1. Ce este ontologia? Numiţi problemele principale ale ontologiei.

2. Numiţi şi caracterizaţi succint formele principale ale materiei in conformitate cu rezultatele

ştiinţei contemporane.
3. De ce este dificilă obiectivitatea cunoştinţelor in ştiinţele socio-umane?
4. Ce este mişcarea ca noţiune filosofică? Care este coraportul dintre mişcare şi dezvoltare?
5. Ce este mişcarea ca noţiune filosofică? Care este coraportul dintre mişcare şi dezvoltare?
6. Cum inţelegeţi dezvoltarea, progresul şi regresul?
7. Care dintre caracteristicile enumerate mai jos se referă la spaţiu şi care la timp:\
8. Care dintre caracteristicile enumerate mai jos se referă la spaţiu şi care la timp:
9. Caracterizaţi particularităţile timpului social.
10. Definiţi următoarele noţiuni: element, structură, sistem.
11. Definiţi „legea” ca categorie filosofică. Clasificaţi legile după tipuri şi forme.
12. Dezvăluiţi esenţa noţiunii de conştiinţă. Arătaţi evoluţia istorică a acestei noţiuni, produsă in
cadrul filosofiei. Elucidaţi esenţa conştiinţei din perspectiva psihologică.
13. Reflectarea ca atribut al materiei este specifică:
14. Care din prezentările de mai jos corespund ştiinţei contemporane in privinţa interpretării
conştiinţei:
15. Expuneţi esenţa raportului dintre creier şi conştiinţă.
16. Cum explicaţi corelaţia dintre material şi ideal in conştiinţă?
17. Cum explicaţi corelaţia dintre material şi ideal in conştiinţă?
18. Caracterizaţi succint corelaţia dintre conştiinţă şi limbaj.
19. Definiţi limbajul artificial şi cel natural.
20. Elucidaţi esenţa psihicului şi a conştiinţei. Marcaţi coraportul dintre ele.
21. Expuneţi şi caracterizaţi structura conştiinţei.
22. Cine dintre filosofi a fondat metoda psihanalizei:
23. Analizaţi corelaţia dintre „sine”, „eu” şi „supraeu” din psihanaliză freudistă.
24. 24. Descrieţi esenţa gnoseologiei, a epistemologiei şi a raportului dintre ele.
25. Numiţi şi caracterizaţi succint esenţa concepţiilor gnoseologice despre posibilitatea cunoaşterii
lumii de către om.
26. Scepticismul şi agnosticismul - reprezintă una şi aceeaşi poziţie filosofică?
27. Explicaţi raportul dintre subiectul şi obiectul cunoaşterii.
28. Nivelele şi formele procesului de cunoaştere sunt următoarele:
29. Caracterizaţi esenţa şi formele nivelului senzorial al cunoaşterii.
30. Caracterizaţi esenţa şi formele nivelului raţional de cunoaştere.
31. Dezvăluiţi esenţa noţiunii de adevăr şi formele acestuia.
32. 32. Minciuna şi eroarea sunt una şi aceeaşi:
33. Expuneţi principalele poziţii filosofice asupra adevărului.

1
34. Expuneţi pe scurt esenţa noţiunii de ştiinţă.
35. . Dezvăluiţi structura cunoaşterii ştiinţifice.
36. Caracterizaţi concis cunoaşterea empirică şi formele ei.
37. Caracterizaţi formele cunoaşterii teoretice: problema ştiinţifică, ipoteza, teoria. Arătaţi rolul lor
in cunoaştere.
38. Numiţi temeiurile de clasificare a cunoştinţelor.
39. Inceputurile reflecţiilor metodologice se leagă de numele lui:
40. Ce este paradigma şi ce rol joacă aceasta in metodologia ştiinţei contemporane?
41. Cine dintre filosofi a elaborat noţiunea de paradigmă:
42. Cum se clasifică metodele de cunoaştere in ştiinţa contemporană?
43. Caracterizaţi esenţa noţiunii de societate. Numiţi elementele principale ale structurii societăţii.
44. Numiţi poziţiile filosofice principale cu privirea la problema apariţiei şi dezvoltării societăţii.
45. Ce este societatea civilă şi care sunt elementele sale principale?
46. . Ce inţelegeţi prin noţiunea de sistem politic al societăţii? Numiţi elementele sale principale.
47. Caracterizaţi succint esenţa determinismului geografic.
48. Caracterizaţi succint esenţa concepţiei materialiste despre societate.
49. Ce este noosfera şi care este rolul acestei noţiuni in rezolvarea problemelor ecologice actuale?
50. Dezvăluiţi esenţa şi enumeraţi factorii progresului social.

2
 Subiectele pentru Testul nr. II (Temele 4, 5, 6, 7 )

1. Ce este ontologia? Numiţi problemele principale ale ontologiei.

Ontologia ca parte componenta a filosofiei studiază existenţa ca atare, al cărei obiect de studiu este Fiinţa
şi Existenţa, şi categoriile in care acestea se impart: lucruri, proprietăţi, procese, fapte. Termenul de ontologie
provine de la “ontos”-fiinta; “logos”-stiinta.In centru atentiei ontologiei se afla atit notiunea de existenta cit si
cea de nonexistenta.Se studiaza fundamentele existentei,nivelurile si formele acesteia.
Ontologia reprezinta domeniul reflectiei filosofice care cauta sa suprinda fundamentele existentei, care
formuleaza presupuneri asupra esentei universului cosmic si social-uman si incearca sa delimiteze si sa
clasifice nivelurile si modurile principale de manifestare ale acesteia.
Ontologia incepe prin a formula ipoteze despre existenta in genere, dar se desavirseste printr-un discurs
asupra existentei umane, asupra problematicii si destinului omului.
Ontologia analizează "existenţa" unei infinităţi de obiecte, fenomene, relaţii, procese, prin intermediul unor
categorii ca: materie, mişcare, substanţă, devenire, spaţiu, timp etc. sau a unor perechi de categorii precum:
unitate – diversitate, finit – infinit etc.

