Ministerul Educaţiei,Cercetării şi Tineretului

Grup Şcolar de Chimie Industriala Piteşti

Examenul pentru certificarea

competenţelor profesionale

LUCRARE DE SPECIALITAT

Temă: Efectul de seră

Elev: Ciurea Aurelia Florentina
Domeniul: Chimie Industrială
Calificare: Operator industrial de preluare a
ţiţeiului în petrochimie
Clasa: XI- H

Coordonator:
Profesor inginer: Dragomir Victoriţa

-2007-
Introducere

Poluarea reprezintă distrugerea mediului înconjurător datorată infectării cu

materii reziduale, cu deşeuri industriale, cu gaze de eşapament etc.
Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a menţinut timp de milioane de
ani, este ameninţat acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi efectul de seră,
încălzirea globală, poluarea aerului, subţierea stratului de ozon şi ploile acide.
În ultimii 200 de ani industrializarea globală a dereglat raportul de gaze
necesar pebtru echilibrul atmosferic. Arderea cărbunelui şi a gazului metan a dus la
formarea unor cantităţi enorme de dioxid de carbon şi alte gaze, mai ales după ce la
sfârşitul secolului XIX a apărut automobilul. Dezvoltarea agriculturii a determinat
acumularea unor cantităţi mari de metan şi oxizi de azot în atmosferă. Toate acestea
au determinat accentuarea efectului de seră ac efect de poluare având drept
consecinţă instalarea unui climat mai cald pe planetă.
Creştera temperaturii ăn atmosfera inferioară a planetei va determina
creşterea nivelului prin extinderea oceanului planetar datorită topirii gheţarilor,
aparişia unor fenomene meteorologice externe furtuni, secete prelungite şi inundaţii.
Efectul de sră va produce, potrivit noilor rezultate ale cercetărilor intreprinse
de specialişti în climatologie, încălzile mai accentuată a planetei decât se aşteptau.
Noile studii realizate pe probele de ghiţă extrase prin foraj din banchiza de vonstock
în Antartica i-au făcut pe savanţi atenţi asupra unui alt efect conform acestuia emisia
de gaze responsabile pentru efectul de seră – dioxidul de carbon şi metanul vor fi
accentuate prin încălzirea planetei.

1
 Capitolul I
Poluarea admosferei

Poluarea admosferică implică emanarea de substanţe dăunătoare

organismelor vii, în admosferă. Poluanţi precum oxizii de sulf şi azot, cloro-floro-
carburile, dioxidul de carbon, monoxidul de carbon şi funinginea(cărbunele) sunt
principalii contribuitori la poluarea atmosferică.
Poluarea atmosferică poate afecta de asemenea ecosistemele acvatice şi
terestre dacă poluanţii se dezvoltă în apă sau precipită sub formă de ploaie.
Se estimează că poluarea admosferică contribuie anual la aproximativ 120000
de decese in SUA. În fiacare an dezvoltarea industriei generează miliarde de tone de
materiale poluante.
Cauzele poluarii atmosferice
Poluanţii primari sunt acei poluanţi atmosferici emanaţi direct în atmosferă, de
exemplu particulele de funingine, dioxidul de sulf şi oxizi de azot. Poluanţii secundari
sunt produşi prin reacţii între poluanţii primari. De exemplu, ozonul nu formează
deasupra arealelor urbane prin reacţii dintre poluanţii primari şi componenţii normali
ai atmosferei. Monoxidul de carbon şi oxizii de azot sunt principalii poluanţii emişi de
arderile de combustibil. Funinginea şi dioxidul de sulf sunt poluanţii primari produşi în
principal prin arderile de combustibil fosili în centralele energetice precum petrolul şi
cărbunele. În fiecare an peste 1miliard de tone de astfel de materiale intră în
compoziţia atmosferei prin aceste procese. Poluanţii au tendinţa de a se găsi numai
în anumite zone.
O semificantă parte a industriei şi a transporturilor se bazează pe cobustibili
fosili. Pe măsură ce acesti combustibili sunt consumaţi, în atmosferă sunt eliminate
particule, chimicale de materii poluante. Cu toate că un mare număr de astfel de
chiminale contribuie la poluarea atmosferică, cele mai multe dintre ele conţin carbon,
sulf şi azot. Combustia carbonului, a petrolului şi a benzinei este răspunzătoare
pentru majoritatea poluanţilor atmosferici. Mai mult de 80% din dioxidul de sulf, 50%
din oxidul de azot şi între 30-40% din materia poluantă emanată în atmosferă de
către SUA sunt produse de combustibilii fosili, centrale electrice, boilere industriale şi
furnale reziduale; 80% din monoxidul de carbon şi 40% din oxidul de azot şi

2
hidrocarburi rezultă din arderea gazului şi a combustibililor diesel. Alte materiale
poluante pot avea sursă de emitere industria metalelor(fier, zinc, plumb, cupru),
rafinăriile petrolifere, uzinele de ciment şi cele în care se obţine acidul azotic şi acidul
sulfuric. Aceste chimicale interacţionează între ele dar, şi cu razele ultraviolete din
razele solare cu intensităţi periculoase.

