XI.

Chestionar la unitatea de curs Dreptul proprietăţii intelectuale

1. Definiţia şi particularităţile dreptului proprietăţii intelectuale

Noţiunea dreptului proprietăţii intelectuale are o evoluţie istorică îndelungată, care deşi este folosită cu această
denumire încă nu şi-a găsit definirea precisă. Dumirea de drept al proprietăţii intelectuale a născut controverse în
literatura juridică de specialitate, unele opinii punînd sub semnul întrebării corectitudinea noţiunii menţionate,
deoarece drepturile asupra produselor spiritului uman nu pot fi asimilate pe deplin cu drepturile de proprietate.
Lipsind o reglementare specială a creaţiilor spirituale, în perioada secolelor XV-XVIII de cristalizare a
regimurilor privind dreptul asupra creaţiilor intelectuale, s-a încercat să se aplice regulile dreptului comun pentru a se
asigura protecţia acestuia. Soluţia cea mai eficientă şi mai îndemînă pentru vremurile respective nu reprezintă astăzi o
idee ce poate fi apreciată de specialiştii în domeniu, întrucît între noţiune de drept de proprietate ca drept real absolut
şi drepturi intelectuale morale şi patrimoniale, există diferenţe clare de regim şi caractere juridice. Alţi autori
consideră că denumirea de proprietate intelectuală îşi are originea în preluarea şi traducerea greşită în dreptul francez
a cuvîntului anglo-american “property”, dîndui-se sensul de proprietate. În dreptul american însă noţiunea de
“property” este mai largă decît sensul de proprietate, incluzînd şi drepturi personale.
Denumirea adoptată pentru categoria de drepturi născute din creaţiile spiritului este criticabilă şi din alte
puncte de vedere, astfel subliniem că instituţiile care formează ramura dată, nu se referă întotdeauna la creaţiile
intelectuale, în sensul că sunt rezultate produse ale spiritului. Avem în vedere mărcile şi indicaţiile geografice, care
sunt instituţii ale dreptului proprietăţii intelectuale, însă ele nu sunt legate de creaţiile spirituale.
În al doilea rînd, regimul juridic al creaţiilor intelectuale diferă de regimul proprietăţii din dreptul comun şi dreptul
mare, considerăm că în loc de “proprietate intelectuală” este de preferat “noţiunea de drepturi intelectuale”, însă fiind
faptul că noţiunea de proprietate intelectuală este utilizată în cuprinsul legilor naţionale şi al Convenţiilor naţionale, nu
putem folosi noţiunea în cauză.
Dreptul proprietăţii intelectuale – este un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile sociale prinvind
crearea şi valorificarea rezultatelor activităţii intelectuale a oamenilor.
 Obiectul dreptului proprietăţii intelectuale. Dreptul proprietăţii intelectuale desemnează totalitatea
drepturilor legate de protecţia relaţiei intelectuale a autorilor de opere ale spiritului şi ale rezultatelor activităţii de
creaţie sub formele cele mai variate, precum şi protecţia celor mai importante semne distinctive ale activităţii de
comerţ.
Elementele constitutive ale proprietăţii intelectuale sunt:
a) dreptul de autor şi drepturile conexe:
-dreptul de autor ca instituţie juridică cuprinde totalitatea normelor juridice, care reglementează raporturile
privind realizarea şi protecţia operelor literale, artistice sau ştiinţifice.
-drepturile conexe - includ drepturile artiștilor apărute ca urmare a interpretării , drepturile legate de
înregistrările efectuate de producătorii de fonograme și drepturile apărute urmare a emisiei programelor de
radio și televiziune.
b) dreptul proprietăţii industriale -ca instituţie juridică reprezintă totalitatea normelor juridice, care reglementează
raporturile privind creaţiile intelectuale aplicabile în industrie şi la semnele distinctive ale acestei activităţi.
2. Dreptul proprietăţii intelectuale din perspectiva istorică
În antichitate dreptul proprietăţii intelectuale se reducea la dreptul autorului asupra manuscrisului operei,
astfel, în digestele (opera) cercetătorii au găsit referiri la furtul de manuscrise considerate altfel decît alte bunuri, care
făceau obiectul unor acte de sustragere. Manuscrisele nu erau considerate doar bunuri cu valoare economică, ci şi opera
legată de persoana creatorului, considerată creaţie a spiritului.
În Alexandria de exemplu plagiatorii erau sancţionaţi prin “blam public” (condamnare publică pentru ceva). Deci,
drepturile morale se bucurau de o anumită recunoaştere, chiar dacă nu erau protejate legal. În Grecia antică
manuscrisele erau difuzate la mari depărtari şi drepturile autorilor erau limitate de dreptul asupra manuscrisului.
Comerţul cu manuscrise nu asigura şi protecţia drepturilor autorilor acestor manuscrise.
În evul mediu i-a amploare industria copiştilor şi dreptul exclusiv de transcriere a manuscriselor.
O lungă perioadă de timp asupra acestei activităţi au ţinut monopol călugării pentru ca mai tîrziu să devină o
industrie în mîna universităţilor. Abia, la sfîrşitul sec. XVII apare conceptul de proprietate intelectuală, iar la începutul
sec. XVIII este întîlnit şi conceptul de drept de autor. Începe să prindă contur ideea, potrivit căreia autorii creînd opera
oferă colectivităţii servicii cu mult mai importante decît tipografii care le comercializează. În 1709 în Anglia a fost
adoptată prima lege a dreptului de autor care avea drept scop încurajarea ştiinţei şi culturei, prin conferirea autorilor de
cărţi, dreptul la copie pentru cărţile tipărite. Începe să se impună ideea că opera rămîne un bun al autorului chiar după
vînzarea unor exemplare.
În SUA dreptul de proprietate intelectuală a evoluat diferit faţă de cel european. Congresul SUA a adoptat în
1870 un act normativ prin care se recunoştea autorului un drept de folosinţă asupra operei sale pe o perioadă de 14 ani
cu posibilitatea prelungirii o singură dată cu aceeaşi perioadă. În SUA s-a impus sistemul de “copyright”, în care
protecţia dreptului de proprietate intelectuală depinde de înscrierea în registrul de “copyright”.
3. Natura juridică a dreptului proprietăţii intelectuale;
 Natura juridică a dreptului de proprietate intelectuală reprezintă una din cele mai controversate probleme. În
funcţie de clasificările folosite, punctele de vedere susţinute în literatura de specialitate pot fi grupate în două mari
teorii. Dreptul asupra proprietăţii intelectuale este apreciat ca un drept de proprietate, sau ca un drept distinct ce
formează o categorie specială.
1) După prima opinie dreptul de creaţie intelectuală este caracterizat ca un drept de proprietate. În această concepţie,
creaţia intelectuală este considerată cea mai personală, legitimă şi sacră din toate proprietăţile.
2) Teoria drepturilor intelectuale a preconizat ideea unei noi categorii de drepturi. La diviziunea clasică a drepturilor
în personale, obligaţionale şi reale consacrate de dreptul roman, Edmond Picard a adăugat încă o grupare a drepturilor
intelectuale. Ideea drepturilor intelectuale, ca o categorie specială, s-a bucurat de un succes deosebit, fiind preluată şi
susţinută în diverse variante. Drepturile intelectuale au un caracter patrimonial, conferă titularului un monopol de
exploatare şi sunt opozabile tuturor. Spre deosebire de drepturile reale, drepturile intelectuale au ca obiect activitatea
şi gîndirea omului. Drepturile intelectuale au o valoare pecuniară, fără să aibă ca obiect bunuri corporale şi fără să
constituie creanţe în raporturile cu debitorii, fiind formate din creaţii intelectuale, literare, artistice, invenţii, desene şi
etc. Prin opozabilitatea în faţa tuturor, drepturile intelectuale se înrudesc cu drepturile reale.
După o teorie, dreptul asupra creaţiei intelectuale este un drept complex, care cuprinde în conţinutul său
atributele personale nepatrimoniale şi atribute patrimoniale. Aceste prerogative sunt indisolubil legate între ele, fără să
existe un primat al unora asupra celorlalte.
După o altă teorie dreptul asupra creaţiei intelectuale este un drept personal nepatrimonial ce dă naştere, pe
cale de consecinţă, şi la drepturi de ordin patrimonial. Drepturile de ordin patrimonial, fiind împletite organic cu cele
de ordin personal nepatrimonial, formează un tot unitar.
4. Izvoarele interne ale dreptului proprietăţii intelectuale;
Izvoarele interne tipice:
1) Legea nr. 139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
2) Legea nr. 161 din 12.07.2007 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale
3) Legea nr. 461 din 18.05.1995 privind brevetele de invenţie
4) Legea nr. 50 din 07.03.2008 privind protecţia invenţiilor
5) Legea nr. 38 din 29.02.2008 privind protecţia mărcilor
6) Legea nr. 655 din 29.10.1999 privind protecţia topografiilor, circuitelor integrate.
Izvoare interne atipice:
- Constituţia Republicii Moldova
- Codul Civil al Republicii Moldova
- Codul Penal al Republicii Moldova
- Codul Contravenţional al Republicii Moldova
5. Izvoarele internaţionale ale dreptului proprietăţii intelectuale;
Republica Moldova este parte la următoarele convenţii internaţionale în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor
conexe:
1) Convenţia de la Berna cu privire la protecţia operelor literare şi artistice, din 09.09.1886 (Republica Moldova a
aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.511- XIII din 22.06.1'995);
2) Convenţia internaţională pentru protecţia drepturilor interpreţilor, ale producătorilor de fonograme şi ale
organizaţiilor de difuziune, semnată la Roma la 26.10.1961 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului
nr. 510- Xllldin 22.06.1995);
3) Convenţia mondială cu privire la drepturile de autor, semnată la Geneva la 06.09.1952 (Republica Moldova a aderat
prin Hotărârea Parlamentului nr. 1318-XII din 02.03.1993);
4) Convenţia de constituire a Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Inte lectuale, semnată la Stockholm la 14.07.1967
(Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1328-Xlldin 11.03.1993);
5) Convenţia privind protecţia producătorilor de fonograme împotriva reproducerii neautorizate a fonogramelor lor,
semnată la Geneva la 29.10.1971 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 796-XIV-din
10.02.2000);
6) Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ, semnat la Marrakech la 15 aprilie
1994 (Republica Moldova a aderat prin Legea pentru aderarea Republicii Moldova la Organizaţia Mondială a
Comerţului nr. 218-XV din 01.06.2001);
7) Tratatul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale privind dreptul de autor, semnat la Geneva la 20.12.1996
(Republica Moldova a aderat prin Hotă- rârea Parlamentului nr. 1452-Xllldin 28.01.1998);
8) Tratatul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale privind inter pretările, execuţiile şi fonogramele, semnat
la Geneva la 20.12.1996 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1452-XIII din 28.01.1998);
9) Acordul cu privire la colaborarea în domeniul ocrotirii dreptului de au tor şi a drepturilor conexe, semnat la
Moscova la 24.09.1993 {Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 206-XIVdin 25.11.1998);
10) Hotărârea Consiliului şefilor de guverne al Comunităţii Statelor Independente cu privire la Regulile controlului
vamal asupra trecerii peste frontiera vamală a mărfurilor ce conţin obiecte ale proprietăţii intelectuale, semnată la
Moscova la 28.09.2001 {Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Guvernului nr. 1094 din 19.08.2002);
11) Acordul privind colaborarea în domeniul protecţiei juridice şi apărării proprietăţii intelectuale şi crearea
Consiliului Interstatal pentru problemele protecţiei juridice şi apărării proprietăţii intelectuale, semnat la Sankt
Petersburg la 19.11.2010 {Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Guvernului nr. 442 din 16.06.2011).
Directive europene în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe:
a) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2009/24/CE din 23 aprilie 2009 privind protecţia juridică a
programelor pentru calculator (versiune codificată);
b) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2006/115/CE din 12 decembrie 2006 privind dreptul de
închiriere şi de împrumut şi anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietăţii intelectuale (versiune
codificată);
c) Directiva Consiliului nr. 93/83/CEE din 27 septembrie 1993 privind coor donarea anumitor dispoziţii referitoare la
dreptul de autor şi drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin satelit şi retransmisiei prin cablu;
d) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2006/116/CE din 12 decembrie 2006 privind durata de
protecţie a dreptului de autor şi a anumi tor drepturi conexe (versiune codificată);
e) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 96/9/CE din 11 martie 1996 privind protecţia juridică a
bazelor de date; > Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2001/29/CE din 22 mai 2001 privind
armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională;
f) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2001/84/CE din 27 septembrie 2001 privind dreptul de suită în
beneficul autorului unei opere de artă originală;
g) Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/48/CE din 29 aprilie 2004 privind respectarea
drepturilor de proprietate intelectuală.