2. Numiţi şi caracterizaţi succint formele principale ale materiei in conformitate cu rezultatele ştiinţei
contemporane.

Din perspectiva fizicii, materia apare sub forma de substanta, cimp energetic. Din perspectiva filosofica
materia este tot ceea ce ne inconjoara, fiind intilnita in asa stari de agregare ca licida, solida, plasma si
gazoasa. Materia este obiectivă, universală, necreabilă şi indiscutabilă, se găseşte in mişcare, timp şi spaţiu.
Ea există ca substanţă şi cimp. Materia ca substanţă este realitatea obiectivă corporală, tot ce are masă de
repaos. Cimpul este o varietate a materiei, care n-are masă de repaos şi depinde de diferite interacţiuni şi
relaţii a corpurilor materiale.

3. De ce este dificilă obiectivitatea cunoştinţelor in ştiinţele socio-umane?

Aceste stiinte presupun analiza, intelegerea si deducerea realitatii prin abstractizare si fiecare intelege ceva
“cum vrea” el, formulindu-si subiectiv viziunea referitor la aceste cunostinte.
- camp al ideilor foarte vast
- cunoasterea socio-umanului nu se poate face din exterior, obiectiv, ci doar pe baza subiectivitatii
umane.Aceasta subiectivitate sta in spatele faptelor si proceselor care compun realitatea sociala.

4. Selectaţi noţiunea care caracterizează cel mai elocvent modul de existenţă a materiei:
a. substanţa b. timpul c. mişcarea d. spaţiul e. atomul
Materia nu poate exista fără mişcare şi mişcarea fără materie, că mişcarea este o insuşire inalienabilă, un
atribut al materiei. Mişcarea are un caracter obiectiv, universal, contradictoriu. Ea este unitatea stabilităţii şi
variabilităţii, continuităţii şi discontinuităţii.

5. Ce este mişcarea ca noţiune filosofică? Care este coraportul dintre mişcare şi dezvoltare?
Miscarea este o categorie filosofica care inglobeaza toate schimbarile si procesele care au loc in Univers. In
calitate de categorie filosofica presupune examinarea diferitor schimbari, de la deplasari mecanice pina la
procesele de gindire. Miscarea este un mod fundamental de existenta a materiei, un atribut esential al acesteia
si consta in totalitatea schimbarilor, proceselor, sistemelor materiale care constituie universul. In dependenta
de modul de organizare a materiei se deosebesc urmatoarele tipuri de miscare: mecanica, fizica, chimica,
biologica, sociala.

3
Miscarea, ca si materia, are un sir de insusiri:
1)caracterul obiectiv
2)caracterul absolut
3)caracterul dialectic
Exista o deosebire intre miscare si dezvoltare: Orice dezvoltare este o miscare, dar nu orice miscare este o
dezvoltare
Dezvoltarea reprezintă o specie aparte a mişcării reprezentind terecerea de la vechi la nou,de la inferior la
superior sau invers, manifestindu-se ca o unitate a progresului şi regresului.

6. Cum inţelegeţi dezvoltarea, progresul şi regresul?

Dezvoltarea este o parte componenta a miscarii. Dezvoltarea este o miscare orientata si anume treceerea de
la vechi la nou, de la inferior spre superior. Dezvoltarea in general este un process liniar si unilateral. Procesul
de dezvoltare presupune un progres fie un regres. Progresul este o dezvoltare ascendenta, un process de
inoire continua, o succesiune de schimb calitativ, de la inferior spre superior. Progresul presupune o
imbogatire a caracteristicilor, o apropiere fata de un anumit obiectiv. Regresul este sensul descendent al
dezvoltarii sistemelor si obiectelor, a fenomenelor realitatii, la fel ca si progresul, regresul are un caracter
relativ. Regresul poate sa apara ca o etapa care intrerupe temporar sensul ascendent al sistemelor sau
sirurilor successive de sisteme. Aspecte regresive, laturi descendente sint proprii oricarui sistem aflat in
procesul dezvoltarii.

7. Care dintre caracteristicile enumerate mai jos se referă la spaţiu şi care la timp:\
1. obiectivitate 2. multidimensionalitate
3. universalitate 4. ireversibilitate
5. omogenitate 6. reversibilitate
7. 8. durata

neomogenitat
e
9. оntindere 10. unidimensionalitate

Spatiu : obiectivitate ; multidimensionalitate ; universalitate ;reversibilitate ; neomogenitate ; оntindere

Timp: durata ; unidimensionalitate ; ireversibilitate ; omogenitate

8.
Spaţiul economic este spatiul unde se desfasoara activitatea economica, adica activitatea de prodcere, de
schimb, spatiile bancare, mediul in care se efectueaza aceasta activitate(urban sau rural).

