Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
31
ianuarie 1418, Curtea de Argeş, România) a fost domnul Țării Românești între 23
septembrie 1386 - noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 - 31 ianuarie 1418.
A fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I (dar numai după tată), căruia i-a urmat la tron.
[1]
În actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și
singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod și domn...”. În istoriografia română apare și sub
numele Mircea cel Mare.[2]
În timpul lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere
teritorială din istoria sa. Acest fapt a adus cu sine și o întărire a autorității sale, exprimată în
titulatura pompoasă (care încludea și titlul de despot „al țărilor lui Dobrotici”) și
în reprezentarea numismatică.Podunavia din titlurile lui Mircea cel Bătrân era Timocul din
Serbia de astăzi.[
Familia[modificare | modificare sursă]
Dintre nepoții lui Mircea, fiii lui Dan I, sunt de amintit Dan al II-lea care va ajunge să și
domnească, Ioan aflat în 1397 la Ragusa și probabil Vlad Uzurpatorul. Anumiți istorici îl
consideră pe Vlad ca fiind fiul lui Radu, deci frate cu Mircea.[18]
Originea supranumelui de „cel Bătrân”[modificare | modificare sursă]
Numele lui însemna „Mircea cel Vechi” (din bătrâni, din trecut), dar odată cu evoluția
limbii a ajuns să-și piardă sensul inițial, pentru că numele în sine s-a păstrat neschimbat.
Supranumele „cel Bătrân” (în slavonă: starîi) presupune, în general, în limbajul de cancelarie
medieval primul domnitor cunoscut cu acest nume. Întrucât în Țara Românească nu se
obișnuia numerotarea domnilor, ca în Occident, Mircea a primit acest nume postum pentru a
fi deosebit de nepotul său Mircea al II-lea și de Mircea Ciobanul, care a domnit în secolul al
XVI-lea.[19]
Domnia lui Mircea[modificare | modificare sursă]
Mircea urcă pe tron după moartea fratelui său Dan, petrecută la 23 septembrie 1386. El
găsește Țara Românească în plin proces de dezvoltare datorită politicilor înțelepte promovate
de înaintașii săi și va continua consolidarea economiei, armatei, administrației și Bisericii.[20]
[21]
Sigismund de Luxemburg
Țara Românească în timpul lui Mircea cel Bătrân (întindere maximă după 1404)
Granițele Valahiei s-au schimbat deseori până la mijlocul secolului al XVI-lea, însă în
timpul domniei lui Mircea Țara Românească a ajuns la întinderea teritorială maximă din Evul
Mediu: de la Olt în nord la Dunăre în sud și de la Porțile de Fier în vest până la Marea
Neagră în est.
Titulatura domnească prezentă în actele rămase de la Mircea cel Bătrân poate oferi o
cronologie aproximativă a întinderii teritoriale valahe, căci, potrivit istoricului Anca
Ghiață, „o cronologie strictă a stăpânirii Țării Românești ținând seama numai de prezența
sau absența unor formule în titulatura domnitorilor nu poate fi unicul criteriu în deslușirea
realităților istorico-teritoriale”. Pentru a completa imaginea de ansamblu, trebuie cercetate și
actele de danie, dovezile arheologice, cronicile (cu precădere contemporane) etc.
Cel mai lung titlu al lui Mircea apare din 1406 până la sfârșitul domniei sale, sub
forma: „Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios și binecinstitor și de Hristos iubitor și
autocrat, Io Mircea mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu,
stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către
părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe
amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății
Dârstorului”.
Banatul de Severin[modificare | modificare sursă]
Mircea este și domn al Banatului Severinului (din 1388/9). Într-un document din 20 iunie
1400 Severinul nu mai apare în titulatura lui Mircea, însă, doar pe baza acestui fapt, nu se
poate concluziona cu certitudine că banatul i-ar fi fost luat înapoi de către regele Ungariei.
De-a lungul stăpânirii lui Mircea în această parte, s-au succedat o serie de bani: boierii
Stănilă, Radul, Dragomir, Drăgan și Aga. Aceștia se pare că erau dregători militari, cu
atribuții administrative și judecătorești locale[34]. La sfârșitul anului 1406, la Severin a avut loc
o întâlnire între Mircea și Sigismund de Luxemburg. „Întâlnirea dintre Sigismund și Mircea -
a presupus P. P. Panaitescu- trebuie să fi fost în legătură și cu instalarea comitelui florentin în
Banat și întărirea Orșovei la marginea Țării Românești”.
