OAMENI

CAR E L-AU ÎNTÂLNIT PE ISUS

PROGRAM TINERET

Vă invităm să participați la o întoarcere în timp. Vom sta de vorba cu persoane interesante,

care au avut o experiență profundă, venind în tangență cu viața Domnului Hristos.
1. TÂLHARUL DE PE CRUCE

Reporter: Cum L-ai cunoscut pe Isus?

Tâlharul: Îmi este greu să răspund... Trebuie să amintesc că am avut o viață atât
de zbuciumată. Am fost neînțeles și singur. Am căutat pe cineva care să mă înțe-
leagă. Din nefericire acei oameni care m-au primit erau din cei fără căpătâi. Acum
realizez cum am cedat în fața hotărârilor rele pe care ei le luau. La început nu am
vrut să merg cu ei. Dar m-au amenințat că mă alungă.
Despre Isus a venit vestea și la noi. Se spunea că făcea minuni și că-i învăța pe oa-
meni despre Împărăția lui Dumnezeu. Am mers într-o zi și L-am ascultat. Cuvintele
lui erau adevărate, simțeam cum mă răscoleau și îmi aminteau de starea mea. Aș
fi vrut să-L urmez. Dar preoții ne spuneau că e un înșelător, că mai marii nu cred în
El. Și m-am lăsat amăgit de ei, bănuind că, totuși, nu au dreptate.

R: Cum ai ajuns la închisoare?

T: Aș fi ajuns mai demult aici dacă m-ar fi prins... Mă apucasem împreuna cu celă-
lalt, de tot felul de tâlhării la drumul mare; așa alesesem noi să ne câștigăm exis-
tența. Într-o zi am omorât un om pentru câțiva bani, și ne-au prins. Așa am ajuns
unde meritam. Am văzut pe ISUS în sala de judecată. Eu eram foarte nervos și apă-
sat de situatia fără ieșire în care mă aflam. Știam că voi fi omorât pe cruce, ca toți
răufăcătorii. M-a surprins un lucru: Ce căuta ISUS aici, ce facuse?; mai cu seamă că
însuși Pilat nu-l găsea vinovat cu nimic.

R: Dar tu găsești că S-ar fi putut face vinovat de ceva?

T: Nu. Uită-te la mine. Sunt, prin alegerea mea regretabilă, un hoț. Ca orice “pro-
fesionist” cunosc destul de bine psihologia omului rău. ISUS nu a vrut să aleagă
ce am ales eu, pentru că era pur și simplu, bun, adică, alesese deja. Știi, nu poți fi
în același timp și bun și rău. Mai degrabă preoții, au fost cei care au ales răul spre
a-L pierde pe ISUS. Când alegi să faci răul, ajungi să ucizi chiar și un om nevinovat.
R: După judecată, L-ai mai văzut pe ISUS?
T: Da. Am urcat împreună drumul spre Golgota, cărându-ne fiecare crucea. A fost
oribil. Gloată ce ne înconjura din mers vuia ca o mare de diavoli. Ne scuipau, ne
loveau, blestemau cuprinsi de o dementa ingrozitoare. Frământați din toate păr-
țile de ura lor, înaintam greoi. Eu, atât de teniunea din jur, blestemam scrâșnind
din dinți. Dacă aș fi avut o putere i-aș fi nimicit pe loc pe toți. Soldații romani ne
biciuiau în timp ce ne tirau după ei. Doamne, mă înfior și acum când îmi amintesc.
Tensiunea era atât de mare încât am crezut că înnebunesc.
O clipă, am putut să-L zăresc pe ISUS. Și ce am văzut atunci, pentru mine a însem-
nat începutul mântuirii mele. Târându-se greoi sub povara crucii, ISUS era liniștit.
M-aș fi așteptat la orice numai la asta nu. Avea tot dreptul să se revolte, după
atâtea chinuri îndurate. Ia închipuieți, cei pe care i-ai învățat atâtea, pentru care
ai făcut atâtea minuni să te scuipe, să te dea la moarte cu atâta patimă. Dar EL nu
scotea nici un sunet, ca și cum nici nu ar fi auzit, nici nu ar fi văzut în jur. Mergea
înainte. La un moment dat, epuizat, s-a prăbușit sub cruce. Atunci am sperat că-L
vor lăsa în pace. Un soldat roman a ales din mulțime un om să-I ducă mai departe
crucea. Când am ajuns pe deal, simțeam că inima o să-mi spargă pieptul. Nu vro-
iam să mor, mi-era cumplit de frică. Știi frica unui condamnat să-și vadă moartea
cu ochii este cred, cea mai degradantă trăire. E senzația unei descompuneri a
ființei la care ești silit să asiști. Vrând să mă distrag tensiunii ce mă domina, am pri-
vit iar la ISUS, și privind am uitat de mine. Ne-au pus pe cruce. Când mi-au batut
cuiele în mâini și-n picioare aproape că am leșinat de durere. Apoi crucile au fost
ridicate. Durerea a ajuns la paroxism. Privind la ISUS însă, am suportat-o. Iată-L,
atârnind ca și mine, păcătosul, suferind ca și mine.
Era nedrept să fie așa. Privind la liniștea cu care suferea totul, începeam să-L în-
țeleg. Gloata urla înnebunită parcă de atitudinea lui ISUS. Preoții, uitând că jucau
înaintea oamenilor rolul de sfinți, îl batjocoreau cu patima. ISUS a privit la preoții
desfigurați de ură, la oamenii de rând orbiți și ei, la soldații romani ce-I împărțeau
haina la zaruri, și a spus doar atât: ”Iartă-i, Doamne căci nu știu ce fac!”
R: Ce au însemnat pentru tine aceste cuvinte?
T: Siguranța că EL este FIUL LUI DUMNEZEU. Numai Dumnezeu putea să iubeas-
că așa. Atunci am înțeles că și pentru mine există scăpare. Colegul meu însă, nu
L-a înteles. Batjocoritor, i-a spus: ”Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, atunci mântuieș-
te-te pe tine și mântuiește-ne și pe noi”.

