaşi funcţie logică poate fi reprezentată în mai multe forme echivalente între ele:

y
x x x x  x x x x  x x x x  x x x x  x   x x x x
1 2 3 4 1 2 3 4 1 2 3 4 1 2 4 3 3 1 2 3 4

x x x x x x x
1 2 4 1 2 3 4
 Metoda diagramei Veith Karnauth – la minimizarea funcţiei logice prin această
metodă se procedează în felul următor: În baza tabelului de adevăr a funcţiei care trebuie
minimizată se completează diagrama Veith sau Karnauth a acestei funcţii. Această diagramă
se formează în felul următor: ea conţine atâtea pătrăţele câte combinaţii posibile a variabililor
de intrare poate avea funcţia dată. Adică fiecărui pătrăţel din diagramă îi corespunde o
variabilă de intrare. Pătrăţele sunt amplasate în aşa fel ca cele ce corespund combinaţiilor ce
se pot alipi între ele să fie amplasate ca vecine. La completarea diagramei pătrăţica ce
corespunde unei combinaţii egale cu 1 în tabelul de adevăr se completează cu cifra 1 iar cele
ce corespund combinaţiilor egale cu 0 în tabelul de adevăr rămân necompletate. După ce sa
completat diagrama Veith Karnauth se efectuează alipirile din tabel în aşa fel ca fiecare
unitate din tabel să fie acoperită de alipiri iar numărul acestor alipiri să fie minimal posibil.
Se pot alipi concomitent 2,4,8,16 combinaţii. Deosibirile dintre diagramele Veith şi Karnauth
constă în faptul că: combinaţia care reprezintă funcţia respectivă se amplasează în diagrame
în mod diferit. Pentru o funcţie de trei variabile vom avea:( pentru
Veith)

x 2 x 2

x
1

x
1

x 3 x 3

x 3

Pentru Karnauth vom avea:

x2x3 00 01 11 10
x1

1 s

Pentru 4 variabile Veith-Karnauth

 Pentru 5 variabile vom avea:

Pentru 6 variabile vom avea:

Exemplu: minimizarea funcţiei de 4 variabile.

N x4 x3 x2 x1 y
0 0 0 0 0 1
1 0 0 0 1 1
2 0 0 1 0 0
3 0 0 1 1 0
4 0 1 0 0 1
5 0 1 0 1 1
6 0 1 1 0 0
7 0 1 1 1 1
8 1 0 0 0 1
9 1 0 0 1 0
10 1 0 1 0 1
11 1 0 1 1 1
12 1 1 0 0 0
13 1 1 0 1 1 3.2
14 1 1 1 0 0
15 1 1 1 1 1 Minimizarea
funcţiilor logice prin metoda Quine-McClaskey. Minimizarea funcţiei logice cu numărul
diagramei Veith Karnauth este posibilă în cazul cînd numărul variabilei este  6 în cazul cînd
numărul variabilei întrece cifra 6 se trece la alte metode de minimizare dintre care cea mai des
folosită este metoda Quine Mc Claskay această metodă de minimizare cuprinde cîteva etape.
Deosebirea dintre ceea ce a propus Quine şi metoda modernizată propusă de Mc Claskay constă
în realizarea primei etape a acestei metode. Versiunea metodei Quine a primii etape constă în
determinarea implicanţilor primi.

Implicant prim al unei funcţii se numeşte conjuncţia sau disjuncţia acestei funcţii care nu mai
poate fi redusă sau simplificata prin procedura de alipire sau cuplare.

n x4 x3 x2 x1 y
0 0 0 0 0 1 Ponderea Echiv. Binar I alipire II alipire
1 0 0 0 1 1 0000* 000-* 0-0-
2 0 0 1 0 0 0 0-00* 0-0-
3 0 0 1 1 0 0
4 0 1 0 0 1
5 0 1 0 1 1
0001* 0-01*
6 0 1 1 0 0 1 0100* 010-*
7 0 1 1 1 1 1000* 10-0
8 1 0 0 0 1 0101* 01-1*
9 1 0 0 1 0 2 1010* -101
10 1 0 1 0 1
11 1 0 1 1 1
101-
12 1 1 0 0 0 0111*
13 1 1 0 1 1 3 1011*
14 1 1 1 0 0 1101* 11-1*
15 1 1 1 1 1
4 1111* -

