Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A. Ralf era un banal căluţ de plastic şi nu ştia să facă nimic. [...] Picioarele delicate ale lui Ralf,
încremenite într-un veşnic galop fără destinaţie, nu beneficiau de articulaţii mobile. Coama şi coada
nu-i unduiau, fiind turnate din acelaşi rigid material ca restul corpului, iar gâtul şi capul îi erau
imobile şi ele. Imobili îi erau şi ochii, e drept, nu lipsiţi de o înţelepciune aproape nepământească,
surprinzătoare pe chipul unui animal de plastic şi neliniştitoare pentru oricine se întâmpla să-1
privească în ochi. Oricine în afară de Doru, bineînţeles.
Din ochii aceia a aflat el că pe căluţ îl cheamă Ralf. Şi cu ochii aceia i-a citit şi căluţul numele
- numele lui adevărat, nu diminutivul cu care-1 alintau părinţii. Căluţul ştia că pe băiat îl cheamă
Aleodor şi aşa îl şi striga. Şi-i povestea câte şi mai câte, şi-l sfătuia la fiecare pas, şi nu o dată
sfaturile lui îl scoseseră pe băiat din încurcătură.
(Florin Bican, Şi v-am spus povestea aşa. Aventurile cailor năzdrăvani rememorate de ei
înşişi).
B. Puţine animale domestice au fost şi sunt la fel de importante pentru omenire precum caii. Şi
pentru români, calul a fost un animal vital, în special de-a lungul istoriei noastre. În ciuda acestui
fapt, din nefericire, noi românii mai avem astăzi o singură rasă de cai despre care putem spune că este
100% autohtonă, originală şi tipică doar nouă. Mai mult, calul huţul, căci despre el este vorba, este
singura rasă de cabaline arhaică ce a supravieţuit până azi pe meleagurile noastre, şi se numără cu
mândrie printre cele mai vechi şi mai rare rase de cai din întreaga lume. Caii huţuli au reuşit să
supravieţuiască până în zilele noastre cu ajutorul şi dragostea unui mic număr de oameni inimoşi,
oameni cărora le datorăm, fără doar şi poate, faptul că România are propria ei rasă de cai, unică şi
incomparabilă!
(www.descopera.ro, Povestea cailor huțuli, singura rasă de cai autentic românească)
Huțulul¹ este o rasă de cai mici, originară din Munții Carpați. Această rasă de cai este una reprezentativă
pentru țara noastră, având o istorie veche în zona Munților Orientali. Huțulul este un cal de talie mică, cu o
înălțime ce nu depășește 150 de cm și o greutate de aproximativ 400 de kg.
A. Cândva, cuvântul ,,vocabular” a fost legat de cele mai tainice suferințe ale bunului meu prieten Tăsică
St. Al. Grigore. […]
Ei, da, Tăsică n-avea „vocabular”. De ce? Greu de spus. Și poate că n-aș fi ajuns nici eu să spun ceva
despre acest delicat subiect, dacă acum câtva timp nu l-aș fi văzut citind.
- O să-ți placă… E o carte excepțională, literalmente excepțională, i-a spus prietenul său Andrei, căruia
îi plăceau expresiile ,,grele”, mângâind volumul cu scoarțe portocalii.
Tăsică citea din cartea ,,literalmente excepțională” la măsuța de piatră din curte, sub bolta unor vrejuri
de măceș. ,, În față cobora abrupt malul de lut cafeniu, iar în spate se întindea un crâng.”
Mai citi câteva cuvinte cu glas tare, apoi nu se mai auzi decât mormăitul omului ce alunecă peste
paragrafe. Se opri la primul dialog, ceva mai înviorat.
,, - Presupun, zise arhitectul, cu un imperceptibil tremur al glasului, că fundația…”
- Nu-mi place, bodogăni Tăsică ursuz… și câteva clipe se auzi foșnetul paginilor sărite.[…]
Curând nu mai deosebii nimic din ciudata gargară ce-mi ajungea la urechi… Doar foșnetul mai înfundat
al cărții îmi dovedea că cititorul sărea acum peste capitol.
,,… În depărtare licărea o luminiță roșiatică… . Sfârșit.”
- Hm, sfârșit?
Mirat de sfârșitul neprevăzut, închise cartea furios. Prin gardul de șipci îl strigă Andrei:
- Ei, ți-a plăcut?
- Nu! Nu se-ntâmplă nimica… Are prea multe cuvinte grele…[…]
- Și nu le-nveți?
- Ce să-nvăț? De-nvățat, am învățat… acum citesc…
- Ei, vezi, d-aia n-ai tu vocabular… Păi, măi Tase, când dai de un cuvânt dintr-ăsta oprește-te din citit,
scrie-l, învață-l… Așa se citește o carte.
(Mircea Sântimbreanu, Un vocabular literalmente bogat)
B. Deţinerea unui vocabular complex, nuanţat, este una dintre competenţele esenţiale, ce facilitează
vorbirea, citirea şi înţelegerea. Cercetările au demonstrat faptul că vocabularul este cel mai potrivit
instrument pentru definirea competenţelor şi a succeselor la examene, potrivit experţilor citaţi de publicaţia
„The Telegraph“. Pentru a trece fără probleme un examen trebuie să ne asigurăm mai întâi că niciun
cuvânt nu ne este necunoscut. Problema este că până şi elevii bine pregătiţi învaţă foarte greu cuvinte noi,
spun jurnaliştii de la publicaţia britanică.
