Hanu-Ancuței

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigation Jump to search

Pentru unitatea turistică cu același nume, vezi Hanul Ancuței.

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a
afirmațiilor pe care le conține.
Hanu-Ancuței

Coperta ediției princeps a cărții

Informații generale
Autor Mihail Sadoveanu
Gen povestire în ramă
Ediția originală
Limba română
Editură Editura „Cartea Românească” din București
Țara primei apariții  România
Data primei apariții 1928
Format original Tipăritură
Modifică date / text 

Hanul Ancuței este un volum de nouă povestiri scrise de Mihail Sadoveanu, volum publicat în
anul 1928.

Prin frumusețea deosebită a limbii și vraja stilistică, observația realistă și pătrunzătoare de a

surprinde destinele omenești, candoarea romantică în dezvăluirea sentimentelor și tainelor
sufletești, cadrul de legendă și atmosfera poetică, poate fi considerată cea mai strălucită creație
lirico-epică a lui Sadoveanu.
Cuprins
 1 Rezumat
o 1.1 Iapa lui Vodǎ
o 1.2 Haralambie
o 1.3 Balaurul
o 1.4 Fântâna dintre plopi
o 1.5 Cealaltǎ Ancuță
o 1.6 Județ al sărmanilor
o 1.7 Negustor lipscan
o 1.8 Orb sărac
o 1.9 Istorisirea Zahariei Fântânarul
 2 Personaje
 3 Generalități
 4 Povestirea în ramă
 5 Limbajul artistic
 6 Bibliografie
 7 Vezi și

Rezumat
Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Iapa lui Vodǎ

Comisul Ioniță povestește cum, în tinerețea sa, a trebuit să meargă până la Vodă pentru a i se
face dreptate, legat de o problemă cu pământurile pe care le-a moștenit. Pe drum s-a oprit la
Hanul Ancuței și i-a împărtășit unui străin (boier) problema sa, concluzionând că dacă Măria Sa
nu-i va face dreptate „să poftească Măria Sa să-mi pupe iapa nu departe de coadă!”.

Acesta își continuă drumul și ajunge la curte. Este primit imediat la Vodǎ, și face o plecăciune.
Domnul îi cere să se ridice, și auzindu-i vocea comisul își dă seama fulgerat că era chiar boierul
de la han, dar nu era supărat de cele spuse. Încrezător, Ioniță îi arată hârtiile, spunându-și pricina.

Vodă îi dă dreptate, dar, amuzat, domnitorul îl întreabă ce ar fi făcut dacă nu ar fi fost de acord
cu el, iar el a zis ca nu-și dă cuvântul înapoi și ,,iapa-i peste drum."

Haralambie

Articol principal: Haralambie (povestire).

Este prezentată istoria unui haiduc, Haralambie, ucis chiar de fratele său. Povestitorul este fiul lui
Haralambie, călugărul Gherman.

Rezumatul pe scurt:

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Gherman fusese crescut doar de mamă, căci tatăl murise. După decesul mamei, acesta ajunge la
mănăstirea Durăului și se călugărește.
Călugărul Gherman frecventa periodic biserica Sf. Haralambie din Iași. Hramul acestui lăcaș de
cult provenea de la numele unui arnăut, Haralambie, care devenise haiduc. Pentru a-l pedepsi,
Vodă Ipsilanti trimite chiar pe fratele acestuia, Gheorghie Leondari (care era comandant al gărzii
domnești) să îl captureze. Haralambie este găsit la casa lui Gherman, care era copil, și este ucis.
Cuprins de remușcări pentru fapta comisă, Gheorghie Leondari solicită domnitorului să accepte
retragerea sa din funcție și apoi construiește biserica Sf. Haralambie în memoria fratelui său.

Balaurul

Acțiunea se petrece demult la han. Un povestitor, pe nume Moș Leonte, relatează că a

văzut balaurul pe când avea douăzeci de ani și învăța meșteșug/ meserie de la tatăl său, să
devină vrac și zodier.