6. Principiile reglementării juridice naţionale a relaţiilor privind proprietatea intelectuală;
În literatura autohotnă au fost enumerate următoarele principii:
1) principiul libertăţii de creaţie – acest principiu îşi găseşte reglementare atît în Constituţia RM, Cod Civil al RM, cît
şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Conform art. 33 alin (1) din Constituţie, libertatea creaţiei artistice şi
ştiinţifice este garantată, creaţia nu este supusă cenzurii.
La art. 32 alin. (1) al Constituţiei se stipulează că “oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei,
precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil”. Aceste prevederi se referă
şi la cetăţenii străini şi apatrizii, care se află pe teritoriul RM, deoarece aceştia au aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi
cetăţenii RM cu excepţiile stabilite de lege (dreptul de a alege şi de a fi ales şi de a fi înrolat în forţele armate).
Drepturile de autor şi drepturile conexe la art. 5 prevede că “beneficiază de protecţie toate operele, exprimate
în orice formă obiectivă din domeniul literar, artistic şi ştiinţific indiferent de faptul, dacă acestea au fost sau nu
aduse la cunoştinţa publicului”. Autorul beneficiază de protecţia dreptului de autor asupra operei sale prin însăşi
faptul de creare a ei, pentru apariţia şi exercitarea dreptului de autor nu este necesară înregistrarea operei, nici alt act
de notificare sau alte formalităţi.
2) principiul egalităţii în drepturi a operelor obţinute prin activitatea de creaţii (art. 16 alin. (2) din Constituţie)
conform căruia toţi cetăţenii RM sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.
3) principiul echităţii – în reglementarea relaţiilor de creare şi valorificare a obiectelor proprietăţii intelectuale, acest
principiu derivă din principiul egalităţii.
4) principiul îmbinării intereselor autorului cu cele ale societăţii - rezultă din prevederile Constituţiei RM, conform
căruia “libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoanela viziune proprie,
orice persoană îşi exercită drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună credinţă, fără să încalce drepturile şi
libertăţile altora.”
5) principiul realităţii şi garantării drepturilor – reiese din prevederile Constituţiei “Republica Moldova este un stat
de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane,
dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate”.
7. Principii internaţionale ale dreptului proprietăţii intelectuale
Principii internaţionale a dreptului proprietăţii intelectuale:
a) principiul tratamentului naţional – (este consacrat în art. 2 din Convenţia de la Paris) potrivit acestui principiu, în
ceea ce priveşte protecţia proprietăţii intelectuale, cetăţenii oricărei ţări care face parte din Uniune vor beneficia în
toate celelalte ţări ale Uniunii, de avantajele pe care legile respectivelor ţări le acordă în prezent şi le vor acorda în
viitor naţionalilor, fără a fi încălcate drepturile speciale stabilite de către Convenţie. Pe cale de consecinţă, resortizanţii
vor beneficia de aceeaşi protecţie ca şi naţionalii şi de aceleaşi mijloace de apărare împotriva oricăror atingeri aduse
drepturilor lor, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor şi formalităţilor impuse naţionalilor.
De asemenea şi în cazul Convenţiei de la Berna există dispoziţii prin care străinul este asimilat cu naţionalul.
Astfel, potrivit art. 5 al Convenţiei de la Berna, operele literale, artistice şi ştiinţifice ale resortizanţilor sunt supuse
regimului stabilit pentru operele naţionale în ţările Uniunii, altele decît ţara de origine a operei. Reglementarea
întinderii protecţiei, precum şi a mijloacelor procedurale garantate autorului pentru apărarea drepturilor sale
intelectuale îşi are sediul în legislaţia ţării în care se reclamă protecţia.
b) dreptul de prioritate – reglementat de art. 4 din Convenţia de la Paris şi prevede situaţia privilegiată a unei
persoane care a efectuat într-o ţară a Uniunii de la Paris, un prim depozit reglementar, de a depune cereri cu acelaşi
obiect pentru a obţine protecţie în celelalte ţări membre ale Uniunii. Potrivit acestui principiu, resortizantul sau
succesorul său în drepturi care a depus un brevet de invenţie, o marcă de fabrică sau comerţ, un modl de utilitate,
desen sau model industrial într-una din ţările Uniunii, va beneficia în celelalte ţări de un drept de prioritate de a
efectua depozitul. Pentru a exista un drept de prioritate, trebuie ca primul depozit să aibă valoarea unui depozit
naţional reglementar care îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia naţională a fiecărei ţări membre a Uniunii de
la Paris.
Prin depozit naţional reglementar se înţelege orice depozit care este suficient pentru a stabili data la care a fost
depusă cererea în ţara respectivă, oricare ar fi soarta ulterioară a cererii.
c) independenţa mărcilor – este consarcat de art. 6 din Convenţia de la Paris, potrivit căruia, condiţiile de depunere şi
de înregistrare a mărcilor de fabrică sau de comerţ vor fi stabilite de fiecare ţară a Uniunii prin legislaţie naţională.
Înregistrarea reglementară a unei mărci în una din ţările Uniunii prin legislaţie conferă caracter independent faţă de
mărcile înregistrate în celelalte ţări ale Uniunii, inclusiv faţă de marca înregistrată în ţara de origine.
d) independenţa brevetelor – este consacrat de art. 4 bis al Convenţiei de la Paris, conform căruia, cererile de brevete
pentru aceeaşi invenţie depuse în diferite ţări ale Uniunii, nu depind unele de altele. Brevetele cerute de cetăţeni ai
Uniunii în diferite ţări ale acesteia, vor din independente de brevetele obţinute pentru aceeaşi invenţie în celelalte ţări
care sunt sau nu membre ale Uniunii de la Paris.
8. Noţiunea şi particularităţile dreptului de autor
Dreptul de autor în sens obiectiv sau ca instituţie juridică este un sistem de norme juridice stabilite prin lege care
protejează operele creaţiei intelectuale din domeniul literaturii, artei şi ştiinţei exprimate într-o formă obiectivă ce
permite a le reproduce, atît publicate cît şi nepublicate, indiferent de forma, destinaţia şi valoarea fiecărei opere,
precum şi de procedeul de reproducere a ei.
Dreptul de autor se extinde asupra:
a) operelor indiferent de locul primei lor publicări al căror titular este o persoană fizică sau juridică din RM;
b) operelor publicate pentru prima dată în RM, indiferent de domiciliul sau sediul titularului dreptului de autor asupra
respectivelor opere;
c) altor opere în conformitate cu tratatele internaţionale la care RM este parte, exprimate în forma:
1) scrisă (manuscris, text dactilografiat, partitură);
2) orală (interpretare publică);
3) imprimare audio sau video (mecanică, magnetică, digitală, optică, etc);
4) de imagine (desen, schiţă, pictură, plan, fotocard etc);
5) tridimensională (sculptură, model, machetă, construcţie, etc);
6) în alte forme.
În literatura de specialitate se consideră că pentru a beneficia de protecţie în contextul dreptului de autor, o operă
trebuie să respecte 3 condiţii esenţiale:
a) opera trebuie să fie originală (adică rezultatul unei activităţi creatoare a omului);
b) să îmbrace o formă concretă de exprimare (verbală, de imagine şi etc);
c) să fie susceptibilă de a fi adusă la cunoştinţa publicului.
9. Obiectele dreptului de autor
Cadrul normativ în vigoare atribuie la categoria drepturilor de autor:
a) opere literare (povestiri, eseuri, poezii, romane);
b) programele pentru calculator care se protejează ca şi operele literare.
c) operele ştiinţifice;
d) operele dramatice şi dramatico-muzicale, scenariile, proiectele de scenarii, libretele, sinopsisul filmului.
e) operele muzicale cu sau fără text;
f) operele coregrafice şi pantomimele;
g) operele audiovizuale;
h) opere de pictură, sculptură, grafică şi alte opere de artă plastică;
i) operele de arhitectură, urbanistică şi de artă horticolă;
j) operele de artă aplicată;
k) operele fotografice şi operele obţinute printr-un procedeu analog fotografiei;
l) bazele de date;
m) hărţile, planşele, schiţele şi lucrările tridimensionale din domeniul geografiei, topografiei, arhitecturii şi din alte
domenii ale ştiinţei;
n) alte opere.
Fără a prejudicia drepturile autorului operei originale, de asemenea se protejează prin dreptul de autor şi operele
derivate şi intergrante la baza cărora stau una ori mai multe opere şi/sau oricare alte materiale preexistente şi
anume:
1) traducerile, adaptările, adnotările, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale operelor literare, artistice
sau ştiinţifice cu condiţia că constituie rezultate ale creaţiei intelectuale;
2) culegerile de opere literare, artisitice ori ştiinţifice (enciclopediile sau antalogiile, compilaţiile altor materiale sau
date) cu condiţia că din considerentul de selectare şi sistematizare a conţinutului lor, constiuie rezultate ale creaţiei
intelectuale.
Prin dreptul de autor deasemenea se protejează o parte componentă, ori un alt element al operei (inclusiv titlul sau
personajele operei) care reprezintă în sine o creaţie intelectuală.
Nu se extinde protecţia dreptului de autor asupra:
a) documentelor oficiale cu caracter normativ, administrativ sau politic (legi, hotărîri judecătoreşti, alte documente,
precum şi asupra traducerilor oficiale ale acestora);
b) simbolurilor de stat şi a semnelor oficiale ale statului (drapele, steme, decoraţii, semne băneşti etc.);
c) expresiilor folclorice;
d) noutăţilor zilei şi a diverselor fapte ce reprezintă o simplă informaţie;
10. Subiecţii dreptului de autor
Subiectul dreptului de autor este persoana în baza muncii creatoare a căreia este alcătuiră opera literară, de artă sau
ştiinţifică, precum şi persoana care a primit acest drept.
În calitate de autor poate fi persoana fizică sau juridică:
a) persoana fizică indiferent de cetăţenie sau dacă opera a fost editată pentru prima dată pe teritoriul RM;
b) persoana juridică din RM sau străinătate va fi subiect, dacă vor fi luate în consideraţie Convenţiile şi Tratatele
internaţionale la care RM este parte (dacă a fost creat la comanda persoanei juridice, ea devine titular al dreptului de
autor).
În doctrină subiecţii dreptului de autor se împart în două grupe:
1) subiect primar – care este autorul nemijlocit, creatorul operei;
2) subiect derivat – este persoana care a dobîndit în virtutea unor anumite împrejurări unele prerogative ale dreptului
de autor, care aparţin în mod normal autorului originar (moştenitorii sau succesorii, studiourile de cinema, alte
organizaţii şi statul).
Este necesar să menţionăm că pot fi transmise de către subiectul primar către subiectul derivat numai
drepturile patrimoniale, drepturile nepatrimoniale nu pot fi transmise.
Cînd opera a fost publicată anonim sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului, editura al cărei
nume este indicat pe operă, se consideră, în absenţa unei probe contrare, reprezentant al autorului, avînd în această
calitate dreptul să protejeze şi să exercite drepturile autorului.
Persoana fizică sau juridică a cărei nume ori denumire apare pe o operă audiovizuală, videogramă sau fonogramă, se
consideră, pînă la proba contrară producător al operei audiovizuale, videogramei sau al fonogramei respective.
11. Conţinutul dreptului de autor
Conţinutul dreptului de autor implică atît existenţa a unor drepturi morale, cât şi existenţa unui ansamblu de drepturi
patrimoniale. Potrivit art. 10 alin. (1) al legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe, autorul unei opere
beneficiază de următoarele drepturi morale:
a) dreptul la paternitate (dreptul la calitatea de autor) – dreptul de a se considera autor şi de a cere o atare
recunoaştere, inclusiv prin indicarea numelui său pe fiecare exemplar de operă publicată sau la interpretarea în public
a operei, dacă aşa ceva este posibil;
b) dreptul la nume – este dreptul autorului de a decide cum va figura numele său în timpul valorificării operei
(numele adevărat, pseudonimul sau anonim);
c) dreptul la respectarea integrităţii operei (dreptul la respectul operei sau dreptul la inviolabilitatea operei)
presupune dreptul la protecţia operei sale contra oricărei denaturări, schimonosiri sau oricărei altei atingeri aduse
operei, care prejudiciază onoarea sau reputaţia autorului. Conţinutul acestui drept constă în interdicţia de a include
careva modificări, atît în conţinutul operei, cât şi în titlul ei.
d) dreptul la divulgarea operei sau dreptul de a da publicităţii opera sa, sau de a interzice publicarea ei sub orice
formă – este recunoscut de legislaţiile statelor lumii, fiind considerat un drept discreţionar al autorului, prin care însuşi
autorul decide în ce mod poate da publicităţii opera sau şi sub ce formă.
e) dreptul la retractarea operei – este dreptul autorul de a retrage opera sa din circuitul comercial, despăgubindu-l pe
titularul dreptului de valorificare, dacă acesta este prejudiciat prin retractare.