R: Crezi că nu avea dreptate?

T: Nicidecum. I-am și spus-o de fapt: ”Nu ți-e teamă ție de Dumnezeu? Drept este
ca noi să suferim, EL, suferă pe nedrept”. Și atunci n-am mai răbdat, și I-am spus
lui ISUS: ”Doamne, adu-Ți aminte de mine când vei veni în Împărăția Ta”.

R: Cum te-a primit ISUS?

T: M-a privit cu o blândețe nesfârșită și mi-a spus atât: ”Adevărat îți spun acum,
că vei fi cu Mine în rai!” Atunci, o pace nemaicunoscută m-a cuprins, și am înțeles
că sunt SALVAT! Atârnam pe o cruce, nu mai eram singur, nu mai eram pierdut.
Frica dispăruse, durerea îmi sfâșia corpul, dar eram liniștit. Câștigasem ceea ce
niciodată nu îndrăznisem să sper: câștgasem CERUL!
Vedeți, omului îi este îngăduit până în ultima clipă a vieții să-L aleagă pe Dumne-
zeu. Totuși e riscant să amâni hotărârea. De altfel, reala convertire nu are nimic
de-a face cu amânarea. Ați luat deja o hotărâre?
2. OMUL CARE L-A RĂSTIGNIT PE ISUS

Reporterul: Cum ai ajuns în Iudeea?

SUTASUL: Am fost trimis în misiune aici. Fiind mai vechi în serviciul armatei am
fost ales comandant peste o sută de soldați. Printre alte îndatoriri mi-a fost încre-
dințată executarea condamnaților la moarte. Aceștia erau de regulă tâlhari sau
instigatori la revoltă împotriva Cezarului.

R: Spune-mi, nu îți venea greu să comanzi acele torturi groaznice?

S: Sincer să fiu, mă gândeam foarte rar la asta. Eram conștient că îmi făceam dato-
ria și atât. Nu eram eu răspunzător de condamnarea lor. De asta se ocupau supe-
riorii, și cum ordinele nu se comenteaza ci se execută...

R: Ai putea să-mi descrii un caz care te-a impresionat?

S: Da. Am și acum în minte un om care a fost condamnat dintr-o vină ciudată:
aceea de a se fi autointitulat Împărat al iudeilor. Auzisem multe despre El înainte.
Într-o zi chiar am avut ocazia să-L ascult. Avea o vorbire neobișnuită. Povestea
despre o așa zisă Împărăție a unui Dumnezeu al dumnezeilor, despre faptul că
El este Fiul lui Dumnezeu care a venit pe pământ pentru a ne mântui de păcatele
noastre. Făcea chiar și vindecări miraculoase. Da, da...