I.1 Principalele surse de poluare

I.1.1 Industria

Industria este, la momentul actual, principalul poluant la scară mondială. Emisiile

sunt substante eliberate în atmosferă de către uzine sau centrele termochimice.
Procedeele de producţie industrială eliberează emisiile, care se redepun în cazul în
care nu există filtre pentru epurarea gazelor reziduale. Substanţele specifice sunt
atunci eliberate şi pot provoca local catastrofe.

În momentul procesului de combusţie, substanţele gazoase, lichide şi solide sunt

eliberate în atmosferă de furnale. În funcţie de înalţimea furnalelor şi de condiţiile at-
mosferice, gazele de eşapament provenind din focare, se răspândesc local sau la
distanţe medii, - uneori chiar şi mari - căzând din nou sub formă de particule mai fine
decât poluarea atmosferică măsurabilă în locurile de emisie.

Degajările industriale în ultima instanţă ajung în sol, e cunoscut faptul ca în jurul

uzinelor metalurgice în perimetrul a 30-40 km în sol e crescută concentraţia de
ingrediente ce intră în compoziţia degajărilor aeriene a acestor uzine.

I.1.2 Transporturile

Transporturile sunt, după cum bine stiţi, o alta importantă sursă de poluare. Astfel,
în S.U.A. 60% din totalul emisiilor poluante provin de la autovehicule, iar în unele
localitaţi ajung chiar şi pâna la 90%. Autovehiculele care funcţionează cu motor cu
combustie, sunt un factor poluant care este luat din ce în ce mai mult în seamă.
Oraşele mari sau aglomeraţiile urbane dense sunt afectate în mare masură de
transporturile cu eliberare de noxe.

Poluarea aerului realizată de autovehicule prezintă doua mari particularităţi: în

primul rând eliminarea se face foarte aproape de sol, faptă care duce la realizareă
unor concentraţii ridicate la înalţimi foarte mici, chiar pentru gazele cu densitate mică
şi mare capacitate de difuziune în atmosferă. În al doilea rând emisiile se fac pe

3
întreaga suprafaţă a localitaţii, diferenţele de concentraţii depinzând de intensitatea
traficului si posibilităţile de ventilaţie a străzii. Ca substanţe care realizează poluarea
aerului, formate dintr-un număr foarte mare (sute) de substanţe, pe primul rând se
situează gazele de eşapament. Volumul, natura, şi concentraţia poluanţilor emisi
depind de tipul de autovehicul, de natura combustibilului şi de condiţiile tehnice de
funcţionare. Dintre aceste substanţe poluante sunt demne de amintit particulele în
suspensie, dioxidul de sulf, plumbul, hidrocarburile poliaromatice, compuşii organici
volatili (benzenul), azbestul, metanul si altele.

Smogul produs de gazele de eşapament ale maşinilor sau de alte surse este o
problema continuă a poluarii.

I.1.3 Erupţiile vulcanice

Erupţiile vulcanice generează produşi gazoşi, lichizi si solizi care, schimbă local nu
numai micro şi mezorelieful zonei în care se manifestă, dar exercită influenţe
negative şi asupra purităţii atmosferice. Cenuşile vulcanice, împreuna cu vaporii de
apa, praful vulcanic şi alte numeroase gaze, sunt suflate în atmosferă, unde
formează nori groşi, care pot pluti până la mari distanţe de locul de emitere. Timpul
de remanenţă în atmosferă a acestor suspensii poate ajunge chiar la 1-2 ani. Unii
cercetători apreciază că, cea mai mare parte a suspensiilor din atmosferă terestră
provine din activitatea vulcanică - o importantă sursă de poluare aer. Aceste pulberi
se presupune ca au şi influenţe asupra bilanţului termic al atmosferei, împiedicând
dispersia energiei radiate de Pamant către univers şi contribuind în acest fel, la
accentuarea fenomenului de "efect de seră", produs de cresterea concentraţiei de
CO 2 din atmosferă.

I.1.4 Furtunile de praf

Furtunile de praf sunt şi ele un important factor în poluarea aerului. Terenurile afâ-
nate din regiunile de stepă, în perioadele lipsite de precipitaţii, pierd partea aeriana a
vegetaţiei şi raman expuse acţiunii de eroziune a vântului. Vânturile continue, de
durată, ridică de pe sol o parte din particulele ce formează "scheletul mineral" şi le
transformă în suspensii subaeriene, care sunt reţinute în atmosferă perioade lungi de
timp. Depunerea acestor suspensii, ca urmare a procesului de sedimentare sau a
efectului de spălare exercitat de ploi, se poate produce la mari distanţe faţă de locul
de unde au fost ridicate. Cercetări recente, din satelit, au arătat că eroziunea eoliană

4
numai de pe continentul African ajunge la 100-400 milioane tone/an. În acest context,
se pare ca deşertul Sahara înaintează în fiecare an cu 1.5 până la 10 km. Furtuni de
praf se produc şi în alte zone ale globului. Astfel, în mai 1934, numai intr-o singura zi,
un vânt de o violentă neobişnuită a produs un intens proces de eroziune eoliană pe
teritoriile statelor Texas, Kansas, Oklahoma si Colorado. Norii negrii, care cuprindeau
circa 300 milioane de tone de praf, dupa ce au parcurs 2/3 din teritoriul S.U.A., au
întunecat Washington-ul si New York-ul si s-au deplasat mai departe către Atlantic. In
1928, la 26 şi 27 aprilie, o furtună a produs erodarea unui strat de sol cu o grosime
de 12 - 25 mm pe o suprafata de 400 000 km 2 , situată în zona precaspică.
Evaluările făcute cu acest prilej au aratăt că, numai pe teritoriul ţării noastre s-au
depus circa 148 milioane m 3 de praf, din cantitatea totala ridicată.

