Fenomenul gnosticismului a fost mult disputat încă din zilele

Bisericii primare. Părinții Bisericii s/au împotrivit, printr-o ascuțită

polemică, gnosticilor care aveau o doctrină ce nega lumea, se angajau în
speculații mitologice și practicau adesea o etică libertină. Ei au fost acuzați
că făceau distincție între Dumnezeul Vechiul Testament și Tatăl lui Isus
Hristos și chiar de falsificarea mesajului creștin. Gnosticismul a apărut ca o
adunătura de grupuri eretice care, datorita ereziei, a trebuit sa fie separată și
din marea biserica. De aceea, mult timp oamenii au privit gnosticismul ca
pe un fenomen intra creștin care apărut datorita întâlnirii creștinismului
timpuriu cu lumea elenistica si ca pe un element ce aparține istoriei sectelor
creștine.
Aceasta imagine s-a schimbat, in orice caz, atunci când oamenii au
început sa privească spre începuturile Bisericii creștine din perspectiva
istoriei religiilor. Astfel, a devenit evident faptul ca gnosticismul nu era in
nici un caz un element derivat doar din cadrul bisericii primare; mai
degrabă, era o mișcare cu multe ramificații in lumea elenistica, care
incorporase influente dintr-o varietate de mișcări religioase si intelectuale,
care s-a răspândit înainte si o data cu creștinismul primar, si apoi, in diferite
moduri, s-a combinat cu elemente creștine pentru a forma un număr mare
de comunități gnostice creștine.

In mod general este recunoscut faptul ca gnosticismul este de origine

precreștina, ca a existat concomitent cu creștinismul ca o mișcare de
amploare si ca a fost amestecat adesea cu creștinismul. Textele mari, deja
cunoscute, prin care Părinții bisericești au condus p polemica împotriva
doctrinelor gnostice si prin intermediul cărora ne-au oferit câteva citate
fragmentate din aceste doctrine, au fost completate in timpurile noastre de
importante descoperiri (1945/1946) ce au scos la lumina o mare biblioteca
gnostica din Nag Hammadi, in Egiptul de Nord. Evangheliile apocrife,
scrierile didactice, epistolele si apocalipsele încercau sa ofere o expunere
gnostica a evangheliei si sa propună cunoașterea adevărata drept cale
pentru mântuire.
Evangheliile Gnostice sunt acestea: Evanghelia lui Toma, Evanghelia
lui Marcion, Evanghelia lui Maria Magdalena, Evanghelia lui Iuda,
Evanghelia lui Ioan, Evanghelia adevărului, Evanghelia Egiptenilor.

In următoarele paragrafe vă voi oferi câteva informații despre ele:

 Evanghelia lui Toma
Evanghelia lui Toma este o evanghelie apocrifă care conține 114
zicale atribuite lui Isus din Nazaret și care a fost considerată parte a
canonului biblic de către unele secte ale creștinismului timpuriu. Se crede
că Evanghelia lui Toma a contribuit la lămurirea unei partii dintre tradițiile
orale ale Evangheliei. Încă din primele secole după Hristos a fost cunoscută
existența unei Evanghelii a lui Toma, datorită referințelor făcute de ea de
către unii Părinți ai Bisericii (în principal Eusebiu din Cezareea), care au
considerat-o ca fiind eretică.

 Evanghelia lui Marcion

Evanghelia lui Marcion, cunoscută adepților săi ca Evanghelia
Domnului, a fost un text folosit de profesorul creștin Marcion de Sinope la
mijlocul secolului II, cu excepția celorlalte Evanghelii. Fragmentele sale
reconstruite apar acum printre apocrifa Noului Testament. Învățământul lui
Marcion a fost condamnat ca erezie în anul 144.

 Evanghelia lui Maria Magdalena

Evanghelia Mariei Magdalena este numită evanghelie apocrifă
gnostică, scrisă între anii 30 și 180 d.Hr. C. Doar câteva fragmente au
supraviețuit până astăzi.
  Evanghelia lui Iuda
Un text folosit de mișcarea gnostică a cainiților se numește
Evanghelia lui Iuda. Se crede că a fost compus în secolul al II-lea în jurul
anilor 130-150. Se credea că această evanghelie a dispărut, însă în anii
1970, a fost găsit în Egipt. Acolo apare un text care pare să corespundă
Evangheliei lui Iuda menționată în literatura creștină timpurie.

 Evanghelia lui Ioan

Evanghelia apocrifă a lui Ioan este un text al învățăturilor gnostice
din secolul al II-lea.

 Evanghelia Egiptenilor
Evanghelia egiptenilor este o evanghelie apocrifă pierdută a cărei
existență este atestată de citate de la autori precum Clementul Alexandriei,
Hipolit și Epifaniu, dar al cărui conținut nu este cunoscut, cu excepția
câtorva fragmente culese de Clement din Alexandria.