R: Ce s-a întâmplat cu El de a ajuns să fie condamnat?

S: Și eu m-am întrebat la fel când l-am văzut la Pilat. Ordinul era ordin și trebuia
executat, așa că L-am răstignit. Să știi însă că a fost singura condamnare pe care
am ordonat-o cu o strângere de inimă. Asta poate pentru că până atunci am avut
de-a face doar cu tâlhari sau criminali. Am pus pe un soldat să-i bată pe cruce,
deasupra vina pentru care s-a făcut vrednic de moarte: ”ISUS din Nazaret, Împăra-
tul Iudeilor”. Știi, mă interesa reacția norodului. Când au citit inscripția furia lor n-a
mai avut margini. Preoții îndârjiți, stigau să fie dată jos. N-am putut să înteleg de
ce se simțeau jigniți, doar ei fuseseră cei care îl condamnaseră la moarte pe baza
acestei afirmații. Ciudați, tare ciudați și evreii ăștia...

R: Dar ISUS cum a reacționat?

S: Cum să-ți spun, așa om nici că am mai întâlnit. Avea o față neobișnuit de blânda
în contrast cu suferințele ce le îndura. Privind la soldații mei care-i împărțeau ha-
ina la zaruri, a spus atât: “Iartă-i, Doamne căci nu știu ce fac!”. Aceste vorbe m-au
pus pe gânduri: Cum adică, ei nu știu ce fac? Atunci mi-a trecut prin minte un
gând: Dar, dacă El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu?; noi L-am țintuit pe cruce,
suntem deci complici la moartea Sa... Un alt gând veni repede să mă liniștească:
Ei, superstiții, prejudecăți de-ale evreilor, chiar așa să mă fi prostit în ultimul timp?;
și El e un om ca toți ceilalți, chiar dacă e mai deosebit. Este adevărat că toți ceilalți
comdamnați, când îi ridicam sus pe cruce, blestemau, urlau. ISUS, însâ n-a scos
un cuvânt. Privind la El, mă uimea reacția lui. Știi, crucificarea provoacă cea mai
ascuțită suferință. Pe fața acestui om, însă se citea un alt fel de suferință. Mă între-
bam ce ÎL preocupă?...

R: Ce s-a întâmplat în continuare?

S: Deodată s-a făcut întuneric în plină zi. Luați prin surprindere, ne-am înspăimân-
tat cu toții. Cam trei ore a durat acest fenomen ciudat. La un moment dat L-am
auzit pe ISUS strigând: ”Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”
M-am înfiorat de uimire: de ce să părăseasca Dumnezeu pe un om nevinovat? Nu
cumva pentru că, El spunea.. ah, nu puteam să înteleg până la capăt, ceva mă
oprea. Apoi, cu un ultim efort ISUS a strigat:”Tata, in miinile Tale Imi incredintez
duhul!”. Atunci s-a făcut un cutremur mare și am văzut morminte deschizându-se
și oameni înviați au iesit din ele. Sincer să fiu m-a cuprins o groază de nedescris. Și,
în timp ce totul în jurul meu se agita, am auzit o voce clară, vocea lui ISUS care-mi
spunea cu blândețe: “Eu, și pentru păcatele tale M-am jertfit. Vino, te aștept!”...
Atunci, abia atunci, după ce L-am răstignit, L-am înțeles. Cu adevărat, omul aces-
ta era Fiul lui Dumnezeu!”. Am îngenuchiat lânga cruce și... am plâns. Niciodată
n-am făcut-o până atunci, fusesem învățat că un bărbat niciodată nu trebuie să
plângă. Dar, atunci am regretat tot răul pe care-l făcusem. Cum, Fiul lui Dumnezeu
să mă ierte pentru tot ce i-am facut? Credeti-mă, și un câine ar fi plâns regretând.
Și în timp ce plângeam ca și-un copil, am simțit o pace nemărginită umplându-mi
sufletul. Iată-mă împăcat cu Dumnezeu! De acum nu-L voi mai părăsi, chiar dacă
asta înseamnă să-mi schimb viața !...
Cu siguranță, acest om și-a schimbat viața în bine. Toti avem nevoie de schimba-
re. Ați experimentat-o deja?
3. PILAT

Reporterul: Te văd frământat, ce s-a întâmplat?