Naratorul-martor, moș Leonte, povestește că în satul Tupilați a trăit un boier mare, numit
Bolomir. Acesta este descris plastic cu ajutorul epitetelor ca fiind mare, fudul, mâinios, aspru,
purta o barbă „cât o coadă de păun”. Se însurase de mai multe ori, dar din cauza caracterului
răutăcios nevestele l-au părăsit sau au murit. Prima, era fiică de boier și nu l-a putut răbda,
întorcîndu-se la părinții ei. A doua, era văduva unui grec, Negrupunte, și a murit după doi ani.
Boierului i se dusese veste rea prin preajmă și toate femeile fugeau de el. Dar, cu toate acestea,
boierul se căsătorește și a treia oară, de data asta cu o fată tânără de doar șaptesprezece ani, pe
nume Irinuța, venită de la Iași. Pe zi ce trecea nevasta era mai veselă și îmbujorată, iar boierul
devenea mai lipsit de vlagă și posac. Într-o zi, boierul veni la tatăl lui Moș Leonte și-i povesti
despre comportamentul nevestei, spunându-i că o bănuiește că îl înșeală cu fiul vornicului
Alexăndrel Vuza. Îl rugă să-i citească în zodii. Moș Leonte, de teamă ca femeia să nu pățească
ceva rău, nu-i spune adevărul, îl lămurește că sunt lucruri inventate. Pentru a o preveni pe tânăra
soție a boierului de primejdie merge la han, o așteaptă acolo, la întoarcerea de la Roman, fiind
însoțită de Alexăndrel Vuza, și o previne. În acel moment, ca dintr-un nor de pulbere, sosește
boierul cu slujitorii săi, poruncește ca zodierul să fie jupuit de piele pentru trădare, iar Irinuța și
iubitul ei să fie legați de roțile căruței și duși în fugă până la Iași, până la Mitropolie. Dar, conița
Irinuța a ripostat la înfruntat pe bărbatul ei, moment în care natura, cerul s-au schimbat, au mugit
văile și un balaur înfiorător a venit și l-a inconjurat pe boier, aruncându-l într-o groapă. De aici i
s-a tras moartea boierului, iar de Irinuța blondă și drăgălașă nu s-a mai auzit nimic vreodată.

Fântâna dintre plopi

Căpitanul Neculai povestește despre istoria care se întâmplase cu el atunci când era îndrăgostit
de o țigancă pe nume Marga care și-a sacrificat viața pentru a-l salva.

Cealaltǎ Ancuță

Ienache coropcarul povestește despre un răzaș nebun, pe nume Todoriță Catana care a
evadat din turnul Golia și a răpit-o pe Varvara, sora lui Costea Căruntu.

Județ al sărmanilor

Un cioban de la Rarău pe nume Costandin Motoc povesteste viata prietenului sau.Sotia

acestuia fusese luata de un boier dar pe el l-au torturat.Stand in munte il intalneste pe
Vasile cel Mare poreclit hotul.Acesta se duce impreuna cu tanarul in sat si il omoara pe
boier.

Negustor lipscan
Un negustor pe nume Damian ajunge la han împreună cu tovarășii de drum. Acesta se așază la
foc și povestește despre drumurile sale din Germania.

Orb sărac

Un orb, vrând să ajungă la Iași, la Sf. Paraschiva, poposește la un Hanul Ancuței unde este
invitat de comisul Ioniță să cânte din cimpoi. Primul cântec pe care acesta îl cântă este foarte trist
si spune ca ciobanii care l-au învățat acest cântec "l-au si legat cu blastam sa nu-l uite niciodata
si, de cate ori a suna din cimpoi, sa-l zica mai intai pe acesta". Le povestește apoi despre
peregrinările lui prin lume în tovărășia unor cerșetori și despre dorința lui de a se întoarce pe
meleagurile natale după mulți ani. Nemaigasind pe nimeni dintre neamurile și cunoscuții lui el
pornește spre sf. Paraschiva și astfel poposește la han. Le povestește celor de la han cum, sf.
Paraschiva a făcut o minune și l-a alungat de la domnie pe domnitorul Duca Voda care pusese
biruri foarte grele pe care oamenii nu le puteau plăti. Duca Voda, fugar fiind ajunge chiar la acel
han unde stau ei și când cere de mâncare i se răspunde că nu au nimic deoarece le-a luat tot
domnitorul. Acesta pleacă și moare căzând într-o râpă. Hangița își aduce aminte că auzise și ea
această povestire de la mama ei și îl recunoaște în persoana orbului pe Constantin.