Procedura de alipire - dacă 2 conjunctii se deosebesc printr-o singura variabilă, atunci alipirea
acestor conjuncţii insemnă înlocuirea lor printr-o altă conjuncţie care conţine doar partea
comună a acestei conjuncţii. Aceasta se explica prin faptul că dacă in afara parantezei se scoate
partea comună a acestei conjunctii, atunci in interiorul parantezei rămâne 1.
Procedura de absorbţie - ea are loc când 2 conjuncţii de rang diferit cu o unitate, diferă printr-
o variabila care lipseşte în conjuncţia de rang mai mic.
Determinarea implicanţilor primi prin metoda Quine are loc in modul următor. Initial in
tabelul de adevar al funcţiilor se înscriu toate constituentele acestei fiinctii. După aceea fiecare
constituentă se compară cu celelalte, dacă au loc între ele proceduri de alipire sau absorbţie.
Aceasta procedura continuă până obţinem conjunctii care nu mai pot fi reduse. Etapa data a
fost modificată de către McClasky în felul următor: înainte de a face comparările necesare
McClasky a propus ordonarea (clasificarea) echivalenta a conjuncţiilor corespunzătoare
ponderilor acestor conjunctii.
Ponderea unei conjunctii este egală cu numărul de unităţi din echivalentul binar al acestei
conjuncţii. (Ex. vezi tabelele)
Implicanţii primi devin conjunctiile care nu sunt markate.

Etapa a II. Elaborarea tabelei de acoperire a funcţiei. Acest tabel va avea un număr de coloane
egal cu numărul de unităţi a funcţiei care se minimizează şi un număr de rînduri egal cu
implicanţi primi obţinuţi la prima etapă. Tabelul se completează în felul următor: dacă în
implicanţii termenilor primi se conţine în conjuncţia respectivă atunci la întretăerea rîndului
unde se află implicantul şi coloana conjuncţiei respective se
1000 1010 1011
notează cu o bifă. v
v v
Etapa III. Depistarea implicantilor primi esenţiali. Dacă in una v v
v
din coloanele tabelei se află un singur marcaj, atunci implicantul
prim ce se află in rindul corespunzator si se numeşte implicant
prim esential, fiindcă acest implicant nu poate lipsi în forma finală a funcţ. Din tabel se exclud
acele rinduri care corespund implicanţilor esentiali si a acelor coloane ce includ aceşti
implicanti esentiali.
Etapa IV: Reducerea coloanelor de prisos. Dacă în tabelul respectiv în urma etapei precedente
sunt marcaje identice in 2 coloane, rezultă ca in una din ele poate fi exclusă.
Etapa V. Reducerea implicantilor primi de prisos. Dacă după reducerea coloanelor de prisos
vor apărea linii in care nu-i nici un marcaj, rezultă că implicanţii primi care corespund acestor
linii se exclud din analiza ulterioara.
Etapa VI. Acoperirea minima cu intervale max. Din ultimul tabel se alege o astfel de mulţime
de implicanţi primi care acoperă toate coloanele tabelului. Se dă prioritate variantei de
acoperire cu un număr sumar minimal de variabile in implicantii primi care alcatuiesc această
acoperire.
y=x4x2x3x1x4x3x1x4x3x2.

3.3 Minimizarea funcţiei logaritmice în forma conjuncţiei normală:

Metodele examinate pînă în prezent foloseau forma disjunctivă normală(FDN) Dar aceleaşi
reguli de minimizare pot fi folosite şi în cazul cînd forma de reprezentare a funcţiei este CN. În
acest caz ca puncte de reper sunt valorile funcţiile egale cu zero în loc de 1. Veit sau Karnaugh
se complectează pentru valorile egale cu 0 a funcţiei adică totul se inversează.