PILAT: Mă tulbura un gând de câtva timp, și nu-l pot alunga... Știi, cred că am făcut
o greșeală: am condamnat la moarte un om nevinovat. M-am lăsat influențat de
preoții aceia veninoși care mă tot hărțuiau și amenințau. Ce era să fac, nu puteam
să-mi pierd funcția doar pentru un om? Am încercat să-i fac să se răzgândească,
dar ei insistau și insistau să-l răstignesc.

R: Cu ce te-ai ales după acest eveniment?

P: Bine zis, cu ce m-am ales. Speram să obțin liniștea, nici Cezarului și nici mie nu
ne plac revoltele acestor sălbatici. Închipuie-ți, niște neciopliți să mă santajeze ca
să le fac lor jocul. Se pare însă că m-am înșelat, în curând voi fi înlocuit din funcție.
Oricum, mă simt obosit și ce e mai rău e că nu mai am pace sufletească deloc.

R: Îți mai amintești cum a început totul?

P: Într-o dimineață, am fost sculat de câțiva preoți obraznici. Am acceptat să-i pri-
mesc din dorința de a scăpa cât mai repede de ei. Când am auzit însă cererea lor,
am rămas uimit. Auzisem despre acel om pe nume ISUS ca este inofensiv. Acuza
pe care i-o aduceau ei era o minciună. Niciodată nu am trimis la moarte un om
nevinovat. Inițial, preoții l-au acuzat că instigă poporul la răzvrătire. Le-am spus
că nu cred. Aflasem de la subordonații mei, că acest om, dimpotrivă, susținea și
îi învăța pe oameni să se supună autorității noastre. Atunci, insistenți, i-au adus o
altă acuză, anume că s-ar fi proclamat pe sine Împărat al iudeilor. Ciudat. Am ce-
rut sa fie adus acest ISUS și l-am întrebat dacă este adevărat. Știi ce mi-a răspus:
”Da, sunt!”. Fața Sa exprima atâta calm și siguranță, încât m-am înfiorat. Repede,
însă mi-am zis că numai un om visător, iresponsabil, poate să se poarte așa. Și
cum eu nu eram pus acolo ca să-i scap pe iudei de lunatici inofensivi, și nici să mă
amestec în treburile lor religioase, i-am trimis la Irod ca să le rezolve el problema.
R: Cum se face, totusi, că n-ai scapat de ei?
P: Nici nu-ți imaginezi cât de neplăcut surprins am fost când m-am trezit din nou cu
ei la mine. Mi-am zis atunci că dacă este cineva nebun în toată povestea asta, atunci
nu pot fi decât acei nesuferiți de preoți. Gălăgioși și răi, parcă întradins vroiau să-
mi facă zile negre. M-am gândit că n-ar strica să pedepsesc nebunia, dar nebunia
lor, primejdioasă pentru cei din jur. Atunci am privit cu atenție la ISUS. I-am privit
ochii, trăsăturile feței. Privirea îi era clară, deosebit de pătrunzătoare. Fruntea îi era
luminată de înțelepciune, gesturile îi erau blânde. Nu, cu siguranță, nu așa arăta
un om nebun. Atunci, de ce nu se apără? De ce se lăsa târât în toată povestea ace-
ea mârșavă? L-am întrebat dacă susține în continuare că este Împăratul iudeilor.
Atunci, m-a privit drept în ochii, și mi-a raspuns tot cu o întrebare: dacă vreau să mă
conving, sau doar să-l incriminez? M-a șocat. Cu ce drept intra omul acesta în sufle-
tul meu? M-am trezit nesigur. Am citit atunci în ochii lui o tristețe adâncă, și nu știu
de ce, am simțit că pierd ceva prețios. Deodată mi-am amintit de scrisoarea aceea
ciudată pe care mi-o trimesese soția mea cu puțin timp înainte de toate acestea.
Mă avertiza să nu-i fac nici un rău lui ISUS. Ah, dacă nu ar fi fost preoții!... Ce să fac?
Mi-a venit o idee: în fiecare an, de sărbătoarea Paștelor iudeilor, Cezarul hotărâse
să se facă grațieri. În înțelepciunea sa, marele nostru Cezar, știa că pentru a stăpâni
deplin trebuie să îmbini forța cu flexibilitatea. Așa că, le-am propus să aleagă pe
cine să le eliberez: pe ISUS sau pe Baraba? Cum Baraba era un criminal, speram să-l
respingă. Culmea nebuniei, l-au ales tocmai pe Baraba.”Atunci, cu ISUS ce să fac?”
am întrebat. Atunci s-a întâmplat ceva ce n-am mai întâlnit niciodată: am înțeles ce
înseamnă URA și m-am îngrozit. Strigau cu toții, desfigurați de ură: “Răstignește-L!”.
În fața lor m-am spălat pe mâini, ca semn că eu mă disculp de alegerea lor, și L-am
condamnat. Atât am putut să fac. Simțeam că mai presus de mine, de dorința, de
alegerea mea este altcineva mai putenic. Totul s-a întunecat și de atunci așa este
mereu pentru mine. M-am înșelat!...
R. - Pilat a trăit experiența unei alegeri importante. El a hotăriâ. Dar tu? Dacă
astăzi ai fi pus în situația să alegi ce să faci cu ISUS, ce ai alege: să-L răstignești
sau să-L încoronezi?
4. I U D A