I.1.5 Incendiile naturale

Incendiile naturale, o importantă sursă de fum si cenuşă, se produc atunci când

umiditatea climatului scade natural sub pragul critic. Fenomenul este deosebit de
răspândit, mai ales in zona tropicală, deşi, în general, gradul de umiditate al pădurilor
din această zona nu este de natură să favorizeze izbucnirea incendiului. La sfârşitul
anului 1982 şi începutul anului 1983, pe insula Borneo a Indoneziei si Malayesiei au
avut loc 7 incendii care au mistuit circa 3,5 milioane hectare de păduri tropicale. În
coasta de Fildes, in 1983, focul a distrus circa 450 000 ha, iar în Ghana, în timpul
aceleiaşi secete, a fost distrusă prin foc o mare suprafaţă de păduri şi circa 10% din
plantaţiile de cacao. În anii deosebit de secetoşi, chiar şi în zonele temperate, se
produc dese incendii ale pădurilor. Astfel, în 1992, după o succesiune de ani
secetoşi, au izbucnit incendii devastatoare chiar şi în pădurile Franţei şi ale Poloniei.
Se pare că situatia climatică din deceniul 80 a extins mult suprafetele de păduri
vulnerabile la incendii pe întregul glob.

I.1.6 Activităţile casnice

Activităţile "casnice" sunt, fie ca vrem, fie ca nu, o sursă de poluare. Fumul emis de
sobele cu lemne are o culoare albastra fumurie si contine o cantitate însemnată de
materii organice, care se apreciază ca pot fi cancerigene. Dar în scopuri casnice nu
se ard numai lemn, ci si cantitati enorme de carbuni, petrol, si gaze naturale, din care
rezultă de asemenea substanţe toxice.

5
 I.2 Principalele substanţe poluante
Substanţele poluante din atmosferă sunt substanţe gazoase, lichide sau solide,
care îi modifică compoziţia.

I.2.1 Gazul carbonic

Bioxidul de carbon întâlnit în atmosferă în proporţie de 0,03% produce tulburări

manifestate decât în situaţiile în care este împiedicată trecerea gazului din sângele
venos în alveola pulmonară şi eliminarea lui prin aerul expirat.

Primele tulburări apar în jurul concentraţiei de 3% manifestată prin tulburări

respiratorii (accelerarea respiraţiei), apare apoi cianoza, urmată de tulburări
respiratorii şi circulatorii însoţite de fenomene legate de dezechilibrul acido-bazic.
Bioxidul de carbon

Este un gaz periculos pentru că prin dublarea concentraţiei sale din aer devine un
"perturbator climatic".

Se ştie că o dublare a concentraţiei CO ar putea produce o creştere în medie cu

3,6°C a temperaturii superficiale a mediului, asa-numitul "efect de seră". Cresterea
sa exagerată în ultimul secol se datorează:

 despăduririlor masive,

 consumului exagerat de combustibili fosili folositi în industrie pentru

producerea de energie .

I.2.2 Monoxidul de carbon

Este un gaz foarte periculos, ce are o pondere din ce în ce mai mare printre
poluanţii devastatori. Toate materiile primare energetice folosite pentru combustie
conţin carbon sub forma de combinaţii chimice, care se oxidează, transformându-se
în gaz carbonic (CO 2 ) sau în oxid de carbon (CO) dacă combustia este incompletă.

Monoxidul de carbon se formează în mod natural în metabolismul

microorganismelor şi în cel al anumitor plante; este un compus al gazului natural. El
se răspandeşte în atmosferă sau se formeaza în stratosferă sub efectul razelor UV.

CO este produs în lanţ de decompoziţie troposferică a metanului prin intermediul

radicalului OH.

6
 O cantitate echivalentă de CO se formează prin acţiunea omului în momentul
combustiei carbonului şi hidrocarburilor. 67% din CO provine de la vehicule,
combustia nefiind completă decât dacă motoarele merg în plină viteză.

Anumite plante cu flori, precum morcovul, pot fixa CO. Mari cantităţi sunt fixate în
sol şi sunt degradate de microorganisme. Cantităţile reziduale se ridică în straturile
mai înalte ale atmosferei.

CO este un gaz toxic pentru oameni şi animale. El pătrunde în organism prin

plămani şi blochează fixarea oxigenului prin atomul central de Fe al hemoglobinei
(HbCO): puterea sa de fixare este de 240 de ori mai importantă decât cel al
oxigenului. Nivelul de otravire depinde de saturaţia sanguină, de cantitatea de CO
din aer şi volumul respirat.