9. Caracterizaţi particularităţile timpului social.

Timpul social caracterizează durata, succesiunea, devenirea activităţii umane şi relaţiilor sociale in
dezvoltarea proceselor sociale, ritmul de evolutie a fenomenelor sociale. In acest aspect deosebim diferite
perioade, ere, epoci s.a. Timpul social este diferit de la o epocă la alta, el are diferită intensivitate.

10. Definiţi următoarele noţiuni: element, structură, sistem.

Element – parte unitara, cea mai simpla dintr-un intreg, notiunea de baza intr-o disciplina oarecare.
Structura – indica partile componente ale unui element sau sistem, modalitate de construire a unui sistem.
Sistem – ansamblu de elemente dependente intre ele care formeaza un tot organizat, punind ordine intr-un
domeniu de gindire teoretica, de organizare sociala.

4
11. Definiţi „legea” ca categorie filosofică. Clasificaţi legile după tipuri şi forme.
Legea- raporturile interne, esentiale si stabile dintre lucruri si fenomene sau dintre partile acestora care
determina si coordoneaza procesul de dezvoltare a acestora.
Tipurile de legi:
1) dupa gradul de generalitate:
-legi generale
-legi particulare
2) dupa sferele de actiune:
-legile naturii
-legile societatii
-legi ale gindirii
3) dupa caracterul actiunii:
-legi dinamice
-legi statice
Legile dinamice sunt acele legaturi cauzale si legaturi dintre stari cind o stare a sistemului e determinata
univoc de toate starile ei precedente. legile dinamice actioneaza in toate sistemele autonome.
Legile statice reprezinta o forma a legaturii cauzale in care starea respectiva a sistemului determina toate
starile lui ulterioare, nu univoc
12. Dezvăluiţi esenţa noţiunii de conştiinţă. Arătaţi evoluţia istorică a acestei noţiuni, produsă in cadrul
filosofiei. Elucidaţi esenţa conştiinţei din perspectiva psihologică.
Conştiinţa - insuşire a materiei superior organizată, funcţia superioară a creierului, specifică numai oamenilor
şi legată cu vorbirea; ea constă in reflectarea generalizată şi orientată spre un anumit scop a realităţii, in
construcţia mintală preliminară a acţiunilor şi previziunea rezultatelor lor, in reglementarea raţională şi
autocontrolarea comportării omului
Constiinta are caracter ideal insa ea depinde de factorii materiali:
a) Ea este proprietate a creierului, iar el este un organ material ce consta din 2 emisfere si din mai mult de 100
mlrd. de celule nervoase care efectueaza aceasta sinteza rationala.
b) Constiinta este rezultatul reflectarii realitatii inconjuratoare, fara acest material nu apare constiinta.
c) Constiinta este rezultatul vietii omului in societate, fara aceasta experienta omul nu se dezvolta ca
personalitate umana.
Factorul principal care contribuie la dezvoltarea constiintei este munca, munca l-a creat pe om.
In evolutia sa constiinta este determinata de unele forme precedente si anume toata materia are capacitatea
de a reflecta.
1. Prima forma cea mai simpla este reflectarea in natura anorganica, adica interactiunile fizice , chimice care
apar intre corpuri si provoaca niste efecte in acestea, adica lasa "urme".
2. Reflectarea in natura vie:
a) plantele, organismele simple reflecta prin exitabilitate
b) animalele au senzatii, adica are loc reflectarea prin sensibilitate
c) psihicul, care consta din reflexe conditionate si neconditionate
3. Reflectarea in societate are loc in forma de constiinta(cea mai superioara forma de reflectare).

13. Reflectarea ca atribut al materiei este specifică:

a. doar materiei vii
b. doar materiei nevii

c. formelor superioare de organizare ale materiei ???

d. tuturor formelor materiei
14. Care din prezentările de mai jos corespund ştiinţei contemporane in privinţa interpretării
conştiinţei:
a. conştiinţa - proprietate a materiei
5
 b. conştiinţa - proprietate a materiei vii

c. conştiinţa – proprietate superioară a materiei

d. conştiinţa - proprietate a materiei nevii
15. Expuneţi esenţa raportului dintre creier şi conştiinţă.
Conştiinţa este funcţia superioara a creierului, care este proprie doar omului , şi se bazezază pe gindire
– reproducerea legăturilor şi relaţiilor dintre obiecte şi fenomene.
Conştiinţa ca formă superioară de reflectare se deosebeşte de procesele psihice la animale. Gindirea
la animale este reflectarea legăturilor şi relaţiilor dintre obiecte şi fenomene, are un caracter concret-
imaginativ, legată nemijlocit cu situaţia concretă. Gindirea omului are caracter abstract şi este legată cu limba
şi vorbirea articulată.

16. Cum explicaţi corelaţia dintre material şi ideal in conştiinţă?

Există o ruptură de tip cartezian( intre substanţă şi gindire) deoarece odata ce conştiinţa constă in reflectarea
generalizată şi orientată spre un anumit scop a realităţii, iar primatul acesteia poate fi atat material, cit şi ideal.