Reporterul: Te văd îngândurat, ai probleme?

IUDA: Destule, omule, destule...

R: Pot să te ajut cu ceva?

I: Hm, nu cumva vrei ceva de la mine?; să știi că dacă e ceva în legatură cu ISUS,
nu mai pot face nimic.

R: Ce te face să crezi că vreau ceva de la tine?

I: Păi, ce e viața dacă nu un întreg șir de cereri și oferte? Și, cum nimic în lumea
asta nu-i pe gratis... cred că mă întețlegi ce vreau să spun...

R: Vrei să spui că nu există sinceritate între oameni?

I: Sinceritate?, Ha!, nici nu-ți imaginezi cât de primejdios e acest cuvânt! Un sin-
gur om am întâlnit care a făcut fatala greșeală să creadă în acest cuvânt. Știi ce a
pățit? A murit în cel mai stupid mod posibil. Bineînțeles, am încercat să-l ajut, dar
degeaba. Și apoi, să-ți spun ceva, nici un om nu merită să fii sincer cu el. Omul,
prin natura lui păcătoasă, e iremediabil un nerecunoscător.

R: Atunci, ce trebuie făcut?

I: Să lupți cu tine și cu cei din jur. Să te afirmi cultivându-ți un spirit de bun orga-
nizator. Întotdeauna înainte de a face ceva să te gândești ce avantaj poți obține.
Dacă neglijezi acest aspect foarte important, acțiunile tale n-au nici o valoare.
Eu am crescut într-o familie, unde tatăl meu în special punea accent pe acest lu-
cru, și îi sunt recunoscător pentru asta. Toată înțelepciunea și puterea omului se
bazează pe acest considerent.
R: Bănuiesc că ai avut ocazii să-ți demonstrezi această concepție?
I: Bineînțeles. Am avut ocazia să lucrez cu ISUS, un om deosebit. Și cum totdeau-
na, lucrurile mari se fac cu astfel de oameni, n-am ratat ocazia. Trebuie să-ți spun
că, împreună cu tatăl meu, făceam parte din onorabila partidă a Sicarimilor care
lupta contra Romei. Robia romană era o mare rușine adusă nației mele. Trebuiau
deci, luate măsuri. Când a apărut ISUS, nu m-am îndoit nici o clipă că EL era cel
care avea să ne aducă eliberarea, mai ales că și El confirma acest lucru. Am cre-
zut cu toată convingerea mea în El, așteptând răbdător trei ani de zile. Parcă mă
vedeam conducând poporul, ca mână a Lui dreaptă!