I.2.3 Dioxidul de sulf

Este produs in principal de arderea cărbunelui dar prezent şi in emisiile motoarelor

diesel, se combină cu apa din atmosferă şi provoacă ploile acide care distrug
vegetaţia şi clădirile.

Sursele de SO sunt:

 erupţiile vulcanice,
 arderile combustibililor,
 acţiunile industriei metalurgice.
În prezenţa razelor ultraviolete, SO din atmosferă se transformă în SO, cu
eliberarea a 22 kcal sau impreună cu vaporii de apă din atmosferă formează acidul
sulfuros cu eliberare de 18 kcal, care trece ulterior în acid sulfuric, acid care
declansează fenomenul ploilor acide.

Are efecte toxice asupra plantelor, mai ales la conifere şi la plop, castan, tei etc.

I.2.4 Praful

Praful provine din diviziunea materiei fine în particule aproape coloidale de 10-100
nm. Fumul este un amestec de particule solide şi coloidale cu picături lichide.

Sursele generatoare de praf  :

Sursele artificiale generatoare de praf, cenuşă şi fum cuprind, în general, toate

activităţile omeneşti bazate pe arderea combustibililor lichizi, solizi sau gazoşi.

7
 O importantă sursă industrială, în special de praf, o reprezinta industria
materialelor de construcţie, care are la bază prelucrarea unor roci naturale (silicaţi,
argile, calcar, magnezit, ghips etc.). Din cadrul larg al industriei materialelor de
construcţii se detaşează, sub aspectul impactului exercitat asupra mediului ambiant,
industria cimentului .

Materialele de bază, care intră în fabricarea cimentului, sunt piatra calcaroasă

amestecată cu magme sau cu argile. Sunt cunoscute şi aplicate doua procedee de
fabricare:

 procedeul uscat, în care materiile prime sunt deshidratate, fărămiţate în mori

speciale şi trecute apoi în cuptoare rotative lungi, unde sunt tratate la temperaturi
înalte,
 procedeul umed, în care materiile prime se amestecă cu apă, apoi în stare umedă
se macină în mori speciale, după care, partea rezultată este trecută la rândul ei în
cuptoare rotative, unde procesul este acelaşi ca la procedeul uscat
Temperaturile din cuptoare determină mai întâi fărămiţarea materialului, cu formare
de clincher iar apoi, prin măcinare, se obţin particule foarte fine, care constituie
cimentul propriu-zis. Procesele tehnologice descrise produc cantităţi mari de praf, în
toate verigile lanţului tehnologic: uscătoare, mori de materii prime, cuptoare, procese
intermediare.

 din uscătoare se elimina în atmosferă aproximativ 10% din cantitatea

introdusă
 în mori, 1-3% din cantitatea prelucrată, în cuptoarele rotative, 10%
 in procesele intermediare, între 2 si 4%
În total se pierde între 20 şi 25% din materia prima prelucrată la procedeul uscat şi
10-45% la procedeul umed.

Praful rezultat din industria cimentului este împraştiat până la distanţa de peste 3
km faţă de sursa, concentraţia acestuia în apropierea surselor, variind între 500 şi
2000 t/km 2 /an.

I.2.5 Fumul

Fumul constituie partea invizibilă a substanţelor ce se elimină prin coşurile

întreprinderilor industriale şi este constituit din vapori de apă, gaze, produşi incomplet

8
arşi (cărbune, hidrocarburi, gudroane etc.) şi alte impurităţi inglobate şi eliberate cu
ocazia arderii.

 Fumul are o culoare albicioasa dacă arderea este completă.

 Culoarea neagră indică o ardere incompletă, datorită lipsei de aer, precum şi
prezenţei în cantitate mare a cărbunelui şi a funinginii.
 Culoarea fumului rar poate fi roşcată, cenuşie sau brună, după cum cărbunele
conţine fier, aluminiu sau mangan.
Particulele de fum au dimensiuni submicronice (<0,075m).

I.2.6 Cenuşa

Cenuşa rezultş în exclusivitate din combustibili solizi.

Proportia sa variază între:

 5-15% la antracit (cărbune superior, deci cu ardere mai completă)

 40-50% la carbunii inferiori (lignit, turbă, etc.)
Cenuşa se compune din :

 compuşi minerali puternic înglobaţi în masa cărbunelui. În această

categorie sunt cuprinşi compuşii de Si, Al, Fe, Ca, Mg şi/sau S
 impurităţi (cenuşa mecanică) provenite din roca în care se află
inglobat zăcământul.
Cenuşa rămâne în cea mai mare parte în focar şi este indepartată prin procedee
mecanice sau hidraulice. Restul este antrenat spre coş de către puternicul curent de
aer format în camera de ardere. În marile centrale termoelectrice, la trecerea prin
coş, cenuşa este captată aproape în totalitate.

I.2.7 Oxizii de azot

Compuşii azotului contribuie constant la poluarea atmosferei, bioxidul de azot NO 2

este unul din cei mai periculoşi poluanţi.

