Vederea stereoscopică directă

Stereoscopia sau imaginea tridimensională este

tehnica capabilă de a înregistra informația vizuală
tridimensională sau de a crea iluzia adâncimii într-o
imagine.
Vederea stereoscopică reprezintă suprapunerea celor
două imagini retiniene recepţionate de encefal, într-o
singură imagine tridimensională.
Vederea binoculară reprezintă capacitatea scorţei
cerebrale de a uni într-o senzaţie unică cele două imagini
percepute de retina fiecărui ochi.
Stereoscopia cuprinde ansamblul principiilor şi legilor
ce guvernează vederea binoculară precum şi mijloacele de
obţinere a acesteia.
Imaginea spaţială, în vederea binoculară apare la
nivelul creierului (centrul vederii) prin fuziunea celor două
imagini diferite formate simultan de către cei doi ochi.
Se consideră centrele optice ale celor doi ochi Os şi Od,
focusaţi asupra punctului A.
Distanţa dintre centrele de proiecţie (centrele
cristalinului) se numeşte bază oculară sau distanţă
interpupilară şi are valori cuprinse între 58 mm şi 72 mm.
 Dacă se fixează punctul B, unghiul de convergenţă va
fi γB.
Imaginile punctelor observate se formează în a' şi b'
respectiv în a" şi b".
Diferenţa Δγ = γB - γA se numeşte paralaxă
unghiulară orizontală, iar diferenţa între segmentele a''b"
şi a'b' se numeşte paralaxă orizontală, se notează cu p şi
este utilizată în aprecierea profunzimii de observare.
Creierul în mod automat asociază distanţelor DA şi
DB cu unghiurile γA şi γB (ΔDAB este percepută ca
diferenţă între γA şi γB ).
Vederea stereoscopică indirectă
Camera fotogrammetrică este asemănătoare ochiului
omenesc, iar în acest caz imaginea se formează pe film
reprezentând proiecţia centrală a spaţiului fotografiat.
Situaţia de la preluarea fotogramelor este reprezentată
în figura de mai jos.

Distanţa O'O" reprezintă baza de prelucrare, iar H înălţimea

de aerofotografiere.
Punctele teren A şi Ao sunt înregistrate pe fotogramele F' şi
F" în punctele a', a'o respectiv a" şi a"o.
Se proiectează cele două fotograme astfel încât să privim
cu ochiul din stânga imaginea F' şi cu ochiul din dreapta
fotograma F", şi se obţine impresia de relief care este în
funcţie de h, înălţimea de proiecţie.

Această formă tridimensională se numeşte

stereomodel, iar ansamblul celor două fotograme observate
se numeşte stereogramă.
Pentru obţinerea modelului stereoscopic, cele două
fotograme trebuie orientate astfel încât ochii să primească
aceeaşi impresie asupra spaţiului obiect ca şi în vederea
stereoscopică directă.
 Vederea stereoscopică obţinută cu ajutorul
fotogramelor se numeşte vedere stereoscopică indirectă.
Condiţiile vederii stereoscopice indirecte se
referă la:
Observarea să se facă simultan cu cei doi ochi astfel
încât cu ochiul din stânga să se privească fotograma din
stânga, iar fotograma din dreapta să fie observată cu ochiul
din dreapta, este cunoscută sub denumirea de separarea
imaginilor;
Orientarea reciprocă a fotogramelor să fie astfel
făcută încât direcţiile de observare ale celor doi ochi către
punctele cuprinse în cele două fotograme să se găsească în
acelaşi plan;
Efortul de convergenţă cerut de vederea stereoscopică
indirectă să nu depăşească efortul cerut de vederea liberă.