R: Ce te face să crezi că te-ar fi ales pe tine ca prim ministru, dintre toți ceilalți
aliați?
I: E simplu: pentru că eram cel mai valoros. Nu uita că eu eram casierul. Ca să ții
bine socotelile cuiva, trebuie să ai multe calități: să fii organizat, eficient, și mai
ales, niciodată să nu risipești. Îmi amintesc cum Într-o zi o femeie păcătoasă, a
irosit, nici mai mult nici mai puțin un întreg vas cu mir, ungându-i picioarele lui
ISUS. Poți să-ți imaginezi cât m-ar fi ajutat eventualii bani obținuți pe acel mir, în
munca mea de propagandă? Da!, ce te uiți așa uimit?, nu așa îi spuneți voi la “a
te face cunoscut și acceptat de ceilalți”? Ei bine, dând acei bani săracilor, obți-
neam dublu avantaj: iî câștigam de partea noastră, ajutându-i în nevoi. Și cum
noi aveam nevoie de sprijinul norodului, cred că înțelegi! ISUS avea, ce-i drept
puterea să-i câștige pe oameni prin vorba Sa, prin puterea aceea ciudată de a
vindeca boli, dar nu era practic deloc. Pentru asta avea nevoie de mine!

R: Adică, vrei să spui că te-a solicitat în mod special?

I: Nu tocmai. Vezi, mai exact eu m-am oferit. Și pentru asta mi-am atras asupra-mi
invidia celorlalți aliați. Și ce mai aliați!, niște oportuniști naivi, care credeau tot ce
le spunea ISUS. Eu însă, îmi vedeam de treaba mea.
R: Spune-mi, totuși nu te-au marcat în nici un fel învățăturile lui ISUS?
I: Învățăturile Lui?, aceleași cuvinte spuse mereu... știi, pentru norod era ceva
nou, pentru mine însă deveniseră obișnuite. Și apoi descopeream, ascultându-l,
că avem concepții diferite despre viață. Atâta timp cât aveam același țel, asta nu
mă deranja prea tare.

R: Atunci, ce te-a determinat să-L trădezi?

I: Trădare?, nimic mai neadevărat!, culmea este că toți cred așa. Nicidecum nu
m-am gândit să-l trădez pe ISUS. Din contră, am vrut doar să-l ajut să-și obțină mai
repede dreptul de Împărat. El era indecis, de aceea m-am gândit să-L provoc. De
trei ani de zile, mă tot săturasem să batem fără nici un rost drumurile. Ne făcusem
destul de cunoscuți norodului, așa că nu ne mai rămăsese decât să luăm cu asalt
puterea. ISUS însă, nici că avea de gând așa ceva. Atunci m-am decis să acționez.
Am mers la preoți. Știam că numai prin ei puteam să câștigăm.

R: Cum a reacționat ISUS la hotărârea ta?, i-ai vorbit înainte să acționezi?

I: N-ar fi avut rost să-i vorbesc, a intuit totul. Am crezut că dacă nu mă oprește,
este de acord cu mine. Așa că am mers la preoți.

R: Spune-mi, totusi de ce ai primit bani de la ei? Dacă considerai că faci un

bine, nu era suficient actul în sine?
I: Banii mi-au fost oferiți, așa că nu puteam să-i refuz. Se puteau face atâtea lucruri
cu ei! Totuși, planul meu a eșuat. În loc ca ISUS să aibă o intrevedere profitabilă
cu preoții, S-a lăsat antrenat într-o cursă mârșavă. Prefăcuții aceia de preoți, m-au
mințit. în realitate nu vroiau decât capul lui ISUS. Atunci, le-am azvârlit în față ba-
nii. Am crezut că așa îl voi salva pe ISUS, era însă prea târziu.
M-a apucat groaza. Ce-am făcut? De ce ISUS nu se apăra? M-am aruncat la pi-
cioarele Lui, spunându-i că-l recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu. L-am rugat să se
elibereze. Mi-a spus doar atât: ”Pentru ceasul acesta am venit in lume!”. Nu m-a
acuzat de nimic, dar sufletul meu era devastat. Vărsam sânge nevinovat.
Știam doar atât, că pentru mine nu mai există iertare!... așa că un singur lucru îmi
rămânea de făcut...

R: Ceea ce a și făcut din nefericire: Iuda s-a sinucis! Groaznică alegere! A prefe-
rat să moară decât să se pocăiasca. L-a recunoscut pe ISUS ca Domn, de frică,
de teama judecății. Dacă Iuda L-ar fi recunoscut din dragoste, atunci ISUS l-ar fi
iertat.
Dar tu, iubite ascultator, te simți vinovat înaintea lui Dumnezeu? Ce simți pentru
EL, iubire sau teamă? Nu te ascunde ca Iuda! Recunoaște-ți păcatul din tot su-
fletul, și vei fi iertat. Nu-L vinde pe ISUS pentru nimica toată, căci EL este Calea,
Adevărul și Viața!
5. N I C O D I M

Reporterul: Ai dori să-mi spui ce te-a făcut să-L cauți pe ISUS?

