Sunteți pe pagina 1din 2

1.

Consiliul Europei şi îmbunătăţirea justiţiei

Consiliul Europei
Consiliul Europei este cea mai veche organizaţie politică din Europa. Fondat la data
de 5 mai 1949, Consiliul reuneşte în prezent 46 de state europene 1, adică 800 milioane de
persoane, iar alte 2 state sunt candidate. Este distinct de Uniunea Europeană, însă toate
statele membre ale Uniunii sunt şi membre ale Consiliului Europei. Obiectivul principal al
acestuia este realizarea unei unităţi mai strânse între statele membre pentru protejarea
drepturilor omului, a libertăţilor fundamentale şi a statului de drept, principii care constituie
fundamentul tuturor democraţiilor autentice şi care influenţează viaţa tuturor europenilor 2.

Comitetul Miniştrilor
Comitetul Miniştrilor reprezintă organismul de decizie al Consiliului Europei, alcătuit
din miniştrii afacerilor externe ai celor 46 de state membre sau din reprezentanţii diplomatici
permanenţi la Strasbourg3. El constituie un organism guvernamental în care, în condiţii de
egalitate, pot fi discutate demersurile naţionale privind problemele cu care se confruntă
societatea europeană, cât si forumul în care se elaborează răspunsurile europene la aceste
provocări. În colaborare cu Adunarea Parlamentară, Consiliul Miniştrilor reprezintă gardianul
valorilor fundamentale ale Consiliului Europei şi este învestit cu misiunea de a controla
respectarea angajamentelor luate de statele membre4.

CEPEJ
Pentru că eficienţa unui sistem judiciar independent este o preocupare majoră a
Consiliului Europei, au fost adoptate numeroasele instrumente. De asemenea, ca urmare a
dezbaterilor ce au avut loc în cadrul Conferinţei de la Londra a miniştrilor europeni de justiţie
din anul 2000, prin Rezoluţia  nr. 12 din 18 septembrie 2002 a Comitetului Miniştrilor a fost
creată Comisia Europeană pentru Eficienţa Justiţiei (CEPEJ). La cel de al treilea summit
desfăşurat la Varşovia în 2005, şefii de state şi de guverne au decis dezvoltarea funcţiilor de
evaluare şi de asistenţă a CEPEJ.
Scopul Comisiei constă în îmbunătăţirea eficienţei şi funcţionării justiţiei în statele
membre şi dezvoltarea implementării instrumentelor Consiliului Europei. CEPEJ analizează
rezultatele sistemelor judiciare naţionale, identifică dificultăţile întâmpinate, defineşte moduri
concrete de îmbunătăţire atât a evaluării rezultatelor, cât şi a funcţionării acestor sisteme,
oferă la cerere asistenţă statelor membre şi propune organismelor competente ale Consiliului
Europei domeniile unde ar trebui elaborate noi instrumente juridice.
În acest sens, CEPEJ pregăteşte standarde de calitate, colectează şi analizează
date, defineşte instrumente de măsurare şi moduri de evaluare, dezvoltă contacte cu
personalităţi în domeniu, ONG-uri, institute de cercetare, centre de informare, organizează
audieri, promovează reţele de profesionişti5.
La 5 octombrie 2006 a fost publicat Raportul privind Sistemele judiciare din Europa -
date din 20046. Raportul analizează modul în care este organizată şi funcţionează justiţia la
nivelul anului 2004 în 45 de state europene, pe baza standardelor cantitative şi calitative.
1
România a ratificat Statutul Consiliului Europei (Londra, 5 mai 1949) prin Legea nr. 64 din 1993, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 4 oct.1993 şi a devenit membru al Consiliului Europei la data
de 7 octombrie 1993.
2
Pentru detalii, a se vedea informaţiile oferite de http://www.coe.int/T/e/Com/about_coe/, http://www.coe.ro/ şi
http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=5040&idlnk=&cat=3.
3
Date despre Reprezentanţa României la Consiliul Europei se găsesc la http://www.coe.ro/campania.html.
4
Pentru detalii, a se vedea http://www.coe.int/T/CM/aboutCM_en.asp şi http://www.coe.ro/comitetul.html.
5
Pentru detalii, a se vedea www.coe.int/cepej.
6
Raportul este disponibil la adresa http://www.coe.int/t/dg1/legalcooperation/cepej/textes/adoptedTexts_en.asp.
Varianta în limba română a acestuia este disponibilă pe site-ul Ministerului Justiţiei, secţiunea Sistemul Judiciar
din România – studii şi analize la http://www.just.ro/rtrv_MC.php?param=studii_si_analize.

S-ar putea să vă placă și