De remarcat faptul că pentru început acest teritoriu a fost lăsat cu neîncredere sub
stăpânirea lui Mircea. Din 1388 și până în 1393 au continuat să existe bani de Severin numiți
de regele ungar[35], însă aceștia rezidau în Banatul Timișoarei. După bătălia de la Rovine,
convingându-se că poate lăsa cu încredere feudele ardelene și Banatul de Severin sub
cârmuirea lui Mircea, Sigismund suspendă funcția de ban de Severin. Această situație va dura
până la 1428.[36]
Podunavia[modificare | modificare sursă]
Titlurile purtate de Mircea cel Bătrân conțin și Podunavia: „ Io Mircea mare voievod și
domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara
Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și
Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe
toată Podunavia..." Localizarea Podunaviei în zona Timocului a fost susținută și în lucrări
recente[37] [38] În Timoc trăiau mulți români ceea ce explică utilizarea titlului de Podunavia de
către unii domnitori munteni din secolele următoare. Tradiția populară a reținut
construirea Mănăstirii Coroglași în Timoc de către Mircea cel Bătrân.
Amlașul și Făgărașul[modificare | modificare sursă]
Biserica mănăstirii Cozia, ctitorie a lui Mircea cel Bătrân. Pridvorul cu stâlpi datează din
vremea lui Constantin Brâncoveanu, iar fântâna din timpul lui Neagoe Basarab
Cea mai importantă ctitorie a lui Mircea este mănăstirea de la Cozia, ce poartă
hramul Sfânta Treime. Aceasta cuprinde caracterele arhitectonice ale școlii sârbești din
Valea Moravei și păstrează în bună parte vechile sculpturi ornamentale. Pictura a fost refăcută
după vechiul model, în secolul al XVIII-lea. În biserică se regăsește și mormântul marelui
voievod.
Trebuie spus că Mircea a ctitorit ridicarea unei noi mănăstiri, pe locul dăruit de boierul
Nan Udobă, pentru a înlocui vechea Cozie, ridicată probabil în vremea lui Radu I[96] și aflată
la cca. un kilometru depărtare, la piciorul muntelui Cozia, în locul strâmt unde se curma
valea Oltului. După clădirea noii mănăstiri pe un teren mai larg, călugării și starețul s-au
mutat aici, păstrând însă vechile privilegii, averi și moșii.
Articol principal: Mănăstirea Cozia.
Alte mănăstiri din Țara Românească ce ființau în vremea lui Mircea erau cele ale
starețului Nicodim, Vodița și Tismana, mai apoi Cotmeana în județul Argeș, ridicată de
Mircea în 1389, Snagov, atestată în 1408 — însă cea veche, nu cea care se mai vede și astăzi
și care a fost ridicată de Neagoe Basarab — Glavacioc, care fusese dăruită cu două sate
în Teleorman și Strugalea, neidentificată încă în teren, ctitorie a boierilor Baldovin logofătul,
jupân Șerban, Radul al lui Stan și jupân Gal. La acestea se mai adaugă biserica de la Brădet și
prin tradiție cele de la Scoreiu și Rășinari. P. P. Panaitescu presupune că mai exista o
mănăstire și în Țara Făgărașului, căci aici este menționat „Stanciul egumenul”.[97]
Legăturile cu ortodoxia din alte țări[modificare | modificare sursă]
În vremea lui Mircea au fost continuate daniile către mănăstirea Cutlumusi de la Muntele
Athos, ctitorită și dăruită de către înaintașii săi Nicolae Alexandru și Vladislav Vlaicu. Deși
nu s-a păstrat hrisovul de danie, un document din vremea lui Neagoe Basarab (1514)
menționează: „unde și prea cinstitul [...] străbunul nostru Mircea voievod a înnoit ctitoria, pe
care a făcut-o Țara Românească”[98]. Chiar și boierii făceau danii către această mănăstire: în
1413 jupân Aldea logofătul dăruiește satul său Cireașov, de lângă Slatina.