Pe lîngă drepturile morale, autorul unei opere, literare, artistice sau ştiinţifice beneficiază şi de anumite
drepturi patrimoniale. Potrivit al art. 10 al legii cu privire la dreptul de autor şi drepturile conexe “autorului sau altui
titular al dreptului de autor îi aparţine dreptul exclusiv, la valorificarea operei, în orice formă şi prin orice
procedeu”.
Dreptul exclusiv presupune dreptul de a efectua, de a permite sau de a înterzice următoarele acţiuni:
a) reproducerea operei;
b) distribuirea originalului sau a exemplarului operei;
c) închirierea exemplarelor operei (cu excepţia operelor de arhiterctură) şi a operelor de artă aplicată;
d) importul exemplarelor operei în vederea distribuirii, inclusiv al exemplarelor confecţionate cu consimţămîntul
autorului sau al altui titular al dreptului de autor;
e) demonstrarea publică a operei;
f) interpretarea publică a operei;
g) comunitarea publică a operei prin eter, inclusiv prin satelit (tele, radio, difuziune) sau prin cablu;
h) retransmiterea prin eter sau prin cablu a operei transmise prin eter sau prin cablu;
i) punerea la dispoziţie în regim interactiv a operei;
j) traducerea operei;
k) transformarea, adaptarea, aranjamentul sau alte modificări ale operei, cu excepţia cazurilor cînd efectuarea unor
acţiuni din cele enumerate la lit. a)-k) nu se încadrează în forma de exprimare a operei şi pentru care nu pot fi stabilite
sancţiuni.
12. Contractele de autor;
Autorii sau alţi titulari ai dreptului de autor pot transmite prin contract de cesiune, drepturile patrimoniale exclusive,
precum şi dreptul la remuneraţie de autor. În urma unei asemenea cesiuni, titular de drepturi devine cesionarul.
Drepturile patrimoniale, de asemenea pot fi transmise prin acordarea de licenţe exlusive sau neexclusive. Dacă în
contractul de licenţă nu se stipulează expres că licenţa este exclusivă, aceasta se consideră neexclusivă.
-Licenţa exclusivă – presupune transmiterea drepturilor de valorificare a operelor literare, artistice sau ştiinţifice, într-
u anumit mod unei persoane concrete care are doar ea dreptul să valorifice.
-Licenţa neexclusivă – presupune transmiterea drepturilor de valorificare a operelor literare, artistice sau ştiinţifice,
într-u anumit mod mai multor persoane concrete.
De ex. un autor a creat un roman, dreptul de valorificare adică de comercializare a fost transmis prin licenţa exclusivă
unei singure edituri, avînd doar ea dreptul să primească devidente în urma vînzării operei date. În cazul licenţei
neexclusive, de ex. casele de discuri au dreptul de a comercializa CD-ul unei interpret.
Condiţiile şi forma contractului de autor. Contractul de autor trebuie să fie încheiat în formă scrisă şi să prevadă
modul de valorificare a operei, termenul de valabilitate, teritoriul de acţiune a dreptului, cuantumul remuneraţiei sau
baza de calcul a acesteia pentru fiecare tip de valorificare a operei, condiţiile şi termenul de plată ale remuneraţiei,
precum şi alte clauze pe care părţile le consideră esenţiale. Contractul de autor privind valorificarea operelor în ziare şi
în alte publicaţii poate fi încheiat şi în forma verbală.
În cazul în care contractul de autor care prevede acordarea unei licenţe nu este indicat termenul său de
valabilitate, contractul de autor se consideră încheiat pe un termen de 3 ani de la data încheierii, dacă se referă la
valorificarea unei opere adaptate sau altfel modificate sau traduse.
Clauzele contractului de autor care contravin prevederilor legii se consideră nule şi în locul acestora se aplică
condiţiile prevăzute de legge. Orice clauze ale contractului de autor care îl limitează pe autor de a crea în viitor opere
pe o anumită temă sau într-un anumit domeniu se consideră nule.
În contractul de autor, remuneraţia de autor se stabileşte în cote procentuale din venitul obţinut ca urmare a
valorificării în modul corespunzător sau sub forma unei taxe forfetare, sau în conformitate cu tarifele remuneraţiei
aprobate de organizaţiile de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, sau în oricare alt mod. Guvernul aprobă
tarifele minime ale remuneraţiei de autor în procente sau sub formă de taxe forfetare.
13. Drepturile conexe
Drepturile conexe au evoluat în jurul operelor protejate prin dreptul de autor, nu aduc atingere drepturilor autorilor
şi conferă protecţie pentru:
a) artiştii interpreţi sau executanţi pentru propriile interpretări sau execuţii;
b) producătorii de înregistrări sonore şi producătorii de înregistrări audio-vizuale pentru propriile înregistrări;
c) organismele de radio difuziune şi de televiziune pentru propriile emisiuni şi servicii de programe;
Subiecţi ai drepturilor conexe sunt interpreţii, producătorii de fonograme, producătorii de videograme, şi organizaţiile
de difuziune prin eter sau prin cablu.
Drepturile conexe se exercită fără a prejudicia dreptul de autor. Pentru apariţia şi exercitarea drepturilor conexe nu
este necesară respectarea vreunei formalităţi. În absenţa unei probe contrare, persoana fizică sau juridică al cărei nume
sau denumire apare în mod obişnuit pe o imprimare a interpretării, pe o fonogramă, videogramă sau pe o imprimare a
unei emisiuni se consideră interpret, producător de fonogramă sau videogramă, respectiv, organizaţie de difuziune prin
eter sau prin cablu.
Pentru a informa publicul despre drepturile lor, interpreţii şi producătorii de fonograme sau videograme, organizaţiile
de difuziune prin eter sau prin cablu pot indica, pe fiecare exemplar sau ambalaj al fonogramei, videogramei,
emisiunii, simbolul protecţiei drepturilor conexe, care constă din trei elemente:
    a) litera latină “P” inclusă în cerc; 
    b) numele sau denumirea titularului de drepturi conexe exclusive; 
    c) anul primei publicări a interpretării, fonogramei, videogramei, emisiunii. 
Drepturile interpretului se protejează în conformitate cu prezenta lege dacă:
a) interpretul este cetăţean al Republicii Moldova;
b) interpretarea a avut loc pe teritoriul Republicii Moldova;
c) interpretarea a fost imprimată pe o fonogramă sau videogramă;
d) interpretarea nu este imprimată pe o fonogramă sau videogramă, dar este inclusă într-o emisiune a organizaţiei de
difuziune prin eter sau prin cablu.
Drepturile producătorului de fonograme sau videograme se protejează în conformitate cu prezenta lege dacă: a)
producătorul de fonogramă sau videogramă este cetăţean al Republicii Moldova sau persoană juridică cu sediul
permanent în Republica Moldova;
b) fonograma sau videograma a fost publicată pentru prima dată în Republica Moldova sau a fost publicată pe
teritoriul ţării în decurs de 30 de zile de la data primei ei publicări în altă ţară. 
Drepturile organizaţiei de difuziune prin eter sau prin cablu se protejează în conformitate cu prevederile prezentei legi
dacă organizaţia respectivă are sediul permanent în Republica Moldova şi difuzează programe de la un transmiţător
amplasat pe teritoriul Republicii Moldova. Drepturile conexe ale interpreţilor, producătorilor de fonograme sau
videograme şi ale organizaţiilor de difuziune prin eter sau prin cablu străine se protejează în conformitate cu
prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. 
Interpretul beneficiază de următoarele drepturi morale în privinţa interpretării sale:
a) dreptul la paternitate – dreptul de a se considera interpret şi de a cere o atare recunoaştere, inclusiv prin
comunicarea sau indicarea numelui său la fiecare valorificare a interpretării sale, dacă prin prezenta lege nu sînt
stabilite alte prevederi sau excepţii;
b) dreptul la nume – dreptul interpretului de a decide cum va figura numele său la valorificarea interpretării (numele
adevărat, pseudonimul sau anonim);
c) dreptul la respectarea integrităţii interpretării – dreptul la protecţia interpretării sale contra oricărei denaturări,
schimonosiri sau contra oricăror altor atingeri care pot prejudicia onoarea sau reputaţia interpretului.
Interpretul are dreptul exclusiv să permită sau să interzică următoarele acţiuni:
a) imprimarea interpretării sale încă neimprimate;
b) reproducerea imprimării interpretării sale;
c) distribuirea imprimării interpretării sale;
d) închirierea imprimării interpretării sale;
e) comunicarea publică prin eter sau prin cablu a interpretării sale, cu excepţia cazului cînd interpretarea este ea însăşi
o interpretare televizată ori radiodifuzată sau este executată de pe o imprimare;
f) punerea la dispoziţie în regim interactiv a interpretării sale imprimate.
Interpretul sau, în cazul unei interpretări colective, conducătorul ori o altă persoană împuternicită de acest colectiv
poate permite utilizatorului acţiunile prin contract încheiat în formă scrisă cu acesta. Încheierea contractului de creare
a unei opere audiovizuale între interpret şi producătorul operei audiovizuale, dacă contractul nu prevede altfel, atrage
transmiterea de către interpret a drepturilor sale.
În cazul în care un interpret a transmis sau a cesionat unui producător de fonograme, videograme sau de opere
audiovizuale dreptul său de închiriere, interpretul îşi păstrează dreptul la o remuneraţie echitabilă, asupra căreia
părţile vor conveni de comun acord, pentru închirierea fonogramei, videogramei sau a operei audiovizuale ce conţine
interpretarea sa. Acest drept este inalienabil şi se exercită exclusiv prin intermediul unei organizaţii de gestiune
colectivă a drepturilor patrimoniale.
Producătorul de fonograme are dreptul exclusiv să permită sau să interzică următoarele acţiuni în privinţa
fonogramei sale: a) reproducerea fonogramei;
b) distribuirea exemplarelor de fonogramă;
c) închirierea exemplarelor de fonogramă;
d) importul, în scop de distribuire, al exemplarelor de fonogramă, inclusiv al exemplarelor executate cu
consimţămîntul producătorului de fonograme;
e) punerea la dispoziţia publicului în regim interactiv a fonogramei;
f) adaptarea sau orice altă transformare a fonogramei. 
Producătorul de videograme are dreptul exclusiv să permită sau să interzică următoarele acţiuni în privinţa
videogramei sale: a) reproducerea videogramei;
b) distribuirea originalului sau a exemplarelor de videogramă;
c) închirierea exemplarelor de videogramă;
d) importul, în scop de distribuire, al exemplarelor de videogramă, inclusiv al exemplarelor executate cu
consimţămîntul producătorului de videograme;
e) punerea la dispoziţia publicului în regim interactiv a videogramei.
Organizaţia de difuziune prin eter sau prin cablu are dreptul exclusiv să permită sau să interzică următoarele acţiuni
în privinţa emisiunilor sale: 
a) imprimarea emisiunii;
b) reproducerea unei imprimări a emisiunii;
c) distribuirea imprimării emisiunii;
d) comunicarea publică prin eter sau prin cablu a emisiunii;
e) retransmiterea emisiunii;
f) comunicarea publică a emisiunii în locuri accesibile publicului cu plată pentru intrare;
g) punerea la dispoziţia publicului în regim interactiv a imprimării emisiunii.
Valorificarea fonogramelor publicate în scop commercial. Fără consimţămîntul producătorului fonogramei publicate
în scop comercial şi al interpretului a cărui interpretare este imprimată pe o asemenea fonogramă, dar cu plata unei
remuneraţii echitabile, asupra căreia părţile vor conveni de comun acord, sînt permise următoarele acţiuni: a)
interpretarea publică a fonogramei;
b) comunicarea publică a fonogramei prin eter sau prin cablu;
     c) retransmiterea simultană şi fără modificări prin cablu a fonogramei;
Dreptul la remuneraţia echitabilă poate fi exercitat prin intermediul unei organizaţii de gestiune colectivă a drepturilor
patrimoniale.
14. Protecţia juridică a interpreţilor
Drepturile interpretului la paternitate, la nume şi la respectarea integrităţii interpretării se protejează pe un termen
nelimitat. Drepturile interpretului se protejează timp de 50 de ani de la data interpretării. Însă:
    a) dacă, în această perioadă, imprimarea interpretării, alta decît fonograma, a fost legal publicată sau comunicată
public, drepturile interpretului se protejează timp de cel puţin 50 de ani de la data efectuării celei mai vechi dintre
aceste acţiuni;
    b) dacă, în această perioadă, imprimarea interpretării pe o fonogramă a fost legal publicată sau comunicată public,
drepturile interpretului se protejează timp de cel puţin 70 de ani de la data efectuării celei mai vechi dintre aceste
acţiuni.