NICODIM: Eu sunt fariseu, deci mă interesează tot ce e legat de religie și în spe-
cial de profeții. ISUS avea o viziune cu totul și cu totul aparte despre revenirea lui
Mesia. Când am auzit și despre minunile ce le făcea, am căutat să-L întâlnesc. Îți
închipui cât de uimit eram!

R: Cum te-a primit ISUS?

N: Cu o deosebită distincție. Omul acesta era de o noblețe rară, regească aș spu-
ne. Poate tocmai de aceea m-am simțit stânjenit. Sincer să fiu mi-L imaginasem
altfel. Cu intuiție uimitoare, mi-a răspuns direct la ceea ce mă interesa, fără să-L
întreb nimic. Mă interesa calea mântuirii. Mi-a spus că pentru aceasta trebuie să
mă nasc din nou! Ai mai auzit așa ceva? Inițial, nu am înteles nimic. Apoi mi-a ex-
plicat ca era vorba despre o renaștere spirituala? Bine, dar eu credeam că nu am
nevoie de așa ceva. Dacă aș fi fost un păcătos, un tâlhar fără de lege atunci da,
dar eu, un om la Legii, un conducator în Sinedriu!... El mi-a exlicat atunci că toți
oamenii au păcătuit înaintea Domnului, deci este nevoie de schimbare în sufle-
tul omului. Nu contează rangul social, rasa, averea. Înaintea Domnului contează
doar sufletul pocăit renăscut din “apă și din Duh”. Mi-a spus că numai Domnului
îi revine dreptul și puterea să dea neprihanirea omului. Ca și vântul nevăzut, Du-
hul Domnului lucrează asupra sufletului, schimbându-l pe nesimțite. Am înțeles,
și nu mi-a fost deloc ușor să accept că nu eu și nici faptele mele, oricât de bune
ar fi ele, îmi asigură mântuirea.

R: Găsești că ISUS încerca să te constringă să-i accepți concepția aceasta?

N: Oh, nicidecum! Învățătura Lui tăioasă dar plină de dreptate, nu avea nevoie de
constrângere pentru a fi acceptată. Eu am acceptat-o, pentru că aveam nevoie
de adevărul exprimat de ea.
R: Cum ai reacționat în urma acestei convorbiri? Cum ai privit ulterior viața?
N: Trebuie să-ți mărturisesc că am trecut printr-o experiență grea. Sinedriul din care fă-
ceam și eu parte, a hotărât în absența mea osândirea lui ISUS. N-am putut să accept
așa ceva niciodată. Hotărârea aceea nedreaptă, mi-a zdruncinat puternic încrederea în
semenii mei. Am trecut printr-o adevărată criză de identitate. Realizam că sunt pus în si-
tuația de a lua o hotarâre importantă, de fapt cea mai importantă hotărâre din viața mea:
să-l reneg ca și colegii mei, și astfel să-mi păstrez funcția și poziția în societate sau să-L
accept.
ISUS a fost crucificat. Nu știam ce să fac! Ca niciodată în viața mea m-am rugat fierbinte
Domnului să mă ajute să mă hotărăsc. Și Domnul mi-a răspuns în chip minunat: ISUS
este Mântuitorul meu! A treia zi EL a înviat din moarte și o dată cu El, parcă a înviat și su-
fletul meu din negura păcatului! Atunci L-am ales fără șovăire și L-am urmat. Viața mea
s-a schimbat radical, dar sunt fericit! Dacă și tu cauți adevărul, află că este doar ISUS!

R: Într-adevăr, Nicodim a căutat și a găsit Adevărul și Viața! El a avut nevoie de o

înviere ca să creadă și să-L urmeze pe ISUS, tu de ce ai avea nevoie? Spune-i Dom-
nului, și EL este “credincios și bun” ca să te ajute! AMIN!
 Material realizat de
Departamentul de Tineret al Conferinței Muntenia