Biserica mănăstirii Coroglași, ridicată de Mircea cel Bătrân în Timoc[99]
În timpul domniei lui Mircea, ulterior cuceririi Vidinului de către turci (în
1396), moaștele Sf. mucenițe Filofteia au fost aduse în țară și așezate la Biserica Domnească
Sf. Nicolae din Argeș. Mai târziu, acestea au fost mutate în biserica episcopală din oraș, unde
se găsesc și astăzi.
Cahle din vremea lui Mircea înfățișând cavaleri. Au fost descoperite la Târgoviște
Până în timpurile noastre a ajuns un Polieleu (glorificare în versuri și cântări a Maicii
Domnului) compus de „kir Filotei monahul, fost mare logofăt al lui Mircea voievod” (este
vorba de Filos logofătul, călugărit sub numele de Filotei). Această lucrare a cunoscut o
răspândire foarte largă, ajungând să fie copiată chiar și în Rusia, Serbia, Bulgaria sau Cehia.
De asemenea, tot din aceeași perioadă a mai supraviețuit o Evanghelie copiată de
călugărul Nicodim de la Tismana pe pergament, un Hexæmeron al lui Ioan Exarhul,
o Evanghelie din secolul al XII-lea care a aparținut mitropolitului Antim Critopol, și
un Tetraevanghel din 1404-1405, împodobit cu miniaturi de către Nicodim de la Tismana.
Acesta este considerat cel mai vechi manuscris miniat din Țara Românească. Ferecătura
Tetraevanghelului este realizată în tehnica au repaussé și redă scena răstignirii Mântuitorului.
În domeniul olăritului, se remarcă vasele având litere sau propoziții incizate în pasta
moale (de exemplu pe o strachină smălțuită de la curtea domnească scrie „[Io]an a scris în
luna martie 8 zile”), și cahlele de sobă având reprezentați cavaleri în zale, descoperite la
Târgoviște. Figurile reprezentate pe vasele de ceramică sunt diverse: oameni, animale, etc.
Într-o povestire bizantină („Călătoria lui Mazaris în iad”, 1415) se arată cum un grup de
artiști greci, veniți în Țara Românească din motive comerciale, au fost primiți foarte bine de
către „prea mărinimosul voievod”.
Stema lui Mircea cel Bătrân, așa cum se regăsește pe monedele sale
Sigiliul aflat pe tratatul încheiat în 1390 între Mircea cel Bătrân și regele polon Vladislav
al II-lea prezintă ca stemă a Țării Românești un scut francez vechi mobilat cu o acvilă având
capul conturnat și aripile strânse, însoțită la stânga sa de o cruce, o stea în șase colțuri și o
semilună „crai nou”.[109] Pe monedele emise în această perioadă acvila cruciată este plasată pe
post de cimier, deasupra unui coif care timbrează stema dinastică a lui Mircea.
Din 1403 datează cel mai vechi sigiliu muntenesc păstrat care prezintă așa numita „Nova
plantatio”. El prezintă două capete încoronate redate în profil, despărțite de o tulpină bifurcată
în partea superioară. Există opinia că cele două personaje ar fi Mircea și fiul său Mihail.[110]
În martie 1395 voievodul muntean semnează la Brașov un tratat de alianță cu regele
ungar Sigismund. Neavând la el pecetea cea mare, Mircea confirmă cu sigiliul cel mic,
[111]
reprezentând un leu rampant. De asemenea, la înnoirea tratatului cu Polonia, în 1411,
Mircea folosește atât sigiliul de stat, cât și pe cel mic.[112]
Vezi și: Stema Țării Românești
Stema dinastică a lui Mircea, regăsită pe monedele sale, prezintă un scut francez
despicat cu primul câmp fasciat în 8 piese iar al doilea plin. Uneori, jumătatea fasciată
apare în partea stângă a stemei. Pe ducați, această stemă este timbrată de un coif care are
pe post de cimier acvila cruciată. Câmpul plin al scutului este marcat deseori cu diverse
sigle servind ca indicații de emisiune și de ateliere monetare.