15. Protecţia juridică a producătorilor de fonograme
Drepturile producătorului de fonograme se protejează timp de 50 de ani de la data imprimării fonogramei. Însă:a)
dacă, în această perioadă, fonograma a fost legal publicată sau comunicată public, drepturile menţionate se protejează
cel puţin 70 de ani de la data primei publicări legale;
b) dacă, în această perioadă, fonograma nu a fost legal publicată, dar a fost comunicată public, drepturile menţionate
se protejează timp de 70 de ani de la data primei comunicări publice legale.
     În cazul în care, după 50 de ani de la data publicării sau comunicării publice legale a fonogramei, producătorul
acesteia nu oferă spre vînzare copii ale  acestei fonograme în cantitate suficientă sau nu le pune la dispoziţia
publicului, interpretul poate rezilia contractul prin care a transmis drepturile sale producătorului de fonograme asupra
imprimării interpretării sale.
    În cazul în care, la 50 de ani de la publicarea legală a fonogramei sau, în lipsa unei astfel de publicări, la 50 de ani
de la comunicarea legală a fonogramei  către public, producătorul fonogramei nu oferă copii ale fonogramei spre
vînzare într-o cantitate suficientă sau nu pune fonograma la dispoziția publicului, prin cablu sau fără cablu, în așa fel
încît membrii publicului să aibă acces individual la ea cînd vor și de unde vor, interpretul poate rezilia contractul prin
care a transmis unui producător de fonograme drepturile asupra fixării interpretării sale. Dreptul de reziliere a
contractului menţionat poate fi exercitat cu condiţia ca producătorul, în termen de un an de la notificarea de către
interpret a intenţiei sale de a rezilia contractul, să nu desfăşoare  cele două activităţi de valorificare menţionate mai
sus. Acest drept de reziliere nu poate face obiectul unei renunțări din partea interpretului. 
    În cazul în care pe fonogramă sînt imprimate interpretările mai multor interpreți, aceștia își pot rezilia contractele
lor în conformitate cu legislația în vigoare. În cazul în care aceste contracte se reziliază în temeiul prezentului alineat,
drepturile producătorului de fonograme asupra fonogramei încetează.
16. Protecţia juridică a organizaţiilor de difuziune prin cablu şi satelit
Organizaţia de difuziune prin eter sau prin cablu are dreptul exclusiv să permită sau să interzică următoarele acţiuni
în privinţa emisiunilor sale: 
    a) imprimarea emisiunii;
    b) reproducerea unei imprimări a emisiunii;
    c) distribuirea imprimării emisiunii;
    d) comunicarea publică prin eter sau prin cablu a emisiunii;
    e) retransmiterea emisiunii;
    f) comunicarea publică a emisiunii în locuri accesibile publicului cu plată pentru intrare;
    g) punerea la dispoziţia publicului în regim interactiv a imprimării emisiunii
se protejează timp de 50 de ani de la prima difuzare a emisiunii de către asemenea organizaţie, indiferent dacă această
emisiune a fost difuzată cu fir sau fără fir, inclusiv prin cablu sau prin satelit. 
Drepturile organizaţiei de difuziune prin eter sau prin cablu se protejează în conformitate cu prevederile prezentei legi
dacă organizaţia respectivă are sediul permanent în Republica Moldova şi difuzează programe de la un transmiţător
amplasat pe teritoriul Republicii Moldova. Drepturile organizaţiilor de difuziune prin eter sau prin cablu străine se
protejează în conformitate cu prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. 
17. Apărarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe
Orice valorificare a obiectelor dreptului de autor, ale drepturilor conexe sau ale drepturilor sui generis se
consideră nelegitimă dacă are loc cu încălcarea acestor drepturi. Orice exemplar al obiectelor dreptului de autor, ale
drepturilor conexe sau ale drepturilor sui generis a cărui reproducere, import, distribuire, închiriere sau împrumut
atrage încălcarea acestor drepturi se consideră contrafăcut.
Depozitarea în scopuri comerciale a exemplarelor obiectelor dreptului de autor, ale drepturilor conexe sau ale
drepturilor sui generis se consideră nelegitimă dacă are loc cu încălcarea acestor drepturi. Iniţierea acţiunilor privind
încălcarea drepturilor Orice persoană fizică sau juridică care are pretenţii în privinţa valorificării unui obiect al
dreptului de autor, al drepturilor conexe sau al drepturilor sui generis are dreptul să iniţieze acţiuni în instanţa de
judecată competentă ori să sesizeze altă autoritate pentru apărarea drepturilor sale.
Proceduri judiciare în privinţa încălcării dreptului de autor, a drepturilor conexe pot fi iniţiate:
a) de titularii de drepturi sau de autorităţile abilitate cu protecţia drepturilor acestora;
b) de alte persoane care beneficiază de astfel de drepturi, în special de licenţiaţi;
c) de organizaţiile de gestiune colectivă a dreptului de autor şi/sau a drepturilor conexe;
d) de organizaţiile profesionale de apărare şi de alţi reprezentanţi ai titularilor de drepturi şi ai licenţiaţilor.
Încălcarea drepturilor de autor, a drepturilor conexe sau a drepturilor sui generis atrage, după caz, răspundere
civilă, contravenţională sau penală.
18. Noţiunea şi caracteristica generală a proprietăţii industriale;
Creaţiile ce ţin de proprietatea industrială şi fac un obiect al protecţiei ce sunt în marea majoritate a creaţiilor
intelectuale. Deosebirea ar rezulta în ceea că dreptul de autor protejează creaţiiile de formă, iar dreptul proprietăţii
industriale protejează relaţiile utilitare de fond cu aplicaţii industriale.
Dreptul proprietăţii industriale – reprezintă ansamblul normelor juridice, care reglementează raporturi privind
creaţiile aplicabile în industrie precum şi la semnele distincţive ale unei asemenea activităţi.
Naşterea dreptului de proprietate industrială depinde de:
1. Desfăşurarea unei activităţi de creaţie intelectuală;
2. Respectarea formalităţilor de înregistrare şi de brevetare a creaţiilor;
3. Creaţia să fie aplicată în industrie;
Printre trăsăturile dreptului de proprietate industrială putem numi:
a) este limitat în timp şi teritorial cu excepţia informaţiilor confidenţiale;
b) este o facultate recunoscută titularului, care uneori crează obligaţia de exercitare a dreptului;
c) dreptul patrimonial este transmisibil;
În noţiunea de drept de proprietate industrială se încadrează mai multe drepturi subiective reglementate distinct
precum: 1. Dreptul asupra invenţiei;
2. Dreptul asupra modelului de utilitate;
3. Dreptul asupra noilor soiuri de plante;
4. Dreptul asupra desenelor şi modelelor industriale;
5. Dreptul asupra topografiilor, circuitelor integrate;
6. Dreptul asupra mărcilor şi denumirilor de origine a produselor (indicaţiilor geografice);
7. Dreptul asupra numelui sau a denumirii comerciale şi emblemei comerciale.
19. Obiectele proprietăţii industriale
Obiectele proprietăţii industriale sunt creaţiile tehnice (invenţii, modele de utilitate) şi estetice (desene şi modele
industriale), semnele distinctive asociate produselor (marcă, nume comercial, indicaţie geografică) cît şi protecţia
împotriva concurenţei neloiale.
Invenţia este o rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoaşterii care reprezintă noutate şi
progres faţă de stadiul cunoscut pînă atunci. Ea se poate referi la realizarea unui produs (dispozitiv, material,
substanţă) material substanţă sau a unui procedeu în toate domeniile tehnologice.
Procedeul constă în activităţi tehnologice care conduc la:
a) obţinerea, fabricarea sau utilizarea unui produs;
b) rezultate de natură calitativă ca măsurare, analiză, reglare, control, curăţare, uscare, diagnosticare, tratament
medical şi etc.
Nu sunt considerate invenţii:
a) descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice;
b) creaţiile estetice;
c) planurile, principiile şi metodele de exercitare a activităţii mintale, a regulilor de joc, sau în domeniul activităţilor
economice, precum şi programele de calculator;
Protecţia invenţiilor se face prin brevet de invenţie (20 ani protecţia), acesta fiind un act juridic oficial care îi acordă
titularului său un drept cu caracter exclusiv de exploatare a unei invenţii pe întreaga sa durată.
Modelul de utilitate (brevet mic) este o executare constructivă a mijloacelor de producţie şi a obiectelor de consum,
precum şi părţile lor integrante.
Desene şi modele industriale sunt creaţii ornamentale care au menirea de a individualiza prin element estetic
produsele industriale.
-Desenele industriale reprezintă o totalitate de linii şi culori care fiind amplasate pe un suport material produc
efect decorativ nou (aspectul esterior al unei ţesături, broderia pe haină).
 -Modelul industrial reprezinză un model material care deţine o formă distinctă (ambalajul produselor de
parfumerie, materialele de uz casnic).
Marca este un semn distinctiv ce are rolul de a diferenţia produsele, lucrările şi serviciile unei persoane fizice sau
juridice, garantînd calitatea constantă a lor şi este susceptibilă a face obiectul unui drept exclusiv ce aparţine
drepturilor de proprietate industrială.
Indicaţiile geografice sunt denumiri care ajută la identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune, localitate,
atunci cînd o calitate, reputaţie sau alte caracteristici determinante pot fi în mod esenţial atribuite acestei regiuni
geografice.
Numele comercial este un element de individualizare a comerciantului şi constă în numele sau denumirea sub care
acesta este înmatriculat la registrul comerţului, îşi desfăşoară activitatea.
Emblema este un element de individualizare facultativ şi constă în semnul sau denumirea care deosebeşte un
comerciant de altul de acelaşi gen.
20. Subiecţii relaţiilor privind obiectele proprietăţii industriale
La înregistrarea şi valorificarea proprietăţii industriale, participă un şir de subiecţi atît persoane fizice şi juridice. Cel
mai important rol are autorul invenţiei, modelului industrial, care prin munca sa creativă a creat aceste obiecte. Primul
titular al dreptului e protecţie este autorul. În cazul în care autorul este angajat într-o organizaţie reprezentată de
patron, dreptul la titlu de protecţie aparţine patronului, dacă contractul nu prevede altfel. În acest cau autorul are
dreptul la o remuneraţie în cuantumul şi condiţiile stabilite în contract, la fel el are dreptul să obţină o licenţă
neexclusivă de exploatare a obiectului proprietăţii industriale, dacă patronul va obţine titlul de protecţie. La fel este
subiect al proprietăţii industriale şi persoana care a moştenit prin succesiune acest drept. Succesorului i se transmit
doar drepturile patrimoniale, adică dreptul de a depune cererea pentru a obţine titlu de protecţie, dreptul de a transmite
titlul de protecţie, prin contractul de licenţă exlusivă sau neexclusivă, dreptul la remuneraţie. Aceste drepturi sunt
limitate în timp, ele fiind în vigoare pe durata valabilităţii titlului de protecţie. Drepturile morale nu pot fi transmise şi
ele se sting la moartea autorului.
Dreptul de autor al invenţiei este un drept personal inalienabil şi protejat fără termen. Dacă, invenţia a fost
creată împreună de mai mulţi inventatori, fiecare dintre ei are calitatea de coautor al invenţiei, dreptul de autor al
invenţiei aparţinîndu-le în comun. Modul de folosire se stabileşte prin contractul încheiat între aceştia. Nu se consideră
autor al invenţiei persoana fizică care la realizarea invenţiei a acordat inventatorului asistenţă tehnică, organizatorică
sau materială. Inventatorul are dreptul să i se indice numele în cerere, în brevet şi în publicaţiile Agenţiei cu privire la
cerere şi brevet. Inventatorul are dreptul să refuze menţionarea numelui său în brevet.
Dreptul la brevet aparţine inventatorului sau succesorului lui în drepturi. În cazul în care mai multe persoane
au creat, independent una de alta, aceeaşi invenţie, dreptul la brevet aparţine persoanei a cărei cerere are cea mai veche
dată de prioritate, dacă această cerere nu a fost retrasă. În cazul creării unei invenţii de serviciu, inventatorul are
dreptul la o remuneraţie corespunzătoare beneficiului obţinut din exploatare a invenţiei de către patron sau
beneficiului prezumat - în cazul în care patronul va obţine brevetul. Inventatorul are dreptul la o remuneraţie,
cuantumul şi condiţiile de plată a căreia se stabilesc prin contractul dintre el şi patron. Inventatorul, în termen de o
lună de la data creării invenţiei de serviciu, are obligaţia să informeze în scris patronul asupra invenţiei realizate.