Sursa principală a acestui gaz o reprezintă motoarele cu ardere internă, în special

a automobilelor. NO 2 se formează la temperatura ridicată din ţevile de eşapament.
Cantităţi importante de NO 2 dau naştere şi la arderea cărbunilor.

În afară de faptul că NO 2 este toxic ca atare la anumite concentraţii, el contribuie

nemijlocit la formarea smogului - fotochimic, un produs complex alcătuit din diverşi

9
compuşi chimici şi având ca substrat fizic particule de aerosoli (suspensii solide sau
lichide din atmosferă).

Bioxidul de azot sub actiunea razelor UV reactionează şi da oxid de azot si oxigen

atomic. O parte din acesta se combină cu oxidul de azot regenerând NO 2, proces ce
duce la mentinerea NO 2 în atmosferă. Altă parte a oxigenului atomic se combină cu
O 2 şi dă ozonul, foarte reactiv şi puternic oxidant. Ozonul reacţionează cu resturile
de hidrocarburi care apoi se combină cu PAN. PAN are puternice efecte toxice
asupra plantelor, chiar la concentraţii mici producând necroze ale ţesuturilor
frunzelor, inhibă fotosinteza.

Capitolul II
Schimbări climatice-încălzirea globală

De foarte multa vreme în atmosferă există concentraţii naturale de gaze cu

efect de seră, cum ar fi vaporii de apă, gazele carbonice, metanul si oxizii de azot.
Razele cu lungime scurta de undă, numite lumină vizibilă a soarelui pot traversa
aceste gaze, încălzind atmosfera, oceanele, suprafaţa planetei şi organismele vii.
Energia calorică este răspândită în spaţiu în formă de raze infraroşii, adică de unde
lungi. Acestea din urmă sunt absorbite în parte de gaze cu efect de seră, pentru a se
refelecta încă odată de suprafaţa Pământului. Din cauza acestui fenomen natural,
numit “efect de sera” temperatura medie anuală la suprafaţa pământului se menţine
la 15° C. Acesta e ceea ce noi numim un climat normal.

Activitatea umană constituie cauza aruncării în atmosferă au unei cantitati

mari de gaze cu efect de seră, mai ales a gazului carbonic, a oxizilor de azot, a
metanului şi a clorofluorocarbonilor (CFC).

Conform concluziilor numeroaselor comitete internaţionale de cercetare

ştiinţifică, sporirea efectului de seră a declanşat o noua încălzire planetară de o
amploare nemaîntîlnită pe parcursul istoriei. Ele descriu şi argumentează fenomenul
noii încălziri globale, a schimbării climei, a reîncălzirii climatului şi a efectului de seră
accelerat.

10
 II.1 Gazele cu efect de seră
Gazul carbonic (CO2)

Conţinutul atmosferic de gaz carbonic (gazul cu efect de seră de provenienţă

antropică cel mai frecvent,) a crescut pînă la 25% de la debutul revoluţiei industriale
(pe parcursul a 1700 de ani.) cu o frecvenţă de 280 părţi la milion pâna la 350 părţi la
milion. Eliminarile de gaz carbonic de origine antropică au condus la sporirea cu 55%
a potenţialului efectului de seră. Gazul carbonic (CO2) este unul din principalele
subproducte a arderii tuturor combustibilelor fosile. Circa 90% a energiei
comercializate pe plan mondial este produsă de către combustibile carbonice:
păcura, cărbunele brun, gazul natural şi lemnul. Cu fiecare an zeci de miliarde de
tone de CO2 sunt astfel eliminate în atmosferă. Circa 2 miliarde de tone de gaz
carbonic suplimentar este atribuit fenomenului despăduririi, inclisiv incendierii
pădurilor. Potrivit raportului dezvoltării statului Canada (1991), 108 milioane de tone
de carbon sunt eliminate anual în Canada. Astfel, pentru fiecare canadian revin 4
tone de CO2 eliminat anual în atmosferă. Potrivit raportului Word Resurse (1992-
1993) înfiinţat de către Institutul Word Resurse, Canada nu este întrecută decât de
Statele Unite în ceea ce priveşte producerea de CO2 pe cap de locuitor. Aproape
jumătate din gazul carbonic de origine antropică este absorbit de plantele terestre şi
fotoplanctonul oceanic, restul se adaugă la cel atmosferic. (Emisiile de CO2 sunt
prezentate în unităţi de greutate, în general în tone). Uneori valaorea dată
corespunde numai greutăţii carbonului, uneori greutăţii totale a gazului carbonic,
carbonului şi oxigenului conţinut. De exemplu, 6 miliarde de tone de carbon emis
anual echivalează cu 22 miliarde de tone de gaz carbonic. Pentru a transforma
carbonul în CO2 înmulţiţi cu 3,66 şi invers).