17. Explicaţi esenţa problemei intelectului artificial.

Una din preocuparile stiintei moderne este crearea intelectului artificial, unui robot ce va contine o tatalitate de
principii, reguli, algoritmuri cu ajutorul carora se realizeaza multitudinea formelor de gindire. Intelectul artificial
dispune de o capacitate sporita de procesare a informatiei. Spre deosebire de intelectul uman, intelectului
artificial ii lipseste constiinta.
18. Caracterizaţi succint corelaţia dintre conştiinţă şi limbaj.
Intre constiinta si limbaj exista o strinsa legatura, deoarece limbajul, de rind cu munca, este factorul principal
care a contribuit la dezvoltarea constiintei. Gindirea si vorbirea se dezvolta concomitant, deoarece limbajul
indeplineste un sir de functii importante:
1) Functia de comunicare, de transmitere a informatiei de la o persoana la alta.
2) Functia de coordonare a activitatii oamenilor
3) functia de pastrare a informatiei si de transmitere de la o generatie la alta
Conştiinţa si gîndirea abstractă sunt fenomene ideale care există şi se manifestă numai prin limbă ca
totalitate de simboluri şi semne(cuvintele). Cu ajutorul cuvintelor reproducem realitatea, ne formăm o
reprezentare despre lume. Precum si faptul că nu există gîndire fară limbaj. Prin intermediul limbii se
realizează cunoaşterea lumii, în limbă se obiectivează conştiinţa personalităţii. Ea este un mijloc specific social
de păstrare şi transmitere a informaţiei, de reglementare a comportamentului uman.
19. Definiţi limbajul artificial şi cel natural.
Limbajele care au aparut spontan si sunt exprimate in limbile lumii se numesc naturale, iar cele create in mod
special si sunt exprimate in simboluri s/n artificiale.
Limbajul este fenomenul lingvistic, prin care limba îşi concretizează existenţa şi funcţionalitatea. El cuprinde
infinitatea propoziţiilor enunţate de indivizi, prin folosirea sistemului de cuvinte şi reguli gramaticale specifice
fiecarei limbi.

Limbajul natural reprezintă limbajul folosit în cotidian, zi de zi. Iar limbajul artificial e limbajul folosit în ştiinţă,
fiind un limbaj rigid ce se bazează pe termeni exacţi, concreţi.

20. Elucidaţi esenţa psihicului şi a conştiinţei. Marcaţi coraportul dintre ele.

Psihicul defineste personalitatea ca unitate comportamentala dotata cu perceptie, intelectivitate si afectivitate.
Caracteristica generala a psihiculuui este costiinta, cel mai complex operant si greu de inteles functie.
6
Constiinta este proprietatea subiectului de a se identifica modal pe sine ca entitate distincta de ambient si a
identifica toate identificarile de sine.
Psihicul genereaza personalitatea, aceasta fiind un ansamblu de caracteristici informaţionale auto explicitante
si auto controlante intentional, unitar conectate, orientate permanent catre definirea de stari scop proprii
fiecarui subiect.
21. Expuneţi şi caracterizaţi structura conştiinţei.
Structura conştiinţei poate fi reprezentata graphic in felul urmator:
I sector contine capacitatile corporal-perceptibile ale constiintei care se manifesta prin urmatoarele elemente:
senzatia, perceptia si reprezentarea, cu ajutorul carora sunt obtinute informatiile primare despre lumea
exterioara: culorile, gusturile, mirosurile s.a.
II sector include componentele logice ale constiintei si anume: notiunile, judecatile si rationamentele. Prin
aceste capacitati constiinta explica esenta lucrurilor, face generalizari, abstractizari si concluzii logice.
III sector consta din componenta emotive a constiintei care include: afecte, emotii si sentimente.Afectele sunt
retrairile, stresurile, presimtirile s.a. Emotiile sunt: bucuria, frica, furia s.a. Sentimentele reprezinta emotiile
stabile, constientizate si de durata: placerea si dispretul, dragostea si ura, simpatia si antipatia s.a.
IV sector s/n componenta valorico-motivationala: valorile, scopurile, interesele,motivele. Aceasta componenta
este foarte importanta, deoarece datorita ei omul apreciaza frumosul, dreptatea, sinceritatea s.a. El se poate
aprecia pe sine sip e altii si se mobilizeaza spre activitate si spre dezvoltarea sa personala datorita motivatiilor
si intereselor.
O componenta a constiintei este si constiinta de sine, capacitatea individului de a se intelege si aprecia pe sine
insasi ca subiect cunoscator, simtitor si activ, reprezentind astfel prima etapa a dezvoltarii constiintei.