Tema: Minimizarea funcţiilor parţial determinate

O funcţie y, de n variabile, se numeşte parţial determinată dacă din cele 2 n combinaţii

pentru care poate fi determinate funcţia sunt stabilite valorile doar pentru un număr mai mic de
2n. Pentru celelalte combinaţii funcţia nu are o valoare clar stabilită de aceea se pot considera
că pentru această combinaţie ea poate avea valorile 0 sau 1.
In acest caz minimizarea functiei se efectueaza astfel. Pentru
N x4 x3 x2 x1 y
combinatia de variabile unde functia este nedeterminata se 0
1
0
0
0
0
0
0
0
1
1
*
2 0 0 1 0 0
stabilesc valorile =1 sau =0, in dependenta de faptul ce-i mai bun 3 0 0 1 1 0
4 0 1 0 0 1
5 0 1 0 1 1
pentru utilizator pentru a obtine o forma minim cit mai simpla. In 6 0 1 1 0 *
7 0 1 1 1 0
diagrama Weitch si Karnaugh in patratele care corespund 8
9
1
1
0
0
0
0
0
1
*
1
10 1 0 1 0 1
combinatiilor nedeterminate se scrie steluta. 11
12
1
1
0
1
1
0
1
0
0
0
13 1 1 0 1 1
14 1 1 1 0 1
15 1 1 1 1 *

Tema: Sinteza Circuitelor logice combinaţionale

Vom înţelege prin circuit logic combinaţşional schema formată din elemente
logice cu n intrări şi cu m ieşiri, şi la care cmbinaţia valorilor de la ieşire depinde doar de
combinaţia valorilor variabililo de la intrare în momentul dat şi nu depinde de combinaţia
variabililor de la intrare din momentele de timp anterioare

Sinteza CLC cuprinde următoarele etape:

1. descrierea circuitului care să îl obţinem adică stabilirea funcţiilor care el trebuie să
le îndeplinească. Descrierea poate fi făcută verbal în formă de tabele,grafice e.t.c.

2. Elaborarea tabelului de adevăr a c.l.c. care trebuie sintezat în baza descrierii

efectuate la etapa 1. Tabelul de adevăr trebuie să conţină atîtea funcţii cîte ieşiri
trebuie să aibă c.l.c.

3. Minimizarea tuturor funcţiilor conţinute în tabelul de adevăr.

4. Transformarea formei minimale a funcţiilor logice în una din cele 8 forme normale
şi anume care este mai apropiată sistemului de elemente logice cu care trebuie
realizat c.l.c.

5. Găsirea părţilor comune a funcţiilor logice minimizate şi utilizarea elementelor

logice care conţin aceste părţi comune la realizarea mai multor funcţii.

6. Implementarea funcţiilor logice care descriu C.L.C circuitelor integrate din

sistemul necesar.

N x4 x3 x2 x1 y
0 0 0 0 0 1
1 0 0 0 1 *
2 0 0 1 0 0
3 0 0 1 1 0
4 0 1 0 0 1
5 0 1 0 1 1
6 0 1 1 0 *
7 0 1 1 1 0
8 1 0 0 0 *
9 1 0 0 1 1
10 1 0 1 0 1
11 1 0 1 1 0
12 1 1 0 0 0
13 1 1 0 1 1
14 1 1 1 0 1
15 1 1 1 1 *