Metanul (CH4)

Emisiile de CH4 contribuie cu aproape 15% la creşterea potenţialului efectului

de seră. Metanul este principalul component al gazului natural ars de către utilajele
de încălzit. El provine de la descompunerea vegetală: câmpurile inundate de orez,
mlăştinile, gazele de baltă, aparatul digestiv al numeroaselor animale, în special
bovinele şi termitele, arderile anaerobe (descompunerea vegetaţiei în lipsa de O2).
CH4 provine în egală măsură de la scurgerile conductelor de gaze, de la centrele de
tratament, de la instalaţiile de stocaj şi de la minele de cărbune, de la materiale
organice în descompunere (cum ar fi produsele alimentare aflate în depozite.)

11
Cercetătorii sunt alarmaţi, că o noua încălzire a climei va antrena eliberare unei parţi
din CH4 natural acumulat în cantităţi mari sub ghetari şi în calotele polare, provocânt
astfel efectul de retroactiune. Altfel spus reîncălzirea climei va avea un efect de
creştere.

Oxidul de azot (N2O)

N2O este un oxid de azot, provenit de la arderea combustibilului fosil,

utilizarea îngrăşămintelor azotate, incinerarea arborilor şi rezidurilor de plante. Gazul
contribuie la sporirea efectului de seră cu circa 6%. Acest gaz este la fel cunoscut
sub numele de “gaz inveselitor”. N2O este utilizat deja şi în calitate de anestetic.

Ozonul stratosferic (O3)

În atmosferă la o înatime foarte înalta ozonul creat natural apăra ca un ecran

de protecţie impotriva razelor ultraviolete. În troposfera ozonul e un subproduct al
reacţiilor poluantelor atmosferice, ale industriilor şi ale automobilelor eliminat în
prezenţa luminii solare. Ozonul troposferic reacţionează cu ţesuturile vegetale şi
animale provocând efectul de seră. Contribuţia ozonului stratosferic la sporirea
efectului de seră se valorează la 8%.

Clorofluorocarbonele (CFC)

Este un produs chimic care răreşte stratul de ozon constituind în egală

măsură un gaz cu efect de seră în creştere. Savanţii nu sunt siguri de efectele reale
produse de CFC asupra schimbării climatului pentru ca actiunea lor de rarifiere a
stratului de ozon poate să aducă la o nouă răcire a planetei. Este posibil ca reducând
emisia de CFC, ceea ce e imperativ, să protejăm stratul de ozon, accelerând o nouă
încălzire a planetei. Această problemă demonstrează în ce masură factorii de mediu
sunt legaţi nemijlocit.

O să gasiţi în unele acte comparaţii între potenţialul dezvoltării efectului de seră a

diferitelor gaze şi a celui prodis de CO2. Raportând moleculă la moleculă, potenţialul
de creşterea a efectului de seră a metanului e de 21 ori mai mare decât a bioxidului
de carbon CO2; a N2O e de 200 ori mai mare decât a CO2; şi a CFC e de 18 mii de
ori mai mare decât a CO2.

Ce consecinţe are încălzirea globală

-gheţarii şi gheaţa polară se topesc,

12
 - încălzirea oceanelor şi creşterea nivelului mărilor (pierderi de pământ, insulele
mai mici sunt ameninţate),- amplificarea circuitului apelor la nivel global: la tropice
se evaporă din ce în ce mai multă apă, care se transformă mai apoi în ploaie în
emisfera nordică; modele de precipitaţii modificate,

- conţinutul salin al Atlanticului de Nord scade; Golfstrom-ul şi, astfel, transportul de

căldură spre Europa scade în intensitate şi se poate chiar întrerupte; nu sunt
excluse schimbări climatice abrupte,-îndesirea evenimentelor meteorologice
extreme: tornade, ploi torenţiale, inundaţii, secetă,

-întinderea deşerturilor (pierderi teritoriale, refugiaţi ecologici),- modificarea

vegetaţiei: suprafeţe uriaşe de pădure ar putea dispărea. Astfel s-ar elibera în
atmosferă cantităţi uriaşe de dioxid de carbon, care ar accelera încă şi mai mult
efectul de seră (vezi mai jos), conducând la o şi mai rapidă încălzire globală ("efect
de seră galopant"),

-posibile distrugeri masive ale stratului de ozon: se bănuieşte că încălzirea

Pământului va duce la o răcire a stratosferei (parte a atmosferei, la o înălţime de
15–25 km), care va accelera procesul de distrugere al stratului de ozon.

II.2 Efectul de seră-fenomen natural

Gazele deja existente în atmosferă trebuie să reţină căldura produsă de razele
solare reflectate de pe suprafaţa Pamântului. Fără aceasta Pamântul ar fi atât de
rece, încât ar îngheta oceanele şi ar muri toate vieţuitoarele.

Pământul este încălzit cu ajutorul energiei provenite de la Soare. Când

această energie ajunge în atmosfera Pământului, o parte din ea este reflectată înapoi
în spaţiu, o mică parte este absorbită şi restul ajunge pe Pământ încălzind suprafaţa.
Dar când energia produsă de căldura pământului se întoarce, se întâmplă
ceva diferit. În loc ca această energie să treacă prin atmosferă şi să ajungă în spaţiu,
o mare parte din această energie este absorbită de gazele din atmosferă. Acest lucru
ajută la păstrarea unei temperaturi adecvate vieţii pe Pământ. Deci atmosfera
pământului permite pătrunderea razelor solare pentru a încălzii Pământul dar
captează căldura care porneşte dinspre Pământ către spaţiu. Acţionează asemenea
unei sere, numai că în cazul serei este folosită sticla ci nu gazul, tocmai din acest
motiv se numeşte efec de seră.