  În acest caz patronul are dreptul preferenţial la licenţă neexclusivă pentru exploatarea invenţiei. În cazul în
care părţile nu au convenit asupra cuantumului remuneraţiei inventatorului sau asupra preţului licenţei, acestea
urmează să fie stabilite de instanţele judecătoreşti în funcţie de aportul fiecărei părţi la invenţia creată, precum şi în
funcţie de valoarea ei comercială. În cazul în care brevetul pentru invenţia de serviciu este eliberat patronului,
inventatorul are dreptul preferenţial la o licenţă neexclusivă gratuită pentru exploatarea invenţiei. Patronul şi
inventatorul invenţiei de serviciu au obligaţia să se informeze reciproc în scris asupra stadiului realizării invenţiei şi să
se abţină de la orice divulgare care poate aduce prejudicii exercitării drepturilor de către fiecare parte. Partea care a
ignorat aceste obligaţii trebuie să repare prejudiciile celeilalte părţi, inclusiv profitul neobţinut, în conformitate cu
legislaţia în vigoare.
21. Temeiurile şi procedura obţinerii drepturilor asupra obiectelor proprietăţii industriale
Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, denumită în continuare AGEPI, este oficiul naţional în domeniul
protecţiei proprietăţii intelectuale şi unica autoritate care acordă pe teritoriul Republicii Moldova protecţie juridică
invenţiilor, în condiţiile prezentei legi.
În conformitate cu prezenta lege, AGEPI are următoarele atribuţii:  
a) coordonează realizarea politicii de protecţie a invenţiilor în Republica Moldova;
b) elaborează proiecte de acte legislative şi de alte acte normative în domeniul protecţiei invenţiilor;
c) recepţionează şi examinează cererile de brevet în vederea acordării şi eliberării, în numele statului, a titlurilor de
protecţie pentru invenţii; efectuează procedurile privind validarea efectelor cererilor de brevet european şi a brevetelor
europene pe teritoriul Republicii Moldova;
d) ţine Registrul naţional de cereri de brevet de invenţie şi de brevet de invenţie de scurtă durată, Registrul naţional de
brevete de invenţie şi de brevete de invenţie de scurtă durată;
e) editează Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, şi publică în el date referitoare la cererile de brevet, la brevete
şi la certificatele de protecţie; 
f) este oficiul receptor pentru cererile internaţionale depuse de către solicitanţii naţionali;
g) deţine şi administrează Colecţia naţională de brevete;
h) ia parte la aplicarea măsurilor de asigurare a probelor în caz de încălcare a drepturilor;
AGEPI reprezintă Republica Moldova în Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, precum şi în alte organizaţii
internaţionale, interguvernamentale şi interstatale pentru protecţia proprietăţii intelectuale, întreţine cu ele relaţii de
cooperare multilaterală şi bilaterală în domeniu.
Depunerea cererii. Cererea de brevet se depune la AGEPI de către persoana îndreptăţită personal sau în orice alt mod
prevăzut de Regulament. Brevetarea în străinătate a invenţiilor create în Republica Moldova se efectuează  numai
după depunerea cererii de brevet la AGEPI.
Cererea de brevet  va conţine: 
    a) solicitarea de eliberare a brevetului; 
    b) descrierea invenţiei;
    c) una sau mai multe revendicări; 
    d) desene la care se fac referiri în descriere sau în revendicări; 
    e) un rezumat;
Cererea de brevet este supusă plăţii unei taxe de depunere şi trebuie să satisfacă condiţiile prevăzute de
Regulament. În cazul în care invenţia se referă la un material biologic reproductibil, cererea de brevet poate conţine
actul prin care se confirmă depozitul acestui material biologic la o autoritate de depozit, care se prezintă odată cu
depunerea cererii de brevet sau în termen de 3 luni de la data de depozit a acesteia. În cazul reprezentării solicitantului,
se anexează procura de reprezentare.
Cererea de brevet va conţine menţionarea inventatorului şi date care să permită stabilirea identităţii
acestuia. În cazul în care solicitant nu este inventatorul însuşi sau el nu este unicul inventator, cererea va conţine o
declaraţie a solicitantului prin care acesta desemnează inventatorii şi indică originea dreptului la brevet.  Cererea care
întruneşte condiţiile necesare, constituie depozitul naţional reglementar. Documentele şi dovada de achitare a taxei se
prezintă odată cu depunerea cererii de brevet sau în termen de 2 luni de la data de depozit a acesteia. În cazul în care,
în scopul stabilirii datei de depozit, descrierea invenţiei a fost înlocuită cu o referire la o cerere anterioară, solicitantul
va prezenta la AGEPI, în termen de 4 luni de la data de depozit a cererii de brevet conţinînd referirea, o copie
certificată a cererii înregistrate anterior şi, după caz, traducerea acesteia. Dacă cererea anterioară a fost depusă de o
persoană alta decît solicitantul, se va anexa documentul care confirmă dreptul solicitantului de a depune cererea.
22. Drepturile şi obligaţiile titularului brevetului
Titularul brevetului are dreptul exclusiv asupra invenţiei protejate prin brevet care constă în dreptul de
exploatare a invenţiei, dacă exploatarea nu lezează drepturile altor titulari, dreptul de a dispune de brevet şi dreptul de
a interzice terţilor să efectueze fără acordul său următoarele acţiuni: să fabrice, să folosească, să ofere spre vînzare, să
vîndă sau să importe în aceste scopuri produsul brevetat sau produsul obţinut prin procedeul brevetat. În cazul mai
multor titulari ai brevetului raporturile privind exploatarea invenţiei protejate prin brevet se stabilesc printr-un acord
încheiat între aceştia. Dacă un asemenea acord nu există, fiecare titular are dreptul să exploateze invenţia integral după
voinţa sa, să intenteze un proces în legătură cu încălcarea dreptului exclusiv împotriva oricărei persoane care
exploatează invenţia fără autorizaţia cotitularilor, însă nu are dreptul, fără acordul acestora, să încheie contracte de
licenţă şi să efectueze orice cesionare a drepturilor asupra brevetului, să renunţe la brevet fără a-i anunţa pe cotitulari.
Titularul are dreptul să renunţe la brevet integral sau parţial. Dacă unul din titulari renunţă la brevet,
valabilitatea brevetului nu se suspendă şi brevetul rămîne în posesia celorlalţi titulari. Renunţarea produce efecte de la
data înştiinţării scrise privind intenţia de a renunţa la brevet, primite de Agenţie de la titular.
Agenţia înregistrează renunţarea la brevet şi publică informaţia despre aceasta în Buletinul Oficial în termen de 3 luni
de la data primirii avizului în scris de la titular. Titularul are obligaţia, concomitent cu depunerea notificării scrise la
Agenţie, să comunice inventatorului intenţia sa de a renunţa la brevet. În acest caz inventatorul, timp de 3 luni de la
data cînd titularul i-a notificat în scris intenţia sa de a renunţa la brevet, are dreptul preferenţial de a obţine brevetul pe
numele său.
Valabilitatea brevetului se suspendă anticipat în următoarele cazuri:
    a) cînd brevetul se consideră nevalabil în conformitate cu art. 28;
    b) în baza cererii titularului brevetului, depuse la Agenţie în conformitate cu art. 29;
    c) cînd taxa pentru menţinerea în vigoare a brevetului nu se plăteşte în termenul stabilit.
Agenţia publică în Buletinul Oficial datele privind încetarea înainte de termen a valabilităţii brevetului. Valabilitatea
brevetului, care a încetat din cauza neplăţii taxei, poate fi restabilită în termen de 6 luni de la data publicării hotărîrii
privind încetarea înainte de termen a valabilităţii brevetului, cu condiţia plăţii taxei respective. Dreptul asupra
brevetului, drepturile care rezultă din înregistrarea cererii de brevet şi drepturile care rezultă din brevet pot fi transmise
integral sau parţial. Transmiterea drepturilor se poate face prin cesiune, prin contract de licenţă exclusivă sau
neexclusivă, precum şi prin succesiune ori moştenire legală sau testamentară. În conformitate cu contractul de licenţă,
titularul brevetului (licenţiarul) acordă altei persoane fizice sau juridice (licenţiatului) dreptul de folosire a invenţiei
protejate prin brevet, în volumul stipulat în contract, iar licenţiatul îşi asumă obligaţia să achite licenţiarului plăţile
stipulate în contract.
 Nu se admite, includerea în contractul de licenţă a practicilor sau a condiţiilor care pot genera o folosinţă
abuzivă a drepturilor de proprietate industrială, avînd un efect prejudiciabil asupra concurenţei pe piaţa respectivă,
cum ar fi clauza transmiterii obligatorii de către licenţiat a informaţiei tehnice licenţiarului, condiţii care împiedică
contestarea validităţii sau impunerea unui pachet obligatoriu de condiţii ale licenţierii. Dacă titularul licenţei
obligatorii neexclusive, în termen de 1 an de la data obţinerii acesteia, nu a întreprins nimic în ceea ce priveşte
pregătirea de a aplica invenţia, licenţa obligatorie neexclusivă poate fi anulată prin hotărîre a instanţei judecătoreşti.
Valabilitatea licenţei obligatorii neexclusive încetează în orice caz dacă titularul licenţei nu a început aplicarea
invenţiei în termen de 2 ani de la data obţinerii acesteia.
23. Protecţia drepturilor inventatorilor
  Însuşirea calităţii de autor, constrîngerea la coautorat, divulgarea esenţei invenţiei, pînă la depunerea cererii,
fără consimţămîntul inventatorului constituie încălcări ale drepturilor acestuia şi se pedepsesc cu privaţiune de
libertate sau cu amendă în conformitate cu legislaţia în vigoare. Pentru divulgarea esenţei invenţiei pînă la publicarea
cererii, persoanele cu funcţii de răspundere şi salariaţii Agenţiei poartă răspundere disciplinară şi administrativă, în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
Răspunderea pentru încălcarea drepturilor titularilor. Exploatarea de către orice persoană fizică sau juridică a
invenţiei protejate prin brevet nerespectînd prezenta lege se consideră încălcare a drepturilor titularului.
La cererea titularului brevetului, încălcarea drepturilor acestuia trebuie să înceteze, iar persoana recunoscută vinovată
este obligată să plătească titularului brevetului suma suficientă pentru a compensa paguba cauzată prin încălcarea
dreptului titularului brevetului inclusiv cîştigul nerealizat, precum şi să achite cheltuielile care vor putea cuprinde
onorariile de avocat corespunzătoare.
Produsele care condiţionează lezarea drepturilor titularului brevetului se scot, fără a fi compensată valoarea
lor, din circuitul economic într-un mod care să minimalizeze riscul cauzării de noi prejudicii sau sînt distruse. Partea
lezată poate cere ca materia primă şi materialele folosite la fabricarea produselor, să fie scoase, fără a fi compensată
valoarea lor, din circuitul economic într-un mod care să minimalizeze riscul cauzării de noi prejudicii. În acest caz,
măsurile corective solicitate trebuie să fie comensurabile cu gravitatea acţiunii, ţinîndu-se cont de interesele terţilor. În
cazul încălcării repetate a drepturilor titularului, mărimea amenzii se dublează.
Cerinţele faţă de persoana care încalcă drepturile titularului pot fi înaintate şi de către posesorul licenţei exclusive,
dacă contractul de licenţă nu prevede altfel.
24. Definiţia, elementele şi funcţiile mărcii
Marca este semnul vizual, care permite de a distinge un produs sau un serviciu al unui producător de produsul
sau serviciul altui producător. Domeniul mărcilor este destinat să identifice o gamă largă de bunuri, servicii, categorii
de bunuri, lichide, minerale, etc.
Pentru ca un semn să fie admis sau înregistrat ca marcă, trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile:
a) să fie susceptibil de reprezentare grafică prin cuvinte (inclusiv numele persoanei) litere, cifre, desene, combinaţii de
culori, elemente figurative, forme tridimensionale, în special forma produsului sau a ambalajului acesteia;
b) să fie distinctiv, adică să fie diferit de alte lucruri de acelaşi fel;
c) să fie disponibil, adică semnul ales ca marcă trebuie să nu fi fost anterior apropiat de altă persoană ca să nu aducă
atingere drepturilor anterior dobîndite de o altă persoană;
d) să fie licit, adică să nu contravină ordinii publice şi bunelor moravuri.
Confrom Convenţiei de la Paris, s-a convenit refuzul folosirii ca marcă:
a) a semnelor, drapelelor şi emblemelor de stat;
b) a denumirilor organizaţiilor internaţionale;
Pe lîngă condiţiile necesare de a fi respectate se mai numără şi:
-caracterul original;
-caracterul nedeceptiv (să nu ducă în eroare producătorul);
Funcţiile mărcii:
1) funcţie de diferenţiere a produsului – pe piaţă marca deosebeşte produsele unui producător de produsele altui
producător. (de ex. cînd cumpărăm lactate, este o gamă mare de producători, diferă preţul, nivelul de grăsime şi etc);
2) funcţia de concurenţă – se bazează pe sistemul de atragere a clienţilor şi se realizează prin diferenţiere şi
publicitate. De ex. orice produs care este lansat nou pe piaţp sub o anumită marcă corespunde unei anumite calităţi, cu
cît produsul este nou pe piaţă cu atît calitatea este mai mare, cu cît produsul are mai mulţi clienţi, calitatea produsului
scade.