CAPITOLUL 2

Bazele aritmetice ale calculatoarelor numerice

TEMA 1: Sistemul de numeraţie

1. Noţiune de bază despre sistemul de numerare

 2. Conversia numerelor dintr-un sistem de numeraţie în altul.

1. Sistem de numeraţie se numeşte complexul de reguli şi simboluri cu ajutorul cărora se

reprezintă numerele. Pur istoriceşte sistemele de numeraţie au evoluat de la sistemele de
numeraţie nepoziţionale la sistemele de numeraţie poziţionale. Simbolurile în sistem de
numerare se folosesc pentru notarea cifrelor. Dacă una şi aceeaşi cifră într-un număr oarecare
are aceeaşi valoare indiferent de poziţia ei în număr, atunci sistemul de numerare respectiv se
numeşte nepoziţional. Dacă una şi aceeaşi cifră are valori diferite dependente de poziţia pe care
o ocupă în număr atunci acest sistem de numerare se numeşte poziţional.
Omul foloseşte de obicei SN pozitionale ce se caracterizează prin faptul că valoarea
unei cifre depinde de poziţia ei in orice număr. Nr de simboluri (cifre) al unui SN constituie
baza acestui SN. Oricare nr din orice SN poate fi reprezentat în una din următoarele 3 forme:
1) an-1an-2an-3…an-1a1a0, a-1a-2…am-1;
2) an-1bn-1+an-2bn-2+an-3bn-3+…+a1b1+a0b0+a-1b-1+…+am-1bm-1;
3) i=-mn-1(aibi);
unde ai - oarecare dintre cifrele SN în baza b; n – nr de cifre a parti intregi a nr;
m - nr de cifre a partii fracţionare a nr.
Ex. A=4528,45; A=4*103+5*102+2*101+8*100+4*10-1+5*10-2.
Admitem că avem 2 SN r si h. Trebuie să obţinem nr y în sistemul h care:
y=bn-1hn-1+bn-2hn-2+…+b1h1+b0h0; y/h=bn-1hn-2+bn-2hn-3+…+b1h0+b0/h.
Notam: bn-1hn-2+bn-2hn-3+…+b1h0=y1; y/h=y1h+b0/h  y=y1h+b0 si y1=y2h+b1.
Pentru a efectua conversia se efectuează împărţiri
2710=11011 3910=100111 4951=7138

succesive la inceput a nr-lui initial, iar apoi a citurilor

27 2 39 2 459 8
26 13 2 38 19 2 40 57 8
1 12 6 2 1 18 9 2 59 56 7
1 6 3 2 1 8 4 2 56 1
0 2 1 1 4 2 2 3
obţinute la SN h. Cifrele nr-lui în noul SN se scriu in 1 0 2
0
1

100111=1*25+0*24+0*23+1*22+1*21+1*20
ordinea inversa a obtinerii lor. La SN baza cărora este
<10 se utiliz aceleaşi simboluri de cifre zecimale, care intra în sistemul zecimal, în cazul cind
baza >10, atunci se utilizează simbolurile 1…9AB…F.

Regula de conversie a părţii fracţionare.

În calculatoare de obicei se folosesc sisteme liniare sau pentru codificarea numerelor se

folosesc sisteme hexagone. Deoarece este necesară găsirea modului de a determina
echivalentul unuia şi aceluiaşi număr în diferite sisteme de numeraţie. Deaceea este necesară
stabilirea modului de conversie (transfer, trecere) dintr-un sistem de numeraţie în altul..
Partea fracţionară a nr se înmulţeşte cu baza SN in care are loc conversia. Partea
întreagă a produsului obţinut v-a fi cea mai semnificativa cifră in noul SN. In iteraţiile
următoare se înmulţesc părţile fractionare a produselor obţinute în iteratiile precedente.

Vom transforma un numar din baza r in h.

y=b-1h-1+b-2h-2+…+b-mh-m, se înmulţeste partea stângă şi dreaptă cu h.
0.63410=0.1012
-1 -m+1
yh=b-1+b-2h +…+b-mh . 0.634
2
Cifrele in noul SN sunt: toate părţile întregi a produsului in ordinea calculării 1.268
2
0.536
lor. Procesul de conversie continua până în momentul când se obţine 2
1.072
exactitatea necesară. La conversia nr-lor din SN r în h unde r>h, pentru a
obţine aceiaşi exactitate a nr-lor in ambele SN se stabileste urmatoarea corelaţie: dacă m nr de
cifre in SN h, atunci aceeaşi exactitate in SN r n=m*loghr.
Ex.: r=10, h=2, n=m*log210.