22. Cine dintre filosofi a fondat metoda psihanalizei:

a) I. Kant
b) F. Hegel
c) K. Marx
d) K. Jung
e) S. Freud
f) E. Fromm
23. Analizaţi corelaţia dintre „sine”, „eu” şi „supraeu” din psihanaliză freudistă.
Aceste 3 elemente constituie instanţele conştiente şi inconştiente. Sinele este intotdeauna inconştient, fiind un
rezervor de impulsuri şi dorinţe impulsive,comportări arhaice şi dorinţe refulate. Eul se găseşte la limita dintre
conştient şi inconştient şi este instanţa de adaptare la realitate (sfera fenomenelor conştiente, autoconştiinţa
individului). Supraeul este instanta superioara, deposit al valorilor, idealurilor si normelor morale (cenzura,
lumea normelor sociale şi interdicţiilor (tabu), morala.). Personalitatea se găseşte permanent sub presiunea
contradicţiilor. Individul trebuie să aleagă intre dorinţele şi plăcerile sale şi ceea ce este posibil şi admisibil.
24. Descrieţi esenţa gnoseologiei, a epistemologiei şi a raportului dintre ele.
Gnoseologia si epistemologia sunt categorii ce caracterizeaza procesul de cunoastere si anume: Gnoseologia
este teoria cunoasterii in general. Obiectul gnoseologiei – cunoasterea umana, elementele si mecanismele
acesteia, legile si genurile cunoasterii. Sbiectul gnoseologiei poate devein orice persoana care practica
activitatea de cunoastere. Gnoseologia se preocupă de esenţa procesului de cunoaştere, obiectul, subiectul,
structura şi mecanismul acesteia.
Epistemologia este teoria cunoaşterii ştiinţifice. Ea constituie domeniul filosfic ce se ocupă cu originea, natura,
scopurile şi metodele cunoaşterii ştiinţifice. Ea este o parte a gnoseologiei. Obiectul epistemologiei poate fid
oar un fenomen special pregatit pentru cercetari stiintifice. Subiectul epistemologiei se deosebeste de subiectul
gnoseologiei prin faptul ca in calitate de subiecte sunt personae special pregatite(savanti, cercetatori) care au
anumite sarcini stabilite, utilizeaza diferite metode de cercetare, limbaj stiintific precum si anumite conditii de
cercetare.

7
25. Numiţi şi caracterizaţi succint esenţa concepţiilor gnoseologice despre posibilitatea cunoaşterii
lumii de către om.
Empirism (gr.empeiria – experienţă, F.Bacon, Th.Hobbes, I.Locke) - doctrină in filosofie cu referire la
domeniul cunoaşterii ce afirmă că experienţa senzorială este unica sau principala sursă a cunoaşterii. Toate
cunoştinţele se bazează pe experienţă sau se dobindesc prin intermediul experienţei. Conţinutul cunoştinţelor
se reduc direct la experienţă ori este o descriere a acestei experienţe.

Raţionalism (reprezentanţii R.Descartes, G.W.Leibnitz, B. Spinoza, I.Kant, L.G.Fichte, F.W.Schelling,

G.W.Fr.Hegel) - curent filosofic cu referinţă la problema cunoaşterii care recunoaşte conştiinţa drept bază a
cunoaşterii şi comportării umane, adevărul, deci, se află numai prin raţiune. Izvorul cunoştinţelor şi criteriul
verdicităţiilor se găseşte in raţiune, dar nu in lumea exterioară cum cosidera empirismul.

26. Scepticismul şi agnosticismul - reprezintă una şi aceeaşi poziţie filosofică?

Da Nu
Ambele concepte nu recunoasc cunoaşterea, doar că scepticismul exprimă indoială in ceea ce priveşte
posibilitatea atingerii adevărului, pun la indoială posibilitatea unei cunoaşteri sigure şi nu admit adevărul de
valoare generală; iar agnosticismul neagă complet sau parţial posibilitatea cunoaşterii lumii si considera ca nu
se poate rezolva definitiv nu numai problema verdicităţii cunoaşterii realităţii existente, dar şi cunoaşterei
esenţei şi legităţilor lumii obiective.
27. Explicaţi raportul dintre subiectul şi obiectul cunoaşterii.
Subiectul este omul activ care cunoaşte şi transformă realitatea obiectivă in procesul activităţii sale practice.
Omul este subiect in legătură cu capacitatea lui de purtător al subiectivităţii conştiente. Subiectul ca purtător al
activităţii se manifestă nu ca un individ izolat, ci ca persoană, fiinţă socială, produs al anumitor relaţii, condiţii
social-istorice.
Obiectul este existenţa in afară şi independent de conştiinţa noastră, este lumea exterioară, realitatea inclusă
in activitatea practică a subiectului. Obiectul nemijlocit al cunoaşterii este acea parte a realităţii, care este
evidenţiată din ea şi spre care este orientată activitatea subiectului.

28. Nivelele şi formele procesului de cunoaştere sunt următoarele:

- forme ale cunoasterii senzoriale ( senzatia, perceptia, reprezentarea)
- forme ale cunoasterii rationale ( notiunea, judecata, rationamentul)

29. Caracterizaţi esenţa şi formele nivelului senzorial al cunoaşterii.

Treapta senzorială este o cunoaştere nemijlocită, concret-imaginativă, superficială, ne dă informaţia primară
despre fenomen. Ea este momentul iniţial al cunoaşterei şi se efectuiază in procesul interacţiunii nemijlocite a
subiectului cu realitatea obiectivă.
Ea poseda urmatoarele forme :
Senzaţia este reflectarea unor laturi şi insuşiri a obiectelor lumii materiale, este efectul acţiunii obiectelor
asupra organelor de simţ
-senzatiile obtinute prin cele 5 oorgane de simt si care ne furnizeaza informatia despre culori, mirosuri s.a.
Percepţia este o reflectare senzorială (o formă a ei), care constă in reproducerea obiectului in intregime, este
o imagine integrală a obiectului.
-perceptia – capacitatea de a cunoaste obiectul integral prin totalitatea senzatiilor
Reprezentarea constă in reproducerea imaginilor care au avut loc in trecut, reproducerea obiectelor şi
fenomenelor care au acţionat asupra noastră cindva, iar in momentul dat nu acţionează asupra organelor de
simţ.
-reprezentarile – cunostintele care apar in baza memoriei si imaginatiei.