13
 Gazele din atmosferă, care sunt responsabile cu menţinerea unei temperaturi
normale pe Pământ sunt dioxidul de carbon, metanul, oxidul de azot, ozonul şi
vaporii de apă toate provenite pe cale naturală. Dar dacă aceste gaze sunt prezente
în cantităţi prea mari atunci este absorbită prea multă căldură şi acest fenomen duce
la creşterea temperaturii pe Pământ.

II.3 Accentuarea efectul de seră

Atunci când din cauza poluarii creşte proporţia gazelor numite “gaze de seră”,
atunci este reţinută prea multă căldură şi întregul Pamânt devine mai cald. Din acest
motiv în secolul nostru temperatura medie globală a crescut cu o jumătate de grad.
Oamenii de ştiinţă sunt de părere că această creştere de temperatură va continua, şi
după toate aşteptările, până în mijlocul secolului următor va ajunge la valoarea de
1,5-4,5C.
După unele estimări în zilele noastre peste un miliard de oameni(cam a cincea parte
a populaţiei Pamântului) inspiră aer puternic poluat, în special cu monoxid de carbon
şi dioxid de sulf, rezultate din procesele industriale. Din această cauză numărul celor
care suferă de afecţiuni toracice-pulmonare, în special în rândul copiilor şi bătrânilor,
este în continuă creştere.

Gazul carbonic cel mai important din ciclul carbonului este inofensiv şi aduce
carbonul pentru fotosinteză CO2, sub forma de vapori de apă, lasă să treacă undele
scurte ale radiaţiei solare în atmosferă şi absoarbe undele lungi ale radiaţiilor
Pământului, ceea ce provoacă o reîncălzire a aerului, efectul de seră. Creşterea pe
scară mondială a consumului de petrol şi cărbune încă din anii '40 au condus la
creşteri substanţiale de dioxid de carbon. Efectul de seră ce rezultă din această
creştere de CO2, ce permite energiei solare să pătrundă în atmosferă dar reduce
reemisia de raze infraroşii de la nivelul Pământului, poate influenţa tendinţa de
încălzire a atmosferei, şi poate afecta climatul global. Pe Venus, într-o atmosferă
foarte bogată în CO2, temperatura atinge 470° C.

Principalii poluanţi care produc efectul de seră şi care sunt emisi în mare parte de
autovehicule sunt dioxidul de carbon (CO2), oxidul azotos (N2O), metanul (NH4)
alături de alţi compuşi chimici care provin din alte surse,în special industriale.

14
 Capitolul III
Consecinţele efectului de seră

Până la sfârşitul secolului ne putem aştepta la creşteri ale temperaturii cu până

la 7,7 grade Celsius, din cauza efectului de seră, a demonstrat un studiu ştiinţific
realizat de o echipa de cercetători europeni, informează revista germană Die Welt.
Efectul de seră va produce, potrivit noilor rezultate ale cercetărilor întreprinse
de specialişti în climatologie, o încălzire mai accentuată a planetei decât se aştepta
până acum.
Noile studii, realizate pe probele de gheaţă extrase prin foraj din banchiza de la
Vostok, in Antarctica, i-au facut pe savanţi atenţi asupra unui alt efect. Conform
acestuia, emisia de gaze responsabile pentru efectul de seră - dioxidul de carbon şi
metanul - va fi accentuată suplimentar prin încălzirea planetei.
Între timp, Institutul pentru Studierea Climei (NOOA) comunică faptul că în SUA
se poate aştepta producerea unor uragane puternice. Începând din luna iunie, pot fi
asteptate până la zece cicloane, dintre care patru sau şase cu viteze ale vântului de
mai mult de 200 de kilometri pe ora şi cu efecte devastatoare. Cel mai important
indiciu că acest sezon va fi marcat de uragane puternice este acela că temperatura
apei la suprafaţa mărilor a crescut, fapt ce contribuie la formarea uraganelor.
Cercetătorii văd ca foarte plauzibilă o conexiune între încălzirea globală şi riscul
formării uraganelor. Ţările sărace vor fi afectate mai puternic de valurile de caniculă,
uragane şi inundaţii decât acelea din lumea bogată. Aceste date reies dintr-un raport
denumit "Index al Riscurilor Climatice 2006", prezentat de organizatia de asistenta
pentru dezvoltare Germanwatch, la Bonn.