3) funcţia de organizare a pieţii – prin corelarea cererii cu oferta, marca reprezintă un mijloc de organizare a pieţii. Ea
asigură realizarea vînzărilor şi reducerea cheltuielilor de desfaceri, deoarece marca se vinde singură, comercianţii
recurgînd la propriile lor semne distinctive. Folosirea propriilor mărci de comerţ şi de serviciu, reflectă tendinţa
vînzătorilor de a-şi asigura exclusivitatea mărcii producătorului în procesul de organizare a distribuţiei produselor;
4) funcţia de monopol – diferenţierea mărcilor şi exlusivitatea distribuţiei, are ca rezultat transformarea concurenţei
într-un instrument de monopol. Datorită acestui fenomen, funcţia de garanţie a calităţii produsului, este înlocuită cu o
funcţie de protecţie a cumpărătorului. Diversificarea mărcii în cadrul aceleiaşi întreprinderi, constituie un element
artificial care împiedică progresul producţiei. Printr-un număr sporit de variante se limitează eficacitatea seriilor mari
şi diferenţierea devine exlusiv subiectivă. Un fenomen de frînare a producţiei reprezintă şi exlusivitatea distribuţiei
mărfurilor respective. Vînzarea produselor prin intermediari presupune cheltuieli suplimentare şi o desfacere mai lentă
care se resfrînge asupra producţiei.
25. Clasificarea mărcilor
Clasificarea mărcilor este un mijloc esenţial pentru determinarea regimului juridic al acestuia, contribuind la validarea
mărcilor şi la aprecierea eventualelor încălcări ale dreptului la marcă.
După destinaţie:
1) marca de fabrică – este destinată producţiei, individualizează producătorul sau fabricantul, favorizează dezvoltarea
industriei;
2) marca de comerţ – destinată distribuţiei, individualizează distribuitorul (comerciantul) şi favorizează dezvoltarea
comerţului;
După obiectul protejat:
1) marca de produs – reuneşte într-o categorie comună marca de fabrică şi marca de comerţ, fiind că se referă la
produse concrete;
2) marca de serviciu – are menirea de a identifica prestările de servicii ale diferitor întreprinderi.
După titularul dreptului la marcă:
a) marca individuală – este cea a cărui titular este o persoană fizică sau juridică determinată. Pentru acest tip de
marcă funcţia de calitate este subordonată funcţiei de diferenţiere a produselor;
b) marca colectivă – aparţine numai unor persoane juridice. Ele pot fi folosite numai de întreprinderile care
îndeplinesc condiţiile prevăzute în regulamentele aprobate de ministerele căror aparţin, ori de grupările colective care
le reprezintă interesele. În cazul acestor mărci funcţia de calitate este una primordială.
După numărul semnelor folosite:
a) marcă simplă – nu îmbină şi culori şi litere, sau semne de animale, păsări;
b) marcă combinată – care îmbină culori, litere sau semne.
După natură semnelor folosite:
a) verbale – cuvinte, combinaţii de cuvinte, litere.
b) sonore – melodii, pentru personalizarea unor activităţi.
c) figurative – elemente grafice înspţite şi de numele de marcă.
26. Protecţia mărcii : condiţii de fond şi de formă
Marca este semnul vizual, care permite de a distinge un produs sau un serviciu al unui producător de produsul
sau serviciul altui producător. Domeniul mărcilor este destinat să identifice o gamă largă de bunuri, servicii, categorii
de bunuri, lichide, minerale, etc.
Pentru ca un semn să fie admis sau înregistrat ca marcă, trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile:
a) să fie susceptibil de reprezentare grafică prin cuvinte (inclusiv numele persoanei) litere, cifre, desene, combinaţii de
culori, elemente figurative, forme tridimensionale, în special forma produsului sau a ambalajului acesteia;
b) să fie distinctiv, adică să fie diferit de alte lucruri de acelaşi fel;
c) să fie disponibil, adică semnul ales ca marcă trebuie să nu fi fost anterior apropiat de altă persoană ca să nu aducă
atingere drepturilor anterior dobîndite de o altă persoană;
d) să fie licit, adică să nu contravină ordinii publice şi bunelor moravuri.
Confrom Convenţiei de la Paris, s-a convenit refuzul folosirii ca marcă:
a) a semnelor, drapelelor şi emblemelor de stat;
b) a denumirilor organizaţiilor internaţionale;
Pe lîngă condiţiile necesare de a fi respectate se mai numără şi:
-caracterul original;
-caracterul nedeceptiv (să nu ducă în eroare producătorul);
27. Subiectele dreptului la marcă
Titular al mărcii este persoana fizică sau juridică, ori grupul de persoane fizice sau juridice în numele căreia, căruia,
marca este protejată. Drepturile dobîndite prin înregistrarea mărcii în registrul naţional al mărcilor se confirmă prin
titlul de protecţie numit certificatul de înregistrare a măriclor. Dreptul la marcă poate fi dobîndit individual sau de
coproprietate (dreptul asupra acesteia se stabileşte prin acordul încheiat între coproprietar, în caz contrar litigiul
privind dreptul de folosire a mărcii se va soluţiona de instanţa de judecată).
28. Dobîndirea dreptului la marcă
În literatura de specialitate pot fi expuse sisteme diferite de dobîndire a dreptului la marcă:
1. Sistemul declarativ (sistemul realist) – dreptul la marcă în cadrul acestui sistem se dobîndeşte prin prioritate de
folosire, adică dreptul asupra mărcii aparţine primului ocupant – persoana folosindu-i cel dintîi semnul distinctiv în
mod legitim.
2. Semnul atributiv (constitutiv sau formalist) - dreptul la marcă se dobîndeşte prin prioritatea de înregistrare, adică
aparţine persoanei care înregistrează prima un anumit semn distinctiv. Actele interioare de folosire nu se iau în calcul
deoarece nu s-a efectuat înregistrarea lor.
3. Sistemul mixt (dualist sua complex) – îmbină cele două moduri declarativ şi atributiv de dobîndire a dreptului la
marcă.
În unele legislaţii de ex. a Marii Britanii se utilizează sistemul atributiv amînat: după folosirea mărcii o
perioadă de timp va fi necesară înregistrarea acesteia. Acest sistem se caracterizează prin existenţa publicităţii şi
controlul preventiv.
29. Înregistrarea internaţională a mărcilor
Cererea internaţională conform Aranjamentului de la Madrid pentru o marcă înregistrată în Registrul naţional
al mărcilor sau cererea internaţională conform Protocolului referitor la Aranjament, sau, pentru o marcă avînd ca ţară
de origine Republica Moldova, depusă spre înregistrare sau înregistrată în Registrul naţional al mărcilor, se depune la
Biroul Internaţional al Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală, denumit în continuare Biroul Internaţional,
prin intermediul AGEPI. 
Cererea internaţională poate fi depusă de orice persoană fizică sau juridică care are în Republica Moldova o
întreprindere industrială sau comercială  efectivă şi funcţională ori, în lipsa acesteia, îşi are aici domiciliul, ori, în lipsa
acestora, este cetăţean sau resortisant al Republicii Moldova. Cererea internaţională care trebuie să se bazeze pe o
marcă înregistrată, depusă la AGEPI pînă la data înregistrării mărcii, va fi considerată depusă la AGEPI la data
înregistrării mărcii în Registrul naţional al mărcilor.
30. Transmiterea dreptului la marcă
Transmiterea dreptului asupra mărcii – poate avea loc fie prin cesiune sau prin contract de licenţă , precum şi prin
succesiune. Dreptul asupra mărcilor colective nu pot fi transmise decît cu acordul tuturor membrilor asociaţiei date.
Marca poate face obiectul unui gaj, al altor drepturi reale, precum şi al unei executări silite. Prin contract de cesiune a
drepturilor asupra mărcii, titularul unei mărci (cedent) transmite drepturile sale asupra mărcii unei alte persoane
(cesionar). Drepturile asupra mărcii pot fi transmise prin cesiune oricînd pe durata protecţiei mărcii. Transferul
întreprinderii în totalitate implică cesiunea mărcii. Excepţie fac cazurile cînd există un contract ce prevede altfel sau
cînd acest fapt rezultă clar din circumstanţe. Dispoziţia în cauză se aplică obligaţiei contractuale de transfer al
întreprinderii. Marca poate face obiectul licenţelor exclusive sau neexclusive pentru toate sau pentru o parte din
produsele şi/sau serviciile pentru care este înregistrată. Prin contract de licenţă, titularul mărcii înregistrate (licenţiar)
transmite dreptul de utilizare a acesteia oricărei alte persoane (licenţiat), rezervîndu-şi dreptul de proprietate asupra
mărcii. 
31. Stingerea dreptului la marcă
1. Expirarea duratei de protecţie – marca se înregistrează pentru o perioadă de 10 ani, începînd cu data de depozit.
Înregistrarea mărcii poate fi reînnoită pentru perioade consecutive de 10 ani ori de cîte ori este necesar. Odată cu
expirarea duratei de protecţie şi fără reînnoirea înregistrării mărcii, dreptul la marcă se stinge.
2. Renunţarea titularului la dreptul său asupra mărcii – titularul, sub rezerva achitării taxei stabilite, poate să
renunţe la marcă pentru toate sau numai pentru o parte din produsele şi/sau serviciile pentru care marca a fost
înregistrată. Renunţarea la marcă se declară în scris la AGEPI de către titularul mărcii sau de către persoana
împuternicită de acesta, iar drepturile asupra mărcii se sting de la data înscrierii renunţării în Registrul naţional al
mărcilor. Renunţarea este înregistrată numai cu acordul tuturor titularilor de drepturi referitoare la marcă, înscrişi în
Registrul naţional al mărcilor. În cazul cînd a fost înregistrat un contract de licenţă, renunţarea la marcă se înscrie în
Registrul naţional al mărcilor numai dacă titularul mărcii demonstrează că l-a informat pe licenţiat despre intenţia de a
renunţa la marcă.
3. Abandonul mărcii – reprezintă renunţarea tacită la dreptul la marcă.
4. Caducitatea – reprezintă neachitarea pentru prelungirea protecţiei, efectele fiind decăderea titularului la dreptul la
marcă.
5. Decăderea - se datorează nerespectării achitării taxei pentru prelungirea protecţiei, de către titularul mărcii în mod
culpabil a obligaţiei de exploatare.
6. Anularea mărcii – intervine după înregistrarea mărcii în situaţia în care s-a constatat că nu au fost respectate
condiţiile de fond şi de formă pentru înregistrarea mărcii.
32. Radierea înregistrărilor internaţionale
Titularul unei înregistrări internaţionale, în care este desemnată Republica Moldova conform Protocolului referitor la
Aranjament, poate solicita, conform art.9 quinquies din acest Protocol, transformarea înregistrării internaţionale în
cerere de înregistrare a aceleiaşi mărci la AGEPI în cazul cînd înregistrarea internaţională, la solicitarea oficiului ţării
de origine a acesteia, este radiată, în tot sau în parte, în ce priveşte produsele şi/sau serviciile enumerate în
înregistrarea respectivă.
Cererea va fi tratată ca şi în cazul în care ea ar fi fost depusă direct la AGEPI la data înregistrării internaţionale
sau, după caz, la data extinderii teritoriale posterioare asupra Republicii Moldova, iar dacă înregistrarea internaţională
avea prioritate, cererea în cauză va beneficia de aceeaşi prioritate, sub rezerva ca:
a) cererea să fie depusă în termen de 3 luni de la data la care înregistrarea internaţională a fost radiată din Registrul
internaţional;
b) produsele şi/sau serviciile enumerate în cerere să fie acoperite de lista produselor şi/sau serviciilor cuprinse în
înregistrarea internaţională referitoare la Republica Moldova; 
c) cererea să corespundă tuturor prevederilor prezentei legi şi ale Regulamentului; 
d) cererea să fie însoţită de dovada achitării taxelor stabilite.
Cererea de transformare va fi însoţită de un document eliberat de Biroul Internaţional, în care se vor specifica marca şi
produsele şi/sau serviciile pentru care a fost desemnată Republica Moldova înainte de radierea înregistrării
internaţionale din Registrul internaţional. Dacă la data radierii înregistrării internaţionale din Registrul internaţional
termenul prevăzut pentru notificarea unui refuz provizoriu conform Protocolului referitor la Aranjament a expirat şi
dacă la această dată AGEPI nu a emis nici un refuz şi nu există nici o acţiune în instanţă privind retragerea protecţiei
referitor la marca în cauză, procedura de opoziţie prevăzută la art.40 nu se va aplica, iar AGEPI va înregistrată marca.