30. Caracterizaţi esenţa şi formele nivelului raţional de cunoaştere.

8
Treapta raţională este o formă calitativ specifică de reflectare a realităţii şi mai puternică decit treapta
senzorială, este o cunoaştere mijlocită (pe baza unor cunoştinţe putem căpăta cunoştinţe noi), ne dă
cunoştinţe generalizate şi abstracte, in formă de noţiuni şi legităţi, ne redă esenţa obiectelor şi fenomenenlor.
Ea are un caracter conceptual, neimaginativ.
Noţiunea este expresia lucrurilor in gindire, reflectarea lor in mod generalizat şi abstract, cind ne abatem de la
trăsăturile lor neesenţiale şi secundare.
-notiunea – forma de gindire care exprima cele mai generale idei, trasaturi ale unui grup

Judecata este un gind exprimat in formă de propoziţie, in care se afirmă ori se neagă ceva despre obiecte.
-judecata – forma de gindire in care se exprima o afirmatie si se manifesta in propozitie
Raţionamentul este o formă a gindirii in procesul căreia din una sau citeva judecăţi numite premize se deduce
o judecată nouă, care rezultă in mod logic din premize.
-rationamentul – forma de gindire in care din 2 sau mai multe premise se trage o concluzie.

31. Dezvăluiţi esenţa noţiunii de adevăr şi formele acestuia.

Adevăr este categoria filosofică care vizează corespunderea adecvată a imaginei cu obiectul, a cunoştinţelor
cu realitatea obiectivă. Adevăr sunt cunoştinţe care reproduc obiectul aşa cum există el in afară şi
independent de conştiinţă.
Adevărul obiectiv - categorie filosofică, care vizează cunoştinţele conţinutul cărora e determinat de obiectul
cunoaşterii şi este independent de subiect. Adevărul se referă la concluziile noastre despre lume şi nu la insuşi
lume. Lumea ca atare nu-i nici adevărată, nici falsă. Cunoştinţele sunt subiective după formă şi obiective după
conţinut.
Adevăr absolut - categorie filosofică ce vizează coincidenţa completă, definitivă a imaginii cu obiectul
reflectat. Aceste cunoştinţe nu depind de dezvoltarea cunoaşterii şi practicii sociale de aceea sint adevăriri
eterne.
Adevăr relativ - categorie filosofică care reflectă coincidenţa incompletă a imaginii cu obiectul. Adevărul relativ
sunt cunoştinţe care corect reflectă realitatea, dar nu cuprinde toate laturile, aspectele obiectului reflectat, ceva
rămne neconoscut.

32. Minciuna şi eroarea sunt una şi aceeaşi:

Da Nu

Minciuna este o afirmaţie care este contrazisă de către experienţă, observaţie sau bun simţ, care este oferită
de mincinos in mod premeditat sau spontan prin contorsionarea totală sau parţială a faptelor şi a adevărului
sau prin argumentarea selectivă, dar aparent semnificativă, a faptelor,iar eroarea este o componentă a
argumentaţiei care, fiind demonstrabil greşită in forma sa, face ca intreg argumentul să devină invalid.
33. Expuneţi principalele poziţii filosofice asupra adevărului.

- teoria corespondentei, dupa care adevarul desemneaza  concordanta dintre cunostintele subiectului
epistemic cu obiectul exterior la care se refera; o ideie este adevarata doar daca ea reflecta ceea ce se
reflecta in realitate
    - teoria coerentei, conform careia adevarul exprima consistenta reciproca a ideilor, a propozitiilor unui
sistem de gandire, a unei teorii etc. ; se afirma ca o judecata este adevarata daca ea este in concordanta cu
celelalte judecati deja acceptate
    - teoria operational-pragmatica, pentru care adevarul semnifica valoarea operationala a unor cunostinte ;
se considera ca un enunt, o ideie, este adevarata doar in cazul cind aceasta este utila pentru activitatea
practica, deci sint adevarate ideile care aduc oamenilor foloase vitale.
34. Expuneţi pe scurt esenţa noţiunii de ştiinţă.
Stiinta este o sfera activitatii umane, scopul careia este stabilirea legilor si legitatilor care guverneaza natura,
societatea si gindirea. Ea include activitatea de obtinere a cunostintelor noi si suma cunostintelor obtinute.
9
Potrivit empirismului, teoriile ştiinţifice sunt obiective, verificabile empiric, şi sunt predicţii ale rezultatelor
empirice care pot fi confirmate sau infirmate prin falsificabilitate.
In contrast cu aceasta, realismul ştiinţific defineşte ştiinţa in termeni ontologici: ştiinţa incearcă să identifice
fenomene şi entităţi, forţele care le cauzează, mecanismele prin care ele exercită aceste forţe, şi sursele
acelor forţe in sensul structuriilor interne ale acestor fenomene şi entităţi.

35. Dezvăluiţi structura cunoaşterii ştiinţifice.

Cunoaşterea ştiinţifică apare pe o anumită treaptă a dezvoltării societăţii, urmărind descoperirea legilor,
esenţelor, structurilor profunde ale obiectului ei. Este specializată şi utilizează un limbaj specific (caracteristic
fiecărei discipline ştiinţifice in parte), ca şi o aparatură tehnică adecvată. Are un caracter sistematic şi metodic,
rezultatele sale fiind organizate in sisteme logice, inchegate, autonome faţă de obiect şi avand conţinuturi
cognitive desubiectivizate, cu o semnificaţie precisă (caracter denotativ). Deţine mijloace şi procedee proprii
de testare şi validare a cunoştinţelor, supunandu-se unor exigenţe logice şi practic – experimentale de
verificare. Creează obiecte şi modele abstracte al căror studiu duce la obţinerea unor cunoştinţe de mare
valoare teoretică, practică şi predictivă.