Cum optimizăm acest proces? Cum vom reuşi să fixăm vocabularul la timp pentru examene? Cum
putem învăţa mai multe într-un timp mult mai scurt? Răspunsurile vin din partea echipei „Memrise“, după
ce experţii au petrecut trei ani efectuând cercetări pe această temă. La ora actuală, jumătate de milion de
oameni învaţă zeci de milioane de cuvinte, iar noi putem înţelege mai bine cum se poate dobândi rapid
abilitatea de a reţine un volum mare de informaţii.
„Mems“ sau memento-urile sunt dispozitive vizuale care ajută la memorare formând o legătură vie între
forma cuvântului şi sensul acestuia. De exemplu, în încercarea noastră de a reţine „caber“, care înseamnă
„a se potrivi“ în limba spaniolă, este necesar un memento. Cuvântul este deopotrivă uşor de reţinut şi de
uitat, de aceea sunt necesare nişte desene care să ne semnaleze întocmai înţelesul cuvântului. Memento-
urile sunt eficiente, deoarece creează imagini ce antrenează simţul vizual, iar în acest fel confuziile sunt
reduse.
(http://adevarul.ro/educatie/scoala/cum-sa-ti-pui-punct-vocabular-bogat)
B. Dacă nu aţi vizitat încă oraşul de pe malul Dunării, poate ar fi momentul să porniţi în aventură, căci
drumul printre dealurile înverzite ale Dobrogei, este poate unul dintre cele mai frumoase trasee turistice.(...)
Privesc toate aceste minunăţii şi înţeleg de ce ne este nouă românilor atât de scump acest colţ de rai:
un paradis terestru, în care oameni, păsări şi vietăţi ale apelor îşi au rostul lor, acelaşi de mii de ani,
netulburat decât de trecerea timpului. Curgerea timpului, măsurată între răsăritul soarelui şi fâlfâirea de
aripi a păsărilor ce-şi caută cuiburile la asfinţit, are o altă dimensiune pentru aceşti oameni ce-şi trec viaţa
luptând cu asprimea iernilor dintre ape şi legănaţi de alunecarea bărcii pe drumuri de ape. Noi, orăşenii, ne
cheltuim energia alergând după realizări a căror dimensiune abstractă nu va avea niciodată, poate,
încarcătura de vise pe care o poartă în sânge oamenii apelor. Odată ajunşi aici însă, străbătând drumurile
foşnitoare de ape, înţelegem că, deşi suntem departe de malurile sale, purtăm în sânge curgerea Dunării şi
dorul nostru de libertate aleargă odată cu apele sale, spre mare.
(calatorprintaramea.wordpress.com-Duzina de cuvinte – Tulcea, oraşul de la porţile deltei)
Subiectul I- Lectură și redactare (50 de puncte)
A. Înțelegerea textului ficțional/nonficțional 12 puncte
1. Extrage, din textul literar, două figuri de stil diferite și numește-le. 4 puncte
2. Explică, în 30-50 de cuvinte, semnificația următoarei secvențe din textul B: Odată ajunşi aici însă,
străbătând drumurile foşnitoare de ape, înţelegem că, deşi suntem departe de malurile sale, purtăm în sânge
curgerea Dunării şi dorul nostru de libertate aleargă odată cu apele sale, spre mare. 8 puncte
B. „Dansul s-a născut în mod natural, ca o exprimare a ritmului acestei vieți, a vieții din interiorul
trupului și sufletului nostru. Dansul exprimă libertatea omului, exprimă bucuria, exprimă optimismul.
Dincolo de faptul că de-a lungul istoriei s-au observat și înregistrat ritmuri și feluri de dans diferite care s-
au schimbat după schimbarea vremurilor și a simțirilor noastre, dansul a rămas tot una din cele mai libere
și pure forme de exprimare a omului. Atunci când sărbătoresc ceva, oamenii se adună să danseze. Dincolo
de motivația socială a acestor petreceri, se află o chemare spirituală, deși poate va suna bizar.
Dansul este o formă de comunicare: între tine și corpul tău, între tine și ceilalți oameni, între tine și
sufletul tău! Este o comunicare nonverbală, spontană, ceea ce implică participarea atât a conștiinței, cât și
a subconștientului, o comunicare într-o situație destinsă, reconfortantă, pe care o creează ritmul
muzicii(auzite sau simțite).
Dansul invită la trezire spirituală. Priviți oamenii care dansează și veți vedea că radiază, zâmbesc, sunt
veseli și chiar uneori sunt pe punctul de a plânge de bucurie atunci când se regăsesc pe ei înșiși în dans
sau când își eliberează emoții suprimate ani la rând. Când dansăm, implicăm întreg corpul în aceasta -
picioarele noastre sunt adânc înrădăcinate, încrezându-se în susținerea pământului, inima este deschisă,
palmele noastre se conectează cu pământul, apoi brațele plutesc în aer spre cer, către divinitate, în
armonie cu spiritul vieții, creând un curent prin întreg corpul nostru.
Când dansezi, te miști prin viață, ești viață, pui viața în mișcare. Dacă am trăi așa cum am dansa, adică
liberi, fericiți, conectați la tot ceea ce există, în legătură cu sufletul nostru, celebrându-l pe Dumnezeu,
pătrunși de energia vindecătoare a vieții, am fi cu totul alții. Am fi perfecți, așa cum ne-a creat Dumnezeu.
Salvează-te, dansează!”
(http://luminarasaritului.wordpress.com/2011/06/29/dansul-ca-terapie-de-vindecare-a-sufletului)
A. Înţelegerea textului ficțional 12 puncte
1. Selectați, din primul text citat, o invocație retorică și o inversiune. 4 puncte