În cronica lui Ulrich von Richental (copia de la Aulendorf, din 1483) se află și o
stemă atribuită „principelui Despot al Țării Românești”, care prezintă un scut de argint
încărcat cu un leu negru încoronat, profilat spre dreapta. Tot în această copie (căci
originalul s-a pierdut) se regăsește și stema voievodului Valahiei Mici (Olteniei) (ori a
boierului Dobromir după unele variante),[112] anume un scut de argint ce cuprinde un leu
încoronat, profilat spre dreapta, și însoțit de o semilună în partea inferioară și de o stea în
cea superioară. În copia din 1536 a cronicii mai există încă o stemă pentru Țara
Românească înfățișând pe un scut de argint doi negri adorsați, goi, dansând. Aceste steme,
precum și cele care desemnau Moldova (trei capete de negri) au dat naștere la numeroase
supoziții și discuții între istorici.[113]
Stema Ţării Româneşti în cronica lui Ulrich von Richental (varianta din 1483)
Stemă atribuită eronat Țării Românești în cronica lui Ulrich von Richental (varianta
din 1536)
Mircea cel Bătrân în conștiința urmașilor[modificare | modificare sursă]
Stema județului Durostor
Voievodul muntean a fost evocat de-a lungul vremii în literatură (Grigore
Alexandrescu - „Umbra lui Mircea. La Cozia” în 1844, Dimitrie Bolintineanu „Viața lui
Vlad Țepeș Vodă și Mircea cel Bătrân” în 1863 și poezia „Mircea cel Mare și
solii”, Mihai Eminescu - „Scrisoarea III” în 1881, D. Ciurezu - „Noaptea-n miez la
mănăstire”, Eugen Jebeleanu - „Cozia”, Ion Brad - „Epitaf la mănăstirea Cozia”, Victor
Tulbure - „Mircea”, Ioan Alexandru - „Imnul lui Mircea cel Bătrân”, Dan Ioan -
„Cavalerii Ordinului Basarab”),teatru Dan Tarchila - Io , Mircea Voievod , sculptură
(statui în Piața Centrală din Târgoviște, în Râmnicu Vâlcea, Pitești, Turnu
Măgurele, Tulcea, București, Constanța), pictură (în special frescele
ctitoriilor), film (Sergiu Nicolaescu - „Mircea” în 1989). De asemenea, o serie de instituții
de învățământ (colegii naționale din Constanța și Râmnicu Vâlcea, Academia Navală din
Constanța ce administrează și bricul Mircea etc.), străzi, piețe și cartiere poartă numele
marelui domnitor.
Epoca lui Mircea a beneficiat de o atenție largă a specialiștilor în istorie și
disciplinele conexe, elaborându-se un important număr de lucrări în acest sens. Chipul
domnitorului a figurat și pe stema județului Durostor, în perioada interbelică, ca simbol al
stăpânirii sale pe acel teritoriu.
Emisiuni monetare comemorative[modificare | modificare sursă]
Moneda comemorativă de circulație, cu valoarea nominală de 50 bani „Mircea cel
Bătrân” 2011
La 12 septembrie 2011, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă de
alamă, cu valoare nominală de 50 bani „Mircea cel Bătrân”, dedicată aniversării a 625 de
ani de la urcarea pe tron a domnitorului Mircea cel Bătrân. Are pe avers, suprapus parțial
peste un cerc hașurat, un grupaj de elemente: inscripțiile „ROMANIA“ și „50”, un
fragment din imaginea mănăstirii Cozia, anul de emisiune „2011”, valoarea nominală a
monedei „50 BANI” și stema României, iar pe revers portretul domnitorului Mircea cel
Bătrân într-un medalion oval și inscripția în arc de cerc „MIRCEA CEL BATRAN 1386-
1418” pe un fundal care sugerează un ornament mural de pe biserica mănăstirii Cozia.
Are aceleași caracteristici tehnice cu monedele aflate în circulație la cupiura de 50 bani și
va circula în paralel cu monedele de 50 bani, emisiunea 2005 și emisiunea 2010.
Simultan, Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din aur,
de calitate „proof”,[114] pentru colecționare, cu valoare nominală de 200 lei, dedicată
aniversării urcării pe tron a voievodului Mircea cel Bătrân