-utilizarea metodelor speciale, modelarea, axiomatizarea; formalizarea

-obtine cunostinte verificabile

36. Caracterizaţi concis cunoaşterea empirică şi formele ei.

Cunoasterea empirica este cunoasterea comuna si este realizata in cadrul practicii cotidiene. Cunostintele
obtinute sunt elementare, sunt exprimate prin limbaj natural, nu au caracter sistematic si nu presupun criterii
speciale de tratare a adevarului. Experienta senzoriala este unica sau principala sursa a cunoasterii. Toate
cunostintele se bazeza pe experienta sau se dobindesc prin intermediul experientei. Observaţia – procedeu
de percepere organizată din timp cu un scop bine determinat a lumii inconjuratoare. Experiment – procedeu
de cercetare a fenomenelor şi proceselor lumii inconjurătoare prin crearea condiţiilor artificiale de acţiune
asupra lor intru realizarea unor scopuri bine definite.
Metode a cunoaşterii empirice (observaţia, comparaţia, măsurarea, experimentul)

37. Caracterizaţi formele cunoaşterii teoretice: problema ştiinţifică, ipoteza, teoria. Arătaţi rolul lor in
cunoaştere.
Problema stiintifica urmareste descoperirea legilor, esentelor si structurilor profunde ale obiectului ei. Are ca
scop obtinerea unor cunostinte de mare valoare teoretica, practica si predictiva. Ipoteza este o presupunere
enuntata pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite fenomene care nu pot fi observate direct sau cu
privire la esenta fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce. Teoria este forma
superioara a cunoasterii stiintifice care mijloceste reflectarea realitatii. Este un ansamblu sistematic de idei, de
ipoteze de legi si concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau cetegorii
de fenomene. Toate acestea au ca scop crearea unui ansamblu organizat de cunostinte, de propozitii
declarative, cu o anumita valoare de adevar, structurate intrun sistem deductiv, care sa descrie si sa explice
unitar desfasurarea proceselor si fenomenelor dintr-un domeniu oarecare al realitatii.
38. Numiţi temeiurile de clasificare a cunoştinţelor.
Dupa originea cunostintelor: emperice si rationale.
Dupa natura cunostintelor: stiintifice (teoretice si practice), filosofice, relegioase.

39. Inceputurile reflecţiilor metodologice se leagă de numele lui:

a).  Thales                                                  d).  Socrate
b).  Anaximene                                          e).  Aristotel
c).  Anaximandru

40. Ce este paradigma şi ce rol joacă aceasta in metodologia ştiinţei contemporane?

10
Paradigma este o constructie mentala larg acceptata.care ofera unei comunitati sau unei societati pe perioada
indelungata o baza pt crearea unei identitati de sine(a activitatii de cercetare de exemplu.) si astfel pt
rezolvarea unor problme sau sarcini.

41. Cine dintre filosofi a elaborat noţiunea de paradigmă:

a. K. Popper                b. T. Kuhn
c. I. Lakatos                d. P. Feyerabend 
e. B.Russel                  f. L.Wittgenstein

42. Cum se clasifică metodele de cunoaştere in ştiinţa contemporană?

Metode matematice (inductia si deductia);
metode clinice (observatia, convorbirea, metoda biografica);
metode psihometrice sau experimentale (experimentul, testul si chestionarul).

După sfera de utilizare metodele pot fi clasificate:

1) metode concret-ştiinţifice, care se folosesc intr-o ştiinţă concretă, intr-o ramură a ştiinţei;
2) metode general-ştiinţifice, care se folosesc in mai multe ştiinţe, dar nu in toate;
3) metode universale, filosofice, care se folosesc in toate ştiinţele şi se bazează pe legităţile universale a
realităţii.

După nivelurile cunoaşterii deosebim:

- metode a cunoaşterii empirice (observaţia, comparaţia, măsurarea, experimentul)
- metode a cunoaşterii teoretice (abstractizarea, idealizarea, formalizarea, concret şi abstract, istoric şi logic,
ascensiunea de la abstract la concret).

43. Caracterizaţi esenţa noţiunii de societate. Numiţi elementele principale ale structurii societăţii.
Societatea-este o totalitate de oameni ,un ansamblu unitar,un sistem organizat,bazat pe un anumit tip de
producere,si pe un anumit tip de legaturi si relatii sociale care sunt determinate din perspectiva
istorica.Elementele principale sunt:subiectii sociale;relatii si legaturi intre oameni;institutii si activitatea
sociala;clase;straturi;comunitati socioumane;antroposfera;sociosfera;biotehnosfera.

44. Numiţi poziţiile filosofice principale cu privirea la problema apariţiei şi dezvoltării societăţii.
Pozitia naturalista ( Descartes) – se considera ca societatea are geneza naturala, iar fenomenelel sociale
sunt un rezultat al celor naturale. Se evidentiaza determinismul geografic si darwinismul social. In interpretare
idealista se absolutizeaza factorul spiritual in existenta umana. Hegel elaboreaza un model obiectiv idealist al
interpretarii societatii.
Pozitia marxista- dialectica marxista, se considera ca pe linga selectia naturala a inceput sa se manifeste si
cea sociala. In cadrul societatii determinate sint relatiile de productie care iau nastere in procesul bunurilor
materiale si constituie structura economica a societatii, baza reala a cestuia pe care se inalta o suprastructura-
politica, sfera juridica, umana caruia ii corespunde o anumita constiinta sociala.