33. Apărarea dreptului la marcă
Orice persoană fizică sau juridică, alte entităţi interesate care au pretenţii faţă de utilizarea unei mărci
înregistrate ori solicitate spre înregistrare sînt în drept să iniţieze acţiune în instanţa judecătorească pentru a-şi apăra
drepturile şi interesele legitime.
Sînt în drept să iniţieze acţiune privind încălcarea unui drept exclusiv ori a unui interes legitim care decurge din
dreptul exclusiv următoarele persoane: 
a) titularul mărcii;
b) orice persoană autorizată să utilizeze marca înregistrată;
c) alte persoane fizice sau juridice care reprezintă titularul de drepturi.
Persoana ale cărei drepturi sînt încălcate poate să ceară instanţei judecătoreşti apărarea drepturilor în termenul de
prescripţie extinctivă, stabilit conform legii, şi care nu va fi mai mic de 3 ani. 
34. Consideraţii generale a topografiei
Legea defineşte topografia unui circuit integrat ca fiind dispunerea tridimensională oricarea ar fi expresia sa, a
unor elemente ale unui circuit integrat din care cel puţin unul este un element activ şi a tuturor inteconexiunilor sau a
unei părţi din interconexiunile circuitului integrat sau o astfel de dispunere tridimensională pregătită pentru fabricarea
circuitului integrat.
Conform legii privind protecţia topografiilor circuitelor integrate sunt protejate doar topografiile originale,
adică cele care constituie rezultatul efortului intelectual al creatorilor, care la data creării nu era uzuale pentru creatorii
de topografii şi pentru fabricanţii de circuite intergrante. Circuitul integrat este un dispozitiv electronic alcătuit din mai
multe componente electrice şi electronice inteconectate, pasive şi active situate pe o plăcuţă de material
semiconductor. Dispozitiv care în cele mai multe cazuri este încapsulat într-o capsulă etanşă prevăzută cu elemente de
conexiune electrică spre exterior numite terminale sau pini. Un circuit integrat este un ansamblu de componente
electrice şi electornice discrete (diode, tranzistoare, rezistenţe, condensatoare, bobine) montate pe un suport de siliciu,
miniatural numit cip. Acestea ansambluri au fost standartizate şi au căpătat forme de capsule cu diferite dimensiuni şi
număr de terminare diferite. Numărul componentelor a crescut în timp de la cîteva sute la miloane de componente pe
cip. De ex. microprocesoare.
Pot beneficia de protecţia unei topografii persoanele fizice şi juridice rezidente în RM, dar pot beneficia de
protecţie şi persoanele fizice şi juridice persoanele nerezidente în cazul existenţei Convenţiei privind colaborarea şi
recunoaşterea drepturilor asupra circuitelor integrate. Dacă această Convenţie lipseşte, atunci persoanele fizice şi
juridice nerezidente vor beneficia de protecţia respectivă, însă nu în baza convenţiei ci în baza relaţiilor reciproce a
statelor respective. Acestea au o legătură cu AGEPI doar în cazul în care există un mandat autorizat de proprietate
intelectuală în RM. Dreptul la protecţia unei topografii aparţine creatorului acestuia, fie sau succesorului său. În cazul
în care există mai mulţi creatori, dreptul la protecţia topografiei aparţine acestora în comun, dacă contractul încheiat
între ei nu prevede altfel. În cazul în care topografia a fost creată de un salariat în cadrul obligaţiilor de serviciu sau
executînd o sarcină concretă încredinţată în scris (topografie de serviciu), dreptul la protecţia topografiei aparţine sau
creatorului, sau unităţii, conform contractului încheiat între creator şi unitate. Dacă topografia a fost creată de o
persoană la comanda unei alte persoane, dreptul la protecţia topografiei aparţine persoanei indicate în contractul
încheiat între ele.
35. Înregistrarea topografiei
Înregistrarea unei topografii la Agenţie se efectuează în baza depozitului naţional reglementar. Depozitul naţional
reglementar pentru înregistrarea unei topografii se constituie din:
1. cerere pentru înregistrarea topografiei, care trebuie să conţină:
    a) numele şi prenumele sau denumirea şi adresa solicitantului;
    b) indicaţiile privind dreptul solicitantului de a înregistra topografia;
    c) numele, prenumele şi adresa creatorului (creatorilor) topografiei;
    d) denumirea şi destinaţia circuitului integrat realizat pe baza topografiei;
    e) data creării topografiei;
    f) data primei exploatări comerciale a topografiei, dacă este cazul;
    g) numele şi prenumele sau denumirea şi adresa reprezentantului, dacă este cazul;
    h) semnătura solicitantului sau a reprezentantului;
2) documentaţie tehnică, constituită din materialegrafice şi texte, care conţine informaţia suficientă pentru a permite
identificarea topografiei şi pentru a evidenţia funcţiunea electronică a circuitului integrat care încorporează topografia;
3) două exemplare ale circuitului integrat, dacă acesta a fost realizat şi exploatat în scopuri comerciale;
4) document ce confirmă achitarea taxelor;
5) procură, în cazul depunerii cererii prin intermediul reprezentantului sau al mandatarului autorizat în proprietatea
intelectuală.
Cererea se redactează în limba moldovenească. Celelalte documente ale cererii se depun în limba moldovenească sau
în altă limbă. Traducerea documentelor cererii în limba moldovenească se depune la Agenţie în termen de 2 luni de la
data depozitului naţional reglementar. Persoanele fizice care au depus documentele cererii în limba rusă nu sînt
obligate să prezinte traducerea acestora în limba moldovenească.
Data constituirii depozitului naţional reglementar se consideră data depunerii la Agenţie a tuturor documentelor.
Cererea de înregistrare poate avea ca obiect o singură topografie.
Dacă se constată îndeplinirea tuturor cerinţelor legale, Agenţia emite hotărîrea de înregistrare a topografiei,
efectuează înregistrarea în Registrul Naţional al Topografiilor Circuitelor Integrate şi o notifică solicitantului. În cazul
în care se constată lipsuri, acestea se comunică în scris solicitantului în termen de 15 zile de la data depunerii cererii,
acordîndu-i-se un termen de 2 luni pentru prezentarea completărilor şi rectificărilor necesare. Dacă solicitantul
prezintă în termenul acordat toate completările şi rectificările necesare, Agenţia efectuează procedura de
înregistrare. Dacă solicitantul nu prezintă în termenul stabilit completările necesare sau se constată că obiectul pentru
care se solicită înregistrarea nu corespunde cerinţelor, Agenţia emite hotărîrea de respingere a cererii, comunicîndu-i
în scris solicitantului motivele respingerii. Agenţia publică datele privind înregistrarea topografiei în Buletinul Oficial
de Proprietate Intelectuală (în continuare – BOPI) şi eliberează un certificat de înregistrare a topografiei în termen de 3
luni de la data la care solicitantului i s-a comunicat hotărîrea de înregistrare a topografiei, cu condiţia achitării taxei.
Hotărîrea de respingere a cererii de înregistrare a topografiei poate fi contestată de către solicitant la Comisia de Apel
a Agenţiei în termen de 3 luni de la data primirii acesteia. Decizia Comisiei de Apel se comunică persoanelor
interesate în termen de o lună de la data emiterii şi poate fi atacată în judecată în termen de 3 luni de la data primirii
notificării. În perioada de protecţie, titularul unei topografii înregistrate, denumit în continuare titular, va comunica
Agenţiei modificările privind numele sau denumirea sa, adresa.
36. Drepturile titularului topografiei
Se consideră titular persoana fizică sau juridică recunoscută drept beneficiar al protecţiei topografiei înregistrate. O
topografie înregistrată la Agenţie este protejată pe teritoriul Republicii Moldova pe o perioadă de 10 ani, termenul
începînd să curgă de la data constituirii depozitului naţional reglementar sau de la data primei exploatări comerciale a
topografiei.
Prin exploatarea topografiei se înţelege:
a) reproducerea, fie prin încorporare într-un circuit integrat, fie în alt mod, a topografiei sau a uneia din părţile
acesteia, cu excepţia părţilor care nu sînt originale în sensul dispoziţiilor art.1 alin.(4)-(7) din prezenta lege;
b) exportul, importul, oferirea spre vînzare, vînzarea sau distribuirea în orice mod, în scopuri comerciale, a
topografiei, a circuitului integrat în care aceasta este încorporată sau a unui articol care încorporează un astfel de
circuit integrat.
Pe toată durata protecţiei topografiei înregistrate, titularul are dreptul la exploatarea ei, precum şi dreptul de a
permite sau interzice altor persoane exploatarea topografiei, circuitului integrat în care aceasta este încorporată sau a
unui articol care încorporează un astfel de circuit integrat. Titularul are dreptul să marcheze circuitele integrate care au
la bază topografia înregistrată cu litera majusculă "T". Dreptul titularului nu este limitat de faptul încorporării sau
neîncorporării circuitului integrat într-un produs. Dreptul titularului nu se extinde asupra proiectelor, procedeelor şi
mijloacelor tehnologice utilizate pentru realizarea topografiei înregistrate sau a circuitului integrat, nici asupra
informaţiilor stocate în circuitul integrat.
O topografie se consideră obiect de comercializare dacă ea se exploatează în scopuri comerciale ordinare
separat sau încorporată într-un circuit integrat. O topografie se consideră obiect al primei exploatări comerciale de la
data la care ea a fost prima oară exploatată, integral sau parţial, în scopuri comerciale, oriunde, de către titular sau cu
consimţămîntul acestuia. Dacă o topografie a fost exploatată comercial în ţară sau în străinătate, ea poate beneficia de
protecţie numai dacă cererea de înregistrare a fost depusă la Agenţie în termen de 2 ani de la data primei exploatări
comerciale.
Nu constituie o încălcare a drepturilor titularului unei topografii înregistrate reproducerea de către un terţ a
topografiei, dacă a fost făcută:
a) în cadru particular, fără scopuri comerciale;
b) în scop de evaluare, analiză, cercetare sau instruire.
Nu constituie, de asemenea, o încălcare a drepturilor titularului:
a) folosirea unei topografii înregistrate în construcţia sau la exploatarea oricăror mijloace de transport aparţinînd
ţărilor membre ale convenţiilor internaţionale la care Republica Moldova este parte, cu condiţia ca aceste mijloace de
transport să se afle temporar sau accidental pe teritoriul Republicii Moldova şi să fie folosită numai pentru necesităţile
mijloacelor de transport;
b) exploatarea unei topografii înregistrate în situaţii de urgenţă naţională sau în alte circumstanţe de extremă urgenţă,
cu informarea imediată a titularului;
c) exploatarea unei noi topografii create de către orice persoană care, pornind de la evaluarea sau analiza topografiei
înregistrate, creează o topografie nouă ce îndeplineşte condiţia de originalitate;
d) exportul, importul, oferirea spre vînzare, vînzarea sau distribuirea în scopuri comerciale, referitoare la un circuit
integrat care încorporează o topografie reprodusă ilicit, dacă persoana care săvîrşeşte aceste acţiuni nu ştia şi nu avea
motive temeinice să ştie că, atunci cînd a achiziţionat respectivul circuit integrat sau produsul care îl încorpora, acesta
conţinea o topografie reprodusă ilicit
e) orice exploatare de către un terţ a topografiei înregistrate sau a circuitului integrat care o încorporează, vîndute de
către titular sau cu autorizaţia lui.
Persoana care, anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi, a efectuat pregătirile necesare în vederea
fabricării sau a fabricat un circuit integrat a cărui topografie a fost ulterior înregistrată la Agenţie de către o altă
persoană are dreptul, fără autorizaţia titularului, să producă şi să vîndă în continuare acest circuit fără a mări volumul
de producţie. Creatorul unei topografii înregistrate are dreptul să i se menţioneze numele şi calitatea de creator al
topografiei în certificatul de înregistrare a topografiei şi în publicaţiile efectuate de Agenţie cu privire la topografia
înregistrată. Creatorul topografiei înregistrate care nu este titularul acesteia are dreptul la o remunerare
corespunzătoare beneficiului obţinut din exploatarea topografiei de către titular sau beneficiului prezumat, în cazul în
care ea ar fi fost folosită, în cuantumul şi condiţiile stabilite prin contractul încheiat între acesta şi titularul topografiei
înregistrate.