III.1 Pagube şi eventuale remedii

Este greu să negăm faptul că sporirea temperaturii s-ar datora efectului de

seră, desi Guido Visconti, foarte apreciat chiar şi in afara Italiei, spunea, în ceea ce
priveste încălzirea Pământului, că "ar putea fi vorba de variaţii normale ale climei".
Crescând concentraţia de anhidridă carbonică şi nereducându-se ceilalţi factori care
contribuie la producerea efectului de seră, în anul 2050 supraîncălzirea va atinge 4-5

15
grade.
Unele studii afirmă că, şi în absenţa unei ulterioare acumulări de anhidridă
carbonică, variaţiile în curs ar fi suficiente pentru a face sa crească cu 1 grad
temperatura. E posibil.
Ne aflăm totuşi în ajunul unei perioade de maximă radiaţie solară, datorată
poziţiei astrului, aproape perpendiculară faţă de axa terestră, lucru care se întâmplă
o dată la 21 de mii de ani. Aceasta produce o mai mare încălzire datorită factorilor
astronomici, încât experţi în climă au anunţat o vară foatre caldă pentru anul 1989.
Şi totuşi nu toţi climatologii au aceeaşi opinie asupra previziunilor pe termen mediu
sau lung. Rogers Revell de la Universitatea din San Diego afirmă că variantele aflate
în joc sunt atât de numeroase, încât este imposibil să se prevadă viitorul. Nivelul
anhidridei carbonice ar putea urca până la 370 de părţi la milion până în anul 2000
sau putin dupa ceea. Această modestă creştere ar fi de ajuns pentru a face să urce
temperatura globului cu 2 grade. Chiar dacă nu trebuie să apelăm prea usor la unele
comparaţii, nu este inoportun să amintim ceea ce s-a întâmplat acum câteva
milioane de ani pe planeta Venus, unde un excesiv efect de sera a determinat,
progresiv, actuala temperatura de 480 grade şi o atmosfera de 90 de ori mai densa
decat cea terestră.
Problema nu este a celor 2 grade în plus, dacă nivelul anhidridei va atinge
370 de părţi la un milion prin anul 2000, ci aceea a unei continue creşteri a efectului
de serş care, daca nu va fi impiedicat, ar duce Terra, în câteva secole în situaţia unei
imposibilităţi de menţinere a vieţii.
Scenariile ipotezei "calde"pentru perioada 1989-2050 merg la o previziune de
creştere cu 1, 6 grade centigrade a temperaturii medii globale a planetei noastre, la
ceea înfricoşetoare de circa 5 grade. Creşterea temperaturii nu va fi aceeaşi pe
pământ. La Ecuator ar fi mai mică iar la poli mai mare. Toţi sunt de acord că mare
parte a creşterii temperaturii ar interveni în lunile de iarna, astfel încât anotimpurile ar
tinde să se uniformizeze. În Italia creşterea temperaturii ar fi aproape dubla faţă de
Ecuator.
În plus, creşterea temperaturii ar dăuna mult zonelor urbane. Un plus de
căldură, provocat de ţevile de eşapament, de lipsa de ventilaţie, de asfalt şi beton
sau de dificila pătrundere a vântului va face aproape imposibilă viaţa. Să nu se
creadă că probema ar putea fi rezolvată cu ajutorul instalaţiilor de aer conditionat!
Lăsând la o parte faptul că poate în anul 2000, sau puţin după aceea, va trebui să

16
renunţam la ele, pentru a nu lărgi gaura din stratul de ozon, este bine cunoscut că,
răcorind casele, instalaţiile sporesc căldura în centrele urbane.
În plină eră glaciară, temperatura medie a Pământului era cu 6-7 grade mai mică
decât cea actuală. O creştere de 4-5 grade ar fi suficientă pentru a topi aproape
complet calotele polare, făcând să se ridice nivelul mărilor. Aceasta ar creşte, prin
efectul aşa-numitei expansiuni termice, cu aproape 2 metri.
Presupusa topire a calotelor ar conduce, între altele la o cursă
nemiloasă pentru exploatarea enormelor rezerve de petrol de pe fundul oceanelor.
Nu este vorba de o problema fundamentală, dar merită osteneală de a o releva.
Uriaşa ridicare a nivelului mării ar produce un lanţ de efecte catastrofale care
ar schimba aspectul fizic al unor regiuni întregi. De exemplu, conform unui raport din
noimbrie descoperiri stiintifice senzationale sau nu se vor elimina drastic toate
cauzele care produc cresterea temperaturii, nu va putea fi impiedicata o crestere a
temperaturi cu 2 grade si paote chiar 2 grade si jumatate. Chiar si aceasta crestere
ar putea produce infricosetoare dezechilibre ecologice.
Daca se va intampla o catastrofa, nu se poate spune ca nu a fost anuntata.
Pentru prima oara in istorie, omul a reusit sa intervina masiv asupra
ecosistemului planetar, dar a facut-o fara a prevedea consecintele.
Pentru a combate poluarea generala a atmosferei planetei noastre, nu este de ajuns
sa se reduca drastic anhidrida carbonica, principala responsabila pentru efectul de
sera. Mai trebuie sa descreasca hotarator raportul celorlalte substante care
contribuie la acest fenomen, ca hidrocarburi rezultate din arderea materialelor fosile,
dar nu numai acestea, ci si sulf, azot, etc.
Nici S. U. A. nu au reusit sa limiteze aceste emanatii decat intr-o
masura modesta.
A reinstitui acum controlul asupra situatiei este extrem de greu; dar,
daca vrem sa evitam dezastrul, trebuie sa actionam cu inteligenta si curaj.

17