45. Ce este societatea civilă şi care sunt elementele sale principale?

Societatea civilă reprezinta forme asociative de tip apolitic, care nu sunt parti ale unei institutii fundamentale
ale statului sau ale sectirului de afaceri. Societatea civila este alcatuita din: Organizatii nonguvernamentale,
org comunitale, asociatii profesionale, cluburi civice, sindicate, organizatii filantropice, cluburi sociale si
sportive, institutii culturale, org religioase, miscari ecologice, media.

46. Ce inţelegeţi prin noţiunea de sistem politic al societăţii? Numiţi elementele sale principale.
11
Sistemul politic al societăţii prezintă in sine totalitatea instituţiilor şi organizaţiilor, activitatea cărora poartă
caracter politic, adică este direcţionată la realizarea intereselor politice ale claselor, altor grupuri sociale,
comunităţi naţionale. Interesele lor politice se manifestă sub formă de relaţii politice existente in societate şi
sunt canalizate spre rezolvarea problemei puterii politice cuceririi şi menţinerii ei deasemenea realizarea
drepturilor şi libertăţilor politice.

Sistemul politic reprezintă un subsistem al sistemului social, cuprinde relaţiile politice, instituţiile politice şi
concepţiile politice si asigură organizarea şi conducerea de ansamblu a societăţii , funcţionalitatea ei. Diferitele
comunităţi umane, ajunse la o anumită treaptă de dezvoltare, nu mai pot exista şi funcţiona fără să fie
organizate intr-un sistem politic, aceasta constituind o necesitate, o lege generală a progresului istoric.

Structura şi funcţionalitatea sistemului politic: relaţiile politice; instituţiile politice; concepţiile politice;
interacţiunea dintre ele. La ele se referă: organele legislative, judiciare ale puterii de stat; arbitrajul de stat;
partidele şi mişcările politice.

47. Caracterizaţi succint esenţa determinismului geografic.

Exista o interdependenta intre societate si mediul geografic. Mediul geografic este acea parte a biosferii, care
se include in a-tea oamenilor, societatii in intregime- lumea animala si vegetala, apele, solurile, zacamintele
subterane, atmosfera Terei. El influenteaza considerabil dezvoltarea productiei materiale, societatii ina
ansamblu. Conditiile naturale nefavorabile sau lipsa unor materii prime in anumite zone sau tari si frineaza
considerabil dezvoltarea sociala

48. Caracterizaţi succint esenţa concepţiei materialiste despre societate.

Materialismul reiesă din recunoaşterea factorului prim a condiţiilor materiale şi obiective in existenţa şi
dezvoltarea societăţii. Aceste condiţii se găsesc in viaţa materială a oamenilor, in producţia materială a
societăţii. Filosofia marxistă pentru prima dată in istorie a interpretat materialist societatea şi fenomene sociale.
Cauzele şi motivele dezvoltării societăţii trebuie căutate nu in conştiinţă, dar in existenţa socială a oamenilor
care determină activitatea şi comportamentul lor.

49. Ce este noosfera şi care este rolul acestei noţiuni in rezolvarea problemelor ecologice actuale?
Noosfera este ansamblul al sistemelor de informatie, cunoastere si valorizare specifice fiintei umane. Inveliş al
Pămantului suprapus biosferei, desemnand omenirea intrucat este alcătuită din fiinţe inteligente.
Noosferologia, obiectul de studiu al căreia il constituie legităţile procesului de noosferogeneză, examinarea
etapelor de dezvoltare a noosferii, analiza şi scoaterea in evidenţă a formelor de dezvoltare durabilă şi
intensivă a civilizaţiei, realizării pedeplin a principiilor şi idealurilor umanistice, cercetarea paradigmelor,
metodelor, căilor şi formelor de soluţionare a problemei de supravieţuire a omenirii.
Cunostintele in domeniu ar putea duce la gasirea solutiilor de depasire a crizei ecologice mondiale.

50. Dezvăluiţi esenţa şi enumeraţi factorii progresului social.

Progresul social este o legitate obiectivă ce caracterizează dezvoltarea ascendentă a tuturor sferelor
sociale. Conţinutul progresului social este dezvoltarea multilaterală, cantitativă şi calitativă a elementelor
constitutive a societăţii - forţelor de producţie, tehnicii, cunoştinţelor tehnice şi naturaliste, culturii materiale şi
spirituale, moralei, artei, structurilor sociale şi politice ş.a. Izvorul progresului social sunt contradicţiile modului
de producţie, rezolvarea cărora duce la perfecţionarea, dezvoltarea ascendentă a societăţii. Fiindcă
contradicţiile modului de producţie se rezolvă prin activitatea oamenilor, forţele motrice şi subiectul progresului
social sunt masele populare, grupurile sociale, clasele şi activitatea lor materială şi social-politică. Dezvoltarea
progresivă a societăţii este de neconceput fără lupta cu fenomenele regresive (conservatism, reacţia,
restauraţia, contrrevoluţia).

12