37. Transmiterea drepturilor asupra topografiei
 Dreptul la protecţie şi drepturile ce decurg din înregistrarea unei topografii pot fi transmise, total sau parţial, prin
cesiune şi licenţă exclusivă sau neexclusivă, prin succesiune ori moştenire legală sau testamentară. Transmiterea
drepturilor produce efecte faţă de terţi, începînd cu data la care contractul de transmitere a drepturilor este înregistrat
la Agenţie. Modificarea datelor privind solicitantul sau titularul, ce decurge dintr-un contract de cesiune sau
succesiune, se operează doar în urma înregistrării contractului respectiv la Agenţie. Agenţia publică în BOPI datele
privind înregistrarea contractelor de cesiune, de licenţă şi licenţă obligatorie referitoare la topografiile înregistrate,
precum şi datele privind modificările survenite în legătură cu acestea, în termen de 3 luni de la data înregistrării lor.
38. Încetarea drepturilor asupra topografiei
Drepturile conferite titularului prin înregistrarea topografiei încetează la data expirării duratei de protecţie, dată la care
topografia intră în domeniul public, putînd fi exploatată de orice persoană fără nici o restricţie.
În situaţia în care o topografie nu a fost exploatată comercial timp de 15 ani de la data la care a fost creată, la
expirarea acestui termen, dreptul la protecţia ei încetează după cum urmează:
a) dacă topografia nu a fost înregistrată, ea nu poate fi obiectul unei cereri de înregistrare;
b) dacă topografia a fost înregistrată, titularul pierde drepturile conferite prin înregistrare.
Titularul poate renunţa la protecţia unei topografii înregistrate oricînd în cursul duratei de protecţie, depunînd
cerere sau neplătind taxa de înregistrare şi eliberare a certificatului. Renunţarea are ca efect încetarea drepturilor
titularului, începînd de la data înregistrării la Agenţie a declaraţiei scrise privind intenţia de renunţare la înregistrare
sau de la data depozitului naţional reglementar în cazul în care nu a fost plătită taxa de înregistrare şi eliberare a
certificatului.
Înregistrarea unei topografii în Registrul Naţional al Topografiilor Circuitelor Integrate poate fi radiată,
integral sau parţial, în baza contestaţiei unei persoane interesate, în cazul în care se constată că nu au fost îndeplinite
condiţiile legale pentru acordarea protecţiei. Contestaţia poate fi depusă în tot cursul perioadei de protecţie a
topografiei şi se soluţionează de către Comisia de contestaţii a Agenţiei în termen de 3 luni dela data depunerii.
Comisia de contestaţii notifică persoanelor interesate decizia luată. Decizia Comisiei de contestaţii poate fi atacată în
instanţele judecătoreşti în termen de 3 luni de la data primirii notificării. Radierea are ca efect anularea tuturor
drepturilor asupra topografiei sau, după caz, asupra părţii de topografie care a făcut obiectul radierii. Agenţia înscrie în
Registrul Naţional al Topografiilor Circuitelor Integrate şi publică în BOPI toate modificările privind protecţia
topografiilor.
39. Răspunderea pentru încălcarea drepturilor titularului
Exploatarea de către orice persoană fizică sau juridică a topografiei înregistrate nerespectînd prezenta lege se
consideră încălcare a drepturilor titularului. La cererea titularului, încălcarea drepturilor lui trebuie să înceteze.
Persoana recunoscută vinovată este obligată să achite titularului suma suficientă pentru a compensa paguba cauzată ca
rezultat al încălcării dreptului titularului, inclusiv cîştigul nerealizat, precum şi să achite cheltuielile care vor cuprinde
onorariile de avocat corespunzătoare. Produsele care aduc atingere drepturilor titularului vor fi scoase din circuitul
economic, fără a fi compensate, pentru a se evita cauzarea de prejudicii titularului, sau vor fi distruse. Partea lezată
poate cere ca materiile prime şi instrumentele care au servit la fabricarea produselor în cauză să fie scoase din circuitul
economic, fără a fi compensate, astfel încît riscurile unei noi atingeri să fie reduse la minimum. În aceste cazuri, se va
ţine cont de faptul că între gravitatea atingerii şi măsurile corective solicitate trebuie să existe o anumită
proporţionalitate, precum şi de interesele terţilor. Cerinţele faţă de persoana care încalcă drepturile titularului pot fi
înaintate şi de către deţinătorul licenţei exclusive, dacă contractul de licenţă nu prevede altfel. Nu constituie încălcare
a drepturilor de proprietate industrială acţiunile unor autorităţi sau agenţi publici care au acţionat sau au avut intenţia
să acţioneze cu bună-credinţă în cadrul administrării legislaţiei referitoare la protecţia proprietăţii industriale.
40. Consideraţii generale
Know-how este o expresie provenind din limba engleză, însemnînd “a şti cum, a şti în ce fel”, care determină
ansamblul de cunoştinţe tehnice (informaţii, experienţă, abilitate) brevetabile, nebrevetabile, necesare fabricării,
funcţionării ori comercializării unui produs, tehnologii sau procedee. Know-how reprezintă ansamblul formulelor,
definiţiilor tehnice, documentelor, desenelor şi modelelor, reţetelor, procedeelor, alte elemente similare, care servesc
la fabricarea şi comercializarea unui produs. (de ex. medicamentele, fiecare companie farmaceutică are secretul ei ce
ţine de elaborarea şi producerea unui anumit medicament, acele compoziţii care sunt folosite la preparare şi cantitatea
unui anumit produs, aceasta reprezintă un know how).
41. Dobîndirea dreptului asupra know-how-ului
Know how-ul reprezintă ansamblu de cunoştinţe tehnice nebrevetabile şi brevetabile necesare pentru fabricarea unui
produs sau elaborarea unui procedeu.
Know-how-ul se individualizează prin:
a) noutate
b) secret - se referă la faptul că valoarea cunoştinţelor tehnice nebrevetate este determinată de păstrarea secretului.
Caracterul confidenţial se asigură de către deţinător.
c) dinamism - intervine ca urmare a rezultatului cercetării industriale, iar conţinutul know-how-ului este în continuă
transformare.
d) complexitate - priveşte elementele componente ale know-how-ului, care au un caracter complex, concretizîndu-se
în mai multe forme variate.
Elementele know-how-ului, după cum îndeplinesc sau nu condiţia de noutate, pot fi:
1) brevetabile
2) nebrevetabile, dar know-how-ul nu se brevetează pentru a evita divulgarea. Valoarea cunoştinţelor tehnice
nebrevetabile, este determinată de păstrarea secretului. Caracterul confidenţial al know-how-ului se asigură de către
deţinător prin măsuri care privesc atît personalul cît şi terţele persoane. Noutatea se apreciază în raport cu niveul
cunoştineţlor beneficiarului şi cu stadiul tehnicii. Noutate este relativă şi subiectă, avînd valoare prin eficacitate şi
utilitatea rezultatului.
Know-how-ul se deosebeşte de secretul de fabricaţie, ce cuprinde numai tehnicile aplicate. În sensul că know-
how-ul se referă şi la tehnicile care se găsesc în stadiul experimental. De asemenea, secretul de fabricaţie nu cuprinde
elemente constitutive cum ar fi abilitatea sau experienţa tehnică. În timp ce secretul de fabricaţie rămîne de obicei, în
exclusivitate unei persoane. Know-how-ul este transmisibil.
Natura juridică. Prin prisma elementelor materiale se implică o remitere, know-how-ul se aseamănă cu vînzarea sau
locaţiunea. Elementele intelectuale se transmit beneficiarului prin comunicare, astfel încît, contractul de know-how
poate fi asimilat cu antrepriza. Datorită importanţei elementelor intelectuale, contractul de know-how este calificat, de
obicei ca un contract de antrepriză. Transmiţătorul de know-how are o obligaţie de mijloace şi nu de rezultat.
42. Modalităţi de protecţie a know-how-ului
Modul de apărare a secretului comercial se stabileşte de către agentul antreprenoriatului sau de către
conducătorul  numit de acesta, care îl aduce la cunoştinţa lucrătorilor care au acces la informaţiile ce constituie secret
comercial. Încălcarea de către persoanele cu funcţii de răspundere a modului de apărare a secretului comercial, stabilit
de agentul antreprenoriatului sau de conducătorul numit de acesta, atrage după sine răspunderea prevăzută de
legislaţie. Agentul antreprenoriatului poartă răspundere personală de crearea condiţiilor necesare pentru
asigurarea  păstrării  secretului comercial şi pentru atribuirea neîntemeiată a informaţiei accesibile la secret comercial.
Statul acordă sprijin agentului antreprenoriatului în crearea condiţiilor necesare pentru asigurarea păstrării secretului
comercial.
Subiecţii secretului comercial elaborează instrucţiuni, regulamente privind asigurarea păstrării secretului
comercial. Lucrătorii agentului economic care au acces la informaţiile ce constituie secret comercial îşi asumă
obligaţiile:
a) să păstreze secretul comercial pe care îl vor cunoaşte în procesul muncii şi să nu-l divulge;
b) să respecte instrucţiunile, regulamentele şi dispoziţiile pentru asigurarea păstrării secretului comercial;
c) în caz dacă persoane străine încearcă să obţină de la ei informaţii ce constituie secret comercial să anunţe imediat
despre aceasta;
d) să păstreze secretul comercial al agenţilor economici cu care întreţin relaţii de afaceri;
e) în cazul concedierii să transmită purtătorii de informaţii ce constituie secret comercial (manuscrise, maculatoare,
documente, desene, discuri, modele, materiale etc.), persoanei cu funcţii de răspundere respective sau subdiviziunii
respective a agentului economic.
De asemenea pentru asigurarea apărării secretului comercial la agenţii economici mari pot fi create subdiviziuni
speciale cu regim secret, funcţiile şi împuternicirile cărora sînt reflectate în instrucţiuni, regulamente, dispoziţii
respective. Transmiterea informaţiilor ce constituie secret comercial unor terţe persoane atrage după sine răspunderea
disciplinară, materială, administrativă şi penală.
 43. Contractele de transmitere a know-how-ului
Contractul de know-how se împarte în trei categorii:
a) contracte prin care se tranferă o tehnologie sau un procedeu în stadiul determinat de momentul încheirii, prin acte
simple;
b) contracte ce cuprind aceleaşi operaţiuni de tranfer, dar prin acte complexe şi succesive stabilite în mai multe faze;
c) contracte prin care se tranferă produse şi procedee tehnice dintr-un domeniu de activitate care au rezultat prin
cercetări proprii sau se vor obţine succesiv pe o perioadă de timp determinată.
În raport cu interferarea cu alte operaţiuni tehnico-economice, contractul de know-how este:
1) contracte de know-how pur- cînd tranferul nu este condiţionat de o altă operaţiune.
2) contracte de know-how combinat – cînd transferul este un accesoriu sau o consecinţă a altor operaţiuni;
3) contracte de know-how complementar – cînd condiţiile de tranfer necesare realizării unor convenţii distincte se
stabilesc separat.
Obiectul contractului îl reprezintă comunicarea de cunoştinţe tehnice. Elementele intelectuale ce formează
obiectul contractului, pot fi materializate prin anumite documente. În cazul în care elementele constitutive nu pot fi
concretizate, ele se transmit prin asistenţă tehnică. Între părţile contractului tranferul know-how poate avea lor prin
următoarele modalităţi: trimiterea de documente, planuri, desene, manuale, modele, formule, furnizarea de material
sau a unei părţi de material, transmitere de tehnicieni în întreprinderea beneficiarului, primirea de tehnicieni pentru
specializare.
Efectele contractului:
Transmiţătorul sau furnizorul are două obligaţii:
1. obligaţia de comunicare a cunoştinţelor tehnice;
2. obligaţia de garanţie de vicii ascunse;
În raport cu clauzele contractuale, transmiţătorul are obligaţia:
a) de a nu transmite către alte persoane acelaşi know-how;
b) obligaţia de a menţine secretul cunoştinţelor tehnice, transmise şi de a comunica perfecţionările ulterioare;
Beneficiarul sau deţinătorul know-how-ului are următoarele obligaţii;
1. obligaţia de a plăti preţul;
2. obligaţia de a păstra secretul;
Plata unui know-how poate consta în bani, produse sau în alte cunoştinţe tehnice. În stiuaţia în care contravaloarea
know-how-ului se achită în bani, plata se efectuează într-o sumă globală, sumă forfetară sau prin cote părţi din
valoarea producţiei rezultate. Păstrarea secretului, în absenţa unui brevet, reprezintă o obligaţie esenţială. Beneficiarul
trebuie să nu divulge altor persone informaţiile primite ca know-hpw-ul să nu intre în domeniul public.
Încetarea contractului. Contractul încetează prin expirarea termmenului stipulat sau prin reziliere. La încetarea
contractului, know-how-ul nefiind un drept privativ, informaţiile comunicate pot fi folosite în mod liber. Totuşi,
pentru a preveni efectul ireversibil al transferului, uneori se stipulează o clauză prin care se interzice utilizarea know-
how-ului după încetarea contractului. Dar o asemenea clauză este restrictivă. Ea contravine libertăţii de concurenţă
care este protejată prin reglementări interne şi internaţionale.